Versuri pe timp de iarnă întârziată

La un text din iulie 2009 despre tatăl meu, Fontilili a trimis un comentariu în care a citat câteva versuri dintr-un poem şi m-a rugat să îi ofer poezia întreagă. Am găsit textul, aparţinând tatălui meu, apărut în cartea Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, din 1986. Iată-l, mai ales că e o vreme de "antiprimăvară", cu aceste ninsori întârziate, când plantele tocmai dădeau să înverzească:

Fereastră

Am trecut pe stradă fără de nădejde

Şi în ochi ninsoarea scânteia,

Biciuit de viscol sufeream câineşte

Şi-am văzut lumină la fereastra ta.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie bine.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie rău,

Ştiu că la veioză mă citeai pe mine

Ca să descifrezi destinul tău.

Tu, plângând în casă, eu - plângând afară,

Sanctităţi de lacrimă eram,

Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară

Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.

Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?

Nu-i aşa că rezistăm frumos,

Conservând orgoliu şi singurătate

Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?

Mai coboară totuşi de lângă fereastră

S-o pornim prin viscole înot,

Şi să ne-amintim iubirea noastră

Şi că poate n-am murit de tot.

Adrian Păunescu