Adrian Păunescu în Wikipedia

Către cei care se ocupă de Wikipedia

Intrucat majoritatea datelor despre Adrian Paunescu, publicate in Wikipedia, sunt preluate, adesea cuvant cu cuvant, din Biobibliografia si sectiunea critica pe care le-am realizat si publicat eu in Cartea Cartilor de Poezie de Adrian Paunescu (volumul de opera poetica, integrala cartilor lui AP, ambele editii, 1999, 2003), va rog sa faceti urmatoarele corecturi si sa precizati sursa principala a informatiilor, care este textul lui Andrei Paunescu.

Adrian Paunescu s-a nascut cu numele de Paunescu, nu cu numele Paun, atat tatal sau Constantin, cat si bunicul sau Marin numindu-se Paunescu, pe durata intregii lor vieti. Doar strabunicul sau s-a numit Costache Paun.

Activitatea publicistica a inceput-o in 1962, nu in 1973. In 1973 a devenit intr-adevar redactor sef al revistei Flacara, pana atunci lucrand la publicatiile Crisana din Oradea, Amfiteatru, Romania literara si Luceafarul din Bucuresti.

La Sectiunea Activitate, lipsesc fragmente importante din munca de jurnalist, faptul ca a condus publicatiile Flacara (1973-1985, cea mai citita revista saptamanala din tara), ca  a fost publicist comentator la Contemporanul (1985-1990), director la Zig zag (1990) si Sportul romanesc (1999), director fondator la Vremea, Totusi iubirea (1990-1997) si Flacara lui Adrian Paunescu (din 2001), pe langa colaborarile la Romania libera, Magazin (inainte de 1990), Pro Sport, Jurnalul national, Gazeta sporturilor etc (dupa 1990).

Importanta a fost si activitatea de realizator radio a lui Adrian Paunescu : Radio Cenaclul Flacara (postul national Radio Romania, 1980-1985), emisiuni la Radio Craiova si Radio Resita (in ultimii 6 ani ai vietii).

La activitatea de realizator TV, lipseste precizarea ca  realizat emisiuni la Pro TV (Sub semnul intrebarii, 2001), Realitatea TV (Batalia pentru Romania, 2003).

De asemenea, lipseste activitatea universitara, fiind profesor univ dr, titular in Jurnalism la Universitatea Spiru Haret din Bucuresti (1998-2010).

Andrei Paunescu

si pe FaceBook

„Eu şi mort sunt mai puternic decât duşmanii mei vii”

„Eu şi mort sunt mai puternic decât duşmanii mei vii” spunea, din când în când, Adrian Păunescu, încă în vremea în care era tânăr, puternic şi nimic nu părea să îndreptăţească un cuvânt ca „moarte” să-i intre în vocabular. Din păcate, am ajuns să trăim postumitatea lui A.P., despre care el însuşi vorbea atât de exact. Din fericire, am ajuns să îi dăm, din nou, dreptate.

Dezvelirea bustului lui A.P. din Parcul Grădina Icoanei din Bucureşti, în 26 mai 2012, la ora 12, a fost anunţată cu câteva zile înainte, de către primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, şi de către grupul de iniţiativă (din care au făcut parte Gelu Voican Voiculescu, Hajdu Gyozo şi alte pesonalităţi) şi a stârnit imediat discuţii aprinse, mai ales în presă şi pe forumuri de pe internet. Au găsit, astfel, prilejul să se afirme tot felul de indivizi care, dintr-o dată, simţind că sterilitatea lor creativă poate fi întreruptă temporar de acest subiect interesant, au început să înjure, să conteste, să incite, să îşi dea cu părerea. În drum spre Grădina Icoanei, pe la ora 12 fără un sfert, în acea sâmbătă frumoasă, în care ploaia s-a oprit pentru scurtă vreme, mă şi pregăteam de confruntări dure, chiar fizice, cu adversarii amplasării bustului. Dar, la faţa locului, am rămas dezamăgit: vreo doi speriaţi, însoţiţi de alţi câţiva de-ai lor, au strigat, ridicol: „Ruşine!”, de vreo două ori, apoi au şters-o. Ne aşteptam la mai mult curaj, făţiş, din partea lor, nu să fie gureşi în baie şi penibili în public, printre cele câteva sute de oameni care s-au bucurat, au ascultat discursurile lui Eugen Simion, Mihai Cimpoi, Tudor Octavian, Hajdu Gyozo, Gelu Voican Voiculescu, Victor Crăciun, PS Vincenţiu Ploieşteanu, Neculai Onţanu. Cei mai mulţi au aplaudat şi au lăcrimat chiar: oraşul tocmai se îmbogăţise cu statuia unui poet şi om-cetăţean.

Într-o emisiune recentă de la România TV, istoricul Alex Mihai Stoenescu a subliniat faptul că nu au avut niciun efect la popor toate acţiunile din ultimele două decenii de contestare a lui Adrian Păunescu, de către indivizi încrâncenaţi şi de către instituţii militant anticomuniste (apărute – ce trist! - după decesul comunismului, epocă în care A.P. publica versurile „Acesta e, total şi nebunesc, / E comunismul, unica dreptate, / Cel hotărât a le-mpăca pe toate, / Pilonii lui pe osul nostru cresc”). Trist şi caraghios în acelaşi timp este, deci, că numele lui Adrian Păunescu este asociat cu comunismul, sistem care a fost adus cu forţa în România, când A.P. avea un an! Sistem care l-a băgat la puşcărie pe tatăl poetului şi l-a interzis pe însuşi A.P., în 1985, pentru nesupunere, liberalism în gândire, poezii anticomuniste, cărţi antisistem, atitudine proamericană, procapitalistă şi presă contestatară.

Duşmanii lui Adrian Păunescu (cam aceiaşi răzleţi, în cercurile restrânse ale celor care nu prea sunt în stare de nimic în viaţă, darmite în posteritate) cârtesc, cârcotesc în suc propriu. Unii - din ignoranţă, alţii – din spirit de turmă, destui – din invidie, mulţi - din reavoinţă.

Între timp, poporul citeşte, ascultă, vede, îşi aminteşte, se emoţionează la poezii, cântece, cărţi, articole, sintagme, filme, realităţi ca „Rugă pentru părinţi”, „Repetabila povară”, „Doamne, ocroteşte-i pe români!”, „Nebun de alb”, „Tu, Ardeal” („Colindul Ardealului”), „Trenul fără naş”, „Oameni de zăpadă”, „Opinia mea”, „Imnul Rapidului”, „Campioana unei mari iubiri - Oltenia, eterna Terra Nova”, campaniile revistei „Flacăra” pentru dreptate, sănătate, nou, „Cenaclul Flacăra”, „Şi, totuşi, există iubire”, „Trăiască, trăiască, trăiască să trăiască Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!” şi atâtea altele. Adică poporul îi împlineşte poetului şi omului public Adrian Păunescu visul cel mai nobil şi mai trufaş, acela de a fi ţinut minte, de a fi luat mereu în seamă, de a fi viu, chiar şi după moartea fizică.

Domnul Marius Cristian Pusta mi-a scris, în acest mai 2012, despre duşmanii lui A.P., că fac parte „din categoria de oameni care nu au făcut în viaţa lor nimic, doar au dat cu pietre şi scuipat… din mintea lor plină de buruieni. În mintea şi inima noastră de români adevăraţi, tatăl dvs a fost marele poet şi omul ce a ţinut cultura la nivelul de sus şi înainte, şi după 1989, că, altfel, se alegea praful de neamul ăsta. Un stat fără cultură şi educaţie este un stat mort. Tatăl dvs a făcut ca acest stat să nu moară... Cinste şi onoare, veşnică amintire pentru Adrian Păunescu, poetul românilor. Respect şi dvs., că îi duceţi mai departe flacăra iubirii de neam”.

