Valul alegerii otova

• Argumentul suprem la noi e gaşca, şi în perioade neelectorale, şi în ani când în România bate vânt de alegeri. În momentul în care omul intră după perdeluţă, e deja sigur pe cine va pune ştampila, pentru că balanţa nu o înclină aproape niciodată valoarea, ci fanatismul, amestecat cu speranţa votantului că alesul o să-l bage în seamă cu un os (oscior sau ciolan, în funcţie de importanţă), cu o pilă, cu un favor, cu o trecere şmecherită peste rând.

Motivul forte, care ne face să ne susţinem candidaţii, este şi motivul pentru care nu ne merge bine, este motivul pentru care cercul vicios rămâne impenetrabil: mereu funcţionează argumentul simplu şi decisiv că ai noştri sunt mai buni pentru că sunt ai noştri, nu pentru că sunt mai buni!

• Acum 10 ani, am cumpărat-o din târgul Plumbuita pe căţeaua Bora (să-i dea Dumnezeul câinilor sănătate, că e şi acum lângă mine – nu are ce face!). Un prieten pisicos s-a mirat că am un câine aşa de urât. I-am spus că mie boxerii mi se par frumoşi. Concesiv, prietenul a dat sentinţa: normal că ţi se pare frumos, pentru că ai boxer. Nimic mai greşit! Cauzalitatea e pe dos: mi-am luat boxer fiindcă îmi plăceau boxerii şi nicidecum nu au început să-mi placă fiindcă aveam şi trebuia să mă resemnez, să mă consolez.

• Aşa e şi în politică: întâi ştim cu cine vom vota şi abia apoi umplem spaţiile goale cu argumente. Nu numai cetăţeanul de rând (turmentat sau nu) acţionează aşa. Până în vârful piramidei, funcţionează „spiritul de gaşcă”, definit de Eminescu. Unii miliardari sunt „capitalişti necesari”, alţii sunt „moguli cu tonomate”. Unii colaboratori incompetenţi trebuie cocoţaţi în funcţii pentru că ne sunt fideli, iar alţii, competenţi, trebuie daţi jos pentru că sunt „ai lor”. În funcţie de nevoi, punem accentul pe calitate sau pe cantitate, pe profesionalism sau pe morală. Avem de ales nu între buni şi răi, ci între „sărac dar cinstit” şi „bogat dar hoţ”, între „ai noştri că-s ai noştri” şi „ai lor că-s ai lor”. Câteodată, circul lipsei de seriozitate este atât de aberant, încât acelaşi om este considerat, la început, „şeful mafiei”, apoi e bun de pus ministru, pentru că a fost „reevaluat”.

• În plus, îşi mai face de cap şi principiul alinierii în spatele celui mai puternic („bandwagon”): alegătorii se încolonează, tot mai mulţi, în spatele celui care este sau pare mai puternic şi care dă sentimentul că are datele de a umple nevoia celor mulţi de tătuc, de lider providenţial. Sigur că un mare om de stat poate conduce ţara spre mai bine, dar, în conştiinţa prea multor alegători, se lăţeşte convingerea că e mai simplu să spere că un singur om va rezolva toate problemele, decât să-şi facă fiecare treaba lui. Încolonarea în spatele celui mai puternic determină la noi adevărate scene jenante de abandon al caracterului, de fugă de la fosta opţiune către cea nouă, care e în tendinţe. Valul gândirii otova devine valul alegerii otova: înghite şi nevinovaţi, şi merituoşi, numai pentru că nu s-au încolonat unde trebuie, când trebuie, înainte de trecerea tăvălugului-tsunami, adică pentru că au rămas în gaşca cealaltă. Nu ştiu cum va fi noul edil al Mangaliei, poate că va fi excepţional, poate că va fi o dezamăgire, dar Zanfir Iorguş, care a fost primar în mai multe rânduri şi care a câştigat alegerile din 10 iunie 2012, nu a mai fost votat când scrutinul s-a repetat în 24 iunie, tocmai pentru că, între timp, îndreptăţitul val naţional anti-PDL a crescut şi a măturat totul în cale, chiar şi unde nu trebuia.

• Când avem lideri autoritari, ne plângem că stau cu biciul în mână. Când avem lideri fără vlagă, suntem nostalgici după şefii decişi. Dilema „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” a fost adaptată, astfel că ne tot întrebăm: „Cine e de vină: poporul sau liderul?”. Peştele – că a avut un asemenea cap sau capul, care a împuţit peştele? Pierdem vremea dacă aşteptăm cheia, pentru că, oricum, răspunsul nu va fi asumat decât în funcţie de gaşca în care ne aflăm. Mai bine ne-am hotărî să începem reclădirea ţării cu noi, nu cu alţii. Numai atunci vom înţelege că e mai bine să acceptăm că vinovăţia este şi a noastră, şi a lor, şi a poporului, şi a liderilor. Eliberaţi, astfel, de povara exclusivismului păgubos, vom merge la muncă şi la vot cu ceva mai mult discernământ. Dacă vom pricepe de ce suntem în prăpastie, sigur ne vor veni idei despre cum să ieşim de-acolo.

Andrei Păunescu, 27 iunie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (91)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Decizii ferme, cinstite, oneste şi corecte

• „Năstase va fi dus la Jilava!... Nu există altă posibilitate: Adrian Năstase va fi dus la Penitenciarul Rahova.” (Realitatea FM, 26 iunie 2012)

Hotărâţi-vă unde, că toată ţara ştie deja.

• „Preşedintele Traian Băsescu sigur va face declaraţii despre ce s-a-ntâmplat azi-noapte. Previzibil, Traian Băsescu nu a făcut nicio declaraţie” (Antena 3, 21 iunie 2012)

Vezi dacă te-ai grăbit să promiţi? Na, că n-a făcut nicio declaraţie! Ce, era fraier să vorbească despre ce nu-i convenea? Dacă Năstase ochea mai bine, poate că Băsescu avea mai mult chef de vorbă. Ne surprinde, însă, că, deşi ai garantat că va declara ceva, în câteva secunde, ai spus că era previzibil că va tăcea. La aşa preşedinte răzgândac, aşa reporter care o întoarce fără să-i tremure buza de remuşcări.

• „Victor Ponta va lua o decizie fermă.” (România TV, 20 iunie 2012)

Premierul este un „tânăr flăcău june” şi ia „decizii ferme”, „căci pentru că fiindcă” este „decis, intransigent, neabătut, neşovăitor, inflexibil, hotărât şi, în plus, foarte determinat”. Nu-i aşa?

• „În pagina 8 încape şi viaţa, şi opera (lui Adrian Năstase).” (Mircea Badea, Antena 3, 21 iunie 2012)

Evident că nu „încape” ambele într-o pagină, cum bine şi ironic sublinia Badea, scăpându-i, însă un dezacord.

• „Am trimis notificarea Preşedenţiei.” (Andrei Marga, Realitatea FM, 25 iunie 2012)

De ce tocmai dumneavoastră să ne faceţi asta, domnule ministru profesor doctor rector diplomat Marga? Ar putea fi vorba despre preşedEnţie, dacă acolo ar trona preşedEntele, nu preşedintele.

• „Nicăieri nu se stipulează tipul acesta de reprezentare.” (Crin Antonescu, Antena 3, 23 iunie 2012)

Două... în aceeaşi propoziţie? Ligamentul falic din final a fost anunţat, ca zmeul de buzdugan, de un cuvânt de la-nceput, care sună asemănător.

• „Trei poliţişti şi un medic a fost chemat la DNA.” (Laura Codruţa Kovesi, Realitatea FM, 26 iunie 2012)

Doamna procurorul general al României a acuzat pluralul şi l-a trimis în beci, de aia nu-l foloseşte.

• „Şoferi ai unor microbuzuri din România.” (Realitatea FM, 23 iunie 2012)

Nu mai faceţi găfi, că sunt abuze la limba română şi stârniţi confuzuri!

• „Avionul s-a prăbuşit deasupra acoperişului unei clădiri, acesta decedând... Domnule Lieber (?), ce s-a întâmplat?” (Dana Războiu, Realitatea TV şi FM, 24 iunie 2012)

1) Avionul a rămas deasupra acoperişului sau a şi căzut pe acoperiş? 2) A decedat acoperişul? 3) A decedat avionul? Că, de pilot, nu s-a pomenit nimic, iar clădirea e la feminin şi nu se potriveşte cu pronumele „acesta”. 4) Când rostiţi un substantiv propriu, nume de persoană şi e omonim cu un adjectiv (Lieber? - liber), nu ezitaţi să spuneţi numele întreg, ca să nu iasă confuzii.

