Emisiunile trece, perlele rămâne (69)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Paleologu s-a mărturisit şi a fost unul dintre cele mai frumoase gesturi... Dar cei mai mulţi însă au făcut-o din interes... Atât de târziu, poate tardiv... Este una din cele trei gesturi geniale ale lui Iliescu: a apărut după ce Ceauşescu a fost pus la păstrare.” (Ion Caramitru, 10TV, 7 ianuarie 2012, reluare de pe când postul respectiv încă respira)

Nene Hamlet, domnule multi-ministru al Culturii, stimate maestre al scenei, ce aţi păţit de vorbiţi limba română mai prost chiar decât atunci când o vorbeaţi oricum destul de strâmb? „Dar totuşi însă cu toate acestea”, poate gazda, Radu Moraru, să îşi asume o parte din vină? E „precoce de devreme” să ne pronunţăm, dar e mai bine decât „tardiv de târziu”.

• „Au fost audiaţi chiar şi şoferi care au primit mită de la poliţişti.” (Antena 3, 11 ianuarie 2012)

Asta chiar e o ştire! Tare de tot! Cum o fi încadrabilă şi reglementabilă în Codul Penal situaţia aceasta, când poliţiştii le dau şpagă şoferilor? Generozitate cu circumstanţe atenuante? Cedare de foloase necuvenite? Înapoiere de şpăgi anterioare? Aglomeraţie în traficul de influenţă?

• „Ce credeţi că a determinat moartea lui Havel? Ştim că era foarte bolnav... şi nu era tocmai tânăr... Ştim că a fost preşedinte înainte de ‘89.” (Realitatea FM, 23 decembrie 2011)

Acest şirag de perle radiodifuzate ne-a fost dat ca dar de Crăciun, în devans. Ia să despicăm perlele în trei: vorbitorul de la Realitatea FM părea foarte surprins de cauzele morţii preşedintelui ceh, dar tot el şi-a răspuns: 1) omul era foarte bolnav (şi, totuşi, a murit!); 2) omul era bătrân (şi, culmea, a murit!). Aceste două cauze surprinzătoare ale decesului (bătrâneţea şi boala) au fost completate cu o noutate în biografia lui Vaclav Havel, şi anume că ar fi fost preşedinte înainte de 1989, adică pe timpul comunismului. Unde preşedinte? La bloc? Sau poate pe palierul de celule, în detenţia politică în care s-a aflat?

• „Ai început la un nivel mare şi ai rămas la un nivel şi mai mare.” (Adrian Sână sau Adi de la Akcent, Antena 1, 8 ianuarie 2012)

Conform teoremei ilegaliştilor comunişti de dinainte de 1989 şi a revoluţionarilor anticomunişti din 1989, potrivit căreia „Puţini am fost, mulţi am rămas!”, şi în vorbirea jurilor de la X Factor se constată fenomene paranormale: soliştii sunt la fel dar se schimbă, rămân aceiaşi dar progresează şi încep bine, însă continuă tot bine, ba chiar şi mai bine.

• „Copilaşii din satele astea de cătun.” (Lucian Avramescu, Antena 3, 4 ianuarie 2012)

Ce e cu ei? Poate aflăm ce fac nu numai „copilaşii infantili” din „comunele rurale de la ţară”, ci şi cei din „oraşele urbane”, din „urbele citadine” sau din „marile megalopolisuri municipale gigantice” de „oriunde şi de pretutindeni”. Păi bine, măi, maestre... (vorba lui Toma Caragiu, către Mircea Diaconu).

• „Trupa se numeşte Les Elephants Bizarres şi vor fi aici.” (Cătălin Măruţă, Pro Cinema, 6 ianuarie 2012, redifuzare de la Pro TV din 25 noiembrie 2010)

Păi cum altfel? Dacă e o trupă, înseamnă că în ea sunt mai mulţi muzicanţi, legaţi pe bază de afinităţi, iar, dacă sunt mai mulţi membri, „trupa sunt şi vor fi unde vor ea”.

• „Repet încă o dată: există personaje despre care ar trebui să vorbim cu respect.” (Gheorghe Isvoranu, Realitatea TV, 8 ianuarie 2012)

Mai puteţi „repeta în reluare încă de două-trei ori”? Nu de alta, dar respectul nu se obţine uşor, nici la sindicate, nici la orele de gramatică.

