Credinţa nu stă în şorici şi-n ouă

Credinţa nu-i islazul unde paşte,

Naiv, să ni se-ngraşe, bietul porc,

Nici crima contra mieilor, de Paşte,

Nici când, de lacrimi, ochii-ncerc să-i storc.

Credinţa nu e o croială faină,

Îţi faci o cruce, deci eşti credincios,

Credinţa e o taină, nu-i o haină,

Credinţa nu stă-n farduri, ci în os.

Credinţa nu stă în şorici şi-n ouă,

Ci e un dat pe care-l simţi, îl ştii,

Credinţa nu ne foloseşte nouă, vouă,

S-avem noroc la meci sau loterii.

Credinţa nu stă-n gestul de paradă,

În obiceiuri care ne convin,

În superstiţii - alţii să ne vadă -

Nu asta-nseamnă să fii bun creştin.

E-o josnicie de fiinţă mică

Să crezi că numai zeul tău e bun,

Că Dumnezeul lor e fals şi pică

La teste, când profeţii se opun.

Credinţa nu e nici ştiinţa rece,

Nici sport ce creşte prin antrenament,

Credinţa nu-i taxiul care trece

Şi nu e slujba prinsă indecent.

Credinţa nu-i comerţ cu ridicata,

Nici toxice poveşti ce ni se spun,

Nu dai o şpagă şi o iei de-a gata,

Credinţa nu stă-n pomul de Crăciun.

Credinţa nu e o mărgică, scoasă

Pe o tarabă, la un preţ corect,

Poţi fi mai credincios la tine-acasă,

Decât un fariseu, cu cruci pe piept.

Credinţa nu depinde de tipare,

Că eşti puternic, blond, înalt sau prost,

Credinţa e a celui care-o are,

Nu eşti creştin doar dacă ţii un post.

Poţi să te abonezi la catedrale,

Să baţi mătănii, să te spovedeşti,

De nu eşti bun în toate ale tale,

Nu eşti fidel credinţei omeneşti.

Credinţa nu e moda trecătoare,

Biserica nu-i locul de pontaj,

Ci e o împlinire care doare,

Credinţa ne e tainicul bandaj.

Andrei Păunescu, 11-13 aprilie 2015

Europenii au pus botul la Wurst

La puţine zile după stupefianta victorie de la Eurovision 2014 a Femeii cu Barbă, Conchita Wurst (de fapt, un măgădău austriac travestit, Thomas Neuwirth), am visat-o, spre dimineaţă, pe ciudata creatură şi mi-au venit în cap nişte gânduri, cu care m-am trezit râzând. Am tot ezitat să le public, până ce mi-am dat seama că ar fi culmea să am eu reţineri, dacă respectivul gay n-a avut nicio ruşine să-şi pună alt nume de scenă, decât “Scoică + Cârnat” şi să strige lumii că ei, homosexualii, sunt uniţi şi de neînvins. Într-adevăr, sunt uniţi, ca în dansul Băieţilor de la Căpâlna, iar, de învins, îi poate învinge numai boala, dacă fac sex neprotejat. Iată cele trei secvenţe din visul meu:

• Conchita Wurst a declarat presei: „Trebuie să vă mărturisesc că, după ce am aflat că am câştigat Eurovision-ul, mi s-au umplut ochii de lacrimi şi fundul de muştar. Le mulţumesc europenilor că au pus botul la piesa mea.”

• Remus Cernea, parlamentarul român cel mai entuziasmat de acest eveniment, şi-a manifestat intenţia de a o invita în România pe artizda cu pilozităţi faciale, motiv pentru care i s-a adresat telefonic, arătându-şi disponibilitatea de a colabora. A avut loc următorul dialog:

Remus Cernea: Iubite Wurst, vreau să lucrez pentru tine, să fiu mâna ta dreaptă.

Conchita Wurst: Stai pe fundul tău, Remuse, eu tot ce fac, fac pe barba mea.

• Conchita Wurst a fost ales (aleasă) să fie imaginea unei celebre firme multinaţionale. Aţi ghicit, este vorba despre Gillette. Pentru ce produs? Pentru noul aparat de ras. Inghinal. Alte firme importante au pierdut şansa de a colabora cu Wurst: compania producătoare de unguente Ben-Gay (crema care încălzeşte, alină durerea, penetrând profund pielea), Cârnaţii de Pleş-coi (firma se va reorienta, propunându-i un contract Elenei Udrea), Polonezii de Angst (divizia de cârnaţi polonezi, care voia să lanseze noii polonezi austrieci), Durex Dijon (prezervativele cu aromă de muştar) şi, mai ales, HIVurst (produs 3 în 1, care conţine: medicament anti HIV, lubrifiant şi, bonus, o jucărie sexuală la alegere: dildo - 3 mărimi, suzetă cu vibraţie, căluş de lemn mov, cravaşă miniaturală de piele ecologică, hamac cu cârlig sau cătuşe cu blăniţă roz).

Andrei Păunescu, 14 mai 2014

Religioşii spoiţi, satanismul rock şi formele fără fond

 2014, anul luptei cu fundamentaliştii, spoiţii, prefăcuţii, dogmaticii, ipocriţii, demagogii, veleitarii, semidocţii, impostorii

Un cunoscut, căruia nu i-aş putea spune chiar prieten, se uita strâmb la mine, în timpul sărbătorilor recent încheiate, că ascult rock (chiar heavy metal, brrr!) în „sfffintele zzzile de Crrrăciun, care sssunt ale împăchăăării şi liiiniştii”. Mai mult decât atât, individul zicea că n-ar regreta dacă ar fi interzişi „sataniştii” de la AC/DC şi Judas Priest, pentru că primii şi-ar fi pus groaznicul nume codat de „copii ai dracului” (cică AC/DC ar însemna Anti Christ Devil’s Child - Anti Crist Copilul Diavolului – o speculaţie ieftină, evident), iar ăilalţi pentru că îl ridică în slăvi pe nasolul de Iuda (Iscarioteanul = Iscarioţki în slavă, care adus la Scaraoţchi al nostru), al cărui nume îl poartă. Câtă prostie şi judecată primitivă!

