Andrei Păunescu •iubire•cuvinte•muzică•imagini

Emisiunile trece, perlele rămâne (60)

2012-01-22T21:40:00.003+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Avem toate datele care stau la baza fundamentării parteneriatului... Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită.” (Elena Udrea, Realitatea TV, Antena 3, 10 iulie 2011)

Conferinţa de presă a doamnei ministru avea ca scop auto-victimizarea demnă, după ce 10.000 de oameni o huiduiseră cu o seară înainte, când boxerul Lucian Bute, câştigător pentru a noua oară consecutiv a titlului mondial, i-a mulţumit public pentru că a organizat gala (frumos gest al lui Bute). Înainte de a da tuturor cunoscuta-i pildă cu fapta bună, care se pedepseşte, Elena Udrea a vrut să pună un moţ de vorbire elevată demonstraţiei că a meritat să cheltuiască 2 milioane de euro pentru gala de la Romexpo, dar a intrat în şanţ cu pleonasmul grosolan „baza fundamentării”. Păcat că nu a făcut-o groasă, lată şi lungă până la capăt, să spună măcar şiragul complet: „baza temeliei fundamentării de jos la rădăcina fundaţiei”.

• „S-a dovedit cine sunt demagogii şi cine vorbesc despre combaterea corupţiei.” (Crin Antonescu, Antena 3, 11 iulie 2011)

Cu ceva tot s-a ales liderul liberal de la Traian Băsescu, mai exact, de la fiica lui, Elena Eba: până şi un bun vorbitor poate lua, ocazional, boala limbii nebune.

• „The level of trai.” (Traian Băsescu, citat la Antena 3, 9 iulie 2011)

Creşte şiragul de perle multiculturale ale preşedintelui Băsescu. După „aviara gripa”, după „Sulaina channel”, după „the eşec of our policy”, iată şi chestiunea nivelului de trai, tratată bilingv şi băgată în ceaţa englezească. Cum s-o traduce Băsescu, etimologic, în engleză?

• „Cum ar arăta România azi dacă 20 de generaţii care au dat bacalaureatul nu ar şti ce este şpaga, nu ar şti ce este frauda? Dacă 20 de generaţii, adică toţi cei care au între 38 şi 18 ani, nu ar fi fraudat.”(Daniel Funeriu, 30 iunie 2011, citat de Jurnalul Naţional, de alte ziare, agenţii de presă şi televiziuni)

Dincolo de jignirea globalistă a atâtor oameni, a căror pregătire este aruncată la gunoi cu o frază emanată la Craiova, afirmaţia ministrului Educaţiei conţine o defecţiune de sens. Domnul Funeriu confundă „o generaţie” cu „o serie”. Se ştie că o generaţie umană cuprinde indivizii cam de aceeaşi vârstă, dar termenul, ca interval, presupune o diferenţă de vârstă de circa două decenii, adică, logic, diferenţa dintre părinţi şi copii. Desigur, cuvântul este flexibil, dar nici chiar într-atât, încât să se comprime vreo 400 de ani în 20, doar ca să dea rezultatul enunţat de Traian Băsescu, despre şcoala românească, producătoare numai „de tâmpiţi”!

• „Bogdan Dinu poate avea norocul şi şansa să devină primul campion mondial al României la categoria grea!” (Pro TV, 9 iulie 2011)

Rar lucru e să ai şi noroc, şi şansă! Rar lucru e şi să spui o asemenea tâmpenie de pleonasm standard! Vorbitorul de la TV s-o fi gândit cum ar fi, oare, să ai noroc, dar să fii lipsit de şansă? Oricum, pare mai bine decât să ai şansă, dar să nu ai noroc. Aşa că mai bine le ai pe amândouă, „în direct live pe viu”, la oră de vârf.

• „Bulgaria îşi va reduce importurile de gaz din Rusia în următorii doi ani, de la 2 miliarde metri cubi, la 500 de mii.” (Realitatea TV, croll pe ecran, 7 iulie 2011)

Chiar aşa? Reducere de 4000 de ori în doar 2 ani? Nu e cam rapidă, cam drastică reducerea? Cu ce o se încălzească bulgarii în vremea asta? Ar trebui să reducă de cinci ori concumul în fiecare zi! Cu ce o să îşi mai facă dulceţurile şi conservele? Cu gaze de la castraveţi sau de la trandafiri? Dar nu cumva informaţia e o gogomănie, pur şi simplu, scăpată pe ecran de vreun cap limpede?

• „Cu berea nu e de joacă. Totul trebuie să fie perfect până în cele mai mici detalii.” (Reclamă, toate posturile de ştiri, 7 iulie 2011)

Se pare că atât pe producătorii de bere, cât şi pe cei care difuzează o asemenea reclamă, netrecută prin filtrul gramaticii, îi interesează doar ca băutura să fie perfectă, nu şi limba română. Altfel, ori ar fi scos pleonasmul „mici detalii”, ori l-ar fi îmbogăţit, ca să pară că e intenţionat: „micile detalii ale amănuntelor neînsemnate”.

• „Diferite grade de complicabilitate.” (Realitatea TV, 11 iulie 2011)

Exact! Un astfel de grad superior de alambicare, pe bază de emfază, de „hai să ne dăm culţi”, este chiar rostirea acestui cuvânt, inexistent în Dicţionarul general al limbii române.

• „Scorpionului i se potriveşte toate destinaţiile unde se practică turismul sexual.” (Mariana Cojocaru, N24 Plus, 9 iulie 2011)

În acele destinaţii, astrologii ar trebui să sugereze, pentru lecturi obligatorii, în afară de reviste porno, şi gramaticile din clasele mici, deşi sexul nu ştie carte. Teleaştii ar trebui să ştie.

• „Din ce acord face parte? Cel cu acordul şi cu participarea părţilor?” (Oana Mareş Viziru, Antena 2, 7 iulie 2011)

Pline de revelaţii sunt aceste ziceri. În primul rând, să subliniem descoperirea că un acord face parte dintr-un acord. Că de-aia e acord. În al doilea rând, să mai remarcăm că „părţile participă”, că de aia e partea – parte, ca să ia parte.

• „Trebuie să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului. Vettel este un pilot extraordinar... Este un rezultat extraordinar, dar totuşi primii cinci să fie despărţiţi de o secundă mi se pare cam mult.” (Digi Sport 1 TV, 9 iulie 2011)

Credeam că, în fine, cu ocazia transmisiei calificărilor din Formula 1, un vorbitor TV o să spună expresia completă: „Să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu”, din care e clar că mic e împăratul, iar mare e Dumnezeu. Ignoranţa, preluarea unor înţelepciuni sau citate celebre se face după ureche, adesea parţial, fără o minimă sforţare pentru căutarea semnificaţiei, a sursei, a întregului.

Când, însă, e de făcut un pleonasm, comentatorii noştrii se înghesuie, deşi la „dar totuşi (însă cu toate acestea)” e coadă dintotdeauna. „Dar însă totuşi”, Cel de sus se pare că a auzit spusele de la Digi Sport şi l-a pedepsit pe favoritul Sebastian Vettel, care a terminat pe locul doi, a doua zi, în cursa de la Silverstone. Ca să nu se mai creadă Dumnezeul şi nici măcar Cezarul, împăratul volanului!

• „Dar totuşi, ce poftă de box au românii!... Bute se-ntoarce din nou să boxeze în România.” (Sport.ro, 9 iulie 2011)

Ca orice frate mai mic, „dar însă totuşi” ascultător, canalul de sport al ProTV se ia după exemplul celui mai mare, ne loveşte cu acelaşi pleonasm în faţă şi ne dă lovitura decisivă „iarăşi înc-o dată” în ureche (ca Bute lui Mendy) cu al doilea pleonasm, şi mai tare! „Mai vrem bis din nou”!

• „În box, contează la fel de mult să fii inteligent, să fii tehnic, decât să fii puternic.” (Pro TV, 9 iulie 2011)

Hai, înţelegem că inteligenţa şi tehnica înseamnă mult, chiar şi în sporturile de forţă, dar nici chiar aşa, să fie trecută forţa în plan secund, ba chiar cu o formulare agramată! Cunosc un bibliotecar tobă de carte, foarte tehnic în a manevra cu o iuţeală incredibilă cărţile pe raft, inteligent de nu-l poţi prinde nepregătit cu nimic şi care are 172 cm şi 51 de kile. E inteligent şi tehnic? Este! Sigur îl bate pe Lucian Bute, nu?

• „Din cauza unor defecţiuni, aparatul de mici defecţiuni s-a prăbuşit în lacul Siutghiol.” (Realitatea TV, 9 iulie 2011)

Ce s-ar fi întâmplat dacă aparatul era „de mari defecţiuni”, nu doar de „mici dimensiuni”? Ar fi explodat deasupra nămolului sau s-ar fi înfipt în nisip până la încheieturi, ca Zmeul, băgat de Făt Frumos la respect?

• „Ţineţi capul acoperit la orele prânzului.” (Alice Grasu, Realitatea TV, 9 iulie 2011)

Nici la cod roşu de caniculă nu este permis acest ligament, fie el realizat de un important medic. Vorba lui Adrian Păunescu: trebuie să vorbim corect şi-n somn!

• „Timpul a trecut atât de repede, mai ales când e vorba de Toma Caragiu.” (Dan Bittman, TVR1, 10 iulie 2011)

Regula că nu se alătură un cuvânt care se termină cu „pul” şi unul care începe cu „a”, „e”, „i” rămâne valabilă şi la TVR, şi la Dănuţ SRL, şi pe holograme.

• „... Copiii fiind educaţi în a le place culoarea portocalie... Hai să-ncepem mai întâi prin a înţelege.” (Niels Schnecker, Antena 3, 9 iulie 2011)

Păi bine, bădie Schnecker, aşa ne fu vorba să folosim limba română? Nu invocaţi nici cetăţenia americană, nici originea evreiască, pentru că tocmai ne-ar creşte pretenţiile! Cu conjugările şi cu pleonasmele să rămână cum s-a stabilit. Altfel, „începem prin a sfârşi” cu româna literară.

• „Orice mărunţiş, cât de mic, poate să aibă o influenţă.” (Mihai Leu, Realitatea TV, 9 iulie 2011)

Noi credem că influenţa cea mai puternică o are, totuşi, „mărunţişul mare”, desigur, nu chiar atât cât „imensitatea măruntă”.

• „Toate măsurile care au fost luate a încurajat scăderea natalităţii.” (Teodora Bertzi, Antena 3, 9 iulie 2011)

A fost odată ca niciodată acordul între subiect şi predicat... A fost odată ca niciodată limba română vorbită curat... Nu era mai simplu dacă spuneaţi că „măsurile au descurajat natalitatea”? Când s-o-mpărţit norocu’, fost-am noi luaţi cu bacu’.

• „M-am gândit cum să se ducă el la box? Era aşa cuminte... l-am crescut cu fetele, cu patru fete.” (Mama lui Lucian Bute, Sport.ro, 10 iulie 2011)

Nu e nimic incorect în spusele mamei marelui campion. Doar noi am căutat înţelesuri şi motivaţii ascunse: poate tocmai de aceea s-a apucat Lucian Bute de bătaie cu băieţii de la sală, din cauza traiului între atâtea feminine.

Emisiunile trece, perlele rămâne (59)

2012-01-22T21:40:00.001+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Trăieşte sănătos cu Simona Bălănescu! Toată lumea se simte bine la noi, la Antena 2!” (Promo la Antena 2, 6 iulie 2011)

Câtă veselie pe-acolo! Dar să vedeţi şi de ce. Cât nonconformism, să spui aşa ceva pe post, într-un promo, să îndemni oamenii să trăiască tocmai cu o realizatoare a propriului canal TV! Credeam că realizatorii de materiale promoţionale au învăţat ceva după cazul recent cu promoul la „Idiotul de Dostoievski”, care a şi fost scos repede de la difuzare, după ce s-au prins că sună prost. Dar nu! Imaginaţia gafeurilor este nemărginită.

• „Este o decizie aşa cum spunea domnul Nicu care se rostogoleşte de câţiva ani.” (Mugur Ciuvică, Realitatea TV, 6 iulie 2011)

Nu ne e prea clar dacă domnul Nicu se rostogoleşte sau decizia se rostogoleşte. Luat de valul Cazului Constanda, care se tot dă din mână în mână şi care s-ar putea să coste Primăria Capitalei vreo 165 de milioane de euro, dacă nu chiar 290 de milioane, domnul Ciuvică a rostogolit topica şi l-a făcut pe domnul Nicu să se dea şi el peste cap.

• „Aceşti oameni au o aromă specială, o savoare specială.” (Liana Stanciu, TVR1, 3 iulie 2011)

Se pare, după câte înţelegem, că redutabila realizatoare de emisiuni radio şi TV obişnuieşte să miroasă şi să guste oamenii. Hai, mai treacă meargă cu mirosul: uneori putem spune fără probleme şi fără să ne apropiem prea mult că unii au o aromă specială, fiindcă ori s-au parfumat, de ne intoxică, ori nu s-au spălat, de ne mută nasul. Dar cu savoarea, cu gustatul adică, e ceva foarte intim şi de aceea e riscant să spui aşa ceva în public.

• „O invit în platou pe invitată, urmând ca apoi să vă spun... Veronica Cara, psiholog şi omul din umbră a trupei HiQ... Disponibilitatea noastră este totală 100%.” (Dan Capatos, Antena 1, 4 iulie 2011)

O frază rară, cu două pleonasme, plus, puţin mai târziu, un dezacord şi o cacofonie (de care nu e vinovat realizatorul), plus un alt pleonasm „total sută la sută”. Tare ar fi fost să o invite în platou pe o neinvitată, „urmând anterior” să spună ce are de spus şi să fie „disponibil total 90%”.

• „Dacă cei de la HiQ calcă strâmb, eu voi spune mai multe decât ştiu... Eu şi trupa HiQ eram înţeleşi asupra tuturor amănuntelor şi detaliilor... Tu, ca femeie care trăieşti în proxima apropiere a unui om.” (Veronica Cara, Antena 1, 4 iulie 2011)

La o primă impresie, pare că Veronica face mişto de noi. Altfel, cum să spună atâtea prostii în numai câteva propoziţii? Şi, totuşi, nu e nimic altceva decât dorinţa de a epata. 1. Dacă spune mai multe decât ştie, înseamnă ori că minte, ori că inventează, ori că aberează, ori că e medium. 2. Dacă lămurise amănuntele, era suficient, nu mai era nevoie şi de detalii, care înseamnă acelaşi lucru. 3. Everestul muntelui de perle este atins când ni se dă în cap cu mega-pleonasmul „proxima apropiere”, tocmai când vorbitoarea credea că am căzut din fotoliu datorită vocabularului său atât de bogat şi a limbajului atât de elevat.

• „Situaţia în care a adus România cuplul Băsescu-Boc ne fac pesimişti.” (Radu Tudor, Antena 3, 3 iulie 2011)

În fond, foarte bine documentatul analist are dreptate, chiar şi când nu face bine acordul în număr, pentru că, de fapt, Băsescu şi Boc ne fac pesimişti, fiindcă ei au generat situaţia. Mai multă grijă, totuşi, la exprimare!

• „Partidul care le va oferi o soluţie de viaţă viabilă va câştiga.” (Bogdan Teodorescu, Antena 3, 3 iulie 2011)

Indiferent cât am încerca să ascundem sub complexităţi şi libertăţi semantice formularea pleonastică, tot nu ne sună bine, pentru că „viabil” vine de la „viaţă”. În rest, îi urăm numai bine vorbitorului, unul dintre puţinii care, când apare la televizor, ne face să lăsăm din mână telecomanda, pentru că mereu are de spus câte ceva interesant.

• „Am înţeles de la un om mai înţelept decât mine că ordinea ar fi: 1) cauze, 2) efecte, 3) consecinţe. Deci: cauze, efecte, consecinţe.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 4 iulie 2011)

Nu ştim cu ce om „mai înţelept” decât el a vorbit Mihai Gâdea, dar ni se pare că respectivul, cât o fi el de „mai înţelept” decât realizatorul de la Antena 3, nu prea pare înţelept, fiindcă nu prea ştie că „efect” şi „consecinţă” înseamnă acelaşi lucru în limba română. Potrivit oricărui dicţionar de sinonime (de exemplu, cel al lui Gh. Bulgăr de la Editura Palmyra, apărut în 1997), la litera E, „efect = consecinţă” şi, ca să vezi paradox, la litera C, „consecinţă = efect”. Neplăcut este că ni se şi repetă, ca să băgăm în cap filosofica tripletă de mărgăritar (perle), care, de fapt, este formată din numai două înţelesuri.

• „Torje la Steaua? Poate fi posibil?” (Sport.ro, 4 iulie 2011)

Dacă este posibil un asemenea pleonasm, de ce să nu ajungă şi Torje la Steaua? „Probabil că poate fi posibil”, ca să completăm greşeala.

• „O întrebare care sigur că s-ar putea să fie neplăcută.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 4 iulie 2011)

Întâi de toate, să recunoaştem că suntem telespectatori fideli ai „Sintezei zilei” şi de aia găsim atâtea noduri în papură excelentei emisiuni. În al doilea rând, vrem să ni se spună clar: ori „sigur”, ori „s-ar putea”.

• „Eu am fost plecat săptămâna viitoare.” (Mugur Ciuvică, Antena 3, 29 iunie 2011)

Bine v-aţi întors! Noi nu vă vom putea nota cuvintele săptămâna trecută, chiar dacă ele sunt spuse în iunie.

• „Încearcă s-o seduci pe Bianca Drăguşanu!... E o misiune aproape imposibilă. Dar, totuşi, merită să încerci.” (Cătălin Botezatu, Antena 1, promo, 6 iulie 2011)

1. Omul ştie despre ce vorbeşte, că şi el a sedus-o şi, de aceea, lasă loc de speranţă doritorilor, afirmând că misiunea e doar „aproape” imposibilă. Prinţul dinamovist Adrian Cristea şi câţi alţii ştiu şi ei de ce. 2. Dacă tot s-a apucat de lanţul pleonastic, creatorul de modă să încerce formula completă, cu mai multe verigi: „dar, totuşi, însă, cu toate acestea”. 3. Ne supără că greşeala este difuzată nu în direct, unde mai scapă tâmpenii şi n-ai ce să faci, ci într-un promo regizat, filmat şi trecut prin filtrele staţiei TV.

• „În Scoţia, Facultatea din Edinburgh, care este pe locul 5 în Anglia.” (Realitatea TV, 5 iulie 2011)

Dacă tot vorbim de Scoţia şi Anglia, care sunt părţi ale Marii Britanii, hai să nu le amestecăm, măcar ştiind că, deşi sunt în acelaşi stat, au echipe de fotbal şi federaţii diferite, deci şi drepturi preferenţiale în competiţiile internaţionale. Cum să fie o facultate din Scoţia a cincea din Anglia? Poate că este a cincea din Regatul Unit al Marii Britanii, ceea ce este cu totul altceva. Şi noi mai confundam când eram mici Anglia cu Marea Britanie, dar ne-a trecut. Ceea ce vă dorim şi vouă.

• „Mai vreau să dau un singur fragment din preşedinte... Declaraţii de tipul acesta.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 30 iunie 2011)

Ce fragment din Traian Băsescu ne daţi? Şuviţa, strungăreaţa, chelia sau aspectele mai puţin cunoscute publicului, pe care le accesează doar unii miniştri sau unele ministrese? Poate că răspunsul stă exact în ligamentul subliniat în încheierea citatului.

Notă. Alcibiade, care ne laudă şi ne citează din când în când şi căruia îi mulţumim, ne-a atras atenţia că am exagerat uneori cu extragerea perlelor, mai concret, că formula „alegeri electorale”, preluată din spusele lui Vasile Blaga, nu este pleonastică, pentru că există şi alegerea cravatei şi multe alte feluri de alegeri. Nu că am fi avut dubii, dar am consultat şi două dicţionare de specialitate, care ne confirmă: Dicţionar tematic de pleonasme fundamentale, de Ilie Ştefan Rădulescu, Editura Vox, 2005, pag. 224, poziţia 936, unde se spune că „electoral” se referă la „alegeri”, şi Dicţionar de pleonasme, de Rodica Sufleţel-Moroianu, Editura All, 2004, pag.15, unde se face aceeaşi precizare. Orice cuvânt, nevinovat în sine, poate fi parte dintr-o expresie corectă şi numai alăturat unuia cu acelaşi sens dă naştere unui pleonasm.

Emisiunile trece, perlele rămâne (58)

2012-01-22T21:39:00.003+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Nu poţi să conduci organizaţia de Bucureşti, decât dacă poţi şi dacă eşti bun, că altfel te ejaculează!... Te ejaculează... te ejectează.” (Marian Vanghelie, B1 TV, 27 iunie 2011)

În prezenţa unui sobor de traianbăsişti mediatici, compus din Robert Turcescu, Ion Cristoiu, Grigore Cartianu şi liberalegătorul Horia Alexandrescu, primarul sectorului 5 şi-a bătut toate recordurile de limbaj original de până acum („Almanahe”, „Hotele”, „Care este”, „Goagăl” etc), dând detalii eminamente erotice din viaţa internă a PSD.

• „S-au anulat şi anumite zboruri aeriene. Circulă doar metroul subteran.” (Veronica Todor, corespondent la Atena, Antena 3, 28 iunie 2011)

Dacă, la „metroul subteran”, mai există o scuză (s-au văzut şi metrouri care o iau, pe alocuri, şi pe deasupra), în privinţa „zborurilor aeriene” am rămas fără cuvinte. Să ni se spună măcar dacă zborurile terestre sau de mare adâncime au rămas valabile.

• „Sora mea, Catinca, e mai mare ca mine cu mult, cu 9 ani. Când ea avea 18 ani, eu aveam 7-8 ani.” (Oana Roman, Antena 1, 23 iunie 2011)

Să recapitulăm, ca la aritmetică, în clasele primare: 18 minus 7 fac 11, deci nu fac niciodată 9. Nici măcar 18 minus 8 nu fac 9, dacă e să încercăm cu varianta a doua, atenuantă. Concluzia este că ori s-a schimbat ceva în ştiinţele exacte, ori Oana Roman nu mai ştie ce a învăţat când era mică, ori nu a ştiut niciodată ce diferenţă (de vârstă, nu de greutate) este între ea şi sora ei mai mare. S-ar putea, totuşi, ca regulile aritmeticii să nu se aplice la sânge între două surori care nu sunt 100% de acelaşi sânge.

• „Asta vă spun şi repet încă o dată.” (Radu F. Alexandru, Antena 3, 28 iunie 2011)

Întrucât nu am priceput, vă rugăm, domnule scriitor-senator, „să repetaţi din nou iarăşi încă o dată pentru a treia oară”.

• „Ascultarea telefoanelor şi citirea e-mailurilor, în special după 9 septembrie...” (Mugur Ciuvică, Antena 3, 18 iunie 2011)

Şeful Grupului de Investigaţii Politice a săpat până a descoperit şi a dat publicităţii că schimbările planetare şi restrângerea unor drepturi ale cetăţenilor s-au petrecut, preventiv, chiar cu două zile înainte de 11 septembrie 2001, când ştie toată lumea că au avut loc atentatele de la New York.

• „Sute de mii de persoane din serviciile publice vor fi daţi afară... Nu sunt de acord cu măsurile care prevede noi taxe şi impozite.” (Veronica Todor, corespondent la Atena, Antena 3, 28 şi 29 iunie 2011)

Ori corespondenta nu ştie să facă niciun acord în număr, ori vor fi daţi afară numai bărbaţii bugetari din Grecia, pe baza unor „măsuri”, care sunt atât de coerente, încât sunt „un pachet”, care cere singularul.

• „Risipim banii aiurea.” (Dumitru Costin, Realitatea TV, 29 iunie 2011)

Aşa e, domnule lider sindical! Să „risipim” banii „cu folos”! Vorba cântecului de mai demult: „S-au irosit atâţia ani fără rost...”