În timp ce pigmeii bârfesc uriaşul, ţara se umple de statui ale poetului. Pe care, dacă porumbeii nevinovaţi nu se găinăţează repede, vin găinarii frustraţi să o facă. Dar sunt atât de mulţi cei care ştiu să dea la o parte murdăria şi să ne păstreze curate monumentele!

Andrei Păunescu, 30 mai 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (87)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Deocamdată acum momentan, despre gazele jandarmilor

şi implementarea bălegarului

• „Febleţile mele ca politicieni era Ponta şi Cristi Diaconescu... Cum am ajuns? În toată ţara, unde mă duc, toţi mă cunoaşte.” (Gigi Becali, B1TV, 28 mai 2012)

Consecvenţa în dezacordul gramatical şi inconsecvenţa în prietenii sunt „ambele două” ale lui Gigi Becali. Am zis! „Febleţile era amândoi”, dar numai „unul au rămas”! Cât priveşte oamenii, ştiam deja că toţi compatrioţii îl „ştie” pe patronul Stelei.

• „Proiectul implementează metode pentru mai bunul management al gunoiului de grajd.” (Antena 3, „100 de minute”, 29 mai 2012)

Ştiţi, de fapt, ce voia să spună preţiosul specialist în afaceri şi zootehnie, invitat al Alessandrei Stoicescu? Că e bine, fraţilor de la ţară, să strângeţi bălegarul vitelor şi caca de la porc, ca să nu otrăviţi fântânile din gospodărie cu nitraţi, şi să „implementaţi” rahatul acolo unde chiar e nevoie de el (îngrăşământ sau biogaz).

• „Însuşi oamenii se-nchină unui om muritor... Însuşi ştiinţa ne arată cât de mare e Dumnezeu... Însăşi televizorul nu a fost unealta diavolului.” (Alin Blaine, „Un show păcătos”, Antena 1, 23 mai 2012)

„Însăşi” vorbitorul, fost iluzionist, metamorfozat în propăvăduitor evanghelist, ne arată cât de mare e „însuşi” grădina cu dezacorduri. După primele două, credeam că „înşişi” Alin nu a auzit decât de forma la masculin singular „însuşi”. Dar a venit „apoteoaza” cu „însăşi oamenii” şi ne-am lămurit: nici iluzionismul, nici evangheliile nu ţin loc de carte.

• „Elena Udrea era în fruntea ministrului la acea dată.” (România TV, 27 mai 2012)

Doar atât? Noi ştiam că fata cu păr de aur (lingouri) a PDL avea pretenţii mai mari, de exemplu să fie perpetuu în mintea preşedintelui Băsescu, adânc în buzunarul soţului Cocoş, temeinic în sacul cu bani al guvernului şi prima femeie în fotoliul de preşedinte al României.

• „Deocamdată acum momentan debitul a scăzut.” (Realitatea TV, 28 mai 2012)

Triplu salt mortal pleonastic şi inundaţii de greşeli, în transmisia de la Muereasca de Vâlcea.

• „Nu mi-a fost atât de greu să inhalez gazele jandarmilor.” (Simona Boţoc, Antena 3, 28 mai 2012)

Despre ce gaze este vorba, nebunatico? Dacă e vorba despre gazele lacrimogene, e în regulă. Dacă e vorba de plăcerea de a inhala alte gaze, avem de-a face cu un comportament intim atipic.

• „Ochii mei a văzut-o pe Elena Ceauşescu când lăcrima şi plângea.” (Gabi Luncă, România TV, 29 mai 2012)

„Multe a văzut” ochii marii interprete de muzică lăutărească pe când cânta familiei Ceauşescu, inclusiv „lăcrimări, însă şi plâns”.

• „Din păcate din fericire, doar un pasager a fost transportat la spital.” (Antena 3, 28 mai 2012)

Hotărâţi-vă! Ambele variante sunt posibil corecte, dar numai separat. Sau trebuia predată legătura şi trebuia concizie? (din păcate, a avut loc accidentul, dar, din fericire, a fost un singur rănit?).

• „Alte 13 judeţe inclusiv şi Bucureştiul se află sub cod galben de inundaţii.” (Dumitriţa Bugnar, Realitatea TV, 28 mai 2012)

„Şi inclusiv” „treişpe cu ghinion” este pleonasm sau nu?

• „Orice amănunt, cât de mic, poate să facă diferenţa... Uneori, înainte de meciurile de box, totdeauna boxerii au un duel al privirilor.” (Mihai Leu, The Money Channel, 26 mai 2012)

Fostul campion mondial la box vorbeşte, oricum, mai bine decât mulţi profesionişti din mass-media, dar asta nu înseamnă că nu-l taxăm pentru cele două erori: amănuntul (detaliul) e mic „totdeauna”, nu doar „uneori”.

• „Preţul de intrare al unui bilet este de 5 lei.” (România TV, 25 mai 2012)

Regizorul Cornel Diaconu, care a cules această perlă şi ne-a transmis-o, se întreabă, pe bună dreptate: cine are acces, biletul de capul lui sau omul cu bilet în mână? Din propoziţia de mai sus reiese că biletul. Tot de la dl. Diaconu am aflat că, luat de valul campaniei electorale, un candidat PPDD tot vorbeşte despre „împrejurările” circumscripţiei sale, şi nu de „împrejurimi”. Poate îşi dă seama la timp la ce candidează. Sau poate nu, pentru că totul este al poporului. În afară de ce nu mai este al poporului.

• „Una dintre cele mai studiate fenomene... Criza economică care nu ne va atinge şi pe noi... Mie mi-a plăcut Mihai Traian Ungureanu.” (Adrian Ardelean şi un ascultător, Radio Europa FM, 2 iunie 2010)

Am scos din sacul cu notiţe mai vechi acest şirag de greşeli, auzite la radio mai demult. „Timpul trec, gafele rămâne”, nu? Prima poblemă spinoasă de aici e cu neutrul din limba română, care are singularul la masculin şi pluralul la feminin. Dl. Ardelean a ales greşit. A doua problemă spinoasă, chiar murdară, este cacofonia „că-care” ne atinge şi pe noi, este inevitabil, la fel ca recesiunea. A treia (aparţinând ascultătorului care a intervenit) este că, în formula „Mihai Traian Ungureanu”, încap trei reprezentanţi de frunte ai regimului Băsescu: Traian Băsescu, Traian Ungureanu şi Mihai Răzvan Ungureanu. Dar despre cine a vorbit omul nostru?

• „În penitenciarul Baia Mare se află persoane ce au condamnări de maxim până la 5 ani.” (România TV, 28 mai 2012)

Vrem să ştim unde sunt deţinuţi cei cu pedepse de „minim cel puţin de la 6 ani în sus”.

• „Car gresie la oameni care mă cunoaşte, care mă iubeşte.” (Rudy Varga, Kanal D, 28 mai 2012)

Spectaculosul „om – TIR”, care trage în spate două remorci, în care şi doarme, e prea ocupat cu munca şi cu greutăţile, dar noi suntem datori să îi spunem că oamenii îl cunosc şi îl iubesc la plural.

• „Au intrat ăia pe teren, puteau să intre cum vreau ei... Ioan Avram Mureşan, fost ministru USL... Mureşan, fost ministru USL.” (Radu Banciu, B1TV, 28 mai 2012)

Încrâncenat până peste poate împotriva USL (PSD+PNL), vorbitorul a uitat că „ăia” vor, nu „vreau”, iar Ioan Avram Mureşan (tocmai condamnat, în mai 2012, la 7 ani cu executare), a fost ministru al Agriculturii al CDR, nu al USL (care nici nu exista atunci). Confuzia vine din faptul că, după 1996, ţărăniştii lui Mureşan din Convenţia Democratică au venit la guvernare alături de USD (Uniunea Social Democrată, din care făcea parte şi PD). Mai multă atenţie şi mai puţină ură, vă rugăm!

• „Olimpicii, oamenii despre care trebuie să avem o mare stimă” (Radu Banciu, B1TV, 28 mai 2012)

Nouă nu ne place „despre cei” care vorbesc incorect româneşte. Stima este „pentru”, nu „despre”.

