Pianistul, mai accesibil decât cablul şi mufa

România este singura ţară din lume în care un pianist virtuoz este chemat să înlocuiască un cablu şi o mufă lipsă. De obicei, se întâmplă invers, cum e şi firesc. Nu şi la noi, unde originalul este mai accesibil decât copia, unde omul de valoare este adus să ţină locul tehnicii de doi bani, unde conţinutul este mai ieftin decât ambalajul, iar aparenţa bate substanţa. Se poate spune chiar că, în România şi nicăieri altundeva, se va breveta „originalul – înlocuitor al surogatului”, fără ca formula să mai pară cuiva pleonastică şi absurdă.

La sfârşitul lunii ianuarie 2012, eram la aniversarea lui Radu Pietreanu, într-un restaurant din Bucureşti, unde cunoscutului om de scenă i se organizase o petrecere surpriză, de care el se prefăcuse, din bun-simţ, că nu s-a prins, în toată agitaţia nefirească a anturajului său din zilele anterioare. Vreo douăzeci de prieteni şi colegi se adunaseră să bea un pahar (două-trei...), să discute (să bârfească), să cânte puţin (până noaptea), să guste ceva (să mănânce în toată regula), adică să îl sărbătorească, la 48 de ani, pe cantautorul de comedie şi folk al „Vacanţei Muzicale” de azi, stâlp al „Vacanţei Mari” de ieri.

Printre cei invitaţi să cânte, prieteneşte, la sărbătoare, era şi excepţionalul bariton, Iordache Basalic, care răspunsese iniţiativei secrete a muzicianului Mihai Napu, coleg al lui Pietreanu în „Vacanţa Muzicală” şi coleg al meu în trupa „Totuşi”. Necazul a început la proba tehnică ad-hoc, atunci când, cu toţi participanţii deja de faţă, s-a constatat că, din echipamentul de sunet, lipseşte un cablu cu mufă potrivită, care să permită legarea la staţia de amplificare a negativului cu acompaniamentul instrumental electronic pentru recitalul solistului Operei Naţionale din Bucureşti. Afară era zăpadă mare, aşa încât un drum până acasă, după scula lipsă, ar fi însemnat o întârziere de o oră-două, cel puţin. Era şi suficient de târziu ca să fie închise toate magazinele din apropiere, aşa că momentul de milioane părea compromis, din pricina unei mufe de câţiva lei.

Ce ne facem, ce ne facem?, ne întrebam derutaţi. Fără acompaniament, fără „negativ”, Iorda

che Basalic nu putea cânta tot ce venise pregătit să ofere drept cadou muzical. Cablu - nu, mufă – nu, magazine deschise – nu, Capitala sub îngheţ – da, impas – da, alte soluţii tehnice - nu. Şi a venit ideea salvatoare: să chemăm un acompaniator! Pe cine să găseşti duminică seara? Hai să-i telefonăm pianistului Alexandru Burcă. Zis şi făcut! Muzicianul de mare talent a fost sunat şi, în câteva minute, a şi ajuns la locul faptei. Şi-a instalat instrumentul cu claviaturi în câteva minute şi, astfel, am asistat, aplaudând adesea, la un excelent recital de arii din lucrări vechi şi moderne.

Numai în România se poate întâmpla aşa ceva!

Nu avem cablul potrivit? Chemăm omul potrivit! Nu avem mufa care merge? Chemăm artistul care merge! Nu avem compact-discul de un leu? Apelăm pe gratis la interpretul de milioane! Nu avem înlocuitorul de plastic şi metal? Ce să facem? - hai, treacă de la noi, aducem, în carne, oase şi talent, un pianist virtuoz! Ne este imposibil să auzim o înregistrare muzicală, fiindcă aparatul e incompatibil? Nasol moment! Suntem obligaţi să aducem de acasă muzicianul compatibil! Să nu creadă, cumva, cineva, că aş fi preferat un CD prestaţiei pe viu a artistului. Doamne fereşte! Doar subliniez că artistul a venit la acel eveniment ca efect al unei greşeli, din împrejurarea paradoxală că Napu, uitând mufa acasă, a trebuit să repare totul, aducând forţe umane. Iertare, dragi clienţi, că nu mai avem gablonzuri de trei lei şi vă dăm pe gratis un diamant!

Situaţia o constatăm, extrapolată, în atâtea şi atâtea secvenţe ale vieţii noastre româneşti, de azi şi de ieri. Pe vremea lui Ceauşescu, orice român care încă mai avea ceva curte în jurul casei, la ţară, ţi-ar fi dat cadou, să duci acasă, câţiva litri de vin şi nişte slană cu brânză, dar nimeni nu avea canistre sau damigene la îndemână, iar nepreţuitele pungi de-un leu imprimate cu mărci occidentale se dădeau numai cu promisiunea că vor fi returnate. În România, obiectele de unică folosinţă sunt folosite de mai multe generaţii umane, iar valorile perene sunt făcute preş pentru tâlharii care vin să ne fure din case şi pungi de adunat gunoaiele de împrumut. Nenumăraţi români se simţeau jenaţi să poarte haine sănătoase de bumbac, lână sau in, invidioşi pe străinii sau pe îmburgheziţii autohtoni care aveau ţoale de firmă, din nylon şi alte materiale plastice. După vremea lui Ceauşescu, am sărit să chimizăm toată alimentaţia, că aşa se practica în Occident, iar acum ni se spune că sărăcia şi înapoierea noastră agro-industrialo-tehnologică de dinainte de 1990 aveau şi o latură pozitivă – culmea, cea mai importantă! - care trebuia păstrată: mâncarea românilor nu prea era în magazine, dar era măcar mai ecologică decât a vesticilor. În cultură şi educaţie – la fel. Jos cu folkul, folclorul şi umorul românesc de provenienţă autentică! „Să ne râdem”, cretinizaţi, de formatele şi genurile de import! Să dărâmăm respectul pentru instituţia şcolii, care, de bine, de rău, funcţiona, ca să poată creşte „iarba”, liberă, prin toate sălile de clasă şi closetele din şcoli.

