Şi hai
În rai,
Să cad
În iad.
Şi, de o vreme bună, chiar uitai
Cum este pe la tine, sus, în rai,
Mi-a apărut pornirea să decad
Pe sâni, pe pântec, jos, la tine-n iad.
Pe patul nostru, declarat etern,
Au mai rămas doar cioburi de infern,
Cât am jurat, cât ne-am iubit şi-am zis,
N-a mai rămas nimic din paradis.
Că toate, iată, pân-la urmă, fură
Doar păpădii suflate peste gură.
Tu mi-ai cerut, eu nu mai pot să-ţi cer
Nici scara ce ne duce către cer.
Ce foc, ce smoală, vai ce timp notoriu
Se-adună peste trepte-n purgatoriu!
Mi-am ridicat iluzii, ce să fac,
Că eşti un heruvim cu chip de drac.
Şi diavol eşti, adesea-n chip de înger,
Te-am pedepsit, dar eu mă văd că sânger,
Ai plâns, dar lacrima e-acum la mine,
Ne-a fost mai rău când am crezut că-i bine.
Şi cum, din cântec, în iubiri treceam,
Mai altcumva, mai aşa-zis şi cam
Impertinenţi cu lumea dimprejur
Pe care azi îmi vine să o-njur
Că nu te-nghite, să n-aud deloc
De bâlciul cu actori de iarmaroc
Şi-n tei, mesteceni şi salcâmi îmi vine
S-ascund mirosul cărnii dinspre tine
Ce, de o vreme bună, îl uitai,
Că n-am mai fost urcând la tine-n rai
Şi mi-a venit ideea să decad
Pe sânii tăi, pe pântec, jos, în iad.