• „Problema lu’ mama e factura la energie electrică care o să vină.” (Siviu Prigoană, România TV, 13 iunie 2012)

Iar problema „lui telespectatorii” e „că când” aud cacofonii de-astea, vor să cheme Rosal-ul, să le ia televizorul la gunoi.

• „Un profesor universitar căruia îi trece prin mână în fiecare lună peste 100 de studenţi.” (Andreea Paul Vass, B1TV, 22 iunie 2012)

a) Dacă studenţii sunt mai mulţi, trec, nu „trece”; 2) Studenţii trec „prin mâna” profesorului fie dacă omul face exemple practice pe pielea lor, fie dacă îi obligă la atingere fizică. Mai multă atenţie, doamnă, la exprimare!

• „Poliţistul este în slujba comunităţii. Forţa lui îl dă populaţia.” (Nicolae Costea, Antena 1, 26 iunie 2012)

În schimbul forţei pe care „i-l” dă populaţia, poliţistul dă şi el înapoi ceva: câteodată - pulane pe spinare pentru care este decorat, iar altădată, când salvează vieţi (care nu trebuie salvate), e anchetat. Aşa a păţit chiar Nicolae Costea, care nu l-a lăsat pe Năstase să se împuşte şi acum dă explicaţii: păi aşa ne fu vorba?

• „În mod cinstit, onest şi corect, şi-au dat demisia.” (Realitatea TV, 23 iunie 2012)

Vorbitorul pare că a fost pasionat de lecţia despre sinonime, dar a lipsit sigur de la cea despre pleonasme.

• „Şeful statului nu îi delegă premierului atribuţiile sale.” (Realitatea FM, 27 iunie 2012)

De la o vreme încoace, domnul Băsescu, îl loc să delege oamenii competenţi, îi leagă, iar comentatorii, în loc să vorbească, „vorbeşte” şi cu cei care „nu vor să vorbesc” cu ei (din Opere alese, de Elena Băsescu).

• „Poate începe executarea sentinţei dată lui Adrian Năstase.” (Realitatea FM, 26 iunie 2012)

Corect: „date”, pentru că trebuia acordat cu „sentinţei”.

• „Declaraţia fiului cel mare.” (România TV, 25 iunie 2012)

Corect: „celui”, pentru că se acordă în gen, număr şi caz cu „fiului”.

• „Domnule Pavelescu, sentinţa ajută să se întâmple lucrurile sau la spital ne întoarcem din nou?... Ne-ntoarcem la Aurelian Pavelescu, şeful Poliţiei Române, chemat la DNA.” (Paula Rusu, Realitatea FM, 26 iunie 2012)

Avem un exemplu de pleonasm, „însă” şi o formulare confuză, din care rezultă că invitatul Pavelescu nu numai că ar fi şeful Poliţiei (o fi vrând el!), dar e chemat la Anticorupţie (asta sigur n-ar vrea).

• „Din poză se vede că caninul Andreei Marin era negru.” (Kanal D, 25 iunie 2012)

Terifiantă descoperire, dar ce ne interesează pe noi dintele zânei? Iar, dacă tot ne băgaţi cu anasâna asemenea ştiri-negrecacaninul-bombă, măcar nu mai faceţi cacofonii.

• „Mandatul de executare al pedepsei lui Sorin Ovidiu Vântu.” (Realitatea FM, 21 iunie 2012)

Corect: „a”, nu „al”, pentru că ar fi trebuit făcut acordul la feminin, cu „executarea”, nu cu „mandatul” şi nicidecum cu S.O. Vântu.

• „Poate sigur domnul Năstase era cel mai proeminent caz.” (Dan Duca, Realitatea FM, 21 iunie 2012)

„Probabil cert” că aşa e.

• „Preşedintele Senatului, Dan Duca, Vasile Blaga.” (România TV, 21 iunie 2012)

De când e Duca în locul lui Blaga? Fiţi mai atenţi când vorbiţi cu invitaţii din studio şi pomeniţi nume din afara studioului, că nu e clar cu cine şi despre cine vorbiţi.

• „Până atunci, traficul pe A1 rămâne deocamdată închis.” (Realitatea FM, 26 iunie 2012)

Şi totul de la nişte stupi spulberaţi cu tot cu maşină, de o cisternă. „Momentan în clipa asta” e „suficient şi ajunge”.

• „Magistraţii au considerat că nu poate să îi dea drumul cu 40 de zile mai devreme (lui Nuţu Cămătaru).” (Realitatea TV, 14 iunie 2012)

Evident că magistraţii „nu poate” face asta, măcar din motivul că „nu pot”.

• „Măsuri care le anunţam atuncea că va îngreuna situaţia.” (Niels Schnecker, Antena 3, 14 iunie 2012)

Nu numai că domnul Niels a înghiţit prepoziţia „pe” de la acuzativ, ca un adevărat Shrek al rostirii neaoş româneşti, dar măsurile au fost condamnate la un verb dezacordat, la singular. Nu e cuşer!

• „Urmează să urmărim.” (Antena 3, 15 iunie 2012)

• „Rămâne s-o folosească în mod adecvat în folosul colegilor săi.” (Digi Sport 1 TV, 14 iunie 2012)

„Urmează şi rămâne” să „urmărim” lecţia „folositoare şi utilă” despre tautologie.

• „PDL-ul şi Emil Boc a păţit ce-a păţit Adrian Năstase şi PSD-ul.” (România TV, 15 iunie 2012)

După primul dezacord, am crezut că e o întâmplare. După al doilea, în aceeaşi frază, am înţeles că nu.

• „Sunt şi multe lume care apreciază ce a făcut el (Ilie Năstase).” (Brigitte Sfăt, Antena 2, 16 iunie 2012)

Tot e bine că „aceste lume” nu se mărgineşte să „apreciaz”, ci chiar apreciază realizările marelui nostru tenisman.

• „Dacă înjunghiezi în zona inimii, se poate provoca decesul.” (Cristina Fulop, Antena 2, 16 iunie 2012)

Da? Ce tare! Ce ciudat! De când s-a descoperit chestia asta? Bine că am aflat la timp! Tocmai voiam să ne „înjunghiezăm” în zona inimii, fiindcă nu ştiam că e periculos şi putem muri.

• „Lumea este revoltată de ceea ce se întâmplă, ei aşteaptă ca autorităţile să-şi facă treaba.” (România TV, 16 iunie 2012)

Vorbitorul a uitat de la mână pân-la gură că a început cu „lumea” şi, fiindcă tot era vorba de un substantiv care conţinea ideea de mulţime, de ce să nu tragă un anacolut (schimbarea construcţiei gramaticale din mers)?

• „Actualitatea vine peste noi! Avion de mici dimensiuni prăbuşit la Băneşti. O singură persoană se afla la bord. Nu avem nicio informaţie despre identitatea acestuia.” (Antena 3, 17 iunie 2012)

1. Noi zicem că, înainte să vină actualitatea, s-a prăvălit peste noi vorbitoarea, cu tot cu gramatică, pe care a făcut-o ţăndări; 2. De ce atâta modestie? Tocmai că ni s-a dat o informaţie importantă: persoana e „person”, adică bărbat („acestuia”); 3) Ni s-a mai dat şi o labă (se putea  spune, lejer, „lângă Băneşti”, nu „la Bă-neşti” şi ligamentul – hop! - se rezolva), în „ajutorul-indiciilor” preţioase; 4) Dacă am fi solicitaţi, am putea ajuta cu ligamente şi mai tari.

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (90)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Mici glumiţe foarte excelente în timpul ăsta vor apare reluate din nou perplexant

• „Nu există declaraţia politică ca şi document.” (Traian Băsescu, România TV, 13 iunie 2012)

Cacofonie rară (verbul „a căca” pare pus intenţionat de preşedinte la perfectul simplu, persoana a doua singular), care dă măsura creativităţii metalingvistice a domnului Băsescu.

• „Pentru bătălia cumplită de câştigare a Olteniei, mi-am pus şi eu capul la bătaie.” (Victor Ponta, Realitatea TV, 14 iunie 2012)

Triplu salt mortal sonor de la noul premier, cu două ligamente de mare angajament (cu trimiteri la sex şi labă).

• „Lupta pentru libertate nu este ruşinos. Am fost dat afară pentru că mi-am exprimat opinia despre un criminal de război, Avram Iancu.” (Csibi Barna, Realitatea TV, 5 iunie 2012)

Nici de dragul de a face audienţă prin senzaţii tari, un post românesc nu ar trebui să popularizeze monstruozităţile unui duşman al României, pe care autorităţile îl tolerează în libertate, deşi obraznicul extremist tocmai expusese la Miercurea Ciuc pancarte pe care scria „Jos Trianonul! Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară! Ocupanţi, căraţi-vă!”, fluturând steagul Ungariei şi având un tricou cu harta României fără Ardeal.

