Lovitură de popor în ţara chichiţelor avocăţeşti

Un text scris în 31 iulie 2012 şi publicat în Flacăra, înainte de hotărârea Curţii Constituţionale de amânare a deciziei de validare/invalidare a Referendumului.

Ce ţară a chichiţelor avocăţeşti suntem, dacă un preşedinte suspendat râde, satisfăcut că a rămas în funcţie, după ce 87% dintre participanţii la referendum i-au cerut să plece! Dar asta-i viaţa, plină de victorii la masa verde şi de măşti care omoară chipurile! N-au fost la vot decât 8 milioane şi jumătate de oameni (47% din listele aberante cu electorii lăsaţi acolo de acum 10 ani!) şi nu fix baremul de 50% + 1 din ceva ce nu există, aşa că referendumul din 29 iulie 2012 a fost degeaba. Nu poate încăpea în nicio logică matematică sau politică faptul că preşedintele a fost pus în funcţie, în 2009, de 5 milioane de votanţi, dar nu a putut fi demis de 7,4 milioane în 2012. Legile noastre care permit asemenea anomalii sunt un butoi cu varză murată de anul trecut şi nearuncată la hazna. Bunul simţ al celor care au impus praguri pe care Europa le respinge este un preş cu franjuri făcut din giulgiul clasei noastre politice, ajunsă într-un cimitir inundat, unde se bălăceşte vaporeanul Traian Băsescu.

Să fii şef de stat, să îţi spună vreo 7 milioane şi jumătate dintre compatrioţi că nu te mai vor, iar tu să jubilezi pentru că ai evitat formal o înfrângere ruşinoasă în faţa realităţii urnelor, asta se poate întâmpla numai în ţara formelor fără fond. Traian Băsescu are forma, dar nu mai are fondul, dar asta nu-l deranjează, pentru că e mai bine, oricum, în scaunul de la Cotroceni, cu scuturi SPP-iste antiscuipat, decât pe pat de fier la Rahova sau în boxa acuzaţilor, la tribunal. Repetând metoda din 2004, când a sensibilizat o ţară întreagă după turul 1 al prezidenţialelor, spunând, atunci şi acum, că are dovada fraudei electorale, pe care nu a prezentat-o nici până azi, Traian Băsescu a abuzat de aceeaşi tehnică şi s-a păstrat şef mincinos peste un popor de creduli, incapabil să vină la vot în numărul ştiut, cerut, anunţat, implorat.

Invocând lovitura de stat a parlamentului (ce o fi aia?), Traian Băsescu a dat o uriaşă lovitură de popor. Purtând, demagogic şi ipocrit, flacăra democraţiei, exact în zilele Olimpiadei de la Londra 2012, Traian Băsescu a mai exploatat, oportunist, un clişeu de imagine şi de gândire, dându-se olimpian, sportiv, învingător, în timp ce ruga poporul să nu vină la confruntare, ca să apere, astfel, democraţia (iată că se poate şi aşa ceva). Dar nu mai miră pe nimeni că el face monstruozităţi şi tot el strigă, victimizându-se. Şi, în urma lui, cete întregi de băsişti fundamentalişti, oameni cu creiere fie posedabile din prostie, fie capabile de orice raţionament sofisticat, numai ca ipoteza şi demonstraţia să fie adaptate, după nevoi, rezultatului prestabilit.

Speram ca Traian Băsescu, produs al Murfatlarului, să respecte nu numai legile fizicii, ci şi pe cele ale vinului. Intrat demult în circuitul incompetenţei pe postul oferit cu încredere de popor, trebuia de atâta amar de vreme să ajungă la canal. Oricât de bun este vinul (mă rog, whisky-ul), oricât de vechi şi de parfumat a fost, după înghiţire, aştepţi puţin şi ştii că vine clipa eliminării din corp. Dar nu! Domnul Băs, deşi se află de 8 ani în prezidenţialele intestinele ale României şi de 22 în maţele politicii de vârf, refuză să iasă şi se tot recirculă, cu binecuvântarea păguboasă a organismului naţional care a fost avertizat asupra pestilenţei pe care-o tolerează, dar nu se mobilizează să o dea afară, până gazul letal preia controlul şi face organismul să explodeze.

Trei cuvinte ne caracterizează cel mai bine azi, la fel ca ieri şi mai întotdeauna:

1) Indolenţă (nu suntem capabili să ne adunăm la o consultare populară într-un număr suficient, iar Uniunea Social-Liberală poartă vina pentru faptul că, în 2 luni de guvernare, nu a implementat datele recensământului din 2011, care ar fi arătat, pe listele de alegători, că suntem 15 milioane cu drept de vot, şi nu 18 milioane, suma veche, demult depăşită; preocupaţi prea mult de spectacolul guraliv al suspendării lui Traian Băsescu, USL-iştii au uitat această chestiune esenţială, astfel încât Curtea Constituţională – compusă, oare, din oameni şantajabili? - a avut de îndeplinit o formalitate în favoarea tătucului Băs, decretând că 50% + 1 = 9,2 milioane din neant, nu cele 7,5 milioane din realitate);

2) Impertinenţă (Curtea Constituţională nu crapă de ruşine impunând un prag de participare neeuropean, nerealist şi ilogic, prin care votul inexistent al absentului îi anulează votul celui prezent, iar Traian Băsescu e mulţumit cu el însuşi, chiar după cele 7.400.000 de ştampile cu „Pleacă!” şi doar 1 milion cu „Rămâi!” pe care le-a luat pe spinare; PDL şi Traian Băsescu au aplicat cinic un principiu cheie al fundamentalismului politic şi religios: „Nu gândi! Gândesc eu pentru tine!”, „Nu vota, că distrugi democraţia!”, „Votul tău a fost bun când m-ai ales, dar e rău când e clar că nu o să mă mai alegi, aşa că stai acasă!”; marele abuz al CCR s-a concretizat în năstruşnicia că 7,4 milioane de opţiuni anti au fost neputincioase în faţa unui singur milion pro);

3) Incompetenţă (Uniunea Social-Liberală a reuşit să compromită cauza prin supraexpunere şi să politizeze atât de mult nemulţumirea populară, încât lumea a avut rezerve să vină la vot în cvorumul naţional necesar, de 9,2 milioane de oameni).

•

Ce popor suntem, dacă, după atâţia ani, primim cu braţele şi gurile larg deschise ploaia de diversiuni toxice, transparentă ca vinul de Murfatlar, aruncată asupra noastră de mândreţea de fiu al locului, devenit şef de stat turmentat?

Ce sânge pervertit ne alunecă prin trupul fiinţei naţionale, dacă primim întruna să fim îmbătaţi cu spirtul marinăresc al minciunii, care ne gâdilă lenea, ne protejează furtişagul de fiecare zi şi ne distruge până şi punţile din vis către ce puteam fi?

Andrei Păunescu, 31 iulie 2012