• „Protestatarii par destul de revoltaţi... Aruncă cu pietre... cu bucăţi de marmură pe care le sparg... Manifestanţii au măşti de gaze şi încearcă să-şi dea cu tot felul de creme împotriva gazelor lacrimogene.” (Veronica Todor, corespondent la Atena, Antena 3, 29 iunie 2011)

1. Cum s-ar fi manifestat protestatarii dacă ar fi fost „foarte revoltaţi”, nu doar „destul de revoltaţi”? Ar fi aruncat cu băncile din parc, cu coloanele Parthenonului, ar fi tras cu tunurile în parlamentul Greciei?

2. Ce cremă minune e aia pe care ţi-o dai pe ochi împotriva gazelor lacrimogene şi nu te ustură la fel de tare sau mai rău?

• „În limba română, conform Dicţionarului explicativ al limbii române, cuvântul coleg este neutru, nu este defel feminin. Vă mulţumesc.” (Daniel Funeriu, Realitatea TV şi Antena 3, 29 iunie 2011)

Cu plăcere, domnule ministru! Această greşeală, dacă ar fi fost făcută de un elev, într-o teză decisivă, l-ar fi putut lăsa repetent. Pe dumneavostră, ca ministru al Educaţiei, această gafă, făcută chiar la microfonul Parlamentului care v-a votat, vă consolidează în fotoliul guvernamental, mai ales că problemele acordului gramatical sunt o tradiţie în exprimările dvs. publice, de exemplu, la Târgovişte, în 11 iunie 2010: „Problemele sistemului de învăţământ din România este că nici nu formăm bine resursa umană, nici nu o selectăm corect şi nici nu o plătim corect.”. Cât de „bine, ok, ca lumea, sincer, corect, cinstit, onest, adevărat, veridic şi autentic” spus!

• „Să nu consume sper mai mult decât aţi achiziţionat.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 29 iunie 2011)

Un ligament de colecţie, trebuie să recunoaştem. Cum ar fi fost să „sper mai puţin”?

• „1. N-am ţinut dietă niciodată... 2. Unde nu sunt reguli, nu e nimic: ceva nu e-n regulă... 3. Când eram tânără am umblat cu bicicleta până acum cinci ani... 4. E greu să-mi înţeleagă firea mea complexă, eu am o fire simplă.” (Mioara Roman, Kanal D, 29 iunie 2011)

1. Se vede. 2. Adânc spus: când nu e nimic, ceva nu e în regulă, de unde înţelegem că nimicul este, totuşi, ceva. 3. Ce reconfortant, să auzi o femeie spunând, la 71 de ani şi jumătate, că la 66 era tânără şi pedala ca Bernard Hinault în Turul Franţei! 4. Ori fire complexă, ori fire simplă, că ambele nu merg împreună.

Emisiunile trece, perlele rămâne (57)

2012-01-22T21:39:00.001+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „... Don’t having a performant economy, for sure, sooner or later, the eşec of our policy is guaranted.” („Neavând o economie performantă, desigur că, mai devreme sau mai târziu, eşecul politicii noastre e garantat”, Traian Băsescu la Şcoala de Economie din Londra, Hot News, 10 iunie 2011)

Cu un părinte care e în stare de acest „eşec” tocmai în Anglia, nu e de mirare că Elena Băsescu visează de mică la „succesuri”.

• „Sunt primarul bestial / Care fac totul legal .” (Sorin Oprescu, Realitatea TV, 19 iunie 2011)

Poezioara spusă de primarul Capitalei după inaugurarea mult aşteptatului Pasaj Basarab trebuie completată cu un vers care să rimeze cu „bestial” şi „legal”: „Nu mereu gramatical”.

• „Slujba a fost ţinută de Sfântul Patriarh Daniel.” (Realitatea TV, 19 iunie 2011)

Noi ştim că, în România, când e să se facă promovări, se ard etape în orice domeniu, de la gradele militare până la cele masonice, de la funcţiile politice până la posturile nepotizate din toate instituţiile, dar nu credeam că e posibil să se ajungă chiar la sanctificare, când patriarhul ne e încă în viaţă. Când te gândeşti că unii sunt pe lista de aşteptare de sute de ani!

• „Vreau să vă spun un singur lucru, înainte să vă spun multe alte lucruri.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 19 iunie 2011)

Proverbiala băgăţie lexicală şi ideatică a domnului Gâdea iese din nou la rampă, cu o nouă strălucire, pe parcursul întregii fraze. Poate că ar fi fost bine dacă ne spunea direct ultimul lucru.

• „Eu cânt în deschiderea veveriţelor.” (Cătălin Măruţă, Pro TV, 21 iunie 2011)

Obişnuit să cânte, în ultimul timp, numai în deschiderea Andrei, teleastul proaspăt tătic pare să dea glas unei proprii fantezii cu deschizăturile veveriţelor, pe care le are zilnic în platou. Ar trebui să ştim, însă, care îl incită mai mult, Chip sau Dale?

• „Radu Mazăre nu putea să nu pozeze fără o tânără domnişoară lângă el.” (Pro TV, 21 iunie 2011)

Ba da, ba da! Putea poza cu o domnişoară bătrână, de ce nu?

• „Daţi-mi, vă rog, măsline fără os.” (Luminiţa Anghel, „Cireaşa de pe tort”, Prima TV, 14 iunie 2011)

Măslinele „fără os” merg foarte bine cu nişte „pui fără sâmburi” şi cu nişte tort fără cireaşă.

• „Intrăm în câteva minute în direct cu protogoniştii incidentului de la Piatra Neamţ.” (Robert Turcescu, B1TV, 21 iunie 2011)

„Protogoniştii” sunt, cumva (prin analogie cu „protocroniştii”), ziariştii care o iau la goană, să prindă, înaintea tuturor, osul mai mare, aruncat de o televiziune concurentă, aflată în graţiile preşedintelui Băsescu?

• „Să-ncepem cu prima demonstraţie.” (Mihai Tatulici, Realitatea TV, 19 iunie 2011)

N-ar fi mai bine să începeţi cu a doua?

• „Se discuta probleme care-i afecta direct.” (Mariana Câmpeanu, Realitatea TV, 20 iunie 2011)

Atât de devastatoare s-au dovedit problemele pentru fosta doamnă ministru al Muncii, încât au făcut de două ori praf acordul în număr în aceeaşi frază.

• „Şoc pentru Pamela de România. Iubitul ei o arde cu alta de 5 ani?” (Pe ecran, la „Un show păcătos”, Antena 1, 15 iunie 2011)

Două probleme: 1) Demn de subliniat limbajul elevat al producătorilor, care au pus ordinăria şi pe ecran; 2) Nu e clar dacă omul s-a încurcat acum 5 ani cu alta sau e pedofil şi violează o fetiţă de 5 ani.

• „Mă doare un cap de mor.” (Brigitte Sfăt, „Cancan TV”, B1TV, 10 iunie 2011)

Înseamnă că ălălat cap al iubitei lui Ilie Năstase nu are nimic, după ce fostului tensiman i-a fost luat permisul de conducere.

• „Eu am parcat pe un colţ al acelei poarte... Chiar dacă am un metru şi-un zâmbet, nu e normal ce se întâmplă în România” (Cristina Darha „Uni-k”, 13 iunie 2011)

Una caldă, una rece sau una greşită, alta şmecheră, din gura aceleiaşi cântăreţe şi vorbitoare unice.

Confuzia „Obama – Osama” („Cronica cârcotaşilor”, Prima TV, 19 iunie 2011)

• „Un glonţ mai poate să-l nimerească pe Obama... pe Osama Bin Laden... dar două e cam mult.” (Cristian Tudor Popescu, Realitatea TV, 3 mai 2011)

• „Ar fi putut fi bombardată casa în care locuia Obama cu fiii şi nevestele lui.” (Emil Hurezeanu, Realitatea TV, 3 mai 2011)

• „Câţiva membri ai trupelor americane speciale, care au condus operaţiunea de lichidare a lui Obama... a lui Osama, au povestit cum arăta clădirea în care l-au găsit pe acesta... Se aşteaptă în continuare o declaraţie din partea preşedintelui american Osama Bin Laden.” (Realitatea TV, 3 mai 2011)

• „De cealaltă parte, din familia lui Obama, sunt mai multe victime.” (Simona Gherghe, „Acces direct”, Antena 1, 3 mai 2011)

• „President Obama is in fact dead.” („Preşedintele Obama este, de fapt, mort”, post de ştiri american, 3 mai 2011)

• „Toată lumea aşteaptă să dea publicităţii odată Casa Albă pozele cu Obama mort... Osama mort... Toţi facem greşeala asta, credeţi-mă.” (Moise Guran, TVR2, 4 mai 2011)

Nu chiar toţi facem gafa, să fim realişti. Barrack Obama este viu şi este preşedintele S.U.A., iar Osama Bin Laden, liderul Al Qaida, se spune că a fost omorât. Cât contează diferenţa de o singură literă!

Emisiunile trece, perlele rămâne (56)

2012-01-22T21:38:00.003+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „M-am sprijinit pe fiecare care a putut să-şi aducă aportul.” (Marian Vanghelie, Antena 3, 4 iunie 2011)

Numai aşa puteţi „avansa înainte”, domnule „primar edil” de sector al unui „oraş urbe”! Fără „aportul adus” de „prieteni, amici şi tovarăşi”, nu se poate „urca în sus” în sondaje, în „perspectiva proximă” a viitoarelor „alegeri electorale”. Care „vine apropiindu-se”.

• „Tensiunea a atins cote maxime, apoi a crescut.” (Antena 3, 5 iunie 2011)

Numai Dumnezeu şi autorul acestei afirmaţii ştiu ce este mai sus de maxim. Noi ne recunoaştem învinşi, plafonaţi de coperta cartonată a Gramaticii Academiei (orice ediţie).

• „Să se suspende de voie bună.” (Traian Igaş, Realitatea TV, 6 iunie 2011)

Ministrul de Interne crede că, dacă îl cheamă Traian, poate să facă orice, inclusiv să inverseze cuvintele în propoziţie, până ne apucă râsu-plânsu’. E chiar cinic îndemnul ca suspendările să fie făcute cu „voie bună”, nu „de bună voie”.

• „O nouă carte a lui Gabriel Liiceanu despre Eugen Cioran.” (Mirela Nagâţ, TVR 1, 27 mai 2011, perlă pescuită şi de „Cronica cârcotaşilor” de la Prima TV, 8 iunie 2011)

Încurcătura o fi provenit de la densitatea de cărţi de la Bookfest, care au dovedit-o pe reporteriţa televiziunii naţionale. Ca să rămânem la generaţia de aur dintre războaie, aşteptăm viitoare cărţi despre Emil Ionesco, despre Mircea Ţuţea + Petre Eliade, despre Constantin Vulcănescu + Mircea Noica şi neapărat despre Pamfil Voiculescu + Vasile Şeicaru.

• „Totul e gata pentru turişti, atât la mare, cât şi pe litoral.” (Oana Frigescu, Antena 1, 3 iunie 2011)

Nu ni s-a spus cum stăm cu pregătirile „atât la munte, cât şi pe versanţi”, „atât la deal, cât şi pe coline”, „atât în Deltă, cât şi la Tulcea”.

• „Na Li e prima sportivă asiatică care a câştigat turneul.” (Realitatea TV, 5 iunie 2011)

... Iar matale eşti al nu ştim câtelea teleast care vorbeşte de-ţi vine să tragi apa.

• „A urmat un recurs pe care adversarii noştri să o facă.” (Dan Diaconescu, OTV, 7 iunie 2011)

Cu Partidul Poporului interzis, Dănuţ SRL nr. 2 începe să facă dezacorduri în gen, nu numai în promisiuni electorale fantasmagorice.

• „Punem degetul pe Nokia.” (Adrian Artene, B1TV, 8 iunie 2011)

Avertizat din regie să acopere cu degetul marca de pe telefonul Marianei Moculescu (de pe care tocmai citea SMS-uri de importanţă naţională despre cearta cu bărbatul ei din acea săptămână), realizatorul de la „Can can TV” a căzut din lac în puţ, transformând reclama vizuală indirectă în reclamă audio directă.

• „M-am îndrăgostit de două colege de la grădiniţă, una avea mâinile calde şi cealaltă avea mâinile reci.” (Sergiu Nicolaescu, „Iubiri mondene”, Euforia TV, 5 iunie 2011)

Nimic greşit aici, dar ne-a sunat interesant confesiunea. Înseamnă că, în rest, pe cele două fetiţe nu le deosebea nimic? Erau cumva gemene sau, când era mic, viitorul mare regizor, revoluţionar şi senator încerca fetele cu ochii închişi, prin palpare, cu termometrul natural din deget?

• „Mai are cineva curajul să recunoască că l-a votat pe Traian Băsescu?” (Corina Drăgotescu, Realitatea TV, 2 iunie 2011)

Desigur că foarte puţini mai au curajul să-şi asume votul pentru Traian Băsescu, doamnă Drăgotescu, la fel cum puţini se pare că au curajul să vă roage să fiţi mai grijulie cu cacofoniile.

• „Domnul ministru a spus că vor fi nevoie de 15 milioane de ron.” (Lucian Duţă, Antena 3, 3 iunie 2011)

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate atacă din toate părţile, dar greşit: e blând cu ministrul şi aspru cu asiguraţii, e nemilos cu acordul în număr şi mutilează numele monedei naţionale, care cică nu ar fi leul, ci „ronul”.

• „Nu mi-e frică, am mai trăit senzaţii de-astea, dar nu aşa.” (Monica Vlad, Antena 2, 28 mai 2011)

Înseamnă că jurnalista de la „Story” nu a trăit „altfel de sentimente identice”, ci numai „aşa, însă diferite”. Altfel spus, vorbirea domniei sale este „pe faţă, dar pe dos”.

• „Doamnă, felicitări, aţi câştigat borcanul de Colon Help, dar şi pe cel de Liver Hell.” (Cristina Bălănescu, „Trăieşte sănătos”, Antena 2, 1 iunie 2011)

Nu le puteţi avea pe toate, doamnă! O să vă rezolvaţi problemele colonului, dar pentru ficatul dumneavoastră va fi un iad.

Emisiunile trece, perlele rămâne (55)

2012-01-22T21:38:00.001+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Mama mea nu a avut lapte şi atunci m-au alăptat alte mămici.” (Roberta Anastase, Pro TV, 23 mai 2011)

La cât de mare ai crescut, copilă Roberta, am fi băgat mâna în foc că ai fost alăptată şi de nişte tătici, nu doar de nişte mămici.

• „A 29-a persoană a fost arestată preventiv în lipsă, fiind în acest moment plecată din ţară.” (Antena 3, 25 mai 2011)

Iată că, în epoca jocurilor virtuale şi a sexului virtual (şi el, fără prezenţă obligatorie), au început şi „arestările în lipsă”. Vorbitorul, jurnalist, se pare că nu face diferenţa între decizia de arestare şi arestarea propriu-zisă. Poate că ar face-o dacă patronul i-ar spune că ajunge dacă are retribuţia doar pe hârtie şi nu mai e cazul „să o ia şi în mână”.

• „Încă o dată vă repet... doamnă Corina Drăgotescu, vă cunosc de prea multă vreme! Respectaţi, vă rog, deontologia profesională!” (Emil Boc, Realitatea TV, 26 mai 2011)

Premieraşul cel viteaz nu a prins – e-adevărat - şapte muşte dintr-o lovitură, dar tot a reuşit două pleonasme în acelaşi minut. Nu-i rău, mai ales că era singur cu doamna Drăgotescu, fără Traian Băsescu, care să-i spună ce, cum, când şi cât să facă. Repetăm şi noi nu încă o dată, ci a nu ştim câta oară: deontologia este, prin definiţie, un cod de conduită profesională, iar repetiţia presupune să spui încă o dată ceva. Priceput?

• „Timpul astăzi poate fi dat înapoi.” (Marius Mitran, TVR 1, 30 mai 2011)

Ne pare rău că până şi excelentul comentator de fotbal (care ne place cu atât mai mult cu cât se vede că ţine cu Craiova!) a scăpat în frază un sex masculin de toată frumuseţea, dar nu avem ce face şi-i pescuim perla.

• „Să-şi aducă aportul la înfrângerea unei naţiuni insulare.” (Discovery History, 30 mai 2011)

Dacă pleonasmul acesta grosolan apare pe ditamai postul de ştiinţă, înseamnă că putem reboteza şi noi canalul în „Descopery”, fără remuşcări.

• „Eu, cititor al ziarului, îmi vine să reacţionez.” (Mircea Badea, Antena 3, 30 mai 2011)

Desigur, abilul vorbitor şi comentator de la „În gura presei”, nu a greşit, făcând acest dezacord în caz, ci doar a vrut să experimenteze pe cont propriu anacolutul (greşeală acceptată) de tip Ion Creangă, din „Amintiri din copilărie”, unde marele clasic a spus: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Adică, mai pe scurt, a început în Nominativ şi a terminat în Dativ, fiindcă s-a luat cu vorba.

• „Pe primul loc se află judeţul Braşov, cu 6800 de angajaţi dispăruţi.” (Burtieră la Antena 3, 19 mai 2011)

Nu numai că respectivii şi-au pierdut locurile de muncă, dar rezultă că toţi cei 6800 de oameni nu mai sunt de găsit.

• „De ce-l contraziceţi pe domnul Emil Băsescu?” (Lucian Bolcaş, Antena 3, 21 mai 2011)

Din punct de vedere practic, aici n-ar trebui să fie nicio greşeală, de vreme ce, de ani şi ani, premierul Emil Boc nu îi iese din vorbă preşedintelui Traian Băsescu. Cei doi ar putea da chiar nume epocii dezastruoase pe care au adus-o românilor: Băsboc.

• „Dacă ca membru al guvernului aş fi împotrivă, deci dacă ca membru m-aş declara împotriva unui act normativ, cu certitudine în Parlament aş vota împotriva lui.” (Ionel Blănculescu, Antena 3, 25 mai 2011)

Dacă ar fi fost o scăpare, am fi lăsat uitată, de la noi, greşeala, dar, fiind vorba de o cacofonie în formă continuată, îl condamnăm pe autor la poftă bună!

• „Cine eşti tu? Eşti o scrizofrenică!” (Nicolae Guţă, Kanal D, 25 mai 2011)

Când a jignit-o pe fosta soţie, manelistul a ieşit atât din buchea cărţii de bune maniere, cât şi din litera dicţionarului de termeni medicali.

• „Primăria satului, primăria judeţului intenţionează să construiască un monument al lui Fănuş Neagu?” (Horaţiu Tudor, OTV, 25 mai 2011)

Fiind reporter la televiziunea lui Dan Diaconescu (care se prezintă de ceva vreme „viitorul preşedinte al României”), veşnic tânărul Horaţiu a inventat, relaxat, o funcţie inexistentă până acum în nomenclatoarele din România: primar de judeţ. Tocmai spuneam că la OTV merge orice şi oricum.

• „N-am auzit să-i calce cineva pe urme lui Fănuş Neagu.” (Nepot al marelui scriitor dispărut, OTV, 25 mai 2011)

Nici noi. Poate pentru că în literatura mare se merge cu paşi apăsaţi, care se aud de departe şi din timp.

• „Mai trebuie să scoateţi din buzunar douăsprezece euro.” (Realitatea FM, 19 mai 2011)

Trebuie, pentru că banii sunt importante, iar facturile trebuie plătiţi.

• „Urmează emisiunea În gura presei cu Mircea Badea. Noapte bună!” (Mihai Gâdea, Antena 3, 9 mai 2011 şi la finalul fiecărei ediţii a „Sintezei zilei”, de ani şi ani)

Întât de toate, aşa ceva nu se spune niciodată la o televiziune care are program 24 din 24 şi, cu atât mai mult, nu se spune înaintea unei emisiuni a unui prieten şi coleg pe care tocmai ai anunţat-o. Ce să facem noi, telespectatorii? Ce să ascultăm din cele două sfaturi ale lui Mihai Gâdea? Ne culcăm sau ne uităm la Badea? Noroc că nu ne luăm decât după propria conştiinţă şi, cel mult, adormim pe ultima publicitate.

• „Cei de la psihiatrie au susţinut că pacienta nu avea o problemă neurologică, ci suferise un Accident Vascular Cerebral.” (Antena 3, 9 mai 2011)

Nu trebuie să fii doctor ca să ştii că, bineînţeles, accidentul vascular cerebral este o gravă problemă neurologică. Mai puneţi mâna pe carte, înainte să vă daţi cu părerea, oameni buni!

• „Şi-a făcut treaba pe care e impusă de scenograf.” (Willmark, „Dansez pentru tine”, Pro TV, 20 mai 2011)

Excesul de zel şi de prepoziţii acolo unde nu e locul dăunează grav sănătăţii limbii române şi emisiunilor de succes, chiar dacă aparţine unui latino-analist de dans.

• „Când vor apare produsele noastre.” (Antena 3, 24 mai 2011)

Sindicalistul, autor al greşelii, vorbeşte româneşte ca din agricultură. Ne simţim obligaţi să răspundem tot ca pe tarla: nene, nu mai „dădea” în noi cu asemenea forme ale cuvintelor, că „vă va cade” gura.

• „Ei, şi acum ce să-ţi imaginezi o femeie goală, acoperită cu păr.” (Maria Dragomiroiu, la „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, mai 2011)

Şi ce păr, nu glumă! Nu spunem că părul lung nu e frumos la o femeie, dar celebra interpretă de muzică populară exagerează în toate: şi cu podoaba capilară care nu i se mai termină de vreo trei decenii, şi cu limba română, dusă la extrem. Cum să fie femeia şi goală, şi acoperită cu păr? Al cui e părul, al femeii, al oii care a dat lâna, al vacii care a dat pielea, al pisicii care i-a stat în braţe? Nu rezultă de nicăieri. Vă rugăm să reformulaţi.

• „Cine îl va înlocui pe Boc le şefia guvernului?” (Pe ecran, Realitatea TV, 24 mai 2011)

De când fiara sexuală franceză - şeful FMI, Stauss-Kahn, a dat reprezentaţie la New York, au reînceput franţuzismele involuntare pe ecranele noastre: Probablemant le Boc va pierde le şefia de le guvern rumen mazilitte par le Băs.

• „Pasajele de trecere au fost inundate în Reşiţa.” (Antena 3, 24 mai 2011)

Grosolan pleonasm, mai ales că nu ni s-a spus ce s-a întâmplat cu pasajele prin care nu se trece.

• „Pur şi simplu am fost luat prin surprindere pentru că nu mă aşteptam.” (Fostul iubit al Luminiţei Anghel, „Can-can tv”, B1 TV, 23 mai 2011)

Tare! Cum o fi să fi fost luat prin surprindere când se aştepta?

• „Astăzi, procurorii decid dacă Vântul va fi eliberat după 29 de zile de arest.” (TVR 1, 26 mai 2011)

Se pare că la noi, justiţia are şi atribuţii meteo. Grija prea mare faţă de articolul hotărât enclitic îi face pe unii să spună prostii şi să mutileze nume şi alte cuvinte, după cum urmează: „Vântul”, „Arghezii”, „ONU-l”, „noştrii”.

• „Banii spitalului din Sapoca vor fi mult mai mici.” (Antena 3, 26 mai 2011)

Mai întâi, că e Săpoca, nu Sapoca, dar aşa e când nu ştii geografie şi prompterul nu are diacritice româneşti. Apoi, cel puţin în acest caz, banii sunt puţini sau mulţi, nu mici, lungi sau graşi. Nu ştiam că Săpoca îşi bate monedă proprie.

• „Au fost furate toate clopotele bisericilor din Purcăreni, Popeşti şi Palanga. A fost nevoie de foarte mulţi oameni pentru a face acest gest.” (Mariana Zaharia, Antena 3, 26 mai 2011)

Bine că furtul clopotelor (care înseamnă tone de bronz) nu a fost considerat grimasă.