• „Pentru mine, tricolorul maghiar şi tricolorul românesc sunt egale.” (Emil Hurezeanu, Realitatea TV, 5 iunie 2012)

Ca să nu fie cumva bănuit de patriotism (brrr!) şi să nu mai fie considerat european pur, cunoscutul analist fin a întrecut măsura şi a pus semnul egalităţii între drapelul nostru şi cel al ţării care, prin preşedintele parlamentului budapestan, tocmai a mai dat o dată măsura iredentismului agresiv.

• „Cam vreo 5 domenii în care acţionez: spectacole, film, TV, cursuri.” (Adrian Păduraru, Antena 2, 17 iunie 2012)

Al cincilea domeniu probabil că a fost transmis personal de actor realizatoarei Ilinca Vandici, în pauza publicitară. Noi pariem pe studierea pleonasmelor.

• „Zece mii de oameni au aşteptat la o coadă interminabilă.” (Laura Chiriac, România TV, 4 iunie 2012)

Cum „coadă interminabilă”, când tocmai ne spuserăţi că se termină la 10.000?

• „Nu cred că mi-ar place să fiu antrenor.” (Lucian Bute, Realitatea TV, 30 mai 2012)

Nici nouă nu ne-ar place. Ne-ar plăcea să-l mai vedem jucând pe marele campion, măcar până-şi ia înapoi centura.

• „Congresul American a cheltuit patruzecişidoi de milioane de dolari ca să stingă incendiul.” (Delia Nedelea, Realitatea TV, 30 mai 2012)

Păpuşă, acordul ar fi trebuit făcut cu milioanele, nu cu dolarii! Mătăluţă „câţi milioane” de lei vechi iei pe lună de la patroni?

• „Repet încă o dată echipele care vor evolua în Divizia A: Viitorul Constanţa, CSM Iaşi, Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Severin.” (Sport.ro, 2 iunie 2012)

Mai spune-ne echipele, scumpete, „iarăşi din nou pentru a treia şi a patra oară”, ca să ştim cine ne va face fericiţi în prima ligă, în lipsa Craiovei, a Timişoarei, a Aradului, a Argeşului şi a altor echipe de tradiţie în vremuri normale.

• „Aceste documente sunt vechi de peste mii de ani.” (România TV, 2 iunie 2012)

Aţi uitat să ne spuneţi chiar ce era mai interesant: câte mii de ani?

• „Însăşi, însuşi cei din conducerea partidului.” (Mircea Coarnă, România TV, 2 iunie 2012)

Două încercări, ambele ratate! Încercaţi şi cu „înşine”, „însăţi”, pentru că e cale lungă până la „înşişi”.

• „Este clar că fiica a premeditat. Nu ştiu dacă a fost spontan.” (România TV, 2 iunie 2012)

Doamna avocat X poate spune orice şi poate apăra pe oricine, inclusiv criminali. Dar, odată ce a spus că „e clar” cu premeditarea, de ce mai e dubitativă în privinţa spontaneităţii?

• „Mici glumiţe.” (Radu Tudor, Antena 3, 3 iunie 2012)

Atenţie! „Micile glumiţe” duc la „marile găfuţe”, iar „micile detalii” duc la „imensele enormităţi”.

• „Nu înseamnă că sunt tineri foarte excelenţi în această ţară... Nu sunt ei atât de excelenţi?” (Daniel Barbu, România TV, 3 iunie 2012)

Chiar dacă admitem posibilitatea să fi fost spuse ironic cele două formule nepotrivite, riscul a fost prea mare. Un profesor renumit ca dl Barbu poate induce în eroare discipolii cu astfel de adjective, cărora se ştie că nu li se pot ataşa grade de comparaţie.

• „Au fost patru ani grei, nu uşori.” (Radu Voina, B1TV, 4 iunie 2012)

Adânc şi paradoxal! Mai bine era să fie grei, dar uşori, pentru handbalul nostru, dar n-a fost să fie.

• „Ar fi cel mai grav pacient în acest accident.” (B1TV, 4 iunie 2012)

Sigur că, după accident, omul era grav. Ce, era să râdă în drum spre spital? Voiam să ni arate pe răniţii zglobii.

• „Profitaţi de soare?... Aţi venit să vă bronzaţi?” (reporteriţa, către un despuiat, la ştrand, Antena 3, 4 iunie 2012)

Păcat că n-am fost eu în slip, pe marginea bazinului, să mă întrebe reporteriţa acest clişeu ruşinos! I-aş fi spus: „Nu, fătucă, nu profit de soare şi nu vreau să mă bronzez, în ciuda aparenţelor”. Păi de ce naibii să stea omul dezbrăcat lângă apă, dacă nu ca să se prăjească la soare, plătind şi bilet? Părea cumva că face experimente cu paharul Berzelius sau că scoate fişe la Biblioteca Academiei? Mai terminaţi cu întrebările stupide, care au răspunsuri conţinute în context.

• „Prescrierea reţetelor electrice s-a amânat.” (Realitatea TV, 6 iunie 2012)

Mai bine, poate se electrocutau pacienţii. Nădăjduim ca data viitoare să se facă, totuşi, reţete „electronice”, mai sigure, cu voltaj mic şi amperaj blând, prin definiţie.

• „În scurt timp, vor urca sus acolo şi cei de la Toulouse.” (Digi Sport TV 3, 9 iunie 2012)

Decât „să coboare în jos descendent”, mai bine „urcă în ascensiune sus la înălţime”.

• „PDL-ul speră să facă cât mai multe chifle actuala putere.” (Cornel Nistorescu, Antena 3, 4 iunie 2012)

Tocmai într-o propoziţie despre chifle vă găsirăţi să faceţi o cacofonie? Poftă bună!

• „Vreau să reintru în timpul ăsta, care ne tot presează.” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 4 iunie 2012)

Şi noi vrem să intrăm în grafic, în normalitate, ca să nu mai auzim acest clasic ligament falic, care ne tot presează timpanele.

• „Prin această măsură, va apăsa o mare presiune.” (Theodor Paleologu, Antena 3, 4 iunie 2012)

Dar ce-ar putea face presiunea, decât să apese? Voturile luate la Sectorul 1 nu-i creează, încă, domnului Paleologu jr. nici o presiune.

• „Să trăiţi mult, să luaţi pensie de la statul român, că aţi muncit enorm de mult.” (Dan Diaconescu, OTV, 16 iunie 2012)

Nu ştim care ar putea fi mesajul politic pentru pensionarii care au muncit „enorm” de puţin.

• „Scopul acesta.” (Ion Cristoiu, B1TV, 17 iunie 2012)

Am priceput, domnule scriitor: e vorba de scopul acela, nu de scopul ălălat, nu de scopul elementar, nu de scopul iminent, care sunt cu totul altceva.

• „Îi doare-n bască ca să spun aşa.” (Dan Andronic, B1TV, 17 iunie 2012)

Păcat că n-aţi spus altfel, să evitaţi cacofonia.

• „Am reluat din nou Cartea junglei.” (Realitatea TV, 17 iunie 2012)

Se vede că nu aţi reluat şi cartea de gramatică.

• „Personaje care au fost scoşi din mânecă de Traian Băsescu... europarlamentari, ministru, eccetera.... într-o săptămână vor apare cereri de modificare a statutului.” (Realitatea FM, 19 iunie 2012)

Florilegiu de greşeli: dezacord în gen, forme eronate „eccetera”.

• „Frumuseţea şi tinereţea vine din suflet.” (Realitatea FM, 8 iunie 2012)

„Ambele două vine”, vine, vine, calcă totul în picioare.

• „Prototipul a fost prezentat la Londra.” (Vlad Craioveanu, Realitatea TV, 15 iunie 2012)

La Bucureşti, în lipsă de noi prototipuri, noi ne consolăm cu acest vechi ligament, care nu vrea cu niciun chip să iasă din gura vorbitorilor noştri din media.

• „Medici psihiatrici.” (Florin Condurăţeanu, OTV, 15 iunie 2012)

Bine că nu sunt „psihotronici”, nea Florine!

• „Pregătesc un jumătate de borcan de zacuscă.” (Emil Boc, Antena 3, 17 iunie 2012)

Oricând, o selecţie de perle vechi din colecţia fostului premier este binevenită pentru amuzamentul nostru, ca să ne amintim de acest „un jumătate” de om care a avut „mulţi mandate cvintuple”.

• „Dar cu toate acestea este bruscat în aer.” (România-Italia 17-13, rugby la GSP, 17 iunie 2012)

„Însă totuşi” rugbiştii români i-au bătut pe italieni, după mulţi ani!

