31 august 2012

Constanţa Buzea. Mama

29 martie 1941 - 31 august 2012

• Ramas bun la Uniunea Scriitorilor - Calea Victoriei, de sambata 1 septembrie 2012 ora 14, pana duminica 2 septembrie, ora 12
• Biserica Boteanu, slujba, duminica 2 septembrie 2012, ora 13, apoi plecarea spre inmormantare
• Cimitirul Evanghelic Bellu, Şos Giurgiului, inmormantarea, duminica 2 septembrie 2012, ora 14.30

29 august 2012

Balada lui Vlady





Bassul şi cureaua lată,
Ce golan eram odată,
Colindam prin dormitoare,
După domnişoare.

- A fost odată, când eram mai gras
Şi mă jucam de multişor pe bass,
Spusesem „Pa!” Oradei şi-alor mei,
Iubeam femele, dar visam femei.

Sunt ungur, sunt român şi sunt evreu,
Ce pana mea aveţi cu neamul meu?
Oi fi Săteanu, dar nu sunt din sat
Şi muzicile m-au cam cocoşat.

Spun bancuri bune, uneori porcoase,
Mă doare-n bass de damele focoase,
Sunt hard’n’heavy metal pân-la os
Şi m-am dedat la tot ce-i păcătos.

Mai gâlgâi una-alta pe gâtlej,
Fumez cât din Bihor până la Dej,
Iar după chefuri crâncene mă dreg
Cu Fender, Rickenbacker şi Ampeg.

Cu lumea am contracte şi un troc,
Renunţ la tot, dar nu la bass şi rock,
Chiar dacă unii-mi spun: „Tu, Vlady, semeni,
Cu Shrek gigantul, parcă sunteţi gemeni!”

Deja trecuse veacul douăzeci,
Iar eu mâncam demult „Sarmale reci”,
Cântam şi-n Bucureşti, şi în Băicoi,
Cu trupa „Totuşi” şi cu „Timpuri noi”.

O sculă tare-aveam, aveam şi păr,
Iar maneliştii îmi ziceau „rockăr”
Şi, când speranţa îmi stătea să moară,
Eu m-am lovit pe scenă de-o vioară.

Vioara mi-a vorbit imediat:
- „Fii mai atent! Te dai aici bărbat?
Tu crezi că tot ce cântă se şi arde?
Cred c-ai cântat la mult prea multe coarde!

Eu sunt Lavinia şi mi-ai produs o rană,
Voi fi Săteanu, chiar de-am fost Cătană,
Şi îţi accept, Sătene, aroganţa,
Când vii-n genunchi la mama, la Constanţa!

Şi-acuma, hai la treabă, măi băsare,
Eu cu vioara, tu - cu bassul mare,
O să cântăm de-o să ne doară spatele,
Ce nuntă o s-avem la Belciugatele!

Eu în Ardeal îţi jur, vom merge des
Cu trotinetă, tren sau Mercedes,
Deşi stăm la oraş, nu-ntre coceni,
Vom umple Bucureştii de Săteni!”

Aşa a zis Lavinia, pe loc,
Iar lui i s-a sculat abrupt un smoc
Viril, băţos, fălos, trufaş şi drept,
Din părul care i-a rămas. Pe piept.

Mai spune-ne ceva, Sătene, Vlade,
Te implorăm, e nunta ta, se cade
Să ştim cum singur dumneata te vezi,
Cum te autocaracterizezi.

- Eu sunt perfecţionist până la comă,
Am fost alături în eterna Romă
Şi, dragă Păunescule Andrei,
Eu mi-am găsit femeia-ntre femei!

Mai plănuim să strângem nişte case,
S-avem mai multe decât are Tase,
Să procreăm, ca să ne doară capu’,
Vreo opt copii, să-l umilim pe Napu.

Eu, însumi, mire, Vladimir Săteanu,
Nu ştiu de cartea lui Emil Gârleanu
Şi jur că n-o să intru, după nuntă,
În lumea celor care nu cuvântă.

