Om de stat, om politic, politician

După articolul de săptămâna trecută de aici, pe care l-am publicat şi în Flacăra despre traseismul politic, un cititor a comentat pe blogul meu că şi Adrian Păunescu a trecut de la Partidul Socialist al Muncii la Partidul Social Democrat, lăsând să se înţeleagă, prin carambol, că vorba de duh a lui A.P. din 1992  „O curvă-adevărată nu are stări deşarte, / Ea imediat se spală şi merge mai departe!” s-a dovedit periculoasă, ulterior, pentru însuşi autorul ei. Adică nici poetul-senator n-ar fi scăpat de traseism. Nicidecum! Lucrurile stau aşa: A.P. a intrat în P.S.M. în 1992, când socialiştii erau prigoniţi, şi a stat în acea grupare până în 1998, când a plecat din politica partizană de vârf (era prim-vicepreşedinte al socialiştilor), ca să îşi reia munca de realizator TV (cu emisiuni la Antena 1 şi Tele 7 abc). În vara-toamna anului 2000, datorită marii sale notorietăţi, aproape toate partidele l-au curtat (în afară de UDMR), să candideze din nou pentru Senat. A candidat şi a fost ales de două ori senator PSD, de Dolj şi de Hunedoara, mai ales că fostul său partid (Partidul Socialist al Muncii) a şi fost absorbit în Partidul Social Democrat. Unde ar fi traseismul, aici? Doar în mintea ignoranţilor sau celor de rea-credinţă.

Adrian Păunescu a refuzat, de multe ori, în viaţa sa de participant căuzaş la politica românească, propuneri dintre cele mai tentante ca efect financiar, politic, profesional şi social, doar pentru că nu se afla pe aceeaşi lungime de undă morală cu ofertanţii. Tot A.P. a ales, de mai multe ori, să urce sau să rămână în bărci pierzătoare, numai şi numai pentru că nu-şi putea trăda convingerile şi camarazii. El a acţionat mereu ca un om politic, nu ca un politician. Pentru el, cauza naţională nu s-a tranzacţionat niciodată, chiar dacă a fost să-şi asume riscuri majore, rămânând lângă marile idei naţionale şi fidel convingerile sale personale. Aşa ar trebui să facă şi alţi combatanţi ai câmpului politic de azi. Poporul şi ţara ar trebui să fie scopul nobil al politicii şi al politicienilor, nu mijlocul prin care ei îşi fac politica.

În viaţa noastră politică şi mediatică, se face, de altfel, de mult, o mare confuzie între omul de stat, omul politic şi politician.

Pentru omul de stat, ţara şi poporul sunt un ţel de destin, în numele căruia lucrează şi întemeiază fapte durabile, care se consemnează ca borne în cartea de istorie naţională şi, uneori, internaţională.

Pentru omul politic, ţara şi poporul sunt un scop înalt, de la care nu se abate, rămânând principial într-o junglă de prostituţie morală.

Pentru politician, ţara şi poporul sunt, de cele mai multe ori, un mijloc, o cale, un pretext de a face politică.

Problema este, deci, doar de a lămuri bine ce vrem, care ne este scopul: ţara+poporul sau politica în sine? Oamenii de stat şi oamenii politici se folosesc de politică pentru a face bine poporului şi ţării, pe când politicienii se folosesc de popor şi ţară pentru a face politică, de cele mai multe ori a binelui lor personal.

Andrei Păunescu, 16 mai 2012

www.andreipaunescu.blogspot.com şi pe FaceBook