Bok. Murdăria pe care nu şi-o asumă nimeni

Instantaneu într-un WC public. Pe panta abruptă de faianţă din vasul toaletei, urmăresc cum dâra întunecată şi temeinică rezistă cu cerbicie în faţa valurilor ce încearcă, tragere după tragere, să o alunge. Numai peria ar putea da lovitura fatală, dar şi eu, ca şi predecesorii mei, nu consider demn să curăţ mizeria colectivă moştenită, de care nu sunt şi nu mă simt vinovat. Ies din cabină cât mai repede, să nu fiu văzut de cineva şi considerat răspunzător. Şi eu l-am crezut responsabil, probabil pe nedrept, pe cel care mi-a premers în universul dârei, doar pentru că a coabitat pentru câteva minute cu dejecţia care ţinea piept vânturilor, valurilor, pe luciul ceramic, din vremuri imposibil de reconstituit.

Sunt singur şi mă duce-un gând nu spre locuinţele lacustre bacoviene, ci drept la Palatul Victoria, unde coabitează coaliţia de guvernământ. Ca în orice mecanism hibrid, toţi vor să se bucure de beneficiile canalizării, dar toţi îngroaşă şi cimentează dâra pestilenţială, pentru că nimeni nu a avut şi nu are puterea să îşi revendice momentul zero, murdăria primordială, pe care se clădesc, în straturi geologice, nenorocirile naţiunii. În plus, nimeni nu dovedeşte curajul civic să-şi asume răspunderea jegului istoric şi să pună mâna pe peria izbăvitoare, cu spirit de sacrificiu.

Toţi îşi fac treaba în spaţiul comun, din care extrag satisfacţii personale, apoi trag apa de ochii şi de urechile lumii şi o şterg hoţeşte, cu sentimentul că nimeni nu are nicio vină particulară, din moment ce există o vină generală anonimă. Toţi dau vina pe toţi şi uite cum, astfel, se pun bazele justificărilor care reîmporspătează scuza cu „greaua moştenire”, care ne-a marcat şi nouă existenţa şi care o va marca şi celor care aşteaptă la coadă, trepidând să culeagă fructele coabitării pe tron, dar evitând să lase curat după ei. Pentru că, unde răspunderea este confuză, jegul creşte.

Dacă intrăm în casa unui om şi găsim murdar vasul WC-ului, ştim în ochii cui să ne uităm mustrător. Dar aşa? Guvernarea în coaliţie e o oliţă comună, o latrină publică, pe care toţi o folosesc, tolerându-şi reciproc laşităţile şi aruncând vinovăţia pe întâiul care a descălecat şi a lăsat pata, fără martori.

Într-o asemenea situaţie, administratotul marii toalete naţionale, care are sediul social la Cotroceni, de unde şi-a numit şi şi-a validat colaboratorii, e chemat să lămurească, să judece, să spele şi s-o luăm de la capăt. Problema este că toate probele recoltate duc către o vinovăţie surpriză: primul strat de murdărie îi aparţine chiar tartorelui prezidenţial, care fuge de răspundere aruncând vina pe mandatele anterioare, pe criza internaţională, pe trădarea supuşilor. El se uită, deodată, conci, cu un ochi mustrător la omul de serviciu dela Palatul Victoria şi cu celălat ochi ciclopic la dicţionarul turc-român, în care scrie, negru pe albul imaculat ca de faianţă, că BOK = RAHAT.

Desigur, este o simplă coincidenţă lingvistică în spaţiul indo-european comun, la fel cum tot coincidenţă este că, în România de azi, puterea este paronimă cu putoarea, mai ales de când este deţinută, atât solid, cât şi gazos, de tandemul Băs-Bok.

Foto: Google