Andrei Păunescu, 6 august 2012

Depresia – ultima carte taie totul



Când te pomeneşti cu depresia în coşul pieptului, nu mai contează cele 99 de argumente pe care le ai ca să fii fericit. Nu contează plusurile, nici dacă ai casă, nici dacă ai masă, nici dacă ai carieră, nici dacă ai o lume întreagă la picioare sau în jur, nici dacă iubeşti sau eşti iubit. Contează numai uriaşul minus care îţi apare de nu ştii unde şi ţi se întinde peste suflet, iar tu nu ai antidotul, pentru că depresia te prinde mereu cu antidotul plecat de acasă. Depresia este un mutant, un hibrid, o împrejurare atipică, un virus renăscut pe tulpini imprevizibile.
Uneori, depresia răsare, paradoxal, exact pe solul marilor împliniri, când nu mai ai pentru ce lupta. Câteodată, depresia ţi se cocoaţă în fiinţă pe scara normalităţii, pe care poţi fi în urcare şi în coborâre, firesc, între staţiile de bine şi de rău ale existenţei. De cele mai multe ori, însă, depresia vine din disperarea că ai toate crengile goale, deşi ai respectat bine instrucţiunile ca să dai roade: urmezi corect paşii, dar nu îţi iese nimic, nu cucereşti nicio cetate şi trăieşti minuscul. Şi mai e şi depresia care vine din dezamăgire, din minciună, din alegeri greşite, din ratări, din ghinionul care răstoarnă construcţia şi cupele cu şampanie chiar când te pregăteşti de inaugurare.
Oricine, orice, oricum, oricât şi oriunde ai fi, depresia te ajunge din urmă când i se face foame şi chef de priponire, nu când vrei tu să îţi plăteşti prin suferinţă impozitul normal, pentru clipele de bine. Virusul depresiei se descurcă, te încalecă şi îl simţi că are soluţii pentru toate împotrivirile: depresie de prea gol, depresie de preaplin, depresie de normalitate, depresie de aberant, depresie de atipic. Nimicul, întregul, partea şi atipicul hrănesc, după nevoia perversă, foamea depresiei.
Scăpare au mai ales cei a căror fiinţă este mult mai mult trup decât suflet, mult mai mult muşchi decât minte. Prin păcălirea cu fleacuri a fizicului suveran, pot păcăli şi intelectul minoritar. De o şansă, de o amânare a depresiei au parte şi cei al căror intelect nu este tulburat de prea multe întrebări (la ce-ţi trebuie, fă, să întrebi?), de incertitudini (ce-or fi alea, dragă?), de cărţi şi învăţătură (cunoaşterea te prosteşte, ascultă-mă pe mine!), de ştiinţă (şi prostul şi deşteptul tot la cimitir ajung, fii sigur!), de metafizică (scuteşte-mă cu prostiile, ce nu pot vedea şi pipăi nu există!), de neastâmpărul minţii (auzi, scumpi, lasă cartea, ia uite-aici, Biblia cică unde-i multă înţelepciune e şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îşi sporeşte suferinţa).
Privilegiaţi împotriva depresiei sunt, aşadar, cei cu imunitate mare la spirit. Ei pot ieşi din tentativele de prăbuşire în depresie mergând la meci cu camarazii de sărăcie culturală, bând o bere la taraba de tablă din stradă sau amintindu-şi că sunt aranjaţi, deci fericiţi, pentru că au o casă, două frigidere în funcţiune, copiii pe la şcoli unde nu înţeleg nimic, dar vor lua o diplomă, şi femeia în bucătărie, trebăluind (sau soţul, la „servici”, e mereu plecat, pute a tutun şi alcool, dar dă banul în casă).
Nicidecum nu dispreţuiesc automulţumirea celui fără prea multă minte şi fără prea multe raze de spirit. Nu mă uit cu superioritate la fericirea de altitudine joasă, dar reală, eficientă, a celor care au certitudini primare. Dimpotrivă, îi invidiez că au reuşit să fie fericiţi oricum şi, spunând aceasta, nu mă autoproclam membru al elitei de deştepţi, pentru că nu e nicio linişte să fii acolo. Îmi recunosc doar posibila abilitate de a înţelege câte ceva din condiţia noastră. Sau măcar din condiţia mea.
Depresia lucrează egal: dacă eşti mic, pentru că nu eşti format şi nu ştii să te aperi; dacă eşti matur, pentru că orice hop te aruncă în şanţ, la viteza mare a potenţialului maxim la care te găseşti; dacă eşti bătrân, pentru că ţi s-a subţiat scutul şi pentru că nu mai ai viaţa înainte pentru reparaţii capitale.
Depresia nu este rezultatul dintre multele plusuri, din care faci ceva scăderi şi aştepţi rezultatul, pozitiv oricum. Depresia este meteoritul care-ţi cade în cap în plin câmp gol împrejur, este secunda când o mie de victorii sunt anulate de un eşec. Nu funcţionează nici logica, nici aritmetica, nici soldul bogat de ieri. Nu mai ai acces nici la proviziile strânse pentru aşteptatele vremuri de criză.
Depresia e faţa tumefiată a unui luptător: după victorii fără număr, este bătut măr de un lup mai tânăr şi mulţimea rămâne cu impresia vânătăilor fatale de la final. Depresia este rodul legii nedrepte a excluderii, a regulii totul sau nimic, ca într-un grup de juraţi, care nu pot da verdictul, dacă unul singur nu s-a convins.
Depresia este bivoliţa care, după ce te iluzionează cu o găleată pe care ţi-a umplut-o cu lapte, se scapă în vas. Depresia este repetarea, la nesfârşit, a constatării Eccleziastului că o muscă înecată strică un butoi întreg de untdelemn bun.
Depresia este abuzul legii unanimităţii obligatorii, care calcă în picioare majoritatea, în numele unui prăpădit de vot împotrivă. Este apăsarea greşită pe tasta de ştergere, când epopeea la care ai trudit, uneori o viaţă întreagă, este aproape gata şi nu există pas înapoi, backup, undo şi nicio şansă de recurs.
Ultima impresie, ultima carte taie totul.

Andrei Păunescu, 23 august 2012


Emisiunile trece, perlele rămâne (100)