• „Mie-mi spui? Eu eram cât pe aici să pic cu avionul.” (Mădălin Ionescu, „Drept la ţintă”, Kanal D, 25 mai 2011)

Nu ştim de unde i se trage lui Mădălin Ionescu acest derapaj concentrat de limbă română: de la munca în echipă alături de Cristina Şişcanu sau de la dialogul pe care tocmai îl avea cu manelistul Nicolae Guţă? Corect ar fi fost: „era cât pe-aci” să pic cu avionul. Altfel, se pică la gramatică. Drept la ţintă.

• „Pe urmă au urmat acele meciuri memorabile pe care sunt sigur că iubitorii fotbalului le-au reţinut.” (Ion Marin, Digi Sport, 26 mai 2011)

Fostul jucător şi antrenor dinamovist preferă să atace adversarul (limba română) din două părţi, ca să se asigure că nu rămâne nevătămată: alunecare cu dublu pleonasm.

• „Dacă eşti ministru, pune un secretar de stat să le zică că sunt proşti.” (Moise Guran, „Ora de business”, TVR2, 26 mai 2011)

Dar de ora de română s-o fi auzit pe acolo, pe la postul naţional? Sau cacofoniile au devenit lege?

• „Aceste percheziţii se vor termina sau se vor finaliza săptămâna viitoare.” (TVR1, 26 mai 2011)

Adică nu sunt posibile ambele variante? Se pare că trebuie ori să se termine, ori să se finalizeze. Nu le putem avea pe toate.

• „Mă întorc la afirmaţia dumneavoastră din timpul acestui interviu.” (Cătălin Striblea, Realitatea TV, 26 mai 2011)

Ştim, v-aţi plictisit să tot atragem atenţia televorbitorilor că nu sună bine ligamentele create între cuvintele terminate în „pul” şi cuvintele care încep cu „a”, dar, dacă atâţia teleaşti stau mereu cu ele în gură, înseamnă că le plac mult.

Emisiunile trece, perlele rămâne (54)

2012-01-22T21:37:00.002+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Acuzata acuză o relaţie orală şi anală cu directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 16 mai 2011)

Avem mai multe nelămuriri: 1) Dacă femeia respectivă e acuzată, de ce tot ea acuză? 2) Ce a deranjat-o mai mult, dimensiunea orală sau cea anală a „relaţiei”? 3) Relaţia orală şi anală a fost simultană şi, dacă da, cum a făcut-o Kahn posibilă? Aşteptăm măcar o sinteză la aceste întrebări.

• „Profesori care sunt somităţi sunt scoase la pensie.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Să înţelegem că sunt pensionate doar profesoarele? Sau somităţile sunt pensionate, dar profesorii rămân în funcţie?

• „Marxismul, în percepţia lor, i-a învăţat că capitalismul înseamnă bogaţi foarte bogaţi şi săraci foarte săraci.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Nu ştim ce ne-a învăţat marxismul, dar învăţătoarea ne-a învăţat să nu facem cacofonii, asta după ce mama, tata şi bunicii ne-au învăţat să nu facem „ca-ca” pe noi şi nici pe limba română.

• „Dacă e să fim solidari, să fim împreună!” (Realitatea TV, 17 mai 2011)

De acord să fim solidari, dar de ce să fim şi împreună? Poate unii vor să fie „solidari separat”. Punct. Şi virgulă. Şi semnul mirării. Şi semnul întrebării: de ce nu învăţaţi româneşte?

• „Alegerile electorale din 2012.” (Vasile Blaga, Realitatea TV, 14 mai 2011)

Păi nu înseamnă tot aia? Dacă sunt „alegeri”, nu pot fi decât „electorale”. Pleonasm clasic!

• „Mihaela Borcea s-a hotărât să tacă şi să nu vorbească.” (GSP TV, 12 mai 2011)

Zău? Şi una, şi alta? Nu e prea mult, nu e prea grea hotărârea?

• „Sigur că probabil oamenii sunt trataţi în mod egal.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Poate că cert e ceva strâmb în această propoziţie.

• „Sigur că probabil era un abuz.” (Mircea Badea, Antena 3, 12 mai 2011)

„Indubitabil posibil” să fie un abuz. Tocmai am spus-o puţin mai devreme.

• „Votarea acestei legi este o lovitură enorm de puternică pentru opoziţie.” (Niels Schnecker, Antena 3, 17 mai 2011)

Unii spun că, dimpotrivă, este uriaş de mică. Pe cine să credem?

• „Ce interes are preşedintele ca Partidul Democrat Liberal, aflat la guvernare, să fie conectat tot timpul la domnia sa?” (Antena 3, 14 mai 2011)

Tocmai acesta este interesul pe care îl vede toată lumea: preşedintele are nevoie de ligamentul principal al PDL care e Elena Udrea! Cacofonia duce, oricum am lua-o noi, oricum ar lua-o Elena Udrea, exact la doamna ministru, cu care cică preşedintele se conectează la partid într-un mod foarte compatibil.

• „Istoria mondenă a lumii.” (Pe ecran, la emisiunea „It’s show time”, Antena 2, 17 mai 2011)

Iarăşi pleonasmul ăsta? Ne-am plictisit, dar nu vă lăsaţi! Dragi producători şi teleaşti, mai puneţi mâna pe dicţionare şi vedeţi că „monde” înseamnă „lume”.

• „Investigaţia spune că sunt perfect sănătoasă şi urmează să aplicăm aplicaţia ca să rămân însărcinată.” (Carmen Şerban, Pro TV, 17 mai 2011)

Pe canapeaua lui Măruţă, manelista a fost cât pe-aci să ne spună totul, dar a metaforizat erosul în ultima clipă, transformându-l în „aplicaţie”. Aşteptăm detalii despre aplicator.

• „Aveţi un program extrem de infernal.” (Reporter GSP TV, către Ştefan Bărboianu, 12 mai 2011)

După părerea noastră, Dinamo a avut mereu un program „normal de ieşit din comun”, care i-a adus „mereu şi întotdeauna” „succese şi reuşite”. Craiova, de unde Bărboianu tocmai a plecat, a avut, însă, un program „cumplit de îngrozitor”, o conducere „catastrofal de dezastruoasă” care au dus-o în „divizia secundă a doua B”.

• „Scopul acestui proiect: revigorarea activităţii sportive.” (Realitatea TV, 13 mai 2011)

Ce proiect trebuie să punem în operă ca să evitaţi acest ligament monumental, falic?

• „Credeţi că Irinel o va omorî pe Monica?” (Sondaj prin SMS, pe ecran la OTV, 11 mai 2011)

Nu numai formularea este neverosimilă pentru un post TV (chiar şi pentru OTV), ci şi faptul că, la ora 23.15, exact 67 de telespectatori răspunseseră DA, iar 135 – NU, în loc fie să nu răspundă nimeni, fie să scrie toţi că e o nebunie să întrebi aşa ceva. Să ne imaginăm ce decepţionaţi vor fi cei 67 care au dat bani ca să trimită SMS-urile cu DA, când vor vedea că trec zilele şi Irinel nu şi-a ucis fosta soţie, iar ei au pariat greşit un euro sau cât o costa SMS-ul.

• „Copiii până în patru ani au voie decât o oră pe săptămână să se uite la TV... Dar însă vreau să precizez un alt aspect... Există şi o parte bună la dedublarea filmelor.” (Manuela Grecu, actriţă, N24 Plus TV, 13 mai 2011)

Un om obişnuit, după această cascadă de greşeli, ar putea invoca emoţiile vorbirii în direct. „Dar însă totuşi” o actriţă, şi frumoasă, şi mamă, ce poate invoca? Dedublarea? Nici măcar dublarea!

• „Se vorbesc despre filmele de la televiziune... Să continuăm discuţia noastră pe tema dublării filmelor şi a identităţii naţionale.” (Eugen Rusu, „Costul vieţii”, „N24 Plus TV, 13 mai 2011)

Toate ca toate, dar nu credeam că se poate ajunge să „se vorbesc” orice, oricum şi să ajungem chiar până la dublarea identităţii naţionale!

Ediţie specială: nestemate de la Convenţia PDL din 13-15 mai 2011

• „Emil Boc e vârful echipei care va conduce Pardemocratliberal... Lucrurile bune pe care vrea să le facă pentru Pardemocratliberal în Biroul Permanent... Avem foarte multe proiecte pe care trebsă le ducem la bun sfârşit cu Pardemocratliberal... În urma acestor alegeri se vor simţi mai siguri să ducă o bătlie, bătlia pentru preşdinţia României... Dăm Pardemocratliberal echipa de care avem nevoie! Vă mulţumesc celor care mă votaţi!” (Elena Udrea, Antena 3, 15 mai 2011)

Grăbită să absoarbă tot (funcţii în guvern şi în partid, fonduri naţionale şi europene), după ce a aspirat toată afecţiunea şi vlaga prezidenţială, doamna ministru înghite tot: vocale peste vocale şi, la final, acordul în persoană. Dar ce mai contează, când partidul vrea s-o „votează”?

• „Oamenii au trecut peste insatisfacţii, au trecut cu echipa domnului Boc, ca să-şi aducă un aport.” (Radu F. Alexandru, Antena 3, 15 mai 2011)

De mare „fineţe” acest pleonasm „grosolan”, mai ales că vine din partea unui scriitor, rafinat intelectual şi senator PDL.

• „Aportul pe care dânşii considerau că îl pot aduce.” (Oana Stancu, Antena 3, 15 mai 2011)

Nu numai scriitorii cad în plasa acestui pleonasm de clasa a cincea, ci şi unii jurnalişti, care se joacă pe lângă groapa cu lei, euro şi dolari şi, din când în când, cad şi sunt mâncaţi de fiarele tautologice, fără de milă.

• „E greu, nu e uşor, dar mă voi strădui!” (Ioan Oltean, Antena 3, 15 mai 2011)

Imposibil! Chiar aşa? Când e greu, nu e uşor? Domnul Oltean e cel care se plângea mai demult că nu poate înghiţi broscoiul PSD, fiindcă îi rămâne în gât, moment în care Adrian Păunescu i-a propus în direct să încerce să înghită „bros-coiul” pe silabe.

• „O echipă unită, care merg împreună.” (Realitatea TV, 15 mai 2011)

Dacă echipa „merg”, înseamnă că „membrii fuge sau rămâne”. Una din două e sigur.

• „14.000 de delegaţi decid care dintre cei doi îi vor conduce.” (TVR 1, 14 mai 2011)

Era clar că Boc şi Blaga nu pot conduce împreună, dar pacifista televiziune oficială îşi asumă, totuşi, rolul de proptea a PDL. Această atitudine se vede chiar şi când crainicii TVR fac greşeli de exprimare şi folosesc pluralul în loc de singular, ca să nu provoace orgoliile rănite ale fracţiunii Blaga.

• „Nu ştiu dacă aţi observat un mic detaliu vestimentar. Atât domnul Blaga, cât şi domnul Boc au cravată...” (Teodor Paleologu, TVR 1, 14 mai 2011)

Vestimentar sau nu, întotdeauna „detaliul” e „mic”, iar formula „mic detaliu” este mereu un pleonasm, domnule fost ministru al Culturii şi intelectual subţire (la voce).

• „Orice balans într-o parte poate fi decisiv şi hotărâtor.” (Ştefan Orăşanu, Antena 3, 14 mai 2011)

Nu poate fi doar decisiv, nu şi hotărâtor? Se pare că nu.

• „PDL alege între doi candidaţi, Emil Blaga...” (Paula Rusu, Antena 3, 14 mai 2011)

Exact! Totuna sunt amândoi, în faţa lui Traian Băsescu, aşa că la ce rost să pierdem timp şi spaţiu cu patru nume, Emil+Boc+Vasile+Blaga, când poate fi mult mai simplu?

• „Repet încă o dată: domnul Paleologu nu putea conduce PDL!” (Antena 3, 15 mai 2011)

De asta suntem şi noi siguri, nu e nicio noutate. Dar „repetăm din nou încă o dată iarăşi”: puneţi mâna pe carte, înainte să intraţi în direct, şi daţi mai mare atenţie capitolului „Pleonasmul”.

• „Raluca Turcan e un om foarte harnic şi muncitor.” (Ioan Oltean, Antena 3, 15 mai 2011)

Şi harnică, şi muncitoare? Nu e prea mult? Nu! Pentru că, din cărţile de şcoală, ştim dintotdeauna că poporul român este „harnic”, dar nu am ştiut şi ce îi lipseşte de nu munceşte. Am aflat acum: nu e ca Raluca Turcan (fostă Tatarcan, pe alocuri Stolojan), singura pedelistă cu mare anvergură a aripilor care, pe cât de mazilită fost, pe atât de lăudată s-a pomenit, fără a mai primi, însă, şi funcţia visată. Aşa se întâmplă când eşti „înaltă, însă imensă”.

• „Emoţiile nu face decât să certifice ce-am spus până acum.” (Antena 3, 15 mai 2011)

Emoţiile „face”, telespectatorii „trage”!

• „Blaga spunea: îmi luaţi din timpul alocat.” (Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, Antena 3, 16 mai 2011)

1. Nu de Lucian Blaga e vorba, ci de Vasile Blaga, pentru că poetul filosof nu ar fi vorbit prostii pe post („timpulalocat”). 2) Nu suntem siguri dacă Blaga e citat exact, sau Gabi Firea i-a pus în gură pedelistului acest ligament titanic.

• „Drama acestei ţări este că are lideri care enunţează teorii... Blaga a pierdut şi din punctul meu de vedere pentru că a făcut mai multe greşeli.” (Eduard Hedvig, Antena 3, 15 mai 2011)

Cum adică „enunţează”? Ce punct de vedere mai cu moţ e ăla care pune în evidenţă o înfrângere pe care toată naţia a văzut-o? Ce mare descoperire a făcut dl Hedvig, ce revelaţie e aceea că un politician a fost învins pentru că a făcut greşeli? Drama acestei ţări este şi că are politicieni care cred că liberalismul înseamnă să facă orice cu limba română şi că social-democraţia înseamnă să îşi împartă fiecare dreptul la mutilarea limbii, după voie.

Emisiunile trece, perlele rămâne (53)

2012-01-22T21:37:00.001+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Vom aloca în judeţul Timişoara 100 de milioane euro pentru reabilitarea drumurilor.” (Elena Udrea, Antena 3, Realitatea TV şi alte posturi, 8 mai 2011)

Propunem înlocuirea legendarului Radio Erevan cu mult mai actualul Radio Pleşcoi, datorită implicării directe a fiicei satului, pluripotenta „ministră” sinistră de azi, Elena Udrea, autoare a unor perle epocale, pe care le slobozeşte periodic în faţa poporului. În ziua de greaţă 8 mai, ne-a fost dat să auzim 3 perle într-un discurs de numai 12 cuvinte (cu tot cu prepoziţii). Iată tripla, iată hat-trickul ministresei, în rostire diversă şi măiastră, cum numai o specialistă în turism şi afaceri putea debita: 1) Ligamentul „Voma” (poftă bună!); 2) Judeţul „Timişoara” (nu există decât oraşul cu acest nume, judeţul numindu-se Timiş, după cum ştiu toţi copiii mai mari de clasa a patra); 3) Nu erau 100 milioane de euro, ci de lei, ceea ce înseamnă, totuşi, la cursul de acum, de 4,1 ori mai puţini bani.

• „Întâi o primă remarcă.” (Dan Constantin, Antena 3, 8 mai 2011)

Nu puteţi începe direct cu ultima remarcă, domnule analist?

• „Vă prezentăm şi topul alimentelor care conţin E-uri periculoase” (Promo la revista „Felicia”, Antena 3, 8 mai 2011)

Ni s-au uscat gura şi degetul de câte ori am zis şi am scris că trebuie evitate ligamentele dintre cuvintele care se termină cu „pul” şi cele care încep cu „a”, „e”, „i”, „ă”! În afară de asta, să înţelegem că există E-uri sănătoase? Ca atare, nu ne interesează topul ăsta! Topul incomplet nu ne e de folos! Vrem topul exhaustiv, topul anului, care să cuprindă şi topul E-urilor „sănătoase”, recomandate copiilor, bătrânilor, gravidelor şi bolnavilor.

• „Traian Băsescu: „Gabriel Oprea e şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase (2004)... Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat (2011).” (Colaj la Antena 3, 8 mai 2011)

Mai mult ce se poate spune după această nouă schimbare de macaz, atât de specifică preşedintelui? În definitiv, mafioţii, la fel ca marinarii, sunt şi ei oameni, nu?

• „Am fost direct, tranşant şi la obiect.” (Cristian Borcea, B1 TV, 10 mai 2011)

Se pare că, extenuat, supt de energii, după cei 8 ani de clandestinitate alături de juna Alina Vidican, timp în care s-a tot pregătit pentru Liga Campionilor cu Dinamo, fără a auzi, însă, niciodată imnul Ligii în Groapă, şeful dinamovist a uitat că toate cele trei cuvinte înseamnă cam acelaşi lucru. Gata! Suficient! Destul! Ajunge!

• „Cert e că nu se ştie cu siguranţă unde se află Monica Columbeanu în clipa de faţă.” (Antena 1, 6 mai 2011)

Bine că ne-au lămurit: sigur e incert, probabil e cert, garantat e posibil. Dar pe cine interesează unde e Monica? Pe toată lumea!

• „A fost la Deveselu, Deveşelu, cum se numeşte, habar n-am!” (Iosif Buble, Antena 3, 8 mai 2011)

Câtă precizie! Obişnuiţi cu loteria prompterelor din studiouri, unde nu se scrie cu diacritice româneşti (ă, â, î, ş, ţ), teleaştii noştri îşi recunosc şi ei limitele când apare o răscruce de drumuri: la stânga Deveselu, la dreapta „Deveşelu”. Cum să citească? Habar n-au! Sunt şi ei oameni, ce naiba, nu maşini de informat. De aia s-au angajat la televiziuni de ştiri, ca să nu mai aibă odihnă şi viaţă personală? Nimeni nu le poate pretinde să-şi sacrifice şi ultimele 18 ore de răgaz din zi şi să se ducă hăt, tocmai la harta României, la vreun atlas geografic sau să intre pe Google, ca să afle numele corect al satului de care toată lumea vorbeşte (de când americanii au ales să pună scutul antirachetă în Olt), numai Iosif Buble nu a auzit. Dealu-i deal şi valea-i vale / Profesionistul e amator până moare!

• „Gaura din pantofii destul de scumpi a domnului Jeffrey Franks.” (Paula Rusu, Antena 3, 8 mai 2011)

Să înţelegem că nu pantofii scumpi sunt proprietatea trimisului FMI în România, ci numai gaura? Pantofii rupţi cu care s-a dus la întâlnirea cu Traian Băsescu erau de serviciu? Are documente justificative pentru gaură sau a primit-o ca foloase nevuvenite?

• „Cuplul Niţu-Cozma sunt mari admiratori ai muzicii clasice.” (Kanal D, 9 mai 2011)

De-aia cuplul e cuplu, ca să fie mai mulţi şi să abuzeze în voie de plural, exact unde trebuia să troneze singularul. Na, sâc! Oricum, dintotdeauna s-a văzut pe feţele celor doi (liderul sindicalist fără sindicat Miron Cozma şi cântăreaţa fără cântece Marinela Niţu) că sunt însetaţi de muzica clasică.

• „Fătul era mort de aproximativ cam două luni.” (Antena 3, 10 mai 2011)

Asta înseamnă că decedase de circa vreo în jur de opt săptămâni.

• „Până în 2013 ar trebui să se reducă numărul paturilor de spital cu câteva sute de mii.” (Antena 3, 10 mai 2011)

La o asemenea reducere drastică nu ne gândeam, dacă ţinem cont de faptul că în prezent sunt, cu totul, vreo 135.000 de paturi de spital în toată ţara, iar FMI ne impune să ajungem la vreo 120.000 în câţiva ani. Această reducere se poate face numai dacă vorbitorul de la Antena 3 se duce personal să ia din case şi paturile de dormit ale oamenilor, până se face numărul anunţat pe post.

• „Cu ceai de fenicul şi anasol... ficatul mi-era făcut varză” (Nicoleta Luciu, Pro TV, 10 mai 2011)

Nasol, într-adevăr, „anasolul”! Orice exces duce la dezechilibre neprevăzute, chiar şi pentru foste dive, devenite mame de profesie, care nu au auzit de anason. Nu am înţeles dacă în ceaiul minune se pune şi varză sau varza e doar forma de agregare a ficatului, după cura dură de eliberare de sub jugul chintalelor în plus, incompatibile cu telenovelismul.

• „Să-i mulţumim lui Mihai Albu care ne-a făcut pantofii.” (Pro TV, Happy Hour, 10 mai 2011)

Dacă n-am fi ştiut că este vorba despre renumitul creator de încălţăminte, am fi crezut că este povestea unui mic lustragiu care a făcut cu cremă câteva botine la câteva paţachine, care i-au mulţumit în direct pentru efort. Chiar şi aşa, este riscantă formularea, din care rezultă că un ilustru designer îi face pantofii unei ilustre necunoscute. El nu „face”, ci „creează”!

• „Azi, 10 mai, nu este ziua regelui Mihai. Este ziua pe care am evocat-o adeneaurea (Ziua Regalităţii).” (Tudor Barbu, OTV, 10 mai 2011)

A zis cineva ceva de Adenauer? Ce aveţi cu fostul mare cancelar german? Pardon, era doar un exces de zel monarhist al delicatului realizator, plecat din TVR şi ajuns la OTV pe linie de patos neostoit.

• „Ce faci, Pepe? Nu te-am mai văzut de mult, în afară de aparenţele tale televizate... Mai ţin minte, dar am uitat-o.” (Camelia Dăscălescu, Antena 2, 27 aprilie 2011)

Cine n-ar bătrâni să-şi cumpere, chiar dacă ei ţin minte uitând. Venerabila compozitoare, fostă profesoară a lui Pepe, s-o fi pierdut de emoţie la acea aparenţă televizată la care a intrat telefonic în direct.

• „Avem aici un tânăr necăsătorit burlac.” (Cristian Borcea, Pro TV, 27 mai 2011)

Noi am zice că e tocmai invers: „tânărul necăsătorit burlac”, la care făcea referire dinamovistul vorbind despre sine, după divorţ, e cam puriu şi, conform propriilor mărturisiri că se iubeşte de opt ani cu Alina Vidican, e mai degrabă bigam. Depinde de interpretare.

• „Am văzut aici ceva conservuri de peşte.” („Cronica cârcotaşilor”, Prima TV, 27 aprilie 2011)

Noi am văzut doar nişte găfi. Dacă, totuşi, e vorba de peşte, nu e bine să fie consumat cu prea multe hălbi de bere, nici cu brânzuri şi nici cu vărzi.

• „Sigur că probabil.” (Dan Matei Aghaton, Realitatea TV, 6 mai 2011)

Asta voiam şi noi să spunem despre tot ce se întâmplă în România, dar ne-a luat-o înainte fostul ministru al turismului, care, desigur, nu se referea la proiectul „Dracula Park”, pe care ni l-a anunţat la fel de „sigur” şi care a devenit nu „probabil”, ci „imposibil”. Totul e să nu avem prejudecăţi.

• „Hotelul în care pasagerii trebuia să înnopteze peste noapte.” (Realitatea TV, 6 mai 2011)

Ce chestie! Noi ştiam că se înnoptează numai la orele prânzului.

• „Puteţi să taceţi din gură, vă rog?” (Irinel Columbeanu, Antena 3, 6 mai 2011)

Taceţi, ca să nu cadeţi din picioare când plânge Iri în direct.

