22 ianuarie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (55)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Mama mea nu a avut lapte şi atunci m-au alăptat alte mămici.” (Roberta Anastase, Pro TV, 23 mai 2011)

La cât de mare ai crescut, copilă Roberta, am fi băgat mâna în foc că ai fost alăptată şi de nişte tătici, nu doar de nişte mămici.

• „A 29-a persoană a fost arestată preventiv în lipsă, fiind în acest moment plecată din ţară.” (Antena 3, 25 mai 2011)

Iată că, în epoca jocurilor virtuale şi a sexului virtual (şi el, fără prezenţă obligatorie), au început şi „arestările în lipsă”. Vorbitorul, jurnalist, se pare că nu face diferenţa între decizia de arestare şi arestarea propriu-zisă. Poate că ar face-o dacă patronul i-ar spune că ajunge dacă are retribuţia doar pe hârtie şi nu mai e cazul „să o ia şi în mână”.

• „Încă o dată vă repet... doamnă Corina Drăgotescu, vă cunosc de prea multă vreme! Respectaţi, vă rog, deontologia profesională!” (Emil Boc, Realitatea TV, 26 mai 2011)

Premieraşul cel viteaz nu a prins – e-adevărat - şapte muşte dintr-o lovitură, dar tot a reuşit două pleonasme în acelaşi minut. Nu-i rău, mai ales că era singur cu doamna Drăgotescu, fără Traian Băsescu, care să-i spună ce, cum, când şi cât să facă. Repetăm şi noi nu încă o dată, ci a nu ştim câta oară: deontologia este, prin definiţie, un cod de conduită profesională, iar repetiţia presupune să spui încă o dată ceva. Priceput?

• „Timpul astăzi poate fi dat înapoi.” (Marius Mitran, TVR 1, 30 mai 2011)

Ne pare rău că până şi excelentul comentator de fotbal (care ne place cu atât mai mult cu cât se vede că ţine cu Craiova!) a scăpat în frază un sex masculin de toată frumuseţea, dar nu avem ce face şi-i pescuim perla.

• „Să-şi aducă aportul la înfrângerea unei naţiuni insulare.” (Discovery History, 30 mai 2011)

Dacă pleonasmul acesta grosolan apare pe ditamai postul de ştiinţă, înseamnă că putem reboteza şi noi canalul în „Descopery”, fără remuşcări.

• „Eu, cititor al ziarului, îmi vine să reacţionez.” (Mircea Badea, Antena 3, 30 mai 2011)

Desigur, abilul vorbitor şi comentator de la „În gura presei”, nu a greşit, făcând acest dezacord în caz, ci doar a vrut să experimenteze pe cont propriu anacolutul (greşeală acceptată) de tip Ion Creangă, din „Amintiri din copilărie”, unde marele clasic a spus: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, de crăpau mâţele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă ţineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieţii, de-a mijoarca, şi la alte jocuri şi jucării pline de hazul şi farmecul copilăresc, parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”. Adică, mai pe scurt, a început în Nominativ şi a terminat în Dativ, fiindcă s-a luat cu vorba.

• „Pe primul loc se află judeţul Braşov, cu 6800 de angajaţi dispăruţi.” (Burtieră la Antena 3, 19 mai 2011)

Nu numai că respectivii şi-au pierdut locurile de muncă, dar rezultă că toţi cei 6800 de oameni nu mai sunt de găsit.

• „De ce-l contraziceţi pe domnul Emil Băsescu?” (Lucian Bolcaş, Antena 3, 21 mai 2011)

Din punct de vedere practic, aici n-ar trebui să fie nicio greşeală, de vreme ce, de ani şi ani, premierul Emil Boc nu îi iese din vorbă preşedintelui Traian Băsescu. Cei doi ar putea da chiar nume epocii dezastruoase pe care au adus-o românilor: Băsboc.

• „Dacă ca membru al guvernului aş fi împotrivă, deci dacă ca membru m-aş declara împotriva unui act normativ, cu certitudine în Parlament aş vota împotriva lui.” (Ionel Blănculescu, Antena 3, 25 mai 2011)

Dacă ar fi fost o scăpare, am fi lăsat uitată, de la noi, greşeala, dar, fiind vorba de o cacofonie în formă continuată, îl condamnăm pe autor la poftă bună!

• „Cine eşti tu? Eşti o scrizofrenică!” (Nicolae Guţă, Kanal D, 25 mai 2011)

Când a jignit-o pe fosta soţie, manelistul a ieşit atât din buchea cărţii de bune maniere, cât şi din litera dicţionarului de termeni medicali.

• „Primăria satului, primăria judeţului intenţionează să construiască un monument al lui Fănuş Neagu?” (Horaţiu Tudor, OTV, 25 mai 2011)

Fiind reporter la televiziunea lui Dan Diaconescu (care se prezintă de ceva vreme „viitorul preşedinte al României”), veşnic tânărul Horaţiu a inventat, relaxat, o funcţie inexistentă până acum în nomenclatoarele din România: primar de judeţ. Tocmai spuneam că la OTV merge orice şi oricum.

• „N-am auzit să-i calce cineva pe urme lui Fănuş Neagu.” (Nepot al marelui scriitor dispărut, OTV, 25 mai 2011)

Nici noi. Poate pentru că în literatura mare se merge cu paşi apăsaţi, care se aud de departe şi din timp.

• „Mai trebuie să scoateţi din buzunar douăsprezece euro.” (Realitatea FM, 19 mai 2011)

Trebuie, pentru că banii sunt importante, iar facturile trebuie plătiţi.

• „Urmează emisiunea În gura presei cu Mircea Badea. Noapte bună!” (Mihai Gâdea, Antena 3, 9 mai 2011 şi la finalul fiecărei ediţii a „Sintezei zilei”, de ani şi ani)

Întât de toate, aşa ceva nu se spune niciodată la o televiziune care are program 24 din 24 şi, cu atât mai mult, nu se spune înaintea unei emisiuni a unui prieten şi coleg pe care tocmai ai anunţat-o. Ce să facem noi, telespectatorii? Ce să ascultăm din cele două sfaturi ale lui Mihai Gâdea? Ne culcăm sau ne uităm la Badea? Noroc că nu ne luăm decât după propria conştiinţă şi, cel mult, adormim pe ultima publicitate.

• „Cei de la psihiatrie au susţinut că pacienta nu avea o problemă neurologică, ci suferise un Accident Vascular Cerebral.(Antena 3, 9 mai 2011)

Nu trebuie să fii doctor ca să ştii că, bineînţeles, accidentul vascular cerebral este o gravă problemă neurologică. Mai puneţi mâna pe carte, înainte să vă daţi cu părerea, oameni buni!

• „Şi-a făcut treaba pe care e impusă de scenograf.” (Willmark, „Dansez pentru tine”, Pro TV, 20 mai 2011)

Excesul de zel şi de prepoziţii acolo unde nu e locul dăunează grav sănătăţii limbii române şi emisiunilor de succes, chiar dacă aparţine unui latino-analist de dans.

• „Când vor apare produsele noastre.” (Antena 3, 24 mai 2011)

Sindicalistul, autor al greşelii, vorbeşte româneşte ca din agricultură. Ne simţim obligaţi să răspundem tot ca pe tarla: nene, nu mai „dădea” în noi cu asemenea forme ale cuvintelor, că „vă va cade” gura.

• „Ei, şi acum ce să-ţi imaginezi o femeie goală, acoperită cu păr.” (Maria Dragomiroiu, la „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, mai 2011)

Şi ce păr, nu glumă! Nu spunem că părul lung nu e frumos la o femeie, dar celebra interpretă de muzică populară exagerează în toate: şi cu podoaba capilară care nu i se mai termină de vreo trei decenii, şi cu limba română, dusă la extrem. Cum să fie femeia şi goală, şi acoperită cu păr? Al cui e părul, al femeii, al oii care a dat lâna, al vacii care a dat pielea, al pisicii care i-a stat în braţe? Nu rezultă de nicăieri. Vă rugăm să reformulaţi.