Din puţul fără fund, cu telecomandă

Concerturi de găfi şi caze

• „Celelalte trei caze au ca obiect tâlhăria faţă de femei mai în vârstă.” (Laura Codruţa Kovesi, Realitatea FM, 24 august 2012)
Vorbitoarea ar trebui să tragă „macazele” spre exprimarea corectă şi să nu mai facă „naze”, „găfi” şi „fazuri” din astea, că ne supără şi devenim mai periculoşi decât violatorul despre care e vorba.
• „În jungla bengaleză... a avut o muşcătură de beduin.” (Dorel Constantin Onaca, România TV, 28 august 2012)
Scafandrul naţional, obosit după campania în care l-a dus în spate înapoi spre Cotroceni pe Traian Băsescu, a confundat babuinii cu beduinii, dar a creat o imagine de film SF: beduini în junglă care muşcă români. Tare!
• „Autorităţile au intrat în carantină.” (Realitatea FM, 28 august 2012)
Desigur, era vorba despre faptul că autorităţile au impus carantina într-un sat din Rusia unde au apărut cazuri de antrax, dar sună potrivit cu situaţia de la noi, unde chiar se potriveşte expresia.
• „Aspazia Cojocaru a spus două cuvinte grave: îmi e teamă.” (Lucian Bolcaş, Antena 3, 25 august 2012)
La detergenţi, e invers: 3 în 1. Aici avem trei cuvinte considerate ca două, pentru că e vorba despre acelaşi lucru: şantajul.
• „Lucru recunoscut de soţul doamnei Aspazia Cojocaru în timpul anchetei.” (Victor Ciutacu, Antena 3, 23 august 2012)
Probabil că a recunoscut, convins de pulanul anchetatorului (mai mare atenţie la ligamentul pul+a!).
• „Traian Băsescu face chiţibuşii care poate probabil...” (România TV, 27 august 2012)
După prostul exemplu al preşedintelui alesuspedatîntors, vorbitorul a căutat chiţibuşuri, inovând în limba română fără să i-o ceară nimeni şi trântind un pleonasm grosolan ca la Cotroceni.
• „Pe lângă aceste concerturi... o vor lua din nou de la capăt.” (Realitatea TV, 25 august 2012)
„Concerturile” rock nu doar că încing sufletele şi fac urechile să ţiuie sub greutatea metalelor grele, dar topesc şi cuvintele, dându-le forme aberante, apoi nasc din haos pleonasme splendide. Ce bine-am spus-o!
• „Mi-aş dori să fie o musculiţă foarte mică la întâlnirea Monei Pivniceru cu doamna Rednic.” (Realitatea FM, 24 august 2012)
Ce-aţi zice de o „musculiţă uriaşă”, de un „muscoi minuscul”, de un „pleonăsmuţ pitic” şi de o întâlnire cu o „micuţă cărticică” de gramatică?
• „Toţi cei 25 de judecători au luat în unanimitate decizia.” (Realitatea FM, 24 august 2012)
Unanimitatea include ideea de „toţi”, aşa că iar aţi călcat într-un pleonasm.
• „Discurs al neacceptării celor care nu este ca el.” (Hanibal Dumitraşcu, Realitatea FM, 24 august 2012)
Poftiţi, domn profesor? „Ei nu este” ca el? Normal, pentru că ei sunt sau nu sunt.
• „Pacientul a fost transferat la o clinică din Udinese.” (Realitatea FM, 24 august 2012)
Faceţi-vă cultura generală şi altfel decât luând din zbor nume de echipe de fotbal! E ca şi cum ai spune că există oraşele Constanţei, Al Pietrei Neamţ sau Bucureşteanul. Auziţi şi dumneavoastră: oraşul Udinese? Udinese este echipa oraşului Udine, acolo unde a fost reinternat românul Nicuşor Grecu, căruia i s-a refuzat transplantul pentru că medicul din Padova a considerat că o inimă de italian trebuie dată unui alt italian.
• „L-a recompus la loc.” (Dani Oţil, Antena 2, 25 august 2012)
Din nou iarăşi încă o dată. Bis!
• „Specialiştii din micul orăşel spaniol au rămas cu gura căscată.” (Realitatea FM, 24 august 2012)
Noi am rămas cu gura căscată gândindu-ne că un orăşel nu poate fi decât mic, că de-aia e orăşel, şi nu metropolă. Atenţie la pleonasme, dragilor!
• „Cvorumul de invalidare al referendumului.” (Bogdan Chirieac, Antena 3, 23 august 2012)
• „Referendumul de demitere al preşedintelui.” (Realitatea TV, 26 august 2012)
Atenţie, cad dezacorduri pe carosabilul media! Invalidarea şi demiterea privesc referendumul, deci trebuia „a referendumului”, nu „al”.
• „Mezina preşedintelui a ales o rochie de mireasă clasică... Nunta se anunţă evenimentul anului în lumea mondenă.” (Realitatea TV, 25 august 2012)
Dacă rochia ar fi fost clasică, nu era nimic ciudat, dar e clar că Elena Băsescu, chiar mireasă fiind, nu are nicio legătură cu clasicismul, ci, poate, numai cu pleonasmul „lume mondenă” (monden vine de la „monde”, care înseamnă „lume”).
• „Un individ ia telefoanele şi pleacă ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.” (România TV, 25 august 2012)
Cacofonie rară, dulce, compusă, curgătoare, pentru că ne aduce la ureche sonoritatea oltenească a perfectului simplu plin de farmec (că-ca-şi).
• „Astăzi, vremea se va menţine în continuare excesiv de caldă.” (Dumitriţa Bugnar, Realitatea TV, 26 august 2012)
A se menţine înseamnă a fi în continuare, aşa că formularea este pleonastică.
• „De la pasaje porno la lucruri impresionante.” (Realitatea TV, 26 august 2012)
Ce logică are exprimarea? Ce, pornografia nu e impresionantă, nu vă impresionează? Mergeţi la un specialist.
• „Americanii trimisese un avion la Otopeni.” (România TV, 26 august 2012)
Mai bine era dacă aflam că nu trimiseseră niciunul.

Andrei Păunescu

24 august 2012

Boxerul care câştigă eschivând


            O jurnalistă mi-a povestit că Traian Băsescu i-a mărturisit, acum ceva vreme, că e îngândurat pentru că se apropie de finalul carierei politice şi nu a cunoscut niciodată gustul înfrângerii. Câtă tristeţe ipocrită! Vă daţi seama că preşedintele României înţelege prin victorie şi prin înfrângere numai şi numai ceea ce ţine de palmaresul lui de milog de voturi, adică faptul că a reuşit să păcălească pe toată lumea:
- Statul român comunist, care l-a făcut şi l-a trimis comandant de navă şi şef la misiunea de la Anvers, de unde onorabilul se întorcea cu marfă de contrabandă, din care recunoaşte că a făcut zeci de mii de dolari (ce bine prinde mărturisirea care spală averea, după ce regimul s-a schimbat, constituţia e alta, iar faptele s-au prescris);
- Petre Roman, pe care l-a păcălit să-l facă ministru şi adjunct la partid, după care i-a luat partidul;
- Alegătorii vasluieni, care l-au trimis de două ori în Parlament, unde nu se poate lăuda cu nicio construcţie sau iniţiativă esenţială;
- Theodor Stolojan, pe care l-a convins să-l facă ministru, pentru ca, după câţiva ani, să-i ia preşedinţia, cu lacrimi în ochi;
- Victor Ciorbea, pe care l-a convins să-l facă ministru pentru a treia oară, pentru ca, după puţin timp, să-i dărâme guvernul;
- Radu Vasile şi Mugur Isărescu, pe care i-a convins să-i încredinţeze mandatele 4 şi 5 de ministru al Transporturilor, afirmând apoi, consternant, că România nu are nevoie de autostrăzi;
- Bucureştenii, care l-au ales primar de două ori, cerându-le mereu mai mult, fără să le dea nimic, în afară de haos şi o demisie, ca să ajungă la Cotroceni;
- Românii, care l-au ales de două ori preşedinte şi l-au ajutat de alte două ori, direct sau indirect, să se salveze de la suspendarea definitivă, cărora nu le-a dat decât circ, scandal, guvernări corupte şi răzgândiri şi le-a luat salariile şi pensiile;
- Străinătatea, pe care a convins-o că e o victimă, când a călărit ţara şi neamul cum a avut chef.