• „Pentru Olanda, continuă complexul portughez: 6 victorii, 2 egaluri şi un singur succes.” (Portugalia-Olanda 2-1, TVR1, 17 iunie 2012)

Care complex, că rezultă că nu au pierdut niciodată, ci au avut, pe lângă 2 egaluri, 6 victorii şi un singur succes!?

• „Este un moment perplexant.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 20 iunie 2012)

Îmbogăţirea limbii române continuă, şi după latinizarea limbii dacilor, şi după contribuţia valurilor migratoare, şi după neologismele anglo-franceze, şi asta doar din cauza (nu datorită) imaginaţiei lui Mihai Gâdea.

• „Ceea ce complică calculele...” (Loara Ştefănescu, TVR 1, 13 iunie 2012)

... Şi simplifică sarcina noastră de a căuta cacofonii pentru rubrica de perle.

• „Încă nu se inventaseră pixurile, iar lumea n-avea pixuri la ei.” (Constantin Trofin, TVR2, 15 iunie 2012)

„La mustaţă” a trecut moderatorul pe lângă un acord bine făcut, dar a ratat ţinta.

• „Preşedintele Băsescu se află la doar câţiva zeci de metri de noi, aici, la Neptun.” (Realitatea TV, 15 iunie 2012)

Câteodată, „câţiva zeci” de metri sunt mai lungi decât „câteva kilometri”, când e vorba de preşedinte.

• „Costul unei tabere la mare costă 700 de lei.” (România TV, 15 iunie 2012)

Când costul costă, preţul preţuieşte, iar valoarea valorează uneori cât nu face.

• „Hidroelectrica care a aruncat în aer economia României.” (Ionel Blănculescu, Realitatea FM, 20 iunie 2012)

Rahat cu apă rece, electrificabilă! Ce deliciu! Hai poftă bună!

• „Un preşedinte de partid nu poate face supoziţii înainte de a discuta în partid.” (Emil Boc, Realitatea TV, 14 iunie 2012)

Dar când să facă supoziţiile, după? În plus, nu era vorba de un terţ, ci de însuşi Emil Boc, căruia activul PDL îi cerea debarcarea, iar jurnaliştii erau curioşi.

• „N-avem cum să înţelegem, poate să fie în interioritatea lui psihică.” (Florin Tudose, România TV, 16 iunie 2012)

„Interioritatea” este „specialitaţiunea” „psihiatriştilor”, nu-i aşa?

• „Criminalul este încă în libertate. Reprezintă un pericol pentru comunitate?” (România TV, 16 iunie 2012)

Ce întrebare pertinentă! Şi ce răspuns aştepta reporterul? Că, aflat în libertate, ucigaşul preotului din Focşani nu reprezintă un pericol?

Andrei Păunescu

Ispita sinucigaşă a scorpionului portocaliu

Nimic nu ni se potriveşte azi mai bine decât bancul teribil cu scorpionul şi broasca. Povestea poate fi folosită ca parabolă şi ca fabulă a actualităţii politice româneşti:

Pe un mal de râu, o broască se pregătea să treacă apa, speriată de incendiul care se apropia. Lângă ea, a venit un scorpion, speriat şi el, care, neputincios să înoate şi să se salveze de foc, a rugat-o să-l ia în spinare, până pe malul celălalt.

- Nu te iau, că o să mă înţepi şi o să mă omori, i-a răspuns broasca.

- Cum să te înţep, eşti nebună? Dacă te înţep, murim amândoi, mă scufund şi eu odată cu tine.

Şi scorpionul a urcat în spatele broaştei. Pe la jumătatea râului, broasca a simţit o înţepătură în spinare. În timp ce veninul ucigaş îşi făcea efectul fatal, cu ultimele puteri de a pluti, naiva a zis:

- Nu te înţeleg. Eşti prost, nu-ţi dai seama că o să mori şi tu?

La care scorpionul, scufundându-se, a mai apucat să spună, ca pe o fatalitate:

- Ba da, dar nu m-am putut abţine.

Aşa stau lucrurile şi în recenta condamnare la doi ani cu executare a fostului premier, Adrian Năstase, în 20 iunie 2012, sub regimul preşedintelui Traian Băsescu (care încă dirijează parchetul şi organismele luptei iluzorii anticorupţie). Cazul este fără precedent în România şi, probabil, în Uniunea Europeană, în care sunt unii puerili care se bucură, crezând că justiţia din România s-a însănătoşit, băgând un fost premier în lanţuri. Dar cazul este, în acelaşi timp, sinucigaş pentru însuşi Traian Băsescu. De ani şi ani, încă de dinainte ca Adrian Năstase să fie, pentru ceva timp, cel mai puternic om din România, Traian Băsescu are deschise câteva dosare grave de corupţie, suspendate, şi azi, pe motiv de imunitate prezidenţială. În anul electoral 2004, lui Năstase îi stătea în putere să determine finalizarea dosarelor, judecarea şi condamnarea contracandidatului său la preşedinţie. Năstase nu a acţionat, temându-se, probabil, să nu-şi victimizeze adversarul şi să nu-i ridice popularitatea, mizând şi pe recunoştinţa ulterioară tacită a celui salvat, indiferent de adversitatea politică. Traian Băsescu a câştigat atunci (încă nu e limpede cât de corect, din punct de vedere moral şi matematic), dar nici nu s-a instalat bine la Cotroceni, că a şi dat drumul anchetelor şi proceselor împotriva lui Adrian Năstase. Specialiştii în drept subliniază ridicolul situaţiei că, după ameninţarea din campania electorală cu spectaculoase dosare de mare corupţie, Băsescu nu l-a putut băga pe Năstase în judecată decât pentru nişte termopane şi, finalmente, nu l-a putut condamna la celulă, decât pentru nişte bani adunaţi de alţii în campania electorală.

Pierzând în acest 2012 atât guvernul, cât şi susţinerea parlamentară, văzând cum partidul pe care el l-a ridicat şi el l-a scufundat, comandantul de cursă lungă a păcălirii românilor timp de două mandate nu şi-a putut refuza plăcerea de a-şi vedea adversarul după gratii, indiferent de consecinţe. Numai oamenii slabi şi fricoşi îşi mai lovesc o dată adversarii căzuţi, după ce arbitrul i-a declarat deja învingători.

Grăbit să fructifice ispita şi să apuce să se răzbune pe un adversar pe care, oricum, îl învinsese deja şi trebuia să-i fie de-ajuns, Traian Băsescu nu vrea să-l prindă suspendarea iminentă şi ieşirea din prima scenă a politicii noastre fără acest mare şi pervers cadou adjudecat: imaginea lui Năstase după gratii, completată cu plăgile în gât de după tentativa de sinucidere care a avut loc când poliţiştii au intrat în casa familiei Năstase, ca să-l ducă pe condamnat la puşcărie, exact la oră de maximă audienţă, cu televiziunile de faţă. Traian Băsescu nu-şi poate reprima tentaţia, chiar dacă precedentul este periculos, întâi şi-ntâi pentru Traian Băsescu. Odată pornit tăvălugul încarcerării de înalţi demnitari, nu va fi greu şi nu se va mai mira nimeni să-l vadă şi pe Uraganul Băs în situaţia de azi a lui Adrian Năstase, măcar pentru cele două dosare grele şi clare ca lumina de la vorbitor: flota românească dispărută fără urmă şi casa din strada Mihăileanu, autorepartizată de primarul general Băsescu, apoi vândută sieşi la preţ mic, după declaraţii ridicole despre propria situaţie locativă precară.

Nu este exclus ca Traian Băsescu să vizeze, diabolic, două mari trofee alternative: fie intrarea propriu-zisă a domnului Năstase în celulă, fie suprema umilinţă la care l-ar putea supune, graţiindu-l. Dar nimic nu contează, când pofta de sânge iese prin pori şi trebuie răzbunat naufragiul bărcii PDL-iste! Cu orice risc, preşedintele de azi a vrut să-şi împlinească o ultimă fantezie, chiar dacă pentru asta îşi înţeapă propriul colac de salvare a libertăţii.

Nu ne mai miră nimic din partea celui care a avut două şanse uriaşe de a conduce România pe valul unei incredibile susţineri şi speranţe populare, o dată în 2004 şi a doua oară în 2009, după primul mandat dezastruos. Şanse de care şi-a bătut joc, timp de opt ani, până acum, izolându-ne de lume şi făcând din România o slujnică săracă la crescătoria de putregai portocaliu opulent. Nu ne mai miră nici să ne amintim că (încă) preşedintele Traian Băsescu este născut în 4 noiembrie 1951, în plină zodie a Scorpionului. Scorpionul portocaliu. Care pândeşte. Care îngrozeşte. Care înţeapă. Care înveninează. Care distruge. Care se sinucide. Pentru că nu se poate abţine.