• „Cine îl va înlocui pe Boc le şefia guvernului?” (Pe ecran, Realitatea TV, 24 mai 2011)

De când fiara sexuală franceză - şeful FMI, Stauss-Kahn, a dat reprezentaţie la New York, au reînceput franţuzismele involuntare pe ecranele noastre: Probablemant le Boc va pierde le şefia de le guvern rumen mazilitte par le Băs.

• „Pasajele de trecere au fost inundate în Reşiţa.” (Antena 3, 24 mai 2011)

Grosolan pleonasm, mai ales că nu ni s-a spus ce s-a întâmplat cu pasajele prin care nu se trece.

• „Pur şi simplu am fost luat prin surprindere pentru că nu mă aşteptam.” (Fostul iubit al Luminiţei Anghel, „Can-can tv”, B1 TV, 23 mai 2011)

Tare! Cum o fi să fi fost luat prin surprindere când se aştepta?

• „Astăzi, procurorii decid dacă Vântul va fi eliberat după 29 de zile de arest.” (TVR 1, 26 mai 2011)

Se pare că la noi, justiţia are şi atribuţii meteo. Grija prea mare faţă de articolul hotărât enclitic îi face pe unii să spună prostii şi să mutileze nume şi alte cuvinte, după cum urmează: „Vântul”, „Arghezii”, „ONU-l”, „noştrii”.

• „Banii spitalului din Sapoca vor fi mult mai mici.” (Antena 3, 26 mai 2011)

Mai întâi, că e Săpoca, nu Sapoca, dar aşa e când nu ştii geografie şi prompterul nu are diacritice româneşti. Apoi, cel puţin în acest caz, banii sunt puţini sau mulţi, nu mici, lungi sau graşi. Nu ştiam că Săpoca îşi bate monedă proprie.

• „Au fost furate toate clopotele bisericilor din Purcăreni, Popeşti şi Palanga. A fost nevoie de foarte mulţi oameni pentru a face acest gest.(Mariana Zaharia, Antena 3, 26 mai 2011)

Bine că furtul clopotelor (care înseamnă tone de bronz) nu a fost considerat grimasă.

• „Mie-mi spui? Eu eram cât pe aici să pic cu avionul.” (Mădălin Ionescu, „Drept la ţintă”, Kanal D, 25 mai 2011)

Nu ştim de unde i se trage lui Mădălin Ionescu acest derapaj concentrat de limbă română: de la munca în echipă alături de Cristina Şişcanu sau de la dialogul pe care tocmai îl avea cu manelistul Nicolae Guţă? Corect ar fi fost: „era cât pe-aci” să pic cu avionul. Altfel, se pică la gramatică. Drept la ţintă.

• „Pe urmă au urmat acele meciuri memorabile pe care sunt sigur că iubitorii fotbalului le-au reţinut.” (Ion Marin, Digi Sport, 26 mai 2011)

Fostul jucător şi antrenor dinamovist preferă să atace adversarul (limba română) din două părţi, ca să se asigure că nu rămâne nevătămată: alunecare cu dublu pleonasm.

• „Dacă eşti ministru, pune un secretar de stat să le zică că sunt proşti.” (Moise Guran, „Ora de business”, TVR2, 26 mai 2011)

Dar de ora de română s-o fi auzit pe acolo, pe la postul naţional? Sau cacofoniile au devenit lege?

• „Aceste percheziţii se vor termina sau se vor finaliza săptămâna viitoare.” (TVR1, 26 mai 2011)

Adică nu sunt posibile ambele variante? Se pare că trebuie ori să se termine, ori să se finalizeze. Nu le putem avea pe toate.

• „Mă întorc la afirmaţia dumneavoastră din timpul acestui interviu.” (Cătălin Striblea, Realitatea TV, 26 mai 2011)

Ştim, v-aţi plictisit să tot atragem atenţia televorbitorilor că nu sună bine ligamentele create între cuvintele terminate în „pul” şi cuvintele care încep cu „a”, dar, dacă atâţia teleaşti stau mereu cu ele în gură, înseamnă că le plac mult.

Emisiunile trece, perlele rămâne (53)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Vom aloca în judeţul Timişoara 100 de milioane euro pentru reabilitarea drumurilor.” (Elena Udrea, Antena 3, Realitatea TV şi alte posturi, 8 mai 2011)

Propunem înlocuirea legendarului Radio Erevan cu mult mai actualul Radio Pleşcoi, datorită implicării directe a fiicei satului, pluripotenta „ministră” sinistră de azi, Elena Udrea, autoare a unor perle epocale, pe care le slobozeşte periodic în faţa poporului. În ziua de greaţă 8 mai, ne-a fost dat să auzim 3 perle într-un discurs de numai 12 cuvinte (cu tot cu prepoziţii). Iată tripla, iată hat-trickul ministresei, în rostire diversă şi măiastră, cum numai o specialistă în turism şi afaceri putea debita: 1) Ligamentul „Voma” (poftă bună!); 2) Judeţul „Timişoara” (nu există decât oraşul cu acest nume, judeţul numindu-se Timiş, după cum ştiu toţi copiii mai mari de clasa a patra); 3) Nu erau 100 milioane de euro, ci de lei, ceea ce înseamnă, totuşi, la cursul de acum, de 4,1 ori mai puţini bani.

• „Întâi o primă remarcă.” (Dan Constantin, Antena 3, 8 mai 2011)

Nu puteţi începe direct cu ultima remarcă, domnule analist?

• „Vă prezentăm şi topul alimentelor care conţin E-uri periculoase(Promo la revista „Felicia”, Antena 3, 8 mai 2011)

Ni s-au uscat gura şi degetul de câte ori am zis şi am scris că trebuie evitate ligamentele dintre cuvintele care se termină cu „pul” şi cele care încep cu „a”, „e”, „i”, „ă”! În afară de asta, să înţelegem că există E-uri sănătoase? Ca atare, nu ne interesează topul ăsta! Topul incomplet nu ne e de folos! Vrem topul exhaustiv, topul anului, care să cuprindă şi topul E-urilor „sănătoase”, recomandate copiilor, bătrânilor, gravidelor şi bolnavilor.

• „Traian Băsescu: „Gabriel Oprea e şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase (2004)... Gabriel Oprea este un om pe care l-am reevaluat (2011).” (Colaj la Antena 3, 8 mai 2011)

Mai mult ce se poate spune după această nouă schimbare de macaz, atât de specifică preşedintelui? În definitiv, mafioţii, la fel ca marinarii, sunt şi ei oameni, nu?

• „Am fost direct, tranşant şi la obiect.” (Cristian Borcea, B1 TV, 10 mai 2011)

Se pare că, extenuat, supt de energii, după cei 8 ani de clandestinitate alături de juna Alina Vidican, timp în care s-a tot pregătit pentru Liga Campionilor cu Dinamo, fără a auzi, însă, niciodată imnul Ligii în Groapă, şeful dinamovist a uitat că toate cele trei cuvinte înseamnă cam acelaşi lucru. Gata! Suficient! Destul! Ajunge!

• „Cert e că nu se ştie cu siguranţă unde se află Monica Columbeanu în clipa de faţă.” (Antena 1, 6 mai 2011)

Bine că ne-au lămurit: sigur e incert, probabil e cert, garantat e posibil. Dar pe cine interesează unde e Monica? Pe toată lumea!