Traian Băsescu a izbândit numai în ficţiuni, irealităţi, împrejurări aspiraţionale, adică lucruri nepalpabile: alegerile, nominalizările şi funcţiile în guvern şi partid, procentele partidului său, poziţiile de demnitar, promisiunile niciodată decontate (care au rămas în seama vinovaţilor, mereu alţii decât el, liderul care guvernează discreţionar şi acuză, ca şi cum ar fi în opoziţie). Dacă e să arate ceva făcut de el, nu are ce, pentru că o ţară dezbinată, trasă în mocirlă, nu construieşte, ci se degradează, şi nu are chef de muncă, obosită de atâta pălăvrăgeală politică şi ură.
Victoriile unui om politic adevărat nu ar trebui să fie reuşitele sale personale, ci realizările la care a condus comunitatea. Traian Băsescu nu a realizat nimic la Transporturi (doar că a evaporat flota), nimic la deputăţie, nimic la primărie, nimic la Preşedinţie, dar e fericit că nu l-a învins nimeni la vot până acum, iar, dacă l-a învins, la referendumul din iulie 2012, cu 88% la 12%, e, totuşi, mulţumit că o chichiţă formală l-a păstrat în jilţ. Victoriile lui Traian Băsescu sunt exclusiv politice, neurmate de ce este mai important în politică, şi anume programe finalizate şi progres.
Traian Băsescu este ca un boxer care cere mereu să intre în ring şi care se bucură că reuşeşte să scape de lovituri prin fugă şi eschive, fără să puncteze activ, aranjându-şi victoriile la cântar, adică la masa verde.
Falsa îngrijorare, amestecată cu ipocrizie paranoidă, cu care se plângea ziaristei că e trist că - vai, vai! - nu ştie gustul înfrângerii se poate completa acum cu o nouă victorie a mereu cerşetorului de voturi (cu excepţia ultimului referendum, când a cerut poporului boicotarea, ştiind că nu are nicio şansă să aibă mai mulţi susţinători decât contestatari), care stă cocoţat pe un munte de eşecuri ale realităţii create de el, dar se simte bine că are palmaresul nepătat de înfrângeri electorale.

Andrei Păunescu, 22 august 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (99)


