Diferenţa dintre Cioc şi Nap

Ghinionul domnului Cioc probabil că a început în clipa când părinţii, deşi îl botezaseră, fără să-i oblige nimeni, Ştefan, au început să-l strige mereu George, tot fără să-i oblige nimeni. Nu există nicio scuză pentru această substituţie de destin. Dacă, la beţie sau din snobism, l-ar fi botezat Epaminonda, Vişinel, Teofilact sau Acachie şi l-ar fi alintat Gică, ar fi fost de înţeles. Dar aşa?
Ghinionul a luat amploare, s-a umflat la propriu, când, mai târziu, fotbalist fiind, puiul de carieră al lui Cioc Ştefan, zis George, s-a oprit din zbor undeva, în divizia B, la Rapid, nu se ştie cu precizie dacă la seniori sau la juniori. Istoricii vor dezlega enigma. Umflătura a fost în zona moale, pentru că tânărul jucător a primit o minge drept în testicule, care au crescut până ce omul a leşinat şi a fost trezit cu apă rece dintr-o sticlă: un jet pe faţă, unul pe zona calamitată, unul pe faţă, unul pe bojocii expandaţi. Aici începe drama! Omul îşi dorea mult să aibă copii, mai ales un băiat, ca să poată juca fotbal cu el. Accidentul cu umflătura l-a speriat că ar fi sterpit, aşa că vestea cum că iubita i-a rămas gravidă nu l-a înspăimântat, dimpotrivă. Umflătură din umflătură se face raiul.
După nouă luni de aşteptare, ghinion! Fetiţă! Dar tânăra mămică, iubindu-l tare pe Georgică, l-a liniştit: las-că următorul o să fie băiat! Zis, dar nu şi făcut. Oamenii s-au pus pe treabă, umflătura burţii s-a tot mărit timp de nouă luni şi, când să apară un frăţior pentru copila cu nume de glorie, vestea de la maternitate a căzut ca un trăznet: fetiţă iarăşi! George a înţeles că pe drumul ăsta nu poate ajunge nicăieri şi a schimbat femeia. Pe atunci nu se ştia ceea ce s-a confirmat după mai mulţi ani, şi anume că bărbatul e vinovat de sexul copilului.
Ca să se elimine orice risc, în drumul către scop (un băieţel cu care Cioc senior să joace fotbal), noua femeie a fost aleasă exact ca să nu semene cu prima: una mică, cealaltă mare, una blondă, cealaltă brună, una slabă, cealaltă durdulie, una fără certificat de căsătorie, cealaltă cu certificat. Poate că ghinionul venea chiar din ocolirea primăriei şi a nunţii. Cine ştie? Una-două, femeia nouă a lui Georgică a rămas grea. Pe vremea aceea, nu se putea şti nimic despre sexul pruncului, până ce tânărul - mă rog, tânăra - nu ieşea la lumină. Numărătoarea inversă a început, apa s-a rupt, gravida a fost dusă urgent la spital, 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3, 2, 1, foc: fetiţă! A treia! Nu se poate, a zis George. Ba se poate, au spus toţi ceilalţi.
Peste câteva luni, dna Cioc a venit acasă cu o veste: era din nou însărcinată! George s-a speriat: până aici! Nu mai e loc de a patra fată! Vremurile sunt grele, regimul strânge cureaua, în case e frig, la alimentare e coadă şi nici măcar nu ai satisfacţia să joci un fotbal cu fiu-tău – a gândit George. Cu chiu, cu vai, au găsit un ginecolog dispus să rişte (era pe vremea lui Ceauşescu) şi, deşi fătul era foarte mare, chiuretajul s-a petrecut. Din păcate, nefericitul tată a primit o veste cumplită: copilul sacrificat era băieţel. Dezastru! Cine ne-a pus să-l scoatem? Dar a existat şi o rază de lumină în toată drama: înseamnă că, totuşi, se poate! Hai repede, acum e momentul, femeie, i-a spus dl Cioc doamnei sale şi, cu ultimele puteri, după ce rana s-a vindecat, după ce energiile blazate s-au adunat cât de-un cocoloş, fecundarea s-a produs, de data asta calculat, studiat, ca la specialişti, să nu mai pună de alt patrulea copil aşa, oricum. Nouă luni trec repede, mai ales când ştii că a început sezonul de băieţei şi că, peste câţiva ani, o să baţi mingea cu al tău, cu micul Cioc.
Traseul este de-acum cunoscut: vome, grijă, tandreţe, mângâieri pe burtică, papa bun, amenajat camera, provizii de lapte praf Milumil, de import, în vremuri de autarhie, apa ruptă, fuga la maternitate şi vestea mult-aşteptată, din partea medicului: felicitări, domnule Cioc, aveţi o fetiţă! A patra! Imposibil! Să ne trăiască! Las-că nu contează ce e, sănătoasă să fie!
De câţiva ani, nu se mai ştie nimic de dl Cioc. A plecat, cică, prin America. S-o fi întors, nu s-o fi-ntors, cine ştie? Păcat că nu m-a mai căutat, pentru că voiam să-i fac cunoştinţă cu colegul meu de trupă, Mihai Napu, care, acum câţiva ani, s-a hotărât şi el să se aşeze la casa lui. S-a însurat, iar nevasta i-a făcut, în primul an şi jumătate, doi băieţi. Apoi, din păcate, neînţelegerile au dus la divorţ, Mihai s-a recăsătorit, iar noua doamnă Napu, pusă pe treabă, tocmai a născut un al treilea Nap mic.
Însă Mihai Napu nici nu vrea să audă de fotbal. Pune-l să-ţi cânte o noapte întreagă, la nuntă, pe scene folk, rock sau la orice petrecere şi nu te va dezamăgi. Pune-l să-ţi aducă orice maşină din Germania şi o va face la preţ bun şi în timp scurt. Pune-l să-ţi povestească scene de tot hazul din copilăria din Militari şi o să mori de râs. Dar nu-l pune să dea în minge, că-şi va lovi singur piciorul de sprijin. Păcat că n-are cine juca fotbal cu cei trei Napi mici.
Şi, dacă tot veni vorba de fotbal, e curios cum partida dintre dl Cioc şi dl Napu a fost câştigată de al doilea, deşi Cioc a marcat de 4 ori, iar Napu doar de 3 ori.

• Avertisment: orice asemănare a faptelor şi personajelor din acest text cu unele din realitate nu este deloc întâmplătoare, pentru că realitatea se vede că e mult mai spectaculoasă decât ficţiunea. Mai ales când cele de mai sus sunt transcrise după chipul şi asemănarea povestirilor autobiografice ale eroilor principali şi după adevărurile ştiute de toţi cunoscuţii lor, care suntem noi. Şi care depunem mărturie că între Cioc şi Nap este exact diferenţa dintre fotbal şi muzică.