Emisiunile trece, perlele rămâne (88)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Mamele de vânzare şi vagabonţi fermi, decişi şi hotărâţi

• „Dacă vine la un concurs un prost şi-un deştept, ce faci?” (Andrei Pleşu, TVR Cultural, 30 mai 2012)

Da, chiar, ce facem, când un intelectual de frunte al ţării, răsfăţat al tuturor, fost ministru al Culturii şi al Externelor, vorbeşte despre doi ipotetici concurenţi, care amândoi „vine” la concurs? N-a găsit răspuns nici Gabriel Liiceanu, partenerul de dialog şi de emisiune al domnului Pleşu. Înainte de a face subtile filosofări despre „discriminarea pozitivă” (tema discuţiei), ar fi mai bine să deprindem grosolanul acord sănătos între subiect şi predicat. Minima gramaticalia!

• „Se va regăsi din nou zâmbetul pe feţele dumneavostră.” (Dan Diaconescu, OTV, 31 mai 2012)

Aflat la Piteşti, gurul OTV şi al Partidului Popular a slobozit către electorat un pleonasm poporan, „ieşit din comună” (vorba lui Marin Sorescu).

• „E împotriva oricărei democraţii ca un primar să stea ales pe viaţă.” (Dan Diaconescu, OTV, 31 mai 2012)

O defecţiune de logică şi una de limbă. 1) De ce să fie nedemocratic, dacă primarul e ales? Dimpotrivă, democraţia chiar asta înseamnă, „puterea poporului”, care poate decide inclusiv să-l tot aleagă pe un primar sau parlamentar, până moartea sau dictatura ne-ar despărţi. În ce priveşte preşedintele de ţară, e altceva, iar măsura de limitare a numărului de mandate are explicaţii. 2) Nu se spune „să stea ales”, ci „să stea în funcţie” sau „să fie ales”.

• „Va ploua în absolut toată ţara, cu o excepţie: regiunea extrem-estică şi în sud-vest.” (B1TV, 4 iunie 2012)

Nu era de ajuns că ni s-a spus „toată” ţara, au venit şi întăriri, să n-avem dubii: „absolut toată ţara”. OK. Fie! Vorba românului (fan Beatles): „Plet it be!” Dar ce auzim noi mai la vale? Că „absolutul” se fâsâie româneşte şi capătă o excepţie. Ei, hai, treacă-meargă! Absolutul are şi el dreptul să fie imperfect, dacă e de la noi. Numai că şi excepţia aia unică se crapă în două: în Dobrogea şi Oltenia. Ăsta chiar e timpul probabil.

• „Câinii vagabonţi nu-mi plac absolut deloc.” (Realitatea FM, 1 iunie 2012)

1) Tare de tot acest mutant verbal (obţinut din încrucişarea necontrolată dintre „vagabonzi” şi „bagabonţi”), scos pe gură de un om din popor, viitor alegător al unui primar care vrea să aplice maidanezilor „soluţia finală”. 2) Confuză metoda redacţiei de a alege această zicere, exact într-o emisiune electorală: pe de o parte, zici că te-ndeamnă să-l votezi pe primarul-hingher, pe de altă parte, zici că au dat citatul la mişto, să arate ce ridicol e susţinătorul celor ce vor uciderii câinilor. Din două – amândouă! Echidistant, româneşte!

• „Să vă mint şi să vă irosesc timpul de pomană?... Pascu respiră când minte... El nu e corect şi cinstit?” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 30 mai 2012)