• „Topul amenzilor.” (The Money Channel TV, 29 mai 2012)

Fiind vorba despre ceva scris pe ecran cu bună ştiinţă, nu scăpat ca o cacofonie orală (ligament) oarecare, avem de-a face cu o mare cacografie. Din doar două cuvinte, s-a obţinut un al treilea, destul de viril. La mai mare, băieţi!

• „România nu mai poate să continue cu această guvernare mincinoasă!” (Daniel Constantin, B1TV, 28 mai 2012)

Uitând că a trecut din opoziţie direct în fotoliul de la Agricultură, preşedintele PC, din inerţia anti-PDL, aflat la Suceava, a vorbit urât despre propriul guvern, la doar câteva săptămâni de la instalare.

• „Ai o mamă, ai o tată.” (Mircea Badea, Antena 1, 29 mai 2012)

Dacă ar fi fost vorba despre copilul din familia Elton John+David Furnish, am fi avut şi varianta cealaltă: copilul acela are „un mamă şi un tată”.

• „Lovitură liberă pentru Xabi Alonso pe care o va executa Real Madrid.” (Digi Sport 2, Real Madrid-Rayo, reluare, 29 mai 2012)

Ce frumos, ce generos, ca un jucător să primească personal ceva, o lovitură liberă doar a lui, pe care să o execute toţi colegii. Asta nu se numeşte – mutatis mutandis – o poştă?

• „Prefectul oraşului Harghita, Augusta Urzică, este în direct cu noi... Te rog să ne spui care este scopul acestei acţiuni.” (Lorena Burlacu, Antena 3, 26 mai 2012)

Dragă Lorena, scrisoarea noastră doreşte să te informeze că: 1) doamna Urzică e prefect al judeţului Harghita, nu al oraşului Harghita, care nici nu există; 2) cuvintele terminate în „pul” nu trebuie rostite înaintea celor care încep cu „a”, „ă”, „e”, „i”, pentru că rezultă ceva extrem de sexual. Mulţumim pentru atenţie.

Andrei Păunescu

Statul vânător, statul protector, statul pierzător

            Statul român îi vânează pe cei pe care ar trebui să-i lase în pace, nu-i protejează pe cei pe care ar trebui să-i protejeze şi închide ochii tolerant la monstruozităţile celor care îi fac rău. Aceasta este ideea principală. Restul sunt detalii, justificări, palavre, cu care se lustruieşte toboganul pe care tot cădem, din 1989 încoace, de când cică ne-am luat soarta, democratic, în propriile mâini şi urne. Şi, fiindcă orice teorie devine mai puţin nisipoasă, mai puţin lemnoasă, dacă este bătută cu pietrele scumpe ale exemplelor concrete, iată câteva mostre, pentru afirmaţia în trei trepte de mai sus:

• Statul vânător îi ocheşte, îi şicanează, îi hăituieşte pe cei cinstiţi, de la şoferii care se semnalizează reciproc cu faza lungă în dreptul radarelor de pe şosea, până la cetăţenii şi firmele care lucrează cu bani albi, impozabili, popribili, sechestrabili. În loc să primească bonusuri, pentru că ajută la micşorarea vitezei altora, şoferii solidari sunt amendaţi dacă se avertizează, de parcă scopul statului ar fi ca oamenii să depăşească viteza, iar poliţia – ahahaaa! – să-i prindă şi să le ia banii, nu să se circule mai puţin periculos. Care e scopul? Să se calce legea şi să se ia amenzi sau şoferii să fie lăsaţi să acţioneze ca un fel de semne mobile de circulaţie, eficiente, care ajută traficul? Care e obiectivul? Să se ascundă afacerile în economia neagră şi gri, unde să nu fie taxabile, pentru că - nu-i aşa? – nu se poate impozita ceea ce nu există în scripte, deşi ştim toţi că există în realitate?

• Statul protector nu există, fiind, de fapt, un stat neprotector, tocmai pentru că ia taxe şi impozite mari, ca un stat social, dar restituie puţin, adică face politici sociale minimale, ca un stat liberal. E stat maximal la jupuit oamenii şi e stat minimal când e să aibă grijă de rănile lor. De ce? Fiindcă e mereu preocupat, prin liderii săi cu putere de decizie, să ducă banii ţării în politică şi în averile private ale politicienilor şi clientelei lor, astfel încât rămâne mereu fără bani pentru nevoile adevărate ale celor mulţi. De aceea, pensiile sunt jalnice, alocaţiile pentru copii şi pentru tot felul de defavorizaţi sunt nişte glume sinistre, salariile sunt mici la cei ce muncesc şi mari la cei ce conduc şi se fac că muncesc, drumurile şi restul infrastructurii arată ca în epoca de piatră ponce, subvenţiile se dau acolo unde se pot sifona şi nu se dau acolo unde am putea găsi ieşirea din prăpastie.

• Statul pierzător. România îi tolerează şi chiar îi ajută pe cei care fac cele mai mari ilegalităţi, de la interlopii care au poliţia pe post de chelneriţă pe masă şi sub masă, băieţii deştepţi care trafichează energia şi marile utilităţi naţionale şi rechinii din toate domeniile care umblă numai cu bani negri şi cu abuzuri, până la grupările gen UDMR, care se declară public, fără ruşine şi fără frică, împotriva integrităţii României în toate sensurile, dar nu se declară, de 22 de ani, la tribunal, ca partid. Drept mulţumire, România nu numai că nu îi bagă în puşcărie pe infractori şi nu scoate în afara legii UDMR, dar lasă rechinii să sfâşie economia şi acceptă, la fiecare alegeri, ca pseudo-formaţiunea să participe la alegeri şi, aproape mereu, la guvernare.

Aşa s-a pierdut tot ce era naţional: patrimoniul, economia, respectul, mândria, încrederea. Aşa a ajuns mândria de a fi român să fie ruşinea de a fi român. Aşa a ajuns, de exemplu, prietenul meu, Radu Popescu, plecat de mai mulţi ani în Danemarca, să îmi scrie, după ce a citit articolul meu de săptămâna trecută despre omul de stat, omul politic şi politicianul din România: „Adevărat, dar nu sunt sigur cărui grup de români va fi folositor acest text. Cei care au capacitatea să înţeleagă au făcut-o demult, iar cei care au nevoie să înţeleagă nu au capacitatea. Să nu-i uităm, desigur, şi pe cei care pot, dar nu vor.” Tot Radu îmi scrisese, în 7 decembrie 2009, după ce Traian Băsescu a fost reales preşedinte al României: “De când nu mai sunt român, m-am întrebat ocazional dacă am făcut bine renunţând la cetăţenie. De azi, acest dubiu s-a transformat în mândrie. Mândria de a nu fi român!” Tristă împrejurare ca un român să simtă astfel, mai ales că amara concluzie nu e bazată pe lepădarea de ţară, ci pe lepădarea de ce este găunos şi pare incurabil în România.

Putem, totuşi, încerca să ne mai dăm o şansă, dacă suntem gata să ne preţuim valorile, să fim prudenţi cu mediocrităţile, iar pentru nonvalori şi ticăloşi să avem pregătit podul palmei pentru strivire şi scuipatul pentru îmbălsămare.

Andrei Păunescu, 23 mai 2012

şi pe FaceBook

Emisiunile trece, perlele rămâne (86)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Multe oameni proaste la Pasarela 45!

• „Este multe oameni care faţe nénorociri.” (Pro TV, 19 mai 2012)

Superbă mostră de rostire neaoş românească, în pur stil unguresc! Avem 6 greşeli neforţate în numai 6 cuvinte! Iată-le: trei dezacorduri în număr („Este multe”, căci „oamenii este şi face”), un dezacord clasic de gen („multe oameni”, fiindcă maghiara nu are masculin şi feminin, este „un limbă simplu”), o pronunţie după dulcele grai maghiar („ţ” în loc de „c”) şi un accent pus aiurea (nénorociri, în loc de nenorocíri).