• „Irina Anghel este mesagerul mesajelor dumneavoastră.” (Alessandra Stoicescu, Antena 3, 5 mai 2011)

Fiecare om şi fiecare lucru la locul său! Şi portmoneul banilor, şi teleaştii televiziunilor, şi pasajul de trecere, şi iarba gazonului creează fericirea de bucurie că putem comunica liber, neîngrădiţi de gramatică şi nici măcar de pleonasmele tautologice.

• „Controalele au găsit patroni care nu respectau normele de protecţie ale angajaţilor.” (Irina Petraru, Antena 3, 5 mai 2011)

Exact! Nu protecţia, ci normele sunt ale angajaţilor. Şi libertatea de a fi ai nimănui.

• „Monica să fie decăzută din drepturile pământeşti... părinteşti.” (Cristina Şincai, Realitatea TV, 6 mai 2011)

Nici chiar aşa! Orice ar fi făcut, Moni trebuie să rămână printre noi, pământenii, chiar dacă nu e o mamă devotată şi are o inimă mare, di-la-tată, că di-la-mamă nu ştim ce a moştenit, acolo, la Bacău.

• „Statul s-a obişnuit să taie de la categoriile care n-au forţa şi puterea să reacţioneze.” (Dan Voiculescu, Antena 3, 9 mai 2011)

Bine gândit, greşit spus! Poate data viitoare proximă următoare, pleonasmul tautologic va fi mai bine în regulă şi corect exprimat.

• În imagine, Irinel Popescu: „Am luat decizia să efectuăm operaţia de ficat împărţit.”

Pe ecran, sus, scris: „Irinel susţine să Monica îşi maltrata fiica.” (Realitatea TV, 6 mai 2011)

Desigur, e vorba de doi Irinei diferiţi. Marele profesor chirurg Popescu a avut ghinionul să fie dat pe post exact când pe ecran era citat Irinelul Columbean, care dădea naţiunii detalii despre dosarul de care depinde fericirea neamului. Producătorii ar fi putut avea mai multă grijă cu excesul de „Irinel” simultan, din care am tras concluzia greşită că ar fi vorba despre un partaj hepatic şi columbean, care se lasă cu maltratări şi cu intervenţii chirurgicale.

Emisiunile trece, perlele rămâne (52)

2012-01-22T21:36:00.002+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Premierul Boc ne-a asigurat că pensiile vor creşte anul trecut.” (Ştirile Realitatea TV, citate de „Cronica cârcotaşilor”, Prima TV, 27 aprilie 2011)

Mai poate spune cineva ceva? Prinde trecutul, scoate-i ochii! Prinde Bocul, scoate-i pensia!

• „Fratele miresei a citit din Biblie şi i-a îndemnat pe cei doi proaspeţi soţi să...” (Antena 3, 29 aprilie 2011)

Nici când e vorba de nunta regală de la Londra nu se poate afirma cu certitudine că soţii (Prinţul William şi donşoara Kate) erau „proaspeţi” la momentul căsătoriei, din simplul motiv că relaţia lor durează deja de mulţi ani. Să fi fost William atât de răbdător, încât să nu fi trecut la fapte în tot acest timp? În locul lui, taică-său ar fi terminat de mult de aflat tot ce era de capul tinerei.

• „Cam 30 de persoane au început să-şi arunce pumni şi picioare în faţă.” (Realitatea TV, 2 mai 2011)

Aoleu! Asta da bătaie, între românii aflaţi la un grătar în Austria. Rezultă că participanţii nu s-au limitat să arunce unii în alţii cu copanele de pui şi cefele de porc de pe frigare, ci şi-au sacrificat propriile mâini şi picioare, cu care au ţintit feţele inamicului.

Emisiunile trece, perlele rămâne (51)

2012-01-22T21:36:00.001+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Dacă pe Vântu îl prinde înjurăturile astea, pe Ghiţă nu-l prinde.” (Ion Cristoiu, B1TV, 21 aprilie 2011)

Spirit popular, moromeţian, sătul de „succesurile” sale în presă şi ale protejatei sale Elena Băsescu în politică, domnul Cristoiu merge cu oralitatea limbajului până dincolo de gardul limbii române şi, „bunăoară”, încurajat de prezenţa în studio a moderatorului Robert Turcescu, face praf acordul în număr. Titanilor li se permite orice.

• „Dacă şi-au plătit taxele şi impozitele, şi-au adus aportul.” (Silviu Prigoană, Realitatea TV, 23 aprilie 2011)

Şi-or fi ei plătit taxele, şi-or fi adus ei aportul, sigur e doar că domnul Prigoană a obţinut dreptul de a utiliza preferenţial acest pleonasm de manual, fără de care limba română ar merge mult mai bine şi nu ar avea nevoie de gunoieri ca noi, care duc gafele la tomberon.

• „Trebuie să iubeşti acest sport, să te dedici măcar în parte numai acestui sport.” (Ionuţ Lupescu, Digi Sport TV, 25 aprilie 2011)

Din cele mai vechi timpuri, încă de pe când era jucător, actualul oficial FRF, Ionuţ Lupescu, a avut probleme cu vorbirea. Credeam că numai cu articularea cuvintelor, însă ne-a demonstrat că şi cu sensul lor. Aşa o fi şi activitatea lui Lupescu, care se dedică „total parţial” Federaţiei, restul de atenţie oferindu-l iubirii de o viaţă - câinii roşii, pecinginea fotbalului românesc, care îşi au adăpostul în acea casă bântuită din Şoseaua Ştefan cel Mare. Acolo, parcă din antichitate, Cristian Borcea se tot pregăteşte pentru Liga Campionilor, în care, între timp, au jucat fostele echipe de „B” şi „C” Unirea Urziceni şi CFR Cluj şi acum se pregăteşte Vasluiul.

• „Fata este ateistă.” (Lucian Mândruţă, Antena 2, 26 aprilie 2011)

Aşa e lumea, diversă, că de-aia au loc toţi în ea: şi Mândruţă care părea „creştinesc”, şi Europa Occidentală care este destul de „catolicistă”, şi Coranul care cică este „islamist”, şi Asia care ar fi parţial „musulmancă”, şi, peste toate şi toţi, vocabularul unora, care, la prima vedere, e un „mozaic” plin de nestemate. Şi când ne gândim că totul a plecat de la o simplă referire la prietena fotbalistului dinamovist Mărgăritescu, tocmai cercetat penal pentru apropieri periculoase de lumea hoţilor de maşini. Unii cred că, dacă se fură meciuri, campionate şi puncte şi nu se întâmplă nimic, merge aşa şi cu maşinile, şi cu limbajul.

• „Regele e pregătit să revină pe tron.” (Principesa Margareta, în „Adevărul”, citată de Mircea Badea la Antena 3, 20 aprilie 2011)

Afirmaţia sprinţarei principese sexagenare este, cert, de natură divină şi e de vină pentru aceste rânduri, fiindcă îşi depune candidatura la titlul de „Aberaţia tragicomică a anului”. Fiica fostului rege îşi bate joc, cumva, de tatânele său monarh? Care rege? Care tron? În ce constă pregătirea? Stă regele Mihai îmbrăcat, pieptănat, gata să ia sceptrul înapoi, deşi suntem în alt mileniu? Nu ni s-a spus dacă pregătirea e fizică, e psihologică sau e doar tehnico-tactică? Mare lucru dacă fostul suveran, uite-acuşi nonagenar în octombrie 2011, mai poate urca pe tronul de acasă. Cum să mai ajungă şi pe altul? Credem că, în subteran, sunt, de fapt, ultimele zvârcoliri ale Prinţului Butaforic Duda Uneltitorul, care ştie că, doar dacă, printr-un miracol, socrul i-ar reveni, chiar şi pentru o zi la putere, visul său de actoraş care vrea haine regale adevărate ar putea coborî în realitate.

• „Vine Râpă şi vrea să-i ia faţa din spate.” (Ion Crăciunescu, Digi Sport TV, 26 aprilie 2011)

Adânc! Perla fostului mare arbitru nu este atât de simplă, de monocordă, pe cât pare, pentru că ne lasă mai multe variante de interpretare: a) Fundaşul, dacă ar fi mai abil, ar putea să-i ia adversarului spatele din faţă; b) În condiţii normale, atacantului i-ar putea fi luată faţa din faţă, dar la noi în campionat - nu; c) Poate că omul are faţa ca un dos sau spatele ca o faţă; d) Ultima soluţie ar fi să-i ia faţa din lateral sau de sus, că de jos nu poate fiindcă îl opreşte gazonul.

• „Suporterii ăia nu sunt ăştia.” (Gigi Becali, Sport.ro TV, 26 aprilie 2011)

Şi bătut de Dinamo cu 1-0 acasă, şi cu Rolls-ul îndoit şi spart de pietroaiele propriei galerii, patronul stelist europarlamentar a ajuns la un mare adevăr, exact în lunea Paştelui, când miracolul s-a revelat: ăia nu sunt ăştia, nici ăştia nu sunt ăia, la fel cu una-i una şi alta-i alta. Mai vorbim după ce iese limuzina din service şi judecătorul îi pedepseşte pe vandali.

• „Mulţi suporteri ai Stelei se gândesc dacă să mai meargă la stadion sau să urmăresc meciul de acasă.” (Sport.ro TV, 26 aprilie 2011)

Învăţătura Elenei Băsescu proliferează. Generaţia EBA a ajuns la microfoanele televiziunilor şi nu o mai poate opri nimeni din „succesuri”, când încep comentatorii „să vorbesc”.

• „Moderator: Rămâne Cârţu la Steaua?

Mircea Rădulescu: Poate rămâne, poate nu rămâne.” (GSP TV, 21 aprilie 2011)

Uluitor! Temerară prognoză! Ce să-i facem, specialistul – tot specialist! Fostul antrenor al naţionalei, şef al Şcolii de antrenori încă de dinaintea erei noastre, se dovedeşte nu numai un consecvent practicant al singularului, pe care îl bagă în teren şi când ar trebui să evolueze pluralul, ci şi un mare vizionar, un oracol. Asumându-şi riscul unui pronostic dificil, profesorul dă, curajos, verdictul la întrebarea shakespeariană despre continuitatea lui Cârţu la stâna lui Gigi Becali: poate că da, poate că nu. Şi noi, care credeam invers!

• „Aşa a fost soarta vieţii.” (Helmuth Duckadam, Digi Sport TV, 25 aprilie 2011)

Nu ştim de ce, această propoziţie scurtă, dar încărcată de sensuri filosofice, ne-a adus aminte de gigantica teoremă a cântătorului Mihai Constantinescu: „Fiecare are o soartă şi un destin!” Şi una şi alta, că alta fără una nu se poate. Pentru cine nu s-a prins de dubla strălucire a perlei, precizăm: soarta şi destinul, deşi „este ambele” acelaşi lucru, ar trebui să pretindă pluralul.

• „I-au bătut foarte cumplit şi i-au băgat în închisoare.” („De la suflet la suflet”, Radio Bucureşti FM, 27 aprilie 2011)

Trist! Bătaia nu e ruptă din rai, ci e „extrem de cel mai rău” lucru uneori. Dacă, totuşi, se aplică, e bine să fie „mai puţin groaznică”, „îngrozitor de uşoară” sau „teribil de ponderată”.

Emisiunile trece, perlele rămâne (50)

2012-01-22T21:35:00.000+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Mafia ouălelor chimizate din Bulgaria 3BG de la găini stresate, hrănite artificial.” (Pe ecran, la OTV, 19 aprilie 2011)

Suntem de acord că există o mafie transnaţională a alimentelor nesănătoase, dar există, cu siguranţă, şi o mafie a purtătorilor ilegali de limbă română, care, asemeni cărturarului Andrei Pleşu, nu respectă forma legală „ouălor” şi fac trafic cu forma ilegală „ouălelor”.

• Marina Almăşan: „Din oul cu surpriză iată cine a ieşit: un oaspete al Bucovinei, întâmplător sau nu, nu ştiu, domnul premier Emil Boc. Cu ce ocazie în vizită prin Ţara Fluturilor, ca să spun aşa?... Este o emisiune de divertisment.”

Emil Boc: „Bună ziua şi mulţumesc pentru invitaţie.” („Ne vedem la TVR”, TVR1, 19 aprilie 2011)

Premierul, ardelean standard din categoria „Grăbeşte-te foarte încet!”, nu s-a prins la timp şi a stricat scenariul realizatoarei de a face să pară că prezenţa primului-ministru e o surpriză, doamnelor şi domnilor! Poate dl Boc va deveni mai iute în reacţie la glumele străvezii după ce tătânele Ioan Boc, în buna tradiţie de familie, îi va da de Paşti în cap fiului-demnitar cu un ou (noi am propune de lemn sau de struţ). Dincolo de orice maliţiozitate a noastră, e admirabil şi riscant curajul Marinei Almăşan de a îi spune în faţă minionului prim-ministru că e atât de pitic, încât poate ieşi dintr-un ou cu surpriză. Nu în ultimul rând, e bine că Marina Almăşan ne-a spus că e o emisiune de divertisment, fiindcă, altfel, sigur nu ne-am fi dat seama.

• „În Bucovina, copiii se nasc vorbind în versuri.” (Marina Almăşan, „Ne vedem la TVR”, TVR1, 19 aprilie 2011)

Chiar aşa, nu gânguresc şi ei puţin, nu urlă, măcar până la înţărcare, fac direct poezii? Se pare că prezenţa PDL-istă, în ediţia specială de la Gura Humorului a emisiunii „Ne vedem la TVR”, a premierului Emil Boc şi a super-miniştrilor Elena Udrea şi Gheorghe Flutur predispune la metafore, hiperbole, ode, imnuri, ditirambi, osanale şi alte rafinamente de limbă aleasă.

• „Ulterior după ce dispar... Primul cal nu-mi place cadenţa care-o imprimă... La servici, pe stradă, în campanie, cum pot să se ducă membrii de partid?... Sunt setul de măsuri.” (Cristian Boureanu, „Catedra de politică”, Radio Europa FM, 17 aprilie 2011)

Ce facem, domn’ profesor Boureanu? V-aţi suit pe catedra de politică fără să aveţi experienţă în escaladarea catedrei de română? Mai rar un asemenea şirag de greşeli: pleonasm + topică aiurea + formă eronată + acuzativ fără prepoziţia „pe” + dezacord în număr. Se pare că apartenenţa la Aripa Blaga ia prea mult timp şi consumă din rezerva personală de gramatică a cuplului Boureanu-Pelinel.

• „Radioul, în afară de divertisment, aduce ştiri din jurul globului... Erau părinţi a căror copii neglijau puţin şcoala.” (Margareta Pâslaru, Radio România Actualităţi, 17 aprilie 2011)

De unde aduce radioul ştiri „din jurul globului”, doamnă artistă? De pe Pluto, de pe Uranus, din Ursa Mare sau direct din Mercurul universului? Cu asemenea informaţii, sosite, cel mai probabil, din afara universului limbii române, nu e de mirare dezacordul din propoziţia în care tocmai se sublinia neglijarea şcolii.

• „Echipa de baschet feminin ICIM Arad şi-a trecut în palmares al optulea titlu naţional după ce au învins CSM Satu Mare.” (Pe ecran la Antena 3, 19 aprilie 2011)

Asta e forţa echipelor, că sunt un grup unit! Atât de unit, încât comentatorii calcă în picioare individualismul singularului şi ridică la putere spiritul de echipă al pluralului, în ciuda opoziţiei firave a Gramaticii Academiei (orice ediţie). Singura noastră nedumerire este de ce autorul textului nu a făcut dezacordul de la cap la coadă, inducându-ne în „oroare” cu o formă corectă („Echipa ... şi-a trecut în palmares”), ca să treacă apoi totul la plural („Echipa ... au învins”).

• „Florin Zamfirescu: Te-am pupat pe lavalieră.

Dan Bittman: Şi eu pe microfon.” („Dănuţ SRL, TVR, 18 aprilie 2011)

Aceste amabilităţi de la plecarea din studio a invitatului, cunoscutul actor Florin Zamfirescu, ar putea fi interpretate de către rău-voitori ca deconspirări ale unor înclinaţii dubioase, la care nimeni nu se aşteaptă, ţinând cont atât de bogatul trecut amoros al realizatorului, cât şi de căsnicia invitatului alături de Cătălina Mustaţă.

Emisiunile trece, perlele rămâne (49)

2012-01-22T21:34:00.000+02:00

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „A fost ales cu unanimitate, dar nu totală, minus unu. Acela am fost eu!” (Marius Stan, preşedinte Oţelul Galaţi, Sport.ro TV, 8 aprilie 2011)

Dacă există unanimităţi altfel decât cu 100%, atunci, de ce să nu ia Timişoara campionatul, chiar dacă, să zicem, Oţelul rămâne lider după ultima etapă, cu un punct peste bănăţeni?

• „Nu toţi oamenii care merg la un spital merg de plăcere.” (Georgian Pop, reprezentant PSD, Antena 3, 10 aprilie 2011)

Sigur, nu toţi, dar câţi or merge de plăcere în fascinantele spitale din România?

- Unde mergem, azi, dragă, la film, în parc, la spital sau la restaurant?

- Prefer să mă scoţi la spital, am chef de nişte chirurgie sau de nişte infecţioase...

• „În 1968, preşedintele francez Charles de Gaulle efectua o vizită în România, la invitaţia preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu.” („ÎnTrecerea anilor”, TVR1, reluare în 8 aprilie 2011)

Dacă ar fi să ne luăm după cele auzite la televiziunea noastră oficială, am crede că Nicolae Ceauşescu era preşedinte cu 6 ani înainte să se înfiinţeze funcţia prezidenţială în România. Alo! TVR? România are preşedinte din 1974! În 1968, liderul Partidului Comunist era, de facto, cel mai puternic om din stat, dar nu era şi preşedinte al Republicii. Aveam pretenţii mai mari de la televiziunea care l-a mediatizat pe Nicolae Ceauşescu zeci de ani.

• „Ştiu că e o ţară arabă Malaezia. Nu ştiu dacă majoritar arabă.” (Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Dacă ştii dumneata că Malaezia e ţară arabă, e foarte bine, deşi noi ştiam altceva. Mai multă atenţie la confuzia crâncenă între „arab” şi „musulman”! Sigur, religia malaezienilor este majoritar musulmană, dar una e etnia şi alta e credinţa. O gafă similară am mai auzit-o în comentariile despre iranieni, care, doar pentru că sunt musulmani, sunt declaraţi arabi de către tot felul de sfertodocţi de pe la televiziuni.

• „Cine va câştiga vom afla la finalul cursei.” (Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Foarte curajoasă premoniţie, să recunoaştem! Harul pronosticurilor nu e al oricui. Un gest temerar al comentatorului, care trebuie salutat pentru afirmaţia că vom şti învingătorul după ce maşinile vor trece linia de finiş. Unde sunt vremurile în care Cooperativa din campionatul nostru de fotbal făcea să se ştie rezultatele încă dinaintea startului?

• „Pe mine, ce mă seacă e că nu avem aceste informaţii de la Vettel.” (Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Şi pe noi ne seacă limbajul care, în loc să fie profesional, vrând să capete forme colocviale, devine insuportabil.

• „Eu mă-ntorc iarăşi la ce-a promis domnul Boc.” (Paula Rusu, Antena 3, 10 aprilie 2011)

Dincolo de pleonasmul teleastei, să remarcăm că, din păcate, dl Boc însuşi nu se mai întoarce la ce-a promis şi îi obligă pe jurnalişti să o facă.

• „Are nişte mânuţe mici.” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 7 aprilie 2011)

Nimic despre picioruşele micuţe, buzoaiele imense şi ţâţoancele mari, Oana?

• „A dispărut imaginea asta şi va dispare.” (Ioan Andone, Sport.ro, 9 aprilie 2011)

„Va dispare” imaginea cum „va dispare” iarăşi Liga Campionilor pentru Dinamo, care „va reapare”, maximum, sub formă de Liga Europa, care nu-i „va dădea” aceeaşi satisfacţie, desigur, lui Cristi Borcea.

• „Dau telefon din partea mea şi a lui mamei mele.” (TVR 1, 10 aprilie 2011)

Ce frumoasă e viaţa când, pe un spaţiu atât de mic, se înghesuie greşeli atât de multe şi de mari!

• Vlăduţ bucătarul: „În plus am adăugat şi nişte piersici.”

Asistenta de la matinal: „Arată delicios!” („Dimineaţa cu Răzvan şi Dani”, Antena 1, 12 aprilie 2011)

„Ce mai poate fi de spus, stimaţi telespectatori?” După ce că bucătarul „adaugă în plus” (deşi noi ne-am fi aşteptat, cum e firesc, să „aduge în minus” sau „să reducă în plus”), asistenta, o demnă urmaşă a ostracizatei Daniela Crudu, declară că gustul are aspect, şi încă delicios.

• „Ce m-a durut pe mine în tot timpul ăsta a fost că lumea m-a crezut rea, iar eu nu sunt rea... eu nu sunt Isus Cristos.” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 9 aprilie 2011)

Dragă Oana, de asta eram siguri, că nu eşti Cristos, din mai multe motive, care ţin, în primul rând, de comportamentul dumitale din ultimii ani. În al doilea rând, ne-am dat seama că nu eşti Cristos, noi ştiind că Isus nu s-a certat cu mama lui, deşi îşi iubea tatăl nespus. În al treilea rând, ai făcut mărturisirea la „Un show păcătos”, unde nu credem că Mântuitorul ar fi acceptat invitaţia, la ore atât de târzii. În al patrulea rând, dacă ar fi vorbit româneşte, Isus nu ar fi scăpat un ligament atât de grosolan („timpulăsta”). În al cincilea rând, dacă ai fi fost Isus, Pepe nu ar fi rezistat şi ne-ar fi spus cu cine a dormit timp de opt ani. În ultimul rând, trebuie să admitem că Tudy s-ar putea să te considere o sfântă, dacă face singur atâta sex virtual şi îţi trimite şi imagini de pe golgota trăirilor sale din baie.

• „În urmă cu câteva minute, la Urlaţi, o femeie a leşinat în timpul acestui protest.” (Antena 1, 8 aprilie 2011)

Mai uşor cu ligamentele!

• „Nu pot să stau prea mult între voi doi, deşi mi-ar plăcea foarte tare.” (Iulia Vântur, Pro TV, 8 aprilie 2011)

Fără mărturisiri din acestea! Poate că Iuliei îi place foarte tare, poate că îi place şi blând, e treaba dumisale. Sau poate că, aflată între doi bărbaţi, Iulia Vântur s-a scăpat şi a recunoscut cât de agresiv îi place. Româncele, dacă nu prea au talent, măcar sunt sincere.

• „Îmi pare bine că revin din nou în mijlocul dumneavoastră, domnule Diaconescu.” (Cornelia Catanga, OTV, 8 aprilie 2011)

Întâi de toate, Dan Diaconescu nu prea are mijlocel (e tras ca prin inel). Apoi, dacă tot a dat cu pleonasmul în acordeon, doamna Catanga mai bine făcea efortul şi înşira tot lanţul sinonimic: revin din nou iarăşi încă o dată pentru a doua oară.

Iobag la patron, iobag la stat

2012-01-15T23:52:00.010+02:00

Am cântat piesa asta la Antena 1, pe 20 ianuarie 2012. Celor care mi-au cerut să distribui nu doar versurile, ci şi cântecul, aici este linkul:

http://accesdirect.a1.ro/special/Andrei-Paunescu-Iobag-la-patron-iobag-la-stat_8582.html

Am dreptul la somn prin perne uitat,

Aşa pot fi domn: la mine în pat,

Eu nu vreau să fiu pe viaţă legat

Iobag la patron, iobag la stat!

Munca nu-i o stare firească,

De când focul s-a aprins cu iască

Trudim unanim.

Suntem intoxicaţi cu confuzii:

“Munciţi pân-ajungeţi cu toţi la perfuzii!”

Profit pentru noi: în viaţa de apoi!

„Lasă, că dormi când vii de la şcoală!

Nu trândăvi, că lenea-i o boală,

Vrei să fii bogat? Coboară din pat!”