Dacă e să ne jucăm cu iniţialele, putem interpreta şi mutila orice, în orice fel cretinoid vrem (de exemplu, un cuvânt minunat ca DRAGOSTE, îl putem considera, aberant, forma codată a unei presupuse expresii monstruoase ca Dracul Rege Aduce Groază Oroare Suferinţă Teroare Etern şi exemple putem găsi cu nemiluita). După unii încuiaţi la cap, eşti satanist dacă spui într-un cântec că „o să mă ia Dracul”, aşa cum spunea Bon Scott de la AC/DC în mai multe piese, în care recunoştea că a apucat-o pe un drum greşit cu băutura, cu nopţile pierdute şi cu femeile care-l ademenesc şi era sigur că o s-o păţească (a se asculta piese ca „Highway to hell” – „Drumul spre iad”, „Go down” – „Coboară!”, „Shot down in flames” – „Arzi  în flăcări” etc). Ce să spun?! Curat satanism! Dar ia să-i vedem pe autointitulaţii dreptcredincioşi cine sunt şi cum se poartă ei şi înaintaşii lor, care sunt în stare să dea în cap dacă se opune cineva  fundamentalismului lor (pseudo)religios, fie el creştin, musulman, iudaic etc.

Ăştia cred că au contact cu Dumnezeu dacă şi-au cumpărat o Biblie cu foiţă subţire, trasă în piele, sau un Coran cu copertă scumpă. Ăştia sunt împăcaţi cu ei înşişi, ca fiinţe spirituale, dacă îl pomenesc pe Isus de două ori pe an, o dată cu gura plină de jumări şi şorici de porc şi a doua oară cu fălcile mustind a ouă cleioase şi drob de miel. Vă daţi seama că am trecut în mileniul trei, că avem internet atoateştiutor, computere erudite, telefoane inteligente, tablete deştepte, dar astfel de idioţi există în viu? Ăştia nu fac diferenţa dintre ambalaj şi conţinut, ăştia cred că sunt creştini doar fiindcă îşi fac cruce (numai când se uită vecinii la ei) sau musulmani dacă nu bagă în gură porc şi şpriţ (decât când nu se uită vecinii la ei).

Din ei, din aşa-zişii oameni „ca lumea”, se aleg, de obicei, monştrii care, din când în când, ies din cuminţenia aparentă, plină de frustrări şi umilinţă, şi agresează, bat, ucid, mult mai mult decât din rândul rockerilor care se eliberează de energiile negative tocmai ascultând muzică dură.

La o singură întrebare aş vrea să îmi răspundă ăştia: câte victime au făcut şi fac pe lumea noastră chitarele rockerilor şi câte victime fac confruntările fundamentaliştilor religioşi? Este evident că, la concertele de hard şi heavy metal rock şi în cluburile rockerilor, îşi mai sparg unii capul de câteva ori pe an (din proprie iniţiativă, cu bilet plătit şi asumat ca atare) şi mai mor câţiva drogaţi din cauză că muzica nu le-a rezolvat problemele la care, fireşte, societatea nu le-a găsit niciodată soluţii economice sau sociale. Dar este o uriaşă diferenţă între cele câteva zeci sau sute de victime-rockeri cu nişte coaste rupte pe cont propriu şi milioanele de morţi ai războaielor dintre preacucernicii islamişti, bunii creştini, melancolicii mozaici şi alţi manipulaţi ai falsei sau excesivei credinţe militante care, de atâta credinţă, au decimat de-a lungul istoriei rase, popoare, comunităţi, culturi şi continuă să o facă, în numele dreptei credinţe şi al militantismului agresiv.

Ca ăştia sunt mulţi, în fiecare ţară, instituţie, prin multe birouri, hale sau ferme. Unii se cred creştini doar pentru că au fost băgaţi în cristelniţă, pe când ei habar n-aveau pe ce lume sunt, sau doar pentru că-l invocă pe Isus Cristos în minutul 89, când e nevoie de un gol pentru calificare. Nicio grijă, fenomenul nu ţine numai de credinţă! E valabil în orice domeniu, pentru că peste tot avem de-a face cu fundamentaliştii, spoiţii, prefăcuţii, dogmaticii, ipocriţii, demagogii, veleitarii, semidocţii, impostorii, cei care mereu pretind că sunt altceva (mai mult) decât sunt.

Unii se cred oameni de afaceri doar fiindcă au dat o şpagă unde, când, cât şi cui a trebuit, care le-a pornit prosperitatea. Alţii se cred ziarişti doar pentru că sunt angajaţi pe la vreo televiziune sau publicaţie, cu pile sau pentru măiestria de a fi oportunişti, servili, linguşitori, care li se transformă repede în ură şi trădare. Unii cred că sunt erudiţi doar pentru că îi au în jur pe alţii mai proşti şi mai inculţi ca ei. Alţii chiar se cred profesori doar pentru că şi-au tras grade universitare, academice, prin şobolănii de dosar şi practicarea colajului, a furtului şi a „artei” de a da „copy-paste” (copiat şi lipit). Ce să mai vorbim de atâţia care populează lumea politică şi care se cred oameni politici sau oameni de stat doar pentru că au ajuns parlamentari, miniştri, preşedinţi, primari, plătindu-şi scaunul cu bani, oportunism şi servilism.

Dacă ne ducem de râpă cu ţară cu tot, este şi pentru că ăştia toţi nu se uită la fond şi se leagă numai de formă, care le-a devenit blazon şi care ne sufocă. Pentru ăştia, Titu Maiorescu a trăit, a gândit, a scris şi a murit degeaba: ei nu au auzit şi nici nu li s-a-ntâmplat să deducă singuri teoria formelor fără fond. Iar dacă au auzit de aşa ceva, există două variante: dacă sunt proşti, au impresia că nu despre ei e vorba. Dacă sunt deştepţi, se fac că nu-nţeleg că despre ei este vorba.

