Votaţi orice, doar votaţi!

Părerea mea despre politică o ştiţi, aşa că nu o să vă intoxic şi eu, aici, sfătuindu-vă să votaţi "Da" la referendumul de mâine, duminică, 29 iulie 2012, în care suntem întrebaţi dacă suntem de acord cu demiterea preşedintelui, deja suspendat, Traian Băsescu, sau să votaţi "Nu", dacă doriţi să revedeţi şi să retrăiţi deliciile ultimilor 8 ani. O să vă rog, dacă înseamnă ceva cuvântul meu pentru dumneavostră, să mergeţi şi să votaţi orice, numai să votaţi.

Treceţi şi peste comoditatea verii, şi peste tentaţia de a rămâne acasă ori în camera de vacanţă, sub pretextul neamestecului în cocina politică (tentaţie alimentată incredibil şi vinovat de PDL şi de preşedintele care acum se teme de popor, care vă îndeamnă să boicotaţi referendumul, îngroziţi că o să le cadă şi ultima redută a regimului de Băs-gaşcă) şi duceţi-vă la urne. Nu faceţi nimănui o favoare, ci numai dumneavoastră înşivă.

M-am întâlnit în cimitir, la parastasul de 9 luni al surorii mele, Ioana, cu o cunoştinţă bună, care credeam că mă cunoaşte, care ştiam că urmăreşte ce mai scriu prin Flacăra, pe FaceBook şi pe blog. M-a întrebat ceva care m-a speriat şi m-a făcut să pricep că mulţi habar nu au ce e cu referendumul ăsta: "Andrei, cică nu are rost să mergem la vot, că Antonescu e deja preşedinte..." Vă daţi seama ce confuzie este în mintea atâtor oameni? Mai întâi, că nu alegem între Băsescu, Antonescu, X şi Y, ci doar spunem dacă mai suportăm sau nu încă doi ani cu Băsescu. Apoi, la toamnă, mei vedem cine merită votat de-adevăratelea.

Deci...

... În secolul XIX, la începuturile presei şi literaturii române moderne, Ion Heliade Rădulescu lansa, în "Dacia Literară", îndemnul „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Atunci, prea puţini ştiau carte, nu vota poporul întreg, dar oamenii au început să scrie, emancipându-se. Acum, scriu aproape toţi, dar oamenii nu prea mai vor să voteze, dispreţuind chiar valoarea supremă a democraţiei pe care şi-au dorit-o cu ardoare până în decembrie 1989.

E vremea să votaţi, orice, numai să votaţi!

Oportunistul nativ: drepturi de locatar şi obligaţii de vagabond

• Pe străzile de lângă spitalul de copii din Bucureşti, trăieşte un câine atât de frumos, încât i se spune Frumosu’ (câtă imaginaţie la cei care l-au botezat aşa!). În afara faptului că e frumos, seamănă perfect cu preşedintele Traian Băsescu: are drepturi de locatar (onorabil) şi obligaţii de vagabond, este oportunistul prin excelenţă, adică e şi la putere, şi în opoziţie, în acelaşi timp, după nevoi şi păcăleşte pe toată lumea cu farmecul lui, dovedit irezistibil. Când l-am dus la veterinar să-i aflăm vârsta, să-i facem carte de sănătate şi să-l vaccinăm, l-am rugat pe medicul Bogdan Gheongheos să-i treacă, la rubrica „semne particulare” doar atât: „oportunist nativ”.

• Frumosu’, ca şi Băsescu, este umil când îi e frică de concurenţa căreia nu-i face faţă şi plin de tupeu de după gard. Depinde cât de fraier sau şantajabil este cel din faţa lui. Latră de răsună cartierul, dacă adversarul nu poate ajunge la el, şi se ascunde unde poate, când trebuie dusă o luptă faţă în faţă. Se gudură pe lângă trecătorii cu plasele pline, se ia după ei, îi priveşte cu ochi convingători, până aceştia îi dau ce au în pungi (inclusiv voturile), apoi îi abandonează relaxat şi caută să intre în curţile unde sunt oale cu apă – următoarea ţintă de supravieţuire şi confort.

• Fiindcă, vorba lui Traian Băsescu, iarna nu-i ca vara, Frumosu’ intră pe la oameni prin curţi când e canicula mai mare sau când viscolul bate mai tăios şi îşi cere agresiv dreptul să iasă liber în stradă, când vremea e tocmai bună pentru hălăduit. Pe cât de tare râcâie poarta pe dinafară ca să intre, pe atât de rău o zgârie, curând, pe dinăuntru, ca să iasă. E un răzgândac de profesie şi nu îi poţi refuza nimic, pentru că fiecare gest îl face cu maximă convingere, aproape plângând. În curtea mea, îl aşteaptă cuminte o căţea fidelă, Bora, care nu are voie să cutreiere străzile liberă şi căreia, de voie, de nevoie, i l-am destinat ca bărbat cu toate drepturile şi fără nicio obligaţie.

• Nimic nu i se pare prea mult când este să-i dai ceva acestui animal (politic) şi nu poţi să-l tragi la răspundere pentru nimic, fiindcă mereu îţi arată că altcineva e de vină. El consideră că totul i se cuvine şi nu datorează nimic şi cu asta s-a terminat demonstraţia, ca la puştanii care, când cer libertăţi, spun că vor să fie trataţi ca nişte oameni mari, egali, iar, când trebuie să se înhame la treburi, îndatoriri, responsabilităţi, se smiorcăie că sunt, încă, nişte copii.

• Dacă Frumosu’ ar fi candidat la vreo demnitate publică, ar fi cerut, ca Traian Băsescu, şi Ministerul Transporturilor în cinci ocazii, din 1990 până în 2000, şi deputăţia în parlamentele din 1992 şi 1996, şi Primăria Bucureştilor (în 2000), şi Primăria din nou + Consiliul General al Capitalei ca să aibă toate armele (în 2004), şi Preşedinţia că situaţia l-a obligat, nu a vrut el (în 2004), şi Parlamentul ca să fie preşedinte jucător (în 2004), şi revalidarea la referendumul de după suspendarea din 2007, şi Parlamentul din nou, în 2008, că prima oară s-a înşelat şi nu i-a ieşit, şi Preşedinţia din nou, în 2009, că prima oară a greşit, şi şi şi...

• Dacă şi după al doilea referendum, convocat în 29 iulie 2012, după a doua suspendare, Traian Băsescu rămâne în funcţie, înseamnă că poporul român nu mai are chiar niciun drept să se plângă de putregaiul în care trăieşte. Poate că putregaiul, mocirla, minciuna, jegul, mitocănia, abureala, curvăsăria, jaful, răzbunarea, incultura, cinismul, tupeul, grobianismul, falsul, izolarea şi şantajul din România de azi nu sunt făcute de cei mai mulţi dintre români, dar, cu siguranţă, tot răul rămâne la putere prin ignoranţa şi absenţa noastră de la secunda de decizie de la referendum (şi de la orice scrutin) şi de la următoarele ore, zile, luni şi ani de implicare şi curăţenie la care avem obligaţia. Dacă sunt cetăţeni care îşi închiriază buletinul de identitate până după vot, ca să îi asigure pe ticăloşi că nu au cum să se prezinte la urne, de vină sunt şi cumpărătorii de absenteism, şi cei ce vând pe câţiva lei sau euro vieţile lor nepreţuite şi miliardele României. Scopul mârşav îşi găseşte şi îşi stabileşte mereu mijloacele, doar dacă majoritatea se face părtaşă la singura soluţie a lui Traian Băsescu, şi anume rămânerea în funcţie la masa verde, prin neprezentarea acelui cvorum de jumătate plus unu, necesar validării referendumului.