Vin înţelepţi cu fruntea înaltă

Ce spun: “Veţi dormi pe lumea cealaltă

Cât vreţi”. Vorbesc la pereţi.

Din pat vreau să merg doar puţin prin odaie,

Apoi nişte sport susţinut până-n baie,

Antrenament suficient.

Serviciul ne face iobagi pe viaţă,

Care de bănci şi hârtii ne agaţă,

Iar şefii mereu se cred Dumnezeu.

Statul ne tot umflă, ca pe o minge,

Apoi ne dezumflă şi minte de stinge

Că doar aşa se poate progresa.

Eu, însă, propun s-acceptăm iobăgia

Cu amendamente de prin România,

Şi tu, şi el, poftiţi la apel!

Iobag la birou, iobag pe câmp,

Iobag la uzină şi iobag pe dâmb,

Iobag la bancă, iobag pe tractor,

Iobag pe tarabă, iobag până mor.

Iobag la fabrică şi la atelier,

Iobag la armată, iobag la lerui ler,

Iobag la şcoală, iobag pe stadion,

Iobag norocos, iobag cu ghinion.

Iobag plin de cruzime, iobag cu multă milă,

Iobag tandru, dar şi iobag în silă,

Iobag cu remuşcare, iobag inconştient,

Iobag foarte drogat, iobag foarte prudent.

Iobag evlavios şi iobag ateu,

Iobag fără credinţă, dar şi cu Dumnezeu,

Iobag cu mari pretenţii, iobag mahmur,

Iobag elegant, iobag cu şnur.

Iobag de dimineaţă, iobag în plină noapte,

Iobag în gura mare, iobag cu şoapte,

Iobag economic, iobag la politică,

Iobag la justiţie, de luni până duminică.

Iobag la director, iobag la secretară,

Dacă se află, ăsta mă omoară!

Iobag la guvern, iobag la ministru,

Iobag la primar, deşi sună sinistru.

Iobag la Parlament, iobag la Senat,

Iobag la deputat, fiindcă-i delăsat,

Iobag la agenţie, iobag la comitet,

Iobag la preşedinte - să mă ţină minte!

Iobagi peste tot ce mor şi nu învie,

Asta se numeşte de-a dreptul sclavie,

Singurul loc în care nu-i păcat,

Să recunoaştem toţi: iobagi în pat!

Am scris acest text, în zilele astea fierbinţi, am făcut din ele un cântec, pe care l-am cântat la "Pariu pe prietenie" în seara de 15 ianuarie 2012, la subsolul Clubului MoJo din strada Gabroveni nr. 14, acolo unde începuse să intre pe gurile de ventilaţie aerul înţepător al gazelor lacrimogene de afară. Am stat acolo cu prietenii folkişti şi poeţi, am cântat şi am recitat, am încheiat seara cu "Doamne, ocroteşte-i pe români!" şi apoi am luat-o pe străzile Centrului Istoric, printre manifestanţi şi forţe de ordine, printre incendii, strigăte de disperare socială şi semne de violenţă inacceptabilă, să ajungem spre case.

Andrei Păunescu 14-15 ianuarie 2012

Vă mulţumesc şi vă aştept

2011-11-30T10:46:00.003+02:00

Vă mulţumesc pentru gândurile trimise după cumplita dispariţie a surorii mele, Ioana. Şi, pentru că ea a fost membră a trupei Totuşi la începuturi, ne-am hotărât să nu amânăm spectacolele anunţate şi să îi dedicăm serile de folk şi rock de la:

Bibliotek Club, Constanţa, 1 Decembrie 2011, ora 19, strada Răscoalei

Joy Pub, Bucureşti, 2 decembrie 2011, ora 20.30, str George Enescu 25 (Lângă Eva)

Vă mulţumesc şi pentru urările de Sfântul Andrei!

Imagini de la Braila, Festival Chira Chiralina, 4 noiembrie 2011

2011-11-07T11:23:00.000+02:00

https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.284836678215915&type=1#!/photo.php?fbid=10150349272856386&set=oa.284836678215915&type=1&theater

Ultimul articol al lui Adrian Paunescu

2011-11-06T14:01:00.001+02:00

Ziaristul ireductibil Adrian Păunescu

Nu despre omul de familie, nu despre tatăl Adrian Păunescu scriu acum, la un an de la trecerea sa. Nu despre poetul, omul de scenă sau despre omul politic este vorba aici, în paginile revistei pe care a fondat-o, ci despre ziaristul Adrian Păunescu, care şi-a slujit profesia până în ultima clipă, care a scris, a mărturisit, a relatat, chiar şi din salonul de spital, cu puţine zile înainte ca inima să înceteze să-i mai bată.

Eram la capul patului său, pe 31 octombrie 2010, la etajul 6 al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, când am început să vorbim despre medicul Şerban Brădişteanu, despre mâinile sale, despre care A.P. tocmai scrisese pentru publicaţiile care l-au găzduit în ultima parte a vieţii, Jurnalul Naţional şi Ring. Simţea nevoia să completeze, să nu lase nespuse lucrurile pe care le mai aflase după ce terminase articolele despre medicul său.

Dialogul nostru s-a transformat în interviu. Cu voia sa, am deschis reportofonul şi, deodată, s-a mobilizat, în ciuda suferinţei, ca un militar intrat în post, la datorie. A început să vorbească mai rar, să aleagă şi mai atent cuvintele, ştiind că le voi transcrie, pentru a le publica. Abia acum, după un an, am reuşit să reascult înregistrarea şi să scot textul. Este, practic, ultimul articol al lui Adrian Păunescu, este un text vorbit, care ia formă de mărturisire, de interviu, de reportaj, în acelaşi timp

Adrian Păunescu, jurnalist până la capăt, profesionist ireductibil al cuvântului, a făcut, aşadar, gazetărie şi în salonul spitalului propriei suferinţe, care avea să fie cea din urmă. Reporterul Adrian Păunescu lasă mărturii despre propria boală, despre propriul medic, pe care îl citează, îl parafrazează. Îl interesase viaţa celui în mâinile căruia viaţa sa însăşi se afla şi nu ştia că mai are de trăit trei zile conştient şi alte două, în cumplite încercări de resuscitare a inimii.

Adrian Păunescu a avut grijă, de-a lungul vorbirii, să precizeze unde trebuie puse virgule, paragrafe, iar, la final, care să fie forma finală a titlului mărturisirii sale: „Mâinile medicului Brădişteanu, de la pian la inimă”.

Zgomotele de fundal ale aparatelor medicale la care era conectat, ţârâitul telefoanelor din secţie, respiraţia tatălui meu, pauzele pentru alegerea cuvintelor potrivite nu apar în această pagină de ziar, dar rămân în memoria mea şi a înregistrării audio, ca dureroase detalii de autenticitate. Din vorbirea, mai rară ca altădată, cu o respiraţie îngreunată de cordul care mai funcţiona doar cu o zecime din puterea din anii tineri şi sănătoşi, am extras aceste cuvinte, pe care, de fapt, vi le restitui, pentru că ele aparţin, prin voia autorului, publicului pe care ziaristul Adrian Păunescu l-a servit din adolescenţă, până la plecare.

Cele 15 minute şi jumătate de înregistrare, din care a rezultat textul de mai jos, conţin încă o dovadă a conştiinţei care a fost (şi este) Adrian Păunescu, care extrapolează, ca soluţie pe care creatorul o propune ca metodă, atunci când înţelege că drumul de la cazul particular (al medicului), până la generalizarea necesară, cu putere de pildă pentru cititor, poate ajuta la mai binele tuturor. Câteva dintre obsesiile vieţii lui Adrian Păunescu sunt prezente în ultima parte a ultimului său articol: relaţia părinte-copil (acea „moştenire de îndemnuri”, expresia lui Lucian Blaga, pe care o cita adesea), creaţia izbăvitoare, munca necontenită şi, nu în ultimul rând, speranţa că este posibilă salvarea lumii.

Andrei Păunescu

Mâinile medicului Brădişteanu, de la pian la inimă

„Am fost, patru ani, coleg de Senat cu doctorul Şerban Brădişteanu. Ne vedeam aproape zilnic, nu consumam prea multe cuvinte de – cum să spun? - simplă formalitate între noi, vorbeam ceea ce era important să comunicăm. Şi, uite, a trebuit să-l descopăr în 2010, la locul său de muncă, Spitalul de Urgenţă din Bucureşti, Secţia Cardiologie, la Reanimare, unde mă aflu şi acum, când povestesc toate acestea.

Ziceam că nu consumam între noi cuvinte formalizatoare, ne vedeam fiecare de drumul său. Atunci când profesorul Brădişteanu a trecut prin infernul pe care i l-au pregătit alţii şi a fost atacat nedrept şi cu ţintă precisă de a-l desfiinţa, am sărit în ajutorul dumnealui, cu puterile mele limitate, dar cu bunacredinţă în medicul Şerban Brădişteanu.

Găsindu-mă acum sub puterea dumnealui, la Reanimare, am scris, am dictat nişte texte, corecte după părerea mea, pe care ar fi urmat să le citim în Jurnalul Naţional şi în Ring. În aceste texte, vorbeam despre mâinile medicului. Mă uitam la mâinile dumnealui, mâini mari, puternice, sensibile, şi am încercat să evaluez prin câte pericole, de-a lungul tinereţii, de-a lungul perioadelor în care nu se gândea de ce folos îi vor fi mâinile, a traversat acest om, ca să poată acum, în momentele de matritate ale existenţei, să umble în piepturile celor care i se adresează, pentru operaţii pe inimă.

Gândiţi-vă că putea fi oricând lovit de un accident la mâini, aşa cum trăim cu toţii în inconştienţa vârstelor, şi nu ne mai putem opri din cursul pe care-l iau evenimentele, indiferent de opinia noastră despre ele. Pur şi simplu, mâinile ne sunt mereu periclitate. Ei, n-am vrut să fie o surpriză totală pentru profesorul Brădişteanu ceea ce urma să citească în articolele mele şi i-am spus: uite, domn’ profesor, m-am referit în nişte articole ale mele la mâinile dumneavoastră şi la norocul pe care l-aţi avut, de-a le putea aduce întregi, perfecte - cum să le spun eu? - perfect utilizabile la aceste provocări ale vieţii, când trebuie să operaţi cu ele.

Şi dumnealui mi-a povestit ceva care m-a şocat. Pur şi simplu m-a şocat, pentru că intuisem, fără să am niciun fel de date în această privinţă, o anumită evoluţie a mâinilor medicului. Mi-a spus că tatăl dumnealui, acolo, la Târgu Jiu, unde profesorul Brădişteanu şi-a trăit cea mai mare parte a tinereţii, a avut ambiţia să-l dea să înveţe pian. Şi îmi spunea, aşa, cu disperare, îşi retrăia momentele de blocaj la pian. Spunea dumnealui: când ceilalţi colegi se jucau, se distrau, erau liberi, eu stăteam la pian şi învăţam, pentru că nu era vorba numai să ştiu să cânt - odată cu abordarea unei asemenea cariere, trebuia să ştiu şi teorie – mă dedicasem întru-totul pianului. Şi, zice profesorul: uite că aveţi dreptate, mâinile mele, de atunci, au căpătat o anumită elasticitate, o anumită capacitate de a sesiza unde trebuie să se îndrepte, îmi stăpânesc perfect degetele şi, mai ales, am pus preţ pe activizarea mâinii stângi. Cântam cu sora mea la patru mâini şi sigur că începuse şi să-mi placă. Dar, pe de altă parte, nu mă mulţumeam cu atât, aş fi fost doritor de o minimă libertate, de dreptul pe care-l au toţi copii să dispună de timpul liber... (Andrei Păunescu precizează: ... şi de dreptul să-şi rupă mâinile). Bine zici, Andrei, dreptul să-şi rupă mâinile, cum se-ntâmplă în multe cazuri, şi picioarele, şi mâinile.

Ei, profesorul Şerban Brădişteanu mi-a povestit şi cum a intrat în zona medicală, unde tatăl său era specialist şi unde i-a dat treptat acces, în aşa fel, încât, la un moment dat, să-i devină foarte drag, pentru că şi accesul în zona medicală se făcea pe seama timpului pe care tânărul Şerban îl sacrifica, pentru o cauză care încă nu-i devenise foarte proprie, foarte intimă, n-o simţea ca atare. De la un moment dat încolo, însă, muncind ca brancardier şi nefăcând niciun fel de rabat efortului, şi ajutat de un părinte care ştia că bucuria vine din muncă, până la urmă, şi că nu trebuie ocrotit de muncă respectivul copil, respectivul tânăr, a ajuns să nu mai vrea el, tânărul Şerban, să plece la mare, la munte, cum plecau mulţi dintre colegii lui şi nu mai ţineau seama de obligaţiile pe care şi le-ar fi asumat prin muncă.

E o poveste foarte specială a evoluţiei de la copil de medic, la medic de elită, la chirurg de recunoaştere internaţională.

Eu, aici, în punctul în care trăiesc zilele acestea şi, probabil, săptămânile acestea, contemplu cu emoţie drumul doctorului Şerban Brădişteanu printre oamenii pe care îi ajută să supravieţuiască tristeţilor inimii. Şi îl văd, minutele acelea pe care mi le dedică şi mie, ducându-se la celelalte paturi de bolnavi şi ţinând echilibrul lumii, aici, la nivelul de om recuperat.

Şi nu încetez să mă minunez de puterea intuitivă a părinţilor, de a-şi apăra copiii, tocmai punându-i la treabă, tocmai dându-le dreptul la muncă şi la creaţie. Şi dreptul la participarea aceasta decisivă la salvarea lumii.”

Adrian Păunescu

31 octombrie 2010, Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Floreasca

.

2011-10-16T15:28:00.000+03:00

11 septembrie 2001 m-a prins in infernul de la New York

2011-09-11T17:13:00.002+03:00

Curand, poze si text din 2001

Festivalul Callatis - Festivalul Românilor de Pretutindeni - Roma, 9-15 august 2011

2011-08-02T10:57:00.002+03:00

În perioada 9 - 15 august 2011, la Roma, va avea loc ediţia a XII-a a Festivalului Callatis, Festivalul Românilor de Pretutindeni, sub genericul

Grazie, Roma, Callatis ti saluta!

Festivalul Callatis 2011, cu toate brandurile sale: Hai Acasă - Simpozionul Românilor de Pretutindeni, Plaza România, Salonul Artiştilor Români de Pretutindeni (SARP) şi Miss Diaspora este organizat de Asociaţia Românilor din Italia (A.R.I.), Pro Familia şi Aldaco Film, sub patronajul Roma Capitale (Primăria Generală a Romei). În premieră, Festivalul Callatis se desfăşoară în afara graniţelor ţării, la propunerea A.R.I., pornind de la faptul că în Italia se află cea mai mare comunitate românească din diaspora.

SARP

Marţi, 9 august 2011, ora 20.00 la Accademia di Romania din Roma, va avea loc deschiderea oficială a Salonului Artiştilor Români de Pretutindeni (SARP) 2011. Participă artişti de origine română din nouă ţări:

Arte plastice

Marc Marinescu (Canada), Vasile Bedreaga, Emil Mateiaş, Ioan Astaluş (Germania), Augustin Ghebaru, Ana Nisipeanu, Carmen Ştefan, Dragoş Iordache (Spania), Camelia Mirescu, Sanda Sudor, Aurora Sanda Voicu, Alin Constantin Agape (Italia), Laura Dima (Olanda);

Design vestimentar

Camelia Ghebaru (Spania), Maria Cristea (Moldova), Maryna Kărăbuş (Ucraina);

Lansări de carte

Monica Săvulescu Vouduri (Grecia), Stelian Ilie Constantin (Canada), Ionela Flood (Anglia), Viorel Băetu (Germania), Lelia Bratu (Spania), Ionela van Rees – Zota (Germania)

Lansări muzicale

Elena Santamaria (Spania)

Teatru

Iubeşte-mă, America! Un spectacol de Claudia Motea (Canada) şi Al. G. Croitoru.

Salonul va fi deschis până luni 15 august 2011, între orele 16-22.

Plaza Romania

Tot în perioada 9 - 15 august 2011, în pieţe centrale ale Romei se desfăşoară programul interactiv de promovare a tradiţiilor şi turismului românesc Plaza Romania. Participă Cercul de desen Culoare şi Vis, din Corbeni – Argeş, condus de prof. Elena Stoica, Cornelia Tihon cu cele 22 de instrumente ale sale şi Ansamblul folcloric Căluşarii Slatinei. Turiştii şi localnicii vor admira costume populare tradiţionale, vor învăţa să picteze şi să danseze şi vor primi materiale de promovare a turismului în România.

Hai ACASĂ

Între 11-15 august 2011, la Ergife Palace Hotel se desfăşoară a XI-a ediţie a Simpozionului Românilor de Pretutindeni - Hai Acasă. Moderatori: Sorin Cehan şi Monica Zvirjinschi.

Participă reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din 17 ţări.

Principalele teme ale dezbaterii vor fi:

n Structuri de asociere în diaspora

n Votul prin corespondenţă

n Mass media din diaspora

n Rolul diasporei pentru promovarea României, ca destinaţie turistică

n Propunere de înfiinţare a Ministerului Românilor de Pretutindeni

n Adoptarea Pactului de la Roma - un document programatic despre noua relaţie a diasporei cu România

Reprezentanţii asociaţiilor româneşti din diaspora vor prezenta:

Gazeta Românească (Italia), Ziarul Românesc (Marea Britanie), Ziarul Impact (Canada), ziarul Vocea ta (Germania), postul Radio Helsinki (Austria), Radio R Romania (Germania), emisiunea în limba română de la TV Barcelona.

Se va lansa postul Radio TV Unirea (Marea Britanie - Austria).

Având în vedere tematica abordată, au fost invitaţi să participe miniştrii de resort din Guvernul României.

Hora Unirii (Danza dell’Unità)

Duminica, 14 august 2011, zeci de mii de români, italieni şi turişti din toată lumea sunt invitaţi la un eveniment simbolic - Hora Unirii (Danza dell’Unità), dedicat celor 150 de ani de la unificarea Italiei.

Această uriaşă Horă a Unirii se va desfăşura între podurile din jurul Insulei Tiberina şi va avea un perimetru de peste doi kilometri.

Împreună, pentru a ne cunoaşte mai bine

O altă premieră la Callatis 2011 o constituie realizarea înfrăţirilor dintre:

n Sectorul III Roma şi Municipiul Slatina,

n Sectorul VII Roma şi Sectorul 5 Bucureşti

n Santa Marinella şi Limanu.

Programul spectacolelor

9 august 2011, ora 20:00

Accademia di Romania din Roma

ora 22:00

Piazza del Verano

Grazie Roma, Callatis ti saluta!

Spectacol cu

Andrei Păunescu & Totuşi, Emeric Imre, Radu Pietreanu & Mihai Napu, Evandro Rossetti

10 august 2011, ora 20:00

Accademia di Romania din Roma

Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine

Înfrăţire Santa Marinella - Limanu

Spectacol folcloric

11 august 2011, ora 21:00

Piazza del Verano

Callatis, amore mio

Spectacol folcloric

12 august 2011, ora 20:30

Piazza del Campidoglio

Balade din Carpaţi

Spectacol cu:

Felicia Filip, K1, Nicolae Voiculeţ, Romeo & Julia Saleno, Olga Balan, Ansamblul folcloric ”Căluşarii Slatinei”

13 august 2011, ora 21:00

Piazza del Verano

Împreună pentru a ne cunoaşte mai bine

Înfrăţire Sectorul III Roma - Municipiul Slatina

Înfrăţire Sectorul VII Roma - Sectorul 5 Bucureşti

Plazza Romania

Spectacol cu:

Matilda Pascal Cojocăriţa, Steliana Sima, Ro-Mania, Nicolae Voiculeţ, Ştefan Cigu,

Ansamblul folcloric”Ciocârlia”

14 august 2011, ora 19:00

Isola Tiberina

Hora Unirii (Danza dell’Unità)

15 august 2011, ora 21:00

Ergife Palace Hotel

Arrivederci Roma!

Finala Miss Diaspora 2011

23 de concurente de origine română din 17 ţări îşi vor disputa titlul Miss Diaspora 2011. Între probele concursului va fi şi realizarea de către finaliste a unui clip de promovare a României ca destinaţie turistică.

Spectacol cu:

Talisman, Parlament, Andrei Păunescu & Totuşi, Romeo & Julia Saleno, Emeric Imre, Radu Pietreanu & Mihai Napu

Premiul publicului pentru Miss Diaspora 2011 va fi acordat în urma votului pe

www.missdiaspora.com

www.n24plus.ro

Totuşi la Folk You 2011

2011-07-25T03:44:00.005+03:00

Am fost la Vama Veche, ne-am simţit foarte bine, am cântat o jumătate de oră, exact cât ne-am înţeles cu Marius Tucă şi Dana Andronie, am fost aplaudaţi cu căldură (nu am forţat reintrarea în scenă pentru bis, dar ne reproşăm că nu am revenit, totuşi, măcar pentru Amor cubist, astfel încât am procedat aşa cum nu ne place să vedem la alţii, nebăgând exact piesa cea mai cunoscută. Dar a fost din bun simţ, nu din aroganţă).
Am întâlnit prieteni vechi şi noi, am ascultat ce au cântat şi ceilalţi (Ducu Hotima, Cezar Petrovici, Răzvan Crivaci, Maya, Ţapinarii, Celelalte cuvinte. Am plecat spre Bucureşti când se pregăteau Ducu Bertzi şi Vama). Putem spune că am mai câştigat o redută a prieteniei publicului. Când avem imagini, completăm cronica.

Premiile Naţionale « Flacăra lui Adrian Păunescu » ediţia I

2011-07-21T13:04:00.013+03:00

Locul de desfăşurare a Galei: Bucureşti, Arenele Romane;

Data: 20 iulie 2011, ziua în care s-au împlinit 68 de ani de la naşterea poetului Adrian Păunescu;

Durata manifestării : de la ora 19 la ora 23;

Participanţi: circa 3500 de oameni, care, în ciuda ploii puternice, au rămas la spectacolul de muzică, poezie, discursuri şi dialog.

• Premiile pentru Muzică, Sport, Jurnalism, Litere şi cele speciale au fost oferite de Revista «Flacăra lui Adrian Păunescu», iar evenimentul a fost organizat de familia Adrian Păunescu, Fundaţia Constantin, Fundaţia Culturală «Om Bun», Civis Mart Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi al Ministerului Culturii. Mulţumiri se cuvin partenerilor media Jurnalul Naţional, Antena 2, Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti FM. Mulţumiri speciale adresăm domnilor Rudel Obreja şi Răzvan Ionaşcu, fără de care ar fi fost greu să fie prezenţi la Gală Lucian Bute şi Octavian Belu.

• Au cântat: Doru Stănculescu (Ai hai, Baladă de copilărie, Fără petale), Cristian Buică (Imnul Europei de Răsărit şi Destin când vine toamna), Raul Cârstea & Constantin Neculae (Ca un fum de ţigară, sufletul), Emeric Imre (Nebun de alb şi Jurământ), George Nicolescu (Ca lumina ochilor, Ritm de dragoste, Ordinea de zi, Imnul înecaţilor din Atlantida), Valentin Moldovan (Romanţa vieţii şi O iubire mortală), Cătălin Stepa (Copaci fără pădure), Evandro Rossetti (Cântec pentru România şi Dacă te afli), Radu Gheorghe (Amanta mortului), Mircea Vintilă (Pământul deocamdată), Vasile Şeicaru (Aruncarea în valuri), Nicu Alifantis (Umbra), Victor Socaciu (Charlie Chaplin), Magda Puskas (Taina), trupa Totuşi, cu Ionel Tănase Tase, Mihai Napu, Vlady Săteanu şi Andrei Păunescu (Suntem aroganţi şi Doamne, ocroteşte-i pe români).