15 ianuarie 2014, de Ziua Culturii Naţionale,

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (155)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Sarmala şi porcul la bucată • rămpi de acces • conştiinţa ochilor

• „Îţi stă sarmala invers.” (Teo Trandafir, Kanal D, 13 decembrie 2013)

Cu „sarmala” ne mai descurcăm, dar ce facem cu „sălăţile de bef”, „crembuştii”, „crastaveţii” şi „piftelele” prăjite în prea mult ulei de „soarea floarelui”?

• „Carnea de porc se vinde cu 15 lei bucata.” (Antena 1, 14 decembrie 2013)

Cum cerem vânzătorului? O carne, vă rog? Apoi, ce e aia „bucata de porc”? N-am auzit de o asemenea unitate de măsură pe piaţă. Ştiam că porcul se vinde la kilogram, la fel cum apa se vinde la litru. Nu putem spune „vreau o bucată de apă” sau „aş dori o bucată de măsline şi una de icre”. Cum ar fi să stea pe tarabe, la acelaşi preţ, porci de 120 de kile şi godaci de 50? Că doar Antena 1 ne-a spus că sunt la bucată, nu-i aşa?

• „O fotografie în care apare premierul Ponta şi cancelarul german Merkel.” (Realitatea FM, 28 decembrie 2013) • „Mediul privat şi economia de piaţă nu-ţi aduce profituri.” (România TV, 7 decembrie 2013)

Se vede treaba că ambele „nu aduce” nici profituri, dar nici cunoaşterea gramaticii elementare, în care scrie că subiectul se scordă în număr cu predicatul. Puneţi mâna pe carte, băieţi, că, altfel, ajungeţi jurnalişti la televiziunile de ştiri şi veţi oferi ştiri despre premierul român şi cancelarul german care „face” şi „drege” tot felul.

• „Suntem un grup de oameni mai în vârstă pe care ne-ai cucerit.” (Antena 1, 16 decembrie 2013)

Ţinând cont de faptul că dezacordul crâncen a avut loc la emisiunea „Mireasă pentru fiul meu”, propunem o rubrică, în aceeaşi emisiune: „Gramatică pentru tata şi mama meu”.

• „Am fost la USL cel puţin doisprezece persoane.” (Victor Ponta, Antena 3, 16 decembrie 2013)

Dacă au fost douăsprezece apostoli, de ce să nu fie, la discuţii, „doisprezece” persoane sau chiar „douăzecişidouă” de băieţi, adică „douăzecişidouă” de lideri politici?

• „Domnule Dinescu, n-aveaţi servici, din ce trăiaţi?” (Dorin Chioţea, Realitatea TV, 21 decembrie 2013)

Ştim că forma greşită „servici” o cam umileşte la popularitate pe cea corectă „serviciu”, dar ziceam şi noi, aşa, nu dădeam cu parul.

• „Aveţi servici la Tecuci?... Tolstoi, când era războaiele cu turcii, a stat la Bucureşti.” (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 21 decembrie 2013)

Aflat în dialog cu Dorin Chioţea, poetul Mircea Dinescu s-a luat după mai tânărul său partener de emisiune şi, în loc să-l înveţe el cum e corect pe cel mic, s-a molipsit de forma eronată „servici” şi nu numai atât. Exact ca în bancul cu ciobanul care a adus înapoi, acasă la familie, pe copilul evreu, după ce puştiul fusese trimis un an la stână, să se lepede de accentul evreiesc şi să înveţe româneasca de la ţară. Ciobanul, sunând la sonerie, cu copilul de mână, a fost întrebat cine e şi a răspuns: „Cene să fie, decât ciubanu’ cu cupilu’?”

• „Declaraţiile preşedintelui Băsescu au aruncat cursul leu-euro în aur.” (RTV, 3 decembrie 2013)

Pentru că e vorba despre domnul Băs+escu, e clar că nu poate fi vorba despre „aur” şi, deci, avem mai multe variante, când interpretăm această greşeală, scrisă pe ecran: declaraţiile preşedintelui au aruncat cursul: 1) în aer, 2) în cur. Aşteptăm răspunsul corect, deşi tindem să alegem, logic, varianta nr. 2.

• „Acuma poţi da milimetric, după conştiinţa ochilor.” (Prima TV, 5 noiembrie 2013)

Sigur că metaforele „n-are” frontiere, „dar totuşi însă”... Nu ne-ar mira să-i auzim pe fandosiţii noştri din mass-media despre ezoterismul flatulenţei, spiritul colonului ascendent, metafizica mucului, metempsihoza urinei, emoţia fecalei şi intelectul unghiei de la degetul mare (de la picior, evident).

• „I-a suprins, l-a suprins şi pe premierul Ponta.” (Alecu Racoviceanu, Realitatea FM, 22 decembrie 2013)

Dacă tot s-au pierdut pe drum nişte „r”-uri de la verbul „a surpinde”, ne întrebăm de ce nu s-au pierdut alte „r” uri din frază. Măcar ar fi sunat coerent: „pemierul Victo Ponta”.

• „Pe soţia premierului a însoţit-o şi Corina Creţu, şi deputatul Tănăsescu.” (Realitatea FM, 23 decembrie 2013)

Dacă ambii „a” însoţit-o, înseamnă că „a” fost toţi pentru una şi una pentru toţi! Ca-n „Cei trei muschetari”. Care înseamnă purtători de „muschetă” (puşcă), nu băieţi cu muşchii tari, fraierilor!

• „De ce să punem taxe pe stâlpi, pe rămpi de acces.” (Edward Pastia, Realitatea TV, 30 decembrie 2013)

Chiar aşa: dacă se suprataxează „rămpile”, să cerem „tăxi” sporite pentru „supile de găluşti”, „ciorbile de răţi”, „colivile pentru pomene”, „sacoşile de răfii”, dar şi pentru „săpile” de oţel, „lăbile” de scafandru, „cascăzile” artificiale şi, în general, pentru toate „ţăpile” date în economia românească.

