Decalogul profeţiilor ratate

Mi s-au ratat toate profeţiile sportive de după 1989:

1. Universitatea Craiova nu a mai ajuns campioană decât în 1991. Şi eu, care calculam, în 1990, cu nerăbdare şi necaz, că e nevoie de vreo două decenii pentru ca echipele civile să ajungă din urmă palmaresul fără ruşine al câinilor-miliţieni din Ştefan cel Mare şi al generalilor din Ghencea, adunat în jumătate de secol de abuzuri!
2. Dinamo nu numai că a supravieţuit trecerii la democraţie, dar a făcut-o cu tupeu, continuând să dea iama printre civili, ca un miliţian care intră în teren şi joacă, fluierând tot el, ca un paznic care fură, păzit de el însuşi - ce mai! - ca un controlor suprem, care ştie că pe el nu îl mai poate cenzura nimeni şi îşi bate joc de restul competitorilor, concurând cu ceilalţi, care au, cu toţii, firme vinovate, datorii neplătite, evaziuni de ascuns şi alte spaime, din 1989 încoace. Ministerul de Interne e menit, în mod normal, să stea de veghe la ordinea şi legalitatea din ţară, nu să intre cu bocancii pe teren şi să joace.
3. CFR Cluj a luat campionatul în 2008, deşi nu credeam că se poate aşa ceva, din partea unei trupe de străini, patronate de un cetăţean arogant, Arpad Paszkany, care face aproape direct apologia Imperiului Austro-Ungar (acel “1907” l-a pus în titulatura echipei, ca să arate că, pe atunci, Clujul nu era Napoca de azi, ci era Kolozsvar-ul, ocupat de Budapesta). Tot respectul, însă, pentru faptul că, intraţi direct în Liga Campionilor, clujenii au devenit marea revelaţie a super-competiţiei europene în 2008/2009.
4. Craiova nu numai că nu a mai luat titlul de 17 ani, dar a mai şi dat cu fruntea de nisipul diviziei secunde, în sezonul de acum trei ani, fapt imposibil de anticipat nu demult, mai ales că destui jucători crescuţi în Oltenia fac figură internaţională pe la atâtea echipe mari.
5. Echipe care stârneau râsul, la primele semne că ar putea promova în prima ligă, au ajuns nu doar să dea bună seara sub nocturnele primului eşalon, ci s-au cocoţat până pe podium şi până în cupele europene: CFR Cluj, Unirea Urziceni, FC Vaslui.
6. Rapidul a ajuns, din cea mai iubită echipă a amărâţilor, una dintre formaţiile cele mai arătate cu degetul pentru adoptarea stilului ciocoiesc, cu patroni şi năravuri de care feroviarii nu credeau că vor avea parte în anii de surghiun prin liga a doua, când îi fugăreau râzgâiaţii epocii de la Victoria, Scorniceşti şi Moreni.
7. Sportul Studenţesc şi Progresul Bucureşti (care şi-a zis şi FC Naţional, o vreme) au retrogradat, finalmente, deşi păreau lipite de prima divizie, ca Mircea Sandu de FRF şi ca Mugur Isărescu BNR.
8. Lăcustele mici, de-o vară-două, invadează periodic lanul Diviziei A, pentru că mereu apar grăunţe de consumat, recoltate din gazele de la Mediaş, din culbutorii de la Mioveni, din taxele locale de la Otopeni, din asfaltul de la Urziceni, din praful de lignit sindical de la Târgu Jiu şi din asigurările haotice de la Astra Ploieşti. Iar lăcusta cea mai mare e, desigur, cea care a aterizat pe dealul Gruia din Cluj şi, după ce a luat titlul în 2008, îşi închipuie că patronul rozaliu va fi veşnic pompat de la Budapesta şi Bucureşti. Staţi să vedem până la ce divizie de la mijlocul alfabetului se va scufunda peste numai câţiva ani, lăsând locul tradiţional celor de la “U”.
9. Giganţi sau figuri respectabile din istoria sportului nostru nu reuşesc să se ţină pe picioare nici măcar cât să rămână la masa greilor, astfel încât în Clujul adevărat, în Arad, în Reşiţa, în Tg. Mureş, în Baia Mare, în Oradea, în Bacău, în Sibiu, în Vâlcea, în Hunedoara, în Petroşani, puştanii străzilor de azi nici nu mai ştiu că pe la ei prin oraş a vuit cândva performanţa.
10. Libertatea, democraţia, capitalismul, drepturile omului şi toate celelalte obţinute după 1989 nu au făcut decât să consemneze decesul marii performanţe în fotbalul nostru, odată cu ieşirea din scenă, treptat, dar inevitabil, a copiilor crescuţi în anii îngrădirilor, ai partidului unic, ai socialismului obligatoriu şi ai nonlibertăţilor, care, însă, prin generaţia de aur, ne-au adus Cupa Campionilor din 1986, locul 5 în lume din 1994 şi revenirea, pentru un deceniu, în cărţile internaţionale. Să ne ierte Dumnezeu, că n-am ştiut ce facem!