• Iartă-mă, câine frumos, că te-am băgat, fără să ai nicio vină, în acest tablou sinistru. Tu faci ce faci doar ca să-ţi asiguri acoperişul şi colţul de pâine de azi, nu să furi flote, coteţe în strada Mihăileanu, salarii de mii de euro lunar, locuri în Parlamentul European, industrii dezagregate şi vândute străinilor, aurul de la Roşia Montană, aluminiul de la Slatina şi multe altele, acoperite de imunitatea prezidenţială. Născut nu se ştie când, pe undeva prin cartierul Berceni, tu, Frumosule, câine fără de vină, ai tot dreptul să trăieşti şi după 29 iulie 2012. Traian Băsescu, născut în 4 noiembrie 1951 şi renăscut la fiecare votare de până acum, prea ne-a ameţit de nu mai ştim pe unde s-o luăm şi, de aceea, trebuie să ne iasă imediat din sânge şi, ca orice produs de Murfatlar, să se scurgă, luni dimineaţă, direct la canalizarea politicii româneşti.

Andrei Păunescu, 25 iulie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (95)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Dealul înclinat al flăcării olimpici din Comitetul Kent

• „S-or înţelege, nu s-or înţelege, mi-ar place să fie un bărbat în casă... Cu cele trei femei din viaţa mea, soţia şi cele două fiice, lucrurile sunt calme şi liniştite... când vin de la servici.” (Traian Băsescu, Servus Talk, Transilvania Look TV Cluj, 22 iulie 2012)

1) Pe vremuri, preşedintele Băsescu spunea „mi-ar plăcea” şi „serviciu”. De când e suspendat, a suspendat rigoarea conjugărilor a doua şi a treia şi a instaurat, pedepsitor, termenul „servici”, special pentru neocotroceanul Crin Antonescu.

2) Cu cele trei femei (Maria, Ioana, Elena Băsescu) ştim că domnul Traian poate aplica pleonasmul de campanie „calm şi liniştit”, dar cu a patra, Elena Udrea, băgăm mâna în foc că e „invers şi pe dos”.

• „În marile supermarketuri, foarte greu intră produsele româneşti.” (Victor Ponta, Antena 3, 21 iulie 2012)

Lăsaţi, lăsaţi, că nu intră marfa autohtonă nici în „micile supermarketuri”, nici în „uriaşele hypermarketuri”! Poate doar pe uriaşele tarabe.

• „Am avut onoarea de a fi purtătoare a flăcării olimpici.” (Nadia Comâneci, Antena 3, 21 iulie 2012)

Aşa se întâmplă când ai în vitrină medalii „olimpici” şi „cupi” mondiale sub tricolorul românesc, dar ai emigrat în Statele „Uniţi” ale Americii şi în casa din „Steiţ” nu îţi mai „vorbesc” nimeni româneşte.

• „Absenţa lui Dică e o pierdere, dar încercăm să suplinăm cu cei tineri.” (Gheorghe Hagi, Digi Sport 2 TV, 24 iulie 2012)

După debutul rezonabil în „A” cu Viitorul Constanţa, Gică Hagi s-a pierdut în hăţişul lexical şi a „suplinat” dezamăgitor, cu ce a putut, termenul în cauză.

• „Pe un deal înclinat.” (Val Vâlcu, Antena 3, 23 iulie 2012)

Singura situaţie în care am putea accepta această formulă ar fi dacă s-ar vorbi despre o afacere, o înţelegere („deal” în engleză), care ar putea fi înclinată sau nu. Dar, cum dealul din relieful nostru este mereu înclinat, că de-aia e deal, nu suntem de acord cu formula. Nu facem, deci, „dealul”!

• „Acuma deocamdată... preşedintele suspendat nu are nicio legătură... ca să fie clar şi limpede.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 19 iulie 2012)

Atât de puţine cuvinte şi atât de mare densitatea de pleonasme! Păcat că realizatoarea emisiunii „Panorama” nu a făcut „nicio legătură şi conexiune”, ca să fie lista „completă şi întreagă”.

• „Ies vecinii, zice că facem circ pe stradă.” (Mărioara Zăvoranu, Pro TV, 19 iulie 2012)

La cât scandal e în şi despre familia Zăvoranu, nu ştim de ce ne mai băgăm şi noi. Ce, acum să ne certăm pentru un dezacord între subiect şi predicat?

• „Torţa olimpică purtată de români în Comitetul Kent.” (B1TV, 19 iulie 2012)

Alo! Helău! Comitatul Kent, nu Comitetul, copii ai durerii geografice! Pe linia asta, o să ajungem să auzim că există în Marea Britanie „Comisia E-sex” (care se ocupă cu sexul electronic), „Colegiul Sus-sex” (pentru sexul în partea superioară a organismului), „Biroul Middle-sex” (hai cu sexul de mijloc, care nu supără pe nimeni), „Consiliul Liver-pul” (care are ca obiect de activitate ficatul şi pulul) şi „Comitetele şi Comiţiile” Dur-ham (şuncă dură), Nor-folk (folk cu capu-n nori), Man-chester (bărbatul care bagă mâna-n sâni), Lincoln-shire (şirul lui Lincoln), Suf-folk (bâlbâitul sufocat fără folk), Lan-ca-shire (lanul ca şir, nu ca suprafaţă), West-mor-land (decedez în ţara de vest)...

• „Suma de 12 milioane euro a fost câştigată în urmă cu 25 de luni, în iunie 2009.” (Realitatea TV, 22 iulie 2012)

Dacă informaţia ar fi fost dată pe post în iulie 2011, ar fi fost totul bine. Dar, cum a fost difuzată în iulie 2012, e clar că, de la câştigarea premiului uriaş la Loterie, au trecut 3 ani şi o lună, adică 37 de luni. Aşa spun calendarele, că anul are 12 luni, iar 3 ani şi o lună înseamnă 37 de luni, nu 25.

• „Apropo de vremurile tulburi prin care trec ţara... N-am fi vrut să vorbim politică câtuşi de puţin.” (Servus Talk, Transilvania Look TV Cluj, 22 iulie 2012)

Cu Traian Băsescu invitat, cacofonia (că-cât...) vine de la sine, aşa cum au venit de la sine vremurile tulburi pentru România. Contribuţia moderatorului a fost „decât” de un dezacord (ţara trec).

• „Ploile torenţiale care au afectat Lendul Styria... Autorităţile din Lendul austriac se confruntă cu ...” (Realitatea TV, 21 iulie 2012)

Nu tot ce e străin e englezesc şi nu orice cuvânt neromânesc se rosteşte americăneşte, mai ales când e vorba, clar, de un land austriac, care se pronunţă nemţeşte, adică fonetic. Nu ne ajung clasicele perle franţuzite „Mişel Jacson”, „Jean Sebastien Bach” (stradă din Strasbourg, cu numele marelui compozitor german mutilat de asimilatorii francezi), „Asedese”, „Jan Jilian” (AC/DC şi Ian Gillan, pentru publicul parizian), „Vudi Vudpecăr”, „Vudi Alen” (ciocănitoarea Woody şi Woody Allen, pentru nemţi şi pentru bănăţeni), „Maic Geigăr” (Mick Jagger, pentru hiperanglofili)?

• „Nu-mi pierd timpul cu tine degeaba!” (Cătălin Botezatu, Euforia TV, 22 iulie 2012)

Nici noi, dar întrebăm, ca proştii: puteam alege „să pierdem timpul cu folos”? Creatorul, răstindu-se la una dintre fetele care aspiră şi tot aspiră să facă o carieră, a tras un pleonasm lat cât banda de la chilotul personalizat şi gros cât spatele fără prejudecăţi. Evident că nici producătorii şi niciuna dintre fete nu s-au prins şi, chiar dacă se prindeau, prin absurd, de gafă, nu avea nimeni curajul să-l înfrunte pe gurul cu două picioare în persoană.