Numai noi, în această ţară, suntem capabili să înlocuim mufa lipsă cu pianistul virtuoz, adică surogatul ieftin cu originalul valoros. Dar ştiţi de ce? Pentru că se poate. Pentru că nimeni, la noi, de la vârf până către bază, nu îşi ştie şi nu îşi respectă adevărata valoare. Şi totul curge mioritic, după principiul „Merge şi-aşa!”, „N-am murit noi până acum, n-om muri din asta tocmai acum!”. Problema nu e dacă supravieţuim sau nu în mizeria numită traiul la minima rezistenţă – sigur că o vom face – ci cât, cum, cu ce costuri şi cu ce finalitate pe pământ.

Andrei Păunescu

Icoanele pe sticlă, vechi, dar noi, ale Mădălinei Păunescu

Români de dincolo de graniţă

Mădălina Păunescu este o tânără plasticiană româncă, trăitoare de câţiva ani în Danemarca, unde s-a măritat, dar nu cu un danez 100%, ci cu un român 100%, emigrat mai demult, tot artist, rockerul chitarist Radu Victor Popescu. El - plecat, de mulţi ani, să încerce să găsească, departe de ţara natală, ceea ce nu au găsit acasă : la început libertate şi împlinire, apoi linişte, stabilitate şi şanse. Ea - plecată să-şi urmeze bărbatul, ca într-o continuă poveste a Anei lui Manole, a Vitoriei Lipan, şi-a regăsit vocaţia şi s-a reapucat de lucru, româneşte, în frigiderul danez, unde s-a dat cu renii, printre acordurile de chitară ale bărbatului ei, un fanatic al amplificatoarelor şi chitarelor electrice. Fără nicio legătură de rudenie cu familia Adrian Păunescu, Simona Mădălina Păunescu este şi internaută pe FaceBook şi nu numai - pentru cine doreşte să afle mai multe şi să vadă mai multe realizări ale creatoarei - şi, înainte de a-i face soţului ei o icoană pe spatele unei chitare Gibson Les Paul sau pe carcasa unei staţii Marshall Plexi, ne-a trimis câteva reproduceri după lucrări foarte frumoase, icoane pe sticlă în stil vechi, alături de câteva cuvinte despre ea şi tehnica pe care o foloseşte:

« Pictez după izvoade, modele şi icoane vechi de la 1800-1900, pictate de meşteri iconari români şi care acum se află expuse în diferite muzee din ţară - Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, Muzeul de icoane pe sticlă din Sibiel sau în diferite colecţii particulare. Mi-au devenit dragi aceste icoane, prima dată, în urmă cu ceva ani buni, când, la lucrarea de diplomă de la Universitate, am ales să studiez pictura ţărănească pe sticlă de la Nicula - unul dintre cele mai vechi centre de pictură populară pe sticlă din Transilvania. Atunci, m-am îndrăgostit de această veche tehnică de pictură, între timp am uitat-o, iar acum am redescoperit-o şi iată-mă, azi, că pictez şi expun, umil şi stângaci, aici în "frigiderul danez".

Pictez icoane pe sticlă, aşa cum pictau vechii meşteri iconari din Transilvania, şi încerc să reproduc cât mai fidel imaginea autentică a icoanei populare. Pentru asta, folosesc tehnica veche de lucru a iconarilor noştri şi, atât cât îmi permit, materialele de lucru folosite la 1800-1900. Spun "atât cât îmi permit", pentru că ar fi trebuit şi mi-aş fi dorit să pictez fiecare icoană pe sticlă de glaja, sticlă suflată, dar, ca de multe ori în viaţa asta, trebuie să acceptăm compromisul, iar eu să pictez pe sticlă industrială, insipidă şi fără suflet - dacă o comparăm cu sticla veche populară, de o frumuseţe unică. Chiar şi aşa, lucrările îmi ies destul de frumoase şi destul de româneşti, pentru una care "s-a dat cu renii"... Aşa cum spuneam, pictez pe dosul sticlei, cu pensule din păr natural, cu care aştern culorile (pigmenţi-pulbere, frecaţi cu diferiţi lianţi, pentru a prinde bine pe foaia de sticlă), iar sticla o protejez cu o ramă simplă de lemn natural. Cam atât, pe scurt, despre tehnică.

Am trimis, printre alte lucrări, fotografia după o icoană foarte dragă mie şi singura pe care o am pictată astfel. Este vorba de icoana care ilustrează “Botezul Domnului.” Isus este în mijloc, stând în apele Iordanului, la dreapta sa e Ioan Botezatorul, iar la stânga e îngerul care ţine năframa. Deasupra este ilustrat Sfântul Duh, sub formă de porumbel. Am pictat-o 100% în tehnică veche şi cu materiale vechi, iar eu sunt singura, din istoria secţiei pe care am absolvit-o, care a pictat-o întocmai, precum meşterii iconari. Este lucrată de sticlă de glaja, obţinută prin exact aceeaşi tehnică prin care meşterii vechi obţineau sticla, în glajăriile din pădurile transilvănene - suflată într-un cilindru, apoi tăiată şi întinsă pe o placă de azbest şi topită în cuptor pentru aplatizare - exact aşa am făcut şi eu, mă rog, meşterul care s-a îndurat de mine. Apoi, desenul este tras în tuş, făcut tot de mine din negru de fum (pulberea neagră, obţinută prin afumarea unei plăcuţe de sticlă şi apoi amestecată cu lianţi), cu peniţă din pană de gâscă, smulsă de la o biată pasăre din curtea verişoarei mele de la ţară; albul este alb de var, obţinut din piatră de var şi aşa mai departe, fiecare pigment, fiecare material folosit ascunde o poveste. Apoi, ca să aştern pigmenţii, am folosit o pensulă, făcută manual din părul din vârful cozii unei mâţe. Să nu mai povestesc despre izvodul folosit, care a fost uns cu petrol, ca să devină transparent etc. În final, am înrămat icoana într-o ramă făcută şi ea manual şi trasă cu horjul de un meşter cu inimă darnică, meşter român dintr-un atelier uitat de timp de prin uliţele Bucureştilor... M-am gândit că pot fi interesante aceste detalii de tehnică şi sper să nu fi plictisit... »

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (75)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Guvernanţii „trece”, gafele „se înnoieşte”

• „Internetul şi sistemul IT construieşte lumi... Sunt mulţumesc şi am încredere în viitor” (Valerian Vreme, B1 TV, 10 februarie 2012)

Vrând să fie poetic şi patetic la predarea ministerului către succesor, fostul ministru al Comunicaţiilor a emanat un şirag de perle de categorie grea, din seria: „În lac doi ochi luceşte: e doi peşte”, sau „Trece lebedele-n zare, / Când te uiţi, ele dispare”. La mai mare!