• „A fost la Deveselu, Deveşelu, cum se numeşte, habar n-am!” (Iosif Buble, Antena 3, 8 mai 2011)

Câtă precizie! Obişnuiţi cu loteria prompterelor din studiouri, unde nu se scrie cu diacritice româneşti (ă, â, î, ş, ţ), teleaştii noştri îşi recunosc şi ei limitele când apare o răscruce de drumuri: la stânga Deveselu, la dreapta „Deveşelu”. Cum să citească? Habar n-au! Sunt şi ei oameni, ce naiba, nu maşini de informat. De aia s-au angajat la televiziuni de ştiri, ca să nu mai aibă odihnă şi viaţă personală? Nimeni nu le poate pretinde să-şi sacrifice şi ultimele 18 ore de răgaz din zi şi să se ducă hăt, tocmai la harta României, la vreun atlas geografic sau să intre pe Google, ca să afle numele corect al satului de care toată lumea vorbeşte (de când americanii au ales să pună scutul antirachetă în Olt), numai Iosif Buble nu a auzit. Dealu-i deal şi valea-i vale / Profesionistul e amator până moare!

• „Gaura din pantofii destul de scumpi a domnului Jeffrey Franks.” (Paula Rusu, Antena 3, 8 mai 2011)

Să înţelegem că nu pantofii scumpi sunt proprietatea trimisului FMI în România, ci numai gaura? Pantofii rupţi cu care s-a dus la întâlnirea cu Traian Băsescu erau de serviciu? Are documente justificative pentru gaură sau a primit-o ca foloase nevuvenite?

• „Cuplul Niţu-Cozma sunt mari admiratori ai muzicii clasice.” (Kanal D, 9 mai 2011)

De-aia cuplul e cuplu, ca să fie mai mulţi şi să abuzeze în voie de plural, exact unde trebuia să troneze singularul. Na, sâc! Oricum, dintotdeauna s-a văzut pe feţele celor doi (liderul sindicalist fără sindicat Miron Cozma şi cântăreaţa fără cântece Marinela Niţu) că sunt însetaţi de muzica clasică.

• „Fătul era mort de aproximativ cam două luni.” (Antena 3, 10 mai 2011)

Asta înseamnă că decedase de circa vreo în jur de opt săptămâni.

• „Până în 2013 ar trebui să se reducă numărul paturilor de spital cu câteva sute de mii.” (Antena 3, 10 mai 2011)

La o asemenea reducere drastică nu ne gândeam, dacă ţinem cont de faptul că în prezent sunt, cu totul, vreo 135.000 de paturi de spital în toată ţara, iar FMI ne impune să ajungem la vreo 120.000 în câţiva ani. Această reducere se poate face numai dacă vorbitorul de la Antena 3 se duce personal să ia din case şi paturile de dormit ale oamenilor, până se face numărul anunţat pe post.

• „Cu ceai de fenicul şi anasol... ficatul mi-era făcut varză(Nicoleta Luciu, Pro TV, 10 mai 2011)

Nasol, într-adevăr, „anasolul”! Orice exces duce la dezechilibre neprevăzute, chiar şi pentru foste dive, devenite mame de profesie, care nu au auzit de anason. Nu am înţeles dacă în ceaiul minune se pune şi varză sau varza e doar forma de agregare a ficatului, după cura dură de eliberare de sub jugul chintalelor în plus, incompatibile cu telenovelismul.

• „Să-i mulţumim lui Mihai Albu care ne-a făcut pantofii.(Pro TV, Happy Hour, 10 mai 2011)

Dacă n-am fi ştiut că este vorba despre renumitul creator de încălţăminte, am fi crezut că este povestea unui mic lustragiu care a făcut cu cremă câteva botine la câteva paţachine, care i-au mulţumit în direct pentru efort. Chiar şi aşa, este riscantă formularea, din care rezultă că un ilustru designer îi face pantofii unei ilustre necunoscute. El nu „face”, ci „creează”!

• „Azi, 10 mai, nu este ziua regelui Mihai. Este ziua pe care am evocat-o adeneaurea (Ziua Regalităţii).” (Tudor Barbu, OTV, 10 mai 2011)

A zis cineva ceva de Adenauer? Ce aveţi cu fostul mare cancelar german? Pardon, era doar un exces de zel monarhist al delicatului realizator, plecat din TVR şi ajuns la OTV pe linie de patos neostoit.

• „Ce faci, Pepe? Nu te-am mai văzut de mult, în afară de aparenţele tale televizate... Mai ţin minte, dar am uitat-o.” (Camelia Dăscălescu, Antena 2, 27 aprilie 2011)

Cine n-are bătrâni să-şi cumpere, chiar dacă ei ţin minte uitând. Venerabila compozitoare, fostă profesoară a lui Pepe, s-o fi pierdut de emoţie la acea aparenţă televizată la care a intrat telefonic în direct.

• „Avem aici un tânăr necăsătorit burlac.(Cristian Borcea, Pro TV, 27 mai 2011)

Noi am zice că e tocmai invers: „tânărul necăsătorit burlac”, la care făcea referire dinamovistul vorbind despre sine, după divorţ, e cam puriu şi, conform propriilor mărturisiri că se iubeşte de opt ani cu Alina Vidican, e mai degrabă bigam. Depinde de interpretare.

• „Am văzut aici ceva conservuri de peşte.” („Cronica cârcotaşilor”, Prima TV, 27 aprilie 2011)

Noi am văzut doar nişte găfi. Dacă, totuşi, e vorba de peşte, nu e bine să fie consumat cu prea multe hălbi de bere, nici cu brânzuri şi nici cu vărzi.

• „Sigur că probabil.” (Dan Matei Aghaton, Realitatea TV, 6 mai 2011)

Asta voiam şi noi să spunem despre tot ce se întâmplă în România, dar ne-a luat-o înainte fostul ministru al turismului, care, desigur, nu se referea la proiectul „Dracula Park”, pe care ni l-a anunţat la fel de „sigur” şi care a devenit nu „probabil”, ci „imposibil”. Totul e să nu avem prejudecăţi.

• „Hotelul în care pasagerii trebuia să înnopteze peste noapte.(Realitatea TV, 6 mai 2011)

Ce chestie! Noi ştiam că se înnoptează numai la orele prânzului.

• „Puteţi să taceţi din gură, vă rog?” (Irinel Columbeanu, Antena 3, 6 mai 2011)

Taceţi, ca să nu cadeţi din picioare când plânge Iri în direct.

• „Irina Anghel este mesagerul mesajelor dumneavoastră.” (Alessandra Stoicescu, Antena 3, 5 mai 2011)

Fiecare om şi fiecare lucru la locul său! Şi portmoneul banilor, şi teleaştii televiziunilor, şi pasajul de trecere, şi iarba gazonului creează fericirea de bucurie că putem comunica liber, neîngrădiţi de gramatică şi nici măcar de pleonasmele tautologice.

• „Controalele au găsit patroni care nu respectau normele de protecţie ale angajaţilor.(Irina Petraru, Antena 3, 5 mai 2011)

Exact! Nu protecţia, ci normele sunt ale angajaţilor. Şi libertatea de a fi ai nimănui.

• „Monica să fie decăzută din drepturile pământeşti... părinteşti.” (Cristina Şincai, Realitatea TV, 6 mai 2011)

Nici chiar aşa! Orice ar fi făcut, Moni trebuie să rămână printre noi, pământenii, chiar dacă nu e o mamă devotată şi are o inimă mare, di-la-tată, că di-la-mamă nu ştim ce a moştenit, acolo, la Bacău.

• „Statul s-a obişnuit să taie de la categoriile care n-au forţa şi puterea să reacţioneze.” (Dan Voiculescu, Antena 3, 9 mai 2011)

Bine gândit, greşit spus! Poate data viitoare proximă următoare, pleonasmul tautologic va fi mai bine în regulă şi corect exprimat.

În imagine, Irinel Popescu: „Am luat decizia să efectuăm operaţia de ficat împărţit.”

