Din puţul fără fund, cu telecomandă
• „Meme, fetiţo, tu ai fost o aventură de-o noapte care-a durat 5 ani.” (Luis Lazarus, Antena 1, 7 februarie 2012)
Am mai vrea să aflăm în ce an a avut loc Răscoala de la 1907, cât a durat Războiul de 100 de ani şi câte lacuri sunt în Ţara celor 1000 de lacuri. Şi am avea surprize, zău!
• „Nu va fi uşor pentru noi să naţionalizăm aceste case, să le redăm înapoi poporului.” (Dan Diaconescu, OTV, 1 februarie 2012)
Nici nouă nu ne e uşor să digerăm atâtea pleonasme, chiar la „Televiziunea Poporului”, „direct” de la liderul „Partidului Poporului”.
• „Dacă România n-ar fi avut ezitări în vreo două rânduri, probabil cert e că...” (Traian Băsescu, B1TV, 2 februarie 2012)
Altădată bun vorbitor, cu fraza măiastru şi temeinic alcătuită, preşedintele e tot mai „incert de nesigur” pe el, deşi se vrea la fel de „sigur şi stăpân” pe cârmă, ca în trecut.
• „Sunt într-o misiune mesianică ca să-l reproduc pe domnul Brânză.” (Gigi Becali, România TV, 14 februarie 2012)
Avem aici patru puncte de atracţie, de tip stână: dl Gigi Becali, dl William Brânză, o cacofonie şi o reproducere în direct prin telefon.
• „Cum ai trecut peste zilele astea geroase de frig?” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)
La întrebarea asta, noi am fi răspuns: mai greu decât în zilele „călduroase de caniculă”.
• „Orice guvern trebuie să aibă susţinere politică că fără susţinere în Parlament e greu să-ţi duci la capăt programul de guvernare.” (Gheorghe Ialomiţianu, Realitatea TV, 6 februarie 2012)
Aşa e! Fără susţinerea dlui Băsescu, nicio cacofonie nu se poate trage în politica românească, darmite două, în aceeaşi frază (bă+su, că+ca).
• „Neputinţa unora, incompetenţa unora... se ascunde în manifestările străzii.” (Ioan Oltean, Antena 3, 5 februarie 2012)
Toate relele „se ascunde”, la noi, în politică, mai ales în cea portocalie, de mulţi ani încoace.
• „Apoi evident probabil vom afla componenţa guvernului.” (Iosif Buble, Antena 3, 8 februarie 2012)
„Sigur poate cert posibil” să fie aşa.
• „Nu cred că va fi raiul pe pământ... Nu ştiu de ce la Roşia Montană va curge lapte şi miere.” (Dorin Chioţea, Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)
Suntem de acord să folosim, aici, verbul la singular doar dacă ni se demonstrează că mierea s-a topit în lapte şi că mita s-a topit în politicieni, la fel cum ne-am topit noi de supărare când am auzit în direct cum subiectul nu este acordat cu predicatul.
• „Domnule Eckstein, vă ştiu un om care se poate pune pe masă... datele.” (Ion Popescu Meridian, Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)
Pentru banii care se învârt în subteranele şpăguite ale Cazului Roşia Montană, nu e de mirare că un lider sindical (care cică vrea binele mineritului şi al şomerilor) ar vrea să-l pună pe masă pe un lider politic maghiar (care cică ar vrea binele mediului din Ardeal).
• „Studiile pe baza cărora se bazează proiectul Roşia Montana.” (Realitatea FM, 28 ianuarie 2012)
Primul studiu necesar celor care vorbesc despre subiectul acesta ar fi că localitatea se numeşte Roşia Montană, nu Montana. Al doilea ar fi să înveţe cum să scape de tautologii.
• „Nu sunt nervos, sunt doar iritat.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 5 februarie 2012)
Nici noi nu suntem supăraţi, suntem doar trişti. Nici telespectatorii nu sunt amuzaţi, sunt doar veseli.
• „Nu poţi doar prin persuasiune să-l convingi.” (Vasile Munteanu, TVR 3, 5 februarie 2012)
Dacă nici prin persuasiune nu convingi, atunci cum? Şeful Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Iaşi, vorbind despre viaţa şi opera lui Ion Creangă, mai lipsea să ne citeze, „persuasiv de convingător”, fragmente relevante din Popestea P...oveştilor.
