Se afișează postările cu eticheta tiberiu kovacs. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tiberiu kovacs. Afișați toate postările

23 iunie 2010

Un om pentru oasele noastre: Tiberiu Kovacs din Zalău



La Zalău, într-o încăpere de numai un metru şi jumătate lăţime pe vreo patru lungime, un om pune la loc ceea ce noi stricăm zi de zi în sănătatea oaselor noastre. Acolo, chiropractorul Tiberiu Kovacs are un mic spaţiu de tratament (exact lângă o sală de fitness, în care mulţi inconştienţi îşi distrug oasele, în goana după un trup modelat cu forţa), unde masează, trage de oase, unge cu produse naturiste şi explică simplu, în timp ce îşi face treaba, atât de ce ajungem să avem dureri la coloană, la picioare, la braţe şi în alte părţi ale corpului, cât şi ce trebuie să facem ca să nu mai avem necazuri cu sistemul osos.

Asistent medical autorizat, înzestrat cu harul de a simţi trupul omenesc şi cu dorinţa de a învăţa (şi el dela alţii, şi el pe alţii), terapeutul de 51 de ani nu păstrează secrete în faţa pacienţilor, pentru viitoare şedinţe profitabile de terapie. Principiul lui este că, dacă te poate scăpa de dureri într-o singură şedinţă, poate că nu vei mai veni la cabinet, dar îi vei îndruma pe alţii, cu siguranţă, către Zalău. Însoţindu-şi mişcările de terapie cu un limbaj neconvenţional, adesea pitoresc, dacă nu chiar picant, Tiberiu Kovacs poate rezolva, în câteva minute, cu un preţ destul de mic, ceea ce alţi specialişti fie nu reuşesc, fie o fac cu costuri mari şi în nesfârşite întâlniri de tratament şi medicaţie.

Unul dintre pacienţii lui Tiberiu Kovacs a venit din Bucureşti, în aceeaşi după amiază de iunie 2010 în care am ajuns şi noi la el, cu filme RMN şi radiografii (citite de medici ortopezi specialişti din Capitală), care puneau în evidenţă două hernii de disc lombare cu deplasări de vertebre care presau măduva spinării şi o scolioză din pricina căreia piciorul drept părea mai scurt cu 2 cm. După o singură şedinţă de chiropraxie la Zalău, care nu a durat mai mult de 20 de minute, pacientul a revenit în Bucureşti, unde a repetat investigaţia RMN (Rezonanţă Magnetică). Rezultatul nou a fost înmânat medicului său ortoped, care a constatat uluit că, fără operaţie, discurile reintraseră la locul lor, iar măduva spinării era eliberată de presiunea care crease dureri şi dificultăţi de deplasare.

Tiberiu Kovacs are, în micul dar eficientul său cabinet, o mulţime de planşe, de ceaiuri, de uleiuri de masaj, de aparate de identificat locurile cu probleme ale coloanei şi ceva aparatură de fizioterapie, inclusiv străvechile ventuze, reactualizate cu tehnologii noi. Dar are, înainte de toate, talentul de a pune mâna pe trupul suferind şi de a-l tămădui, uneori în doar câteva minute, prin chiroterapie.

Noi l-am găsit pe Tiberiu Kovacs în municipiul Zalău din judeţul Sălaj, pe strada 22 Decembrie nr. 1 (lângă Primărie), la etajul 1 al Clubului Tineretului, şi la telefonul 0744160118. Pe Internet, osteopatul-vertebrolog-chiropractor (cum e scris pe cartea sa de vizită) poate fi găsit la e-mailul chiroterapeut@gmail.com sau pe www.chiropractor.ro. Poate că el reprezintă o şansă în plus de a trece peste necazurile provocate de afecţiunile osoase şi articulare de care suferă atât de mulţi contemporani.