Pe ecran, sus, scris:Irinel susţine că Monica îşi maltrata fiica.” (Realitatea TV, 6 mai 2011)

Desigur, e vorba de doi Irinei diferiţi. Marele profesor chirurg Popescu a avut ghinionul să fie dat pe post exact când pe ecran era citat Irinelul Columbean, care dădea naţiunii detalii despre dosarul de care depinde fericirea neamului. Producătorii ar fi putut avea mai multă grijă cu excesul de „Irinel” simultan, din care am tras concluzia greşită că ar fi vorba despre un partaj hepatic şi columbean, care se lasă cu maltratări şi cu intervenţii chirurgicale.

Emisiunile trece, perlele rămâne (54)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Acuzata acuză o relaţie orală şi anală cu directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 16 mai 2011)

Avem mai multe nelămuriri: 1) Dacă femeia respectivă e acuzată, de ce tot ea acuză? 2) Ce a deranjat-o mai mult, dimensiunea orală sau cea anală a „relaţiei”? 3) Relaţia orală şi anală a fost simultană şi, dacă da, cum a făcut-o Kahn posibilă? Aşteptăm măcar o sinteză la aceste întrebări.

• „Profesori care sunt somităţi sunt scoase la pensie.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Să înţelegem că sunt pensionate doar profesoarele? Sau somităţile sunt pensionate, dar profesorii rămân în funcţie?

• „Marxismul, în percepţia lor, i-a învăţat că capitalismul înseamnă bogaţi foarte bogaţi şi săraci foarte săraci.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Nu ştim ce ne-a învăţat marxismul, dar învăţătoarea ne-a învăţat să nu facem cacofonii, asta după ce mama, tata şi bunicii ne-au învăţat să nu facem „ca-ca” pe noi şi nici pe limba română.

• „Dacă e să fim solidari, să fim împreună!” (Realitatea TV, 17 mai 2011)

De acord să fim solidari, dar de ce să fim şi împreună? Poate unii vor să fie „solidari separat”. Punct. Şi virgulă. Şi semnul mirării. Şi semnul întrebării: de ce nu învăţaţi româneşte?

• „Alegerile electorale din 2012.” (Vasile Blaga, Realitatea TV, 14 mai 2011)

Păi nu înseamnă tot aia? Dacă sunt „alegeri”, nu pot fi decât „electorale”. Pleonasm clasic!

• „Mihaela Borcea s-a hotărât să tacă şi să nu vorbească.” (GSP TV, 12 mai 2011)

Zău? Şi una, şi alta? Nu e prea mult, nu e prea grea hotărârea?

• „Sigur că probabil oamenii sunt trataţi în mod egal.” (Călin Popescu Tăriceanu, Antena 3, 16 mai 2011)

Poate că cert e ceva strâmb în această propoziţie.

• „Sigur că probabil era un abuz.” (Mircea Badea, Antena 3, 12 mai 2011)

„Indubitabil posibil” să fie un abuz. Tocmai am spus-o puţin mai devreme.

• „Votarea acestei legi este o lovitură enorm de puternică pentru opoziţie.” (Niels Schnecker, Antena 3, 17 mai 2011)

Unii spun că, dimpotrivă, este uriaş de mică. Pe cine să credem?

• „Ce interes are preşedintele ca Partidul Democrat Liberal, aflat la guvernare, să fie conectat tot timpul la domnia sa?” (Antena 3, 14 mai 2011)

Tocmai acesta este interesul pe care îl vede toată lumea: preşedintele are nevoie de ligamentul principal al PDL care e Elena Udrea! Cacofonia duce, oricum am lua-o noi, oricum ar lua-o Elena Udrea, exact la doamna ministru, cu care cică preşedintele se conectează la partid într-un mod foarte compatibil.

• „Istoria mondenă a lumii.” (Pe ecran, la emisiunea „It’s show time”, Antena 2, 17 mai 2011)

Iarăşi pleonasmul ăsta? Ne-am plictisit, dar nu vă lăsaţi! Dragi producători şi teleaşti, mai puneţi mâna pe dicţionare şi vedeţi că „monde” înseamnă „lume”.

• „Investigaţia spune că sunt perfect sănătoasă şi urmează să aplicăm aplicaţia ca să rămân însărcinată.” (Carmen Şerban, Pro TV, 17 mai 2011)

Pe canapeaua lui Măruţă, manelista a fost cât pe-aci să ne spună totul, dar a metaforizat erosul în ultima clipă, transformându-l în „aplicaţie”. Aşteptăm detalii despre aplicator.

• „Aveţi un program extrem de infernal.” (Reporter GSP TV, către Ştefan Bărboianu, 12 mai 2011)

După părerea noastră, Dinamo a avut mereu un program „normal de ieşit din comun”, care i-a adus „mereu şi întotdeauna” „succese şi reuşite”. Craiova, de unde Bărboianu tocmai a plecat, a avut, însă, un program „cumplit de îngrozitor”, o conducere „catastrofal de dezastruoasă” care au dus-o în „divizia secundă a doua B”.

• „Scopul acestui proiect: revigorarea activităţii sportive.” (Realitatea TV, 13 mai 2011)

Ce proiect trebuie să punem în operă ca să evitaţi acest ligament monumental, falic?

• „Credeţi că Irinel o va omorî pe Monica?” (Sondaj prin SMS, pe ecran la OTV, 11 mai 2011)

Nu numai formularea este neverosimilă pentru un post TV (chiar şi pentru OTV), ci şi faptul că, la ora 23.15, exact 67 de telespectatori răspunseseră DA, iar 135 – NU, în loc fie să nu răspundă nimeni, fie să scrie toţi că e o nebunie să întrebi aşa ceva. Să ne imaginăm ce decepţionaţi vor fi cei 67 care au dat bani ca să trimită SMS-urile cu DA, când vor vedea că trec zilele şi Irinel nu şi-a ucis fosta soţie, iar ei au pariat greşit un euro sau cât o costa SMS-ul.

• „Copiii până în patru ani au voie decât o oră pe săptămână să se uite la TV... Dar însă vreau să precizez un alt aspect... Există şi o parte bună la dedublarea filmelor.” (Manuela Grecu, actriţă, N24 Plus TV, 13 mai 2011)

Un om obişnuit, după această cascadă de greşeli, ar putea invoca emoţiile vorbirii în direct. „Dar însă totuşi” o actriţă, şi frumoasă, şi mamă, ce poate invoca? Dedublarea? Nici măcar dublarea!

• „Se vorbesc despre filmele de la televiziune... Să continuăm discuţia noastră pe tema dublării filmelor şi a identităţii naţionale.” (Eugen Rusu, „Costul vieţii”, „N24 Plus TV, 13 mai 2011)

Toate ca toate, dar nu credeam că se poate ajunge să „se vorbesc” orice, oricum şi să ajungem chiar până la dublarea identităţii naţionale!

Ediţie specială: nestemate de la Convenţia PDL din 13-15 mai 2011

• „Emil Boc e vârful echipei care va conduce Pardemocratliberal... Lucrurile bune pe care vrea să le facă pentru Pardemocratliberal în Biroul Permanent... Avem foarte multe proiecte pe care trebsă le ducem la bun sfârşit cu Pardemocratliberal... În urma acestor alegeri se vor simţi mai siguri să ducă o bătlie, bătlia pentru preşdinţia României... Dăm Pardemocratliberal echipa de care avem nevoie! Vă mulţumesc celor care mă votaţi!” (Elena Udrea, Antena 3, 15 mai 2011)

Grăbită să absoarbă tot (funcţii în guvern şi în partid, fonduri naţionale şi europene), după ce a aspirat toată afecţiunea şi vlaga prezidenţială, doamna ministru înghite tot: vocale peste vocale şi, la final, acordul în persoană. Dar ce mai contează, când partidul vrea s-o „votează”?

• „Oamenii au trecut peste insatisfacţii, au trecut cu echipa domnului Boc, ca să-şi aducă un aport.(Radu F. Alexandru, Antena 3, 15 mai 2011)

De mare „fineţe” acest pleonasm „grosolan”, mai ales că vine din partea unui scriitor, rafinat intelectual şi senator PDL.