Trei, doamnă, şi toate trei! Trei gafe şi toate la fel de „hazlii, caraghioase şi amuzante”: 1) A irosi de pomană e „un pleonasm tautologic”. Când aveţi dubii, încercaţi varianta cu întrebări ajutătoare, de control: cum ar fi să iroseşti cu folos? 2) Normal că Pascu şi orice om respiră când minte, că, dacă i s-ar opri respiraţia, ar muri, iar morţii nu (mai) mint. Noi credem că aţi vrut să spuneţi invers: minte şi când respiră, ceea ar fi fost cu totul altceva. Păcat că aţi „irosit de pomană” poanta. 3) Tare vă plac pleonasmele, doamnă, din moment ce „tot reveniţi iar din nou” la ele! Aveaţi la-ndemână aceeaşi metodă cu întrebările de verificare: putea fostul dvs soţ, Pepe (Ionuţ), căruia acum îi spuneţi Pascu, să fie corect şi necinstit? Sau incorect şi cinstit? Nu! Ba da! Se poate aşa ceva? Da, se poate! Oana face totul e posibil.

• „Situaţia lor familiară.” (Paula Iacob, România TV, 3 iunie 2012)

Fiind vorba de Ceauşeşti, nimic nu a fost „familiar” (obişnuit), nici măcar în ce priveşte situaţia lor „familială” (de familie).

• „Să-şi aducă aportul.” (Anca Petrescu, România TV, 3 iunie 2012)

Enervată de gureşul Cristian Gava, care vorbea continuu şi agresiv despre Ceauşescu şi despre comunism, de parcă l-ar fi trăit săpând la Canal şi nu s-ar fi născut în post-comunism (1990), doamna arhitect a tras un pleonasm, mare cât Casa Poporului – a doua clădire a lumii - pe care tocmai dânsa a făcut-o. Sub Ceauşescu. Şi sub comunism.

• „Asta nu-nseamnă să revenim înc-o dată la naţionalismul egoist.” (Andrei Marga, România TV, 3 iunie 2012)

Gura profesorului pleonasm grăieşte! Mai ales când e bulversat de noua postură - ministru de Externe. Când era la Educaţie, nu scăpa aşa ceva.

• „Cum se poate să se existe?... Trebuie decizii ferme şi hotărâte.” (Dan Nica, Realitatea FM, 31 mai 2012)

Dacă se poate, există! Dacă se poate să existe, se poate să se şi existe! Iar dacă toate acestea „se poate”, de ce să nu „se existe” şi un triplu pleonasm (decis = ferm = hotărât)?

• „Pe locul 3 e fata lui Cristina Spătar.” (Cătălin Măruţă, Pro TV, 31 mai 2012)

Transmiţând în direct dintr-o grădiniţă de vedete, soţul „lui Andra” (corect: Andrei) a scăpat o formulă pe care, dacă o spui „lui unii copii”, îi apucă râsul.

• „Traian Băsescu a făcut enorm de multe lucruri care să-i justifice suspendarea.” (Bogdan Teodorescu, Antena 3, 3 iunie 2012)

Din păcate pentru cetăţenii români, pleonasmul, scăpat de un bun, informat şi coerent vorbitor, are o bază logică: nu sunt suficienţi, singuri, termenii „enorm” şi „mult”, pentru a exprima excesele preşedintelui. Ar merge chiar formula oximoronic-absurdă că Uraganul Băs a făcut, în schimb „imens de infime” lucruri bune, în cele două mandate.

• „O măsură prociclică care... este ca o maşină în pantă.” (Adriean Videanu, B1TV, 31 mai 2012)

În primul moment, fostul primar al Capitalei era să ne dea pe spate cu această comparaţie şi cu acest neologism proaspăt vopsit („prociclic”), inventat parcă pentru a fi lipit pe ochelarii fini, părul grizonat şi atitudinea sigură de mare lider politic a vorbitorului. Nici n-am apucat să ne bucurăm, că, din aceeaşi gură, a ieşit la rampă - mă rog, pe tarabă - fostul zarzavagiu cu bujori în obrăjori, care nu ţine cont de cacofonii şi le trage în direct de ne mută nasul (mă rog, urechile).