• „În direct, este acolo domnul Valerian Vreme, domnul Mustea, domnul Mihai Răzvan Ungureanu.” (Antena 3, 10 februarie 2012)

Fiind toţi o apă şi-un pământ, se poate spune că toţi trei este.

• „Cred că, prin dialog cu patronatele şi cu sindicatele putem găsi cele mai optime soluţii în favoarea lor şi în favoarea românilor.” (Lucian Bode, Antena 3, 8 februarie 2012)

Mare dreptate aveau cei ce spuneau că noul cabinet (Ungureanu) va păstra linia vechiului cabinet (Boc). Încă de la instalare, miniştrii cei noi au arătat că stăpânesc foarte bine tehnica pleonasmului.

• „Este motivul pentru care încă o dată vă repet: PDL susţine semnarea şi ratificarea acestui tratat (de guvernanţă fiscală).” (Emil Boc, B1TV, 13 februarie 2012)

Greşeală neforţată! La fel ca în proverbul „Poţi scoate maimuţa din junglă, dar niciodată jungla din maimuţă”, e clar: poţi face orice, dar nu şi să-l determini pe profesorul universitar Emil Boc să vorbească româneşte corect.

• „Colegii de la presă poate să zâmbească.” (Ion Ariton, România TV, 10 februarie 2012)

„Să zâmbeşte” şi fostul ministru cu dânşii!

• „Suntem bucuroşi... că avem foarte mulţi locuitori înzăpeziţi, mai ales romi, în zona de nord a localităţii.” (Realitatea FM, 12 februarie 2012)

Editorii de la radio ai declaraţiei unui primar dintr-o localitate înzăpezită ar putea, prin inabilitatea cu care au tăiat cuvintele omului, să-l bage la judecată pentru discriminare rasială. Desigur, edilul disperat spusese că e mulţumit că au venit ajutoarele, pentru că sunt mulţi sinistraţi, dar a ieşit altceva. Mai multă atenţie, mai ales cu minorităţile!

• La predarea biroului către noul ministru, Valeriu Tabără a încurcat nu numai anii şi secolele, dar şi mileniile, spunând, într-o cascadă de bâlbe, „1910” (la România TV şi la alte posturi de ştiri, în 10 februarie 2012). Am identificat două cauze: casa problemă din declaraţia de avere a multiplului ministru al Agriculturii este construită în 1910, iar cota de TVA propusă, la derută, de dl Tabără este de 10%.

• „Asta-i lupta intestină din interiorul partidului de guvernământ.” (Tudor Cornel, România TV, 14 februarie 2012)

În regimul Băsescu, suntem nevoiţi să luăm zilnic contact cu aromele din intestinele puterii.

• „Nu se circulă: căderi de avalanşe.” (Antena 1, 14 februarie 2012)

Ce de „pleonasme tautologice”!

• „Convoiul cu cele 9 camioane vor merge spre localităţile înzăpezite.” (Realitatea FM, 12 februarie 2012)

Normal că un convoi vor merge, că de-aia e făcut din mai multe camioane.

• „Preşedintele Traian Băsescu a trebuit să desemneze alt premier care să încearcă să obţină votul de investitură.” (Realitatea FM, 9 februarie 2012)

Să încearcă şi apoi să vorbeşte şi cu poporul.

• „Minorităţile vor vota Cabinetul Ungureanu, dar totuşi vor pune nişte condiţii.” (Realitatea FM, 9 februarie 2012)

Însă, cu toate acestea, nu va fi uşor, cum nu e uşor nici cu evitarea pleonasmelor în limba română.

• „Domnule..., absenţa opoziţiei de la aceste dezbateri îi ajută.” (Realitatea FM, 9 februarie 2012)

Dintre două variante, „o” şi „vă”, vorbitorul, care se adresa unui reprezentant al Opoziţiei, a ales-o pe cea de-a treia, „îi”, care este dezacordat de greşită.

• „Domnule Călianu, aţi pus aceşti tineri ca să opriţi valul de austerităţi.” (Costi Rogozanu, Realitatea FM, 9 februarie 2012)

Licenţă poetică, licenţă jurnalistică, licenţă gramaticală sau, pur şi simplu, eroare de pilotaj în limba română? Noi am paria pe ultima variantă, întrucât Costi Rogozanu încă nu ne-a arătat diploma de clasic în viaţă, care-i permite să fie creator şi înnoitor de limbă română. Nu chiar orice, oriunde şi oricum se poate pune la plural.

• „Au fost înregistrate câteva înregistrări la cursele (aviatice) de astăzi.” (Realitatea TV, 9 februarie 2012)

Probabil că, în consecinţă, şi întârzierile o să fie întârziate.

• „Ne aşteptăm să avem ninsori mai ales în toate regiunile.” (Elena Mateescu, meteo, 10 februarie 2012)

Bine că ne-au spus specialiştii, cu mare precizie unde vor mai fi dezastre, ca să fim pregătiţi.

• „Sunt tot timpul în toate zonele.” (Marian Oprişan, Antena 3, 10 februarie 2012)

Întrebat dacă a fost în zonele izolate de ninsori şi viscole, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a lămurit scurt lucrurile: e peste tot mereu, inclusiv în fotoliul de pe care nu-l poate da nimeni jos de ani şi ani.

• „Cei care intervin încearcă să intervină şi să îi ajute pe cei care au nevoie de ajutor.” (B1TV, 10 februarie 2012)

Foarte bine că ştim. Deci cei care nu încearcă nu intervin, cei care intervin deja încearcă să intervină, iar ajutor primesc doar cei care au nevoie de ajutor.

• „Vestiarul este parte al unui hotel... loc public.” (Andreea Marin, România TV, 14 februarie 2012)

Şi zânele greşesc, nu-i aşa?

