Uzul debil şi abuzul inutil

Pasul mic dintre îmbrăţişare şi sufocare

Nu orice merge oriunde. Nu oricine, mutat în altă casă, mai funcţionează la fel. Teo Trandafir, Adrian Mutu, Mihaela Rădulescu, Ilie Balaci, Vacanţa Mare, Anghel Iordănescu, Cătălin Măruţă, Cosmin Olăroiu, cei de La Bloc şi atâţia alţii au evoluat la categoria grea a succesului, dar, după transferul la altă echipă, fie ea de televiziune, fie ea de fotbal, au luat-o de la cap, uneori de la categoria semi-muscă. Pe care n-au depăşit-o, unii, până n-au mai trecut printr-un alt transfer. Au cunoscut experimentul frustrării de a intra, cu buzunarul mai plin, dar cu public rărit şi cu succes chel, într-un salon străin, în care nu au mai putut fi aceiaşi. Ca un smarald, care e acelaşi, dar nu arată la fel, ţinut în beznă sau bătut de spoturile vitrinei. Ca o declaraţie de dragoste, care devine un bun ferpar, dacă e spusă după ce iubirea a intrat în comă, de-atâta aşteptare, de-atâta-nlăcrimare. Ca o casă nouă, mai mare, construită pe vechi temei de iubire şi de stânjeneli locative, în care, însă, a ajuns să se mute aceeaşi familie, deja anchilozată, care-şi plimbă în coridoare mai încăpătoare singurătăţile, printre ecouri de ură şi de sentimente confiate. Ca piftia şi sarmalele care, servite amândouă reci, nu sunt lăsate să se-ntreacă onest în faţa tribunelor arhipline de papilele gurmanzilor.
Nici noi nu mai putem fi aceiaşi, purtând în cârcă sentimentele noastre, când cineva vrea cu tot dinadinsul să ne amplifice, la toate difuzoarele oraşului, şoapta. Nici nouă nu ne rămân neclintiţi pilonii, dacă ni se pune deget străin peste buze: „Ssst!”, tocmai când încercăm să strigăm că trăim, că iubim. Nici noi nu ne putem preface că nu-nţelegem pasul mic dintre îmbrăţişare şi sufocare, oricât ne-ar obosi nuanţele.

Sentimentali cu medicamentele expirate din sertar

Cine face uz debil de o libertate şi abuz inutil de un drept, doar pentru că le are, se intoxică singur, ca şi cum ar înghiţi toate medicamentele din sertar, sentimental cu termenul de valabilitate, cu banii deja daţi pe pilulele scumpe: dacă tot le-a luat, ca să-i facă bine la nevoie, cum, oare, să le defere tomberonului? Principiul intoxicaţiei de uz şi abuz se propagă repede şi asupra celorlalte libertăţi şi drepturi. Luate cu găleata, nu cu pipeta, ele îşi pierd miracolul homeopatic şi distincţia sugestiei, de pe vremea când erau picurate.
Un coleg de trupă din adolescenţă era atât de sărac, încât, când ieşeam la o pizza socialistă sau la o amandină cu înlocuitori antedecembrişti, mânca şi resturile de la celilalţi. I se părea impardonabilă vinovăţia de-a fi venit, rupt de foame, şi de-a lăsa în farfurie ceva plătit deja. La el şi la comeseni. Fără excepţie, i se făcea rău. Îl trăgeam de gâlci, gemea, era palid, îngreţoşat, dar refuza, chiar şi atunci, să-şi bage pe gât degetul salvator. Nu şi-ar fi iertat niciodată erezia de a vomita proporţional cu ditamai nota de plată. Nu reuşeam să-l convingem, în ruptul ficatului, că, sigur, e păcat să dăm banii şi să nu mâncăm tot, dar că e şi mai păcat şi mai absurd să dăm banii şi să ni se facă rău. Bunul simţ, invocat de cei ce ne dau ghionturi că nu e frumos să lăsăm în blid dumicatul scump, nu valorează nimic, dacă, după masă, ne vine să spunem sărut-mâna pentru greaţă, nu pentru masă.

Speranţe tocate mărunt şi frustrări flambate

Abia după câţiva ani, instrumentistul a scăpat de obiceiul care-l făcea să se poarte cu mâncarea ca doctorul pădurii, care face curat în orice putregai unde colcăie surplusul. Nu pentru că s-ar fi îmbogăţit, nici pentru că s-ar fi maturizat. Ci pentru că, organismul începând să nu-l mai asculte, a văzut că tot ce economisea la mesele de peste an se risipea la doctori şi la farmacii. Poftiţi şi nu vă îndoiţi de cele pe care vi le mărturisesc! Sunt delicatesele biografiei mele, mai mereu cu jiglerul înfundat. Sunt specialităţile casei, prezentate de însuşi maestrul bucătar, care şi azi vă oferă macaroane retezate, maioneze tăiate, sentimente congelate, îndrăzneli refrigerate, speranţe tocate mărunt, frustrări flambate şi garnituri din multe, foarte multe, eşecuri proaspete, tocmai culese din grădina cu dezamăgiri!