Boxerul care câştigă eschivând

            O jurnalistă mi-a povestit că Traian Băsescu i-a mărturisit, acum ceva vreme, că e îngândurat pentru că se apropie de finalul carierei politice şi nu a cunoscut niciodată gustul înfrângerii. Câtă tristeţe ipocrită! Vă daţi seama că preşedintele României înţelege prin victorie şi prin înfrângere numai şi numai ceea ce ţine de palmaresul lui de milog de voturi, adică faptul că a reuşit să păcălească pe toată lumea:

- Statul român comunist, care l-a făcut şi l-a trimis comandant de navă şi şef la misiunea de la Anvers, de unde onorabilul se întorcea cu marfă de contrabandă, din care recunoaşte că a făcut zeci de mii de dolari (ce bine prinde mărturisirea care spală averea, după ce regimul s-a schimbat, constituţia e alta, iar faptele s-au prescris);

- Petre Roman, pe care l-a păcălit să-l facă ministru şi adjunct la partid, după care i-a luat partidul;

- Alegătorii vasluieni, care l-au trimis de două ori în Parlament, unde nu se poate lăuda cu nicio construcţie sau iniţiativă esenţială;

- Theodor Stolojan, pe care l-a convins să-l facă ministru, pentru ca, după câţiva ani, să-i ia preşedinţia, cu lacrimi în ochi;

- Victor Ciorbea, pe care l-a convins să-l facă ministru pentru a treia oară, pentru ca, după puţin timp, să-i dărâme guvernul;

- Radu Vasile şi Mugur Isărescu, pe care i-a convins să-i încredinţeze mandatele 4 şi 5 de ministru al Transporturilor, afirmând apoi, consternant, că România nu are nevoie de autostrăzi;

- Bucureştenii, care l-au ales primar de două ori, cerându-le mereu mai mult, fără să le dea nimic, în afară de haos şi o demisie, ca să ajungă la Cotroceni;

- Românii, care l-au ales de două ori preşedinte şi l-au ajutat de alte două ori, direct sau indirect, să se salveze de la suspendarea definitivă, cărora nu le-a dat decât circ, scandal, guvernări corupte şi răzgândiri şi le-a luat salariile şi pensiile;

- Străinătatea, pe care a convins-o că e o victimă, când a călărit ţara şi neamul cum a avut chef.

Traian Băsescu a izbândit numai în ficţiuni, irealităţi, împrejurări aspiraţionale, adică lucruri nepalpabile: alegerile, nominalizările şi funcţiile în guvern şi partid, procentele partidului său, poziţiile de demnitar, promisiunile niciodată decontate (care au rămas în seama vinovaţilor, mereu alţii decât el, liderul care guvernează discreţionar şi acuză, ca şi cum ar fi în opoziţie). Dacă e să arate ceva făcut de el, nu are ce, pentru că o ţară dezbinată, trasă în mocirlă, nu construieşte, ci se degradează, şi nu are chef de muncă, obosită de atâta pălăvrăgeală politică şi ură.

Victoriile unui om politic adevărat nu ar trebui să fie reuşitele sale personale, ci realizările la care a condus comunitatea. Traian Băsescu nu a realizat nimic la Transporturi (doar că a evaporat flota), nimic la deputăţie, nimic la primărie, nimic la Preşedinţie, dar e fericit că nu l-a învins nimeni la vot până acum, iar, dacă l-a învins, la referendumul din iulie 2012, cu 88% la 12%, e, totuşi, mulţumit că o chichiţă formală l-a păstrat în jilţ. Victoriile lui Traian Băsescu sunt exclusiv politice, neurmate de ce este mai important în politică, şi anume programe finalizate şi progres.

Traian Băsescu este ca un boxer care cere mereu să intre în ring şi care se bucură că reuşeşte să scape de lovituri prin fugă şi eschive, fără să puncteze activ, aranjându-şi victoriile la cântar, adică la masa verde.

Falsa îngrijorare, amestecată cu ipocrizie paranoidă, cu care se plângea ziaristei că e trist că - vai, vai! - nu ştie gustul înfrângerii se poate completa acum cu o nouă victorie a mereu cerşetorului de voturi (cu excepţia ultimului referendum, când a cerut poporului boicotarea, ştiind că nu are nicio şansă să aibă mai mulţi susţinători decât contestatari), care stă cocoţat pe un munte de eşecuri ale realităţii create de el, dar se simte bine că are palmaresul nepătat de înfrângeri electorale.

Andrei Păunescu, 22 august 2012