13 august 2009
Înmormântarea Tatianei Stepa
Între 8 şi 10 august 2009, Tatiana a fost depusă la Ateneul Român. Luni, 10 august 2009, au fost slujba (la Mănăstirea Radu Vodă, dela ora 13), înmormântarea (Cimitirul Bellu, Aleea Artiştilor, în capăt, sub un copac uriaş şi în diagonală cu mormântul Andei Călugăreanu) şi parastasul (la Cantina Mânăstirii Radu Vodă). Noi am plâns-o, am evocat-o, am îngropat-o (Nicole chiar a leşinat şi a luat-o salvarea din cimitir), dar numai Tatiana a rămas acolo, cu pământ pe ea, nu cu placă de beton, aşa cum a cerut. Noi scriem pe bloguri, apoi ne continuăm viaţa, mâncăm, dormim şi - atenţie! - ne trezim, numai peste ea, nemişcată, începe să se lase pământul şi să se pregătească să scoată din el florile, iarba.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
Astazi m-am uitat mai toata ziua pe net, peste materialele care au aparut despre moartea Tatianei si nu realizez.Uite, chiar si acum, am scris " moartea Tatianei", dar nu realizez ce inseamna asta.Deja imi pun intrebari daca nu cumva mintea mea nu mai e la locul ei de atata durere ce am simtit in zilele de la moartea ei si pana la inmormantare cand am crezut ca ma prabusesc si eu, la fel ca si Nicol, de atata durere.Insa de marti dimineata tot am senzatia ca este plecata la vreun spectacol si trebuie sa se intoarca sau, cel mult, este internata cum ne obisnuiseram in ultimele luni.Oricum, un lucru este cert: citesc pe o cruce numele ei, dar nu realizez ca este o cruce, citesc sutele de mesaje care au fost lasate in diferite locuri de cei care au iubit-o si am senzatia ca este ziua ei si de-aia ii tot scrie lumea, ascult cantecul ei - testament, dar nu realizez ca este un testament.Mi-e groaza de momentul in care mintea mea va realiza ce s-a intamplat cu adevarat.
In orice caz, nu ma pot ruga pentru sufletul ei, pentru ca el este deja acolo Sus, la Dumnezeu si sunt convinsa de asta.Insa ma rog pentru noi, cei care am ramas, sa ne traim viata curat ca sa putem intr-o zi sa ne intalnim cu ea acolo sus.
Si ma mai rog pentru un lucru: sa invatam sa fim alaturi de oamenii pe care ii iubim atunci cand au nevoie si sa le aratam iubirea si aprecierea noastra cat sunt in viata, nu cum se intampla de obicei, si s-a intamplat si la Tatiana, sa ne dam cu capul de pereti ca atunci cand au avut mai mare nevoie de noi am fost departe si le-am lasat, poate, o dezamagire in suflet.
Am pretuit-o ,i-am ascultat muzica ,am iubit-o pe Tatiana Stepa ca si cum o stiam dintotdeauna (regret nespus ca n-am cunoscut-o direct ,desi acest lucru n-ar fi fost imposibil),am avut toata compasiunea din lume pentru suferinta nedreapta la care destinul a condamnat-o ,am plans dupa disparitia ei si i-am adus un modest omagiu scriind cateva cuvinte absolut sincere despre ea http://jelize-rose.blogspot.com/2009_08_01_archive.html am incercat sa le spun tuturor dispusi sa ma asculte cine a fost aceasta persoana admirabila si atat de nefericita.
Durerea e mai presus de cuvinte... Asa cum nu sunt cuvinte care sa povesteasca un miracol... el trebuie trait. Si Tatiana e miracolul din viata mea, pentru care ii multumesc necontenit lui Dumnezeu, asa cum am facut si pana ca ea sa plece. Inteleg prea bine ce spui. Si inca putin mai mult. Nu cred ca voi avea vreodata o durere mai mare. Dar in pamantul de care spui, sub un copac stingher, e doar trupul ei... asa e scris... Sufletul ei, care ne-a dat putere, e in Lumina. Si, de dragul ei si de dorul ei, trebuie sa ne rugam mereu si mereu. Pentru ea si pentru noi, s-o insotim in neuitare. Ca sa meritam sa ne intalnim candva. Pentru ca fara ea nu se poate... nici aici, nici Acolo. Nu, Andrei, sfarsitul nu-i aici...
Cristina Balanescu
Şocul puternic şi disperarea nu se pot ameliora cu nimic deocamdată. Poate că timpul va vindeca într-o măsură această adâncă rană a sufletului. Deşi conştientizam că inevitabilul se va produce, cred, ca şi Diana: Tatiana trebuie să vină de la un spectacol sau este în spital. Sper că o dorinţă a ei am împlinit-o: Tatiana are un loc numai al ei, linişte, multe flori , un copac fără pădure. Este departe de orice răutate, de oameni meschini, de ipocrizie şi falsitate. Cred că a intrat în obişnuinţă să ne sunăm în fiecare dimineaţă şi încă de câteva ori pe zi. Ne întrebăm cum ne simţim…şi greu ne abţinem să nu întrebăm cum se simte Tatiana…La fiecare telefon dat sau primit simt lacrimile celuilalt rămase undeva în gât, aşa cum le simt şi eu, dar ne încurajăm unii pe alţii… Dumnezeu s-o odihnească!