• „Dănciulescu a jucat mult la Steaua unde a dat enorm de multe goluri.” (Cristi Geambaşu, Replay, TVR1, 14 februarie 2012)

Şi, dacă mai dă încă „imens de puţine”, devine golgeter absolut.

• „Care este originea etimologic-fotbalistică a cuvântului robinsonadă.” (Marian Olaianos, Replay, TVR1, 14 februarie 2012)

Altcineva naufragiat în lacul cu pleonasme.

• „Adi Ilie şi Ilie Dumitrescu, doi dintre cele mai bune produse ale fotbalului românesc.” (Replay, TVR1, 14 februarie 2012)

Oare de ce? Poate pentru că au jucat la „unul dintre cele mai bune echipe”, Steaua?

• „În Mehedinţi s-a prăbuşit acoperişul unui centru de recreere... Zăpada are 50 de cm şi sunt în pericol acoperişele slabe.” (Antena 3, 13 februarie 2012)

Asta e bună de pus în toate „almanahele” şi de distribuit în toate „hotelele”.

• „Nicio ţară din UE nu va reuşi să scapă singură...” (Kelemen Hunor, B1TV, 13 februarie 2012)

Suntem dezamăgiţi! De obicei, maghiarii vorbeau corect româneşte. Dacă nici ei n-o mai fac, atunci cine?

• „Aş putea iarăşi să repet cu necesitate.” (Antena 3, 13 februarie 2012)

„Reluaţi din nou înc-o dată”, atunci!

• „Pe marile bulevarde locuiesc aproximativ vreo 100.000 de bucureşteni... Iată că cantităţile mari de zăpadă...” (Sorin Oprescu, Antena 3, 13 februarie 2012)

În afară de cacofonie, care este „sigur certă”, restul este „cam circa” pleonastic.

• „Ălea 660 de huomleşi pe care i-am adunat n-aveau timp să bea şi să ia etnobotanice.” (Sorin Oprescu, Antena 3, 13 februarie 2012)

Pe frigul ăla, nu mai puteai vedea bine dacă respectivii oameni fără casă erau bărbaţi, aşa că, din curtoazie, primarul i-a trecut pe toţi la feminin.

• „Directorul de la Transelectrica în mod cert probabil ştie cel mai bine.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 13 februarie 2012)

„Suntem siguri că avem dubii” în ceea ce priveşte această informaţie.

• „Pe Dunăre suntem la dublu adică de 2 ori mai puţin decât normal.” (Iulian Iancu, Antena 3, 13 februarie 2012)

După noul tabel de măsurători, ar însemna că un cvintet este format din a cincea parte dintr-un violonist, iar un sextet - doar din sexul şefului de orchestră.

Emisiunile trece, perlele rămâne (74)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Meme, fetiţo, tu ai fost o aventură de-o noapte care-a durat 5 ani.” (Luis Lazarus, Antena 1, 7 februarie 2012)

Am mai vrea să aflăm în ce an a avut loc Răscoala de la 1907, cât a durat Războiul de 100 de ani şi câte lacuri sunt în Ţara celor 1000 de lacuri. Şi am avea surprize, zău!

• „Nu va fi uşor pentru noi să naţionalizăm aceste case, să le redăm înapoi poporului.” (Dan Diaconescu, OTV, 1 februarie 2012)

Nici nouă nu ne e uşor să digerăm atâtea pleonasme, chiar la „Televiziunea Poporului”, „direct” de la liderul „Partidului Poporului”.

• „Dacă România n-ar fi avut ezitări în vreo două rânduri, probabil cert e că...” (Traian Băsescu, B1TV, 2 februarie 2012)

Altădată bun vorbitor, cu fraza măiastru şi temeinic alcătuită, preşedintele e tot mai „incert de nesigur” pe el, deşi se vrea la fel de „sigur şi stăpân” pe cârmă, ca în trecut.

• „Sunt într-o misiune mesianică ca să-l reproduc pe domnul Brânză.” (Gigi Becali, România TV, 14 februarie 2012)

Avem aici patru puncte de atracţie, de tip stână: dl Gigi Becali, dl William Brânză, o cacofonie şi o reproducere în direct prin telefon.

• „Cum ai trecut peste zilele astea geroase de frig?” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)

La întrebarea asta, noi am fi răspuns: mai greu decât în zilele „călduroase de caniculă”.

• „Orice guvern trebuie să aibă susţinere politică că fără susţinere în Parlament e greu să-ţi duci la capăt programul de guvernare.” (Gheorghe Ialomiţianu, Realitatea TV, 6 februarie 2012)

Aşa e! Fără susţinerea dlui Băsescu, nicio cacofonie nu se poate trage în politica românească, darmite două, în aceeaşi frază (bă+su, că+ca).

• „Neputinţa unora, incompetenţa unora... se ascunde în manifestările străzii.” (Ioan Oltean, Antena 3, 5 februarie 2012)

Toate relele „se ascunde”, la noi, în politică, mai ales în cea portocalie, de mulţi ani încoace.

• „Apoi evident probabil vom afla componenţa guvernului.” (Iosif Buble, Antena 3, 8 februarie 2012)

„Sigur poate cert posibil” să fie aşa.

• „Nu cred că va fi raiul pe pământ... Nu ştiu de ce la Roşia Montană va curge lapte şi miere.” (Dorin Chioţea, Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)

Suntem de acord să folosim, aici, verbul la singular doar dacă ni se demonstrează că mierea s-a topit în lapte şi că mita s-a topit în politicieni, la fel cum ne-am topit noi de supărare când am auzit în direct cum subiectul nu este acordat cu predicatul.

• „Domnule Eckstein, vă ştiu un om care se poate pune pe masă... datele.” (Ion Popescu Meridian, Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)

Pentru banii care se învârt în subteranele şpăguite ale Cazului Roşia Montană, nu e de mirare că un lider sindical (care cică vrea binele mineritului şi al şomerilor) ar vrea să-l pună pe masă pe un lider politic maghiar (care cică ar vrea binele mediului din Ardeal).

• „Studiile pe baza cărora se bazează proiectul Roşia Montana.” (Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)

Primul studiu necesar celor care vorbesc despre subiectul acesta ar fi că localitatea se numeşte Roşia Montană, nu Montana. Al doilea ar fi să înveţe cum să scape de tautologii.