Andrei Păunescu, 20 iunie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (89)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Trece PDL în zare

Nici nu ştii când va dispare

• „Permiteţi-mi să vă spun bun venit la Bucureşti! Bun venit în România! Ţin să vă felicit pentru strălucitoarea ceremonie a împlinirii vârstei de diamant a mariajului dintre Regina Elisabeta a II-a şi Prinţul Philip.” (Traian Băsescu, toate televiziunile de ştiri, 11 iunie 2012)

Bulversat de pierderea alegerilor locale de către PDL, preşedintele i-a spus prinţului Charles, moştenitor al coroanei britanice, o enormitate rară. La Londra tocmai se sărbătoriseră 60 de ani - jubileul de diamant – de când Regina Elisabeta a II-a a urcat pe tron, nu de când s-a măritat cu Philip, tătânele prinţului care a îmbătrânit aşteptând tronul, fără să ştie că mămuca vrea să-i îngroape şi pe nepoţi (viaţă lungă îi dorim!). Noroc cu traducătoarea, care, încălcând deontologia, a reparat din mers tâmpenia (“I would like to congratulate you for the excellent ceremony that you dedicated to the Diamond Jubilee of Her Majesty Elisabeth the Second”).

• „Va dispare Băsescu, dar PDL nu va dispare.” (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 12 iunie 2012)

Va dispărea şi PDL, va dispărea şi Traian Băsescu, dar va dispărea şi conjugarea a doua (ea-ere), dacă până şi marii poeţi dau apă la moară agresivei conjugări a treia (e-ere) şi mutilează gramatica şi limba română.

• „Papa a urmărit meciul Polonia-Grecia... Polonia, patria de origine a papei, a făcut 1-1.” (Antena 1, 9 iunie 2012)

Afirmaţia ar fi fost corectă, dacă ar fi fost făcută la Euro 1980, 1984, 1988, 1992, 1996, 2000 şi 2004 sau la Mondialele din 1982, 1986, 1990, 1994, 1998 şi 2002, când fostul suveran pontif ar fi putut urmări meciuri (regretatul Papă Ioan Paul, care a murit în 2005, era, într-adevăr, născut în Polonia, s-a numit Karol Wojtyla şi şi-a început pontificatul în octombrie 1978). Dar să spui aşa ceva în 2012, pe un post naţional, e o tâmpenie mare cât vârsta actualului papă, neamţul bavarez Joseph Ratzinger, devenit Benedict al XVI-lea.

• „Aproape unul din patru români a ales primari ai PDL... Repet încă o dată, putem da un telefon şi aflăm.” (Vasile Blaga, Realitatea TV, 12 iunie 2012)

Tulburat de pierderea catastrofală a alegerilor de către Partidul Democrat Liberal, domnul Blaga (Vasile, nu Lucian) pierde şi busola matematicii şi pe cea a gramaticii. 1) Nu este vorba de votul a 1 din 4 români (asta ar însemna vreo 5 milioane de voturi), ci de 1 din 4 votanţi, ceea ce e cu totul altceva, pentru că electori sunt vreo 18 milioane, iar la urne s-au prezentat aproape 60% dintre cei înscrişi. 2) PDL a obţinut în alegerile locale cam 15% pe ţară. Unul din patru ar fi însemnat 25%. Am aflat noi că 15% înseamnă mai puţin decât 1 din 6. Suntem de acord că politica, mai ales în ani electorali, nu e logică, dar, cu aproximările astea ale liderilor aflaţi în impas (mereu favorabile), se putea spune şi că 15% înseamnă aproape o majoritate absolută.

• „Această afirmaţie a domnului Ponta vine în consecinţa (,) ca urmare a declaraţiei domnului Băsescu.” (Cristian Tudor Popescu, România TV, 10 iunie 2012)

Pândari cum suntem, am reţinut această formulare riscantă a foarte bunului vorbitor care este, mai mereu, CTP. De ce riscantă? Dacă e cu virgulă, e bine, e o întărire, e o reformulare sinonimică. Dacă nu e cu virgulă, e un pleonasm. Dar, pentru că în ortoepie (rostire) nu se poate şti dacă există sau nu o virgulă, punem totul sub semnul întrebării şi îndemnăm vorbitorii să aleagă formulări mai puţin ambigue.

• „Cei doi jucători se simt puternici ei însăşi.” (Eurosport 1, Nadal-Djokovic, 10 iunie 2012)

Comentatorul se pare că era cu gândul, încă, la finala feminină, la picioarele kilometrice şi urletele de tip sexual ale Mariei Şarapova, şi de aceea i-a trecut la feminin pe marii bărbaţi ai tenisului mondial, un spaniol şi un sârb.

• „Bună seara, Raluca, care sunt priorităţile anunţate de Sorin Oprescu?” (Realitatea FM, 10 iunie 2012)

Habar n-avem ce priorităţi are domnul Oprescu, dar să vă spunem priorităţile noastre pentru ştirişti: vorbiţi mai atent, copii! Ţinând cont de faptul că am auzit cacofonia la radio, nu există nici măcar scuza că virgula mai poate salva puţin situaţia.

• „Laura, se vor renumăra voturile din nou la Cluj?” (Mihaela Bârzilă, Antena 3, 12 iunie 2012)

Nu se vor „renumăra din nou”, pentru că situaţia „va redeveni la fel iarăşi încă o dată pentru a doua oară” cum a fost când „a câştigat şi a învins triumfând” Emil Boc la „primul mandat dintâi”.

• „Unghiul era prea mort pentru a pune în pericol poarta lui Chalkias.” (Grecia-Polonia 1-1, Euro 2012, TVR1, 8 iunie 2012)

Depinde de unde priveşti: unghiul ar mai putea să fie foarte mort, puţin mort, enorm de mort sau infim de mort. Iar mama agramaţilor e „destul de” sau „foarte gravidă” în permanenţă.

• „Deocamdată încă nu avem date.” (România TV, 11 iunie 2012)

OK, treacă de la noi! „Acum, pentru moment, momentan, până una-alta, provizoriu”, ne mulţumim cu informaţii parţiale şi cu acest pleonasm splendid.

• „Liderii USL îşi adresează schimburi de replici... Această uniune în care nimeni nu credea că va rezista” (Antena 3, 11 iunie 2012)

1) Oamenii îşi adresează replici, iar totul înseamnă un schimb de cuvinte. 2) A doua frază e încurcată, ca discursurile Elenei Băsescu la Strasbourg.

• „Rezultate parţiale, repet încă o dată.” (Andreea Creţulescu, Realitatea TV, 11 iunie 2012)

Dacă tot aţi repetat încă o dată, mai faceţi-o „din nou a treia oară”. Se poate?

• „Gheorghe Falcă care...” (Antena 3, 11 iunie 2012)

Suficient. Nu mai e cazul să continuăm citatul. A fost spus esenţialul despre liderul PDL Arad (Falcă care e fin al dlui Băs.).

• „Nu există două trofeuri.” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 11 iunie 2012)

Chiar că nu există trofeuri. Cel mult, există trofee. Finala de la Roland Garros a căzut ca un Baros peste pluralul acestu cuvânt.

• „Frauda la lege: pare că e aparent legal.” (Victor Alistar, Antena 3, 10 iunie 2012)

Pare că e aparent, dar dispare prin dispariţie şi reapare prin revenire. Tare!

• „Bebe al nostru mănâncă bine... aşa cum face şi mama şi tata.” (Oana Turcu, Antena 2, 10 iunie 2012)

Când părinţii „face” ceva bine, copilul „cresc” bun.

• „Cod roşu de inundaţii în Timiş... torenţi, pârâie, râuri.” (Realitatea TV, 11 iunie 2012)

Aşa e la inundaţuri: torenţurile mătură versanturile, iar râiele ies din ălbii, inundă malii şi curtele gospodinilor.

• „Dacă fetiţa mea era în grupa aia, mă duceam şi-l băteam (pe Radu Mazăre) de se căca pe el!” (Grigore Cartianu, B1TV, 12 iunie 2012)

Intelectualul fin – tot intelectual fin, şi la tv, în direct! Şeful de mare ziar se respectă 24 din 24: supărat că primarul Constanţei a vorbit nepotrivit unor copii („o să vă încălecaţi...”), Gregoar L’ecrivan ne-a arătat cum trebuie vorbit elegant („se căca pe el”), cum trebuie să fii model de comportament pentru copii (soluţia bătăii, care e ruptă din rai), cu acordul tacit al realizatorului Robert Turcescu.

