9 ianuarie 2010

Minculescu 51

Între oamenii care mi-au schimbat viaţa în mod semnificativ este şi Cristi Minculescu. Din 1982, când aveam 13 ani şi l-am ascultat şi l-am văzut prima dată, la Iris, am înţeles care este genul muzical care mă mişcă, am înţeles că se poate cânta aşa cum numai în minte credeam că se poate cânta, am înţeles că trebuie, odată în plus, respectaţi oamenii cu înzestrări ieşite din comun, indiferent că sunt savanţi, sportivi sau rockeri. Pentru un an şi jumătate, a fost solistul nostru, la trupa Totuşi (1984-85) şi îi mulţumesc că ne-a ales pe noi, o trupă de puşti, în perioada cât a lipsit din Iris. Este un punct în inimă şi în CV pe care nu l-aş da pentru nimic. Din acea vreme este şi poza, pe scena Cenaclului Flacăra.
Cristi Minculescu împlineşte 51 de ani şi, Doamne-ajută, pare mai bine decât în ultimii ani, dinaintea transplantului din 2009 adică. De numele lui se leagă toată istoria importantă a trupei Iris, scânteile trupei Harap Alb (1979), începutul trupei Voltaj (1982), vârful trupei Totuşi (1984). Să-l ţină sănătos cine trebuie să-l ţină şi să cânte cât avem noi puterea şi dorinţa să-l ascultăm. Să trăieşti, neapărat mult, Cristi!

5 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

La multi ani pentru Cristi Minculescu si sa nu uite de Cineva, care acolo sus il iubeste!

Anonim spunea...

La multi ani pentru Cristi Minculescu! Ii doresc din suflet multa sanatate si putere de munca, sa ne bucure multi ani inainte cu vocea sa minunata!
Catalina 22

Red Team Racing spunea...

La Multi Ani ! Sanatate si iubire !

Anonim spunea...

Pretindeati candva ca un refren al Irisului ar fi: "Lumina, in veci ea nu va piere!" Nu cred. Am uitat sa va scriu atunci. "Lumina, in veci ea nu MAI piere", asa canta sarbatoritul atat de drag noua (piesa "Lumina zilei" o puteti gasi pe albumul "Matase alba")...
Numai bine!

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
Poate ca, sesizandu-se eroarea, versul a fost indreptat rezonabil, ulterior, pentru album, dar nu imi poate nimeni spune ce si cum am auzit, in atatea si atatea spectacole din 1982,1983. MUltumesc pentru precizare. Piesa Lumina am auzit/o cantata de Iris in perioada cand Minculescu plecase la Voltaj, iar vocalisti au fost, in turneul Cenaclului din iarna 1982-83 si Nutu Olteanu, si Dan Badulescu, si Sanda Lacatusu, care a si ramas pana a revenit Cristi, in primavara/vara 1983.