Iubita şi chitara

Şi nu mai pot cânta cum o făceam odată,

Chitara mi-a rămas de tot dezacordată,

Pe lume nu am rost şi nici nu pot avea,

Sub vălul unei nunţi ce nici nu mai există,

Mireasa evadată mai plânge în batistă,

Iubita mea, ai fost şi eşti chitara mea.

•

Frumoasă doamnă, tu

Eşti ca un banc de peşti,

Tot fugi din braţul meu,

Te temi să te-nrobeşti.

O nuntă e-un poncif,

În mări, sub lut, pe grif,

Năravuri mult prea caste

Mai zăngănesc pe taste.

Prin lemnul de cireş,

Sculptând, aştept să ieşi,

În turnul de arţar,

Pe braţe să te car.

Fixat în palisandru,

Steril, dar cât de tandru,

Vreau să trăim şi mâine,

Ca spicele în pâine.

Am vrut să mă închid

În nodul din molid,

Să uit, să mă scufund

Spre somnul cel profund.

Iar umărul îngust

Ţi-l văd, dar nu îl gust,

Dezordinea din corzi

E tot ce îmi acorzi.

Din lacrimi heleşteu

Am plâns cu ea şi eu,

Când barzii fără voce,

Au decretat atroce.

M-au declarat afon,

N-am nici diapazon,

Castel îţi fac şi teacă-n

Spărtura din mesteacăn.

Când te abaţi pe-aici,

Cu paşii tăi prea mici,

Te caţeri în poveşti,

Te-nduri şi îmi citeşti:

Prinţesa tot cosea

Cu sânge în vopsea

Icoane, dinadins,

Şi-un cântec ce s-a stins.