• „Prinţul Charles s-a căţărat pe un perete de escaladă.” (Mirela Vaşadi, Realitatea TV, 19 iulie 2012)

În ce pleonasme îl mai puteţi atrage pe bietul prinţ aproape septuagenar? După „căţărarea pe escaladă”, ce a mai făcut? „A căzut jos”? „A urcat sus”? „A avansat înainte”? Dacă „se prăbuşea prin precipitare” aflam deja. O vorbă a lui Nichita Stănescu, potrivită pentru prost-vorbitorii de limbă română: se găuresc prin arătare cu degetul şi mor prin cădere-n cur!

Andrei Păunescu

Evenimente dedicate lui Adrian Păunescu la Antena 2 şi Slobozia, azi, 20 iulie

Azi, 20 iulie 2012, când Adrian Păunescu ar fi împlinit 69 de ani, au loc două evenimente care îi sunt dedicate şi la care vă invit:

- de la ora 17, pe TV Antena 2, se difuzează emisiunea Florentinei Fântânaru "Dincolo de aparenţe", unde am fost invitat eu şi Corneliu Vadim Tudor;

- de la ora 20.30, particip la spectacolul de la Slobozia (Ştrandul Municipal), alături de Puiu Creţu, Jelena, Mihai Napu, Ionel Tănase Tase. Va fi mult folk, va fi şi rock, pentru că de aia există trupa "Totuşi".

Vă aştept cu drag să fim împreună!

Imposibilul posibil, meseria lui Adrian Păunescu

Adrian Păunescu 69

Cu două zile înainte de ziua în care tata ar fi împlinit 69 de ani, mama m-a sunat şi mi-a spus că tocmai scrie un text dedicat lui Adrian Păunescu. I-l ceruseră Carmen şi Ana-Maria, pentru „Flacăra” şi fusese de acord să îşi adune puterile şi să iasă din tăcerea ultimelor luni. Încă un semn că, şi după moarte, Adrian Păunescu e în stare să transforme în realităţi situaţii imposibile: a doua soţie o roagă pe prima soţie să scrie un portret al bărbatului comun şi faptul se întâmplă. Pe loc.

Adrian Păunescu a făcut adevărate modificări genetice, mutaţii umane şi revoluţii de conştiinţă şi context, de-a lungul vieţii, celor care s-au contaminat de geniul său. A dărâmat ziduri de netrecut, ca să salveze, să creeze, să construiască, să dea speranţă. Dar şi lucrurile simple le-a rostogolit, până au ajuns alcătuiri complicate. Iată, şi acum e în stare de surprize, prin carambol: asperităţi biografice au ajuns să se piardă pe drum şi, din dragoste faţă de el, cele două neveste, Carmen şi Constanţa, lucrează pentru monumentul său, care nu se opreşte la cele câteva statui în bronz, piatră sau ipsos, deja instalate în toată România, de la Bucureşti, până la Chişinău, ci creşte prin accesul la memorie, prin vulcanii care apar pe unde nici nu te aştepţi, erupând cu lava faptelor lui bune.

M-am dus să iau manuscrisul de la mama, pe 18 iulie 2012, spre seară. În ce casă am intrat, firesc, cu dezinvoltura uneori impertinentă a fiului de oameni mari? A mamei sau a marii poete? Constanţa Buzea a rămas o clasică mânuitoare de stilou, de creion şi de maşină de scris, în plină epocă a computerelor şi poştei electronice. Copilul ei dintâi, Ioana, sora mea cea mare, s-a prăpădit în 25 noiembrie 2011, înainte s-o înveţe să îşi bată memoriile, singură, pe computer. Mi-a dat textul, scris mic de mână, aproape desenat, pe un carton îngălbenit, la fel ca viaţa ei alături de Adrian Păunescu, rămasă undeva, în secolul trecut, în mileniul trecut, dar şi în sângele meu de azi. M-a rugat să-l citesc cu voce tare (cu vanitatea poetei timide, care, din când în când, îşi vrea cuvintele declamate de alţii) şi a tresărit, întrerupându-mi lectura: să îi spun Carmenei, neapărat, s-o sune, imediat după ce primeşte materialul. Am citit până la capăt, am descifrat unele cuvinte scrise ezitant cu mâna tot mai firavă a mamei şi, când textul s-a terminat brusc, mama a simţit nevoia să continue povestea ei şi a lui A.P., vorbind:

- Taică-tău stătea la oglindă şi se bărbierea. Era foarte tânăr, iar eu îi spuneam că e nemuritor... Cine şi-ar fi imaginat că o să moară? Cum a fost posibil?

Şi mama, şi eu, şi cei mai tineri, şi prietenii, şi duşmanii, şi cei mai bătrâni ca el am crezut cu toţii că Adrian Păunescu este nemuritor, în cel mai propriu mod cu putinţă. Dincolo de eternitatea poeziei sale, dincolo de durabilitatea faptelor sale de construcţie, de armonie, de concordie, de cultură, de emancipare şi de societate, noi chiar nu credeam că vom apuca vremurile în care nu îi vom mai auzi vocea, nu îi vom mai simţi mângâierea mâinii mari şi biciul îndemnului la muncă.

Da, este foarte adevărat ce spunea, că el şi mort va fi mai puternic decât duşmanii lui vii.

Da, avea dreptate când ne avertiza că nu sunt infinite ocaziile în care ne vom găsi la aceeaşi masă, la aceeaşi sărbătoare de Paşte sau de Crăciun, în aceeaşi maşină, ducându-ne spre Viena sau Strasbourg sau adunându-ne, să căutăm verzituri de primăvară, la ţărani, pe şoselele de la marginea Bucureştilor.

Însă tot el, care, de foarte tânăr, a scris atâtea poeme ale propriei postumităţi, imaginându-şi poetic moartea, nu credea că va muri în felul concret, oribil, ordinar, în care se duc în pământ şi anonimii, şi supraoamenii, şi păcătoşii, şi cei fără de păcat.

Şi, poate tocmai de aceea, după ce a rezolvat atâtea mistere ale creaţiei, după ce a dezlegat atâtea încurcături ale contemporanilor şi ale contemporaneităţii, după ce a clădit cât n-au făcut-o comunităţi întregi, nu s-a putut imagina plecând şi nu a lăsat, lângă opera sa uriaşă, lângă exemplul de viaţă şi caracter, decât testamente morale şi literare. Sunt sigur că nu a vrut să ne lase să băltim în apele leneşe ale certitudinilor. Sunt sigur că a vrut ca, şi după ce s-a despărţit de noi în lumea asta, să avem motive să tresărim, cum am făcut-o de atâtea ori, pentru un număr de revistă, pentru câte un cenaclu, pentru câte o carte dată la tipar, pentru câte o emisiune la radio sau la televizor.

Avea plăcerea şantierului continuu, a laboratorului non-stop, iar bucuria desăvârşirii câte unei opere nu dura decât câteva minute.

Şi iată cum noi, din 5 noiembrie 2010 încoace, avem atâtea motive în plus să trăim, uitând la foc continuu că el nu mai este aici, în timp ce noi desluşim necunoscutele existenţei sale: lucrările lui şi vieţile noastre, lăsate neterminate.

Andrei Păunescu, 18 iulie 2012

P.S. Iată şi textul Constanţei Buzea despre Adrian Păunescu:

Iubitor de viaţă într-o formulă complicată şi responsabilă.

Dacă ar fi trăit, m-ar fi îmbiat cantitativ cu un număr substanţial de poezii şi de amintiri din viaţa noastră împreună cu copiii noştri împrejurul nostru în casa noastră împodobită de muzică.