Din puţul fără fund, cu telecomandă

Sigur că probabil aproape circa

• „Această poveste noi nu o înghitem.” (Crin Antonescu, 21 august 2012)
Nici noi nu o „înghitem” şi nici atât nu o înghiţim.
• „Statui ale sportivului de 3 metri înălţime.” (România TV, 17 august 2012)
Cine are trei metri, statuia sau David Beckham, că nu e prea clar?
• „Mă îngrijorează vestea care vine din politică care e rea.” (Petre Roman, România TV, 21 august 2012)
Continuă maratonul cacofoniilor scăpate de fostul premier. Astăzi, un exemplu cu mai multe variante de lectură, în progresie digestivă: 1) că+care = love, dacă scaunul e normal; 2) că+care+e rea = purgaţia e neplăcută, doar dacă e vorba de diaree sau constipaţie.
• „Eu doisprezece minute am tăcut.” (Cristian Boureanu, Realitatea TV, 21 august 2012)
Mai bine mai tăcea puţin, decât să intervină cu un dezacord ca ăsta, după atâta amar de vreme cu gura închisă (pentru domnul Boureanu, douăsprezece minute fără să vorbească sunt o eternitate),
• „Executivul va termina finalizarea acestor liste... prin încheierea numărării.” (Maria Toader, Antena 3, 20 august 2012)
Şi cu „epilogul sfârşitului” scandalului cum rămâne? Cerem „săvârşirea isprăvirii” şi „gata, în fine, punerea capătului” crizei politice prin „isprăvirea deznodământului”!
• „Îi rog să se sesizeze din oficiu.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
Vă credeţi oficiu, domnule general?
• „Curtea Constituţională se reuneşte să valideze invalidarea referendumului.” (Realitatea FM, 22 august 2012)
Tema obsesivă a suspendării preşedintelui Traian Băsescu a afectat grav discernămîntul şi vocabularul vorbitorilor din mass-media. Existau şi alte soluţii, nu era inevitabilă această formulare (de exemplu: să consfinţească invalidarea).
• „Vă rog pe toţi din structurile deconcentrate să vă concentraţi...” (Victor Ponta, Antena 3, 16 august 2012)
Probabil că personalul din structurile concentrate este rugat să se relaxeze.
• „Concordia avea doar doi jucători acolo: Wellington şi Purece.” (Digi Sport TV 1, 17 august 2012)
Globalizarea şi pacea mondială au cuprins şi Chiajna. Asistăm la concordia dintre un brazilian cu nume de englez şi un român cu nume de insectă.
• „Scrumbia albastră are oscioare mici... Meseria mea e limba română.” (Mircea Dinescu, Realitatea FM, 19 august 2012)
Meseria bine stăpânită, mai ales dacă este autodeclarată astfel, presupune şi evitarea greşelilor. Putea fi osciorul altfel decât mic?
• „Hai să-i rupem mâna lui Mona Pivniceru.” (Dan Constantin, Antena 3, august 2012)
Corect gramatical (şi deloc de dorit în realitate) era fie să-i rupem mâna „Monei”, fie „lui Pivniceru”, în niciun caz „lui Mona”. O fi având forţă de bărbat doamna (fost) judecător şi magistrat, dar, în propoziţie, trebuie să rămână 100% la feminin.
• „I se aduc îngrijiri medicale la domiciliu acasă.” (Realitatea TV, 17 august 2012)
Se poate să fii acasă pe stradă? Da! Aurolacii sunt dovada. Se poate să fii la domiciliu, dar nu acasă? Da, dacă nu te simţi bine în propria casă. Numai că ştirile nu sunt scena sofismelor, a străbaterilor speculative şi a poeziei absurde, unde totul e posibil. Ne întrebăm şi noi, nu dăm nimănui cu pleonasmul în cap.
• „Trebuie neapărat să urmeze sfatul medicului.” (Realitatea FM, 22 august 2012) • „Revin încă o dată şi spun.” (Cătălin Striblea, România TV, 16 august 2012) • „Citaţia e scrisă imediat pe loc.” (Antena 3, 17 august 2012)
Poftiţi! Spuneţi câte pleonasme vreţi, că emisiunile merg oricum înainte. Dar şi noi, pe urmele voastre.
• „Multe nu trebuie să facă procurorii, dar totuşi fac.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 16 august 2012)
„Însă cu toate acestea”, justiţia nu merge cum ar trebui.
• „Dacă tot au pus la punct detaliile pentru nuntă, cuplul Vanghelie-Oana Mizil urmează să se mute împreună.” (România TV, 16 august 2012)
O fi cuplul format din doi, dar substantivul rămâne la singular şi la fel trebuie să rămână şi verbul.
• „Scandalul Silviu Prigoană-Adriana Bahmuţeanu. Protecţia Copilului va demara o anchetă pentru a vedea care dintre cei doi îndeplinesc condiţiile.” (România TV, 16 august 2012)
Corect ar fi fost „care îndeplineşte”, pentru că pronumele relativ „care” este la neutru singular.
• „Care este scopul acestor procurori...” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 14 august 2012)
Cât de urât! Ce scop josnic, chiar falic!
• „Evident sigur, CSM să demareze anchete.” (Victor Ponta, Antena 3, 15 august 2012)
„Să înceapă pornirea şi demararea” odată!
• „Elemente care ţin de practica calităţii de preşedinte.” (Mihai Răzvan Ungureanu, Realitatea TV, 14 august 2012)
OK, profesore! Intelectualul subţire cu cacofonii grosolane se ţine. Poate că fostul premier fast-forward crede că se ajunge preşedinte prin cacofonie, după modelul idolului Băsescu?
• „PDL ţine să reamintească încă o dată guvernului.” (Cristian Preda, România TV, 20 august 2012)
Profesorii adevăraţi repetă până le intră proştilor în cap. Ce, să ne supărăm acuma pentru un pleonasm oarecare?
• „Artista a venit însoţită alături de...” (România TV, 16 august 2012)
Mai bine că n-a venit „singură şi solitară”, că i se făcea „frică şi teamă”.
• „Nu că domnului Helvig nu i-ar place Lady Gaga.” (Victor Ponta, Realitatea TV, 14 august 2012)
Nouă ne-ar plăcea ca premierul să folosească forma corectă a acestui verb, care rămâne de conjugarea a doua (a plăcea – plăcere) şi nu va deveni de conjugarea a treia (a place – placere), nici prin ordonanţă de urgenţă.
• „Cum se ia imobile şi scot oamenii în stradă.” (Maria Grapini, Antena 3, 14 august 2012)
Se ia dacă ar fi unul, dar, fiindcă spuneţi că sunt mai multe, se iau. De multe ori prin abuz, aşa cum se foloseşte şi limba română.
• „Alexandru Şerbănescu este unul dintre marii aşi ai aviaţiei româneşti.” (Radio România Actualităţi, 18 august 2012)
Există şi „mici aşi” în vreun domeniu? Termenul „as” conţine ideea de mare, tare, grozav. Altfel, exprimarea sună ca un „ass”.
• „Sunt nişte mici detalii pe care le avem.” (Damian Drăghici, Realitatea FM, 19 august 2012)
Adâncit în dialogul cu Mircea Dinescu, marele naist nu ne-a spus nimic despre „uriaşele detalii” şi nici despre „imensele amănunte”. Atunci spunem noi: evitaţi pleonasmele! Mare lucru că am avut parte de acel „pe care” corect, tot mai rar în vorbirea de astăzi.
• „Românul (Horia Tecău), împreună cu suedezul (Robert Lindstedt) au învins.” (Digi Sport 3 TV, 20 august 2012)
Corect era la singular, pentru că, măcar din punct de vedere gramatical, românul a învins, desigur, împreună cu suedezul. Probabil că meritele celor doi jucători de tenis au fost egale în teren, dar, în frază, românul este subiect, suedezul este subordonat, iar pluralul se putea folosi doar dacă între cei doi se afla conjuncţia coordonatoare „şi”.
• „Ne-au sunat lumea plângând.” (Antena 3, 14 august 2012) • „Toată lumea aşteaptă să răsufle uşuraţi.” (Antena 3, 21 august 2012)
Confuzie tipică între sensul cuvântului (lumea = mai mulţi oameni) şi forma sa gramaticală (singular), care duce la dezacordul în număr cu adjectivul sau verbul.
• „Lady Gaga a reuşit să ne surprindă şi să ne uimească pentru totdeauna.” (Antena 3, 16 august 2012)
Ar fi fost culmea ca solista americană să vină până la Bucureşti, în vârf de carieră, cu cea mai mare scenă dintre câte a văzut ţara noastră, să ne surprindă, dar să nu ne uimească.
• „Acestea sunt sforării a unor oameni... Există Registrul Naţional de Evidenţă al Persoanelor...” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
Ba nu! Există numai Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. Nu registrul e al persoanelor, ci evidenţa e a persoanelor. De fapt, registrul e al cui are nevoie pentru câştigarea alegerilor. Vorbitorul a nimerit numai pe alături, probabil intrigat de acele sforării ale unor oameni.
• „Această situaţie groaznică o transformă pe România într-o ţară bananieră.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
Pe cine? Pe România? Dar ce, România e o fetişcană, pe care să o transforme cine vrea, cu o minciună sau cu o mărgică? E posibil aşa ceva? E posibilă atâta mizerie? Se pare că da.
• „E incompletă informaţia care au primit-o... Datele care le am... Cu experienţa care-o am vreau să mai spun încă un lucru... Aceşti oameni care-i vedem la TV... Cineva va trebui să răspunde(Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
La atâta experienţă, la atâta simţ critic, ne aşteptam la mai multă respectare a acuzativului cu prepoziţia „pe” şi la forma corectă a verbului.
• „Acţiunea e pompieristică. Sigur că probabil trebuie să producă efecte... Cert este că este o brambureală organizată...” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
În România, „brambureala organizată” nici nu mai pare o expresie absurdă, iar ce e sigur devine repede probabil.
• „În România, cu sânge s-a construit o democraţie şi un stat de drept.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
Da, „s-a” construit „ambele două”, dar strâmb.
• „În primul rând, să-ncep cu următorul lucru... În acest tumult, au fost prinşi în vâltoare.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)
Cum o fi să-ncepi cu al doilea lucru? Cum o fi tumultul, static? Cum o fi vâltoarea, liniştită?
• „Din aproape circa 800 de votanţi, 80% au fost pe listele suplimentare.” (Antena 3, 15 august 2012)
Restul de „vreo aproximativ” 20% au fost pe listele permanente, alături de morţi, de cei plecaţi din ţară şi de cei fără buletin valabil.
• „S-a duelat împotriva nemţoaicei.” (Radio Bucureşti FM, 31 iulie 2012)
Parcă nu ar fi vorba de o confruntare la Olimpiadă, ci de o luptă între cavaleri, care se duelează pentru o femeie sau o cauză. Verbul a se duela cere numai prepoziţia „cu”, pentru că ideea de „împotrivă” este inclusă.
• „Suntem enorm de mulţi... nu vrem să coabităm cu Băsescu” (Mircea Badea, Antena 3, 15 august 2012)
Şi sunt „infim de puţini” care vor să coabiteze cu Uraganul Băs (printre ei, mulţi fripturişti şi multe slugi de vocaţie).

