Nebunii

Când am împlinit 40 de ani, am scris câte ceva despre ce am făcut şi, mai ales, despre ce nu am făcut până la vârsta asta. Simt că subiectul nu e întreg şi că trebuie să mărturisesc mai departe.
Cu cât trece timpul, pricep că aproape niciun sacrificiu personal, făcut pentru altcineva, nu merită în totalitate efortul. La momentul decisiv, când aştepţi să ţi se întoarcă, întrucâtva, gestul, sau să îţi fie recunoscută generozitatea, fiecare datornic al tău se uită înainte şi îşi vede de ale lui. Ai parte de decepţii şi simţi pe sufletul propriu că ai acordat încă un credit neperformant. Nu vorbesc de excepţii, ci de situaţiile frecvente.
Constatarea m-a făcut să devin şi mai egoist decât eram, dar egoist numai în sensul de a nu mă mai împărţi altora, nu de a lua din ce aparţine altora. Sunt şi rude sau prieteni care mă consideră egoist doar pentru că nu le dau timpul meu, dar nu le trece prin minte că egoismul e coroana ruginită de pe fruntea lor pretinzându-mi exact ceea ce nu pot recupera niciodată nici de la ei, nici de la mine.
Şi uite cum am ajuns să am aspiraţii legate mai mult de noţiunea de "mine", decât de noţiunea de "noi" şi "voi". Nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă ruşinez.

Ce aş mai vrea

- La capitolul "Ce aş mai vrea", subliniez că dau prioritate gândurilor la acel drum al drumurilor, la capătul celălalt al pământului, în Australia şi în Noua Zeelandă, unde, la început de februarie 2010 vor fi în turneu chiar cei dela ACDC, pe care îmi doresc să-i văd în concert de la 13 ani.
- Visez la un sunet sublim de chitară, pe care, găsindu-l, să mă apuc de înregistrările pe care le tot amân de atâţia ani. Până acum, din ce am încercat, cred că sound-ul acesta se poate obţine din alăturarea a trei amplificatoare, Marshall, Mesa şi Soldano (100 w fiecare, pe lămpi, fireşte), cu boxe de câte 4 difuzoare a 12 ţoli. Pe sculele astea, ar suna fără egal un Gibson Les Paul şi un Fender Stratocaster, chitările cele mai iubite şi celebre ale pământului. Ca să folosesc un clişeu din filme, pentru un Soldano, "aş ucide".
- M-aş mai duce de oricâte ori în America;
- Aş vrea să se facă odată autostrăzile din România, pentru că, de la ele, totul ar putea începe să se dezvolte;
- Nu am vrut să par ipocrit, să fiu formalist, să încep capitolul ăsta cu "vhreau sănăthathe, iuhubire, phace, phrietenie, drepthathe etc" pentru că e subînţeles că astea sunt primele dorinţe fireşti, măcar pentru că, bolnav sau cu cei dragi bolnavi, singur sau trimis pe front, nu m-aş putea bucura nici de călătoria călătoriilor, nici de sunetul sunetelor de pe staţia staţiilor, orice chitară a chitărilor (sau chitarelor, cum vreţi să spuneţi) aş avea în mâini.
- Mai vorbim, mai completăm, ne mai auzim, ne mai scriem, dacă suntem sănătoşi, dacă scăpăm vii din încercările acestor zile grele de geruri şi de idei nebuneşti.