• „Nevasta mea - mânca-l-aş ochii voştri! – arată de 40 de ani.” (Dumitru Dragomir, GSP, 4 iunie 2012)

Cine se mai îndoieşte că „Mitică de la Ligă” vrea să facă oamenii din vorbe? În numai câteva cuvinte, el a vrut să joace pe mai multe planuri şi la toate persoanele: persoana întâi („aş mânca”, „mea”), persoana a doua („voştri”) şi persoana a treia („l”). Doar că amestecul a ieşit cu maioneza tăiată, fiindcă ar fi fost corect să spună ori „mânca-i-aş ochii ei” sau „mânca-v-aş ochii voştri”. Aşa că nu ştim sigur ce şi cui i-ar mânca domnul Dragomir.

• „Surpriză total neaşteptată pentru Oţelul Galaţi.” (Naţional FM, 1 iunie 2012)

Puteţi să ne spuneţi cum se numeşte şi dacă există „surpriza previzibilă”? Nimic, nimic? Vă spunem noi: nu se mai numeşte şi nu mai este surpriză, fiindcă surpriza de-aia e surpriză, ca să surprindă. Perspicace mai suntem!

• „La părinţii mei a fost dragoste ca-n filme şi asta mă bucură de fiecare dată.” (Ilinca Vandici, Antena 1, 6 iunie 2012)

De fiecare dată când ce? Spune-ne, că suntem proşti. Când te bucuri? Când te duci la film? Când te gândeşti? Până şi Cipi Marica, dacă era lângă mătăluţă, îţi trăgea o lovitură liberă peste genele false, pentru fault la logica limbii.

• „Zborul istoric de acum 50 de ani a lui Iuri Gagarin a durut 108 minute.” (Radio România Actualităţi, 15 aprilie 2011)

Şi pe noi ne-a durut burta de râs 108 minute, după acest mare dezacord şi după această mică schimbare de sunet, cu semnificaţii cosmice. Parafrazându-l pe alt astronaut Neil Armstrong (dacă tot suntem în subiect): „O mică gafă pentru om, o mare greşeală pentru omenire.”

• „Instituţia de cultură (Teatrul Naţional din Iaşi) se ridică la 5 milioane de euro.” (Realitatea FM, 5 iunie 2012)

Alo, alo! Aţi pierdut pe drum un cuvânt: investiţia! Teatrul Naţional din Iaşi nu se poate ridica, decât dacă levitează sau îl ia o macara a lui Superman. Dar „investiţia” se poate ridica la oricât, dacă licitaţia se face la noi în ţară şi e organizată de o instituţie de stat.

• „Dragoş Mănescu îl ştiu ce poate face.” (Crin Antonescu, Realitatea TV, 6 iunie 2012)

Se poate mai clar, vă rugăm? Ori: „ştiu ce poate face” ori „îl ştiu că poate face” ori simplu „îl ştiu”. Ţineţi minte epocala strigare de pe un canal de sport: „Ce mai poate fi de spus?”

• „Despărţire cu cântec în lumea mondenă între Smiley şi Laura Cosoi.” (Realitatea TV, 6 iunie 2012)

Păi îi ce lume, dacă nu mondenă (monde = lume)? Sau, dacă nu ar fi fost nimic monden, măcar să nu se fi folosit cele două cuvinte care, împreună, dau un pleonasm deja clasic.

• „Popa a murit în drum spre mânăstire.” (România TV, 4 iunie 2012)

Nu ştim dacă a fost intenţionat sau nu acest joc de cuvinte, dar nu se cădea să fie lăsat pe post, şi încă scris pe ecran. Când e vorba de moarte, nu putem fi glumeţi. Poanta (sau efectul involuntar) ar fi că Popa nu era popă, ci afaceristul Alin Popa, mort într-un accident auto.

• „Nu ştim cât a luat Concordia pe Mamele.” (emisiune sportivă, 4 iunie 2012)

Dacă n-am şti că Mamele e un jucător de fotbal (Iulian), am zice că oamenii de la Chiajna au vândut Pandurilor o pereche de sâni. Bineînţeles, nu ai şefei Anamaria Prodan, care nu au preţ. Pentru toate celelalte, există Reghecampf.

Andrei Păunescu