28 martie 2010

Cum îi fuge grija unuia la familia altora


Deşi puteam lăsa ascunse sau puteam şterge comentariile urâte pe care le voi cita mai jos şi cărora le voi răspunde, am ales să le reproduc pe prima pagină. Ca să vedeţi ce îi doare pe unii la ceas de weekend şi cât de bine mă simt să le spun că nu mă enervează mizeriile pe care ei le scriu. Comentariile sunt trimise la un text mai vechi, despre casa din str. Sandu Aldea nr. 24, unde am copilărit şi care s-a demolat. Autorul este preocupat de soarta mamei mele (care, din păcate, îi dă apă la moară indirect, după ce, recent, a publicat într-o carte-jurnal pagini urâte despre tata, chestiune pe care o regret, mai ales că piatra a fost ţinută în buzunar decenii şi a fost scoasă abia acum, deşi, între timp, ei păreau să aibă o relaţie normală, iar el i-a întins mâna de ajutor de fiecare dată când i-a fost cerută, în chestiuni vitale) şi a tatălui meu. Bineînţeles, autorul este anonim. Ca semn de curaj, de asumare:

Anonim:

"Ce nu pot să înţeleg e cum de o femeie atât de frumoasă şi o poetă atât de sensibilă s-a putut alătura unui hoit de lingău al Ceauşeştilor, un ţărănoi care se credea poet când era şi a rămas doar un oarecare versificator. O femeie atât de minunată şi un mitocan desăvârşit. Frumoasa şi Bestia... Frumoasa şi Porcul..."

Ştergere"Oi fi fost prea dur, dacă da, îmi cer scuze, dar sincer, iubesc atât de mult versurile mamei tale, Andrei, o consider o poetă desăvârşită, reală, am cunoscut-o cândva şi ca prezenţă, o femeie superbă şi nu-mi revin. Ce-o fi atras-o la ţărănoiul versificator care şi-a bătut joc de sufletul ei, nu ştiu... Când a divorţat, m-am bucurat. E o purificare să scapi de un astfel de spectacol uman care e Adrian Păunescu, în sensul prost al cuvântului."
Răspunsuri:

1. Trist pentru dumneata, prăpădit expeditor din umbră, este că nici nu vei afla niciodată exact ce a tras-o pe mama la tata, pentru că dragostea este lucru mare, iar ei atunci chiar s-au iubit. Probabil ai fi vrut să fii în locul lui, dar nu ai fost, din niciun punct de vedere. Nici măcar din punctul de vedere G, ca să nu mai vorbesc de alte puncte denumite geniu, feromoni, spirit, fascinaţie, familie, copii, entuziasm... Totuşi, îţi dau nişte indicii despre motivele care ar fi putut s-o facă să-l aleagă de bărbat: a) el îi scria şi îi recita zeci de poezii, ceea ce pentru o femeie poate fi un motiv de îndrăgosteală; b) eu am avut la naştere 4,4 kg, iar sora mea, Ioana, 4,2 kg, amândoi fiind nişte nou-născuţi foarte lungi; c) mama era curtată de mai mulţi bărbaţi, inclusiv poeţi, dar s-a îndrăgostit de tata, de care, în anii care au urmat - ca să vezi paradox! - s-au îndrăgostit sute de alte femei (sunt modest când spun asta). d) Apropierea şi despărţirea sunt chestiuni la latitudinea partenerilor, ca dovadă că au avut o căsătorie de 17 ani, urmată de un divorţ liber consimţit. Şi eu am regretat că nu au rămas împreună, dar, odată ce despărţirea era ireversibilă, decât o căsnicie falsă şi chinuitoare, mai bine o separare dureroasă, dar, finalmente, sănătoasă.

2. Din păcate, nu cunoşti istorie. Ceauşescu a venit la putere în 1965, iar părinţii mei s-au căsătorit în 1961. Cum rămâne cu afirmaţia că mama s-ar fi alăturat "hoitului de lingău al Ceauşeştilor"? Ruşinică!

3. Născuţi la ţară sunt mulţi pe lumea asta, aş spune majoritatea artiştilor de valoare, ca să rămânem în sfera unde ai propus discuţia: Brâncuşi, Eminescu, Creangă, Preda, Blaga şi câţi alţii... Dacă ai vrut să te referi la semnificaţia modernă a termenului "ţărănoi" ("yahoo"), îţi dau un punct bonus, pentru adaptare la lumea virtuală, în care cine ştie câte vise de amor ţi-au "come true" în secret.