• „Scandal sexual legat de familia Patriciu. De ce se fug autorităţile de anchetă.” (pe ecran, România TV, 21 decembrie 2013)

Nu am înţeles exact ce au vrut să spună cei care au scris asta pe ecran („se fug”). Fiind vorba despre sex, poate au greşit o literă, fiindcă „se fug” nu are sens. Poate ar fi vrut să scrie „T”, dar le-a ieşit „G”. Nimeni nu va şti vreodată să dezlege această enigmă.

• „Momente de forţă şi de putere.” (Paula Seling, TVR 2, 21 decembrie 2013)

Chiar aşa? Şi forţă, şi putere? Mamă, mamă, ce energii dezlănţuite! Probabil că „forţa şi puterea” au fost „puternice şi viguroase”, „mari şi enorme”, „imense dar uriaşe”, „totuşi însă” „utile şi folositoare”, „simultan şi în acelaşi timp deodată”. Luaţi de-aci pleonasme, dacă ne-aţi provocat.

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (154)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Popor primitiv sau primitor? • Colţul globului

• „Muntenegrenii sunt cunoscuţi ca un popor primitiv.” (translatoare, Antena 3, 28 noiembrie 2013)

Primitor da, primitiv – nu credem. Şi, chiar dacă ar fi aşa, nu ar trebui făcută o astfel de remarcă pe post.

Suntem convinşi că premierul muntenegrean Milo Djukanovic a spus „primitor”, iar tuta noastră a tradus „primitiv”.

• „Şi-a adus un aport ca să aibă un aşa rezultat.” (Angela Gheorghiu, Antena 3, 15 decembrie 2013)

Remarcabila soprană româncă de valoare mondială a început să se cam încurce nu numai la operele în care joacă în ultima vreme (cu stomatologul Mihai Ciortea, cu Ouatul Cezar, după ieşirea din scenă a titularului soţ, Roberto Alagna), ci şi la pleonasmele grave, care se cam lămuresc încă din gimnaziu. La donna e mobile!

• „Ucraina e o ţară a cărui creativitate...” (Sandra Pralong, Realitatea TV, 29 noiembrie 2013)

Masculinizarea Ucrainei în gura analistei noastre e cauzată, probabil, de tăria bărbătească incredibilă cu care fosta republică unională se ţine legată de Moscova, deşi Vestul o tot îmbie spre Bruxelles.

• „Pâine şi circ este valabil pentru orice colţ al globului.” (Naţional FM, 3 decembrie 2013)

În principiu, aşa este, constatarea e corectă de mii de ani, dar vrem să vedem şi noi un glob cu colţuri. Dacă are colţuri, nu mai e glob.

• „Repet încă o dată formula.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 4 decembrie 2013)

Şi noi repetăm „iarăşi încă o dată din nou” că ăsta e un pleonasm.

• „Toată lumea revine înapoi.” (TVR 2, 4 decembrie 2013)

Din păcate, sunt puţini cei care „revin înainte” şi foarte rari cei care „înaintează pe loc”. Prea mulţi, însă, stagnează în pleonasme clasicizate.

• „Dar totuşi... era singurul lucru care-l ştiam... Unii dintre artişti le-a plăcut.” (Tavi Clonda, Antena 2, 6 decembrie 2013)

Dacă televiziunile ne mai torturează, invitându-l pe Tavi Clonda (muzicant şi amorez amator) să vorbească, noi vom răspunde omenos, subliniind cât de prost se exprimă în româneşte acest om atât de agitat de propria admiraţie de sine, încât ne trage în urechi perlă după perlă.

• „Nu iese foc fără fum.” (Radu Buzăianu, „Show time”, Antena 2, 6 decembrie 2013)

Invers, meştere! Nu iese fum fără foc. Deşi, cu Tavi Cloda invitat, ies şi spectatorii din platou, şi telespectatorii din case, încinşi de atâtea fumigene şi gafe de vorbire.

• „Având în vedere că călătoresc mult.” (Antonia Iacobescu, Sport.ro, 7 decembrie 2013)

Păcat de vocea bună şi de chipul plăcut al cântăreţei. Dacă tăcea, necacofonizată rămânea.

• „Creier n-are alea care pleacă după pu...lă.” (Narcisa lui Nicolae Guţă, Antena 1, preluare la Prima TV, 4 decembrie 2013)

Creier se pare că n-are nici „celelante”, care le critică pe „alea”, vorbind vulgar. Noi le-am propune tuturor să plece fie acasă, fie la şcoală.

• „Bine v-am regăsit din nou la o nouă emisiune.” (Dorin Cioabă, Kanal D, „Ca la uşa cortului”, preluare la Prima TV, 4 decembrie 2013)

Capetele încoronate cu pleonasme preţioase „se ţine”. Câte unul la fiecare tonă de aur, pusă bine, sub tronul din cort.

• „Băsescu – un preşedinte dublicitar sau instabil.” (pe ecran, Antena 3, 4 decembrie 2013)

Având în vedere că a avut două mandate şi a fost absolut duplicitar, Traian Băsescu poate sta la originea acestui nou cuvânt, perfect potrivit epocii Băs: „dublicitar”.

• „Mă tare tem că studiile de fezabilitate...” (Moise Guran, TVR 1, 2 decembrie 2013)

Nouă ne foarte pare rău că se aşa vorbeşte pe postul de televiziune nostru naţional.

• „Unul făcea pe Anastaseisia.” (Radu Banciu, B1TV, 2 decembrie 2013)

Pseudodurul de la B1 TV, vorbind despre cântăreaţa Anastacia, a vrut să spună „Enăsteijia”, dar i s-a împiedicat limba în gură (oare de ce?) şi a ieşit o „hareibabură”.

• „Noi le-am adus aici că se cerea.” (Antena 3, 3 decembrie 2013)

Farmacista care s-a trezit vorbind a uitat de acordul în număr. Poate există nişte medicamente compensate care le pot rezolva unora ce nu le-a rezolvat nici ciclul primar.