• „Suntem aici, la Pasarela 45.” (Sânziana Buruiană, Prima TV, 20 mai 2012)

Obişnuite să umble creanga prin hoteluri şi pe sub poduri, unde îşi fac meseria sub pasarele, păsărelele cucuiete încurcă paralelele şi pasarelele. Uneori, şi noi ne încurcăm şi confundăm fetele cu păsăricile şi păsărelele, iar păsăretul curviştin cu paraşutele. Apropo, ne-am adus aminte de un banc:

- Fetelor, vă place peştele?

- Nu, că ne cam bate şi ne ia banii!”

• „Un scăunel şi o băncuţă nu poate să fie mai mult de 200 de lei.” (Realitatea FM, 21 mai 2012)

Evident că ambele „nu poate” să fie, ci „pot” să fie la orice preţ aranjează beneficiarul care va lua parandărătul şi licitatorul care vinde mobilierul, apoi ia banul umflat, pe care-l mai dezumflă în buzunarul decidentului politic.

• „Mi-e teamă, mi-e frică... pentru că boala a fost mediatizată într-un mod negativ.” (B1TV, 23 mai 2012)

Mai „frică”, mai „teamă” decât de căpuşele ucigaşe, nouă ne e „teamă” de pleonasmele lăsate singure: dacă vorbitoarei îi e „teamă şi frică”, de ce nu îi e şi „groază” şi de ce nu are „oroare”? Nouă ne e „spaimă” şi avem „fobie cu înfricoşare” de bolile „mediatizate pozitiv”. „Există şi se poate” aşa ceva?

• „Bayern... sunt obişnuiţi să se apere cu 16 jucători în propriul careu.” (TVR 1, Chelsea-Bayern 5-4, 19 mai 2012)

Pentru câştigarea finalei Ligii Campionilor, chiar pe stadionul propriu din Munchen, comentatorii TVR 1 ne-au lăsat imprsia că nemţii au fost în stare de orice. După ce că au răvăşit omenirea cu două războaie mondiale numai în secolul XX, când au visat să distrugă, de exemplu, Londra, acum bagă 16 jucători numai în apărare! Degeaba!

• „Cred că Terry şi Lampard vor aduce cupa în faţa lumii fotbalului mondial.” (TVR 1, Chelsea-Bayern 5-4, 19 mai 2012)

Noi credem că tocmai am auzit un pleonasm de proporţii mondiale, la oră de vârf, pe postul public, când audienţa era „uriaşă şi imensă”.

• „Ce credeţi că decizie se va lua mâine dimineaţă?” (GSP TV, 10 mai 2012)

Noi zicem mâine că decizie dimineaţă nu ştim se va lua ce.

• „Nici acum starea terenului nu este în cea mai bună condiţie.” (Digi Sport 1 TV, „U” Cluj-CFR Cluj 2-3, 18 mai 2012)

Vizibil marcat de importanţa meciului (care a decis, printr-un penalty dat aiurea, în minutul 89, ca titlul să meargă, din nou, la „ceferiştii maghiaro-portughezo-etcetera” ai lui Arpad Paszkany), comentatorul nu s-a aflat în cea mai „bună şi optimă stare, condiţie şi împrejurare de dispoziţie”, emiţând un „pleonasm tautologic” de mare rafinament.

• „Balonul este respins de clujeni.” (Digi Sport 1 TV, 18 mai 2012)

Ce e greşit aici? Rasism pe faţă! Discriminare în direct! De ce? Pentru simplul motiv că meciul se disputa între două echipe clujene, Universitatea şi CFR. Noi băgăm mâna în foc că despre jucătorii de la „U” e vorba, că ei au respins, pentru că, la CFR, sunt foarte mulţi străini, unii negri. O să cerem celor de la Combaterea Discriminării să dea o circulară ca toţi jucătorii de la „U”, CFR, Luceafărul, Olimpia, Mobitelco BT şi Jolidon, de orice culoare ar fi şi oricât de puţin ar juca la Cluj, să fie declaraţi clujeni pe viaţă.

• „Mi se pare normal şi firesc să se întâmple aşa.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 18 mai 2012)

Nouă nu! Nouă ni se pare „anormal, nefiresc, ciudat, nenatural, absurd şi aiurea” ca angajaţii posturilor TV să ia zilnic limba română „la mişto, în râs, în băşcălie şi în glumă de amuzament”.

• „Ajută la fluidizarea traficului intestinal.” (România TV, 19 mai 2012)

Mare aglomeraţie e în intestine, e oră de vârf, sunt blocaje, se creează busculade: prin maţele principale trec tenii, lamblii şi limbrici, pe ambele sensuri, care nu dau prioritate pe zebră la oxiuri şi nici nu fac loc coloanelor oficiale de giardia. Aşa e traficul intestinal: cu totul altceva decât tractul intestinal.

• „Hoţii au lovit un pom unde aceştia au încercat să fugă.” (România TV, 19 mai 2012)

Dar despre ce hoţi e vorba, domnule poliţist de la TV? Grauri, coţofene, ciocănitoare? Numai astfel de furăcioşi ar vrea să fugă în pom? Un hoţ normal, şofer sănătos la cap, ar ocoli pomul.

• „Aici la intrarea Mihai Coravu.” (B1TV, 23 mai 2012)

Reporterul a trebuit să ajungă la faţa locului, lângă Arena Naţională, să se uite pe tăbliţa stradală pe care scrie „M. Coravu” ca să emită tâmpenia, în avancronica finalei Cupei, Rapid-Dinamo. Ce şi-o fi zis profesionistul? Dacă e „M.”, e clar că e Mihai, nu? Numai că „M” nu vine de la Mihai, ci de la Maior, căci pe om îl chema Ion şi era maior. Nu ne-am fi supărat dacă ni s-ar fi dat dovadă de o mai mare imaginaţie. De ce neapărat Mihai şi nu Mendelson Coravu, Mohamed Coravu, Moshe Coravu, Miodrag Coravu, Murphy Coravu, Mihnea Coravu, Maximilian Coravu, Manfred Coravu, Martin Luther Coravu, Manuel Coravu...? Ce ar fi, dacă, pe genericul filmului „Singur acasă”, ar sta scris M. Culkin sau Macaulay C.? Ar fi clar că ori e vorba despre Maior Mihai Culkin sau despre Macaulay Coravu, nu-i aşa?

• „Peste 1000 de bucureşteni muşcaţi pe lună.” (România TV, 21 mai 2012)

Confuzia s-a creat când am citit ce scria pe ecran: ce căutau 1000 de bucureşteni pe lună? De ce nu s-au dus la Vama Veche, la Durău sau la Sinaia? Na, să se înveţe minte să umble teleleu pe alte corpuri cereşti, unde se pare că mişună câinii care nu mai au loc în Bucureşti. Dragi editori TV, când puteţi crea confuzie prin ambiguităţi, alegeţi termeni monosemantici. Aici, puteaţi scrie „lunar”, în loc de „pe lună”, şi nu se supăra nimeni.

• „De vineri, soarele va reveni din nou pe cer.” (B1TV, 23 mai 2012)

După ce că „va reveni din nou”, soarele va reapărea pe cer. Dar unde putea să apară? În cămară? În canal?

• „Pentru că ca să fie cazul de această relansare...” (Eugen Rusu, TVR Info, 21 mai 2012)

Greu de obţinut o cacofonie neforţată, dar nimic nu este imposibil la TVR Info, pe bani publici. Când e să fie, bagi un „că” exact unde nu trebuie. Nasol moment!

• „În Florida se va lansa racheta Falcon şi capsula Dragon.” (Sabina Iosub, Antena 3, 22 mai 2012)

Frumos! Dacă se va lansa racheta şi capsula, vrem şi noi să le vedem pe „ambele două cum zbor”. Sau s-o fi folosit singularul pentru „că capsula” e inclusă în rachetă şi e vorba de o singură lansare?