• „Vă atenţionez: fiţi foarte atenţi!... Voiam să-l întreb, ca ultimă întrebare, pe domnul Antonescu...” (Andreea Creţulescu, Realitatea TV, 12 iunie 2012)

Ce se-ntâmplă, Andreea? S-au terminat cuvintele limbii române şi trebuie să fim tautologici? Erau destule variante sinonimice potrivite, de exemplu, la „atenţie” = luare-aminte, băgare de seamă, precauţie, grijă, vigilenţă, iar, la „întrebare – a întreba” = a consulta, a se informa, chestiune... Există unele familii de cuvinte mai numeroase decât familiile de furnici.

• „Distruge însăşi sistemul de apărare.” (Bogdan Ficeac, România TV, 1 iunie 2012)

Dar „însăşi domnul” Ficeac nu se poate uita într-o „însuşi carte” de gramatică, la secţiunea acord în gen? Acordul trebuia făcut cu „sistemul”, nu cu „apărare”.

• „Preşedintele Rusiei se teme de apropierea Germaniei de Uniunea Europeană.” (TVR1, 1 iunie 2012)

Cât să se mai apropie Germania de UE, că o duce-n spate de zeci de ani, apoi o încalecă, apoi iar o duce-n spate? Germania e UE şi UE e Germania, fraţilor de la TVR!

• „Alin Popa a pus oraşul Brad pe harta României, pornind afacerea de la câteva camioane.” (Realitatea TV, 2 iunie 2012)

Despre morţi, numai de bine, dar credem că aprecierea e exagerată. Oraşul Brad e o străveche aşezare românească din Apuseni, pe care au pus-o pe hartă mulţi, înainte de afacerea regretatului Alin Popa cu transporturi rutiere: mineritul de aur există acolo de dinainte de Cristos, prima atestare documentară s-a făcut pe la 1445, iar Avram Iancu a pus Bradul pe hartă, măcar pe la 1848, când Ţara Moţilor a fost nucleul revoluţiei din Ardeal. Cu alte oraşe noi, gen Oraşul Victoria sau aşezări de rulote şi şantiere ocazionale, merg astfel de maxime şi cugetări, dar despre Brad e ridicol să auzim aşa ceva.

• „Vreau să-i spun şi eu tatălui meu la mulţi ani, pentru că este ziua mea.” (Simona Gherghe, Antena 1, mai 2012, citată de Prima TV, 3 iunie 2012)

Cu ocazia zilei dumneavostră de naştere, îi doresc tatălui dvs să fie fericită familia mea.

• „În 2 iunie 2012 s-a emis factura JAF ..., Cod Client...Total facturat... lei.” (SMS de la Orange România SA, 2 iunie 2012)

Nasoală serie de facturi, care spune multe despre preţurile la telefonia mobilă din România. Cine se îndoia de faptul că multinaţionalele din România nu recunosc, nu îşi asumă singure practicarea de preţuri care fac JAF în buzunarele noastre?

• „Ar fi binevenit să vină aici.” (Emil Hurezeanu, Realitatea TV, 4 iunie 2012)

Fiind vorba despre Lazslo Kover, impertinentul preşedinte al Parlamentului Ungariei, care a jignit guvernul României, după care s-a fâţâit ca vodă prin lobodă (ca groful prin paprikaş) prin Ardealul lăsat de izbelişte, noi zicem că, dimpotrivă, ar fi „binevenit să nu mai vină”.

Andrei Păunescu

Ţara blegilor, nu a patibularilor

Preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, a jignit grav Guvernul României în acest iunie 2012, a făcut afirmaţii iredentiste, apoi s-a plimbat liniştit prin Transilvania, deşi oficialii români declaraseră deja deschis că nu e binevenit în România. Declaraseră, dar atât. Impertinentul s-a simţit el singur binevenit şi a venit bine sănătos, la fel de bine şi de sănătos pe cât a plecat, fără să-l întrebe nimeni nimic şi fără să-l scuipe nimeni pentru atitudinea antiromânească.

Extremistul Csibi Barna a recidivat, tot în acest iunie 2012 şi, după ce a profanat, nu demult, simbolul patriotismului revoluţionar românesc din Ardeal (păpuşa cu chip de Avram Iancu – batjocorită în piaţă), acum a ieşit din nou într-un spaţiu public dintr-un oraş din România (Miercurea Ciuc), îmbrăcat cu un tricou imprimat cu harta României fără Ardeal şi cu pancarte pe care scria „Jos Trianonul! Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară! Ocupanţi, căraţi-vă!”. În plus, Realitatea TV l-a mai şi chemat la telefon în direct, să ne mai dea un şut: „Mi-am exprimat opinia despre un criminal de război, Avram Iancu.” Pentru câţiva telespectatori în plus, o staţie TV românească a încălcat codul nescris care stabileşte că monştrii care iubesc expunerea ar trebui neutralizaţi tocmai prin ignorare şi uitare.

Imediat după revoluţia din 1989, Silviu Brucan a spus că suntem proşti („stupid people”), că o să avem nevoie de 20 de ani ca să ne maturizăm, şi ne-am supărat. Iată că au trecut aproape 23 de ani şi suntem mai proşti, mai stupizi, mai departe de maturitatea de stat, de comunitate, de conştiinţă politică, de democraţie în folosul ţării.

În 1991, Horia Roman Patapievici, dorind să se afirme, şocând cu ceva, a scris că „Privit la raze X, trupul poporului român abia dacă este o umbră: el nu are cheag, radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut...” Pentru un desţărat, dornic de notorietate, nu ar fi chiar atât de surprinzător şi de grav să gândească şi să scrie aşa ceva. Dar, pentru o ţară (prin decizia preşedintelui Băsescu din 2005) e foarte grav că şi l-a pus, de atâţia ani, tocmai pe acest om în fruntea Institutului Cultural Român, organism naţional de reprezentare internaţională, pentru a face şi a conduce, de fapt, politica de tip cultural a unei ţări pe care H.R.P. o dispreţuieşte şi a unui popor pe care-l urăşte şi l-ar trimite la spânzurătoare („23 de milioane de omuleţi patribulari”, aşa îi vede acelaşi pe români şi asta înseamnă patibular, demn de pus în ştreang).

Încă ne supărăm, pe bună dreptate, pe Brucan, pe Patapievici şi pe alţii ca ei, prea puţin legaţi de sentimentul naţional şi prea uşor fluturători de steaguri ale dezicerii de patrie şi naţiune. Dar, dacă ne tot lăsăm călcaţi în picioare, zi de zi, om simplu sau guvernant, cum ne-am lăsat în acest iunie 2012 prin apatia autorităţii de stat (deşi aveam la îndemână legea românească şi conduita europeană, care nu permit extremismul, atacul la simboluri şi frontiere), le dăm argumente brucanilor, patapievicilor, cu tot cu larvele şi pupele lor, de autori de maxime dure despre români, că monstruozităţile rămase în memoria colectivă şi cărţi au un sâmbure de adevăr. Uneori mare cât roata carului, în care noi am rămas blegi, cu praştia în mână, când lumea civilizată şi demnă e departe, în maşini, trenuri, blindate şi rachete.

Andrei Păunescu, 13 iunie 2012

Cântare Andrei, Totuşi, Puiu Creţu, în Garage Club, 15 iunie 2012

Haideţi la o seară de folk şi rock, de la ora 21.30, în clubul situat pe str. G.Enescu 25, lângă Joy Pub, staţia Eva.

Legea iluzionistului

• Ignoranţa, sport şi talent naţional • Păcăleala în cunoştinţă de cauză • Homosexualii versus restituirea in integrum • Vrăjitoarele iau faţa legii electorale •

Au dreptate cei care spun că poporul, săracul, e minţit. Dar la fel de multă dreptate au şi cei care îndrăznesc să spună că minciuna domină pentru că poporul, singur, se lasă minţit.

