O ţigară pentru Tatiana, după 9 luni

Pe 7 mai 2010, am fost pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu, ca să ne amintim de Tatiana, la 9 luni dela plecarea ei.

Am ajuns când cei mai mulţi tocmai plecau (Cristina Bălănescu, Brânduşa Simion, dr. Andrei...). Sorina Zlătan a mai rămas cu noi, cu mine, cu Ana-Maria şi cu una dintre ultimele persoane despre care Tatiana mi-a vorbit frumos.

Sora mea, Ana, s-a dus şi a luat câteva flori. Eu, realmente, nu am putut să îi pun flori pe mormânt, iar Sorina mi-a dat dreptate când i-am spus că, neoferindu-i aproape niciodată flori, în atâţia ani cât am fost prieteni şi colegi, ar fi ipocrit, neautentic şi chiar cinic să o fac după ce a murit. La înmormântare, i-am adus, astă-vară, o creangă de salcie creaţă din curtea mea, care-i plăcea, şi o carte, care şi aceea îi plăcea. (O scriitoare aspră din presa lucioasă, care se tot ia de mine, de ani şi ani, că sunt egoist, nepăsător, zgârcit, nemanierat, doar pentru că nu am luat-o de nevastă, ar putea comenta rudimentar: sigur că Andrei găseşte explicaţii mereu că nu ia flori... să-i fie pagina uşoară şi căsniciile cât mai trainice!)
Dar chiar Tatiana se amuza, înţepându-mă câteodată, pentru lipsa mea de maniere în această problemă.

O lumânare şi o ţigară i-am aprins, însă, şi le-am înfipt în pământul plin de flori vii, sădite de prietenele Tatianei, care au grijă de locul ei de îngropare. Ţigara s-a consumat în doar câteva clipe, de parcă ar fi tras cineva viu din ea, cu multă râvnă, cum făcea Tatiana, chiar şi când ştia că nu are voie sub nicio formă.

Asta a fost ea, asta a fost viaţa ei, ar fi penibil să spunem, la nesfârşit (chiar dacă poate fi adevărat): dacă nu fuma, mai trăia şi azi!... dacă avea grijă de ea mai mult, nu murea la 46 de ani...
Da, toate sunt, tehnic, adevărate.

Dar, dacă intrăm sub zodia lui "dacă", dacă Tatiana era altfel, poate că nu am fi auzit de ea niciunul, poate că ar fi fost o cuminte funcţionară de birou care ar fi cântat doar în baie şi ar fi murit anonimă la 99 de ani. Cine ştie? Cum ar fi fost mai bine? Poate că, dacă nu ar fi fumat o anumităţigară, nu i-ar fi venit inspiraţia să scrie linia melodică dela "Copaci fără pădure". Poate că, dacă nu ar fi avut atâtea clipe de nefericire, ar fi fost o gospodină mulţumită de familia ei din jur, care nu ar fi căutat împlinirea spirituală pe scenă sau în studiouri.

Am pomenit-o în ore şi ore de dialoguri cu Sorina, am râs şi chiar am lăcrimat ("Ţi-a intrat praf în ochi, Andrei?", m-a luat la mişto Sorina) şi nu ne-a venit să credem că ne-am întâlnit ca să o onorăm pe cea care nu mai e ca să bârfim împreună, Tatiana, care s-a dus, orice explicaţii de destin am găsi, mult, mult prea devreme (de fapt, ea ne-a onorat prin prietenia ei, nu noi că i-am venit la mormânt).

Cam asta a fost, iar imaginile sunt parte din ce a fost pe 7 mai, la doi paşi de panoul pe care scrie "Aleea Gheorghe Dinică". Ea, el şi atâţia alţi mari artişti ar fi trebuit să trăiască încă mult, să nu lase doart arta lor să trăiască pentru ei.