• „Aportul pe care dânşii considerau că îl pot aduce.” (Oana Stancu, Antena 3, 15 mai 2011)

Nu numai scriitorii cad în plasa acestui pleonasm de clasa a cincea, ci şi unii jurnalişti, care se joacă pe lângă groapa cu lei, euro şi dolari şi, din când în când, cad şi sunt mâncaţi de fiarele tautologice, fără de milă.

• „E greu, nu e uşor, dar mă voi strădui!” (Ioan Oltean, Antena 3, 15 mai 2011)

Imposibil! Chiar aşa? Când e greu, nu e uşor? Domnul Oltean e cel care se plângea mai demult că nu poate înghiţi broscoiul PSD, fiindcă îi rămâne în gât, moment în care Adrian Păunescu i-a propus în direct să încerce să înghită „bros-coiul” pe silabe.

• „O echipă unită, care merg împreună.” (Realitatea TV, 15 mai 2011)

Dacă echipa „merg”, înseamnă că „membrii fuge sau rămâne”. Una din două e sigur.

• „14.000 de delegaţi decid care dintre cei doi îi vor conduce.” (TVR 1, 14 mai 2011)

Era clar că Boc şi Blaga nu pot conduce împreună, dar pacifista televiziune oficială îşi asumă, totuşi, rolul de proptea a PDL. Această atitudine se vede chiar şi când crainicii TVR fac greşeli de exprimare şi folosesc pluralul în loc de singular, ca să nu provoace orgoliile rănite ale fracţiunii Blaga.

• „Nu ştiu dacă aţi observat un mic detaliu vestimentar. Atât domnul Blaga, cât şi domnul Boc au cravată...” (Teodor Paleologu, TVR 1, 14 mai 2011)

Vestimentar sau nu, întotdeauna „detaliul” e „mic”, iar formula „mic detaliu” este mereu un pleonasm, domnule fost ministru al Culturii şi intelectual subţire (la voce).

• „Orice balans într-o parte poate fi decisiv şi hotărâtor.” (Ştefan Orăşanu, Antena 3, 14 mai 2011)

Nu poate fi doar decisiv, nu şi hotărâtor? Se pare că nu.

• „PDL alege între doi candidaţi, Emil Blaga...” (Paula Rusu, Antena 3, 14 mai 2011)

Exact! Totuna sunt amândoi, în faţa lui Traian Băsescu, aşa că la ce rost să pierdem timp şi spaţiu cu patru nume, Emil+Boc+Vasile+Blaga, când poate fi mult mai simplu?

• „Repet încă o dată: domnul Paleologu nu putea conduce PDL!” (Antena 3, 15 mai 2011)

De asta suntem şi noi siguri, nu e nicio noutate. Dar „repetăm din nou încă o dată iarăşi”: puneţi mâna pe carte, înainte să intraţi în direct, şi daţi mai mare atenţie capitolului „Pleonasmul”.

• „Raluca Turcan e un om foarte harnic şi muncitor.” (Ioan Oltean, Antena 3, 15 mai 2011)

Şi harnică, şi muncitoare? Nu e prea mult? Nu! Pentru că, din cărţile de şcoală, ştim dintotdeauna că poporul român este „harnic”, dar nu am ştiut şi ce îi lipseşte de nu munceşte. Am aflat acum: nu e ca Raluca Turcan (fostă Tatarcan, pe alocuri Stolojan), singura pedelistă cu mare anvergură a aripilor care, pe cât de mazilită fost, pe atât de lăudată s-a pomenit, fără a mai primi, însă, şi funcţia visată. Aşa se întâmplă când eşti „înaltă, însă imensă”.

• „Emoţiile nu face decât să certifice ce-am spus până acum.” (Antena 3, 15 mai 2011)

Emoţiile „face”, telespectatorii „trage”!

• „Blaga spunea: îmi luaţi din timpul alocat.” (Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, Antena 3, 16 mai 2011)

1. Nu de Lucian Blaga e vorba, ci de Vasile Blaga, pentru că poetul filosof nu ar fi vorbit prostii pe post („timpulalocat”). 2) Nu suntem siguri dacă Blaga e citat exact, sau Gabi Firea i-a pus în gură pedelistului acest ligament titanic.

• „Drama acestei ţări este că are lideri care enunţează teorii... Blaga a pierdut şi din punctul meu de vedere pentru că a făcut mai multe greşeli.” (Eduard Hedvig, Antena 3, 15 mai 2011)

Cum adică „enunţează”? Ce punct de vedere mai cu moţ e ăla care pune în evidenţă o înfrângere pe care toată naţia a văzut-o? Ce mare descoperire a făcut dl Hedvig, ce revelaţie e aceea că un politician a fost învins pentru că a făcut greşeli? Drama acestei ţări este şi că are politicieni care cred că liberalismul înseamnă să facă orice cu limba română şi că social-democraţia înseamnă să îşi împartă fiecare dreptul la mutilarea limbii, după voie.

Emisiunile trece, perlele rămâne (51)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Dacă pe Vântu îl prinde înjurăturile astea, pe Ghiţă nu-l prinde.” (Ion Cristoiu, B1TV, 21 aprilie 2011)

Spirit popular, moromeţian, sătul de „succesurile” sale în presă şi ale protejatei sale Elena Băsescu în politică, domnul Cristoiu merge cu oralitatea limbajului până dincolo de gardul limbii române şi, „bunăoară”, încurajat de prezenţa în studio a moderatorului Robert Turcescu, face praf acordul în număr. Titanilor li se permite orice.

• „Dacă şi-au plătit taxele şi impozitele, şi-au adus aportul.” (Silviu Prigoană, Realitatea TV, 23 aprilie 2011)

Şi-or fi plătit ei taxele, şi-or fi adus ei aportul, sigur e doar că domnul Prigoană a obţinut dreptul de a utiliza preferenţial acest pleonasm de manual, fără de care limba română ar merge mult mai bine şi nu ar avea nevoie de gunoieri ca noi, care duc gafele la tomberon.

• „Trebuie să iubeşti acest sport, să te dedici măcar în parte numai acestui sport.” (Ionuţ Lupescu, Digi Sport TV, 25 aprilie 2011)

Din cele mai vechi timpuri, încă de pe când era jucător, actualul oficial FRF, Ionuţ Lupescu, a avut probleme cu vorbirea. Credeam că numai cu articularea cuvintelor, însă ne-a demonstrat că şi cu sensul lor. Aşa o fi şi activitatea lui Lupescu, care se dedică „total parţial” Federaţiei, restul de atenţie oferindu-l iubirii de o viaţă - câinii roşii, pecinginea fotbalului românesc, care îşi au adăpostul în acea casă bântuită din Şoseaua Ştefan cel Mare. Acolo, parcă din antichitate, Cristian Borcea se tot pregăteşte pentru Liga Campionilor, în care, între timp, au jucat fostele echipe de „B” şi „C” Unirea Urziceni şi CFR Cluj şi acum se pregăteşte Vasluiul.

• „Fata este ateistă.” (Lucian Mândruţă, Antena 2, 26 aprilie 2011)

Aşa e lumea, diversă, că de-aia au loc toţi în ea: şi Mândruţă care părea „creştinesc”, şi Europa Occidentală care este destul de „catolicistă”, şi Coranul care cică este „islamist”, şi Asia care ar fi parţial „musulmancă”, şi, peste toate şi toţi, vocabularul unora, care, la prima vedere, e un „mozaic” plin de nestemate. Şi când ne gândim că totul a plecat de la o simplă referire la prietena fotbalistului dinamovist Mărgăritescu, tocmai cercetat penal pentru apropieri periculoase de lumea hoţilor de maşini. Unii cred că, dacă se fură meciuri, campionate şi puncte şi nu se întâmplă nimic, merge aşa şi cu maşinile, şi cu limbajul.