Andrei Păunescu

17 august 2012

Să fim optimişti: se poate şi mai rău!


Sport
 
Situaţia sportului românesc este atât de proastă, încât e mai uşor să-i vedem puţinele bune, decât să-i amintim nenumăratele rele. Situaţia seamănă cu un dezastru pe care-l vedem în direct, competiţie după competiţie, şi aminteşte cum, recent, la Europenele de fotbal, când Germania dădea al patrulea gol Greciei (4-2 a fost scorul final), comentatorul nostru TV filosofa dubitativ: care e veriga slabă a grecilor? Serios? Păi despre o verigă slabă vorbim, când toată echipa grecilor era ferfeniţă? La fel - în sportul nostru. Să căutăm punctele slabe, când toată mişcarea noastră sportivă se apropie de dezastru? Aproape toţi pilonii îi sunt demolaţi. La fotbal stăm prost, „în schimb” a început prăbuşirea şi la celelalte discipline, unde făceam performanţă (cum ar spune cineva care face ca prostul pe deşteptul cu limba română).
Suntem varză şi ne mirăm de ce pute. Pute pentru că s-a stricat, în străvechiul nostru butoi cu dezinteres, în care n-am mai suflat, pentru primenire, nici aer şi nicidecum bani. Avem parbrizul crăpat de la un capăt la altul, încercăm să-l lipim cu scuipat şi ne mirăm de ce vedem deformat, de ce ne cad cioburi în poală şi de ce curentul ne intră în ochi. Un zid năruit nu se poate repara cu o linguriţă de lipici.
La Olimpiada de la Londra din iulie-august 2012, cu cele nouă medalii (două de aur, cinci de argint şi două de bronz) am obţinut cele mai proaste rezultate din ultimele şase decenii (la Helsinki, în 1952, am luat una de aur, una de argint şi două de bronz), dar încă nu am arătat tot ce putem. În rău, desigur! Pesimiştii ar spune că mai rău nu se poate, dar noi, optimişti, spunem: ba da, se poate mult mai rău! Staţi să vedeţi cum o să fie când nu o să mai obţinem niciun aur, când o să jubilăm dacă vreun vâslaş rătăcit sau vreo gimnastă solitară o să ia un bronz, de prăsilă. Acum, încă e bine: luăm un aur la gimnastică feminină (Sandra Izbaşa la sărituri), pe teritoriul unde băteam tot, decenii şi decenii. Luăm încă un aur, la tir (Alin Moldoveanu) şi ne mai plângem, când concurăm contra unor sportivi care, de mici, au la dispoziţie săli, echipamente, antrenori, alimentaţie specializată, şcoli, mentalitate şi răsplată pe măsură?
O vreme, prin lume, au făcut glorie sportivi plecaţi de la noi, fie la mari echipe străine private (mai ales fotbalişti şi handbalişti), fie sub drapele naţionale care i-au înfăşat, adoptiv (mai ales în tenisul de masă şi de câmp). Acum, nu prea mai avem nici ce exporta, pentru că s-a strâns laţul şi a ajuns prea aproape de gât şi de par. A trecut până şi vremea în care emigrau ultimele serii de sportivi performanţi, care se apucaseră de treabă în vremea când mai exista în România interes guvernamental pentru educaţia fizică şi plecau în străinătate pentru că la noi se deteriorau continuu condiţiile de pregătire şi de recompensă. Acum, la nivelul cel mai de jos, ne holbăm şi suntem surprinşi că nu mai răsare aproape nimic, după ce – vai, ce mirare! – nu am însămânţat nimic. O să ajungem să mai urcăm pe podiumuri numai ca efect al vreunei iniţiative private ocazionale sau al talentului atipic al vreunui atlet, care merge contra curentului general de sărăcie şi nepăsare.
Încercarea noastră de a face performanţă sportivă internaţională, când statul nu investeşte la nivel naţional, este ca încercarea de a bea cu strecurătoarea. Cum să strângem apă de ploaie în plasa de pescar? Nu vom reuşi separat, pe un câmp de bătălie unde nu se reuşeşte decât împreună.