Ne întorseserăm din Statele Unite şi voia să facă în România un cenaclu cu muzică modernă şi cu versuri proprii aşa cum simţise modern că trebuie să facă la dimensiunile şi în armoniile pe care el le întrezărea şi în totală armonie cu direcţia în care evolua muzica în lume, a tineretului.

Punea osul, era inspirat şi cultiva un bun gust care lui îi suna amplu şi laborios, mişcând sufletul unei generaţii, capabile de ecou peste ani.

            Mergeam la mare şi la munte, aveam să ne spunem superbe versuri în superbe armonii...

Constanţa Buzea, 18 iulie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (94)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Taceţi, placeţi şi făceţi!

• „Am considerat că distanţa scurtă până la alegerile legislative vor permite coabitarea.” (Traian Băsescu, România TV, 12 iulie 2012)

Pe vremea când era cocoţat pe val, nu preşedinte suspendat, Traian Băsescu avea un discurs eminamente logic şi gramatical. De când cu pierderea încrederii populare şi a guvernului marionetă Boc, a pierdut şi cursivitatea, şi acordul, şi abilitatea de a minţi convingător. Cine îl mai crede că a vrut coabitarea, când nu a coabitat nici cu ai lui, în afară de Emil Boc şi Elena Udrea? De unde concluzia că nu Băs l-a făcut pe Boc mare, ci invers. Punga şi chelia lată / Ce vorbire-avea odată...

• „Doamna Mititelu, această decizie a plenului eu mă supun deciziei plenului.” (Victor Ponta, România TV, 17 iulie 2012)

Povara guvernării se lasă greu şi în fraza tânărului premier, cu efecte devastatoare asupra coerenţei.

• „Ce să făcem, ce să făcem, ce să făcem?” (Loredana Sachelaru „Xonia”, Prima TV, 8 iulie 2012)

Dacă vreţi să placeţi, taceţi şi făceţi! Să taceţi, să taceţi, să taceţi, deci asta să făceţi, să făceţi, să făceţi! Dragă românco-australianco, dacă tot revenirăţi în patrie, ca să vă afirmaţi la TV, ar fi bine să consultaţi şi cartea de gramatică. Altfel, sunt multe alte ocupaţii libere: fetele să linge îngheţăţi, iar băeţii să joacă sport.

• „Gările şi aeropoartele.” (Teodora Bertzi, Antena 3, 14 iulie 2012)

... Gările şi „aeropoartele sunt spaţii publice în care ne sunt foarte necesare „ceasele” şi „almanahele”. Adaptând un titlu de poezie a lui Adrian Păunescu, cântată de Ducu Bertzi, putem spune: mare lucru este „Iertarele” („Ai să mă iertezi în fiecare noapte / Şi-am să te mintez în fiecare zi...”).

• „Momentan întotdeauna mă voi prezenta ca un om liber.” (Andrei Gheorghe, Realitatea FM, 5 iulie 2012)

„Pururi niciodată” să nu renunţăm la libertate!

• „Cei care au scris acest lucru spune că...” (Ion M. Ioniţă, Realitatea FM, 5 iulie 2012)

Chiar, ce spune ei? Eu vrem să ştiu, ei vrea să ştie, noi vor la fel, toţi voieşte să cunoaşte.

• „Copiii mei va fi mai importanţi decât orice.” (Kanal D, 13 iulie 2012)

Evident, copiii sunt mai presus chiar şi decât acordul dintre subiect şi predicat. Să ne certăm acum pentru un amărât de plural?

• „Preşedintele Traian Băsescu va da răspuns fiecărui parlamentar care se va pronunţa împotriva suspendării sale.” (Antena 3, 6 iulie 2012)

Dintr-o eroare de exprimare a vorbitorului – redactor la Jurnalul Naţional, se iscă o mare încurcătură. Ce suflet mare pare că are Uraganul Băs! Nu numai adversarilor le răspunde la obiect preşedintele, ci şi celor care îl susţin. Interesant ar fi să ştim ce.

• „În momentul în care ai dezordine şi debandadă...” (Realitatea TV, 6 iulie 2012)

Dar cum e momentul în care ai ordine şi debandadă? Mai nasol decât atunci când ai dezordine şi disciplină?

• „Filtrele şi pulpa încetineşte absorbţia zaharurilor.” (Acces direct, Antena 1, 10 iulie 2012)

„Ambele două” încetineşte ce încetineşte, până se opreşte de tot, cu oiştea-n gardul acordului în număr.

• „La ora 15 urmează o ediţie specială despre cum se contrazice Traian Băsescu alături de Iulia Naghi.” (România TV, 12 iulie 2012)

Noi credeam că preşedintele suspendat Traian Băsescu are adversari mai mari, ţinte mai dificile şi ştachete mai înalte, dar se pare că a ajuns să se contrazică în direct cu o modestă realizatoare TV. Sau nu e decât o topică defectuoasă a vorbitorului?

• „Predomină soarele, însă iar vântul adie.” (România TV, 12 iulie 2012)

Asta înseamnă că „ori sau” e vorbirea crainicului „greşită dar eronată”, „ori sau” e timpul „canicular şi cu toate acestea călduros”, cu vânt „uşor, însă blând”.

• „Aş vrea să fiu calm şi liniştit... Nu ştiu de ce PDL şi Traian Băsescu au început această campanie în alb, parcă e la detergent... Există o anumită nesiguranţă în rândul celor nehotărâţi” (Antena 3, 9 iulie 2012)

Sociologul, invitat în platou să lămurească lumea cu puterea pregătirii sale, mai mult ne-a încurcat.

a) Cum ar fi fost să fie calm şi neliniştit, agitat şi stăpânit, potolit şi neastâmpărat, temperat şi nervos, retras şi ostentativ, discret şi gălăgios, domol şi netihnit, senin şi nestăpânit? La asta v-aţi gândit?

b) Aveam pretenţia de la un sociolog să se prindă de ceea ce s-au prins şi copiii care au căzut la bac, şi anume că hainele albe de campanie alese de băsişti sunt un mod pleonastic de a-şi face imagine de puri, imaculaţi, după ce au tras ţara în cocină opt ani.

c) Cultul pentru pleonasm e evident: cum ar fi ca nehotărâţii să aibă idei clare, iar cei decişi să fie dubitativi?

• „Am colegi care face chestia asta.” (Alin Loloş Blaine, Antena 2, 9 iulie 2012)

Dar există şi colegi care nu face chestia asta, nu?

• „Guvernul Ponta-Antonescu nu fac decât să încerce să acapareze instituţiile statului.” (Vasile Blaga, realitatea FM, 14 iulie 2012)

Dar PDL ce au făcut? Domnul Blaga şi domnul Băsescu a fost cumva mai breji, mai treji? Sunt o simplă întrebare care ne vine în minte.

Andrei Păunescu

Campioanele politizării fotbalului

Sport: Criogenie pe caniculă

           • Să zicem că am fost congelaţi în 1980 sau în 1990 şi puşi la păstrare, ca să nu vedem aberaţiile ce aveau să se întâmple la început de mileniu trei fotbalistic în România. Şi să mai zicem că, prin mai 2012, am fost decongelaţi şi ne-am uitat pe clasamentele diviziei A. Nu e ceva ciudat? Ba da! Totul! Şoc maxim!

Locul 1, campioană: CFR 1907 Cluj. Ce e cu ăştia aici? Aha, sunt băieţii lui Arpad Paszkany, care îşi pun ostentativ în numele echipei anul 1907, când Clujul era sub ocupaţia Budapestei. Sunt aceeaşi trupă care, în regimul Băsescu-Boc, s-a cocoţat cu obrăznicie din diviziile inferioare până pe monumentul idolilor noştri, de unde a început să îşi dea aere de lider infailibil. Sigur că da, din moment ce Traian Băsescu a intervenit public, încă din primul său an de mandat, în favoarea unui „oarecare cetăţean Paszkany”, care i-a dat un email şi l-a rugat să îl ajute în afaceri. La câte emailuri a mai răspuns, cu pile, preşedintele, de atunci?

