Din puţul fără fund, cu telecomandă
• „Această prevedere urmând ulterior a fi ratificată de statele membre... Indiferent cine face datoria, sunt câteva state care plăteşte... E un efort care poate va putea fi făcut.” (Traian Băsescu, Realitatea TV, 7 decembrie 2011)
Unde sunt vremurile în care preşedintele vorbea fără hurducături pleonastice şi fără dezacorduri europene? S-au evaporat, odată cu aburii băilor de mulţime de altădată, imposibile astăzi fără paznici musculoşi. Cât priveşte statele care „plăteşte”, să înţelegem că e vorba doar despre singulara Germanie?
• „Să scap de această femeie malefică care... urăşte şi că m-a făcut, cu ajutorul vrăjitoarei Melissa.” (Oana Zăvoranu, Kanal D, 15 decembrie 2011)
Avem aici un pachet promoţional de sărbători, în care găsim: 1) o monstruozitate; 2) o cacofonie; 3) o exprimare confuză. Mai exact: fiica Oana a scris cu mânuţa ei monstruozitatea că ar vrea să-i moară mama, apoi a trăznit o cacofonie de ne-a apucat burta (dacă tot veni vorba), iar în final a dezvăluit că Mărioara ar fi făcut-o pe Oana cu vrăjitoarea, nu cu răposatul tată. Cât de multe perle negre într-o singură frază! Blestemaţi, dragilor, dacă vreţi neapărat, dar faceţi-o măcar corect gramatical!
• „Gazdele au reuşit o victorie care îi îndepărtează deocamdată de zona retrogradării.” (Tudor Furdui, TVR1, 12 decembrie 2011)
Fiind vorba despre nişte gazde-fotbalişti, adică despre bărbaţi, înţelegem dezacordul de formă, care ar fi, de fapt, un acord de sens, care a reuşit să se impună în faţa acordului gramatical. Evident, glumim, dar nu e de glumă că TVR se apropie tot mai mult de zona retrogradării publice.
• „Dinamo are nevoie de cel puţin minim 3-4 transferuri.” (Gigi Neţoiu, Antena 3, 20 decembrie 2011)
Unii sunt de părere, din contră, că alb-roşii au nevoie de „cel mult maxim” două prezenţe noi. Se pare că părerea câte unui Gigi contează, şi la Dinamo, şi la Steaua.
• „La mine e o masă şi-un scaun.” (Radu Banciu, Radio Sport FM, 7 decembrie 2011)
Obsedat de tot felul de chestiuni, printre care şi audienţa concurentului Mircea Badea, vorbitorul scrâşnitor din fălci a vrut să-şi imite modelul până şi în afirmaţia că îşi face emisiunea de la B1 TV fără invitaţi, doar cu o masă şi un scaun. Din păcate pentru ascultători, nu i-a imitat lui Badea şi corectitudinea gramaticală şi a trântit un dezacord – cadou de sărbători pentru duzina sa de fani înfocaţi. Dacă masă şi scaun nu „e”, nimic nu e!
• „Nu se mai dau pe TVR nici meciurile echipei naţionale care costau enorm de puţin.” (Antena 3, 18 decembrie 2011)
Dar ştiţi de ce? Pentru că, în urma devalizării postului public, rămân „infim de mulţi” bani pentru emisiunile de mare interes.
• „Într-o improvizaţie de moment...” (Radu Călin Cristea, Realitatea TV, 19 decembrie 2011)
Dacă nu se poate o „improvizaţie bine pregătită anterior din timp”, e bună şi una „spontană, neregizată şi imprevizibilă”.
• „Nu avem o cultură a calităţii versus banii care îi plătim.” (Antena 3, 18 decembrie 2011)
Când a început propoziţia, ne-am aşezat bine în scaun, să auzim o expresie elevată, care debutase bine şi preţios („cultura calităţii versus...”). Entuziasmul ne-a fost curmat când vorbitoarea ne-a arătat că nu are nici cultură gramaticală, din moment ce prepoziţia „pe” a fost ruptă atât de violent de acuzativul care îi este tată.
