La Rotorua, călcând pe aburi printre vulcani noroioşi şi animale rare

Rezervaţia Rotorua, Noua Zeelandă

Am luat autobuzul şi am fugit din oraş, către Rotorua. Ar fi fost jenant să ajung aici şi să nu văd măcar o parte din natura sălbatică, spectaculoasă, care cheamă turişti din toată lumea în cizma formată din 2 insule, la 2000 de km mai la est de Australia. Suntem tot în insula de nord, unde este şi capitala, Wellington, dar unde se spune că nu e adevărata Noua Zeelandă. Sincer să fiu, pentru mine, adevărata Noua Zeelandă e aici, unde am parte şi de un mare oraş, un fel de New York mai blând şi mai paşnic (Auckland), şi de un spaţiu natural rar, şi de un mare concert, pe care îl aştept din 1982, când am ascultat prima dată ACDC. Nu sunt un călător prea harnic, care să vrea să se bage în toate hârtoapele.
La Rotorua, merg în zonele termale, printre aburi şi vulcani noroioşi mici care clocotesc la picioarele noastre, merg la lac, la lebedele negre (pe care încă nu le-a mâncat nimeni), la un restaurant thailandez (nu masaj, ci restaurant am spus!). Găsesc cu bucurie, în plină natură sălbatică, un magazin de scule, unde au toate Fenderurile, Gibsonurile, Marshallurile şi Mesa posibile, la preţuri de America, nu de Europa. Cânt puţin şi o luăm înapoi spre Auckland, cale de câteva ore.

Poze:
- Din autocar, până la Rotorua, am înţeles de ce vacile şi oile de aici au carnea atât de fragedă. Trăiesc în stare aproape liberă şi au iarbă proaspătă tot anul
- Lebede negre, de care încă nu au auzit ai noştri, să le treacă în meniu
- Cretini au fost, cretini sunt încă şi-or fi cât neamul omenesc... care copacii îi scrijelesc, fie că-i cheamă Nelu, fie că-i cheamă Oliver
- Căldura iese din pământ în toate felurile, prin aburi, prin vulcani noroioşi, prin ape
- Maşini modeste într-o ţară fără fiţe auto, dar cu mari pretenţii substanţiale
- Care-i om, care-i robot?