Pentru că

Pentru că am undeva o glandă comună care se zbate să ţină minte binele, care înseninează gândul gri, părerea neagră.
Pentru că nu ştiu când vor veni ultimele energii frumoase de după primele vârste incerte.
Pentru că trebuia să mă fac terapeut policalificat, descreţitor de frunţi de lux, salvator antitornadă, relaxator şef şi bufonissim, dar mi-am deturnat cariera, după prima amărăciune: aşa am ajuns să am mai mult, dar să fiu mai puţin.
Pentru că sunt strâmb şi gândesc nedrept, în cheia primelor 69 de silabe.
Pentru că mă tratez cu deznădejdea că, fără valuri ucigătoare, marea n-ar putea da nici viaţă, ci s-ar retrage într-o baltă a primului depou.
Pentru că schimbătorul de viteze în serpentinele minţii îmi rămâne organul care mă face să trăiesc, să uit disperarea că linia prea dreaptă e sterilă.
Pentru că, fără teama că n-o să ne mai avem, ni s-ar uzurpa rădăcinile, ni s-ar usca sevele, ni s-ar anchiloza frunzele.
Pentru că de-aia sunt tatuaje permanente: dacă vreau să mai scap, trebuie să imi rup din carne taxa de răzgândire.
Pentru că am uitat să spun: fiecare zi îmi creşte pe calendar ca un tatuaj permanent.
Pentru că m-am luat cu vorba, cu privitul şi mă fac vinovat de omisiuni cu circumstanţe agravante.