• „O delegaţie de oameni politici merg în străinătate.” (Laura Chiriac, RTV, 19 decembrie 2011)
Sigur că delegaţia „merg”, pentru că de-aia e delegaţia delegaţie, ca să fie formată din mai mulţi.
• „Se pare că cauza...” (Realitatea FM, 17 decembrie 2011)
Nici nu mai contează restul demonstraţiei. După o asemenea cacofonie, am fi tras apa, dacă nu eram în maşină, unde ascultam radioul.
• „Mi-a duc aminte de o mică povestioară: în Siberia, deţinuţilor li s-a tăiat masa de seară.” (Realitatea TV, 20 decembrie 2011)
După ce că povestioara e mică, aflăm că în ea este vorba – ce drăguţ! - despre lagărele sovietice siberiene, în care deţinuţii erau exterminaţi prin foame. Propunem să declarăm „povestioara uriaşă”, apoi să o ridicăm la rang de „drăguţă tragedie” de Gulag.
• „Avem din nou reîntâlnire cu un produs excepţional.” (Florin Condurăţeanu, OTV, 19 decembrie 2011)
Ca să le închidem gura cârcotaşilor, care ne bănuiesc de părtinire, îl extragem din puţul cu perle şi pe dragul nostru Florin Condurăţeanu, care, „de ani şi ani, tot face iar din nou încă o dată reîntâlniri” cu telespectatorii săi.
• „Ne conduce cei care au fost la fără frecvenţă.” (Antena 3, 20 decembrie 2011)
Revoluţionarul din 1989, protestatar în faţa guvernului după 22 de ani, a spus un mare adevăr, dar a greşit numai acordul dintre subiect şi predicat, semn că îi ştie pe cei de la fără frecvenţă chiar din clasa unde or fi fost colegi.
• „Până în 2012, Euro va dispare!” (N24 Plus, 16 decembrie 2011)
Cu asemenea prezicători agramaţi, nu mai credem în niciun avertisment al specialiştilor. Păcat că e pe cale de dispariţie verbul „a dispărea”.
• „Este un pic mai superior.” (Antena 1, 19 decembrie 2011)
Ştiţi că suntem oameni buni: propunem ca pleonasmul acesta să nu fie pedepsit cu bătaie la fund, pentru că vorbitoarea de la emisiunea „Să te prezint părinţilor” a încercat să-l facă mic, mic de tot, să fie „mai superior”, dar numai un pic.
• „Meterul Manole şi autostrada” (Realitatea TV, 11 decembrie 2011)
Burtiera de pe ecran a ţinut morţiş să fie parte din baladă şi, în urma surpării, s-a pierdut un „ş”, tocmai din numele constructorului.
• „Redă cât de cât exact atmosfera de dinainte de ’89?” (Realitatea TV, 20 decembrie 2011)
Păi ori cât de cât, ori exact? Hotărâţi-vă!
• „Mici detalii: ăştia aveau mâneci scurte.” (Realitatea TV, 20 decembrie 2011)
Cum or arăta „marile detalii”? Exact ca „giganticele amănunte”, nu?
• „Poate sigur că regimul vă ţinea sub control, domnule Greţcu.” (Adrian Cioroianu, Realitatea TV, 20 decembrie 2011)
„Probabil cert” este că Divertisul era atunci o mare trupă de umor, domnule Cioroianu, pe care nici regimul nu o putea ţine de tot sub control.
• „Să pierdem timpul degeaba?” („Iubiri secrete”, Prima TV, 18 decembrie 2011)
Asta e o întrebare cu adevărat shakespeareană. Propunerea noastră este să pierdeţi timpul cu folos. OK?
Andrei Păunescu
Un comentariu:
Cum or arăta arăta „marile detalii”
Trimiteți un comentariu