Cât de
jenant este să vezi un lider cum se poartă dur cu cei slabi şi umil cu cei
puternici. Liderii de faţadă, aflaţi pe treapta cea mai înaltă a podiumului din
cauza conjuncturii, sunt aspri cu subalternii pe care îi sperie şi umili cu cei
pe care nu-i pot controla şi care îi sperie. Aceşti lideri, urcaţi în tron pe
slăbiciunea mare a celorlalţi, nu pe forţa lor, care, în absolut, e aproape
nulă, încearcă la orice confruntare metoda sperietoarei. Dacă ţine, ţine, dacă
nu, schimbă placa. Dacă inamicul fuge, totul se termină fără luptă, cu doar un
consum de urlet diversionist.
Amintiţi-vă,
două câte două, secvenţe cu Traian Băsescu în împrejurări diferite:
• când era primar, răstindu-se
birjăreşte, autoritar şi sigur pe bici, la cei din parc, „Bă! Linişte, ce
dracu’?”;
• când căuta, la reuniunile de
la Bruxelles sau din alte oraşe europene, o mână importantă, de care să se
agaţe, să fie băgat în seamă, să se legitimeze cu ceva parfum nobil şi el, marinarul
singuratic.
Sau:
• când l-a luat peste picior în
public pe doctorul Raed Arafat, obligându-l să plece de la Ministerul Sănătăţii
(„Ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat. Cine credeţi că
pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”);
• când, speriat de protestele
mulţimilor, l-a rugat pe acelaşi doctor Arafat să vină înapoi.
Sau:
• când a promis, suficient, că
nu-l va numi niciodată prim-ministru pe imaturul Victor Ponta, atunci când credea
că l-a făcut pe Emil Boc un colos, iar Elena Udrea îşi închipuia că e adevărat
că poporul doarme cu poza ei sub pernă;
• când l-a numit premier pe acelaşi
Victor Ponta, de frica pierderii totale a controlului în rămăşiţa de mandat pe
care o mai are.
Cum se
sperie şi văd că duşmanul nu o ia la fugă după primul răcnet de intimidare,
Traian Băsescu şi cei din aceeaşi categorie cu domnia sa schimbă placa şi
adoptă filosofia „Capul plecat parlamentul nu-l suspendă”. Sau îl
suspendă. Un lider adevărat nu îşi schimbă atitudinea, după cum îi flutură
lenjeria de frica adversarilor sau după cum se simte tare, călărindu-i pe cei
slabi, care l-au urcat în şa. Cu câtă blândeţe, cu câtă toleranţă a vorbit,
timp de câteva zile, preşedintele Traian Băsescu liderilor USL, până a găsit
şmecheria cu care să facă să pară egale furăciunile de zeci de miliarde de euro
ale regimului său portocaliu şi cele câteva zeci de pagini de plagiat din teza
de doctorat a lui dottore Victor
Ponta!
Maestru
al răsturnărilor de situaţie, Traian Băsescu a mai încercat acum metoda
înspăimântării, cu ultima suflare a cacealmalelor din zori, şi sigur a mai recuperat
câţiva electori pierduţi sau naivi, care au început să se gândească la paginile
lui Ponta şi nu la miliardele noastre, evaporate sub guvernarea Băs-Boc-Udrea
şi rematerializate în buzunare dosite.
Vinovat
nu e cel care încearcă diversiuni, ca să scape cât mai uşor, ci fraier e cel
care cade în plasă, care nu ştie să răspundă prompt şi să arate lumii care e
raportul adevărat dintre realizările
hoţilor vechi şi noi, dintre furturile succesive din ţara asta, dintre sperietoarea
de paie şi adevăratul buzdugan care, când va scăpa de sub control, va lovi
fatal drept în frunte pe primul care nu va şti să se apere.
Andrei
Păunescu, 4 iulie 2012