Locul 2: FC Vaslui. Păi nu cumva am încurcat paginile şi am ajuns la Divizia C? Nu, deloc! Arbitrul investitor Adrian Porumboiu nu s-a lăsat până nu a dus echipa de a treia ligă în Liga Campionilor.

Locul 3: Steaua Bucureşti. Ce s-a întâmplat cu fosta câştigătoare a Cupei Campionilor? Aha, deci Steaua nu mai este echipa Armatei, ci a lui Gigi Becali, care schimbă mai des antrenorii, decât se schimbă laptele în iaurt, pus pe sobă.

Locul 4: Rapid Bucureşti. Decât în divizia B, ca în vremurile de prigoană când giuleştenii erau umiliţi de Scroniceşti şi de Progresul, mai bine imediat sub podiumul primei ligi.

Locul 5: Dinamo Bucureşti. Se răsucesc în mormânt generalii sovietici care ne-au pus să importăm acest format de echipă miliţienească şi care văd că au ajuns în spatele prăpădiţilor feroviari din Giuleşti şi a inamicului stelist din Ghencea. Totuşi, întrucât ce-i rău nu piere, „miliţiştii” speră în răzbunare şi în restauraţie, cât timp există stele pe umeri şi controlul Internelor asupra oamenilor de afaceri.

Locul 6: Oţelul Galaţi. N-ar fi nimic ciudat la această clasare, dacă nu am afla, stupefiaţi, că oţelarii sunt dezamăgiţi de locul 6 pentru că în 2011 au fost campioni (cum?, se poate aşa ceva?) şi s-au dus în Liga Campionilor ca să se plimbe, nu ca să ia puncte.

Locul 7: Universitatea Cluj. Nimic anormal la locul 7 pentru „şepcile roşii”, decât că e scandalos cum o făcătură (ne)sportivă clujeană pe calapod politic (CFR) umileşte o mare tradiţie („U”).

Locul 8: Pandurii Târgu Jiu. Pandurii în „A”, în prima parte a clasamentului, după decenii de făcut bătături pe miriştile diviziei secunde? Minunile sunt posibile, când se implică liderii sindicali cu ambâţ personal şi buget subvenţionat.

Locul 9: FC Braşov. Ca întotdeauna, Braşovul nu a reuşit, din păcate, să sară peste ştecheta mediocrităţii, nici în epoca muncitorească a industriei grele, nici în era şomajului şi a dezmembrării fabricilor sale de vârf.

Locul 10: Concordia Chiajna. Ha ha ha! Ce glumă bună, bună de pus la rubricile „Farse”, „Întâmplări adevărate” sau „Se întâmplă în România”. Cu Laurenţiu Reghecampf la cârma echipei şi cu Ana-Maria Prodan-Reghecampf la cârma lui Reghe, totul se poate.

Locul 11: Ceahlăul Piatra Neamţ. Cum e posibil ca o echipă abonată la liga a doua timp de decenii, să stea ca râia în liga întâi? Pinalti Gheorghe Ştefan, primarul băs-bochist face totul posibil!

Locul 12: Astra Ploieşti. Treacă de la noi această bizarerie. Suntem în epoca banului, iar banul face uneori minuni în sport.

Locul 13: Gaz Metan Mediaş. Cum? De ce? Am inhalat ceva toxic şi nu am prins momentul în care acest pitic de B s-a strecurat în A, pe căi necunoscute? Totuşi, nimic ciudat în ascensiunea Gazului sub Băsescu.

Locul 14: Petrolul Ploieşti. Mare jenă trebuie să simtă fanii şi echipa când văd cum o multiplă campioană stă mai rău ca o concitadină de ocazie.

Locul 15: FCM Târgu Mureş. Nu e asta echipa lui Boloni şi Hajnal, care se bătea pentru podium altădată? Ba da, dar acum trebuie să facă o baie de matineu şi mai vedem apoi.

Locul 16: Voinţa Sibiu. Prima constatare e că Sibiul are, iată, o echipă de A, iar asta nu e „Şoimii” de altădată. Următoarea constatare e că Sibiul tocmai s-a întors în B.

Locul 17: Sportul Studenţesc. Prin anii ‘70, echipa favorită a lui Nicu Ceauşescu, în care jucau Mircea Sandu şi alţi lideri de azi ai federaţiei, scăpa de retrogradare prin mărirea ad-hoc a numărului de echipe, de la 16 la 18. Azi, şeful FRF, Mircea Sandu, nu poate face decât ca echipa fără suporteri, numită şi Mortul Studenţesc, să mai vină din când în când prin prima ligă, să nu uite cum era când se bătea pentru campionat şi îl avea în frunte pe Hagi.

Locul 18: Dacia Mioveni. Lumea argeşeană e cu fundul în sus. Multipla campioană FC Argeş Piteşti nu mai e în prima divizie, dar Mioveniul s-a râzgâiat cât a putut pe-aici.

• Am pierdut ceva pe drum? Parcă da. Unde e Craiova? Ne uităm la clasamentele Diviziilor B, C şi D şi tot n-o găsim. Înseamnă că duşmanii celei mai frumoase echipe civile româneşti au reuşit, finalmente, s-o desfiinţeze, s-o dezafilieze, s-o tranşeze, după decenii de încercări. Dar unde sunt UT Arad, Poli Timişoara, Farul Constanţa, Poli Iaşi, FC Baia Mare, Corvinul Hunedoara, FC Bihor, FC Bacău, Chimia Rm. Vâlcea, Gloria Buzău, CS Târgovişte etc? Sunt scufundate în mediocritate, pline de noroaiele diviziilor inferioare, pentru că trăim vremuri de absurd sportiv absolut, în care campion este arogantul anti-mitică Paszkany al subteranelor tulburi ale economiei româneşti din era Băs-Boc. Sperăm, totuşi, că, odată cu ieşirea din scenă a lui Traian Băsescu şi cu retragerea lui Emil Boc de la Guvern la primăria Clujului, unde fondurile şi facilităţile sunt mai greu de şmecherit, obrăznicia CFR-istă să îşi fi tras ultima suflare.

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (93)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Amănunte minore, chartere speciale cât de cât redutabile

• „Spania este în acest moment campioană mondială şi europeană en-titre.” (Realitatea TV, 1 iulie 2012)

Pleonasm rar, care arată că, dacă vrei, poţi să duci frontierele erorii până la altitudini nebănuite, mai ales dacă eşti un profesionist al comunicării într-o mare televiziune de ştiri.

• „Revenind din nou la Curtea Constituţională.” (România TV, 3 iulie 2012)

„Revenim şi noi iar din nou încă o dată pentru a doua oară iarăşi bis”: aşa nu! Pleonasmul nu e bun, el trebuie evitat.

• „Parcă este o lovire clară.” (TVR 1, Spania-Italia 4-0, 1 iulie 2012)

La aşa finală incredibilă de Euro 2012, aşa vorbire absurdă! Cei doi termeni nu merg împreună: ori „parcă”, ori „clară”.

• „Ultima remarcă care-o fac aici.” (Bogdan Niculescu-Duvăz, Antena 3, 13 iulie 2012)

Fiind spusă într-o zi de 13, încercăm să dăm circumstanţe atenuante pentru această cacofonie clasică. Totuşi, nu putem: era atât de simplu de evitat, doar dacă se folosea prepoziţia obligatorie „pe”. Păcat, păcat, de cacofonul lăsat!