4. Dacă nu este poet, ci doar versificator, cel ce a scris "Rugă pentru părinţi", "Repetabila povară", "Nebun de alb", "Doamne, ocroteşte-i pe români", "Manifest pentru sănătatea pământului", "Totuşi, iubirea" şi alte zeci de poeme pe care le ştiu şi copiii, şi bătrânii, defineşte, te rog, caietul de sarcini al unui poet adevărat şi rigorile unui versificator. Îţi mai dau un indiciu: pentru poemele sale, "versificatorul" a fost îndrăgit şi de Mircea Eliade, şi de Academia Română care l-a premiat, şi de Nichita Stănescu care i-a predat ştafeta simbolică a poeziei române, şi de Lordul englez Finsberg care a cerut testamentar ca la serviciul său funerar să fie citită o poezie de Adrian Păunescu. Ce zici?

5. Cât priveşte limbajul dumitale, se vede că ai citit multă poezie şi că versurile mamei mele, pe care spui că le iubeşti, ţi-au intrat adânc în vocabular şi în sufletul ingenuu cu care emani cuvinte ca: lingău, porc, bestie, hoit, ţărănoi, mitocan. Eşti o bibliotecă vie de poezie şi de inefabil, anonimule!

6. Nu eşti singurul (asta dacă eşti bărbat) care îl urăşte pe cel care şi-a adjudecat femeia la care el poate că doar a visat. Asta e! Poate cu altcineva, poate altădată, poate chiar în altă viaţă îţi vine rândul şi dumitale. Se vede că nu ţi-ai revenit nici acum. Frustrarea e o povară cumplită, dacă nu te lasă în pace nici într-un weekend al anului 2010, la 34 de ani de când Adrian Păunescu şi Constanţa Buzea s-au despărţit. Eram sigur că te-a bucurat divorţul lor. Cum altfel? Dar ce-ai făcut între timp, că mama nu s-a recăsătorit? Slab! Mă dezamăgeşti! Dincolo era mai ieftin!

7. Calitatea de lingău trebuie bine analizată, înainte de a fi atribuită. Poţi folosi acest cuvânt când dovedeşti care a fost poziţia dumitale împotriva lui Ceauşescu, înainte de decembrie 1989. Din poeziile publicate ale lui A.P. în acei ani, ţi-aş extrage măcar câteva versuri, specifice, desigur, unui lingău ceauşist, care mai punea la îndoială şi sistemul comunist. Dumneata cu ce te prezinţi?

"De epocă sătul sunt până-n gât,

Şi ei de mine poate-i este silă,

Las masca mea vitală în argilă,

Că vreau să mă retrag numaidecât."


"V-am spus că vremurile s-au schimbat

Şi că situaţia e mai complexă,

Nu-i intelectualul - servitor,

Cultura nu-i ceva ca o anexă.


Şi lumea nu se poate cuceri

Umflând la cifre şi mimând tumulturi,

Cu aroganţi şi trândavi doctoranzi,

Cu papagali care ţin loc de vulturi.

....

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,

Să nu-i păstraţi în spirt învăţătura

Şi voi, întruna, fără să-l citiţi,

Îl pomeniţi până vă doare gura.


V-am spus că bătălia pentru om

Nu iartă astăzi nici o dezertare

Şi voi v-aţi decorat voi între voi,

Când lupta este în desfăşurare.

...

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,

Să luaţi aminte şi să ţineţi minte,

Dar nu ştiam că v-aţi născut şi surzi

Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte."


Concluzie:

Nasol moment, nu? Sunt perfect de acord că ai motive să urăşti un om cu atâtea reuşite. Ieşi la lumină cu realizările dumitale. Abia aşteptăm să simţim deliciile.


Foto:
Tata, mama, Ioana şi eu, Andrei, prin 1973. Sunt sigur că zâmbetul mamei mele se datorează prezenţei dumitale solidare şi complice de după o tufă, nicidecum tatălui meu, cu care a făcut copiii monstruoşi din poză şi casa cu curte, în care nicio femeie nu şi-ar dori să trăiască alături de soţ şi de prunci.