• „Regele e pregătit să revină pe tron.” (Principesa Margareta, în „Adevărul”, citată de Mircea Badea la Antena 3, 20 aprilie 2011)

Afirmaţia sprinţarei principese sexagenare este, cert, de natură divină şi e de vină pentru aceste rânduri, fiindcă îşi depune candidatura la titlul de „Aberaţia tragicomică a anului”. Fiica fostului rege îşi bate joc, cumva, de tatânele său monarh? Care rege? Care tron? În ce constă pregătirea? Stă regele Mihai îmbrăcat, pieptănat, gata să ia sceptrul înapoi, deşi suntem în alt mileniu? Nu ni s-a spus dacă pregătirea e fizică, e psihologică sau e doar tehnico-tactică? Mare lucru dacă fostul suveran, uite-acuşi nonagenar în octombrie 2011, mai poate urca pe tronul de acasă. Cum să mai ajungă şi pe altul? Credem că, în subteran, sunt, de fapt, ultimele zvârcoliri ale Prinţului Butaforic Duda Uneltitorul, care ştie că, doar dacă, printr-un miracol, socrul i-ar reveni, chiar şi pentru o zi la putere, visul său de actoraş care vrea haine regale adevărate ar putea coborî în realitate.

• „Vine Râpă şi vrea să-i ia faţa din spate.” (Ion Crăciunescu, Digi Sport TV, 26 aprilie 2011)

Adânc! Perla fostului mare arbitru nu este atât de simplă, de monocordă, pe cât pare, pentru că ne lasă mai multe variante de interpretare: a) Fundaşul, dacă ar fi mai abil, ar putea să-i ia adversarului spatele din faţă; b) În condiţii normale, atacantului i-ar putea fi luată faţa din faţă, dar la noi în campionat - nu; c) Poate că omul are faţa ca un dos sau spatele ca o faţă; d) Ultima soluţie ar fi să-i ia faţa din lateral sau de sus, că de jos nu poate fiindcă îl opreşte gazonul.

• „Suporterii ăia nu sunt ăştia.” (Gigi Becali, Sport.ro TV, 26 aprilie 2011)

Şi bătut de Dinamo cu 1-0 acasă, şi cu Rolls-ul îndoit şi spart de pietroaiele propriei galerii, patronul stelist europarlamentar a ajuns la un mare adevăr, exact în lunea Paştelui, când miracolul s-a revelat: ăia nu sunt ăştia, nici ăştia nu sunt ăia, la fel cu una-i una şi alta-i alta. Mai vorbim după ce iese limuzina din service şi judecătorul îi pedepseşte pe vandali.

• „Mulţi suporteri ai Stelei se gândesc dacă să mai meargă la stadion sau să urmăresc meciul de acasă.” (Sport.ro TV, 26 aprilie 2011)

Învăţătura Elenei Băsescu proliferează. Generaţia EBA a ajuns la microfoanele televiziunilor şi nu o mai poate opri nimeni din „succesuri”, când încep comentatorii „să vorbesc”.

• „Moderator: Rămâne Cârţu la Steaua?

Mircea Rădulescu: Poate rămâne, poate nu rămâne.” (GSP TV, 21 aprilie 2011)

Uluitor! Temerară prognoză! Ce să-i facem, specialistul – tot specialist! Fostul antrenor al naţionalei, şef al Şcolii de antrenori încă de dinaintea erei noastre, se dovedeşte nu numai un consecvent practicant al singularului, pe care îl bagă în teren şi când ar trebui să evolueze pluralul, ci şi un mare vizionar, un oracol. Asumându-şi riscul unui pronostic dificil, profesorul dă, curajos, verdictul la întrebarea shakespeariană despre continuitatea lui Cârţu la stâna lui Gigi Becali: poate că da, poate că nu. Şi noi, care credeam invers!

• „Aşa a fost soarta vieţii.” (Helmuth Duckadam, Digi Sport TV, 25 aprilie 2011)

Nu ştim de ce, această propoziţie scurtă, dar încărcată de sensuri filosofice, ne-a adus aminte de gigantica teoremă a cântătorului Mihai Constantinescu: „Fiecare are o soartă şi un destin!” Şi una şi alta, că alta fără una nu se poate. Pentru cine nu s-a prins de dubla strălucire a perlei, precizăm: soarta şi destinul, deşi „este ambele” acelaşi lucru, ar trebui să pretindă pluralul.

• „I-au bătut foarte cumplit şi i-au băgat în închisoare.” („De la suflet la suflet”, Radio Bucureşti FM, 27 aprilie 2011)

Trist! Bătaia nu e ruptă din rai, ci e „extrem de cel mai rău” lucru uneori. Dacă, totuşi, se aplică, e bine să fie „mai puţin groaznică”, „îngrozitor de uşoară” sau „teribil de ponderată”.

Emisiunile trece, perlele rămâne (52)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Premierul Boc ne-a asigurat că pensiile vor creşte anul trecut.” (Ştirile Realitatea TV, citate de „Cronica cârcotaşilor”, Prima TV, 27 aprilie 2011)

Mai poate spune cineva ceva? Prinde trecutul, scoate-i ochii! Prinde Bocul, scoate-i pensia!

• „Fratele miresei a citit din Biblie şi i-a îndemnat pe cei doi proaspeţi soţi să...” (Antena 3, 29 aprilie 2011)

Nici când e vorba de nunta regală de la Londra nu se poate afirma cu certitudine că soţii (Prinţul William şi donşoara Kate) erau „proaspeţi” la momentul căsătoriei, din simplul motiv că relaţia lor durează deja de mulţi ani. Să fi fost William atât de răbdător, încât să nu fi trecut la fapte în tot acest timp? În locul lui, taică-său ar fi terminat de mult de aflat tot ce era de capul tinerei.

• „Cam 30 de persoane au început să-şi arunce pumni şi picioare în faţă.” (Realitatea TV, 2 mai 2011)

Aoleu! Asta da bătaie, între românii aflaţi la un grătar în Austria. Rezultă că participanţii nu s-au limitat să arunce unii în alţii cu copanele de pui şi cefele de porc de pe frigare, ci şi-au sacrificat propriile mâini şi picioare, cu care au ţintit feţele inamicului.

Emisiunile trece, perlele rămâne (50)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Mafia ouălelor chimizate din Bulgaria 3BG de la găini stresate, hrănite artificial.” (Pe ecran, la OTV, 19 aprilie 2011)

Suntem de acord că există o mafie transnaţională a alimentelor nesănătoase, dar există, cu siguranţă, şi o mafie a purtătorilor ilegali de limbă română, care, asemeni cărturarului Andrei Pleşu, nu respectă forma legală „ouălor” şi fac trafic cu forma ilegală „ouălelor”.

• Marina Almăşan: „Din oul cu surpriză iată cine a ieşit: un oaspete al Bucovinei, întâmplător sau nu, nu ştiu, domnul premier Emil Boc. Cu ce ocazie în vizită prin Ţara Fluturilor, ca să spun aşa?... Este o emisiune de divertisment.”

Emil Boc: „Bună ziua şi mulţumesc pentru invitaţie.” („Ne vedem la TVR”, TVR1, 19 aprilie 2011)

Premierul, ardelean standard din categoria „Grăbeşte-te foarte încet!”, nu s-a prins la timp şi a stricat scenariul realizatoarei de a face să pară că prezenţa primului-ministru e o surpriză, doamnelor şi domnilor! Poate dl Boc va deveni mai iute în reacţie la glumele străvezii după ce tătânele Ioan Boc, în buna tradiţie de familie, îi va da de Paşti în cap fiului-demnitar cu un ou (noi am propune de lemn sau de struţ). Dincolo de orice maliţiozitate a noastră, e admirabil şi riscant curajul Marinei Almăşan de a îi spune în faţă minionului prim-ministru că e atât de pitic, încât poate ieşi dintr-un ou cu surpriză. Nu în ultimul rând, e bine că Marina Almăşan ne-a spus că e o emisiune de divertisment, fiindcă, altfel, sigur nu ne-am fi dat seama.