Andrei Păunescu, 14 august 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (98)


Din puţul fără fund, cu telecomandă

Loganul lui Băsescu DFK

• „Loganul B 59 defeca.” (Cătălin Striblea, România TV, 9 august 2012)
Ce făcea maşina? Păi autoturismele se duc şi ele la WC? Desigur, căutăm noi nod în papură şi sonorităţi urâte în orice. Dar aşa am auzit pe post, când se arăta că Traian Băsescu foloseşte fie trei Loganuri identice, fie un Logan al serviciilor secrete cu trei numere diferite, printre care şi B 59 DFK. Proastă inspiraţie să-i dai tocmai dlui Băs numărul DFK
• „Europa şi America spune.” (Dan Diaconescu, România TV, 10 august 2012)
„Face” şi ele ce poate, ca „să trăieşte”.
• „Diferenţa va fi la posesie: vom vedea Barcelona cu 70% şi Dinamo cu 20%.” (Gheorghe Hagi, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Şi în restul timpului (diferenţa de 10%) ce se întâmplă? Stă mingea la comentatori, la spectatori?
• „La ei trebuie să aleargă mingea.” (Gheorghe Hagi, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Când românii „trebuie să joacă” cu catalanii, iar marii fotbalişti „se apucă să comentează” la TV, apar şi astfel de faulturi la limba română.
• „Vestitul Taki-taka.” (Cătălin Munteanu, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Obosit şi năucit după ce Barcelona lui Messi a făcut ce-a vrut cu ei, dinamoviştii, în amicalul de pe Arena noastră Naţională, mijlocaşul a uitat exact formula „vestită” pe care a invocat-o, pronunţând-o greşit (corect era Tiki-taka, scris şi tiqui-taca în spaniolă), adică jocul supercombinativ, care încurcă şi limba adversarilor.
• „Miza e decât să încerce să se ridice la nivelul spectacolului.” (Bogdan Stelea, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Mai spunem o dată, si pentru fotbalişti: „decât” se foloseşte numai la formele negative, în rest trebuie aleşi termenii „numai” şi „doar” („Miza nu e decât...” sau „Miza e doar...).
• „Cei mai buni fotbalişti din lume vor ajunge la Bucureşti cu un charter special.” (Realitatea FM, 9 august 2012)
Charterul e o cursă specială prin definiţie, dragi vorbitori de prostii de la radio şi TV. Ţinând cont de faptul că am mai auzit această greşeală, expresia dvs nu este decât un „unicat de serie”.
• „În gazon a intrat echipa extratereştrilor.” (Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Aşa o fi: se pare că extratereştrii intră unde vor ei, chiar şi sub pământul noului nostru stadion naţional.
• „Repet încă o dată: domnul Dobre – un om deosebit, un om cu realizări deosebite.” (Valeriu Tabără, Realitatea TV, 12 august 2012) • „Orice hotărâre, înainte s-o publicăm în Monitorul Oficial, s-o revedem încă o dată.” (Valeriu Tabără, România TV, 13 august 2012)
Specialist în agricultură şi partide, unde a fost de două ori ministru şi demnitar în trei partide, domnul Tabără îşi poate lua masteratul în pleonasme, pe care le cultivă la posturi diferite, zi după zi.
• „În Statele Unite a durat o lună numărarea voturilor, când a fost ales Bush, şi nu s-a rupt Statele Unite.(Val Vâlcu, Prima TV, 13 august 2012)
Probabil de-aia avem aici singularul greşit în loc de pluralul necesar: pentru că America a rămas unită!
• „Totul este pus la punct până-n cel mai mic detaliu.” (Oana Roman, Antena 2, 9 august 2012)
Aşa trebuie să fie când vrei să faci o „mare mega-afacere”.
• „Procurorii, în calitate de slugi a lui Băsescu.” (Radu Mazăre, Realitatea FM, 9 august 2012)
Dezacordul (a, în loc de ale) ar putea fi justificat numai prin prisma faptului că o parte din societatea românească încă face plecăciuni în faţa lui Traian Băsescu, iar această parte este de un fundamentalism compact, singular.
• „Chipciu cu mingea la balon.” (Spartak Trnava – Steaua Bucureşti 0-3, Radio România Actualităţi, 9 august 2012)
Nu am aflat nimic despre portarul cu „palma la mână”, despre atacantul cu „glezna la picior” şi arbitrul cu „buza la gură”.
• „Ne-am bătut capul astăzi ce e cu acest Logan al lui Traian Băsescu.” (Cătălin Striblea, România TV, 9 august 2012) • „Timpul alocat emisiunii se apropie de final.” (Mihaela Arion, Radio Bucureşti FM, 7 august 2012) • „Timpul a trecut în favoarea handbaliştilor francezi.” (Jocurile Olimpice - Londra 2012, Franţa – Suedia 22-21, TVR 1, 12 august 2012) • Timpul alocat acestei emisiuni s-a terminat.” (Realitatea TV, 9 august 2012)
Felicitări! Şi în emisiunile sportive, şi în cele politice, şi în cele medicale, acelaşi ligament (pul+a, pul+a, pul+a, pul+a) care, de atâta amar de vreme, umple, irefutabil, gura vorbitorilor.
• „E greu să cópii originalul.” (Dinamo – Barcelona 0-2, Realitatea TV, 11 august 2012)
Dar e şi mai greu să copiezi vorbirea corectă.
• „Asta a fost prima activitate primordială: au fost transportaţi la spital.” (Victor Lefter, Antena 3, 10 august 2012)
Vrem să ştim ce s-a întâmplat şi cu a doua activitate secundă, şi cu ultima activitate finală.
• „Niciunul dintre acuzaţi nu recunosc fapta.” (Felicia Moga, Antena 3, 10 august 2012)
Caz tipic de harababură în acordul în număr, de confuzie între subiect şi alte părţi secundare de propoziţie. Asta fiindcă „învăţământul s-au purtat urât” cu unii elevi, iar şcolii „nu-i plac gaşca” de agramaţi.
• „Domnul Rus era ministru când rostea această frază, ăăă, această propoziţie: eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie.” (România TV, 10 august 2012)
Hotărâţi-vă, doamnă: frază sau propoziţie? Noi zicem că „v-aţi corectat greşit”, era mai bună prima variantă, „frază”, din simplul motiv că există două predicate care nu au loc în aceeaşi propoziţie şi pe care vi le-am subliniat, în caz că nu ştiţi ce sunt alea.