• „Încă o dată repet: ideea de prag electoral este incompatibilă...” (Sergiu Andon, Antena 3, 22 mai 2012)

Se poate aşa ceva, domnule avocat? Puteţi să mai spuneţi „iarăşi din nou” ce aţi „zis şi afirmat”?

• „E posibil să avem inundaţii, dacă inundaţiile vor continua.” (Petre Nechita, Antena 3, 23 mai 2012)

Puteam să ne dăm şi singuri seama de asta, nu era nevoie ca Antena 3 să-l trimită pe reporter tocmai la Rovinari, în Gorj, ca să înţeleagă, la faţa locului, că, dacă inundaţiile continuă, vor fi inundaţii!

• „Ce bine că partidul se curăţă!” (Emil Boc, aprilie 2012)

Chiar, ce bine ar fi! Măcar de-ar fi aşa, dar PDL-iştii şi, mai ales, Emil Boc ne-au obişnuit cu atâtea minciuni, promisiuni şi iluzii, încât nu ne facem speranţe. Ne vor păcăli şi în legătură cu moartea partidului, mai ales că sunt destui alegători care abia aşteaptă să mai facă o dată prostii.

• „Organizatorii au decis să tragă acoperişul stadionului pentru a nu permite accesul eventualelor precipitaţii.” (Realitatea TV, 23 mai 2012)

Fără bilet sau abonament, precipitaţiile au fost anunţate public, la un mare post de ştiri, ca nici să nu se gândească să intre pe Arena Naţională la finala Cupei dintre Rapid şi Dinamo! Culmea e că precipitaţiile au fost considerate şi persoane (dacă au acces...), şi „eventuale”, deşi, la ora transmisiei, ploua de o săptămână în Bucureşti, unde codul galben de precipitaţii şi furtună era valabil pentru încă o săptămână.

• „S-au vândut puţine bilete, se pare că nu va fi multă lume... Aici, la intrarea dinspre Bulevardul Basarab... sunt grupuri de cel puţin 20 de persoane.” (Realitatea TV, 23 mai 2012)

1) Reporterul ori e incult şi are dureri în cot de istoria României (nu ştie că există Basarabia, care e şi mare arteră în Capitală), ori e incult şi ignorant (habar nu are că nici lângă stadionul de unde tocmai transmitea, nici în alt loc, nu există un bulevard „Basarab”). 2) Exprimarea e ilogică: dacă sunt grupuri de cel puţin 20 de persoane (cel mult câţi sunt în grupuri, 200, 2000?), pe ploaie torenţială, lângă intrare, cu 10 ore înainte de meci, de ce să credem că nu va fi multă lume?

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (85)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Tâmpenii de la noi neaoşe pe axa Bucareşti-Budapeşti

• „Bună seara, Budapesta!” (crainicul UEFA de pe Arena Naţională din Bucureşti, înainte de finala Europa League, Atletico Madrid-Athletic Bilbao 3-0, Pro TV, 9 mai 2012)

Întrucât e a nu ştim câta oară când se face confuzia asta între „Bucarest” şi „Budapest” (sau Bucureşti/Budapeşti, tot aia e), şi la meciuri, şi la concerte, iar idioţii occidentali nu dau semne că pot învăţa în ce oraş se află, trebuie să ne hotărâm ori noi, ori ungurii, să schimbăm numele capitalei. Ca să le facem viaţa mai uşoară ignoranţilor din Vest.

• „Mergem acolo, la Bruxelles, cu un grup voios şi vesel.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 12 mai 2012)

La cât de uns merge politica pe la Bucureşti (în sensul că politicienii o duc bine orice rău ar face, iar poporul o duce rău, oricât de bine ar munci), cum să nu avem delegaţi şi voioşi, şi veseli, în capitala Uniunii Europene? Sperăm că realizatoare a spus totul ironic, că a făcut „o glumă hazlie de râs amuzant”.

• „Afaceri ilegale cu terenuri şi imobile.” (România TV, 9 mai 2012)

Alo, televiziunea? Imobile sunt şi terenurile (chiar dacă nemţii s-au retras din România în 1944, luând vagoane întregi cu pământ negru, roditor, ca să nu plece cu trenurile goale). Afacerile imobiliare se fac nu numai cu case, ci şi cu terenuri. Iar, dacă stăm să ne gândim bine, mai „imobil” e un teren decât o casă, pentru că o casă se mai poate mişca din loc (o iau apele, vânturile, buldozerele), pe când pământul nu (ştim, ştim, există alunecări de teren, ok, dar nu la asta ne referim).

• „Eu cred că va fi un stimulent dacă impozitul va scade.” (Mariana Câmpeanu, B1TV, 11 mai 2012)

Nici dacă, într-adevăr, impozitul va „scădea”, nu vă vom trece cu vederea această greşeală, doamnă ministru, de a muta, abuziv, verbul, de la conjugarea lui adevărată,  a II-a (ea-ere), la a III-a, eronată (e-ere). Nu există „a scade – scadere”, ci numai „a scădea – scădere”. Mutantul similar „a place” (în loc de „ a plăcea”) e molipsitor, din păcate.

• „Văd că aveţi pe masă nişte produse destul de inedite... Telespectatorii vor să ştie cât de casabile sunt aceste bijuterii” (mai 2012)

Domnişoara reporter Denis Habar-n-avem-cum a dat două bare în această transmisie. Mai întâi, că sunt unele cuvinte la care nu se potrivesc adverbele care aproximează, care relativizează. Ceva ori e inedit, ori nu e, nu merge „destul de inedit”, la fel cum nu poţi fi (ca să alegem un exemplu la întâmplare) „destul de virgină” sau „aproximativ gravidă”. Acum e clar? În al doilea rând, „casabil” înseamnă mai degrabă bun de dat la casare, la gunoi sau la refolosire, decât sensibil la spargere („casant”). Casabilă e o decizie judecătorească, iar casantă e o mărgică de sticlă cu care păcăleşti indienii cinstiţi şi fetele proaste. Dar facem prea multe nuanţe, pentru o singură reporteriţă.

• „Încă o dată repet: totul e un atac politic.” (Ioan Mang, B1TV, 15 mai 2012)

Iar noi spunem „din nou iarăşi pentru a doua oară”: evitaţi pleonasmele, dragi oameni publici, mai ales dacă sunteţi miniştri, fie şi pentru cateva zile, la Educaţie!

• „Adrian e încăpăţânat şi căpos.” („Mireasă pentru fiul meu”, Antena 1, 16 mai 2012)

Avem de-a face ori cu o tautologie, ori cu un semn de indecenţă. Tautologie e dacă vorbitoarea s-a referit la felul de a fi al lui Adrian (încăpăţânat şi căpos înseamnă cam acelaşi lucru), iar indecenţă este dacă s-a referit atât la caracter (încăpăţânat), cât şi la anumite particularităţi fizice bărbăteşti specifice zonelor intime.

• „Obiceiuri de la noi, neaoşe.” (Realitatea FM, 11 mai 2012)

Mai vrem, mai vrem informaţii despre datini „neaoşe de la noi autohtone pământene locale”, dar vrem şi despre tradiţii „străine, din import”!

• „Colegul meu Marian Stoica cunoaşte toate secretele Cetăţii Râşnov.” (Realitatea FM, 5 mai 2012)

Trebuie combătut acest şablon mincinos de atragere a atenţiei publicului cu orice preţ. Cum să cunoască un reporter „toate” secretele unei cetăţi? Bun, poate suntem noi prea sceptici cu reporterii atoatecunoscători. Dar, dacă e aşa, să ne spună câteva secrete: de pildă, din câte cărămizi e construită cetatea şi câte tone are?

• „A crezut pentru un moment că poate să facă casă cu celălalt bărbat din viaţa ei.” (Monica Vlad, Euforia TV, 14 mai 2012)

Ce să facă? A, casă! Ne speriaserăm că face altceva, ştiind noi că, dacă eşti femeie şi fugi după doi iepuroi, ai o inimă, o viaţă şi o casă de c...t! Mai uşor cu cacofoniile, doamne jurnaliste, care vă daţi la TV!