• Au urcat pe scenă să primească premiile, să vorbească sau să decerneze premii: scriitorul şi ziaristul George Stanca, jurnalistul Bogdan Chirieac, jurnalistul Ovidiu Ioaniţoaia, boxerul Lucian Bute, antrenorul de gimnastică feminină Octavian Belu, jurnalistul Florin Condurăţeanu, poeta Constanţa Buzea, omul de cultură Victor Crăciun, scriitorul Valeriu Matei, scriitorul Nicolae Dabija, scriitoarea Ileana Vulpescu, actorul Florin Piersic, omul de afaceri Mihai A. Anghel, jurnalista Ana-Maria Păunescu.

• Intrarea la Arenele Romane a fost liberă.

• Evenimentul a fost precedat de o Conferinţă de Presă, care a avut loc luni, 18 iulie 2011, de la ora 13, la Casa Adrian Păunescu din str. Dionisie Lupu nr. 84, sector 1.

Premiile

1. Muzică

• Doru Stănculescu (pentru compoziţiile Baladă de copilărie, Ai hai şi întreaga activitate)

• Mircea Vintilă (pentru compoziţiile Pământul deocamdată, Un om pe nişte scări şi întreaga activitate)

• Nicu Alifantis (pentru compoziţiile Umbra, Trăiască România şi întreaga activitate)

• Evandro Rossetti (pentru compoziţiile Dacă te afli cumva în Europa şi Cosma Răcoare)

• Radu Gheorghe (pentru compoziţiile Broasca ţestoasă şi Fabula este

ticii, umor şi virtuozitate instrumentală)

• Victor Socaciu (pentru compoziţiile Opinia mea, Oameni de zăpadă şi întreaga activitate)

• Vasile Şeicaru (pentru compoziţiile La adio, Aruncarea în valuri şi întreaga activitate)

• George Nicolescu (pentru compoziţiile Ordinea de zi, Imnul înecaţilor din Atlantida şi întreaga activitate)

• Emeric Imre (pentru compoziţiile Nebun de alb şi Oraţie de nuntă şi consecvenţă artistică)

• Cristian Buică (pentru compoziţiile Imnul Europei de Răsărit şi Destin când vine toamna şi atitudine folk)

• Magda Puskas (pentru compoziţia Elegie atlantă, activitatea în grupurile Ecoul şi Partaj şi multiculturalism româno-maghiar)

• Valentin Moldovan (pentru compoziţiile O iubire mortală şi Romanţa vieţii şi calităţi vocale de excepţie)

• Raul Cârstea şi Constantin Neculae (pentru compoziţia Ca un fum de ţigară sufletul şi albumul Delta lunară)

• Premiul „Copaci fără pădure” - in memoriam Tatiana Stepa, înmânat lui Cătălin Stepa

• Ionel Tănase Tase (Premiul „Tobele noastre încă mai bat” pentru virtuozitate instrumentală şi activitatea în trupa Totuşi)

• Mihai Napu (pentru compoziţia Suntem pe mâna unor nebuni, polivalenţă muzicală şi activitate în trupa Totuşi)

• Vlady Săteanu (Premiul „Asul bassului”, pentru virtuozitate instrumentală şi activitate în trupa Totuşi)

• Octavian Bud (pentru compoziţiile Niciodată şi Cântec pentru libertate şi sensibilitate artistică) – absent de la Gală.

2. Sport

• Lucian Bute (pentru performanţa de a fi de 9 ori consecutiv campion mondial la box)

• Octavian Belu (pentru că este cel mai bun antrenor de gimnastică al lumii)

• Mariana Bitang (pentru că este cea mai bună antrenoare de gimnastică feminină a lumii), premiu înmânat lui Octavian Belu

• Dorinel Munteanu (pentru recordul de prezenţe în Naţionala de fotbal ca jucător şi performanţele obţinute ca antrenor), absent de la Gală.

3. Jurnalism

• Bogdan Chirieac (pentru echilibru, eleganţă şi incisivitate în mass-medi

• Ovidiu Ioaniţoaia (pentru viaţa dedicată jurnalismului sportiv)

• Florin Condurăţeanu (pentru suflet şi complexitate jurnalistică)

• Radu Tudor (pentru capacitatea de a se informa şi de a îi informa pe oameni) – absent de la Gală

• Ştefan Andrei (pentru publicistică memorialistică şi diplomaţie românească de vârf) – absent de la Gală.

4. Litere

• Romulus Vulpescu (pentru poemul „În fiecare zi” şi întreaga activitate), premiu înmânat Ilenei Vulpescu

• Ileana Vulpescu (pentru volumul „Arta conversaţiei” şi întreaga activitate)

• Constanţa Buzea (pentru poemul „Vârsta” şi întreaga activitate)

• Nicolae Dabija (Premiul „Doamne, ocroteşte-i pe români” şi întreaga activitate)

• Valeriu Matei (Premiul „Pentru vechile hotare, pentru România Mare” pentru întreaga activitate)

• Mihai Cimpoi (Premiul „Maluri de Prut” pentru întreaga activitate), premiu înmânat lui Valeriu Matei

• Dinu Săraru (pentru romanul "Nişte ţărani" şi întreaga activitate), fără reprezentant la Gală

• Ion Gheorghe (pentru volumul „Elegii politice” şi întreaga activitate), fără reprezentant la Gală.

5. Arte

• Marcel Guguianu (pentru întreaga activitate în sculptură), premiu înmânat lui Victor Crăciun.

6. Premii Speciale

• Florin Piersic

(Premiul „Repetabila povară” pentru întreaga activitate)

• Mihai Anghel (pentru performanţă în afaceri şi caracter), premiu înmânat lui Mihai Andrei Anghel

• Victor Crăciun (pentru activitatea şi supravieţuirea Congresului Spiritual

ităţii Româneşti)

• Cornel Diaconu (Pentru filmul „Cenaclul Flacăra – Te salut, generaţie-n blugi” şi Festivalul „Callatis”), absent de la Gală, premiul i-a fost înmânat în ziua de 25 iulie.

• Marius Tucă (Marele Premiu “Tot ce avem, noi am făcut cu trudă”, pentru profesionalism şi caracter), premiul i-a fost înmânat pe 22 iulie 2011.

Ce s-a spus la Premiile Naţionale « Flacăra lui Adrian Păunescu » din 20 iulie 2011

Andrei Păunescu

Bine aţi venit la prima ediţie a Premiilor Naţionale „Flacăra lui Adrian Păunescu”! Suntem aici ca să legăm acest an 2011 de momente mai vechi, când revista Flacăra şi Cenaclul Flacăra îi premiau pe cei merituoşi. Ne bucurăm că sunteţi aici în număr atât de mare şi aş vrea să vă spun că domeniile care vor face obiectul acestei gale de premieri sunt diverse, aşa cum a fost şi activitatea lui Adrian Păunescu, om al cetăţii.

Vă invit să asistaţi la un adevărat spectacol în care vor fi sau vor evolua pe scenă oameni din muzică, oameni din sport, oameni din jurnalism, oameni din domeniul cărţii şi al altor arte, care au fost marile preocupări, pasiuni şi activităţi ale lui Adrian Păunescu.

Oamenii care sunt aici au fost preţuiţi de Adrian Păunescu, în anumite momente ale vieţii ei au mai fost premiaţi, pe alţii nu a mai apucat să îi premieze, dar, peste timp, noi facem acest oficiu şi avem această onoare. De la ult

imele premii acordate de Adrian Păunescu a trecut

ceva vreme, era în 1995. La un moment dat, l-am întrebat pe tatăl meu, când vedeam cât de mult îi iubeşte chiar pe cei care îl contestau, cum poate avea un asemenea suflet generos, iertător. Mi-a spus: « Dragă Andrei, problema mea este talentul lor. Caracterul este problema lor. » (aplauze) Credea în valori, chiar dacă ele erau de atitudini opuse, chiar aparent incompatibile între ele. Adrian Păunescu dorea să facă şi să promoveze o cultură prin adăugire, nu prin eliminare.

Adrian Păunescu s-a născut în imediata apropiere a acestui eveniment al calendarului care este Sfântul Ilie şi ştim că ne-am expus unui risc asumat, de a face, totuşi, această manifestare azi, când ploaia stă să înceapă.

Vă voi citi, înainte de a trece la festivitatea propriu-zisă de decernare a premiilor, cine a fost prezent la prima manifestare a Cenaclului Flacăra, din 17 septembrie 1973, care s-a desfăşurat în Bucureşti, la Casa de Cultură a Sectorului 1 (din strada Slătineanu), în prezenţa a aproape 100 de spectatori. Au participat: Şerban Cioculescu, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Leonid Dimov, Amza Pellea, Eugen Seceleanu, Doru Stănculescu, Tudor Gheorghe, Florian Pittiş, Ion Caramitru, Ion Marinescu, Aurel Dragoş Munteanu, George Apostu, Dorin Tudoran (secretar şi cronicar al cenaclului), George Stanca (secretar muzical al cenaclului), Iulian Neacşu, Nicolae Dragoş, Doru Moţoc, Sergiu Andon, Tamara Creţulescu,

Sanda Diamantescu, Grigore Ionaş, Ion Sălişteanu, Dan Arsenie, Ion Predoşanu (fotoreporter). A debutat atunci scriitorul Ştefan Dumitrescu. Cronica apărută în revista « Flacăra » aminteşte că atunci, cuvântul de deschidere a fost rostit de Adrian Păunescu, redactor-şef al revistei "Flacăra" şi conducător al cenaclului. După ce a salutat membrii fondatori, în frunte cu profesorul universitar Şerban Cioculescu, A.P. a făcut cunoscute obiectivele cenaclului: "Vom prezenta celor care vor să ne asculte scriitori din toate generaţiile. Fiindcă nu suntem străini de faptul că revista noastră este citită, dorim să sprijinim şi să promovăm o literatură majoră, a marilor probleme, o literatură a acestei societăţi, o literatură a curajului, o literatură a adevărului. De asemenea, pentru că suntem un cenaclu de poezie, de muzică şi plastică, vom sprijini acea muzică şi acea plastică mai apropiate tinerei generaţii, fără a uita să dăm preţuirea cuvenită valorilor pe care le-am moştenit. Vom ieşi în public, în mijlocul muncitorilor, ţăranilor, studenţilor, funcţionarilor, pentru a stabili cu toţi cei interesaţi de ar

tă un dialog real, sincer". Apoi, timp de 20 de minute, poetul Ion Gheorghe a citit patru poeme ("Radioscopie", "Băile ţărăneşti", "Cârtiţele" şi "Talpa"). Ioan Alexandru a citit "Imnul lui Neagoe Voievod". Doru Stănculescu a interpretat cântecul de inspiraţie folclorică "Ai, hai" şi "Baladă de copilărie", pe versurile lui Adrian Păunescu. În pauza de câteva minute, Ion Caramitru a spus o anecdotă. A debutat în literatură poetul Ştefan Dumitrescu, cu 16 poezii dedicate lui Nicolae Labiş. Despre valoarea poeziei sale, şi-au exprimat opiniile Şerban Cioculescu, Eugen Seceleanu, Iulian Neacşu, Amza Pellea, Nicolae Dragoş, Aurel Dragoş Munteanu, Ion Marinescu, George Apostu, Ion Sălişteanu şi Adrian Păunescu. Alte puncte de vedere au mai exprimat şi Doru Moţoc, Dan Arsenie, Grigore Ionaş, Sanda Diamantescu. Florian Pittiş a susţinut un recital de poezie din versuri ale scriitorilor Alexandru Philippide, Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ioan Alexandru şi Petre Stoica. Cele mai multe aplauze ale serii au fost acordate poetulu

i Leonid Dimov. Tudor Gheorghe a entuziasmat publicul cu trei cântece din repertoriul său ("Marie, Marie", "Baladă de copilărie" şi "Ursul Românesc", ultimul fiind primul bis al noului cenaclu), reuşind să rupă două corzi ale chitarei sale, pe care a promis că le va pune la loc.

E reprezentată azi, aici, şi Basarabia, prin Valeriu Matei şi Nicolae Dabija, care a venit de la Chişinău, via Toronto. Iată că nici oceanele nu sunt prea mari când e să se regăsească fraţii, doar Prutul e prea larg când e să ne putem apropia.

Vom oferi un premiu “Copaci fără pădure - In memoriam - Tatiana Stepa” rostind şi o prea lungă, tristă şi incompletă listă de oameni trecuţi dincolo, care au fost, în diverse împrejurări, la cenaclu, în redacţii sau în manifestări legate de numele lui Adrian Păunescu: oamenii de muzică Tatiana Stepa, Vali Sterian, Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Gil Ioniţă, Valeriu Penişoară, Mădălina Manole, Ion Zubaşcu, Emilian Onciu, Anda Călugăreanu, Alexandru Zărnescu, Gil Dobrică, Ion Hagiu, Augustin Frăţilă, Mihai « Marti » Popescu, Constantin Dragomir, Dorin Liviu Zaharia, Nicu Vladimir, Ileana Sărăroiu, Liviu Tudan, Nicolae Florei, Harry Brauner, Ovidiu Haidu, Costas Caracostas, Dana Guţu, Vasile Mârcă „Bucovină”, Constantin Gherghina, Andrei Almaşi, Vasile Iacob, Iulia Iosipescu, Lorin Stănescu, Nicu Enache, Niki Dinescu, Marin Constantin „Madrigal”, Ion Luchian Mihalea, Cornel Fugaru, Claudiu Negulescu, Valentin Băinţan, Aura Sipică, Alexandru Grozuţă…, scriitorii Fănuş Neagu, Grigore Vieru, Marin Sorescu, Geo Dumitrescu, Raoul Şorban, Ioan Alexandru, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda, Mihai Ungheanu, Ştefan Roll, Alexandru Andriţoiu, Ion Horea, George Pruteanu, Octavian Paler, actorii Florian Pittiş, Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Dem Rădulescu, Leopoldina Bălănuţă, Călin Nemeş, Emil Botta, umoristul Nicolae Cenan, plasticienii Sabin Bălaşa şi Corneliu Baba…

Am evitat să introducem secţiunea « Politică », pentru că trebuie să ştiţi că una dintre dezamăgirile fatale ale lui Adrian Păunescu a venit din faptul ilogic, revoltător, absurd, că, la ultimele alegeri, din toamna lui 2008, organizate, zice-se, pe criteriul valorii, al votului uninominal, tatăl meu a câştigat bătălia pentru Senat în colegiul din Hunedoara unde a candidat, dar l-a văzut intrat în Parlament, în locul său, pe ocupantul locului 3.

Acest eveniment este organizat de revista « Flacăra lui Adrian Păunescu », de familia Adrian Păunescu, de Fundaţia Constantin, Fundaţia Culturală Iubirea, Fundaţia Culturală Om Bun, Asociaţia Civis Mart Media, cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 şi al Ministerului Culturii. Îl invit, în primul rând, pe scenă, pe cel care ne-a dat cea mai importantă mână de ajutor, care a avut contribuţia cea mai importantă în organizarea acestui eveniment, domnul Victor Socaciu. (aplauze)

Victor Socaciu: Am avut excepţionalul privilegiu de a-i fi aproape şi de a-i fi, într-o perioadă, un fel de mână dreaptă

Bună seara tuturor şi, în primul rând, să ne rugăm împreună c

a Sfântul Ilie să nu ne strice adunarea, să ne rugăm să avem această şansă de a fi împreună şi mai ales de a omagia o excepţională personalitate a culturii şi, de fapt, a vieţii noastre, în România ultimilor 50 de ani. Personal, aş vrea să vă spun că îi sunt recunoscător pentru marele ajutor pe care mi l-a dat la primii mei paşi, de fapt, cei mai importanţi paşi într-o carieră. Şi mă bucur că am avut, în acelaşi timp, excepţionalul privilegiu de a-i fi aproape şi de a-i fi, într-o perioadă de timp, un fel de mână dreaptă. În această seară, ne dorim să îl omagiem pe omul Adrian Păunescu, în ziua în care nu-l mai avem în carne şi oase, de ziua lui, dar avem de sărbătorit opera lui, avem de sărbătorit ceea ce ne-a lăsat, o moştenire impresionantă, pe care va trebui să o descoperim şi să o redescoperim perpetuu.

Nimeni nu se poate îndoi de ceea ce reprezintă Adrian Păunescu în mentalul românesc. Probabil că istoria va vorbi despre această epocă, în care noi toţi suntem contemporani, ca despre o epocă în care a trăit marele poet Adrian Păunescu. (aplauze)

George Stanca: Am fost primul secretar muzical al Cenaclului Flacăra

Bună seara, prieteni, sunt primul secretar cu probleme muzicale al Cenaclului, în 1973, George Stanca. Eram foarte tânăr şi foarte entuziast. La un moment dat, am ajuns chiar să împart două norme cu răposatul, la fel, plecat dintre noi prea devreme, Sorin Postolache. Am fost angajat pe 1 octombrie 1973, împreună cu un alt prieten, care va veni în curând, Ovidiu Ioaniţoaia, şi de-aia ne putem mândri, că suntem printre primii. Asta e povestea mea legată de revista „Flacăra”. În ceea ce priveşte Cenaclul, într-adevăr, am fost primul secretar muzical al Cenaclului, adică aduceam muzicieni. O să îl chem acum în scenă pe cel pe care l-am adus prima oară la Cenaclu, un om pe care Adrian şi l-a dorit foarte mult să cânte în Cenaclu, la deschidere, pentru că îl ştia cu o melodie extraordinară, care se numea „Ecou de ro

manţă”, cântată împreună cu sora lui, Mihaela Mihai, la radio, pe vremea aceea, şi la Festivalul de la Mamaia: Doru Stănculescu! (aplauze)

Doru Stănculescu: Oamenii stăteau şi pe viscol să ne asculte

Bună seara, la mulţi ani, bine v-am găsit! Credeam că n-o să mă aplaudaţi, ca să nu scăpaţi umbrelele. Vă mulţumesc şi eu, şi poetul Adrian Păunescu, ale cărui versuri le-am cântat în „Baladă de copilărie”! Suntem ca pe vremea Cenaclului, când oamenii stăteau şi pe viscol să ne asculte. (aplauze)

Bogdan Chirieac: Primul premiu pe care

l-am primit

de la Adrian Păunescu este că am fost contemporan cu domnia sa

Să ştiţi că sunt extrem de impresionat şi m-am tot gândit la tinereţea mea, atunci când participam la cenaclurile inegalabilului Adrian Păunescu. N-am cuvinte să mulţumesc pentru acest premiu cu o semnificaţie cu totul şi cu totul deosebită. Aş vrea să mulţumesc domnului Andrei Păunescu, doamnei Ana-Maria Păunescu, tuturor celor care au făcut posibil acest eveniment deosebit. Mi-aduc aminte, în tinereţe, cum stăteam în ploaie la cenaclurile inegalabilului Adrian Păunescu.

Vorbim în această seară despre unul dintre cei mai mari poeţi ai României, despre asta vorbim (aplauze), despre o personalitate care a marcat generaţii întregi din România aflată sub dictatură. Ne-a adus lumină, ne-a adus căldură, ne-a adus umanitate. Vorbim despre un om nepereche. Iată, locul său e lăsat liber şi nimeni nu reuşeşte să-l ocupe şi atât de mulţi l-au ponegrit, l-au denigrat, aşa cum se întâmplă în acest neam al nostru cu marii oameni ai săi. Adrian Păunescu a rămas unde a rămas şi unde se află: un mare intelectual al naţiunii noastre, un intelectual militant, spun eu, la 21 de ani după Revoluţie.

Şi vreau să vă spun următorul lucru, în încheiere: acesta este cel de-al doilea premiu pe care-l primesc - prin intermediul domnului Andrei Păunescu - de la Adrian Păunescu. Primul premiu pe care l-am primit de la Adrian Păunescu este că am fost contemporan cu domnia sa! Vă mulţumesc încă o dată. (aplauze)

Ovidiu Ioaniţoaia: Mă aflu pe lista celor foarte mulţi, cărora Adrian Păunescu le-a făcut bine

Întâi de toate, vreau să vă salut şi să vă declar că sunt foarte mândru de acest premiu (aplauze). Eu am lucrat 14 ani alături de Adrian Păunescu şi mă aflu pe lista celor mulţi, celor foarte mulţi, cărora Adrian Păunescu le-a făcut bine şi pe care i-a ajutat în momente cruciale ale vieţii. Tocmai de aceea, vă invit ca astăzi, când ar fi împlinit 68 de ani, să nu-l uităm şi să mergem din când în când şi să aprindem o lumânare la mormântul său şi să ne rugăm, aşa cum spunea bătrânul poet latin Ovidiu: „O, tu, ce treci pe-aice, dacă-ai iubit vreodată, te roagă pentru dânsul să-i fie somnul lin”. Mulţumesc. O seară bună tuturor! (aplauze)

Lucian Bute: Am venit cu mare drag, pentru ce-a fost domnul Păunescu: o mare personalitate, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut România

Bună seara tuturor. Să ştiţi că sunt foarte emoţionat. Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi prezent şi invitat la acest eveniment. Mulţumesc organizatorilor. Am venit cu mare drag. În momentul în care am fost sunat, am acceptat, pentru domnul Adrian Păunescu, pentru ce-a fost domnul Păunescu: un mare poet, o mare personalitate, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut România şi sunt convins că, de-acolo, de undeva, de sus, ne priveşte şi este printre noi. Vă mulţumesc din tot sufletul. (aplauze)

Cristian Buică: Nemuritorul Adrian Păunescu m-a primit sub umbrela generoasă a Cenaclului Flacăra şi m-a ocrotit

Înainte de toate, să mulţumesc foarte mult pentru premiul acordat şi să spun că-i mulţumesc nemuritorului Adrian Păunescu pentru că m-a primit sub umbrela generoasă a Cenaclului Flacăra şi m-a ocrotit. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (aplauze)

Raul Cârstea: Când lui Adrian Păunescu îi suna telefonul mobil, melodia care se auzea era „Ca un fum de ţigară, sufletul”

Suntem onoraţi, fericiţi că putem participa în această seară. Suntem emoţionaţi şi totodată trişti că domnul Adrian Păunescu nu se află lângă noi. Vă cântăm o piesă pe care noi o iubim, pe care şi domnia sa a iubit-o. Atunci când îi suna telefonul mobil, melodia care se auzea era „Ca un fum de ţigară, sufletul”. (aplauze)

Octavian Belu: Avem de ce să-i mulţumim lui Adrian Păunescu noi, cei din sport, pentru Legea Indemnizaţiei de Merit

În primul rând, vreau să vă spun bună seara la toţi. Vin de la antrenament, fetele se pregătesc, după cum probabil ştiţi, la Izvorani, aproape de Bucureşti, pentru Campionatele Mondiale din Japonia şi pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Şi, pentru că Lucian Bute a fost mai devreme, iată, ne ocupăm puţin şi de sport în momentul de faţă. Aş vrea să punctez, în memoria poetului Adrian Păunescu, un fapt poate mai puţin cunoscut: apropierea domniei sale de sport. Pasiunea pentru sport, grija, dacă vreţi, pentru sportivi au făcut ca perseverenţa de care a dat dovadă de fiecare dată să aibă succes şi să promoveze o lege care este şi acum în vigoare, care să dea posibilitatea la 121 de oameni din sport, sportivi, medici, maseuri, conducători de cluburi, în general de vârste matusalemice unii dintre ei, peste 80 de ani, să primească acea indemnizaţie de merit, pe care o merită cu prisosinţă. Deci avem de ce să-i mulţumim lui Adrian Păunescu noi, cei din sport.

