Mergeam şontâc, convalescent cu scop
Şi-n drumul meu, aproape de spital,
Un om plimba milos un câine şchiop,
El însuşi un olog în ultim hal.
De milă îmi plângeam. Vertebra mea
Se deplasase, dar ce simplu joc
Mi-i suferinţa, când puteam vedea
Că alţii nu mai au picior deloc.
I-am urmărit, crezând că-s disperaţi,
Că, şchiop, e imposibil să rezişti,
Că-n ologire, om şi câine-s fraţi,
În lumea de grăbiţi, de răi şi trişti
Ce le ascunde lacrima în gât,
Când trecătorii toţi îi depăşesc,
Iar ei, pe viaţă, nu mai au decât
Mers inuman şi pas deloc câinesc.
Dar câinele s-a opintit în ham:
Aplatizat şi mirosind a port,
Stătea pe drum, strivit de macadam,
Desfigurat şi rupt, un câine mort.
L-a mirosit şi s-a cutremurat,
L-a ocolit şi-apoi s-a abătut
Încolo-ncoace,-n lung şi iar în lat,
El - şchiop, dar celălalt - lipit de lut.
N-am mai rămas atunci lângă spital
Şi n-am ştiut deloc cum să mă port,
Dar mă întreb elementar, banal:
Mai bine-i să fii şchiop? Mai bine mort?
ianuarie 2004
3 comentarii:
Triste versuri. Domnule Paunescu, acum ca suntem in decembrie si comemoram revolutia, sunt curios ce e in sufletul dumneavoastra?
Cipistan,
Despre revolutia din 1989, iti spun cu toata sinceritatea:
1. Indiferent cine, cum si cat a murdarit-o, a manevrat-o sau a furat-o, tot revolutie ramane, pentru ca s-a schimbat radical oranduirea, cu implicarea larga a oamenilor.
2. Indiferent cat de mult s-a mers inapoi de atunci in economie si in morala, din motivele stiute sau intuite deja de cei mai multi, sunt bucuros ca s-a intamplat ce s-a intamplat in decembrie 1989, pentru ca drumul de pana atunci era infundat si intunecat.
3. Singura situatie in care as pune la indoiala bucuria mea ca revolutia a avut loc ar fi daca, doamne fereste, Romania s-ar dezmembra si s-ar dovedi ca dezastrul s-ar produce in directa legatura cu decembrie 1989, ceea ce sper sa nu fie cazul.
Sincere condoleante. Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea putere sa depasiti aceste momente grele.
Trimiteți un comentariu