• „Aici (la Miraslau) au jucat actori celebri, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, chiar şi Jean Constantin!” (Realitatea FM, 5 mai 2012)

Dar de ce „chiar şi Jean Constantin”? Era locul prea mic pentru actorul nostru de comedie? Când creşti astfel intensitatea frazei, te aştepţi ca, după primele două nume, să vină un al treilea şi mai tare, şi mai celebru. Când am auzit „chiar şi Jean...”, am crezut că e vorba despre Jean Marais sau Jean Gabin. Nu că Jean Constantin nu a fost mare actor, dar nu a fost mai mare ca Amza. Şi construcţia expresiei a fost deficitară, şi numele „Miraslau” a fost spus prost: se vede treaba că unii, dacă nu au diacritice româneşti pe text sau pe prompter, se dau de gol că habar nu au de istoria României. Mirăslău, fraţilor, nu Miraslau!

Andrei Păunescu

Om de stat, om politic, politician

După articolul de săptămâna trecută de aici, pe care l-am publicat şi în Flacăra despre traseismul politic, un cititor a comentat pe blogul meu că şi Adrian Păunescu a trecut de la Partidul Socialist al Muncii la Partidul Social Democrat, lăsând să se înţeleagă, prin carambol, că vorba de duh a lui A.P. din 1992  „O curvă-adevărată nu are stări deşarte, / Ea imediat se spală şi merge mai departe!” s-a dovedit periculoasă, ulterior, pentru însuşi autorul ei. Adică nici poetul-senator n-ar fi scăpat de traseism. Nicidecum! Lucrurile stau aşa: A.P. a intrat în P.S.M. în 1992, când socialiştii erau prigoniţi, şi a stat în acea grupare până în 1998, când a plecat din politica partizană de vârf (era prim-vicepreşedinte al socialiştilor), ca să îşi reia munca de realizator TV (cu emisiuni la Antena 1 şi Tele 7 abc). În vara-toamna anului 2000, datorită marii sale notorietăţi, aproape toate partidele l-au curtat (în afară de UDMR), să candideze din nou pentru Senat. A candidat şi a fost ales de două ori senator PSD, de Dolj şi de Hunedoara, mai ales că fostul său partid (Partidul Socialist al Muncii) a şi fost absorbit în Partidul Social Democrat. Unde ar fi traseismul, aici? Doar în mintea ignoranţilor sau celor de rea-credinţă.

Adrian Păunescu a refuzat, de multe ori, în viaţa sa de participant căuzaş la politica românească, propuneri dintre cele mai tentante ca efect financiar, politic, profesional şi social, doar pentru că nu se afla pe aceeaşi lungime de undă morală cu ofertanţii. Tot A.P. a ales, de mai multe ori, să urce sau să rămână în bărci pierzătoare, numai şi numai pentru că nu-şi putea trăda convingerile şi camarazii. El a acţionat mereu ca un om politic, nu ca un politician. Pentru el, cauza naţională nu s-a tranzacţionat niciodată, chiar dacă a fost să-şi asume riscuri majore, rămânând lângă marile idei naţionale şi fidel convingerile sale personale. Aşa ar trebui să facă şi alţi combatanţi ai câmpului politic de azi. Poporul şi ţara ar trebui să fie scopul nobil al politicii şi al politicienilor, nu mijlocul prin care ei îşi fac politica.

În viaţa noastră politică şi mediatică, se face, de altfel, de mult, o mare confuzie între omul de stat, omul politic şi politician.

Pentru omul de stat, ţara şi poporul sunt un ţel de destin, în numele căruia lucrează şi întemeiază fapte durabile, care se consemnează ca borne în cartea de istorie naţională şi, uneori, internaţională.

Pentru omul politic, ţara şi poporul sunt un scop înalt, de la care nu se abate, rămânând principial într-o junglă de prostituţie morală.

Pentru politician, ţara şi poporul sunt, de cele mai multe ori, un mijloc, o cale, un pretext de a face politică.

Problema este, deci, doar de a lămuri bine ce vrem, care ne este scopul: ţara+poporul sau politica în sine? Oamenii de stat şi oamenii politici se folosesc de politică pentru a face bine poporului şi ţării, pe când politicienii se folosesc de popor şi ţară pentru a face politică, de cele mai multe ori a binelui lor personal.

Andrei Păunescu, 16 mai 2012

www.andreipaunescu.blogspot.com şi pe FaceBook

„O curvă-adevărată nu are stări deşarte / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”

            Uitaţi-vă cum mişună traseiştii politici, de la un partid la altul şi înapoi, doar să rămână la suprafaţă. Uitaţi-vă şi ascultaţi cum au găsit ei formulele de justificare a trădării, dus şi întors, şi ce mult le place să le spună, crezând că nişte vorbe acoperă conţinutul lor de putregai: „Nu mă mai regăsesc în partidul meu”, „Importantă e stabilitatea ţării”, „Eu doar revin la partidul din care am plecat”... A ajuns să nu ne mai deranjeze când se spune că politicienii români sunt curve.

Dar uitaţi-vă în cartea de istorie şi puneţi în balanţă faptul că tot români erau atâţia deţinuţi politici, care au preferat să stea, timp de decenii, în închisorile staliniste, decât să-şi trădeze convingerile sau să-şi toarne camarazii (printre ei, şi bunicul meu, Constantin Păunescu, liberal fanatic, condamnat la 15 ani de temniţă, până în 1964, pentru uneltire contra regimului!). Tot român era domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care a ales moartea, pentru el şi pentru fiii lui, iar nu renunţarea la credinţă. Deci se poate şi fără trădare pe aici, prin spaţiul românesc, în condiţii mult mai grele, în care în joc e viaţa, nu scaunul.

            Eram, în 1992, în biroul ministrului de interne de atunci, Victor Babiuc. Îl însoţeam pe Adrian Păunescu. Tatăl meu încă nu devenise parlamentar, dar, prin activitatea publicaţiilor „Totuşi iubirea” şi „Vremea”, avea o mare forţă de a crea opinie şi de a uni oameni. Discuţia era plăcută, ministrul îi spunea, măgulitor, lui A.P. că a început să-i citească textele de tânăr autor, încă din anii ’60. A.P. sublinia bogăţia de idei şi de lecturi a interlocutorului. De fapt, tema era alta, dar tatonările făceau parte din joc. Se apropiau alegerile din toamnă. Din marele FSN,  gruparea Petre Roman (PD, azi PDL) se rupsese deja de gruparea Ion Iliescu-Adrian Năstase (FDSN, azi PSD) şi era tot mai clar că gruparea Iliescu va câştiga alegerile. Victor Babiuc era în barca PD, era un ministru important, dar parcă ar fi vrut să (re)vină la matcă, la virtualii câştigători. Problema era că dorea ca Ion Iliescu să îl invite, nu să ceară el mutarea, iar Ion Iliescu, probabil, dorea ca Babiuc să facă primul pas. Victor Babiuc considera că Adrian Păunescu ar putea media delicata operaţiune şi l-ar putea convinge pe Ion Iliescu să facă el invitaţia, iar A.P., care nu aprecia politica lui Petre Roman şi a PD, credea că ar fi bine pentru ţară ca Iliescu şi echipa sa să se întărească. Situaţia dintre Babiuc şi FDSN semăna cu o primă întâlnire în parc, în care niciunul dintre îndrăgostiţi nu are curajul să sărute primul. Era finalul întrevederii. A.P. îi spusese deja de mai multe ori lui Babiuc să lase reţinerile şi să-i dea un semn preşedintelui Iliescu, să nu mai ezite atât, ca o fecioară, iar Babiuc răspunsese că nu prea îi vine, că i-ar fi mult mai bine şi mai uşor dacă ar fi invitat la discuţii cu FDSN. Din acea dilemă nu se putea ieşi. Ne aflam în uşă, spre secretariat. Adrian Păunescu s-a întors pentru o clipă şi, cu o umbră de jenă, dar cu entuziasmul spontan al poetului din el, care nu putea fi oprit, a gândit cu voce tare, în versuri, făcute pe loc: „O curvă-adevărată nu are stări deşarte, / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”

Andrei Păunescu, 9 mai 2012

P.S. Cineva a comentat că şi Adrian Păunescu a trecut de la P.S.M. la P.S.D., adică, se-nţelege, nu a scăpat nici el de traseism. Lucrurile stau aşa: A.P. a fost în P.S.M. din 1992 până în 1998, când a plecat din politica partizană de vârf, ca să îşi reia munca de realizator TV (cu emisiuni la Antena 1 şi Tele 7 abc). În vara-toamna lui 2000, datorită marii sale notorietăţi, aproape toate partidele l-au curtat, să candideze din nou pentru Senat. A candidat şi a fost ales senator PSD de Dolj şi apoi Hunedoara, mai ales că fostul său partid (Partidul Socialist al Muncii) a şi fost absorbit în Partidul Social Democrat. Unde ar fi traseismul, aici?