• „Măsurile au ca scop asigurarea siguranţei oamenilor... Ştim că sunt în aceste zile foarte mulţi expercţi... Asigurăm siguranţa oamenilor ” (Realitatea TV, 3 februarie 2012)
Reprezentantul Ministerului Transporturilor a oferit poporului îngrijorat un mănunchi tautologic, cu adaos de ortoepie de înalt nivel, de adevărat „experct”. După cum s-a văzut, măsurile de oprire a dezastrelor iernii au fost la fel de bune ca vorbirea oficialilor.
• „Este numărul şi apartamentul domnului Boc... care şi-a scris demisia... Către Preşedinta Camerei Deputaţilor” (Mihai Gâdea, Antena 3, 8 februarie 2012)
Lasă că fostul premier Boc a scris o demisie de mai mare râsul către „preşedinta” Roberta Anastase, dar nici cu criticii săi din platou nu ne e ruşine, din moment ce nu fac bine acordul în propoziţie. Să chemăm o „doctoră” sau o „ministră” să rezolve cazul.
• „Bănuiesc că nu vreţi să-ncepem din prima cu politică.” (Mircea Badea, Antena 3, 22 decembrie 2011)
Desigur că nu. „Să începem la sfârşit” cu ceva mondenităţi.
• „Nu va lipsi nici vântul care va aduce viscol.” (Maria Linda, Antena 3, 2 februarie 2012)
Asta ne-a sunat cam ca ”iarba gazonului”, ca „marginea de lizieră” şi ca „ploaia care aduce precipitaţii”.
• „Nu putem să arătăm decât o mică părticică din tot ce se întâmplă.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)
Noi, pretenţioşi, am vrea să ni se arate „părticica uriaşă”, ca să ne lămurim cum este realitatea. La TV.
• „Biserica Ortodoxă are pe timpul acesta clădiri împuiate.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)
Analista, tunsă periuţă, se pare că şi-a retezat şi din discernământul vorbirii, din moment ce, tocmai într-o frază despre biserică, a trăznit o frumuseţe de ligament (pul+a) şi o formulare pe care nu am înţeles-o (clădiri împuiate).
• „Şi Direcţia... sunt obligaţi să acţioneze.” (Realitatea TV, 2 februarie 2012)
Normal că „Direcţia sunt”: fiind mai mulţi în organismul respectiv, ei nu este, ci sunt, ei nu fac, ci face, nu?
• „Datorită condiţiilor nefavorabile, s-a decis închiderea populaţiei.” (Antena 3, 4 februarie 2012) Altfel spus, „mulţumită nenorocirilor”, „graţie gerului” care ucisese până atunci 30 de români, circulaţia s-a închis, ba chiar, conform spuselor reporteriţei, populaţia a fost închisă.
• „Acest mandat al lui Cristian Boc ar fi limitat.” (Maria Coman, Antena 3, 6 februarie 2012)
Era pe vremea interimatului de câteva ore al lui Cătălin Predoiu ca premier, dar treacă de la noi, e totuna. Nici n-a plecat bine de la guvern, că nici ziariştii nu-şi mai amintesc numele corect al lui Boc.
• „Ce urmează la Cotroceni în orele următoare?” (Realitatea TV, 6 februarie 2012)
Tare ar fi să aflăm ce urmează în orele anterioare!
• „Doi prim-miniştri, unul fost şi unul desemnat, a vorbit despre consultările cu PDL.” (România TV, 8 februarie 2012)
Exact! Nu e nicio greşeală, deşi din lista de doi (Boc şi Ungureanu) lipseşte interimarul Predoiu, şi toţi trei Băs pur „este”!
• „Este vorba despre un miliondouăsute de elevi... Cele mai mari probleme le avem în doisprezece judeţe.” (România TV, 14 februarie 2012)
Mari probleme avem nu numai cu aritmetica (1.200.000 se citeşte unmiliondouăsute de mii, nu unmiliondouăsute), ci şi cu nărăvaşul acord în gen, când se strânge o duzină (un judeţ, două judeţe, doisprezece judeţi?).
• „Un zid de nămete.” (Paula Rusu, Realitatea TV, 13 februarie 2012)
Ţinând cont de faptul că nămete înseamnă ceva mare, adunat la un loc, formula este cel puţin redundantă, dacă nu chiar pleonastică. Ţinem legătura şi decidem ce sancţiune merită vorbitoarea.