• „În Bucovina, copiii se nasc vorbind în versuri.” (Marina Almăşan, „Ne vedem la TVR”, TVR1, 19 aprilie 2011)

Chiar aşa, nu gânguresc şi ei puţin, nu urlă, măcar până la înţărcare, fac direct poezii? Se pare că prezenţa PDL-istă, în ediţia specială de la Gura Humorului a emisiunii „Ne vedem la TVR”, a premierului Emil Boc şi a super-miniştrilor Elena Udrea şi Gheorghe Flutur predispune la metafore, hiperbole, ode, imnuri, ditirambi, osanale şi alte rafinamente de limbă aleasă.

• „Ulterior după ce dispar... Primul cal nu-mi place cadenţa care-o imprimă... La servici, pe stradă, în campanie, cum pot să se ducă membrii de partid?... Sunt setul de măsuri.” (Cristian Boureanu, „Catedra de politică”, Radio Europa FM, 17 aprilie 2011)

Ce facem, domn profesor Boureanu? V-aţi suit pe catedra de politică fără să aveţi experienţă în escaladarea catedrei de română? Mai rar un asemenea şirag de greşeli: pleonasm + topică aiurea + formă eronată + acuzativ fără prepoziţia „pe” + dezacord în număr. Se pare că apartenenţa la Aripa Blaga ia prea mult timp şi consumă din rezerva personală de gramatică a cuplului Boureanu-Pelinel.

• „Radioul, în afară de divertisment, aduce ştiri din jurul globului... Erau părinţi a căror copii neglijau puţin şcoala.” (Margareta Pâslaru, Radio România Actualităţi, 17 aprilie 2011)

De unde aduce radioul ştiri „din jurul globului”, doamnă artistă? De pe Pluto, de pe Uranus, din Ursa Mare sau direct din Mercurul universului? Cu asemenea informaţii, sosite, cel mai probabil, din afara universului limbii române, nu e de mirare dezacordul din propoziţia în care tocmai se sublinia neglijarea şcolii.

• „Echipa de baschet feminin ICIM Arad şi-a trecut în palmares al optulea titlu naţional după ce au învins CSM Satu Mare.” (Pe ecran la Antena 3, 19 aprilie 2011)

Asta e forţa echipelor, că sunt un grup unit! Atât de unit, încât comentatorii calcă în picioare individualismul singularului şi ridică la putere spiritul de echipă al pluralului, în ciuda opoziţiei firave a Gramaticii Academiei (orice ediţie). Singura noastră nedumerire este de ce autorul textului nu a făcut dezacordul de la cap la coadă, inducându-ne în „oroare” cu o formă corectă („Echipa ... şi-a trecut în palmares”), ca să treacă apoi totul la plural („Echipa ... au învins”).

• „Florin Zamfirescu: Te-am pupat pe lavalieră.

Dan Bittman: Şi eu pe microfon.” („Dănuţ SRL, TVR, 18 aprilie 2011)

Aceste amabilităţi de la plecarea din studio a invitatului, cunoscutul actor Florin Zamfirescu, ar putea fi interpretate de către rău-voitori ca deconspirări ale unor înclinaţii dubioase, la care nimeni nu se aşteaptă, ţinând cont atât de bogatul trecut amoros al realizatorului, cât şi de căsnicia invitatului alături de Cătălina Mustaţă.

Emisiunile trece, perlele rămâne (49)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „A fost ales cu unanimitate, dar nu totală, minus unu. Acela am fost eu!” (Marius Stan, preşedinte Oţelul Galaţi, Sport.ro TV, 8 aprilie 2011)

Dacă există unanimităţi altfel decât cu 100%, atunci, de ce să nu ia Timişoara campionatul, chiar dacă, să zicem, Oţelul rămâne lider după ultima etapă, cu un punct peste bănăţeni?

• „Nu toţi oamenii care merg la un spital merg de plăcere.” (Georgian Pop, reprezentant PSD, Antena 3, 10 aprilie 2011)

Sigur, nu toţi, dar câţi or merge de plăcere în fascinantele spitale din România?

- Unde mergem, azi, dragă, la film, în parc, la spital sau la restaurant?

- Prefer să mă scoţi la spital, am chef de nişte chirurgie sau de nişte infecţioase...

• „În 1968, preşedintele francez Charles de Gaulle efectua o vizită în România, la invitaţia preşedintelui de atunci, Nicolae Ceauşescu.” („ÎnTrecerea anilor”, TVR1, reluare în 8 aprilie 2011)

Dacă ar fi să ne luăm după cele auzite la televiziunea noastră oficială, am crede că Nicolae Ceauşescu era preşedinte cu 6 ani înainte să se înfiinţeze funcţia prezidenţială în România. Alo! TVR? România are preşedinte din 1974! În 1968, liderul Partidului Comunist era, de facto, cel mai puternic om din stat, dar nu era şi preşedinte al Republicii. Aveam pretenţii mai mari de la televiziunea care l-a mediatizat pe Nicolae Ceauşescu zeci de ani.

• „Ştiu că e o ţară arabă Malaezia. Nu ştiu dacă majoritar arabă.” (Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Dacă ştii dumneata că Malaezia e ţară arabă, e foarte bine, deşi noi ştiam altceva. Mai multă atenţie la confuzia crâncenă între „arab” şi „musulman”! Sigur, religia malaezienilor este majoritar musulmană, dar una e etnia şi alta e credinţa. O gafă similară am mai auzit-o în comentariile despre iranieni, care, doar pentru că sunt musulmani, sunt declaraţi arabi de către tot felul de sfertodocţi de pe la televiziuni.

• „Cine va câştiga vom afla la finalul cursei.(Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Foarte curajoasă premoniţie, să recunoaştem! Harul pronosticurilor nu e al oricui. Un gest temerar al comentatorului, care trebuie salutat pentru afirmaţia că vom şti învingătorul după ce maşinile vor trece linia de finiş. Unde sunt vremurile în care Cooperativa din campionatul nostru de fotbal făcea să se ştie rezultatele încă dinaintea startului?

• „Pe mine, ce mă seacă e că nu avem aceste informaţii de la Vettel.” (Formula 1, Digi Sport TV, 10 aprilie 2011)

Şi pe noi ne seacă limbajul care, în loc să fie profesional, vrând să capete forme colocviale, devine insuportabil.

• „Eu mă-ntorc iarăşi la ce-a promis domnul Boc.” (Paula Rusu, Antena 3, 10 aprilie 2011)

Dincolo de pleonasmul teleastei, să remarcăm că, din păcate, dl Boc însuşi nu se mai întoarce la ce-a promis şi îi obligă pe jurnalişti să o facă.

• „Are nişte mânuţe mici.” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 7 aprilie 2011)

Nimic despre picioruşele micuţe, buzoaiele imense şi ţâţoancele mari, Oana?

• „A dispărut imaginea asta şi va dispare.” (Ioan Andone, Sport.ro, 9 aprilie 2011)

„Va dispare” imaginea cum „va dispare” iarăşi Liga Campionilor pentru Dinamo, care „va reapare”, maximum, sub formă de Liga Europa, care nu-i „va dădea” aceeaşi satisfacţie, desigur, lui Cristi Borcea.

• „Dau telefon din partea mea şi a lui mamei mele.(TVR 1, 10 aprilie 2011)

Ce frumoasă e viaţa când, pe un spaţiu atât de mic, se înghesuie greşeli atât de multe şi de mari!

Vlăduţ bucătarul:În plus am adăugat şi nişte piersici.”