Bineînţeles că am colaborat cu domnia sa o perioadă lungă de timp în a elabora acest program şi a acorda aceste indemnizaţii de merit, împreună cu ceilalţi membri reprezentativi din celelalte domenii. Aceste şedinţe aveau loc la Academia Română şi, de fiecare dată, am fost impresionat de faptul că era preocupat nu neapărat de personalităţile vizibile, care, într-un fel sau altul, aveau şi anumite beneficii sau un anumit suport financiar. Se gândea şi la persoanele din spatele scenei, cum spunea dânsul, „dansatorii de rândul zece”, care depuneau acelaşi efort şi care, probabil, se gândeau că nimeni nu se va preocupa şi de soarta lor. Iată că propunea astfel de nume şi mulţi dintre ei, fie din învăţământ, fie din artă, au primit această indemnizaţie de merit şi o primesc.

Am să mă opresc aici pentru că am reţinerea de a continua, gândindu-mă la ce orator a fost Adrian Păunescu şi la modul în care prezenta lucrurile, cu o voce care va rămâne şi peste vreme la fel de puternică şi care avea un timbru cu totul special. Aş vrea să mai aduc aminte un singur lucru: noi, cei din generaţia mea, a celor care au, iată, 60 de ani, eram pur şi simplu uimiţi, în acele vremuri pe care cei de vârsta mea le cunosc foarte bine, cum putea să polarizeze interesul tineretului, cum putea să producă acea emulaţie impresionantă, când noi, cei care nu aveam vocaţia respectivă, nici nu aveam curajul să ne gândim la aşa ceva. Ştiţi că era o lege, de a nu fi mai mulţi de zece oameni laolaltă, pentru că peste zece reprezenta o idee de conspiraţie. Ei, Adrian Păunescu aduna mii de oameni şi impresiona prin modul în care îi făcea să rezoneze la cuvântul artă, la cuvântul muzică.

Tot ceea ce auziţi aici – şi m-am întâlnit cu colegi de generaţie, cu părul alb – înseamnă că am avut şi noi „Woodstock”-ul nostru, am avut şi noi folk-ul nostru şi, poate, dacă ar fi fost, la vremea respectivă, mai mediatizaţi, artiştii noştri ar fi fost la fel de valoroşi şi ar fi vândut la fel de multe discuri ca şi cei mai importanţi din muzica folk din lume.

Vă doresc o seară plăcută. Mulţumesc, Andrei, şi sper ca spectacolul să fie cel pe care îl doriţi. Vă mulţumesc şi în numele Marianei Bitang şi vă doresc multă sănătate! (aplauze)

Emeric Imre: Adrian Păunescu ne-a învăţat să fim nonconformişti

Mulţumesc foarte mult. A fost o şcoală benefică şcoala lui Adrian Păunescu şi începe să ni se facă dor. Adrian Păunescu ne-a învăţat să fim nonconformişti! Vă mulţumesc din suflet, mulţumesc trupei Totuşi, mulţumesc, Adrian Păunescu! (aplauze)

Florin Condurăţeanu: N-am niciun fel de timiditate în a spune că Adrian Păunescu este unul dintre marile genii din lada de zestre a poporului român

N-am timidităţi în faţa cuvintelor mari, pe care trebuie să le punem la picioarele oamenilor mari. Unul dintre noroacele mele aş putea spune că e privilegiul că soarta m-a bucurat să fiu în preajma unui geniu românesc şi n-am niciun fel de timiditate în a spune că Adrian Păunescu este unul dintre marile genii din lada de zestre a poporului român! (aplauze) Este omul care a ţinut trează şi mândră toată simţirea românească şi să nu uităm că, înainte de a se ridica la ceruri, Adrian Păunescu i-a dictat lui Andrei o poezie şi ultimul vers, înainte de a se ridica la cer, a fost pentru ţara lui, cerând mai multă dreptate pentru ţara lui! (aplauze) O să vă cer îngăduinţa să citesc o poezie, parcă o proorocire cu fâlfâit trist, pe care a scris-o cu puţină vreme înainte de a muri. Poezia, publicată în „Jurnalul Naţional” de ziua geniului românesc, Adrian Păunescu, scrisă de domnia sa, se numea „Telefon peste moarte”... Şi să ţineţi minte că, fără să vă daţi seama, poate, uneori, există undeva o moleculă sfântă în sufletul dumneavoastră de simţire românească şi de demnitate românească, iscălită de Adrian Păunescu. (aplauze)

Victor Crăciun: Adrian Păunescu a fost cel dintâi care a înţeles că dincolo de hotarele ţării noastre se află încă 13 milioane de români, fraţii noştri

Ploaia ţine cu Adrian Păunescu! Ne lasă pe noi să-l urmărim în continuare şi ne lasă pentru că, acum, aici, trăim încă un moment de istorie, la care Adrian Păunescu participă de peste 40 de ani, împreună cu noi toţi! Mai întâi, îl reprezint pe sculptorul Marcel Guguianu, care a împlinit cu câteva zile în urmă 89 de ani! L-a înspăimântat ploaia, pentru că, altfel, era aici. M-a rugat să vă asigur că trăiţi - şi el, la fel ca dumneavoastră - acest moment de istorie şi Marcel Guguianu mulţumeşte bunului Dumnezeu că l-a apucat la această vârstă de 89 de ani.

În ceea ce mă priveşte, aş adăuga un singur lucru. Într-adevăr, din anul 1993, Adrian Păunescu a condus Congresul Spiritualităţii Româneşti, care a adunat, întâi la Herculane şi apoi la Alba Iulia, români din peste 45 de ţări ale lumii. A fost cel dintâi care a înţeles că dincolo de hotarele ţării noastre, se află încă 13 milioane de români, fraţii noştri! (aplauze) Le-a cântat, i-a îmbărbătat, i-a adus cu conştiinţa lor acasă, prin marile cântece istorice pe care le-a (re)lansat în aceşti peste 40 de ani.

Dumnezeu să-l aibă în paza lui şi sunt convins că vor urma fraţii noştri din Basarabia, acolo unde el s-a născut, care îl vor omagia în continuare, aşa cum merită în istoria trecută, în istoria din momentul de faţă şi în viitorime, pentru că Adrian Păunescu va rămâne un mare poet român al tuturor veacurilor care vor veni! (aplauze)

George Nicolescu: Cântecul „Ordinea de zi” nu mi-e frică să spun că s-ar putea să fie mai actual acum, decât atunci când l-am scris împreună cu Adrian Păunescu

Bună seara, Bucureşti, bună seara, România! Mă simt deosebit de onorat pentru premiul pe care Andrei Păunescu l-a enunţat în legătură cu subsemnatul şi vă spun că mă simt şi acum şi mă voi simţi, cât voi trăi, legat, pe de o parte de numele Adrian Păunescu, pe de altă parte de ceea ce a însemnat Cenaclul Flacăra sau Cenaclul Totuşi iubirea. Mă simt onorat să spun că, aşa cum spuneam la una dintre emisiunile de televiziune: Adrian Păunescu trăieşte şi va trăi şi o să vedeţi de ce. Asta spuneam atunci, asta spun şi acum şi uite de ce trăieşte, pentru că dumneavoastră sunteţi aici ca să ne ascultaţi, să ne aplaudaţi şi să vă bucuraţi de ceea ce facem noi. Vă mulţumim şi vă dorim din toată inima numai bine... Să ştiţi că şi eu vă iubesc, nu numai Adrian Păunescu vă iubea. Cântecul „Ordinea de zi” nu mi-e frică să spun că s-ar putea să fie mai actual acum, decât atunci când l-am scris împreună cu Adrian Păunescu, pe când eram adolescent spre adult... la 29... 32 de ani. Dar primul nostru cântec, după părerea mea, se poate numi şi un mesaj pe care Adrian Păunescu l-a lăsat posterităţii, chiar dacă este o piesă scrisă special pentru subsemnatul. O să vedeţi cât de important şi cât de actual este acest mesaj: se numeşte „Ca lumina ochilor”. Vă rog, nu uitaţi acest lucru pe care l-a spus poetul Adrian Păunescu: „Nu daţi morţii nicicând dreptul vostru cel sfânt la lumină şi la viaţă!” (aplauze)

Constanţa Buzea: Cum a fost cu putinţă să moară atât de tânăr? Era bine să fie aici şi să ne spună o mulţime de lucruri şi mulţi dintre noi să tăcem şi să luăm aminte

În afară de această participare, voiam să vă comunic că am participat în trei rânduri, de-a lungul vieţii, la manifestările Cenaclului Flacăra, la prima şedinţă, unde s-a adunat crema cântăreţilor pe care probabil că, o parte, i-aţi văzut. După aceea, Adrian Păunescu, când lucra la Flacăra, mi-a dat, tot aşa, un premiu pentru literatură, iar acesta este al treilea, cu tristeţe, primit nu din mâna lui Adrian, ci din mâna fiului lui Adrian şi al meu.

De ziua lui de naştere, am stat şi m-am întrebat cum a fost cu putinţă să moară. Cum a fost cu putinţă să moară atât de tânăr? Era bine să fie aici şi să ne spună o mulţime de lucruri şi mulţi dintre noi să tăcem şi să luăm aminte. (aplauze)

Valentin Moldovan: „Romanţa vieţii”

Mulţumesc! „Romanţa vieţii” e o piesă care i-a fost dragă poetului Adrian Păunescu şi pe care, atunci când era în suferinţă, şi-a dorit s-o asculte: „Dacă tot s-a întâmplat / să ne naştem vinovat, / am comite alt păcat, / netrăind cu-adevărat. // Ce tragică risipă, / din prima vieţii clipă, / o şi pornim spre ţintirim, / nu-i timp de bucurie, / tot ce va fi se ştie, / de mici copii îmbătrânim. // Să ne privim în faţă, / în trista noastră viaţă, / spre-a recunoaşte cu folos, / că scurta ei rafală / ne e mereu fatală, / măcar să o trăim frumos.” (aplauze)

Valeriu Matei: Vorba ţărănească: mereu călcăm pe aceeaşi greblă. E bine că Adrian Păunescu, poetul care a avut şi o viaţă zbuciumată, are şi o posteritate zbuciumată

Doamnelor şi domnilor, dragi prieteni, daţi-mi voie, în primul rând, să-i mulţumesc lui Andrei, să-i mulţumesc doamnei Păunescu şi Anei-Maria şi tuturor prietenilor pentru că au avut această frumoasă idee, să organizeze ediţia întâi a Premiilor „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Vorba e că se pare că, de la un timp, amnezia pune stăpânire pe noi, aşa încât, din fii risipitori, fiecare în parte, devenim şi risipitori ai marilor noastre valori culturale şi spirituale şi nu învăţăm niciodată lecţiile trecutului. Vorba ţărănească: mereu călcăm pe aceeaşi greblă.

Cât priveşte marii poeţi români, România are mari, mari poeţi, în toate generaţiile literare de până acum, foarte mari poeţi în generaţia anilor ‘60, din care face parte şi marele poet Adrian Păunescu. I-aş aminti doar pe cei care au trecut la cele veşnice şi care ne privesc de undeva, de sus, de acolo, din această corolă a trandafirului sacru al spiritualităţii româneşti: pe Nicolae Labiş şi Nichita Stănescu, pe Ioan Alexandru şi Marin Sorescu, pe Grigore Vieru, Cezar Ivănescu şi Adrian Păunescu... Am numit doar poeţi din această generaţie, care au trecut la cele veşnice. Câţi ne mai amintim de ei? Avem nişte premii „Ioan Alexandru”? Încă nu le avem. „Cezar Ivănescu”? Nu le avem.

E bine că Adrian Păunescu, poetul care a avut şi o viaţă zbuciumată, are şi o posteritate zbuciumată, dar el va rămâne totdeauna în inimile iubitorilor de frumos şi de poezie, atâta timp cât va exista limba română. Şi este firesc să fie aşa. Spun aceste lucruri, că avem mulţi mari poeţi. Ne ajung să citim şi să recităm o viaţă întreagă. Le ajunge şi detractorilor să tot încerce să demoleze, dar nu vor avea niciodată ajutor de la Dumnezeu. Dar, dacă doreşte cineva slava lui Herostrate, suntem în democraţie şi, din păcate, nu-i putem opri să râvnească şi ei cel puţin la o bucată de slavă, care vine nu din lumină, ci vine din cu totul şi cu totul alte spaţii. Să-i lăsăm în plata Domnului, pentru că pe ei îi pândeşte uitarea.

Adrian Păunescu va trăi prin versurile sale şi trebuie să spunem „Ave”, astăzi, poeziei, „Ave”, poeziei ca o flacără nestinsă. Vă mulţumesc din toată inima! (aplauze, se strigă „Hai, Basarabia!”)

Nicolae Dabija: La 7 noiembrie 1989, tinerii noştri au oprit tancurile cântând cântece din repertoriul Cenaclului Flacăra

Dragi prieteni, eu vin din Basarabia lui Adrian Păunescu în România lui Adrian Păunescu, via Toronto! Chiar azi-dimineaţă am sosit din Canada, unde am participat la „Săptămâna cântului românesc”, unde s-a citit, s-a recitat şi s-a cântat Adrian Păunescu! (aplauze). Am venit în special să vă aduc câteva veşti bune: în sfârşit, începând cu 1 septembrie 2011, şcoala din comuna Copăceni, raionul Sângerei, judeţul Bălţi, Basarabia, va purta numele lui Adrian Păunescu! (aplauze) Andrei ştie, s-a întârziat un pic. De ce? Primarul comunist era cam ezitant, el spunea că, vedeţi dumneavoastră, Adrian Păunescu avea vederi de stânga şi, din motivul ăsta, a cam întârziat un pic. O altă veste bună este că primăria municipiului Chişinău a decis: la 31 august 2011, de Ziua Limbii Române, marelui poet basarabean, român basarabean, Adrian Păunescu, i se va dezveli un bust pe Aleea Clasicilor Români din Chişinău. (aplauze) Adrian Păunescu este prezent în fiecare şcoală şi localitate din Basarabia, mai ales în ultimele luni, de la moartea lui încoace. Umblă, din sat în sat, de mână cu Grigore Vieru, şi spune că suntem români, limba noastră este românească şi viitorul trebuie să fie comun, al nostru, al celor de pe un mal al Prutului şi al celor de pe celălalt mal al Prutului.

Am venit în mod special, vă spuneam, de la Toronto, ca să mulţumesc legendarei formaţii „Flacăra”. Noi, basarabenii, datorăm foarte mult acestui Cenaclu. La sfârşitul anilor '80, am obţinut limba română să fie de stat în Basarabia, cu cântecele Cenaclului Flacăra. La 7 noiembrie 1989, tinerii noştri au oprit tancurile cântând cântece din repertoriul Cenaclului Flacăra: „Trăiască, să trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!” sau „Dacă unul şi cu unul / Nu mai vor să facă doi, / Eminescu este chipul / Infinitului din noi.”. Sau „Măi, soldat de grăniceri / De dincolo de hotar, / Aş veni la piept să-ţi sar, / Că noi, frate, suntem veri. /.../ Nu te-ntreb de bunul unchi, / dar te rog, cu-acelaşi glas, / Să-i întrebi de ce mi-au tras / Graniţa peste genunchi.”, care este una dintre primele poezii, publicate după 1944, scrise în România, despre destinul nostru.

Vreau să vă spun că, la 7 aprilie 2009, când tinerii din Chişinău au luat cu asalt Preşedinţia şi Parlamentul Republicii Moldova, cântecul lor era „Trezeşte-te, tu, patrie drogată!”, pe versuri de Adrian Păunescu. (aplauze, se strigă „Trăiască Basarabia!”)

Păunescu ne-a iubit foarte mult. Nu ştiu dacă o să putem face pentru el ceea ce a făcut el pentru noi. Este prezent în Basarabia, este iubit şi noi, basarabenii, ne gândim mereu, mai ales în ultimii vreo câţiva ani, când nu putem alege un preşedinte al Republicii Moldova, că cel mai bun preşedinte al Republicii Moldova, al Basarabiei, ar fi fost Adrian Păunescu. Oricum, sufleteşte, de dincolo, unde se află, el ne binecuvântează şi ne ajută.

Este şi o seară minunată, plouă, tună, fulgeră, parcă fulgeră cu Adrian Păunescu şi dumneavoastră nu plecaţi de aicea. Suntem aici, împreună, ca să nu-l uităm pe Adrian Păunescu, să-l iubim, la fel de mult cum ne-a iubit şi el. Mulţumesc frumos! (aplauze)

Cătălin Stepa: „Nu ştie toamna să se îndure de noi, copacii fără pădure”

Vă mulţumesc tare mult, vă mulţumesc că participaţi prin cântec, mulţumesc organizatorilor că m-au invitat, mulţumesc, Andrei, pentru premiul „Copaci fără pădure - In memoriam Tatiana Stepa”. O seară faină vă doresc! (aplauze)

Ileana Vulpescu: Preţuire pentru poetul şi românul care a fost Adrian Păunescu

Doamnelor şi domnilor,

Un poet francez, Jean Cocteau, spunea aşa: „Poeţii nu mor niciodată, ei se prefac doar”. Adrian Păunescu s-a prefăcut şi, de acolo de unde este, cred că se bucură să ne vadă pe noi aici, cei care l-am iubit şi pe cei care l-au iubit. Plecarea lui Adrian Păunescu dintre noi a arătat nu numai preţuirea pentru poetul care a fost, dar şi pentru românul care a fost. Acolo unde este, Dumnezeu să-l odihnească şi să fie alături de noi tot timpul. (aplauze)

Florin Piersic: Atât de tare am iubit „Repetabila povară” a lui Păunescu, încât am avut senzaţia, când am citit-o, că eu am scris-o

Dragilor, în primul rând, pe cei care aţi rămas, nu pot să vă spun decât că vă îmbrăţişez şi, ca să vorbesc în felul domnului care a vorbit, venit de la Chişinău: vă cuprind! Aşa vorbesc basarabenii, în loc să spună „vă îmbrăţişez”, spun „vă cuprind”. Scumpilor, astăzi e Sfântul Ilie, poate nu întâmplător e ploaia asta, şi, din cauza ploii, îmi pare foarte bine că, totuşi, cei care suntem aici, în spatele scenei, ne-am adunat pentru cel care a însemnat şi va însemna pentru noi poate cea mai frumoasă decoraţie pe care am primit-o în suflet şi în minte: acest om-poet, Adrian Păunescu! Cred că, dacă astăzi ar fi aici, dumneavoastră aţi fi unii dintre cei mai fericiţi ascultători şi privitori, pentru că el avea ceva ce nu avem niciunul dintre noi. Astăzi, fiind aici, venind special pentru această zi, când marele poet al românilor, marele, minunatul poet al românilor, Adrian Păunescu, ar fi împlinit 68 de ani, vreau neapărat s-o felicit pe Carmen Păunescu, soţia lui, şi pe cei doi copii: voi sunteţi doi îngeri, Andrei Păunescu şi Ana-Maria Păunescu.

Astăzi, în aeroportul de la Cluj, în trei minute, venind revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”, s-a repezit lumea şi a cumpărat-o. Eu am reţinut-o la toate chioşcurile din Cluj, pentru că acolo stau, când îmi petrec – ca să spun aşa – concediul... nu e cazul să spun concediu, pentru că eu nu mai sunt angajat nicăieri, decât la dumneavoastră sunt angajat, pentru că dumneavoastră mă plătiţi. Or, când am văzut lumea cum o rupe din mâini, de bucurie că a venit teancul de „Flacăra lui Adrian Păunescu”, n-am putut să mă reţin - ştiţi foarte bine că eu încep uşor şi termin greu – şi am spus şi la vameşi, şi la doamne, şi la domni, şi la ăia care plecau în Spania, în Italia, pe unde plecau: eu la Bucureşti plec cu avionul, cumpăraţi „Flacăra lui Adrian Păunescu”! Toţi s-au repezit, au luat-o şi am spus: eu mă duc la Bucureşti să mă întâlnesc cu cei care l-au iubit cu adevărat pe Adrian Păunescu şi care sunt milioane! (aplauze) Acuma îi propuneam lui Victor Socaciu, care s-a ocupat de toată această seară, s-o prelungească până mâine seară, să plecăm acasă şi mâine, când iese soarele, vin eu singur şi vorbesc despre Păunescu trei ore! (aplauze) N-am să mă lungesc.

Vreau atât să vă spun şi asta neapărat: cu ani în urmă - bucuria mea este că o am înregistrată pe... DVD se cheamă, da?..., pe dividi... cu tehnica nu ştiu, eu nu ştiu de ce merg bicicletele, d-apăi „dividiurile”... Trebuie să vă spun că, pe DVD, am o emisiune care se numea „O noapte cu Adrian Păunescu”. Prezenţi erau soţul doamnei Vulpescu, Romulus Vulpescu, minunatul scriitor, poet, nu mai spun creator de teatru, regizor, un om cu o minte-brici!, el era în emisiune, lângă el era prietenul meu minunat, Florin Condurăţeanu, lângă el erau Gheorghe Zamfir, naistul, şi Dem Rădulescu, Bibanul, care era foarte necăjit în seara aceea că telefoanele sunau la domnul Adrian Păunescu şi spuneau că Banca Albina s-a desfiinţat, la care îi făcea el reclamă. Şi atunci, eu, ca să-l apăr pe Bibanul, am spus: dragii mei telespectatori, privitori, nu vă legaţi de Bibanul. Bibanul, ca şi noi toţi, face câte o reclamă, ca să câştigăm nişte diridai, dar trebuie să înţelegeţi că el nu putea să viseze că se desfiinţează Banca Albina... S-a îndreptat toată povestea, domnul Păunescu, marele poet al nostru, părintele acestui fecior-haiduc, Andrei Păunescu, a zis: „Bravo, Florine, foarte bine că ai corectat!” O am pe DVD. Dacă era o seară în care eu să vă prezint tot ce am, făceam o proiecţie şi era o nebunie tot ce vedeaţi!

Dar, la un moment dat, marele Adrian Păunescu a spus: „Florine, spune Repetabila povară”. Vă mărturisesc, vă rog frumos să reţineţi, pentru că eu am o vârstă cam înaintată, am 40 de ani... de când am împlinit 35, or atât vreau să vă spun că, în momentul când mi-a spus, eu i-am mărturisit că poezia am găsit-o într-un ziar, pe care mi l-a adus un coleg de-al meu Armand Stambuli. Nu uit niciodată. Şi eu atât de tare am iubit poezia asta a lui Păunescu, încât am avut senzaţia, când am citit-o, că eu am scris-o. Am început s-o recit – ascultaţi-mă, că e foarte frumos ce vă spun! – şi, în timp ce intram în poezie, Andrei, în momentul ăla, a sunat telefonul mobil! Aveam telefon mobil de două zile. Nu ştiam să umblu la el şi, de nervi că a sunat, în momentul în care eu eram concentrat s-o spun, să fie bine, să am emoţii, am luat telefonul de pe masă şi l-am trântit. Şi-atunci am stat, marele Adrian Păunescu n-a zis nimic, ceilalţi au amuţit, şi Zamfir, şi Condurăţeanu, şi Vulpescu, şi Bibanul. Şi atunci, eu am avut o replică, am spus aşa – mă uit cu drag la momentul ăsta: Ce tâmpenie am făcut! Cum să trântesc eu telefonul ăsta de masă? Poate m-au sunat părinţii din cer. Îmi vine să plâng. Maestrul Păunescu a spus: „Minunat ai spus, Florine! Foarte bine!” Şi atunci, eu am avut o replică, acolo: Maestre, din zece în zece luni, îmi mai vine şi mie câte-o vorbă frumoasă şi deşteaptă.