• „Nu sunt nervos, sunt doar iritat.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 5 februarie 2012)

Nici noi nu suntem supăraţi, suntem doar trişti. Nici telespectatorii nu sunt amuzaţi, sunt doar veseli.

• „Nu poţi doar prin persuasiune să-l convingi.” (Vasile Munteanu, TVR 3, 5 februarie 2012)

Dacă nici prin persuasiune nu convingi, atunci cum? Şeful Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Iaşi, vorbind despre viaţa şi opera lui Ion Creangă, mai lipsea să ne citeze, „persuasiv de convingător”, fragmente relevante din Popestea P...oveştilor.

• „Măsurile au ca scop asigurarea siguranţei oamenilor... Ştim că sunt în aceste zile foarte mulţi expercţi... Asigurăm siguranţa oamenilor ” (Realitatea TV, 3 februarie 2012)

Reprezentantul Ministerului Transporturilor a oferit poporului îngrijorat un mănunchi tautologic, cu adaos de ortoepie de înalt nivel, de adevărat „experct”. După cum s-a văzut, măsurile de oprire a dezastrelor iernii au fost la fel de bune ca vorbirea oficialilor.

• „Este numărul şi apartamentul domnului Boc... care şi-a scris demisia... Către Preşedinta Camerei Deputaţilor” (Mihai Gâdea, Antena 3, 8 februarie 2012)

Lasă că fostul premier Boc a scris o demisie de mai mare râsul către „preşedinta” Roberta Anastase, dar nici cu criticii săi din platou nu ne e ruşine, din moment ce nu fac bine acordul în propoziţie. Să chemăm o „doctoră” sau o „ministră” să rezolve cazul.

• „Bănuiesc că nu vreţi să-ncepem din prima cu politică.” (Mircea Badea, Antena 3, 22 decembrie 2011)

Desigur că nu. „Să începem la sfârşit” cu ceva mondenităţi.

• „Nu va lipsi nici vântul care va aduce viscol.” (Maria Linda, Antena 3, 2 februarie 2012)

Asta ne-a sunat cam ca ”iarba gazonului”, ca „marginea de lizieră” şi ca „ploaia care aduce precipitaţii”.

• „Nu putem să arătăm decât o mică părticică din tot ce se întâmplă.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)

Noi, pretenţioşi, am vrea să ni se arate „părticica uriaşă”, ca să ne lămurim cum este realitatea. La TV.

• „Biserica Ortodoxă are pe timpul acesta clădiri împuiate.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)

Analista, tunsă periuţă, se pare că şi-a retezat şi din discernământul vorbirii, din moment ce, tocmai într-o frază despre biserică, a trăznit o frumuseţe de ligament (pul+a) şi o formulare pe care nu am înţeles-o (clădiri împuiate).

• „Şi Direcţia... sunt obligaţi să acţioneze.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)

Normal că „Direcţia sunt”: fiind mai mulţi în organismul respectiv, ei nu este, ci sunt, ei nu fac, ci face, nu?

• „Datorită condiţiilor nefavorabile, s-a decis închiderea populaţiei.” (Antena 3, 4 februarie 2012) Altfel spus, „mulţumită nenorocirilor”, „graţie gerului” care ucisese până atunci 30 de români, circulaţia s-a închis, ba chiar, conform spuselor reporteriţei, populaţia a fost închisă.

• „Acest mandat al lui Cristian Boc ar fi limitat.” (Maria Coman, Antena 3, 6 februarie 2012)

Era pe vremea interimatului de câteva ore al lui Cătălin Predoiu ca premier, dar treacă de la noi, e totuna. Nici n-a plecat bine de la guvern, că nici ziariştii nu-şi mai amintesc numele corect al lui Boc.

• „Ce urmează la Cotroceni în orele următoare?” (Realitatea TV, 6 februarie 2012)

Tare ar fi să aflăm ce urmează în orele anterioare!

• „Doi prim-miniştri, unul fost şi unul desemnat, a vorbit despre consultările cu PDL.” (România TV, 8 februarie 2012)

Exact! Nu e nicio greşeală, deşi din lista de doi (Boc şi Ungureanu) lipseşte interimarul Predoiu, şi toţi trei Băs pur „este”!

• „Este vorba despre un miliondouăsute de elevi... Cele mai mari probleme le avem în doisprezece judeţe.” (România TV, 14 februarie 2012)

Mari probleme avem nu numai cu aritmetica (1.200.000 se citeşte unmiliondouăsute de mii, nu unmiliondouăsute), ci şi cu nărăvaşul acord în gen, când se strânge o duzină (un judeţ, două judeţe, doisprezece judeţi?).

• „Un zid de nămete.” (Paula Rusu, Realitatea TV, 13 februarie 2012)

Ţinând cont de faptul că nămete înseamnă ceva mare, adunat la un loc, formula este cel puţin redundantă, dacă nu chiar pleonastică. Ţinem legătura şi decidem ce sancţiune merită vorbitoarea.

• „Poliţiştii au descins la mai multe case, vorbim de oraşul Constanţa, Mangalia şi Tuzla, care aparţin lui Bosânceanu.” (România TV, 11 februarie 2012)

Chiar aşa? Le-a luat cu totul, cu oameni, câini, panseluţe, capace de canalizare şi străzi?

• „Mi se pare abuzivă măsura Jandarmeriei de a sancţiona pe baza imaginilor pe care le-au realizat.” (Pavel Abraham, România TV, 11 februarie 2012)

Nu ne imaginăm că domnul general foloseşte pluralul din respect pentru o instituţie militară, ci doar că e un dezacord, prin influenţă de sens, scăpat de sub control.

• „La final, vă amintesc că campania Giga TV învinge iarna continuă.” (GiGa TV, 11 februarie 2012)

La fel şi cacofoniile merg înainte, oricâte posturi TV noi se vor deschide. Vorbim la fel, deşi spunem că „Gândim altfel”.

• „Ta-su uneia m-a prins şi am plecat în şosete.” (Daniel Lazăr, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)

• „Căutam fete a căror părinţi lucrau.” (George Papari, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)

Am înţeles cum era distracţia pe vremea dumneavoastră, dar sigur ea nu cuprindea şi orele de română.