Da, aleşii sunt de vină că au făcut şi fac rău poporului şi ţării. Dar, în afară de prima rotaţie completă la putere a găştilor politice (fiecare a avut dreptul la prezumţia de cinste şi de competenţă), şi poporul e de vină că a ales greşit, vândut sau prosteşte, iarăşi şi iarăşi, aceleaşi găşti şi n-a creat lăstari noi, curaţi. Mihai Eminescu, în articolul „Spiritul de gaşcă” , scria că „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ţi dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecţi”. Putregaiul este, deci, vechi. Iar noi suntem vinovaţi că nu am învăţat nimic, deşi “cel mai lucid creier politic al României în creştere” (aşa îl considera Goga pe Eminescu) ne-a spus acest adevăr încă din 3 august 1879. Dar noi preferăm să învăţăm din Eminescu „Somnoroase păsărele”, şi nu „Doina” („Cea mai categorică evanghelie politică a românismului”) sau publicistica lui politică de geniu, adevărat „îndreptar de pedagogie naţională”, cum tot Goga spunea. Aşadar, situaţia este şi mai gravă, azi: atacăm, ştiind de la început că nu e corect să atacăm şi alegem, ştiind, încă din clipa votării, că vom alege strâmb. Pentru că aşa cere gaşca noastră sau cea de care vrem să ne lipim, gudurându-ne. Aşa cere virusul speranţei noastre perfide, ca, indiferent cât de rău le-ar merge celor din jur, măcar noi să ne strecurăm, să ne descurcăm, să obţinem o relaţie, o pilă, o şpagă, o funcţie, un favor, o băgare peste rând sau în seamă, din partea celor care ar trebui să ne pupe mâinile că i-am ales, nu să ne arunce ciosvârte. Nu înţelegem că, deşi ei ajung în scaune de şefi, nu ei ne dau nouă, ci noi le dăm lor.

O comunitate care a fost de atâtea ori minţită, înşelată, şi tot nu se învaţă minte, nu are dreptul să se plângă, la fel de inocent ca la prima insinuare a hoţului în casă. Cine să ne mai asculte şi să ne mai plângă de milă, dacă noi înşine invităm tâlharii înăuntru şi îi omenim, votându-i, după care le mulţumim şi le spunem „Mai poftiţi!”? Şi ei mai poftesc, cum să nu? Şi tot poftesc, din vina noastră, din slăbiciunea noastră, din laşitatea noastră, din ignoranţa, care ne e sport şi talent naţional.

Una dintre cele mai eficiente metode de păcălire a publicului este „Legea iluzinistului”. Faci o gesticulaţie excesivă cu o mână, pentru ca lumea să nu vadă ce faci cu cealaltă mână. Să nu ne iluzionăm că şmecheria aceasta se poate aplica doar unei săli de oameni veniţi la distracţie sau doar o dată-n viaţa de elector. Nici vorbă! La noi, păcăleala funcţionează la nivel general, o ştie toată lumea, dar furăciunea pe faţă merge înainte.

Acum mai mulţi ani, s-au lansat cu cinism, concomitent, două teme, în dezbaterea parlamentară, a presei şi a populaţiei: abrogarea articolului 200 (care pedepsea relaţiile homosexuale) şi restituirea în natură, in integrum, a proprietăţilor. Presa şi populaţia s-au repezit să discute la nesfârşit tema minoră, dar cu mare trecere la bârfitorii care suntem, iar tema majoră, care nu prea a interesat, a trecut şi, astfel, ne-am ales cu legea aberantă a restituirilor, care şi azi tulbură ţara şi provoacă drame, pentru că a rezolvat unele nedreptăţi vechi, făcând, însă, altele noi şi deschizând porţile falsurilor abominabile.

La fel au procedat, recent, sforarii noştri din politică: au pus în discuţie, în acelaşi timp, o temă minoră, dar bună de bârfit (legea vrăjitoarelor), şi o temă majoră, dar mai plicticoasă (schimbarea sistemului de vot). Cum să ne mai gândim noi la fleacuri, la cine ne va conduce, la cui dăm banii noştri şi ai ţării, când avem de trăncănit esenţial despre Brăţara, Vitrina, Străluceala? Nu ne-am învăţat minte, după ce am discutat ani şi ani dacă să-i lăsăm pe gay să se găurească unde vor (oricum o făceau şi o vor face), până ne-am pomenit daţi afară din case, pe baza legii restituirii, pe care am ignorat-o.

Legea iluzionistului a funcţionat şi funcţionează acum, iarăşi, perfect: dacă nu le-a ieşit pedeliştilor chiar toată cacealmaua (comasarea localelor cu parlamentarele, pe când nu credeau că le vor cădea guvernul şi acţiunile băsiste de la bursa populară), tot le-a ieşit un mutant electoral (alegerile locale într-un singur tur, în care câştigătorul ia totul, chiar dacă are 10%). Din exces în abuz, din lac în puţ, din junghi în gripă, aşa mergem. Şi ne vom da seama că am mai făcut o prostie (aceeaşi prostie – din ignoranţă), când vor mai fi trecut nişte ani şi nişte zeci de miliarde de dolari şi euro furaţi, nişte ani din vieţile noastre fără autostrăzi, salarii, cultură şi demnitate. Tot aşa de scump a fost şi biletul la circul mult-trâmbiţatului vot uninominal, care numai drept şi concurenţial n-a fost, din moment ce au intrat, pe valul lui, în Parlament, unii concurenţi tranzacţionaţi pe din dos, chiar şi de pe locul 4, iar alţii, care au fost pe locul 1, au rămas pe dinafară. Victimă a acestei aberaţii de lege electorală a fost şi Adrian Păunescu, la ultimele alegeri la care a candidat, pentru Senat, în 2008, când a câştigat cele mai multe voturi, a ocupat locul 1 în colegiul său din Hunedoara, dar parlamentar n-a ajuns el, ci tocmai candidadul de pe locul 3!

Mult ne mai place să ne mutilăm. Tare ne mai place să ne văicărim tardiv. Bolnăvicios ne mai place să ne dăm victime, în loc să avem seriozitatea să înţelegem lucrurile la timpul potrivit şi să învăţăm din greşeli, că din victorii nu prea avem cum şi ce. Bine a spus cine a spus că, dacă hoţii ne păcălesc o dată, e vina lor, dar, dacă ne păcălesc şi a doua oară, e vina noastră.

Cine-i de vină, noi sau ei? Dar sunt ei altceva, altcineva, decât noi? Suntem după şapte sezoane de păcăleli (1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2009) şi nici noul sezon 2012 nu se simte prea bine. 

Andrei Păunescu

6 iunie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (88)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Mamele de vânzare şi vagabonţi fermi, decişi şi hotărâţi

• „Dacă vine la un concurs un prost şi-un deştept, ce faci?” (Andrei Pleşu, TVR Cultural, 30 mai 2012)

Da, chiar, ce facem, când un intelectual de frunte al ţării, răsfăţat al tuturor, fost ministru al Culturii şi al Externelor, vorbeşte despre doi ipotetici concurenţi, care amândoi „vine” la concurs? N-a găsit răspuns nici Gabriel Liiceanu, partenerul de dialog şi de emisiune al domnului Pleşu. Înainte de a face subtile filosofări despre „discriminarea pozitivă” (tema discuţiei), ar fi mai bine să deprindem grosolanul acord sănătos între subiect şi predicat. Minima gramaticalia!

• „Se va regăsi din nou zâmbetul pe feţele dumneavostră.” (Dan Diaconescu, OTV, 31 mai 2012)

Aflat la Piteşti, gurul OTV şi al Partidului Popular a slobozit către electorat un pleonasm poporan, „ieşit din comună” (vorba lui Marin Sorescu).

• „E împotriva oricărei democraţii ca un primar să stea ales pe viaţă.” (Dan Diaconescu, OTV, 31 mai 2012)

O defecţiune de logică şi una de limbă. 1) De ce să fie nedemocratic, dacă primarul e ales? Dimpotrivă, democraţia chiar asta înseamnă, „puterea poporului”, care poate decide inclusiv să-l tot aleagă pe un primar sau parlamentar, până moartea sau dictatura ne-ar despărţi. În ce priveşte preşedintele de ţară, e altceva, iar măsura de limitare a numărului de mandate are explicaţii. 2) Nu se spune „să stea ales”, ci „să stea în funcţie” sau „să fie ales”.

• „Va ploua în absolut toată ţara, cu o excepţie: regiunea extrem-estică şi în sud-vest.” (B1TV, 4 iunie 2012)

Nu era de ajuns că ni s-a spus „toată” ţara, au venit şi întăriri, să n-avem dubii: „absolut toată ţara”. OK. Fie! Vorba românului (fan Beatles): „Plet it be!” Dar ce auzim noi mai la vale? Că „absolutul” se fâsâie româneşte şi capătă o excepţie. Ei, hai, treacă-meargă! Absolutul are şi el dreptul să fie imperfect, dacă e de la noi. Numai că şi excepţia aia unică se crapă în două: în Dobrogea şi Oltenia. Ăsta chiar e timpul probabil.

• „Câinii vagabonţi nu-mi plac absolut deloc.” (Realitatea FM, 1 iunie 2012)

1) Tare de tot acest mutant verbal (obţinut din încrucişarea necontrolată dintre „vagabonzi” şi „bagabonţi”), scos pe gură de un om din popor, viitor alegător al unui primar care vrea să aplice maidanezilor „soluţia finală”. 2) Confuză metoda redacţiei de a alege această zicere, exact într-o emisiune electorală: pe de o parte, zici că te-ndeamnă să-l votezi pe primarul-hingher, pe de altă parte, zici că au dat citatul la mişto, să arate ce ridicol e susţinătorul celor ce vor uciderii câinilor. Din două – amândouă! Echidistant, româneşte!