Post Scriptum
Mâine este ziua de naştere a mamei mele şi, de aceea, îi spun la mulţi ani în avans, ca un fel de compensaţie pentru că în acte a fost declarată pe 31 martie 1941, zi în care mai sunt născuţi doi oameni pe care îi preţuiesc, omul poezie-Nichita Stănescu (1933-1983) şi omuleţul-chitară Angus Young, cel care merge pe orice fel de curent, şi pe AC şi pe DC (1955).

23 de comentarii:

Erys spunea...

Ai fost prea darnic cu raspunsurile, parerea mea...persoana cu limba otravita pe care mi-o inchipui mergand de-a buselea chiar nu merita sa fie luata de manute si plimbata printre cuvinte frumoase si rationale...
Cu simpatie si respect!

elena marin-alexe spunea...

Sunt de acord cu Erys.Ai cam risipit din timpul tau , pentru a raspunde, cui? Anonimii nu exista.Ei nu sunt decat niste lasi, caci si umbra duce la o tinta, dar anonimul nu duce nicaieri, deci este un NIMIC.
Viata personala a poetilor nu ne intereseaza, ci doar harul scrisului lor.
As vrea sa parafrazez oarecum, un citat si sa spun cam asa: Pe poet sa nu-l atingi nici cu o floare....Pentru el, versurile depun marturie.
Dumnezeu sa binecuvanteze familia ta, Andrei!Cu multa simpatie si deosebit respect, Elena din Vrancea!

A spunea...

La dracu cu cei care se iau de familia ta, de tine si de ai tai prieteni!

Anonim spunea...

hi..pareri pro si contra..interesant..mda:)(Veronica)

Teodor Munteanu spunea...

Draga Andrei , nu se merita sa acorzi atata atentie unor mizerii pe care le improasca niste anonimi si la propriu si la figurat .Daca nu le place poetul sau omul Adrian Paunescu nu au decat sa-l ignore . Intotdeauna se arunca cu pietre in pomul cu roade . Asta e de cand lumea .Insusi Iisus Hristos a fost rastignit de catre semenii lui
Va rog cititi aceasta postare a mea : http://cenaclulspuneceva.blogspot.com/2010/03/poetul-care-vorbeste-cu-poporul.html
Va urez un Paste fericit din toata inima si multa sanatate !

Ioa spunea...

Ba merita sa le acorzi 'atentia' cuvenita.

Anonim spunea...

Ce frumoasa poza!

Aaaa... spunea...

Sarbatori frumoase in familie, cu miez de primavara si de toate cele!

Dada spunea...

Ma mir si nu imi mai trece. De unde atata putere sa poti baga in seama toate epavele?
Despre un om se pot trage concluzii hat departe dupa ce e bun plecat. Copilul lui il va apara oricum iar oponentul evident nu are toate datele care sa ii construiasca ferm o pozitie demna de acuzator.
asa ca la ce bun atat zbatere?
nu ajung poeziile?

Anonim spunea...

hi..dada, de acord cu tine:)(Veronica)

http://maierdacian.blogspot.com/ spunea...

Anonimule,tu n-ai atatia ani de scoala cata vacanta a avut poetul Adrian Paunescu ! Toata viata ta vei ramane un ANONIM FRUSTRAT !!! Oricate mizerii ar incerca unii anonimi sa arunce,volumele de poezii ale poetului Adrian Paunescu sunt si vor ramane un bun national !!!
Anonimule,despre eforturile depuse de catre poetul Adrian Paunescu pentru realizarea Catedralei "Invierea Domnului" din Targu-Mures ai auzit ??? Si pentru ca tot suntem in saptamana patimilor du-te la biserica si roaga-te sa fi iertat si sa-ti lumineze Dumnezeu mintea ca ai probleme grave !!!

Andrei Păunescu spunea...

Erys,
Poate ca am dat prea mare importanta, dar cateodata simti nevoia sa te racoresti. iar eu sunt ca dupa ce as fi iesit din bazin, pe canicula.

Andrei Păunescu spunea...

Elena,
Ai si tu dreptate, dar cateodata enervarile produc chef de scris. Asa ca toata murdaria spre bine!

Andrei Păunescu spunea...

A,
De ce la dracu? Nu mai bine sa stea aici si sa isi muste mainile ca supravietuim, ba chiar avem momente cand suntem fericiti?

Andrei Păunescu spunea...

Veronica,
Asta spuneam si eu mai sus.

Andrei Păunescu spunea...

Teodor,
Asa ar trebui, dar m-am lasat dus de valul care racoreste, cum am spus si mai sus.