• „M-am sărutat prima oară cântând.” (Veronika, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)

Ia încercaţi să vedeţi dacă se poate să cântaţi şi să vă sărutaţi în acelaşi timp. Dacă da, oricum e greu.

• „Dimineaţa, bunica când ne trezea, ne dădea puţină vişinată.” (Mirela Dinică, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)

Cacofonia de azi e din vina bunicii de demult, care i-a tot dat fetei vişinată în copilărie, până a ajuns să vorbească la televizor. Păcat, păcat, de-alcoolul nevărsat!

• „Centrează Cuenca! Foarte, foarte bune, precise aceste centrări ale lui Cuenca, e out de poartă!” (Osasuna-Barcelona 3-2, Digi Sport 1 TV, 11 februarie 2012)

Bune şi precise centrările astea care se duc direct în afara terenului. La fel de bune ca domnii comentatori.

• „Nu se pot interveni, oamenii sunt lăsaţi de izbelişte în case... Este cod roşu de haos... Acesta este semnalul pe care ar trebui pusă pe ţară... Acestea sunt lucruri care te ajută statul să nu ai zile.” (Dan Constantin, Antena 3, 13 februarie 2012)

Formula bine găsită „Cod roşu de haos” a supt seva coerenţei din toate celelalte cuvinte ale venerabilului gazetar şi a stricat ordinea şi impresia.

• „Au mai apărut opt localităţi în judeţul Cluj şi încă o localitate în judeţul Râmnicu Vâlcea.”

(Antena 3 februarie 2012)

Gafă tipică pentru cei care nu cunosc oraşele şi judeţele României, nici prin mers la faţa locului şi nici măcar prin studierea hărţii, şi care cred că există oraşele Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Caraş Severin şi judeţele Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureş şi Timişoara. Şi mai grav este că vorbitorul era un oficial al statului, care vorbea din fotoliul Comandamentului de iarnă.

Emisiunile trece, perlele rămâne (73)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Aport ministerial impetuos necesar

• „Am putut să-mi aduc aportul punctual.” (Claudia Boghicevici, Realitatea FM şi TV, 8 februarie 2012)

Nici nu ajunsese în faţa Parlamentului, pentru validare, că doamna candidat la postul de ministru al Muncii a şi trântit un pleonasm crâncen, care se elimină, în mod normal, din vorbirea copiilor, încă din gimnaziu. Pentru o fostă învăţătoare, lector universitar, cu trei masterate, gafa e cam nasoală. Zicem şi noi...

• „Sunt revoltaţi de sărăcia în care i-a adus Băsescu şi Boc.” (Claudiu Săftoiu, Antena 3, 22 ianuarie 2012)

O fi un dezacord gramatical, dar este un perfect acord logic, pentru că domnii Băsescu şi Boc au făcut priză, până la contopire, ani şi ani, devenind unul. Până preşedintele s-a lepădat.

• „În urma acestor prezentări, cresc numărul oamenilor care merg la medic.” (Daniel Buzdugan, Antena 2, 8 februarie 2012)

Emoţionat că discuta cu Andreea Marin, zâna călăuzitoare a tinereţilor sale ieşene, domnul Buzdugan a încurcat acordul şi a decis că „numărul cresc”, ceea ce înseamnă că „oamenii este” mai grijulii cu sănătatea lor.

• „E lung pământul, ba e lat, / Dar ca săgeata de bogat...” (Virgil Ianţu, Kanal D, 5 februarie 2012)

Jucând rolul de judecător exigent şi ironic, care dă sau nu milioane pentru răspunsuri corecte, Virgil Ianţu a citit de pe prompter celebrele versuri din „Nunta Zamfirei” de George Coşbuc. Din păcate, neavând diacritice româneşti, monitorul a arătat că vorbitorul habar n-avea că e vorba despre un domn, pe care-l chema Săgeată, nu de o săgeată propriu-zisă.

• „Miliardarul din Adjud mănâncă fasole cu ceapă de rupe... Lucrează de la 4 dimineaţa până seara la 11 noaptea.” (Radu Banciu, B1TV, 6 februarie 2012)

Şi „la prânz în zori” ce face? Alte miliarde sau râde de limba română vorbită de intransigenţii monştri ai micului nostru ecran?

• „În zona Bărăganului, vitezele vântului a depăşit 90 kilometri pe oră.” (Realitatea FM, 8 februarie 2012)

Mai bine se spunea „viteza” şi totul era mai simplu.

• „Mitrea ia rupt mâna unui bărbat.” (pe ecran la România TV, 7 februarie 2012)

Iar editorul a rupt în direct ortografia limbii române, cu această burtieră de repetenţi.

• „Vă prezentăm acum o ştire bombă din lumea mondenă: Gina Pistol e din nou singură.” (Cristian Sabbagh, Kanal D, 7 februarie 2012)

Întâi, că monden vine de la „monde” (lume), ceea ce înseamnă că aici avem un pleonasm. În al doilea rând, unde e bomba? Poate doar în speculaţia că pistolul s-ar fi transformat, în singurătate, în bombă, şi nu în praştie.

• „Preşidenţia României bate monede în valoare de 1 milion de euro.” (Paula Rusu, Realitatea TV, 2 februarie 2012)

Dacă pe monede s-ar mai lipi, ca perlă, termenul „preşidenţia”, şi nu preşedinţia (vine de la preşedinte, nu de la „preşidente”), nestemata ar rămâne sigur în eternitate, în colecţiile personale şi publice.

• „Statele Unite trimit în ţările importante diplomaţi care ştiu ce trebui şi vorbesc ce trebui.” (Antena 3, 3 februarie 2012)

Am crezut, la început, că vorbitorul, un analist cu ochelari de Marin Preda şi John Lennon în acelaşi timp, se exprimă ironic. Imediat ne-am dat seama că nu, că, pur şi simplu, aşa „trebui” că vorbeşte domnia sa, intelectual subţire cu lentile groase şi limbă greoaie.

• „Nicio localitate nu este vădită de energie electrică.” (Traian Igaş, Antena 3, 4 februarie 2012)

Vădită sigur nu este, poate văduvită, la fel ca limba noastră, biata de ea...