• „Au fost aduşi la Spitalul Bagdasar – Arsenie... Ambii au suferit traumatisme craniane.” (Antena 3, 10 august 2012)
Trei precizări: 1) Marele medic nu s-a numit Arsenie, ci Arseni; 2) Numele spitalului nu este al unui singur om, ci este dat de doi mari neurochirurgi români, Dumitru Bagdasar şi Constantin Arseni; 3) Problemele de care se ocupă neurochirurgia sunt la cap, se numesc craniene, termenul „craniane” nefiind acceptat nici măcar în cazul celor care au grave deficienţe de cunoaştere a limbii române. Pe agramaţi cartea îi vindecă, nu neurochirurgii.
• „Cele mai interesante atracţii sunt topoganele.” (pe ecran, la Antena 3, 10 august 2012)
Amatorii de joacă prin „ăpi” pot merge în noul parc „acfatic” de la Chiajna în „trelinguri”, cu „lăbi” de scafandru şi „ăripi” de protecţie, pentru că au la dispoziţie „dulaburi” pentru obiectele personale.
• „În spatele meu sunt două familii care-şi plâng soţul – tatăl a şapte copii.” (Antena 3, 11 august 2012)
Mare om, mare bărbat, dacă era soţ la două familii prietene.
• „Principala sarcină care o are Curtea Constituţională.” • „Pentru ardeii care azi plătesc 3 lei noi, voi plăti 3,5 lei.” (România TV, 11 august 2012)
Un sfat prietenesc: renunţaţi la vreo două kile de „ardei care” îi puteţi cumpăra mai târziu şi, cu cei 6-7 lei economisiţi, mergeţi la tarabe, la Universitate, unde întrebaţi de cărţi de gramatică, orice ediţie, orice an de apariţie, în care veţi găsi, invariabil, că prepoziţia „pe” este obligatorie în asemenea construcţii ale cazului acuzativ.
• „Vor bătea clopotele în localitatea Buzescu, acolo unde Dan Finuţu avea locuinţa.” (România TV, 11 august 2012)
„Vor bătea” până „vor cade” în bernă steagurile şi „vor dădea” lacrimi şi până „vor scri” cronicarii despre viaţa şi moartea liderului ţigan.
• „Trei persoane sunt grav rănite. Una dintre ea – în stare gravă.” (România TV, 11 august 2012)
Şi încă o problemă: „unul dintre tine” bate câmpii agramat.
• „Victor Ponta salută comunicatul parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie.” (Antena 3, 14 august 2012)
În primul rând, nu ştiam că se pune parchet pe acoperişul instituţiilor noastre. În al doilea rând, nu e vorba despre Înalta Curte, ci despre Curtea Constituţională, care e cu totul altceva.
• „Răspunsuri prea rapizi la comenzi politice.” (Realitatea TV, 12 august 2012)
Răspunsurile rapizi le dau vorbitorii grăbite.
• „USL-ul desconsolidează instituţiile.” (Adriana Săftoiu, Prima TV, 13 august 2012)
Nu era mai simplu şi corect să spuneţi „slăbeşte”, „periclitează” sau „şubrezeşte”? Limba română are destule variante corecte, ca să nu fim obligaţi să improvizăm strâmb.
• „Sper că justiţia va găsi calea justă!(Ioan Rus, Antena 3, 13 august 2012)
Adânc spus. Totuşi, ţinând cont de injusteţea atâtor metode juridice şi sentinţe de la noi, speranţa ex-ministrului de interne este justificată, chiar dacă e construită pe o tautologie.
• „După aproximativ o oră, ulterior se va merge la biserică... cu două dricuri exact la fel.” (Sonia Simionov, Antena 3, 13 august 2012)
Pereche de pleonasme, spuse în direct, la distanţă de numai câteva secunde, ca să ne dăm seama „fix precis pe loc deodată, nu apoi mai târziu” că reporteriţa vorbeşte „prost aiurea nasol greşit” deloc întâmplător.
• „Spitalele astea pe care le-a făcut Ceauşescu – să-i dea Dumnezeu sănătate!” (Dan Diaconescu, OTV, 13 august 2012)
Ce să-i dea lui Ceauşescu? Sănătate? Păi n-a murit de două decenii şi ceva? Sau poate Dan Diaconescu, spre a avea un argument şoc la prezidenţiale, l-a găsit viu pe fostul preşedinte prin Iran sau Coreea de Nord şi o să-l aducă în direct, cu Elodia, imediat ce o să o găsească şi pe ea, oricum o fi: vie, moartă, leşinată, întreagă, ciopârţită sau dizolvată în acid.
• „Maşini cât de cât identice.” (Dan Diaconescu, OTV, 13 august 2012)
Chiar dacă Dan Diaconescu, la cele 50 de kile pe care recunoaşte că le are, conduce un uriaş Rolls Royce, trebuie să-i spunem că astfel de maşini mai există şi la alţi proprietari. Aşa că trebuie să se decidă: fie „cât de cât”, fie „identice”. Laolaltă nu se poate, decât dacă se face un referendum cu „aproximativ 100%” votanţi pentru abrogarea gramaticii curente.
• „O scurtă povestioară.” (OTV, 13 august 2012)
Povestioara nu poate fi decât scurtă, la fel cum epopeea nu poate fi decât lungă. Dacă nu ne credeţi, spuneţi-ne o „povestioară uriaşă”, apoi o „scurtă epopee”.
• „Se încearcă ca autorităţile...” (Antena 3, 8 august 2012)
De obicei, cacofonia este o eroare verbală simplă, care sună atât de urât, încât începe să miroasă. Uneori, ea este atât de imprevizibil alcătuită, încât ne surpinde şi pe noi, aşa cum se întâmplă în acest caz, când ni se oferă, involuntar, o formă de plural, imperfect, la persoana a treia (că-ca-au) a verbului pe care ne jenăm să-l amintim în variantă natur.
• „Dacă bifezi varianta corectă, a doua zi participi la extragerea la sorţi.” (Realitatea TV, 9 august 2012)
Iată cum, prin truda vorbitorului, pot coabita eronat cele două variante corecte („extragere” şi „tragere la sorţi”).
• „Trebuie să se restituie înapoi şi banii pensionarilor.” (Antena 3, 14 august 2012) • „În ciuda vremii, au fost însă şi curajoşi.” (România TV, 11 august 2012)
Dar însă totuşi cu toate acestea mai există curajoşi bravi netemători temerari, neînfricaţi şi îndrăzneţi! Aşadar deci prin urmare nu sunt pierdute şi irosite speranţele şi nădejdile, câtă vreme există pleonasmele care ne produc lacrimi, când de râs, când de plâns.


Andrei Păunescu