• „E un amănunt minor faptul că Avocatul Poporului...” (Dan Cristian Turturică, B1TV, 10 iulie 2012)

Un important jurnalist, conducător de mare ziar şi multiplu realizator de emisiuni TV nu putea lăsa neîmplinită familia de pleonasme a cuvântului „amănunt” (detaliu + mic +  neimportant + nesemnificativ + minuţios...). Contribuţia sa nu e deloc minoră, să recunoaştem. Turturică, mută-ţi fraza şi te du!

• „Victor Ponta şi guvernul pe care-l conduce vrea să schimbe legea referendumului.” (România TV, 5 iulie 2012)

Păi, dacă atâţia „vrea” , iată că legea „se pot” schimba.

• „O măsură constituţională în conformitate cu Constituţia.” (Victor Ponta, Realitatea FM, 6 iulie 2012)

Nu râdeţi de această tautologie a premierului, pentru că, de atâtea ori, măsurile luate de guvernele noastre şi date ca sigur constituţionale s-au dovedit total neconstituţionale.

• „O, Nani, ce mare ratare!” (Portugalia-Spania 2-4 după loviturile de departajare, TVR1, 27 iunie 2012)

Înaintea unui nume ca Nani, nu se folosesc cuvinte terminate în „o”, pentru că sună mai mult a masturbaţie, care şi aceea tot un fel de ratare e. Vorba cuiva: diferenţa între masturbaţie şi sexul cu partener e că la varianta a doua mai cunoşti oameni.

• „Voi candida pentru funcţia de primvicepreşedinte a partidului. Sunt un om care atunci când am ieşit, nu...” (Cezar Preda, Antena 3, 29 iunie 2012)

Impresionant la domnul Preda este că nu ne încurcă ba cu un acord bine făcut, ba cu unul prost făcut, domnia sa făcând mari eforturi să aleagă formulele greşite („a partidului” în loc de „al” şi „un om care am ieşit” în loc de „care a ieşit”). Consecvenţa e lucru mare în politică!

• „Cât de bine s-a păstrat atât sicriul, cât şi veşmintele lui Vlaicu Vodă.” (Antena 3, 29 iunie 2012)

„Ambele două s-a păstrat eşcepţional”, suntem siguri.

• „Instituţiile în întregul său va funcţiona normal.” (Mircea Diaconu, Antena 3, 28 iunie 2012)

Nu aţi găsit altă rimă, măi, maestre, măi? Nici măcar un pic de acord în număr şi gen, acolo?

• „În spatele hoţului sunt o gaşcă de hoţi ordinari.” (Mihai Gâdea, „Sinteza zilei”, Antena 3, 28 iunie 2012)

Virtus Sinteza Recidiva! Sigur că într-o gaşcă sunt mai mulţi cetăţeni, dar substantivul la singular trebuia să aibă lângă el verbul tot la singular. În rest, nimic nou: în spatele hoţului extraordinar, stau hoţii ordinari, trepăduşii comuni.

• „Asta se va întâmpla când, în România, toţi Popescu vor fi popiţi de Traian Băsescu.” (OTV, 29 iunie 2012)

Fiţi atenţi aici. Spuneţi repede-repede, de mai multe ori, cu voce tare, „popiţi de”, „popiţi de”, „popiţi de”... Ce v-a ieşit? Nu sună rău? Nu sună, adică, a forma lexicală cea mai vulgară a sexului femeiesc?

• „Au venit şi prietenele jucătorilor cu chartere speciale.” (TVR1, Spania-Italia 4-0, 1 iulie 2012)

Păi cum ar fi fost să vină fătucele fotbaliştilor milionari, tocmai la finala Euro 2012, cu „chartere de linie” sau curse „speciale ordinare”?

• „Medicii vor evolua din nou starea lui Adrian Năstase.” (Antena 3, 24 iunie 2012)

Chiar asta au avut ca motivaţie şi anchetatorii, care i-au chemat la DNA, într-un mod stalinist, pe marii medici Brădişteanu şi Lascăr, să explice de ce l-au mai ţinut câteva zile pe rănitul Adrian Năstase la spital, în loc să-l trimită direct la puşcărie, imediat după ce a încercat să se sinucidă.

• „Nicăieri nu figurează tipul acesta de...” (Crin Antonescu, Antena 3, 24 iunie 2012) • „Domnia sa tot timpul a invocat Constituţia.” (Raluca Turcan, B1TV, 27 iunie 2012)

„Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim”, / Altă limbă mai cacofonică ca ea nu găsim! Să mai spună cineva că nu există nimic în comun între USL şi PDL. De exemplu, ligamentul falic cel mai răspândit (pul+a).

• „O parte din ceea ce-şi însuşeşte ei fiecare.” (Virgil Tolea, TVR1, 24 iunie 2012)

Dat fiind că vorbitorul e pomicultor, înţelegem de ce gramatica sa e în pom.

• „Părinte, m-aş întoarce la copiii a..., a..., a..., a căror părinţi sunt plecaţi în străinătate.” (TVR Info, 24 iunie 2012)

Aplauze pentru tentativă! Omul măcar a încercat, a ezitat lung şi fără folos, negăsind decât varianta „a”. Şi cât de aproape a fost, ai, ai, ai! ... ai căror părinţi!

• „Nu se poate juca Dinamo-Barcelona decât numai dacă se amână Dinamo-Rapid.” (Dumitru Dragomir, Sport.ro, 27 iunie 2012)

Numai „Oracolul de la Bălceşti Mitică de la Ligă la Brutărie” putea descoperi că o echipă, fie ea  şi Dinamo, nu poate juca în acelaşi timp cu două adversare, fie ele Barcelona şi Rapid. În plus, avem în frază un condiment de pleonasm (doar „decât numai”).

• „Fete foarte deşteapte.” (Sonia Trifan, Prima TV, 1 iulie 2012)

Sunt „deşteapte” fiindcă poate „mănânc” peşte. Apropo: de ce nu „vă plac” peştele la toţi? Peştele „sunt sănătos”!

• „Era cât de cât un sprinter redutabil.” (Eurosport, 1 iulie 2012)

Aha, da, am priceput. „Foarte excelentă” precizare, în prima etapă din Turul Franţei la ciclism, la marele post european de sport.

• „Urmaşii victimelor cer pedeapsă cu suspendare pentru Şerban Huidu, să vadă ce înseamnă pedeapsa cu executare.” (Antena 3, 29 iunie 2012)

Bună logică, fain vocabular! Ce sens are ceea ce aţi spus?

• „Acolo şi-a pierdut viaţa trei oameni.” (Realitatea TV, 29 iunie 2012)

Iar la Realitatea TV îşi pierde viaţa, câteodată, acordul dintre subiect şi predicat.

• „Este imposibil pentru cei doi generali să facă altă infracţiune în perioada de suspendare.” (România TV, 29 iunie 2012)

Imposibil nu e, ci neindicat ca domnii generali Bădălan şi Popescu să calce strâmb, ca să nu transforme „suspendarea” în „executare”. Oricine poate face, oricând, o infracţiune, dar aici se dovedeşte slaba cunoaştere a semnificaţiei termenilor de către reporterul Mihuţ.

• „În momentul în care vorbeşte şi taximetristul, şi brutarul e o problemă.” (Antena 3, 29 iunie 2012)

Noi zicem că e o problemă şi când vorbeşte doamna Petrescu de la Antena 3.

• „Dar totuşi sunt nişte oameni care au înfruntat căldura.” (Corina Drăgotescu, România TV, 5 iulie 2012)

„Însă cu toate acestea”, unii telespectatori au înfruntat pleonasmele cu stoicism.