Prin muzica ei, Tatiana n-a murit, a plecat doar sa se odihneasca...cu siguranta intr-un loc mai bun."A muri inseamna a te muta intr-o stea" dupa cum ne invata Octvian Paler.
Ii multumesc Tatianei, eu... o neconoscuta...,pentru muzica ei care ma emotioneaza ori de cate ori o ascult.
Nimeni nu o va uita pe această mare doamnă a muzicii folk, o voce inconfundabilă, o artistă veritabilă. Încă nu pot conştientiza cu adevărat faptul că ea s-a dus, ascult melodiile ei şi vocea ei răsună atât de vie, atât de "aici". Tatiana nu a murit, ea trăieşte în noi toţi, prin cântecele ei în amintirea noastră. Şi-a câştigat prin viaţa ce a trăit-o şi prin arta ce a creat-o locul în eternitate.
si tocmai faptul ca noi inca putem, face ca totul sa devina si mai insuportabil.pentru ca sunt momente cand te simti vinovat ca te trezesti si ca iti continui viata,pentru ca uneori as vrea sa se opreasca timpul in loc-daca nu s a intamplat deja,atunci cand..-doar ca sa nu uit,doar ca sa nu o las in urma mai mult decat am facut o deja lasand o acolo,singura..
Imi pare rau pentru disparitia Tatianei Stepa. Cand am auzit vestea m-am gandit la tine Andrei, desi nu ne cunoastem...te-am vazut o singura data in vara asta,in secretariatul facultatii. Dar urmaresc blogul de mult timp,si stiu ce mult inseamna pentru tine muzica Tatianei. Abia acum am avut curaj sa scriu, desi acum durerea nu-mi lasa prea multe cuvinte la dispozitie. Intotdeauna am iubit cantecele Tatianei Stepa, le am pe toate cd-urile, acasa sau in masina...am asimilat fiecare vers, fiecare nota muzicala, fara sa ma plictisesc vreodata.. Acum la moartea ei nu pot decat sa fac acelasi lucru... sa-i ascult melodiile...
Andrei, suferinta n-are sfarsit...
Am în telefon nr. Tatianei, am adresa ei electronică... şi mint ca ea nu deschide azi calculatorul, mai mint că e telefonul deranjat...şi că mai e timp, timp de lumină de iubire de cântec.. şi nici ţie nu-ţi pot spune nimic, decât că mi-eşti drag ca un om frumos pe dinăuntru mai mult decât pe dinafară... că-mi eşti drag fiindcă exişti, şi fiindcă eşti copilul, unul dintre copii unui Uriaş pe care îl iubesc din inima Limbii române, din năduful unui neam greu încercat...
Şi uite, hai mai departe, că de aproape nu mai e loc, ştiind că departele ăsta e un ocean de iubire, de cântec, de dor... de fi şi aici în fiinţă şi dincolo unde ar fi absurd să se termine iubirea... Cu tot dragul, te mai las deşi sunt aici, prieten fără nume, un om ca oamenii care nu poate trece pe lângă alţi oameni fără de un cuvânt, fără de o lacrimă, fără de un zâmbet, drumurile cu oameni se fac...
August 2009, undeva in Judeţul Harghita
Sunt în vacanţă, mă odihnesc în trup şi spirit alături de prietena mea Maria. Nu îmi aduc aminte cum a aflat ea de ,,moartea trupului,, Tatianei Stepa.
Ba da... a auzit că Adrian Păunescu cerea un loc pe aleea artiştilor Neamului, din Cimitirul Belu.
Doream, amândouă mai multe detalii. Am găsit pe blogg-ul tău şi în alte două ediţii electronice de ziare. Maria nu putea înţelege de ce, brusc, Tatiana a trecut în alt plan de existenţă, dorea să ştie istoricul acestei treceri. Eu am revăzut mental spectacolul din 1 iunie 2009, Plumbuita, când Tatiana nu a putut să fie prezentă. Am furnizat un detaliu, dar Maria a realizat care este motivul. O boală care ,,consumă”.
Pe youtube, Maria a citit suferinţa din corpul fizic, dar şi faptul că în ochii Tatianei mai era lumină. Dar şi suferinţă în singurătate, în istoria timpului trecut al vieţii ei, când în singurătate, plângea sufletul ei.
Prietenii de scenă au auzit-o uneori, au ignorat-o alteori. Lumina din ochii ei s-a stins în acest plan fizic, dar din altă dimensiune, superioară ca vibraţie de lumină, ştim că trimite dragoste pentru toţi, recunoştinţă şi COMPASIUNE.
