De la poezie la sul
Nu e nevoie să vă luaţi în buzunar, la plecarea de acasă, nicio carte de poezii, pentru că – născut poet – orice român veţi întâlni va fi în stare să vă recite sau măcar să vă improvizeze câteva versuri. De la portarul frustrat de la bloc până la şoferul ştirb de autobuz, de la agentul fiscal care vă ia impozitele cu tot cu piele la fiecare termen născocit de stăpânire până la copilul care stă zgâit cu ochii în computer la internet cafe chiulind de la şcoală, de la vânzătoarea blazată de la ziare până la badigardul care sprijină gardul ciocoilor noi, oricare vă va putea deschide larg – doar să doriţi asta - frontul liric românesc, declamat cu mişcări înţelepte din cap, sub adierea livrescă de bere şi senviş la ziar.
Dacă aţi uitat să vă luaţi, în graba de dinaintea drumului, măcar un disc cu muzică, nu cădeţi în deznădejdea cea de pe urmă, la gândul că poteca vă va fi împodobită cu scaieţii unei lumi fără portative şi triluri. Oriunde veţi opri, cel puţin un muncitor de la canalizare, sprijinit în târnăcop, lăsând naibii treaba pentru care tocmai se află acolo, va fi în stare să vă cânte măiastru, ca un demn moştenitor al baciului milenar (autor şi proprietar deopotrivă al Mioriţei) o doină, un rock’n’roll, o arie a Busuiocului sau măcar o manea colorată hip-hop. Sub ghiersul lui, flutura-i-va tivul desprins de truda în apele noastre reziduale. În vibraţia ambitusului său tabagic de carieră solistică ratată curăţa-i-se-vor lopata şi salopeta, până la ultima pată de ulei care nu s-a dat ieşită cu niciun detergent forte. La căldura glasului dumneasale vor face recurs generaţii de muzicieni, nerecunoscuţi vreodată de istoria ingrată, care i-a trimis la cazma şi la şubler, în loc să îi înscrie cu forţa la conservator.
Oriunde vă va doborî foamea, în cale, fără bani şi fără vreun pesmet strategic dosit în buzunar, să ştiţi că există salvare: tanti de la pâine vă va scoate din impas cu o franzelă din fondul ei de protocol pentru porcul de acasă, spunându-vă că: lăsaţi, mai treceţi altădată pe-aici şi îmi daţi atunci. Sau chelnerul de la pizzerie, care are şi el potenţialul colac de salvare şi vă va omeni cu o coajă, destul de înmiresmată de tomate şi brânzuri, ca să treceţi pragul critic şi să ajungeţi la propriul dumneavoastră blid de acasă.
Dacă vi se vor defecta motorul sau ţeava, ştecherul sau papucul, frigiderul sau jiglerul, când vor veni specialiştii (mereu prea târziu), deja vecinul sau trecătorul întâmplător vor fi rezolvat defecţiunea, cu un patent, o sârmă, un ciocan şi cu multă, foarte multă minte practică, pusă în funcţiune, însă, mereu, doar până la un nivel amical, de avarie şi intervenţie pe picior, aproape niciodată încoronată instituţional sau profesional.
Oricând disperarea singurătăţii vă va căuta şi vă va striga în urechea internă că nu există recurs, mergeţi într-o noapte la un butic non-stop şi intraţi în vorbă cu primul taximetrist, cu geacă de piele revopsită, care a oprit să-şi ia ţâgare. Vă veţi împrieteni pe viaţă şi veţi afla în două - cel mult trei - minute, că el, de fapt, nu e şofer dintotdeauna şi pentru vecie, ci o face doar aşa, la şto, pe moment. El, cel adevărat, e preten cu patru miniştri – uite-acu îi sun dacă nu credeţi! - , e văr de-al cincilea cu Bănică şi tot el a dus-o – jur, să moară familia mea! - cu volanul lui, de şease ori pă puţân, pe Udrea acasă, când actuala doamnă cu forme a palatelor noastre încă nu se cocoşise de atâtea afaceri şi încă nu se cocoşase de atâta răspundere, câtă i-a căzut între timp pe umeri-genunchi şi inima de după piepţi.
Nu duceţi, aşadar, grija poeziei, a cântecului, a coltucului de pâine, a meşteşugăritului şi a singurătăţii, dacă umblaţi prin România. Altele sunt problemele noastre insolvabile. Lăsaţi acasă, liniştiţi, versul, muzica, disperarea solitudinii, trusa de scule, pachetul cu merinde şi sticlonţul cu apă. Le veţi găsi, le veţi recupera din văzduh, la prima strigare.
Dar nu uitaţi să vă luaţi, întotdeauna, ascuns în buzunar, un petic de hârtie igienică. Ape vor inunda şi vor seca albiile majore şi minore ale râurilor, tornade vor deveni fenomene fireşti ale spaţiului mioritic, viscole de zăpadă vor smulge din ram bananele înflorite prematur pe Vârful Gutâi, drumurile judeţene şi chiar cele forestiere vor fi asfaltate pe patru benzi dus şi paişpe întors, chiar şi politicienii vor avea cuvânt, caracter şi ţinere de minte, dar hârtie igienică tot nu se va găsi în closetele publice româneşti!
Cereţi orice patriei noastre şi vă va oferi, necondiţionat: poezie şi muzică fără număr, un colţ de pâine şi un strop de vin de supravieţuire, inventivitate de remediat orice pană şi prietenie de-o viaţă chit că mâine toate se vor şterge din memorie. Dar nu-i cereţi României hârtie în toalete, căci îi este peste puteri. Este peste limita de rezistenţă a fibrei naţionale. Fibră care nu a auzit de celuloză. Pretindeţi orice, dar nu sulul! Izbăvitorul sul, de care ne amintim mereu numai când nu mai e nimic de făcut, acolo, în cabina privată în care, privind către golul faianţei şi neputinţa gresiei, de voie-de nevoie, trebuie să sacrificăm fie o batistă, fie o bancnotă, fie înşişi chiloţii noştri, pentru a nu ne face de păcat când revenim în lumea dezlănţuită, care ne aşteaptă, după ce flotorul şi-a făcut datoria.
Am căutat ezoterismul acestui fenomen tragic al permanenţei noastre şi nu am găsit decât explicaţia provizorie că românii, când se trezesc fără apărare în spatele uşilor închise ale latrinelor, jură că vor merge de îndată până la primărie, mâine până la Victoriei, răspoimâine sigur pân-la Cotroceni, dacă e cazul până la Haga, Bruxelles, Strasbourg şi New York, ca să îndrepte lucrurile şi să repună hârtia igienică la locul ei. Dar, de îndată ce impasul se rezolvă cumva, victimele noncivilizaţiei uită. Şi data viitoare păţesc la fel. Şi se apucă de săpat răsaduri de legume în grădină după ce stomacul deja ghiorăie, se apucă de căutat un şerveţel, atât, un şerveţel, abia după ce fiziologia şi-a arătat colţii.
Am păşit în mileniul trei, dar un acelaşi avertisment transcende istoria şi rămâne la fel de valabil ca în negurile antice, medievale, fanariote, burgheze şi socialiste. Bazaţi-vă pe cultura română, pe inima română, dar nu şi pe civilizaţia românească!