Asistenta de la matinal:Arată delicios!” („Dimineaţa cu Răzvan şi Dani”, Antena 1, 12 aprilie 2011)

„Ce mai poate fi de spus, stimaţi telespectatori?” După ce că bucătarul „adaugă în plus” (deşi noi ne-am fi aşteptat, cum e firesc, să „adauge în minus” sau „să reducă în plus”), asistenta, o demnă urmaşă a ostracizatei Daniela Crudu, declară că gustul are aspect, şi încă delicios.

• „Ce m-a durut pe mine în tot timpul ăsta a fost că lumea m-a crezut rea, iar eu nu sunt rea... eu nu sunt Isus Cristos.” (Oana Zăvoranu, Antena 1, 9 aprilie 2011)

Dragă Oana, de asta eram siguri, că nu eşti Cristos, din mai multe motive, care ţin, în primul rând, de comportamentul dumitale din ultimii ani. În al doilea rând, ne-am dat seama că nu eşti Cristos, noi ştiind că Isus nu s-a certat cu mama lui, deşi îşi iubea tatăl nespus. În al treilea rând, ai făcut mărturisirea la „Un show păcătos”, unde nu credem că Mântuitorul ar fi acceptat invitaţia, la ore atât de târzii. În al patrulea rând, dacă ar fi vorbit româneşte, Isus nu ar fi scăpat un ligament atât de grosolan („timpulăsta”). În al cincilea rând, dacă ai fi fost Isus, Pepe nu ar fi rezistat şi ne-ar fi spus cu cine a dormit timp de opt ani. În ultimul rând, trebuie să admitem că Tudy s-ar putea să te considere o sfântă, dacă face singur atâta sex virtual şi îţi trimite şi imagini de pe golgota trăirilor sale din baie.

• „În urmă cu câteva minute, la Urlaţi, o femeie a leşinat în timpul acestui protest.” (Antena 1, 8 aprilie 2011)

Mai uşor cu ligamentele!

• „Nu pot să stau prea mult între voi doi, deşi mi-ar plăcea foarte tare.” (Iulia Vântur, Pro TV, 8 aprilie 2011)

Fără mărturisiri din acestea! Poate că Iuliei îi place foarte tare, poate că îi place şi blând, e treaba dumisale. Sau poate că, aflată între doi bărbaţi, Iulia Vântur s-a scăpat şi a recunoscut cât de agresiv îi place. Româncele, dacă nu prea au talent, măcar sunt sincere.

• „Îmi pare bine că revin din nou în mijlocul dumneavoastră, domnule Diaconescu.” (Cornelia Catanga, OTV, 8 aprilie 2011)

Întâi de toate, Dan Diaconescu nu prea are mijlocel (e tras ca prin inel). Apoi, dacă tot a dat cu pleonasmul în acordeon, doamna Catanga mai bine făcea efortul şi înşira tot lanţul sinonimic: revin din nou iarăşi încă o dată pentru a doua oară.

15 ianuarie 2012

Iobag la patron, iobag la stat

Am cântat piesa asta la Antena 1, pe 20 ianuarie 2012. Celor care mi-au cerut să distribui nu doar versurile, ci şi cântecul, aici este linkul:

http://accesdirect.a1.ro/special/Andrei-Paunescu-Iobag-la-patron-iobag-la-stat_8582.html


Am dreptul la somn prin perne uitat,

Aşa pot fi domn: la mine în pat,

Eu nu vreau să fiu pe viaţă legat

Iobag la patron, iobag la stat!


Munca nu-i o stare firească,

De când focul s-a aprins cu iască

Trudim unanim.


Suntem intoxicaţi cu confuzii:

“Munciţi pân-ajungeţi cu toţi la perfuzii!”

Profit pentru noi: în viaţa de apoi!


„Lasă, că dormi când vii de la şcoală!

Nu trândăvi, că lenea-i o boală,

Vrei să fii bogat? Coboară din pat!”


Vin înţelepţi cu fruntea înaltă

Ce spun: “Veţi dormi pe lumea cealaltă

Cât vreţi”. Vorbesc la pereţi.


Din pat vreau să merg doar puţin prin odaie,

Apoi nişte sport susţinut până-n baie,

Antrenament suficient.


Serviciul ne face iobagi pe viaţă,

Care de bănci şi hârtii ne agaţă,

Iar şefii mereu se cred Dumnezeu.


Statul ne tot umflă, ca pe o minge,

Apoi ne dezumflă şi minte de stinge

Că doar aşa se poate progresa.


Eu, însă, propun s-acceptăm iobăgia

Cu amendamente de prin România,

Şi tu, şi el, poftiţi la apel!


Iobag la birou, iobag pe câmp,

Iobag la uzină şi iobag pe dâmb,

Iobag la bancă, iobag pe tractor,

Iobag pe tarabă, iobag până mor.


Iobag la fabrică şi la atelier,

Iobag la armată, iobag la lerui ler,

Iobag la şcoală, iobag pe stadion,

Iobag norocos, iobag cu ghinion.


Iobag plin de cruzime, iobag cu multă milă,

Iobag tandru, dar şi iobag în silă,

Iobag cu remuşcare, iobag inconştient,

Iobag foarte drogat, iobag foarte prudent.


Iobag evlavios şi iobag ateu,

Iobag fără credinţă, dar şi cu Dumnezeu,

Iobag cu mari pretenţii, iobag mahmur,

Iobag elegant, iobag cu şnur.


Iobag de dimineaţă, iobag în plină noapte,

Iobag în gura mare, iobag cu şoapte,

Iobag economic, iobag la politică,

Iobag la justiţie, de luni până duminică.


Iobag la director, iobag la secretară,

Dacă se află, ăsta mă omoară!

Iobag la guvern, iobag la ministru,

Iobag la primar, deşi sună sinistru.


Iobag la Parlament, iobag la Senat,

Iobag la deputat, fiindcă-i delăsat,

Iobag la agenţie, iobag la comitet,

Iobag la preşedinte - să mă ţină minte!


Iobagi peste tot ce mor şi nu învie,

Asta se numeşte de-a dreptul sclavie,

Singurul loc în care nu-i păcat,

Să recunoaştem toţi: iobagi în pat!


Am scris acest text, în zilele astea fierbinţi, am făcut din ele un cântec, pe care l-am cântat la "Pariu pe prietenie" în seara de 15 ianuarie 2012, la subsolul Clubului MoJo din strada Gabroveni nr. 14, acolo unde începuse să intre pe gurile de ventilaţie aerul înţepător al gazelor lacrimogene de afară. Am stat acolo cu prietenii folkişti şi poeţi, am cântat şi am recitat, am încheiat seara cu "Doamne, ocroteşte-i pe români!" şi apoi am luat-o pe străzile Centrului Istoric, printre manifestanţi şi forţe de ordine, printre incendii, strigăte de disperare socială şi semne de violenţă inacceptabilă, să ajungem spre case.

Andrei Păunescu 14-15 ianuarie 2012

30 noiembrie 2011

Vă mulţumesc şi vă aştept

Vă mulţumesc pentru gândurile trimise după cumplita dispariţie a surorii mele, Ioana. Şi, pentru că ea a fost membră a trupei Totuşi la începuturi, ne-am hotărât să nu amânăm spectacolele anunţate şi să îi dedicăm serile de folk şi rock de la:

Bibliotek Club, Constanţa, 1 Decembrie 2011, ora 19, strada Răscoalei

Joy Pub, Bucureşti, 2 decembrie 2011, ora 20.30, str George Enescu 25 (Lângă Eva)

Vă mulţumesc şi pentru urările de Sfântul Andrei!

7 noiembrie 2011

Imagini de la Braila, Festival Chira Chiralina, 4 noiembrie 2011

https://www.facebook.com/media/set/?set=oa.284836678215915&type=1#!/photo.php?fbid=10150349272856386&set=oa.284836678215915&type=1&theater