Emisiunile trece, perlele rămâne (84)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Învierea naşterii lui Isus

• „Sărbătorim învierea naşterii lui Iisus.” (Simona Gherghe, Antena 1, 13 aprilie 2012)

Această zicere ar trebui gravată în granit, împreună cu „Comemorăm naşterea” şi „Sărbătorim moartea”.

• „Deocamdată, la Universitate au ajuns doar Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Mihai Viteazu.” (Antena 3, 5 mai 2012)

Ce să-i faci, dacă altora nu le-a plăcut cartea? În aceste cazuri, era necesară formula întreagă „statuile lui Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Mihai Viteazu”, pentru că, altfel, sună rău. La fel de rău cum sună, în comentariile sportive, eliptice de termeni esenţiali, formule ca: „Lia Manoliu era o ruină”, „Nicolae Dobrin arată încântător”, „Dan Păltinişanu e plin de smocuri” sau „Ilie Oană e un dezastru”, numai fiindcă vorbitorilor le e lene să spună cuvântul-cheie „stadion”.

• „Inaugurarea lui Putin ca preşedinte.” (Sabina Iosub, Antena 3, 7 mai 2012)

Dar ce e Vladimir Putin, vapor, autostradă, hotel? Sau poate că, la al treilea mandat, preşedinţii se inaugurează, iar, la al patrulea, se beatifică direct. În cuib de vodcă şi petrol.

• „Nu se alegea cu nimic din acele clauze a naţiunii cele mai favorizate.” (Doru Braia, TV N24 Plus, 3 mai 2012)

Puteţi repeta? În atât de puţine cuvinte să faci atât de multe greşeli e o performanţă, chiar şi pentru Doru Braia. Corect era „clauze ale naţiunii celei mai favorizate”. Alo, liceul? Mai „e” locuri pentru la toamnă?

• „Replica noastră e foarte haioasă şi amuzantă.” (Pepe - Ionuţ Pascu, Pro TV, 26 aprilie 2012)

Şi, şi? Ar fi fost mai bine să fie haioasă şi tristă, sau abătută şi veselă.

• „Dumneavoastră, domnule Măruţă, sunteţi imparţial, sunteţi subiectiv.” (Mărioara Zăvoranu, Pro TV, 26 aprilie 2012)

Limpezimea în exprimare are greutate mare la maica Oanei Zăvoranu. Din câte ştiam noi, imparţialitatea stă pe acelaşi palier cu obiectivitatea, nu cu subiectivitatea. Dar ce mai este logic, când l-ai pierdut pe Pepe în oala cu Pastramă?

• „În următoarele ore urmează să fie duşi mai multe persoane la sediul DNA.” (Dragoş Boţa, Antena 3, 26 aprilie 2012)

Aşa să este! Ticăloşii să fie arestate imediat pe loc! Păcat că în Codul Civil sau Penal nu se pedepsesc tautologiile şi dezacordurile.

• „Cele mai bune programe este Antena 1 şi Antena 3.” (telespectator, Antena 3, 26 aprilie 2012)

De oriunde ai privi propoziţia, tot dezacordată este. Nu e de vină telespectatorul care a lăsat mesajul, revoltat că firma de cablu RCS-RDS a scos din listă programele Grupului Intact, ci redactorii care parcă au lăsat pe post, la mişto, cuvintele, chiar când nu trebuia, când ar fi fost cazul ca publicul Antenelor să fie prezentat ca serios, cult.

• „Membrii guvernului Ponta sunt aşteptaţi la Cotroceni pentru depunerea jurămintelor.” (Antena 3, 7 mai 2012)

Fiecare depune alt jurământ? Nu e acelaşi text, pentru mai mulţi miniştri?

• „Estimările privind numărul suporterilor este de aproximativ 30.000.” (Realitatea FM, 8 mai 2012)

Aşa e cu estimările astea, niciodată nu ştii dacă „este” sau „sunt”.

• „În acest moment, este în plină desfăşurare proba de maraton care are patruzecişidouă de kilometri.” (Realitatea FM, 5 mai 2012)

Lung distanţa asta la maraton! Lung şi greu!

• „Ardealul e credincios PDL!” (Ioan Oltean, Realitatea FM, 6 mai 2012)

Tupeul de politician român nu are limite. Nu partidele trebuie să fie credincioase ţării, ci ţara trebuie să fie credincioasă partidelor, nu?

• „Cutremur de 3,7 grade în Vrancea. Sisismul s-a produs la ora 20.57.” (România TV, 5 mai 2012)

Textul, scris pe ecran, se pare că a suferit stricăciuni din cauza trepidaţiilor. Cum ar fi arătat dacă ar fi fost un cutremur de 6 grade?

• „Internaţional under... sub under 19 acest Constantin Nica.” (Digi Sport 1, Dinamo - CFR Cluj 0-1, 5 mai 2012)

Măi, cosmopoliţi mici ce sunteţi! Dacă vă apucaţi să folosiţi termeni englezeşti („under” = „sub”), măcar veniţi cu traducerea făcută şi nu ne loviţi în faţă şi urechi cu pleonasme bilingve.

• „Situaţii similare mai sunt şi în Olt la Ocna Sibiului.” (TV H2.0, 6 mai 2012)

Dacă Ocna Sibiului ziceţi voi că e în Olt, înseamnă ca aţi paria cu viaţa că Baraolt e tot în Olt (nu în Covasna), Mâneciu Ungureni în Ungaria, iar Piatra Neamţ în Germania. Mare e grădina geografiei la TV!

• „Acest lucru nu diminuă cu nimic meritele lui Hopkins.” (Marius Ancuţa, Eurosport, 26 aprilie 2012)

Aşa e! Nu „diminuă” ce face jucătorul de snooker, dar nici nu „spor” calitatea limbii române de la marele post european de sport.

• „Acum, petrolul şi gazul este exploatat cu drept de export.” (Mircea Coşea, Antena 3, 26 aprilie 2012)

Mulţumim pentru clarificări, domnule profesor. Este foarte utile!

• „PDL... Ei poate că s-ar putea relansa.” (Alina Mungiu Pippidi, Realitatea TV, 29 aprilie 2012)

Poate că s-ar putea, poate că nu s-ar putea. Posibil să fie probabil, cine ştie? Băsescu a dat, Băsescu a luat, fie darul Băsescului în veci comentat.

• „Cei patru hoţi au mers la locuinţa din Lacul Tei.” (România TV, 4 mai 2012)

Mari scufundători hoţii ăştia! Au mers să fure direct din lac, de la locuinţele ascunse pe fundul apei. Probabil că s-au pregătit cu tot echipamentul, costume de scafandri, tuburi, labe, pontoarce, plase de pescuit, chei franceze şi harpoane.

• „Arsenalul a fost descoperit într-o hală părăsită de lângă Megidia.” (Antena 3, 5 mai 2012)

De Medgidia aţi auzit? Sau poate numai de Mufatlar, Malboro şi Kaizărlautărn.

