„O curvă-adevărată nu are stări deşarte / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”

            Uitaţi-vă cum mişună traseiştii politici, de la un partid la altul şi înapoi, doar să rămână la suprafaţă. Uitaţi-vă şi ascultaţi cum au găsit ei formulele de justificare a trădării, dus şi întors, şi ce mult le place să le spună, crezând că nişte vorbe acoperă conţinutul lor de putregai: „Nu mă mai regăsesc în partidul meu”, „Importantă e stabilitatea ţării”, „Eu doar revin la partidul din care am plecat”... A ajuns să nu ne mai deranjeze când se spune că politicienii români sunt curve.

Dar uitaţi-vă în cartea de istorie şi puneţi în balanţă faptul că tot români erau atâţia deţinuţi politici, care au preferat să stea, timp de decenii, în închisorile staliniste, decât să-şi trădeze convingerile sau să-şi toarne camarazii (printre ei, şi bunicul meu, Constantin Păunescu, liberal fanatic, condamnat la 15 ani de temniţă, până în 1964, pentru uneltire contra regimului!). Tot român era domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care a ales moartea, pentru el şi pentru fiii lui, iar nu renunţarea la credinţă. Deci se poate şi fără trădare pe aici, prin spaţiul românesc, în condiţii mult mai grele, în care în joc e viaţa, nu scaunul.

            Eram, în 1992, în biroul ministrului de interne de atunci, Victor Babiuc. Îl însoţeam pe Adrian Păunescu. Tatăl meu încă nu devenise parlamentar, dar, prin activitatea publicaţiilor „Totuşi iubirea” şi „Vremea”, avea o mare forţă de a crea opinie şi de a uni oameni. Discuţia era plăcută, ministrul îi spunea, măgulitor, lui A.P. că a început să-i citească textele de tânăr autor, încă din anii ’60. A.P. sublinia bogăţia de idei şi de lecturi a interlocutorului. De fapt, tema era alta, dar tatonările făceau parte din joc. Se apropiau alegerile din toamnă. Din marele FSN,  gruparea Petre Roman (PD, azi PDL) se rupsese deja de gruparea Ion Iliescu-Adrian Năstase (FDSN, azi PSD) şi era tot mai clar că gruparea Iliescu va câştiga alegerile. Victor Babiuc era în barca PD, era un ministru important, dar parcă ar fi vrut să (re)vină la matcă, la virtualii câştigători. Problema era că dorea ca Ion Iliescu să îl invite, nu să ceară el mutarea, iar Ion Iliescu, probabil, dorea ca Babiuc să facă primul pas. Victor Babiuc considera că Adrian Păunescu ar putea media delicata operaţiune şi l-ar putea convinge pe Ion Iliescu să facă el invitaţia, iar A.P., care nu aprecia politica lui Petre Roman şi a PD, credea că ar fi bine pentru ţară ca Iliescu şi echipa sa să se întărească. Situaţia dintre Babiuc şi FDSN semăna cu o primă întâlnire în parc, în care niciunul dintre îndrăgostiţi nu are curajul să sărute primul. Era finalul întrevederii. A.P. îi spusese deja de mai multe ori lui Babiuc să lase reţinerile şi să-i dea un semn preşedintelui Iliescu, să nu mai ezite atât, ca o fecioară, iar Babiuc răspunsese că nu prea îi vine, că i-ar fi mult mai bine şi mai uşor dacă ar fi invitat la discuţii cu FDSN. Din acea dilemă nu se putea ieşi. Ne aflam în uşă, spre secretariat. Adrian Păunescu s-a întors pentru o clipă şi, cu o umbră de jenă, dar cu entuziasmul spontan al poetului din el, care nu putea fi oprit, a gândit cu voce tare, în versuri, făcute pe loc: „O curvă-adevărată nu are stări deşarte, / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”

Andrei Păunescu, 9 mai 2012

P.S. Cineva a comentat că şi Adrian Păunescu a trecut de la P.S.M. la P.S.D., adică, se-nţelege, nu a scăpat nici el de traseism. Lucrurile stau aşa: A.P. a fost în P.S.M. din 1992 până în 1998, când a plecat din politica partizană de vârf, ca să îşi reia munca de realizator TV (cu emisiuni la Antena 1 şi Tele 7 abc). În vara-toamna lui 2000, datorită marii sale notorietăţi, aproape toate partidele l-au curtat, să candideze din nou pentru Senat. A candidat şi a fost ales senator PSD de Dolj şi apoi Hunedoara, mai ales că fostul său partid (Partidul Socialist al Muncii) a şi fost absorbit în Partidul Social Democrat. Unde ar fi traseismul, aici?