Pe Tatiana o vor plange toti copacii fara padure...Lacrimile noastre nu au nici o insemnatate acum. Dumnzeu sa ii odihneasca inima!
Drum bun Tatiana! Te vor umbri toti copacii din lume, caci cu mare drag ai cantat.
Draga Andrei,
a trecut o luna de la plecarea tatianei .... incredibil .. in fiecare seara ii ascut cantecele ...A fost un om deosebit , si va ramane vesnic o artista extraordinara, o voce unica....Sunt sarace cuvintele ... Ce vreau sa spun e ca te admir foarte mult pentru ca ai fost alaturi de Tatiana , ca nu ai ezitat sa marturisesti dragostea din trecut ce v-a legat si nu ti-ai ascuns suferinta .Tatiana te-a iubit mult si a ars aceasta iubire in fiecare zi , in fiecare moment , pana la ultimul. Ma gandeam asa , daca n-ar fi bine sa scrii o carte , sa asezi intr-un roman aceasta frumoasa poveste de dragoste .... pentru tine , pentru Tatiana , pentru noi fanii vostri care va iubim...
Reprodus din ziarul ” Natiunea” , Bucuresti, nr.15/septembrie1990 , pag.7
„Declaraţia de la Budapesta“ – amănunte senzaţionale
Menţionata uneori –căci interesul protagoniştilor şi al complicilor este să se treacă vâmzarea de ţară sub tăcere – „Declaraţia de la Budapesta“, din iunie 1989, se cunoaşte puţin şi imprecis. În afară de obiectivele ei (ce stipulează faptul că Românii şi Maghiarii s-ar fi format în acelaşi spaţiu geografic – ??! – şi ca, deci, Transilvania ar fi „un spaţiu de complementaritate“ căreia îi trebuie garanţia „autonomiei“!!!), mai nimic nu a penetrat dincolo de zidul de tăcere al conspiraţiei anti-româneşti, unde participă şi aşa-zişii intelectuali „români“. Abia astăzi, după cercetări dificultoase, suntem în măsură să aducem amănunte.
Semnatarii iniţiali au fost, din partea românească, Stelian Bălănescu (din partea Cercului Român din R.F.G.), Mihnea Berindei (vice-preşedinte al Ligii pentru apărarea drepturilo omului în România – LDHR, Paris), Ariadna Combes (vicepreşedinte LDHR, fiica Doinei Cornea), Ion Vianu (LDHR – Elveţia), Dinu Zamfirescu (din partea Partidului Naţional Liberal), Mihai Korne (directorul revistei „Lupta“ – Paris). Din partea maghiară, au semnat lideri ai Frontului Democratic Maghiar (Antal G. Laszlo, Balogh Julia, Biro Gaspar, Fur Lajos, Keszthely Gyula, Molnar Gustav, Illyes Maria şi actualul ministru de externe, Geza Jeszinsky). Înţelegerea a fost parafrată în data de 16 iunie 1989. Ulterior, au mai semnat, din partea maghiară,şi alte persoane şi organizaţii (Rockenbauer Zoltan şi Vagvolgyi Andras pentru Federaţia Tinertului Democrat), Partidul Liber Democrat, Asociaţia Maghiarilor din Transilvania – prin Kiss Bela, preşedinte – redacţia revistei „2000“, prof. Bela Kalmann, Bojtar Endre etc.
Textul declaraţiei s-a transmis, în felul unui apel către românii din România (??), în ziua de 18 iunie 1989, aât la BBC cât şi la „Europa Liberă“. Presa din Ungaria a fost mai lentă chiar, publicând acest text o zi mai târziu. Au mai semnat, în acelaşi moment, şi alţi „români“, al căror nume s-a ascuns până acum mediilor politice şi jurnalistice din România. Iată-i: Paul Goma, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia, Bujor Nedelcovici, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dumitrescu, Eugen Ionescu, Marie-France Ionesco, Adrian Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, George Barbul, Dina Brătianu-Missirliu, Al. Missirliu, Ileana Verzea. Dar, de fapt, în spatele acestui grup se afla nimeni altcineva decât FOSTUL REGE al României, care, primind în ziua de 4 iulie 1989 o delegaţie a semnatarilor „români“, a făcut cunoscută poziţia lui în următorul comunicat de presă: „Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lângă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din Dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmânat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar (…)“
Aşadar, fostul rege (nu „majestatea sa“, cum inexact îl denumesc membrii camarilei actuale!) este de acord şi aprobă „autonomia Transilvaniei“, ideea de „spaţiu de complementaritate“ pentru Ardeal, legitimitate pentru Români şi Maghiari în acelaşi spaţiu geografic!
Iată, deci, cine este cel care nutreşte şi azi iluzia că va mai domni vreodată în România; sau, poate, mai ştii??,într-o Confederaţie româno-maghiară, cum este cea visată, recent, de Corneliu Coposu!
MATEI TEODOSIU
Trimiteți un comentariu