• „Cursă nebună spre moarte • În scurt timp, transmisiune din casa Monicăi Tatoiu.” (Burtiere suprapuse, România TV, 25 decembrie 2011)

Atâta sinceritate în direct? Atâta cruzime din partea editorilor, să declare drept „pericol de moarte” accesul în casa ospitalierei doamne de afaceri? Prima reacţie a fost să credem că e o greşeală de amplasare grafică, o alăturare nefericită de enunţuri pe ecran, care creează impresia că între cele două expresii ar fi o legătură. A doua reacţie a fost să alungăm orice bănuială, după ce transmisia din casa doamnei Tatoiu a început: cursa nebună debutase!

• „Dacă intri în bucătăria unei afaceri, s-ar putea să afli nişte lucruri pe care unui om de rând s-ar putea să nu-i placă.” (Ionel Blănculescu, Realitatea TV, 8 ianuarie 2012)

Dincolo de nevinovata repetiţie a lui „s-ar putea”, să remarcăm excesul de zel în folosirea prepoziţiei „pe”, care, de cele mai multe ori lipseşte de lângă pronumele „care”. Nu şi la domnul Blănculescu în frază! Ahaha! Deci aici a fugit unul dintre „pe”-urile care lipsesc mereu de la domnii Geoană şi Tăriceanu din acuzativ.

• „A dat bani la un poloţist.” (titraj la TVR1, 10 ianuarie 2012)

Ori a fost o greşeală de tastare pe computer, ori poliţistul era poloist la Dinamo şi atunci, din economie de spaţiu, a fost zămislit un nou termen.

• „Produsele au un efect vindicativ.” (RTV, 6 ianuarie 2012)

Ale naibii produse! Răzbunătoare rău de tot! Noi ştim cam ce a vrut să spună preţiosul care nu s-a mulţumit să afirme, simplu şi clar, că produsele respective vindecă boli şi a vrut să epateze cu un termen de mare angajament. Dar a intrat rău de tot cu atelajul în porumbiştile limbii române, în ale cărei dicţionare, „vindicativ” înseamnă „răzbunător”, nicidecum „vindecător”.

• „Nu mi-e frică de nimeni. Mi-e frică decât de Dumnezeu.” (Kanal D, 7 ianuarie 2012)

Preotul care a făcut afirmaţia la TV a greşit de două ori. Mai întâi că, după cum reiese din spusele sale, nu îl consideră „cineva” pe Dumnezeu. În al doilea rând, şi absolvenţii de teologie ar trebui să ştie că „decât” se foloseşte numai după un verb la negativ („Nu mi-e frică decât de...”), după verbele afirmative folosindu-se variantele „numai” şi „doar”. Sau poate că părintele l-a ascultat prea mult vorbind pe domnul Geoană.

• „Telegondola de la Vulcan - Hunedoara nu au plimbat prea mulţi turişti.” (România TV, 7 ianuarie 2012)

Nu mulţi, dar turişti buni „au plimbat telegondola”, din simplul motiv că agregatul are mai multe scaune, care justifică perfect pluralul.

• „Weslez nu e de Dinamo.” (Pe ecran, Antena 3, 7 ianuarie 2012)

„Weslez” nu e de nicio echipă şi de la nicio echipă. Poate Wesley.

• „Domnule poliţist, aş putea să vorbim puţin?” („Iubiri secrete”, Prima TV, 4 ianuarie 2012)

Cum să nu puteţi? Vă rog să vorbesc oricât! Vorba puştiului, cerşetor de la stop, care era purtător de cuvânt al grupului de puradei, la geamul unui şofer mărinimos: „Nenea, ajutaţi-ne şi pe mine cu un bănuţ!”

• „Interlopul a lovit cu maşina trei tinere.” (pe ecran, Realitatea TV, 4 ianuarie 2012)

Nici pe cale orală, acest ligament nu e permis, darmite în scris, direct în subsolul mişcător al ecranului! Nu numai loviturile în zona cu pricina sunt dureroase, ci şi alăturările de acest fel ale cuvintelor limbii române.

• „Ăla de fapt pe care noi îl dispreţuim de fapt.” (Florin Iaru, 5 ianuarie 2012)

Poetul – tot poet, şi la televiziunile de ştiri, în direct! Când nu îl încearcă inspiraţia, poetul foloseşte un parazit verbal, iar când nu găseşte un alt parazit verbal, poetul repetă primul parazit verbal. În felul acesta, româna merge direct către râpă. Nu-i aşa, domnule Iaru?

• „A fost ziua mea de naştere... Se întâmplă de foarte multe ori ca oamenii să-şi facă cadouri.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 11 ianuarie 2012)

La mulţi ani, petrecere frumoasă şi poftă bună, la cheful de după emisiune!

Andrei Păunescu