• „În 9 mai, autobuzele RATB vor veni din 5-7 minute.” (România TV, 4 mai 2012)

Corect era să se spună „din 5 în 5 minute” sau „la fiecare 5 sau 7 minute”. Aşa, aproximarea nu face pe nimeni să aştepte mai liniştit autobuzul.

• „Românii din Marea Britanie continuă să le dea de cap poliţiştilor.” (Mihaela Bârzilă, Antena 3, 5 mai 2012)

Un singur cuvânt lipsă („bătăi”, probabil) şi fraza o ia la vale. Ştiam că hoţii sunt violenţi (dau „în” cap), ştiam şi că românii sunt mai abili decât englezii, dar nici chiar aşa, să le dea „de” cap, ca la nişte aparate stricate, reparate pe genunchi.

• „Legea Sănătăţii era decât adusă în faţa specialiştilor din minister.” (Antena 3, 5 mai 2012)

Doamnă Petrescu sau cum v-o chema, luaţi aminte că termenul „decât” nu se foloseşte decât la forma negativă. Pentru celelalte situaţii, adresaţi-vă cu încredere cuvintelor „doar” şi numai”, fiindcă ele se folosesc „numai doar” la afirmativ.

• „Victor Ponta s-a întâlnit cu minorităţile naţionale.” (Antena 3, 7 mai 2012)

Cu toate minorităţile? Deodată? Ce atenţie distributivă ieşită din „comună”! Noi credeam că s-a întâlnit cu parlamentarii din Grupul Minorităţilor, dar, dacă aşa s-a spus la TV, aşa o fi. Tare premier! Rezolvă toate minorităţile dintr-o lovitură.

Andrei Păunescu

Grelele moşteniri şi marile găuri

Prin 30 martie 1998, într-o luni, ţărănistul Gavril Dejeu s-a pomenit premier. Interimar, dar tot premier se numeşte, nu? Guvernul Victor Ciorbea tocmai căzuse, iar Radu Vasile încă nu se instalase pe capră, la hăţuri, de unde avea să conducă teleguţa celui mai longeviv executiv ţărănist din istorie, cu un mandat de – atenţie! - 20 de luni! Până să ajungă la birou venerabilul interimar Dejeu, până s-a berberit ardeleanul şi şi-a călcat cămeşa, domnul preş. Emil Constantinescu l-a găsit la telefon pe copilul minune al PNŢCD, juniorul Radu Vasile (puştiul nu împlinise 60 de ani, dar media de vârstă a partidului contează!). Vasâle se hotărâse să iasă providenţial de după musteaţă, ghiul şi ţâgară şi să primească a fi desemnat prim-ministru, în 2 aprilie 1998. Am râs şi ne-am jenat de situaţie: deranjezi un om bătrân de acasă şi apoi îl trimiţi înapoi acasă, fără să dea şi el măcar o ordonanţă de urgenţă, un H.C.M (Hotărârea Consiliului de Miniştri), ceva, să se simtă util. Guvernarea Dejeu devenise deşeu înainte de a se naşte. “Academia Caţavencu” a scris atunci, despre executivul de luni până joi (de fapt, a fost de marţi noaptea până miercuri dimineaţa, doar câteva minute de fericire, ehe!, dar şi aia fără orgasm). Titlul articolului despre guvernul care ieşise din scenă înainte de a intra a fost: Bilanţul dezastruoasei Guvernări Dejeu! (Metodologia a fost urmată, mai târziu, şi de folkistul Ghiţă, care, prin 2010, a anunţat, emoţionat, că, apropiindu-i-se senectutea, are de gând să-şi organizeze turneul de adio, deşi el încă nici nu se afirmase. Ameninţarea cu retragerea nu a stârnit, însă, valurile de proteste, aşteptate în rândul potenţialilor fani, iar Ghiţă nu s-a mai retras, dar nici nu s-a mai afirmat).

Dar să revenim la guvernările noastre. Era deja o modă, la finalul anilor ’90, ca nou-veniţii la putere să strige, încă din primele ore de aflare în treabă - mă rog, la treabă - că au o grea moştenire de la predecesori, foarte grea, tare grea, cea mai grea, mult mai grea decât şi-au închipuit, şi că le va fi greu, ba chiar sigur imposibil să repare jucăria naţională. Dar – ce să-i faci?! – trebuie să rămână în scaune, fără obligaţii, de dragul stabilităţii statului. Statul lor la butoane.

Ca orice preşedinte jucător, Traian Băsescu (recordman la disciplina Ministru al Transporturilor, titular în Guvernele Roman, Stolojan, Ciorbea, Vasile şi Isărescu!) a bătut recordul naţional la dat vina pe alţii, pe moşteniri, moguli, sisteme ticăloşite, băieţi deştepţi şi pe alţi vinovaţi de starea României. Dar a vrut să bată şi alte recorduri, strângând în mâinile sale tremurânde de mariner trei prim-miniştri în aceeaşi apoteotică zi de 6 februarie 2012: Emil Boc, Cătălin Predoiu şi Mihai Răzvan Ungureanu, după un alt interimar de o săptămână, Eugen Bejinariu, în decembrie 2004. Grea performanţă să ai 5 mandate la Transporturi şi ţara să nu aibă autostrăzi, ”însă” nici flota să nu mai fie, apoi 2 mandate la Primăria Capitalei unde să nu poată localiza nimeni măcar un WC sau un coteţ care să poarte semnătura Băs, apoi 2 mandate de preşedinte cu 3+2 premieri, 8 guverne şi ∞ puteri dicreţionare, timp tâmp în care ai dus patria în râpa cu peste 100 de miliarde de dolari datorii externe, fără ca nimic să se vadă, în afară de marile găuri, de tip “I-am ciuruit!”, până la cele ale Elenei Udrea, ”prima-ministră” sinistră neoficială de sub Traian Băsescu, în toţi aceşti ani.

Noul guvern social-liberal al lui Victor Ponta, acest executivus contra naturii băsesciene, trebuie să se abţină de la clişeul de a invoca, şi el, Greaua Moştenire, fie ea Ungureanu, Boc, Tăriceanu, Năstase, Isărescu, Vasile, Ciorbea, Văcăroiu, Stolojan, Roman (sub preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu), Dăscălescu, Verdeţ, Manea Mănescu, Maurer (sub Nicolae Ceauşescu), Chivu Stoica, Gheorghiu-Dej, Groza, Rădescu, Sănătescu (în perioada comunistă), Antonescu, Gigurtu, Tătărescu, Argetoianu, Miron Cristea, Goga, Duca, Vaida-Voevod, Maniu, Iorga, Mironescu, Brătianu (toate ediţiile), Ştirbey, Averescu, Take Ionescu, Văitoianu, Coandă, Marghiloman, Maiorescu, Carp, Sturdza, Cantacuzino, Aurelian, Catargiu (toate variantele), Florescu, Manu, Rosetti, Epureanu, Ghica (amândouă versiunile), Golescu (cu toatele), Kretzulescu (ambele), Bosoianu, Kogălniceanu, Barbu Catargiu, Decebal sau Burebista şi alte gospodăriri autohtone legitimate sau interimare, despre care domnul Ponta avea cunoştinţă când s-a luptat să preia fotoliile Executivului.

Singurul element de continuitate în politica noastră este, din păcate, până azi, predarea-primirea cu sfinţenie, de la o putere la alta, a scuzei cu greaua moştenire, care pregăteşte patul germinativ pentru noi şi noi găuri: în economie, în buget, în nivelul de trai, în civilizaţie, în cultură, în educaţie, în caractere, în conştiinţe, în rezevorul cu speranţe şi, posibil, şi în harta României.

Scuzele repetate duc la găuri nemăsurate. Dacă oprim această tradiţie nefericită, avem şansa să oprim agresiunea făcută împotriva noastră de către autorii de găuri şi de noi grele moşteniri. Adică oprim pericolul ca însăşi ţara să devină o gaură neagră.

Andrei Păunescu, 2 mai 2012