25 decembrie 2010

De Crăciun, tot binele şi o emisiune la Antena 3 la ora 21.30

Vă mulţumesc pentru mesaje şi urări, vă doresc tot binele şi, ca să nu fie numai vorbe din partea mea, vă aştept la ora 21.30 să vă uitaţi la Antena 3, unde sunt invitat să cânt, să vorbesc şi să vedem imagini din spectacole, la emisiunea Q&A. Voi fi alături de colegii mei din trupa Totuşi (Mihai Napu şi Tase - Ionel Tănase) şi de soprana Felicia Filip. Moderator, Alessandra Stoicescu. Aştept comentarii şi păreri, bineînţeles şi critici, pentru că din ele învăţăm cum să fim mai buni. La mulţi ani şi sărbători frumoase!

20 decembrie 2010

Andrei la Antena 2, azi, ora 21.30 şi pe 2 ianuarie 2011

Mă duc azi la emisiunea lui Cristi Brancu la Antena 2 de la ora 21.30, să vorbim, să cântăm, să vedem nişte imagini oferite de Cornel Diaconu din turneul Manifest pentru sănătatea pământului (Eco Euro Tour) încheiat recent. Pe 2 ianuarie 2011 se difuzează Gala Premiilor Confidenţial, unde Adrian Păunescu a primit un premiu pe care îl ridic eu, în numele familiei, şi unde cânt un cântec.

16 decembrie 2010

"Manifest pentru sănătatea pământului" în Europa




















Acest turneu european la care am participat, timp de câteva săptămâni, s-a numit, de fapt, "Manifest pentru sănătatea pământului – spectacol extraordinar de cinema, muzică şi poezie în memoria poetului Adrian Păunescu" şi i-a avut ca iniţiatori şi organizatori principali pe regizorul Cornel Diaconu (autorul filmului "Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie-n blugi!") şi pe Lavinia Şandru. Am susţinut spectacole la Nurnberg (26 noiembrie 2010, pentru 200 de participanţi, la sala mare a Primăriei - Rathaus), Munchen (28 noiembrie, 100 de oameni ne-au primit la sala Insomnia), Carrara (3 decembrie, 200 de oameni entuziaşti au venit la Teatrul Animosi), Roma (5 decembrie, 3000 de oameni au umplut marea sală de evenimente dela Teatro Tendastrice), Bruxelles (9 decembrie, gazde ne-au fost cei 200 oameni la Sala cu oglinzi), Zweibrucken (10 decembrie, în catedrala Alexander, unde, printre cei 60 participanţi, numai 4 au fost români) şi Viena-Traiskirchen (12 decembrie 2010, la sala de concerte, pentru 100 de oameni, majoritatea din comunitatea românească).

În echipa care a realizat manifestările de cinema, muzică, poezie, completate de impresionante dialoguri cu românii din diaspora şi cu gazde germane, italiene, belgiene, austriece, au fost: soprana Felicia Filip (cea supranumită “Regina Traviatei”, Filipissima), excepţionala solistă de muzică populară Floarea Calotă, actriţa Lavinia Şandru (care a îmbinat momentele de poezia cu prezentarea propriu-zisă a manifestărilor), regizorul Cornel Diaconu (cu proiecţii şi relatări ale unor momente memorabile la care a participat sau pe care le-a creat), Andrei Păunescu (cu cântece şi dialoguri cu spectatorii). Au mai participat şi alţi artişti, precum Denisa Godja, trupa Hotar, Gerard Epure, Ramona Bădescu, Evandro Rossetti, fanfara tinerilor din Rm.Vâlcea. Reprezentant al presei a fost Dana Andronie de la Jurnalul Naţional. Foarte importantă a fost şi contribuţia celor care au asigurat, din umbră, buna desfăşurare tehnică şi organizatorică, Gina Ştefan, Vicenţiu Popa, Corina Drăgulinescu, Răzvan Popa, “Marele Gatsby” Lucian Gavrilescu, Mihai Apolozan, familia Liviu şi Carmen Hopârtean, Ioan Godja, Sorin şi Claudia Drăghici, Eugen Terteleac, Vasile Mihai Ababei şi, fireşte, Cora, căţeaua lui Cornel Diaconu.