• „Echipă de ruigbi...Voi trebuie să respectaţi nişte reguli care le inventăm noi acum.” (Mirel Palada, Antena 3, 3 decembrie 2013)

Hai, am înţelege dacă un rugbist ar vorbi atât de prost româneşte, dar, când e vorba despre purtătorul de cuvânt al Guvernului, avem pretenţii. Ce e aia „ruigbi”? Ori românescul „ruibi”, ori englezescul „regbi”. „Ambele două nu merge” împreună! Cum ar suna ca noi să scriem despre Pointa, Aintonescu, foitbal, teinis, haindbal şi poilitică? Plus prepoziţia „pe”, lipsă de la acuzativ.

• „Sperăm că demegiul să fie cât mai mică.” (Mirel Palada, Antena 3, 3 decembrie 2013)

Purtătorul de cuvânt al Guvernului perseverează sau „perverserează”? S-a gândit la substantivul feminin „stricăciune”, a scos pe gură englezismul „damage” care sună a substantiv masculin, dar acordul l-a făcut, finalmente, tot la feminin. Din patriotism, desigur.

• „Suspendare al managerului.” (Raed Arafat, Antena 3, 3 decembrie 2013)

Măcar domnul doctor Arafat are scuza că serveşte România excelent în sănătate şi mai greşeşte la exprimare, pentru că nu are româna ca limbă maternă. Dar „ceilanţi”?

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (153)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Ditamai piticania • Mari mamuţi • Tăviţă Clonda reîncărcat

• „Ion Iliescu este ditamai piticania.” (Mihai Trăistariu, Acasă TV, 27 noiembrie 2013)

La o asemenea mare voce, o greşeală pe măsură! Domnul Trăistariu ar trebui să aibă mai multă grijă cu exprimarea sau, dacă nu, să ne spună mai multe despre „piticii uriaşi” şi „micuţii giganţi”.

• „Timpul alocat senatorilor şi deputaţilor.” (Remus Cernea, B1 TV, 27 noiembrie 2013)

Frumos ligament falic, ieşit direct din gura ecologistului creţ şi cu coadă, care nu doarme noaptea bine, de grija drepturilor şi libertăţilor homosexualilor şi lesbienelor.

• „La Hollywood, oamenii au mai multă respect de sine.” (Antena 2, 28 noiembrie 2013)

Noi avem oroare de eroare şi „puţină” dispreţ faţă de agramaţi.

• „Lucruri frumoase cum e turismul şi agricultura.” (Elena Udrea, telefonic, la Realitatea TV, 28 noiembrie 2013)

Sigur că „e frumoase” turismul şi agricultura (turismul - pe centura politicii, agricultura – la Pleşcoi, printre cârnaţii de acasă), când ai avut atâta timp crescătorie de Cocoş şi vânt din pupa de la Uraganul Băs.

• „O familie normală se mai ciondănesc acasă... dar însă... cineva nu-i place moaca mea” (Costel Busuioc, Pro TV, 28 noiembrie 2013)

Specialul nostru tenor-zugrav (sau zugrav-tenor – nu s-a stabilit încă) are voce bună, dar nu ştie prea multă gramatică. De aceea, poate crede că, şi dacă  muzica „plac” tuturor şi îi „fac” pe oameni mai buni, „totuşi cu toate astea”, aceştia „se mai cert” „din când în când câteodată”. Dealu-i deal şi valea-i vale, tenoru-i zugrav până moare. Circulă o pildă pe internet: cine amestecă prea mult bere şi vodcă până în clasa a XXII-a, sigur o să amestece ciment şi nisip, după clasa a XXII-a (dacă are norocul să ia bacul, bineînţeles).

• „Forţele de ordine sunt ocupaţi cu ancheta.” (Realitatea TV, 23 noiembrie 2013)

Normal, „pentru căci fiindcă” poliţia „sunt” peste tot, şi în birouri, şi pe străzi, şi în telefoanele noastre.

• „Am plecat din Israel, din Grecia, nu mai ştiu, în Ucraina, în toată Marea Mediterană, cam vreo câteva luni... Lui Gabi (Cristea) i-ar place unde mi-ar place mie... Ce caut eu la o femeie? Uf! Ce întrebare! Ar trebui să mi-o pun mai des... Asta mi-ar place şi mie...” (Tavi Clonda, Antena 2, 23 noiembrie 2013)

Grea misiune să îl asculţi pe cântăciosul Tavi Clonda, a cărui ultimă piesă (vintage) este televizorista Gabi Cristea. De ce? Pentru că, pe cât de artificial se comportă, pe atât de prost vorbeşte. Ce-avem noi aici? Un careu de gafe, cu Tăviţă-n coadă: 1) Ucraina nu prea are ieşire la Marea Mediterană, decât dacă îşi cumpără o parte din Grecia, Italia, Croaţia, Albania, Cipru sau altă ţară riverană Mediteranei. 2) Suntem intrigaţi că, la pleonasmul „cam vreo”, lipseşte perechea siameză „circa aproximativ”. 3) Perseverenţa cu care Tăviţă foloseşte forma cretinoidă „mi-ar place” ne arată că nu e o greşeală întâmplătare, ci una temeinic fixată în incultura sa. 4) Pune-ţi-o, dragă Tăviţă, cât de des vrei, poate în felul ăsta apari mai puţin la televizor.

• „Să tăiem un porc la propriu.” (Tavi Clonda, Antena 2, 23 noiembrie 2013)

Mai bine tăiaţi porcul la figurat, pârliţi-l abstract, preparaţi-l teoretic şi, neapărat, mâncaţi-l metaforic, la diateza pasivă, dacă se poate.