Andrei Păunescu spunea...

Ioa,
Asa si fac

Andrei Păunescu spunea...

Dada,
Din pacate, nu ajung poeziile, trebuie din cand in cand coborat in canalizare si chemata vidanja

Iulia Claudia spunea...

Oamenii frustrati si neimpliniti care se simt mai bine doar atacandu-i pe altii nu merita atentie (pe care stiu s-o castige numai in felul asta) si explicatii (de care nu tin cont).
Totusi e bine ca ai clarificat situatia pentru ceilalti.:)
Eu empatizez cu tine pentru ca am trecut si eu prin divortul parintilor si stiu cum este; din pacate copiii sufera cel mai mult pentru ca sunt prinsi in mijlocul conflictului dintre parinti si asta ii afecteaza de doua ori mai mult.:( Cu toate ca ei raman cu parintele care are situatia materiala mai buna, totusi ei simt in continuare nevoia afectiunii celuilalt parinte (pe care de obicei o gasesc in compania unui partener mai afectuos sau/si varstnic).
Parintii ar trebui sa tina cont de lucrurile astea si sa nu isi exprime reprosurile decat direct persoanei vizate.
Cat despre cei rauvoitori care ii calca pe altii in picioare pentru a se ridica - ar trebui ignorati (asta ii doare cel mai tare) si (daca nu pot fi evitati) potoliti cu niste contraargumente la obiect si cu un zambet la sfarsit.
Mamei tale (si intregii tale familii) ii doresc un an mai bun si la multi ani cu sanatate, cu impliniri si cu pace sufleteasca!

Virtualkid spunea...

Ceea ce a facut tatal tau se numeste cultura. Ai dreptate atunci cand te enervezi! Sa-ti aperi tatal si atunci cand nu are dreptate.
Lumea este plina de imbecili. Cei mai multi sunt anonimi, din toate punctele de vedere!

Anonim spunea...

Cuvintele dor, rod, produc răni şi totuşi, tot cuvintele pot vindeca ... Poezia, în fapt, toată activitatea culturală a părinţilor dumitale, ne-a vindecat multora sufletele... Omul, în ciuda moralei sociale, nu este genetic constituit sa fie monogam... Dincolo de toate există iubirea ... Şi iubirile mari arareori se supun timpului, moralei sociale, limitelor unor minţi înguste...
Suntem atât de mulţi cei care suntem mândri, onoraţi chiar, că suntem contemporani cu Poezia părinţilor tăi... Şi apoi, fiecare poet are un stil al său de exprimare...originaltatea sa, mi s-ar părea de-a dreptul ridicol ca toate poeziile sa fie scrise într-un anumit tipar...
Dincolo de gura lumii ce vorbeşte uneori fără să gandească sau să ştie despre ce e vorba în propoziţie... La mulţi ani Iubirii din inima distinsilor dumitale părinţi... Şi ţie la mulţi ani, în aceeaşi iubire.

Gabriela

Anonim spunea...

Draga Andrei,desi cuvintele acum nu stiu ce rost mai au,sunt alaturi de tine si familia ta pentru plecarea la Ingeri a tatalui tau!Sigur ACUM am timp sa citesc TOTUL despre Adrian Paunescu....si asa am auns la acest articol si,cu parere de rau la acest NIMENI care si-a permis,ascuns in laturile porcilor,sa grohaie si sa scuipe despre un OM,la care NIMENI nu poate nici sa viseze!!!!Senneca spunea,intr-un loc unde era adunata multa lume si unde,o parte ii cereau sa paraseasca scena"CE DE LUME,NICI UN OM"!Acest NIMENI se incadreaza foarte bine,ca intr-un puzlle prost,in citatul lui Senneca!Daca nu cumva este prea mult!
Iti doresc putere sa treci ,incet,in liniste,peste GOLUL ramas in urma plecarii MAESTRULUI,sa ai grija de sanatatea ta,ca ,mai apoi,sa poti avea grija de copiii tai si de nepoti!Dumnezeu sa va aiba in paza si sa va ocroteasca de rautatile NIMENI-ilor!

iulia naghel spunea...

imi cer scuze,nu sunt IT-ista,asa ca din gresala aam bifat ANONIM(desi urasc lipsa de raspundere,lasitatea),eu ma numesc Iulia si am scris in data de 8 noiembrie ,la ora16,si ceva !Multumesc pentru intelegerea "nestiintei"mele!