27 iulie 2010

Bora

S-a născut pe 27 iulie 2002, adică exact acum 8 ani, iar eu am luat-o din Târgul de animale din parcul Plumbuita, în 15 septembrie 2002, cu 50 de lei (banii de azi), dela familia Tomoşoiu, care adusese setul complet de mici boxeri în portbagajul unui Trabant. Mi-a făcut pipi în braţe, încă de când a făcut primul drum spre casă şi, de atunci am ştiut că vom avea o legătură pe viaţă, deşi nu intenţionasem să o iau pentru mine.
O cheamă Bora şi, deşi nu i-am găsit un soţ pe nume Passat sau Golf, a făcut o tură de 9 pui în 2006 cu vecinul Alex, care a fost singurul ei bărbat (şi el a fost masculul unei singure femele - spun stăpânii). Bora a jucat în videoclipul piesei "Acelaşi basm" al trupei Totuşi, a fost lângă mine (vrând-nevrând) la bine şi la greu, a încărunţit la bot, dar se ţine bine pentru câte tristeţi i-am provocat cu plecările mele de acasă. Ca oricărei feminine importante din viaţa mea, i-am dedicat şi versuri, şi desene, pe care vi le arăt, ca să vedeţi de ce e în stare un om, când o căţea îi ia minţile şi îi face sentimentele praf:

Cântecul căţelei Bora

Fetiţe

Cu aluniţe

Şi boxeriţe

Numai fiţe,


Cu multe bale

Individuale,

Dacă vrei,

Are Andrei.


E Bora noastră,

Sare la fereastră,

Când vin stăpânii

Şi latră cânii,


Ea se zburleşte

Dinţii-i sunt un cleşte,

Sforăie cu sârg,

E căţea de târg.


Din Plumbuita

A plecat ca vita,

Dintr-un Trabant

Ce stătea pe cant.


Am dat şi gajul

La portbagajul

Unde Tomoşoii,

Sub spectrul ploii,


Plângeau cu Tina,

Mama ei din Glina,

Spre Bora, trista,

Fluturau batista.


Poreclită Cipi,

Nu face pipi

Pe canapele

Cine să le spele?


E Boricioaica,

Scundă ca grecoaica,

Nu stă în ham

Dar face "ham".


Ea cântă tonul

Cu telefonul,

Ca Iuliu Merca,

Din buze ca ciuperca.


Mănâncă mere

Cu plăcere

Şi orice cugle

De multe ruble,


De orice soi,

De oricâţi euroi,

Pentru molari,

De oricâţi dolari.


Şi spre părinţi

Rânjeşte dinţi.

Nu sunt haini

Cei cu canini...


Fomista terorista


Terorista Bora

Plânge iar cu ora,

Ştie ea ce vrea:

Ar hali ceva.


Slabă ca o trestie,

Nici nu ştiţi ce bestie

Se ascunde-n ea,

În căţeaua mea.


După ce mănâncă

Un castron şi încă

Să vă spun o chestie:

Are o digestie,


De te-apucă groaza,

Capul, litiaza,

Nu cred că regretă

Că n-are toaletă.


Ea se cere-afară,

Iarnă-primăvară,

Şi, cu paşi cocheţi,

Caută prin boscheţi.


Şi, cu ochii-nchişi,

Face-n ierburi piş,

Arogantă - vaca! -

Trece şi la caca.


Ce mai vrea de-aici?

Câteva pisici,

Câinii răi, hainii,

Îşi ascut caninii


În câte-o pisică

Ngrozitor de mică,

Sau în câte-o mâţă

Fără pui la ţâţă.


Câinii - cabotinii,

Urecheaţi - asinii,

Mâţe - fandosite

Şi-un cuib de termite.


De pulpan o ţin,

Ca să-i dea vaccin

Un veterinar

Cu un stil bizar.


Javră de oraş

(Sânge de apaş,

Câine de agora)

Botezată Bora,


Când mănâncă mult,

Face iar tumult

În stomac. Cumplită

Este când vomită.


Şi ne bagă-n groază,

Ne asfixiază

Când, din caserole,

Papă iar fasole.


Ar mânca orez,

Felul ei chinez,

Cu ceva piper

(Oasele i-o cer).


Uite cum trec anii

Şi puţini sunt banii,

Nu ai cum să negi,

Are unşpe negi,


Unul pentru tine,

Unul pentru mine,

Nouă la căţei,

Primii fii ai ei,


Care-o să prăsească

Rasa boxerească

Şi-n eternitate

Botul jumătate.


Litri-ntregi de bale

Pline cu sarmale,

Kile de osânză,

Ce nu fac o brânză,


Gheare şi urechi,

Blănuri foarte vechi

Şi mustăţi căzute

De pe bot de brute.


Cei cu patru mâini

Ce îi ştim drept câini,

Cu patru picioare,

Nici în dos nu-i doare!


Dânşii dau din coadă,

Lumea să tot vadă

Cozi ca tăieţeii

Ghidonând căţeii.


Ochii lor holbaţi,

Doamne, să nu-i baţi!

Glasul lor beteag

Să ne fie drag.

(2002-2004)


7 comentarii:

mam spunea...

La multi ani, boxerito!

Anonim spunea...

La multi ani!Sa-ti traiasca! Au fost creati de cel mai fain principiu.
highway to hell in expirat f tare

elena marin-alexe spunea...

Sunt sigura ca si ea te iubeste mult.Ai un suflet mare[altfel nu ai putea iubi animalele]
La multi ani Bora!

Anonim spunea...

La multi ani, sa va traiasca si sa va bucure sufletul mai ceva ca un copil, cat despre prietenie adevarata si fidelitate, cred ca nu o intrece nimeni.
Catalina 22

Anonim spunea...

Desenul e facut de tine, Andrei? Exceptional!

Miruna Achim spunea...

Ce simpatica boxerita aveti, eu am dalmatian femela 5 ani pe care-o cheama Dalma:))

Dd spunea...

ce dragut catel ai...!