• „Eu nu compun ce se cere, ci piese din suflet.” (Tavi Clonda, Antena 2, 23 noiembrie 2013)

Era OK dacă moţatul cântăcios nu ne cânta, imediat, aşa-numitele piese „din suflet”, necomerciale. Ce spun ele? Versuleţe-clişeu, evident în engleză, de ni s-au strepezit dinţii şi ne-a apucat gastrita: „Let-s make love tonight... baby!... it’s the end of time... oh, ah!... Loving you... Never be together, always in the dark... I will always love you... on my mind... listen to the radio... long time ago... never be apart bla-bla-bla, la-la-la...” („Să facem dragoste la noapte, beibi... e sfârşitul timpului... oh, ah!... iubindu-te... dacă nu suntem niciodată împreună = (nasol) mereu e beznă... o să te iubesc veşnic... eşti în mintea mea... ascultă-mă la radio, fă!... demult... am un singur viciu: să-ţi spun te iubesc”). Curat poeme durabile, ezoterice, moralizatoare, din suflet. Cum ar fi arătat o piesă scrisă din motive de prostituţie artistică, dacă tâmpenia asta cică e din suflet?

• „Vom auzi lucruri bune de la Ministerul Transporturilor, în ciuda iernii grea.” (Lavinia Şandru, Realitatea TV, 24 noiembrie 2013)

Dincolo de ligamentul „vom+a”, care ne-a atras atenţia, am constatat că nici iarna nu mai e ca altădată, când se acorda în caz cu adjectivul (iernii grele).

• „Avem mari proiecte mamut, am putea spune...” (B1 TV, 26 noiembrie 2013)

Aţi putea spune, sigur că puteţi, dar sună rău, că e pleonasm. Dar mai bine „mari mamuţi”, decât „uriaşi mamuţi” mici şi mijlocii, care se pare că au dispărut de pe la noi, încă din epoca guvernărilor Boc.

• „Această statistică care pare incredibilă.” (Victoraş Iacob, Sport.ro TV, 26 noiembrie 2013)

Nu că am avea mari pretenţii de la fostul vârf de atac al Stelei, „dar totuşi însă”, unele „cacofonii urâte” se pot evita, chiar dacă eşti fotbalist.

• „În dosarul Revoluţiei, Adrian Sârbu, Mircea Dinescu şi Dumitru Mazilu vor da detalii despre evenimentele de acum 24 de ore.” (Realitatea TV, 27 noiembrie 2013)

La scara istoriei universale, 24 de ani nu sunt nimic, fac cât 24 de secunde, dar, la televiziunile noastre, suntem siguri că sunt unii vorbitori care cred că revoluţia din 1989 a fost în 2013, adică nu cu 24 de ani, ci cu 24 de ore în urmă.

• „Voi, bărbaţi chinezi, să vă măritaţi cu femei românece.” (Cătălin Măruţă, Pro TV, 27 noiembrie 2013)

Or fi chinezii mai puţin dotaţi ca românii, dar nici chiar aşa, să se mărite, în loc să se însoare. Ştim că nu mărimea contează, dar nici chiar aşa.

Andrei Păunescu

Minciuni, prostie si ticalosie in chestiunea Imnului Rapidului

Cata agitatie, in problema Imnului Rapidului, pornita de la nimic. De fapt, pornita de la faptul ca am raspuns la telefon, ca un naiv, acum cateva saptamani, cuiva de la o publicatie sportiva si, din cate imi amintesc, la intrebarea referitoare la Imnul Rapidului, cred ca i-am spus ca nu a existat inca nicio discutie cu nimeni din partea noii conduceri a clubului, dar ca, asa cum e normal, problema trebuie si ea reglementata, ca nu ne-a contactat nimeni si asteptam sa vedem ce va fi.

Nici vorba de vreo actiune a noastra legata de interdictii, procese, bani (100.000 de euro !?) si altele asemenea. Ii invit pe cel care a publicat textul initial pe tema asta si pe urmatorii care au preluat si au scris sau au comentat subiectul sa arate declaratia mea, inregistrarea cu discutia telefonica in care as fi afirmat asa ceva. Aici este vorba ori despre prostie, ori despre ticalosie, dar cred ca este vorba despre amandoua.

Ce ma uluieste este ca se discuta aprins si apasat despre mine, despre poezie, despre tata pe care l-as face sa se rasuceasca in mormant, despre sume, pretentii, justitie, amenintari etc, mi se trimit mesaje, unele foarte dure, se fac referiri si trimiteri la mama, la tata (sa le fie odihna usoara si memoria frumoasa!), vin catre mine semne chiar de la cunoscuti agitati din tara si strainatate, dar se pierde pe drum esentialul: nu ma intreaba nimeni daca e adevarat ce s-a publicat, daca intr-adevar am spus ce mi s-a pus in gura.

Va spun eu acum: totul este o exagerare, o rastalmacire, sunt cuvinte amestecate si scoase in zilele astea, in care presa sportiva nu prea are ce sa scrie, pentru ca nu sunt evenimente sportive.

La noi e posibil sa fii acuzat, anchetat, judecat, condamnat si executat, pentru ca abia apoi sa se constate ca nu ai legatura cu ceea ce ti s-a pus in gura, in carca, in biografie.

Andrei Paunescu, 29 decembrie 2013

Emisiunile trece, perlele rămâne (152)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Carici enorm de mici • Poluaţia UE • Cobori în jos, cotă unică!

• „Nevastă-sa îşi vinde cearceafurile, ca Ricci să-şi poată cumpăra una.” (Andi Moisescu, Pro TV, 24 octombrie 2013)

Vorbind despre filmul „Hoţii de biciclete”, excelentul om de media care e Andi Moisescu a reuşit o cacofonie rară, obţinând, prin ligament (ca+Ricci), frumosul cuvânt autohton „carici”. Apropo TV… Superb! Aplauze!

• „Şansele sunt enorm de mici.” (Alice Năstase, B1 TV, 19 noiembrie 2013)

Nu ştim cum de i-a scăpat această gafă excelentei ziariste şi filoloage, dar noi am prins-o din zbor şi-o dăm înapoi la popor, în pace şi onor. În general, ce e enorm nu poate fi mic, la fel cum ce e mic nu poate fi enorm, nu credeţi?