Astăzi, vă rog să-mi permiteţi, şi cu asta am terminat, să vă recit o poezie care-l defineşte minunat pe omul care nu va putea fi înlocuit niciodată, poetul, scriitorul Adrian Păunescu. Andrei, dă-mi o „Flacără” – uitaţi-vă (nota redacţiei: Florin Piersic îşi pune revista pe piept şi arată spre fotografia lui Adrian Păunescu), Ana-Maria Păunescu, care e redactorul-şef al acestei reviste, împreună cu Andrei Păunescu, ce copii ex-tra-or-di-nari! Vă întreb, câţi copii fac aşa ceva ce fac ăştia doi? Eu eram atât de nefericit că, odată cu plecarea în stele a lui Adrian Păunescu, nu se va mai tipări această revistă. Uitaţi că ea continuă, datorită acestor doi minunaţi copii ai lui, să le dea Dumnezeu sănătate şi numai bucurii! Şi-acuma, poezia de care v-am spus, care este, ca să spun aşa, „Luceafărul” sufletului meu. Se cheamă „Repetabila povară”. Pentru cei care n-o ştiţi, vreau să vă spun că titlul spune aproape tot. Ăsta (fundalul sonor) este naiul lui Zamfir. L-am ales special, pentru că el a fost mare prieten cu Păunescu şi cu mine este astăzi. Pe mine mă ajută foarte tare această melodie a lui Zamfir, pentru că, trebuie să vă spun, prima mea apariţie cu Zamfir a fost la Paris, când m-au rugat ca, într-o biserică ortodoxă, să recit pe naiul lui....

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.

Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,

Astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc

De atâţia copii şi de-atât nenoroc.

Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,

Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo, şi ei,

Care ştiu dureros ce e suta de lei.

De sunt tineri sau nu, după actele lor,

Nu contează deloc, ei albiră de dor.

Să le fie copilul cu-o treaptă mai domn,

Câtă muncă în plus şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,

Eu îi ştiu şi îi simt pătimind undeva.

Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni,

Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni.

Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,

Dacă nu au murit, trişti în casele lor…

Între ei şi copii e-o prăsilă de câini

Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând,

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.

Că, din toate ce sunt, cel mai greu e să fii

Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns,

Însă, pentru potop, încă nu-i de ajuns.

Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?

Pe pământul de cruci, numai om să nu fii.

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,

Într-un biet orăşel, într-o zare de sat

Mai aşteaptă şi-acum semne de la strămoşi

Sau scrisori de la fii, cum c-ar fi norocoşi.

Şi, ca nişte stafii, ies arare la porţi,

Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,

Cine are părinţi are încă trecut.

Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,

Unde avem şi noi înşine-ai noştri copii.

Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,

Şi, în genere, sunt şi niţel pisălogi.

Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,

Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici.

Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,

Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.

Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,

Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Ca povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa

Şi se uită la tine, ca şi când te-ar ruga.

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Pe conştiinţe povara acestui apus.

Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,

Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer.

Iar cândva vom începe şi noi a simţi

Că povară suntem, pentru-ai noştri copii.

Şi abia într-un trist şi departe târziu,

Când vom şti disperaţi veşti ce azi nu se ştiu.

Vom pricepe de ce fiii uită curând

Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând.

Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,

Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,

Deşi lumea în care părinţi am ajuns

De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

(aplauze)

Evandro Rossetti: Sărbătorim ziua lui, chiar dacă el nu e prezent, dar el e tot timpul prezent

E o plăcere să cânţi aicea, în scenariul ăsta, chiar dacă vremea nu a fost aşa cum vroiam noi să fie. Ca întotdeauna, cânt cu emoţie, şi mai ales în seara asta, când se aminteşte un personaj aşa de important cum e Adrian Păunescu. Sărbătorim ziua lui, chiar dacă el nu e prezent, dar el e tot timpul prezent! Dar aici e Andrei, sunt reprezentanţi importanţi ai familiei şi oameni care au organizat acest spectacol omagial, care a fost foarte frumos şi la care am venit cu drag de la Roma. Am lăsat totul, ca să vin aici, să fiu prezent. (aplauze)

Desigur că, pentru mulţi din voi, eu nu reprezint nimic, e important că eu am lipsit 30 de ani, dar pentru mine voi reprezentaţi foarte mult! (aplauze) Andrei spunea că la ultimul meu spectacol de la Cenaclu, în 1979, eu l-am acompaniat la chitară. La Roma, anul trecut, m-a acompaniat el. Acum, o să cânt « Cântec pentru România » şi « Dacă te afli », pe versuri de Adrian Păunescu. Sunt două piese pe care el le-a scris tocmai pentru mine. Eu am făcut muzica, el mi-a dat cuvintele:

Vă vorbeşte-n vorba plină

Nu doar un ochelarist,

Vreun italian turist

Ce agaţă din maşină,

Ci un om ce, peste toate,

Vă socoate astăzi fraţi,

Haideţi şi vă bucuraţi

Toţi, întru latinitate!

Sunt ca voi, sunteţi ca mine,

Fiii Romei, fiii buni,

Toţi romani, deci toţi români,

Prinţi ai ramurii latine.

Am simţit şi simt aroma

Primăverii româneşti,

Drumurile duc la Roma,

Adică la Bucureşti!

Fraţii mei, crezare daţi-i

Celui ce vă spune drept:

Sunteţi neam frumos, deştept

Şi vă sunt frumoşi Carpaţii.

Fraţi de stirpe latinească,

Aş cânta cu voce grea,

Să trăiască, să-nflorească

România, ţara voastră,

Care e şi ţara mea!

Trăiască latinitatea,

Ca şi idealul sfânt,

Libertatea şi dreptatea,

Pacea-ntregului pământ !

Doar atât, îmi iau chitara

Şi, în graiul românesc,

Spun să vă trăiască ţara,

Spun să ne trăiască ţara,

Să trăiţi, vă mulţumesc!

(aplauze)

•••

Dacă te afli cumva-n Europa,

Să zicem spre Est, spre Sud-Est,

Acolo e ţara de care e vorba

Aicea, în cântecu-acest,

E ţara românilor, nemuritoare,

O ţară de suflet şi dor,

O ţară ce dă a ei dulce culoare

Pământului nemuritor.

Dacă ţi-e foame sau dacă ţi-e sete,

Cum i se-ntâmplă oricui,

Copilule bun al întregii planete,

Oricărui român să i-o spui,

Iar el îţi va da pat şi pâine şi sare

Şi apă de proaspăt izvor,

În ţara românilor, nemuritoare,

Oameni şi prieteni nu mor.

E încă destul de făcut pe planetă,

Românii şi ei oameni sunt,

Dar, dacă sunt oameni ca ei pe planetă,

Nimic nu-i pierdut pe pământ,

E ţara românilor, nemuritoare,

O ţară de suflet şi dor,

O ţară ce dă a ei dulce culoare

Pământului nemuritor.

(aplauze)

Radu Gheorghe: Într-o seară ploioasă, spiritul Cenaclului Flacăra şi al poetului Adrian Păunescu !

Mulţumesc pentru premiu, domnule Andrei. Felicitări pentru ideea, pe care eu o consider extraordinară, să redai, într-o seară ca asta, ploioasă, spiritul Cenaclului Flacăra şi al poetului Adrian Păunescu! Este spiritul lui, pentru că întotdeauna se întâmpla ceva ciudat şi, atunci când nu era ceva ciudat, era Radu Gheorghe… Domnule Andrei, luaţi loc, ce a fost Florin Piersic… acum, aveţi pauză două ore. Riscaţi să rămâneţi în picioare ? « Broasca ţestoasă » a îmbătrânit, aşteptându-mă s-o cânt, are o mie de ani. Eu, fiindcă sunt mai mic, voi face varice mai mici. Dumneavoastră veţi face ditamai varicele, dacă rămâneţi în picioare. Cine n-are umbrelă… să stea în ploaie (râsete)…Ce poate fi mai plăcut decât un scaun umed şi rece, într-o seară de vară atât de călduroasă? Domnului cu cameră de aici cred că îi e frig, văd că şi-a pus blană şi la microfon. Aşa purtaţi dumneavoastră, blană pe microfon şi vara? Nu vreau să se creadă că insinuez ceva, în caz că ăla e microfon. Avem două camere deja, deci putem să spunem că avem un apartament (râsete, aplauze). De ce îmi faceţi cu ochiul? Sau nu reuşiţi să-l controlaţi pe celălalt? Sunt extraordinari operatorii ăştia: reuşesc să privească cu amândoi ochii, cu unul prin cameră şi cu unul pe alături. Ăla de alături spune ce au greşit, adică tot! Vreţi să cânt ceva? Păi de asta am venit aici ? Nu am venit să vorbim? Dumneata, de-acolo, dă-te mai încolo, să intre şi domnişoara! Nu aţi întârziat, am început noi mai devreme, să nu ne prindă ploaia (râsete). Frumoase umbrele aveţi! Sunteţi în trecere, doamnă? Aşa, băgaţi fum, să nu se vadă cine cântă. Nici fum nu mai au, a rămas doar fâsul. Dacă facem toţi « fâs », s-ar putea să iasă ceva fum. (râsete, aplauze)…

Mircea Vintilă: “Pământul deocamdată”

Timpul vieţii ni-i scurt,

Hai să-l facem curat,

Trăiesc unii din furt,

Alţii doar din ce-au dat,

Sunt săraci şi bogaţi

Laşii-i scuipă pe bravi;

Voi, ce-n lună zburaţi,

Pân’ la cer vă urcaţi

Pe spinări de noi sclavi.

Pe pământ avem de toate

Şi mai bune şi mai rele,

Bune, rele,

Şi-nchisori şi libertate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi noroi şi stele.

Voi ce-n lună zburaţi

Cu-ale noastre izbânzi,

Nu uitaţi c-aveţi fraţi

Pe planetă, flămânzi.

Pâinea lor o mâncaţi,

Printre stele zburând,

Voi degeaba zburaţi,

Când cei subdezvoltaţi

Se târăsc pe pământ.

Pe pământ avem de toate

Şi mai bune şi mai rele,

Bune, rele,

Şi-nchisori şi libertate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi noroi şi stele.

Lumea-i plină de răni

Şi de doctori docenţi

Şi de măşti şi de vămi

Şi de mari inocenţi;

Fiindcă naşteţi copii,

Apăraţi-i luptând,

Doborâţi monştrii vii,

Ce de-un veac de vecii

Dolii pun pe pământ.

Pe pământ avem de toate

Şi mai bune şi mai rele,

Bune, rele,

Şi-nchisori şi libertate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi noroi şi stele.

Între cei care trag

Şi acei ce sunt traşi

Nu e loc de vreun steag

E o groapă de paşi.

Între ei sunt sudaţi,

Cu un strâmb ideal,

Cum sunt bine legaţi

Condamnatul de laţ

Şi biciuşca de cal.

Pe pământ avem de toate

Şi mai bune şi mai rele,

Bune, rele,

Şi-nchisori şi libertate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi noroi şi stele.

Fii ai muncii, aveţi

Năduşeala pe piept,

Cum stă nurca de preţ

Pe-al madamelor piept.

Unii iau, alţii fac,

Unii dorm, alţii sunt,

Între înger şi drac

Trage omul sărac,

Înhămat la pământ.

Pe pământ avem de toate

Şi mai bune şi mai rele,

Bune, rele,

Şi-nchisori şi libertate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi ruină şi cetate,

Genii mari şi frunţi tembele,

Vânt ce stă şi vânt ce bate

Şi martiri, dar şi lichele,

Nedreptate, şi dreptate

Şi-a putea şi nu se poate

Şi noroi şi stele.

(aplauze)

Mihai Andrei Anghel: Adrian Păunescu m-a salvat de la superficialitate spirituală

Realizam, în timp ce ascultam, în spatele scenei, cântecele copilăriei mele, că maestrul Adrian Păunescu m-a salvat. M-a salvat de la superficialitate spirituală şi de la trăiri globalizate şi desacralizate, de care societatea cotidiană nu duce deloc lipsă în ziua de astăzi. Îi mulţumesc pentru hrana spirituală, cu care m-a educat alături de părinţii mei şi m-a format ca om. (aplauze)

Ana Maria Păunescu: Marele Premiu “Flacăra lui Adrian Păunescu” – « Tot ce avem noi am făcut cu trudă - distinsului om Marius Tucă, pentru profesionalism şi caracter »

Bună seara, vă mulţumesc că sunteţi încă aici. Am mari emoţii. Am plăcerea să anunţ că decernăm Marele Premiu “Flacăra lui Adrian Păunescu” – “Tot ce avem noi afăcut cu trudă - distinsului om Marius Tucă, pentru profesionalism şi caracter”. Vreau doar să vă spun că noi, în ultimele luni, probabil am fi fost mult mai rătăciţi şi mult mai greu de adus pe un drum bun, dacă nu era Marius Tucă. Practic, nu mai ştim să trăim fără el. Îi mulţumim şi îmi pare rău că nu e cu noi în seara asta. Mulţumim! (aplauze)

Vasile Şeicaru: “Aruncarea în valuri”

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare,

Împleticiţi în sare şi guvizi,

Să fie marea templul nunţii noastre,

Pe urmă, uşa ţărmului s-o-nchizi.

Iubita mea, te-ai îmbrăcat în alge

Şi te sărut cu univers cu tot,

Pe zarea sfâşiată de păcate

Plutim râzând şi ne iubim înot.

Iubita mea, să ne-aruncăm în mare

Şi să trăim în mare neînfrânt,

Să ne luăm dacă voieşti la vară

Trei săptămâni concediu pe pământ.

Ţi-am spus de mult că pe pământ sunt rele,

Ţi-am spus că marea-i căpătâiul meu,

Ţi-am pregătit o flotă scufundată

Şi-o nuntă pe-un vapor de minereu.

Iubita mea, să devenim acvatici,

Pământul care suntem ni-i destul,

Sătulă eşti de cele pământene,

De cele pământene sunt sătul.

Ne vor privi prin sute de binocluri,

Se vor uita ca la un alt prăpăd,

Mirându-se că doi fusesem parcă

Şi ei pe mare numai unul văd.

Dar nu-i nimic, le vom plăti aceasta,

Vom reveni în anul 2000,

Cu plete-ncărunţite mult de sare

Şi-n braţe cu o mare de copii.

(aplauze)

Nicu Alifantis : « Umbra »

Fiori prin mine umblă

Şi nu am trebuinţă,

Te rog pe tine, umbră,

Să redevii fiinţă.

Eu, umbra aceasta pe care

O semeni în sufletul meu,

Cu milă şi tristă mirare

Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi într-o zi oarecare,

În care-mi va fi cel mai greu,

Voi pune-o în vechi calendare,

Duminica trupului meu.

Flămând de iubirea întreagă,

Pe vremi cu amurg mohorât,

Când zorile noaptea-şi dezleagă,

Mă satur cu-o umbră şi-atât.

Şi sufletul meu te mai roagă,

Magnetic catarg doborât,

Tu, umbră tăcută şi dragă,

Aşază-ţi fularul la gât.

O umbră se-nchide în mine,

O umbră prin mine trecu,

E-atâta de rău că e bine,

E-atât de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine

Şi râde în a şi în u,

O umbră în viaţă mă ţine

Şi umbra aceea eşti tu.

(aplauze)

Victor Socaciu: O, Păunescu, înger vagabond, / Hai, bătrâne, vino

de sub orizont, / O, Păunescu, hohot interzis, / Redeschide teatrul /

Ce ni l-au închis!

O, Charlie Chaplin,

Înger vagabond,

Hai, bătrâne, vino

De sub orizont,

O, Charlie Chaplin,

Hohot interzis,

Redeschide teatrul

Ce ni l-au închis.

Râdeţi, râdeţi, râdeţi, râdeţi

Cu pământ cu tot,

Până când vă mai suportă

Ultimul Charlot.

Nu de el, când râdeţi, râdeţi,

Râdeţi voi de voi,

Că sunteţi grăbiţi şi cinici

Şi inculţi şi goi.

Charlie Chaplin calcă-n dodii,

Cu pantofi strâmbaţi,

Hohotiţi, dar n-aveţi ştire

Voi ce strâmb călcaţi.

Face el cum face raţa

Şi e caraghios,

Dar ce cârduri mari de raţe

Trec în sus şi-n jos.

Biet actor de filme mute,

Cum să ai tu spor,

Dacă filmele moderne

Sunt mai mult sonor?

Mergi în săli de conferinţe,

Pe la şefi de oşti,

Să-i obligi să facă pace

Şi să-i tragi de măşti.

Să le-arăţi că mai există

Genii şi actori,

Nu doar tancuri, tunuri, lanţuri,

Surzi şi închisori.

Să le-arăţi că tu, în viaţă,

De săraci asculţi,

Că tu nu eşti convertibil

Decât spre cei mulţi.

Nu mai sunt deloc parale,

Casierii trişti,

Astăzi, dau autografe,

Nu bani, la artişti.

S-au născut prea mulţi pragmatici,

Muzică nu pot,

Hai, pământ, reaminteşte-ţi

Că ai fost Charlot.

Un şofer cu leafă mică

Şi cu mult umor

Mi te-a readus în minte

Ca pe-un luptător.

Tu ai fost al celor simpli

Şi al lor rămâi,

Peste toată lumea veche,

Hohotul dintâi.

Ai să fii şi tu director,

Te vedem şi boss,

Charlie Chaplin, genialul

Nostru caraghios.

Poate că era mai bine,

Tot jucând tirani,

Să rămâi să fii tu unul,

Pentru câţiva ani.

Să vedem şi dictatura

Celor care râd,

Taie-i omului prin lege

Dreptul de-a fi hâd.

Foaie verde Charlie Chaplin,

Verde de Charlot,

Râdeţi, râdeţi, râdeţi, râdeţi,

Cu tristeţi cu tot.

Lăutarii împrumută

Bani pentru sacâz,

Cifra noastră de afaceri,

Hohotul de râs.

Facem bancă mondială

Şi băgăm în ea,

Râsul sărăcimii triste,

Ca dobânzi să dea.

Nu există omenie

Unde nu eşti tu,

Că tu eşti curajul nostru

De a spune nu.

Învârteşte-te prin ceruri,

Spune ce-i de spus,

Între-atâtea stele moarte,

Tu, planeta râs.

O, Păunescu,

Înger vagabond,

Hai, bătrâne, vino

De sub orizont,

O, Păunescu,

Hohot interzis,

Redeschide teatrul

Ce ni l-au închis !

(aplauze)

Magda Puskas : "Taina"

Dacă n-am să vin deseară, mamă, uşa n-o-ncuia,

Spune-i tatei că-s în poartă sau găsesşte tu ceva.

În seara asta, mamă, lumea e a mea, o lume de douăzeci de ani,

Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba, e foarte simplu, este seara mea.

Nu pune nicio întrebare, de întrebări m-am săturat,

Nelămurită să rămână, fie taina mea, n-o împart cu nimenea.

De te-apucă miezul nopţii şi eu, mamă, n-am venit,

Lasă telefonu-n pace, fiindcă-n noaptea asta, mamă, nu-s de găsit !

În noaptea asta, mamă, lumea e a mea, o lume de douăzeci de ani,

Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba, e foarte simplu, este noaptea mea.

(aplauze)

Andrei Păunescu: Suntem aroganţi şi Doamne, ocroteşte-i pe români!

Degeaba vă miraţi mereu

Că nu e-n ceruri nici un sfânt,

Nu poate fi lumină sus,

Când nu-i dreptate pe pământ.

Ce fel de lume ni s-a dat,

S-o tot falsificăm, stângaci,

Cu milioane de bogaţi

Şi miliarde de săraci!?

Măcar pentru aceşti copii

Un alt noroc să fi adus,

Dar, vai, sub cinice poveri,

Ei trec prin şcoli cu timp redus.

Şi după tot ce-am îndurat,

Când mai umili şi când mai bravi,

Tot noi, cei pedepsiţi din Est,

Mai devenim o dată sclavi.

De libertate amăgiţi,

În fostul nostru lagăr mort,

Azi, nu ne duce nicăieri

Umilul nostru paşaport.

E totul numai interes

Şi tot aşa va fi mereu,

O lume fără sens moral

Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

Suntem răi şi aroganţi,

I-ncurcăm pe guvernanţi,

Vrem mâncare şi copii

Şi ne place să fim vii,

Mama noastră de zbanghii.

(aplauze)

Vă mulţumim din inimă că aţi rămas aici, că sunteţi aici şi vă propun să încheiem această seară cu o piesă cu care se încheiau Cenaclurile Flacăra în ultimii ani, scrisă pe versuri de Adrian Păunescu, « Doamne, ocroteşte-i pe români! » :

Noi, în cel dintâi război,

am ajuns prin moarte noi,

Doamne, ocroteşte-i pe Români,

am dat sânge şi sudoare,

pentru România Mare,

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Am dat viaţă şi soldaţi,

pentru-o patrie de fraţi,

am dat fapta, am dat zisa,

de la Nistru pân-la Tisa.

Dar pe urmă-n patruzeci,

anul marii făr’delegi,

două fiare ne-au muşcat,

Ultimatum şi Diktat.

Biata lume nu ştia

că-ntr-o zi, la Moscova,

au semnat un pact neghiob

Molotov şi Ribbentrop.

Iar fascismul mondial

ne-a luat parte din Ardeal,

şi lui Horthy i l-a dat,

fi-le-ar numele spurcat.

Stalin, cu teroarea sa,

ne-a luat Basarabia

şi, cu Hitler în acord,

Bucovina de la nord.

Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt,

ne-au luat ţară şi pământ,

nimenea n-a auzit

plânsul nostru răstignit.

Astfel am intrat şi noi

în al doilea război,

haideţi, dom’ne Mareşal,

în Moldova şi-n Ardeal!

Noi de dor de noi luptam,

pentru ţară, pentru neam,

pentru vechile hotare,

pentru România Mare.

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi

şi-am fost ocupaţi de ruşi,

aliaţii au tăcut,

Stalin a făcut ce-a vrut.

Şi-am murit de mii de ori,

s-avem iarăşi Trei Culori,

şi-am plătit cât nu se poate

sfânta noastră libertate.

Ţara-i mică, vremea-i grea,

ce-o mai fi om mai vedea,

de uitat, nu vom uita

ţara noastră cum e ea.

Cât o fi român - român,

pruncul va primi la sân

adevăru-adevărat

despre tot ce s-a-ntâmplat.

Ţine minte, fiul meu,

că există Dumnezeu,

uite cum a fost şi cum va fi,

şi un jurământ te leagă,

ţara noastră nu-i întreagă,

însă asta doar până-ntr-o zi.

Când vei fi şi tu bărbat,

să te simţi mereu soldat,

Doamne, ocroteşte-i pe Români,

pentru vechile hotare,

pentru România Mare,

Doamne, ocroteşte-i pe Români!

(aplauze)

Vă mulţumim tuturor, îi mulţumesc în mod direct lui Victor Socaciu pentru felul în care s-a implicat în organizarea acestui eveniment şi vă propun să stingem lumina şi, după ce ascultăm ultima poezie a lui Adrian Păunescu, să mergem către case, cu speranţa că ne vom reîntâlni! Acum, poemul « De la un cardiac, cordial », cu vocea poetului şi tatălui nostru, Adrian Păunescu, de pe patul de spital, din 31 octombrie 2010:

De-aicea, de pe patul de spital,

Pe care mă găsesc de vreme lungă,

Consider că e-un gest profund moral

Cuvântul meu la voi să mai ajungă.

Mă monitorizează paznici minimi,

Din maxima profesorului grijă,

În jurul obositei mele inimi

Să nu mă mai ajungă nicio schijă.

Aud o ambulanţă revenind,

Cu cine ştie ce bolnav aicea,

Alarma mi se pare un colind

Cu care se tratează cicatricea.

Purtaţi-vă de grijă, fraţii mei,

Păziţi-vă şi inima, şi gândul,

De nu doriţi să vină anii grei,

Spitalul de urgenţă implorându-l.

Eu vă salut de-a dreptul cordial,

De-a dreptul cardiac, precum se ştie,

Recunoscând că patul de spital

Nu-i o alarmă, ci o garanţie.

Vă văd pe toţi mai buni şi mai umani,

Eu însumi sunt mai omenos în toate,

Dă-mi, Doamne, viaţă, încă nişte ani

Şi ţării mele minima dreptate.

(aplauze)

• Fotografii de Emilia Nicolae şi Oana Alexandra Dinu