• „Să vă mint şi să vă irosesc timpul de pomană?... Pascu respiră când minte... El nu e corect şi cinstit?” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 30 mai 2012)

Trei, doamnă, şi toate trei! Trei gafe şi toate la fel de „hazlii, caraghioase şi amuzante”: 1) A irosi de pomană e „un pleonasm tautologic”. Când aveţi dubii, încercaţi varianta cu întrebări ajutătoare, de control: cum ar fi să iroseşti cu folos? 2) Normal că Pascu şi orice om respiră când minte, că, dacă i s-ar opri respiraţia, ar muri, iar morţii nu (mai) mint. Noi credem că aţi vrut să spuneţi invers: minte şi când respiră, ceea ar fi fost cu totul altceva. Păcat că aţi „irosit de pomană” poanta. 3) Tare vă plac pleonasmele, doamnă, din moment ce „tot reveniţi iar din nou” la ele! Aveaţi la-ndemână aceeaşi metodă cu întrebările de verificare: putea fostul dvs soţ, Pepe (Ionuţ), căruia acum îi spuneţi Pascu, să fie corect şi necinstit? Sau incorect şi cinstit? Nu! Ba da! Se poate aşa ceva? Da, se poate! Oana face totul e posibil.

• „Situaţia lor familiară.” (Paula Iacob, România TV, 3 iunie 2012)

Fiind vorba de Ceauşeşti, nimic nu a fost „familiar” (obişnuit), nici măcar în ce priveşte situaţia lor „familială” (de familie).

• „Să-şi aducă aportul.” (Anca Petrescu, România TV, 3 iunie 2012)

Enervată de gureşul Cristian Gava, care vorbea continuu şi agresiv despre Ceauşescu şi despre comunism, de parcă l-ar fi trăit săpând la Canal şi nu s-ar fi născut în post-comunism (1990), doamna arhitect a tras un pleonasm, mare cât Casa Poporului – a doua clădire a lumii - pe care tocmai dânsa a făcut-o. Sub Ceauşescu. Şi sub comunism.

• „Asta nu-nseamnă să revenim înc-o dată la naţionalismul egoist.” (Andrei Marga, România TV, 3 iunie 2012)

Gura profesorului pleonasm grăieşte! Mai ales când e bulversat de noua postură - ministru de Externe. Când era la Educaţie, nu scăpa aşa ceva.

• „Cum se poate să se existe?... Trebuie decizii ferme şi hotărâte.” (Dan Nica, Realitatea FM, 31 mai 2012)

Dacă se poate, există! Dacă se poate să existe, se poate să se şi existe! Iar dacă toate acestea „se poate”, de ce să nu „se existe” şi un triplu pleonasm (decis = ferm = hotărât)?

• „Pe locul 3 e fata lui Cristina Spătar.” (Cătălin Măruţă, Pro TV, 31 mai 2012)

Transmiţând în direct dintr-o grădiniţă de vedete, soţul „lui Andra” (corect: Andrei) a scăpat o formulă pe care, dacă o spui „lui unii copii”, îi apucă râsul.

• „Traian Băsescu a făcut enorm de multe lucruri care să-i justifice suspendarea.” (Bogdan Teodorescu, Antena 3, 3 iunie 2012)

Din păcate pentru cetăţenii români, pleonasmul, scăpat de un bun, informat şi coerent vorbitor, are o bază logică: nu sunt suficienţi, singuri, termenii „enorm” şi „mult”, pentru a exprima excesele preşedintelui. Ar merge chiar formula oximoronic-absurdă că Uraganul Băs a făcut, în schimb „imens de infime” lucruri bune, în cele două mandate.

• „O măsură prociclică care... este ca o maşină în pantă.” (Adriean Videanu, B1TV, 31 mai 2012)

În primul moment, fostul primar al Capitalei era să ne dea pe spate cu această comparaţie şi cu acest neologism proaspăt vopsit („prociclic”), inventat parcă pentru a fi lipit pe ochelarii fini, părul grizonat şi atitudinea sigură de mare lider politic a vorbitorului. Nici n-am apucat să ne bucurăm, că, din aceeaşi gură, a ieşit la rampă - mă rog, pe tarabă - fostul zarzavagiu cu bujori în obrăjori, care nu ţine cont de cacofonii şi le trage în direct de ne mută nasul (mă rog, urechile).

• „Nevasta mea - mânca-l-aş ochii voştri! – arată de 40 de ani.” (Dumitru Dragomir, GSP, 4 iunie 2012)

Cine se mai îndoieşte că „Mitică de la Ligă” vrea să facă oamenii din vorbe? În numai câteva cuvinte, el a vrut să joace pe mai multe planuri şi la toate persoanele: persoana întâi („aş mânca”, „mea”), persoana a doua („voştri”) şi persoana a treia („l”). Doar că amestecul a ieşit cu maioneza tăiată, fiindcă ar fi fost corect să spună ori „mânca-i-aş ochii ei” sau „mânca-v-aş ochii voştri”. Aşa că nu ştim sigur ce şi cui i-ar mânca domnul Dragomir.

• „Surpriză total neaşteptată pentru Oţelul Galaţi.” (Naţional FM, 1 iunie 2012)

Puteţi să ne spuneţi cum se numeşte şi dacă există „surpriza previzibilă”? Nimic, nimic? Vă spunem noi: nu se mai numeşte şi nu mai este surpriză, fiindcă surpriza de-aia e surpriză, ca să surprindă. Perspicace mai suntem!

• „La părinţii mei a fost dragoste ca-n filme şi asta mă bucură de fiecare dată.” (Ilinca Vandici, Antena 1, 6 iunie 2012)

De fiecare dată când ce? Spune-ne, că suntem proşti. Când te bucuri? Când te duci la film? Când te gândeşti? Până şi Cipi Marica, dacă era lângă mătăluţă, îţi trăgea o lovitură liberă peste genele false, pentru fault la logica limbii.

• „Zborul istoric de acum 50 de ani a lui Iuri Gagarin a durut 108 minute.” (Radio România Actualităţi, 15 aprilie 2011)

Şi pe noi ne-a durut burta de râs 108 minute, după acest mare dezacord şi după această mică schimbare de sunet, cu semnificaţii cosmice. Parafrazându-l pe alt astronaut Neil Armstrong (dacă tot suntem în subiect): „O mică gafă pentru om, o mare greşeală pentru omenire.”

• „Instituţia de cultură (Teatrul Naţional din Iaşi) se ridică la 5 milioane de euro.” (Realitatea FM, 5 iunie 2012)

Alo, alo! Aţi pierdut pe drum un cuvânt: investiţia! Teatrul Naţional din Iaşi nu se poate ridica, decât dacă levitează sau îl ia o macara a lui Superman. Dar „investiţia” se poate ridica la oricât, dacă licitaţia se face la noi în ţară şi e organizată de o instituţie de stat.

• „Dragoş Mănescu îl ştiu ce poate face.” (Crin Antonescu, Realitatea TV, 6 iunie 2012)

Se poate mai clar, vă rugăm? Ori: „ştiu ce poate face” ori „îl ştiu că poate face” ori simplu „îl ştiu”. Ţineţi minte epocala strigare de pe un canal de sport: „Ce mai poate fi de spus?”

• „Despărţire cu cântec în lumea mondenă între Smiley şi Laura Cosoi.” (Realitatea TV, 6 iunie 2012)

Păi îi ce lume, dacă nu mondenă (monde = lume)? Sau, dacă nu ar fi fost nimic monden, măcar să nu se fi folosit cele două cuvinte care, împreună, dau un pleonasm deja clasic.

• „Popa a murit în drum spre mânăstire.” (România TV, 4 iunie 2012)

Nu ştim dacă a fost intenţionat sau nu acest joc de cuvinte, dar nu se cădea să fie lăsat pe post, şi încă scris pe ecran. Când e vorba de moarte, nu putem fi glumeţi. Poanta (sau efectul involuntar) ar fi că Popa nu era popă, ci afaceristul Alin Popa, mort într-un accident auto.

• „Nu ştim cât a luat Concordia pe Mamele.” (emisiune sportivă, 4 iunie 2012)

Dacă n-am şti că Mamele e un jucător de fotbal (Iulian), am zice că oamenii de la Chiajna au vândut Pandurilor o pereche de sâni. Bineînţeles, nu ai şefei Anamaria Prodan, care nu au preţ. Pentru toate celelalte, există Reghecampf.

Andrei Păunescu