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (92)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• În ceea ce privesc... Doctorul Vasile Lascăr la DNA • Avantajele bune şi avantajele rele • Copilul tânăr • Domnul senator ex-Voiculescu •

• „21 de milioane de italieni au urmărit meciul cu Anglia. Comparativ, numărul românilor din întreaga lume este egal cu numărul italienilor care au urmărit la TV sfertul cu Anglia.” (Antena 3, 26 iunie 2012)

O tâmpenie nu e tâmpenie până la capăt, decât dacă e spusă de două ori, ca să nu avem nicio îndoială că a fost doar o scăpare nevinovată. Degeaba se chinuie mamele să nască şi să crească români, degeaba se chinuie istoricii, scriitori, jurnaliştii, sociologii şi geografii să afle şi să ne spună că suntem vreo 35 de milioane de români pe lume (aproape 22 de milioane de cetăţeni români, dintre care vreo 3 milioane plecaţi la munci temporare + circa alte 13 milioane, mai ales în comunităţile compacte din Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Grecia, Ungaria, plus America de Nord, Australia, majoritatea ţărilor europene etc. Vine un ignorant şi dă o asemenea idioţenie pe post, ca să demonstreze, pentru un efect de 10 secunde, că propriul lui popor este egal numeric cu telemicrobiştii italieni ai unui meci de la Euro 2012, în care englezii au pierdut româneşte la loviturile de departajare şi au ratat semifinalele. Bine că nu i-a contabilizat pe italienii de pe stadion şi pe ăia de la radio, că eram în inferioritate netă.

• „Spania  a avut un avantaj bun.” (Gheorghe Hagi, Digi Sport 1 TV, 26 iunie 2012)

Aşa e, mai ales când adversarele au avut un „dezavantaj nasol”. Aşteptăm un turneu final în care România să se califice şi să câştige oricum, fie având un „avantaj rău”, fie un „handicap mişto”.

• „Prin chemarea doctorului Vasile Lascăr la DNA...” (Mihai Gâdea, Antena 3, 26 iunie 2012)

Totul e bine, în afară de ceva esenţial. Ca fost ministru de interne, de finanţe şi parlamentar, Vasile Lascăr putea fi chemat la DNA, dacă nu murea în 1907, cu un secol înainte să se înfiinţeze Direcţia Naţională Anticorupţie. Deci, „bănuim sigur” că e vorba de medicul Ioan Lascăr, somitate a chirurgiei plastice mondiale, cu care suntem contemporani, spre norocul nostru. Dăm circumstanţe atenuante domnului Gâdea: a fost foarte lungă emisia despre interogarea medicilor care l-au tratat pe Adrian Năstase după tentativa de sinucidere, foamea a apărut inerent, iar pe strada Vasile Lascăr (fostă Galaţi) din Bucureşti sunt mai multe restaurante chinezeşti, de exemplu „Templul Soarelui”. Pariem că nu ne-am înşelat făcând aceste conexiuni.

• „Tezele de doctorat sunt acuzate de plagiat.” (Realitatea TV, 29 iunie 2012)

Obsesia pentru găsirea plagiatelor demnitarilor face din anumite teze de doctorat personaje sinistre, care trăiesc pe cont propriu, fură pasaje când alte lucrări nu sunt atente, iar, când sunt prinse, sunt acuzate. Corect era „suspecte”, nu „acuzate”.

• „Domnul senator ex-Voiculescu.” (Robert Turcescu, B1TV, 27 iunie 2012)

Pardon! Domnul Voiculescu, ex-senator, ex-colonel, ex-general... Pardon, colonel e vorbitorul, nu mogulul... Mai degrabă, „Domnul Voiculescu, viitor când va vrea el senator”.

• „Să producă cartofi.” (Corina Drăgotescu, România TV, 18 iunie 2012)

Poftă bună dumneavoastră şi invitaţilor dumneavoastră! La urma urmei, orice s-ar produce şi s-ar consuma în domeniul alimentar, tot cacofonie ajunge, în canal, în haznaua din curte sau în tufe.

• „Vehemenţa doamnei Macovei este şi dânsa de înţeles.” (Dorin Chioţea, Realitatea TV, 25 iunie 2012)

1) Dacă „dânsa” se referă la vehemenţă, ne sună a grai moldo-bucovinean, unde „dânsa” se foloseşte şi altfel decât pentru persoane, ceea ce face posibile asemenea construcţii stranii: „Bă, uiti-ti mai ghini, bă, pi undi mierji, că aieste un rahat pi podişcă, să nu calşi în dânsul!”, unde politicosul „bă” se referă la bunic, tată, unchi, frate, coleg, profesor, primar, preot etc, iar dispreţuitorul „dânsul” la rahat; 2) Dacă „dânsa” se referă la Monica Macovei, ne sună a construcţie defectuoasă şi trebuie ştiut că „dânsa” nu e un pronume de politeţe. Deci, cum rămâne? Cine sau ce e de înţeles?

• „La prăbuşire, s-a produs incendierea avionului.” (Realitatea TV, 17 iunie 2012)

Alo, alo, copii fără proprietatea termenilor! Incendiul e una, incendierea e puţin altceva! Când cade un avion, ia foc singur, de cele mai multe ori, nu mai trebuie să vină cineva să-i mai dea foc („incendierea” sună a punere intenţionată de foc). Lângă Băneşti, tragediile aviatice continuă, din 1913, de la Aurel Vlaicu, până azi, când li se adaugă şi tragedia necunoaşterii propriei limbi exact de către cei care o au ca profesie.

• „Liniile de înaltă tensiune se întind pe câţiva zeci de kilometri.” (România TV, 17 iunie 2012) • „Medicii sunt rezervaţi în ceea ce privesc şansele de recuperare.” (Antena 3, 18 iunie 2012)

Greşeli tipice de mutare a acordului în gen după o referinţă falsă, de la un termen la altul, pe care am remarcat-o de „câţiva” zeci de „oare”, sau chiar de „câţiva” mii de „orori”. În primul caz, deşi, logic, e vorba de „kilometri” (masculin), acordul trebuia făcut cu „zeci” (feminin), aşa zice cartea. În al doilea caz, trebuie ţinut cu dinţii de forma unică „în ceea ce priveşte”.

• „Dacă ajungem la alegerile prezidenţiale, repet încă o dată, îl susţin pă Crin Antonescu.” (Radu Câmpeanu, B1TV, 18 iunie 2012)

Dacă, în privinţa cuvintelor „se”, „pe”, „de”, venerabilul liberal ne-a obişnuit de mult cu rostiri de genul „să” (nu să face aşa ceva...), „pă” (...pă cuvânt...), „dă” (...dă onoare!), acum ne surprinde cu un pleonasm consistent, nepotrivit unui intelectual rafinat.

• „Trebuie o mână forte ca să reorganizeze această reorganizare.” (Vasile Dâncu, România TV, 19 iunie 2012)

Preocupat să folosească termeni dintre cei mai elocvenţi pentru statutul său de specialist în sociologie şi comunicare publică, domnul Dâncu s-a blocat şi s-a încurcat tocmai în familia unui cuvânt ca organizare. Trebuie o minte forte, într-adevăr, ca să limpezească lucrurile.

• „Intelectualii n-au nicio şansă să preia conducerea Partidului Democrat Liberal, au o singură şansă: dacă se primeşte ordin de la Traian Băsescu.” (Bogdan Niculescu Duvăz, România TV, 19 iunie 2012)

Ăsta a fost mereu secretul lui Traian Băsescu: nu a avut nicio şansă la început, a câştigat mereu pe ultima linie dreaptă, a dat ordine cui a vrut şi cum a vrut şi a irosit toate şansele. Ale noastre inclusiv.

• „Lebăda neagră / Black swan este una din cele mai comentate filme.” (Rock FM, 20 iunie 2012)

Bravo, bravo! Aţi reuşit să faceţi varză acordul în gen! Normal, dacă vă gândiţi numai la varză + lebădă = „unul dintre cei mai buni mâncare”.