• „Poliţiştii au descins la mai multe case, vorbim de oraşul Constanţa, Mangalia şi Tuzla, care aparţin lui Bosânceanu.” (România TV, 11 februarie 2012)
Chiar aşa? Le-a luat cu totul, cu oameni, câini, panseluţe, capace de canalizare şi străzi?
• „Mi se pare abuzivă măsura Jandarmeriei de a sancţiona pe baza imaginilor pe care le-au realizat.” (Pavel Abraham, România TV, 11 februarie 2012)
Nu ne imaginăm că domnul general foloseşte pluralul din respect pentru o instituţie militară, ci doar că e un dezacord, prin influenţă de sens, scăpat de sub control.
• „La final, vă amintesc că campania Giga TV învinge iarna continuă.” (GiGa TV, 11 februarie 2012)
La fel şi cacofoniile merg înainte, oricâte posturi TV noi se vor deschide. Vorbim la fel, deşi spunem că „Gândim altfel”.
• „Ta-su uneia m-a prins şi am plecat în şosete.” (Daniel Lazăr, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)
• „Căutam fete a căror părinţi lucrau.” (George Papari, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)
Am înţeles cum era distracţia pe vremea dumneavoastră, dar sigur ea nu cuprindea şi orele de română.
• „M-am sărutat prima oară cântând.” (Veronika, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)
Ia încercaţi să vedeţi dacă se poate să cântaţi şi să vă sărutaţi în acelaşi timp. Dacă da, oricum e greu.
• „Dimineaţa, bunica când ne trezea, ne dădea puţină vişinată.” (Mirela Dinică, „Distracţia pe vremea mea”, Antena 2, 12 februarie 2012)
Cacofonia de azi e din vina bunicii de demult, care i-a tot dat fetei vişinată în copilărie, până a ajuns să vorbească la televizor. Păcat, păcat, de-alcoolul nevărsat!
• „Centrează Cuenca! Foarte, foarte bune, precise aceste centrări ale lui Cuenca, e out de poartă!” (Osasuna-Barcelona 3-2, Digi Sport 1 TV, 11 februarie 2012)
Bune şi precise centrările astea care se duc direct în afara terenului. La fel de bune ca domnii comentatori.
• „Nu se pot interveni, oamenii sunt lăsaţi de izbelişte în case... Este cod roşu de haos... Acesta este semnalul pe care ar trebui pusă pe ţară... Acestea sunt lucruri care te ajută statul să nu ai zile.” (Dan Constantin, Antena 3, 13 februarie 2012)
Formula bine găsită „Cod roşu de haos” a supt seva coerenţei din toate celelalte cuvinte ale venerabilului gazetar şi a stricat ordinea şi impresia.
• „Au mai apărut opt localităţi în judeţul Cluj şi încă o localitate în judeţul Râmnicu Vâlcea.”
(Antena 3 februarie 2012)
Gafă tipică pentru cei care nu cunosc oraşele şi judeţele României, nici prin mers la faţa locului şi nici măcar prin studierea hărţii, şi care cred că există oraşele Bistriţa Năsăud, Maramureş şi Caraş Severin şi judeţele Piatra Neamţ, Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureş şi Timişoara. Şi mai grav este că vorbitorul era un oficial al statului, care vorbea din fotoliul Comandamentului de iarnă.
5 comentarii:
Buna seara ! Iti propun, pentru colectia de perle, sa "ceri" tuturor cititorilor acestui blog sa trimita si "capturile" lor. Din pacate, in ultimele zile, am auzit atat de multe...Poate doar frigul sa fie de vina ? Toate cele bune tuturor !
• „Meme, fetiţo, tu ai fost o aventură de-o noapte care-a durat 5 ani.” (Luis Lazarus, Antena 1, 7 februarie 2012)
Am mai vrea să aflăm în ce an a avut loc Răscoala de la 1907, cât a durat Războiul de 100 de ani şi câte lacuri sunt în Ţara celor 1000 de lacuri. Şi am avea surprize, zău!
---
V-aş ruga să argumentaţi de ce aţi inclus Răscoala de la 1907 ca element al enumeraţiei, în condiţiile în care ceilalţi termeni conţin factori numerali nereprezentativi realităţilor istorice (geografice)? Mulţumesc.
"ci doar că e undezacord, prin influenţă de sens"
vai ce ne-am mai ras!
Costin,
Buna intrebarea, la care inca nu am un raspuns. Pur si simplu. Daca vi se pare o deficienta de constructie, mi-o asum.
Trimiteți un comentariu