La Carrara, în prezenţa primarului, s-a plantat un copac, în numele prieteniei italo-române, în parc (un “Acero rosso”, care cred că e un arţar). Spectatorii de la Roma au primit cadou 1000 de pini cu care au plecat acasă. S-au prezentat şi lansat cărţi semnate de Floarea Calotă, Andrei şi Adrian Păunescu, filmul Cenaclul Flacăra, discuri şi broşuri, s-a organizat un stand cu produse ecologice româneşti, s-a ciocnit, la final de spectacole, o cupă de şampanie Jidvei, stinsă într-o felie de cozonac Boromir. Parteneri au fost Asociaţia Romanima din Nurnberg, Asociaţia Românilor din Italia ARI – Roma, Asociaţia Culturală Daciada din Carrara, Arthis - Casa de Cultură Româno-Belgiană din Bruxelles, Asociaţia Agero din Stuttgart, Asociaţia Culturală A.I. Cuza din Heidelberg şi Asociaţia Culturală Unirea din Wiener Neustadt. Au sprijinit “Eco Euro Tour” Jurnalul Naţional, Blue Air, Atlassib, Phoenicia Hotels, Rompan şi Radio România.

Înainte să plec, am avut ceva temeri că întâlnirile ar putea avea tentă politică prin prezenţa Laviniei Şandru, cunoscută în ultimul timp mai mult prin activitatea ei politică, dar m-am liniştit repede după ce am văzut că miza este cu adevărat culturală. Nici nu putea fi altfel, din moment ce marele nostru prieten Cornel Diaconu a respectat coordonatele onorabile ale turneului pe care le trasase împreună cu Adrian Păunescu în lunile de până în noiembrie 2010. Printre cele mai importante momente din spectacole s-au numărat proiecţiile din filmul Cenaclului, bine alese de Cornel Diaconu dintre filmările realizate în 1982-1983, duetul Felicia Filip-Andrei Păunescu la “Rugă pentru părinţi”, baladele Floarei Calotă, prezentările Laviniei Şandru completate cu recitări de versuri semnificative, poezia "Moda în iubire" filmată de Diaconu în 2008 când a fost scrisă în timp real de Adrian Păunescu, performanţele vocale ale Feliciei Filip, participarea sălii la piesele propuse de mine: “Amor cubist”, “Treceţi, batalioane”, “Nu uita că eşti român”, “haide mamă haide tată”, “Doamne, ocroteşte-i pe români!” etc.

Deşi îmi propusesem să nu ies în public până nu se vor împlini 40 de zile de la trecerea tatălui meu, nu m-am ţinut de cuvânt (şi îmi pare bine) de drag de Cornel Diaconu, care m-a invitat, reamintindu-mi ceea ce ştiam, că tata ar fi vrut să fie prezent măcar la Roma, pe 5 decembrie 2010, dacă nu chiar la tot turneul. Altfel, acest excepţional şir de manifestări nu ar fi purtat numele unui poem şi al unei cărţi de referinţă din 1980. La reuşita turneului a contribuit important Marius Tucă, cel care a scos cu Jurnalul Naţional acea Ediţie de colecţie formidabilă, care a inclus şi a lansat, cu adevărat, după 27 de ani de umbră, dvd-ul “Cenaclul Flacăra”, pe care l-au putut primi şi vedea şi românii din diaspora.

Cenaclul Flacăra nu mai poate exista, în forma în care îl organiza inventatorul său, Adrian Păunescu. Dar spiritul său rezistă nu numai în cei prezenţi pe scenă, ci în sufletele miilor de oameni care au participat la acest turneu excepţional.

2 decembrie 2010

Spectacole in Italia, Belgia, Germania şi Austria

Turneul european "Manifest pentru sanatatea pamantului" continuă cu spectacole in Italia, unde voi fi prezent pe scena, alaturi de Felicia Filip, Floarea Calota, Cornel Diaconu si Lavinia Sandru, intr-un spectacol de muzica, poezie, cinema (filmul Cenaclul Flacara) si dialog. La Carrara, vom fi la Teatro Animosi pe 3 decembrie 2010, vineri, de la ora 20.30, iar la Roma, la Teatro Tendastrice, de la ora 15. Au mai avut loc concerte la Nurnberg pe 26 noiembrie si la Munchen pe 28 noiembrie. Va astept cu drag şi la concertele de la Bruxelles (9 decembrie), Zweibrucken (10 decembrie) şi Viena-Traiskirchen (12 decembrie 2010).