• „Francezii... nu uitaţi că au avut colonie juma’ de lume... Face ei ceva pe MCV-ul nostru, nici nu-i interesează.” (Traian Igaş, 13 septembrie 2011, citat de Antena 3 în 4 februarie 2012)

Vorbind despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare al României, în chestiunea aderării la Schengen, ministrul Internelor a arătat că şi domnia sa face ceva, direct pe gramatică.

• „Cetăţenii să nu încerce în această perioadă sau să nu plece la drum dacă nu este impetuos necesar.” (Traian Igaş, Antena 3, 3 februarie 2012)

Impetuos cum îl ştim, ministrul de Interne s-a luat cu una, cu alta („branconaj”, MCV, politică etc), şi a uitat semnificaţia unor cuvinte. Chestiune care este imperios necesar a fi rezolvată.

• „Presa pune în gura unor politicieni vorbe pe care nu le-a spus.” (Traian Igaş, Antena 3, 4 februarie 2012)

Noi nu punem nimic în gura nimănui. Noi „decât” cităm din ce „spune” politicienii.

• „Să rămânem sănătoşi tot timpul anului..., să suplimentăm cu un supliment natural de vitamina D... Chestii forţate pe cale chimică să crească care n-au nici miros, nici gust” (Cori Grămescu, Realitatea FM, 3 februarie 2012)

După un aperitiv cu o frumuseţe de ligament (pul+anul), după felul întâi (pleonasm „tautologic”), ni s-a servit la desert ditamai cacofonia. Cerem dreptul la replică: unele chestii au miros! De exemplu, când spunem „că-care”.

• „Înc-o dată vă repet, înc-o dată vă repet, înc-o dată vă repet: este dreptul premierului desemnat să anunţe componenţa guvernului.” (Gabriel Oprea, Realitatea FM, 7 februarie 2012)

Ca să nu scape nimeni pleonasmul, ministrul Apărării l-a spus de trei ori la rând. Deci, 3 x 2 = 6, adică un adevărat pleonasm ridicat la putere.

• „Premierul Emil Boc s-a decis să rezolve mai bine lucrurile din birou, decât dând la sapă pe autostradă.” (Teodora Trandafir, Antena 3, 4 februarie 2012)

Vorbitoarea, ştiindu-l pe domnul Boc bun mânuitor de coasă şi de lopată, şi-o fi zis, probabil, că liderul PDL ar fi putut trece şi la sapă, şi încă unde?, tocmai pe autostradă! Dar – spunem noi - n-a mai apucat, pentru că, peste nici două zile, preşedintele Traian Băsescu „l-a mai decis cu ceva” pe Emil Boc: demisia! Dacă dădea la coasă prin troiene, Emil Boc poate mai rămânea prim-ministru. De ce? Coasa e specialitatea guvernului Boc: 30 morţi de frig în câteva zile şi milioane de victime ale austerităţii degeaba.

Emisiunile trece, perlele rămâne (72)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Corzile vocale este un instrument care nu se poate acorda.” (Tavi Colen, Antena 1, 30 ianuarie 2012)

Adevărat! Corzile vocale, dacă nu se „poate”acorda nici măcar cu predicatul, cum să fie în stare să se acordeze cu altceva! Pentru unii, gramatica limbii române este un adevărat talisman. Pentru alţii – se vede treaba că nu prea mai e.

• „Bărbatul găsit mort, găsit în zăpadă, a decedat.” (B1 TV, 26 ianuarie 2012)

Se pare că, la noi, moartea fie are două trepte (puţin mort, apoi de-a dreptul decedat), fie este un proces reversibil (dacă mortul nu ar mai fi decedat, după ce a fost găsit), ceea ce ar însemna că România este, într-adevăr, ţara tuturor posibilităţilor, Grădina Maicii Domnului, patria miracolelor şi sălaşul învierii.

• „Mersul înapoi ca melcul.” (Varujan Vosganian, Realitatea TV, 30 ianuarie 2012)

Săracul melc! După ce că merge încet, domnul Vosganian l-a mai confundat şi cu un rac, trimiţându-l înapoi. Sau a fost creat melcul original românesc, cu marşarier, şi noi nu ştim?

• „Să nu ne conducă ca să avem şi Farfuridi.” (Mircea Diaconu, Antena 3, 29 ianuarie 2012)

Păi bine, măi, maestre, măi... Cacofonii în direct, tocmai de la dumneavoastră?

• „Să lecuiască de năravele... mai vechi.” (Emil Hurezeanu, Realitatea FM, 23 ianuarie 2012)

Intelectualul subţire cu „nărave” ciudate se ţine.

• „Despre mine nu m-a văzut niciodată milogindu-mă.” (Crin Antonescu, Realitatea FM, 23 ianuarie 2012)

Oricât de liberal ar fi partidul, oricât de liberal ar fi preşedintele său (bun şi corect vorbitor, nimic de zis, de cele mai multe ori), limba română trebuie tratată mai degrabă conservator, nu-i aşa?

• „Sistemul este nefuncţional şi nu există.” (Aurelian Pavelescu, Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Fără să vrea, vorbitorul (filolog şi jurist) a intrat direct în logica lui Caragiale, unde unele lucruri sunt, dar lipsesc cu desăvârşire.

• „Dacă merg ca gaia maţu’.” (Val Vâlcu, Antena 3, 12 ianuarie 2012)

Expresia corectă e „a ţine ca gaia maţu’”, adică a ţine strâns de ceva, cum ţine pasărea (gaia) râma (maţul) în cioc.

• „Înmormântarea lui Emil Hossu va fi mâine astăzi la Cimitirul Bellu.” (Radu Herjeu, România TV, 27 ianuarie 2012)

Mulţumim pentru exactitatea informaţiei. Vom fi acolo luna trecută, dacă totul nu s-ar fi întâmplat deja în curând.

• „Toate ţările încearcă să ia cele mai optime măsuri.” (Realitatea FM, 29 ianuarie 2012)

... iar toţi reprezentanţii puterii încearcă, la radio şi TV, să spună „cele mai superioare” banalităţi, sperând că poporul nu îi pândeşte şi, la alegeri, nu le va face surpriza unor scoruri „foarte inferioare”.