• „Nu riscă nimic Juve… tot timpul acolo în spate… Oricât ne-ar fi de antipatic Mircea Lucescu, mie nu mi-e antipatic.” (Real Madrid – Juventus Totino, Digi Sport 1 TV, 23 octombrie 2013)

Ce e acolo în spate? Noi ştiam că e în faţă, dar depinde de cum o poartă fiecare. Mai mare atenţie, băieţi, la ligamentele falice (pul+a)! Şi la fel de multă atenţie ar trebui la consecvenţă (ori e antipatic Lucescu, ori nu e) şi la exprimarea părerilor personale inutile, mai ales dacă în cauză e, probabil, cel mai bun antrenor român de azi şi de ieri (Lucescu cică le-ar fi antipatic, dar domnul Nimeni de la microfon ne-a liniştit: lui nu îi e antipatic, deşi alor lui le e?!).

• „Întâmplător, întâmplarea face ca mama tatălui meu să fie italiancă.” (Dan Diaconescu, Realitatea TV, 24 octombrie 2013)

Nea Dane, tare ar fi fost ca întâmplarea să nu fie întâmplătoare, ceea ce a devenit o tradiţie la Dan Diaconescu, direct sau indirect.

• „Afacerile au ajuns pe mâna unor afacerişti, familia Ciocan.” (Silviu Mănăstire, Realitatea TV, 25 octombrie 2013)

Tare informaţia! Nişte afaceri să ajungă pe mâna unor afacerişti? Noi ne obişnuiserăm, în România, ca afacerile să ajungă numai pe mâna politicienilor, primarilor, hoţilor, impostorilor şi a altora ca ei. Ceva trebuie făcut pentru ca asemenea anomalii să nu se mai repete, mai ales când aflăm că la butoane, aici, e familia Ciocan, care poate sparge orice, inclusiv piaţa.

• „Republica Populară Chineză să alătură ONU.” (pe ecran, Realitatea TV, 25 octombrie 2013)

Dacă China dorăştă, poa’ să să alătură undă vrea ea. Şî la carterul Ferăntari.

• „Nu coboară în jos această cotă unică.” (Realitatea FM, 31 octombrie 2013)

Păi exact asta era problema, nu „să coboare în jos”, ci, doamne fereşte!, „să coboare în sus”, cum se zvoneşte.

• „Ne ignorează.” (Realitatea TV, 1 noiembrie 2013)

Asta e situaţia. Nu trebuie să te „supăreşti” pentru atâta lucru, păpuşă! Nasol e dacă te ignoră, nu dacă te „ignorează” sau te „ignoreşte”.

• „Un cutremur mare ar putea urma în perioada următoare.” (Realitatea FM, 3 noiembrie 2013)

Da? Aoleu! Aceeaşi teamă o avem şi noi. Mai bine era dacă urma să se întâmple „în perioada trecută”.

• „Unii nu pot să plătească încălzirea, alţii nu vreau.” (Nicolae Bacalbaşa, Realitatea FM, 11 noiembrie 2013)

Noi am fi spus „vor”, dar, dacă marele medic, preşedinte al Consiliului Judeţean Galaţi nu vrea, atunci nici alţii nu „vreau”. Frumos este că, în aceeaşi emisiune, o voce feminină a confundat substantivul „ger” cu adverbele „geros” sau „rece” şi a întrebat dacă „Va fi mai ger? Va fi mai ger sau mai cald?”, de parcă substantivele au grad de comparaţie. Unii se pare că sunt mai doctori decât alţii.

• „Domnule doctor ginecolog Bacalbaşa!” (Traian Igaş, Realitatea FM, 11 noiembrie 2013)

Nu pare nimic în neregulă şi, totuşi, este o mare problemă aici: domnul Bacalbaşa e, într-adevăr, doctor, dar nu e ginecolog, fapt corectat în direct de cel în cauză, care i-a răspuns fostului ministru de Interne.

• „Poluaţia UE a ajuns la 505 milioane locuitori.” (Antena 3, 21 noiembrie 2013)

Nasoală greşeală, scrisă mare, pe ecran. Alăturarea termenului „poluaţie” de abrevierea „UE” duce cu gândul la altceva, cu implicaţii sexuale grave.

• „Să-l refacem din nou.” (Dan Şova, Antena 3, 21 noiembrie 2013)

Nu e nicio problemă, ne-am obişnuit şi cu refacerea la nesfârşit a desenelor cu autostrăzi româneşti viitoare, şi cu acest pleonasm. Dacă, însă, autostrăzile promise vor apărea, vom ierta orice guvernant pentru orice greşeală gramaticală.

• „Şi-atunci mi-a venit mie penalizări.” (Look TV, 22 noiembrie 2013)

Mai luaţi şi de la noi o penalizare, pentru grave încălcări ale acordului dintre subiect şi predicat.

• „Câte bordeie, atâtea obiceie.” (Naţional FM, 19 noiembrie 2013)

Noi ştim că aşa sună zicala, dar daţi-o-ncolo, n-o mai folosiţi atât de des, dacă formularea e incorectă. Pluralul corect e „obiceiuri”, dar, sigur, asta ar schimba rima şi s-ar alege praful de bagajul folcloric-filosofic al unor vorbitori din mass-media.

• „Piţurcă poate începe cu el din primul minut.” (Naţional FM, 19 noiembrie 2013)

Cum ar fi să înceapă meciul din minutul 12 sau 47?

• „Limuzina în care se afla el şi soţia sa, Jackie.” (România TV, 22 noiembrie 2013)

Se „afla” amândoi? Zău? Nu cumva se „aflau”, dacă „era” „ambii doi”?