• „Din afară vezi doar faţa vizibilă (a lucrurilor).” (GiGa TV, 25 iunie 2012)

Nu-i aşa că e tare şi paradoxală această sintagmă de spot autopromo? Pe cale de consecinţă, dinăuntru, nu vezi faţa invizibilă, nu? Marile mistere încep să ni se releve şi releve la GiGa TV, staţie cărora unii răutăcioşi şi invidioşi i-au spus GâGă TV.

• „Generaţia cea mai bine reprezentată.” (H2.0 TV, 26 iunie 2012)

Trebuie să existe o explicaţie ştiinţifică şi academică a acestui dezacord, tocmai la emisiunea „Universitaria”! Corect era „cel mai bine” reprezentată.

• „Cred că nu stăpânesc tehnica respectivă şi pot apare....” (Vasile Pistriţu, profesor de limba română, Antena 3, 27 iunie 2012)

... Da, pot „apare găfi” la cine nu trebuie în gură. Păi bine, dottore-profesore-valahore, nu rămăsese stabilit că verbul este „a părea” (conjugarea a doua), şi nu „a pare” (care sună a conjugarea a treia)? Nu stabiliserăm că, la orele de română, îi învăţăm pe copii cum să găsească forma corectă, căutând substantivul din aceeaşi familie cu verbul? „A părea-părere” există, pe când „a pare-parere” nu prea.

• „Bianca - un copil aşa de tânăr.” (Antena 3, 27 iunie 2012)

Două precizări: a) copilul e tânăr sau foarte tânăr prin definiţie; 2) copilul atât de tânăr, de fapt, nu prea mai e copil, pentru că, despre Bianca, s-a mai spus în emisiune că are 15 ani, ceea ce înseamnă că tocmai e ori un copil mare, ori o adolescentă în apogeu, ori o foarte tânără feminină.

• „Drama pe care o trăieşte Adrian Năstase, ca om, e om dramă!” (Niels Schnecker, Antena 3, 21 iunie 2012)

Tare! Adânc! Paradoxal! Trebuie să fii mare specialist în economie, comunicare, televiziune, logică, psihologie şi multiculturalism, ca să îţi poţi permite să postulezi că „drama e o dramă”. Mai vrem asemenea descoperiri, Nielsy!

• „Doamne fereşte că nu s-a întâmplat! Îi doresc sănătate lui Adrian Năstase!” (William Brânză, România TV, 21 iunie 2012)

Nu ştim dacă a fost o „eroare din greşeală” sau o eroare intenţionată, ironică. Cunoscând abilităţile de expresie williambrânziste, tindem să credem prima variantă. Cu excepţia situaţiei în care domnul Brânză ar fi dorit ca Adrian Năstase să şi moară în tentativa de sinucidere, formulările corecte puteau fi „Doamne ajută că nu s-a întâmplat” sau „Doamne fereşte! Bine că nu s-a întâmplat!” Altfel, pare că îl roagă pe Doamne-Doamne ca, altădată, sinucigaşii să ţintească mai bine. Spre satisfacţia duşmanilor politici.

• „Sunt ziarişti care a scris despre chestia asta.” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 22 iunie 2012)

Alo! Sonorul mai tare! Mai insistaţi pe vocale! Totuşi, poate că nu am auzit noi acel „u” care face diferenţa între corect şi incorect. Răzvan Dumitrescu este un ziarist şi vorbitor prea bun, ca să fie adevărat 100% acest dezacord.

• „Domnul Vâlcu sigur că evident a putut evalua ochiometric.” (Dorin Chioţea, Realitatea TV, 23 iunie 2012, cazul canoistului olimpic Iustin Porcăraşu, rănit în accidentul din Deltă) • „O asistentă a fost folosită ca drept scut uman.” (România TV, 24 iunie 2012)

Dar vă rugăm, nu ne mai bombardaţi cu aceşti termeni atât de academici şi cu superbe formulări pleonastice. Înţelegem din prima, suntem băieţi deştepţi (era suficient „sigur”, nu mai aveam nevoie şi de „evident”; era suficient „ca”, nu mai trebuia şi „drept”).

Andrei Păunescu

Capul plecat parlamentul tot îl suspendă

Cât de jenant este să vezi un lider cum se poartă dur cu cei slabi şi umil cu cei puternici. Liderii de faţadă, aflaţi pe treapta cea mai înaltă a podiumului din cauza conjuncturii, sunt aspri cu subalternii pe care îi sperie şi umili cu cei pe care nu-i pot controla şi care îi sperie. Aceşti lideri, urcaţi în tron pe slăbiciunea mare a celorlalţi, nu pe forţa lor, care, în absolut, e aproape nulă, încearcă la orice confruntare metoda sperietoarei. Dacă ţine, ţine, dacă nu, schimbă placa. Dacă inamicul fuge, totul se termină fără luptă, cu doar un consum de urlet diversionist.

Amintiţi-vă, două câte două, secvenţe cu Traian Băsescu în împrejurări diferite:

• când era primar, răstindu-se birjăreşte, autoritar şi sigur pe bici, la cei din parc, „Bă! Linişte, ce dracu’?”;

• când căuta, la reuniunile de la Bruxelles sau din alte oraşe europene, o mână importantă, de care să se agaţe, să fie băgat în seamă, să se legitimeze cu ceva parfum nobil şi el, marinarul singuratic.

Sau:

• când l-a luat peste picior în public pe doctorul Raed Arafat, obligându-l să plece de la Ministerul Sănătăţii („Ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat. Cine credeţi că pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”);

• când, speriat de protestele mulţimilor, l-a rugat pe acelaşi doctor Arafat să vină înapoi.

Sau:

• când a promis, suficient, că nu-l va numi niciodată prim-ministru pe imaturul Victor Ponta, atunci când credea că l-a făcut pe Emil Boc un colos, iar Elena Udrea îşi închipuia că e adevărat că poporul doarme cu poza ei sub pernă;

• când l-a numit premier pe acelaşi Victor Ponta, de frica pierderii totale a controlului în rămăşiţa de mandat pe care o mai are.

Cum se sperie şi văd că duşmanul nu o ia la fugă după primul răcnet de intimidare, Traian Băsescu şi cei din aceeaşi categorie cu domnia sa schimbă placa şi adoptă filosofia „Capul plecat parlamentul nu-l suspendă”. Sau îl suspendă. Un lider adevărat nu îşi schimbă atitudinea, după cum îi flutură lenjeria de frica adversarilor sau după cum se simte tare, călărindu-i pe cei slabi, care l-au urcat în şa. Cu câtă blândeţe, cu câtă toleranţă a vorbit, timp de câteva zile, preşedintele Traian Băsescu liderilor USL, până a găsit şmecheria cu care să facă să pară egale furăciunile de zeci de miliarde de euro ale regimului său portocaliu şi cele câteva zeci de pagini de plagiat din teza de doctorat a lui dottore Victor Ponta!

Maestru al răsturnărilor de situaţie, Traian Băsescu a mai încercat acum metoda înspăimântării, cu ultima suflare a cacealmalelor din zori, şi sigur a mai recuperat câţiva electori pierduţi sau naivi, care au început să se gândească la paginile lui Ponta şi nu la miliardele noastre, evaporate sub guvernarea Băs-Boc-Udrea şi rematerializate în buzunare dosite.

Vinovat nu e cel care încearcă diversiuni, ca să scape cât mai uşor, ci fraier e cel care cade în plasă, care nu ştie să răspundă prompt şi să arate lumii care e raportul adevărat dintre realizările hoţilor vechi şi noi, dintre furturile succesive din ţara asta, dintre sperietoarea de paie şi adevăratul buzdugan care, când va scăpa de sub control, va lovi fatal drept în frunte pe primul care nu va şti să se apere.

Andrei Păunescu, 4 iulie 2012