• „Ultima victorie al unui român la dublu mixt.” (Dana Războiu, Realitatea TV şi FM, 29 ianuarie 2012)

Horia Tecău a reuşit să câştige un titlu de mare şlem la tenis, la dublu, după decenii întregi, pentru România. Crainicii noştri, însă, nu reuşesc să puncteze la capitolul „acord gramatical”, nici măcar la simplu. Nu ştim cum de s-a produs încurcătura, pentru că ambele cuvinte care au precedat dezacordul erau la feminin şi ar fi trebuit să îşi facă efectul simpla influenţă. Poate data viitoare, după „Roland Baros”...

• „Fostul mare sportiv Pavel Vancea era căsătorit cu doi copii.” (România TV, 27 ianuarie 2012)

În ştirea tristă despre sinuciderea fostului mare sportiv, exprimarea defectuoasă a prezentatorului ne-a făcut să credem că omul luase de nevastă doi copii. Abia după ce ne-am cutremurat, ne-am scuturat şi am analizat fraza, am înţeles că decedatul avea doi copii, dar vorbitorul nu avusese la el nici pauza necesară, nici o altă formulă, mai inspirată.

• „Iată cum OTV şi Dan Diaconescu salvează din nămeţi 28 de autocare pline cu turişti...

Unde se ascund în timpul ăsta Ponta, Crin, Antonescu şi Băse?” (OTV, 28 ianuarie 2012)

Textul de pe ecran ne-a oferit, mai întâi, o cacografie (pul+ă), apoi un careu de politicieni (patru nume), în care am identificat doar trei cetăţeni (Victor Ponta, Crin Antonescu şi Traian Băsescu). Să mai minimalizeze cineva importanţa unei virgule...

• „Toată zăpada dată de pe drum revine înapoi.” (Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Fie că „revine înapoi”, fie că ar „reveni înainte”, viscolul tot blochează drumurile româneşti, iar vorbitorii din mass-media – limba română.

• „O echipă Realitatea TV au încercat să ajungă la oamenii înzăpeziţi pe Autostrada Soarelui.” (Realitatea TV, 28 ianuarie 2012)

Din punct de vedere logic, fiind mai mulţi în echipă, fireşte că au încercat. Din punct de vedere gramatical, echipa e una, astfel încât cere un verb la singular.

• „Mesajele de tipul ăsta.” (Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Şi mesajele de tipul ălălat, şi cele de tipul acela, şi cele de tipul invers, şi cele de tipul anterior tot ligamente formează, când cuvintele terminate în „pul” sunt urmate de cuvinte care încep cu vocale şugubeţe.

• „Am avut un incest cu bretonul.” (Tanja Savic, Pink TV Serbia, februarie 2010)

Întrebată ce a păţit cu podoaba capilară, cântăreaţa sârboaică a vrut să spună că a avut „un incident”, dar i-a ieşit altceva pe gură, mult mai urât şi de-a dreptul ilegal, indiferent că presupusul incest s-ar fi consumat cu un breton, cu un anglo-saxon sau cu un slav. Nasc şi la Belgrad autori de perle!

• „Regii imobiliarelor cad rând pe rând... Ei vând ansamblurile rezidenţiale scoase la mezat.” (Radu Herjeu, România TV, 27 ianuarie 2012)

Păi ce-ar putea vinde, dacă nu ce-au scos la mezat (= vânzare, licitaţie) şi ce s-ar putea întâmpla altceva, în mod normal, cu lucrurile scoase la mezat, decât o vânzare? Aflaţi în dificultate, din pricina prăbuşirii pieţei imobiliare, dezvoltatorii speră, probabil, să se salveze prin „vânzări ulterioare” la preţuri reduse, deoarece, din „vânzări anterioare”, la preţuri colosale, se pare că n-au reuşit să se îmbogăţească decât fiica mai mare a preşedintelui Băsescu şi câţiva şmecheri de la putere.

• „Temperaturile la munte nu sunt foarte scăzute... aşa că, dacă veniţi, să vă îmbrăcaţi foarte, foarte bine!” (Realitatea TV, 28 ianuarie 2012)

Bună logică, mare profesionalism TV! Cum ar trebui, deci, să ne îmbrăcăm? La temperaturi foarte scăzute, cu haine foarte foarte foarte groase, iar la temperaturi destul de scăzute, în chiloţi şi cu bască?

• „Primează în primul rând comoditatea.” (Mihai Albu, Antena 3, 28 ianuarie 2012)

Cunoscutul creator de pantofi a emanat un mare adevăr. Comoditatea se pare că s-a extins ca o pecingine, şi la orele de gramatică, din moment ce pleonasmele sunt ajutate să circule liber de către oameni publici, care unora le sunt modele, idoli şi chiar calapod în viaţă.

• „Mai multe musteţe.” (Eurosport, 29 ianuarie 2012)

Ciudatul cuvânt a fost auzit în timpul comentariilor la marea finală de tenis de la Melbourne - cea mai lungă din istorie, aproape 6 ore! - unde, cică, sârbul Novak Djokovic a câştigat puncte în faţa spaniolului Rafael Nadal nu la o mustaţă, ci la mai multe. Interesant este că ambii sportivi erau bărbieriţi la ora meciului.

• „Ora 11: Aexandria -16 grade”.” (România TV, 30 ianuarie 2012)

Într-adevăr, a fost un ger cumplit, care a îngheţat pe ecran, timp de minute şi minute, numele unei localităţi inexistente în România.

• „Putem suspecta un schimb între anticipate şi mărirea creşterilor.” (Maria Coman, Antena 3, 30 ianuarie 2012)

Era, desigur, vorba, despre mărirea veniturilor, dar a ieşit „mărirea creşterilor”. Asta e! Mai multă atenţie, că, altfel, vine preşedintele Băsescu şi vă invită să ţineţi ochii cât cepele, când ieşiţi pe post, în direct!

• „După Consiliul European, să ne reunim din nou.” (Camelia Spătar, Giga TV, 30 ianuarie 2012)

Pleonasme vechi, la televiziune nouă, din gura profesioniştilor cu giga-experienţă în domeniu!