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (151)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Zmeul zmeurilor, un tânăr de 91 de ani

• „L-am apreciat şi îl apreciez enorm de mult de Adi Mutu, dar el nu este zmeul zmeurilor.” (Anghel Iordănescu, Sport.ro, 22 noiembrie 2013)

Apropo de „enorm de mult”: „zmeul zmeurilor” este una dintre cele mai „savuroase” perle, „uriaş de mari”, scoase din scoica  antrenorului mileniului trecut al fotbalului românesc (aşa a fost declarat). Dar de ce Mutu e al zmeurilor şi nu al căpşunilor? Ştim noi de ce: pentru că „briliantul” a început ca un potenţial „balon de aur” şi a ajuns favorit la „zmeura de aur”.

• „Antibioticele nu se iau după ce zice mama, mătuşa, bunica.” (Corina Drăgotescu, România TV, 18 noiembrie 2013)

Tocmai din Los Angeles a intervenit jurnalista să ne dea, în direct, un exemplu de dezacord crâncen între subiect şi predicat. Aşa „face” uneori ziariştii cunoscuţi „găfi” mai mari ca profesionalismul lor.

• „Ucraina arată că calificarea deocamdată nu e încă jucată.” (Franţa – Ucraina 3-0, Digi Sport 3 TV, 19 noiembrie 2013)

Moda 2 în 1 face ravagii. Ce-avem noi aici? Două prostii. O cacofonie cu pleonasm în coadă. A treia chestiune ar fi că, finalmente, Franţa s-a calificat, aşa încât profeţia nu s-a împlinit: calificarea e jucată, cu tot acel 2-0 din tur pentru ucraineni.

• „Dar totuşi Parchetul.” (Ilie Sârbu, B1 TV, 19 noiembrie 2013)

„Însă cu toate acestea”, partidul înainte de toate!

• „Foarte multă lume au tot felul de comunicări.” (B1 TV, 23 noiembrie 2013)

Dacă lumea „au” comunicări, înseamnă că oamenii aceştia „nu ştie” gramatică „pentru că fincă n-are” cultură.

• „Se-aşteaptă investiţia arabă în Formula 1, un om de afaceri din Pakistan.” (Formula 1, Digi Sport 1, 24 noiembrie 2013)

Or fi şi în Pakistan arabi, nu zicem nu, dar nu despre ăia e vorba aici, ci despre confuzia pe care o face comentatorul între musulmani şi arabi. „Arabii” sunt o mare familie de popoare (iordanieni, sirieni, palestinieni, irakieni, egipteni, algerieni, libieni, libanezi, saudiţi etc), pe când musulmanii sunt cei care cred în Coran, în Mahomed, indiferent că sunt arabi, nemţi sau chinezi. Poţi fi arab creştin, dar, dacă eşti musulman, nu înseamnă obligatoriu că eşti arab. Mai puneţi mâna pe carte, nu numai pe tastatură, microfon şi volan, băieţi!

• „Pe locul din dreapta se afla fiul primarului... un tânăr de 91 de ani.” (Antena 3, 24 noiembrie 2013, perlă culeasă de Ana-Maria)

Informaţia ne pune pe gânduri: 1) Noi ştim că tinereţea nu are vârstă, „dar totuşi însă cu toate acestea”, la 91 de ani, nu e cam complicat să vorbim despre tinereţe? 2) Dacă puştiul avea 91, câţi ani avea tătâne-său, primarul?

• „Toată lumea îşi pleacă capul.” (Mirela Zivari, România TV, 27 noiembrie 2013)

Aşa, e! Pleonasmul plecat, emisia nu-l taie.

• „Meciul tur de baraj Grecia – România de la Pireu din 15 noiembrie 2013 va fi arbitrat de portughezul Pedro Proenca....” (pe ecran, GSP TV, 17 noiembrie 2013)

Nu, nu am greşit noi, deşi pare că nu e nimic aiurea. Ia uitaţi-vă la data dintre paranteze. Totul ar fi fost corect, numai dacă informaţia nu ar fi fost plimbată cu orele pe ecran la două zile după meci, când ştiam deja cu toţii că grecii ne-au bătut cu 3-1 şi că arbitrul portughez a tras cu gazdele şi cu Santos, conaţionalul său, antrenor al Greciei. Atât. În rest, felicităm GSP TV pentru viteza cu care află şi anunţă noutăţile.

• „Băgami-aş...! Ce filmezi, mă? Băgami-aş” (pe ecran, România TV, 17 noiembrie 2013)

Vrând să arate cât de agresivi şi mitocani sunt cei deranjaţi de camera de filmare, editorii de la RTV au arătat cât de agramaţi sunt ei înşişi, uitând să pună cratima, de două ori la rând (deci nu au scuza scăpării sau a oralităţii). Înjuraţi, băieţi, dar, măcar, scrieţi corect gramatical („Băga-mi-aş”, adică mi-aş băga, compus din eu+mi+aş+băga).

• „În poartă – Tătăruşanu... Matel... Am zis Matei? Matel!... Matel l-a scos din ofsaid pe Mitroglou.” (Mihai Gâdea, România – Grecia 1-1, Antena 3 şi Antena 1, 20 noiembrie 2013)

Relocat pentru o seară în poziţia de moderator de emisiune sportivă, multilateralul Mihai Gâdea a anunţat în echipa României, cu mare siguranţă de sine şi patos, un jucător român care nu există, Matel. Deşi după câteva secunde i s-a spus în cască eroarea (ce tupeu din regie!), nu s-a lăsat şi a repetat-o, şi asta pentru că pe prompter nu există diacritice româneşti (astfel încât, de la Măţel s-a ajuns la „Matel”), iar cunoştinţele-i despre fotbal sunt limitate. Perseverent, domnul Gâdea a făcut aceeaşi greşeală a treia oară, când a comentat, după finalul partidei, că acelaşi presupus fundaş al nostru, „Matel”, l-a scos din ofsaid pe marcatorul grec. Gafa ne aminteşte de celebra lectură eronată mai veche, tot de pe un prompter  idiot fără diacritice, a aceluiaşi Mihai Gâdea: „Gâsca de soc”, în loc de „Gaşcă de şoc”, de faţă cu Ion Cristoiu, care a şi remarcat greşeala.

Andrei Păunescu