Ispita sinucigaşă a scorpionului portocaliu

Nimic nu ni se potriveşte azi mai bine decât bancul teribil cu scorpionul şi broasca. Povestea poate fi folosită ca parabolă şi ca fabulă a actualităţii politice româneşti:

Pe un mal de râu, o broască se pregătea să treacă apa, speriată de incendiul care se apropia. Lângă ea, a venit un scorpion, speriat şi el, care, neputincios să înoate şi să se salveze de foc, a rugat-o să-l ia în spinare, până pe malul celălalt.

- Nu te iau, că o să mă înţepi şi o să mă omori, i-a răspuns broasca.

- Cum să te înţep, eşti nebună? Dacă te înţep, murim amândoi, mă scufund şi eu odată cu tine.

Şi scorpionul a urcat în spatele broaştei. Pe la jumătatea râului, broasca a simţit o înţepătură în spinare. În timp ce veninul ucigaş îşi făcea efectul fatal, cu ultimele puteri de a pluti, naiva a zis:

- Nu te înţeleg. Eşti prost, nu-ţi dai seama că o să mori şi tu?

La care scorpionul, scufundându-se, a mai apucat să spună, ca pe o fatalitate:

- Ba da, dar nu m-am putut abţine.

Aşa stau lucrurile şi în recenta condamnare la doi ani cu executare a fostului premier, Adrian Năstase, în 20 iunie 2012, sub regimul preşedintelui Traian Băsescu (care încă dirijează parchetul şi organismele luptei iluzorii anticorupţie). Cazul este fără precedent în România şi, probabil, în Uniunea Europeană, în care sunt unii puerili care se bucură, crezând că justiţia din România s-a însănătoşit, băgând un fost premier în lanţuri. Dar cazul este, în acelaşi timp, sinucigaş pentru însuşi Traian Băsescu. De ani şi ani, încă de dinainte ca Adrian Năstase să fie, pentru ceva timp, cel mai puternic om din România, Traian Băsescu are deschise câteva dosare grave de corupţie, suspendate, şi azi, pe motiv de imunitate prezidenţială. În anul electoral 2004, lui Năstase îi stătea în putere să determine finalizarea dosarelor, judecarea şi condamnarea contracandidatului său la preşedinţie. Năstase nu a acţionat, temându-se, probabil, să nu-şi victimizeze adversarul şi să nu-i ridice popularitatea, mizând şi pe recunoştinţa ulterioară tacită a celui salvat, indiferent de adversitatea politică. Traian Băsescu a câştigat atunci (încă nu e limpede cât de corect, din punct de vedere moral şi matematic), dar nici nu s-a instalat bine la Cotroceni, că a şi dat drumul anchetelor şi proceselor împotriva lui Adrian Năstase. Specialiştii în drept subliniază ridicolul situaţiei că, după ameninţarea din campania electorală cu spectaculoase dosare de mare corupţie, Băsescu nu l-a putut băga pe Năstase în judecată decât pentru nişte termopane şi, finalmente, nu l-a putut condamna la celulă, decât pentru nişte bani adunaţi de alţii în campania electorală.

Pierzând în acest 2012 atât guvernul, cât şi susţinerea parlamentară, văzând cum partidul pe care el l-a ridicat şi el l-a scufundat, comandantul de cursă lungă a păcălirii românilor timp de două mandate nu şi-a putut refuza plăcerea de a-şi vedea adversarul după gratii, indiferent de consecinţe. Numai oamenii slabi şi fricoşi îşi mai lovesc o dată adversarii căzuţi, după ce arbitrul i-a declarat deja învingători.

Grăbit să fructifice ispita şi să apuce să se răzbune pe un adversar pe care, oricum, îl învinsese deja şi trebuia să-i fie de-ajuns, Traian Băsescu nu vrea să-l prindă suspendarea iminentă şi ieşirea din prima scenă a politicii noastre fără acest mare şi pervers cadou adjudecat: imaginea lui Năstase după gratii, completată cu plăgile în gât de după tentativa de sinucidere care a avut loc când poliţiştii au intrat în casa familiei Năstase, ca să-l ducă pe condamnat la puşcărie, exact la oră de maximă audienţă, cu televiziunile de faţă. Traian Băsescu nu-şi poate reprima tentaţia, chiar dacă precedentul este periculos, întâi şi-ntâi pentru Traian Băsescu. Odată pornit tăvălugul încarcerării de înalţi demnitari, nu va fi greu şi nu se va mai mira nimeni să-l vadă şi pe Uraganul Băs în situaţia de azi a lui Adrian Năstase, măcar pentru cele două dosare grele şi clare ca lumina de la vorbitor: flota românească dispărută fără urmă şi casa din strada Mihăileanu, autorepartizată de primarul general Băsescu, apoi vândută sieşi la preţ mic, după declaraţii ridicole despre propria situaţie locativă precară.

Nu este exclus ca Traian Băsescu să vizeze, diabolic, două mari trofee alternative: fie intrarea propriu-zisă a domnului Năstase în celulă, fie suprema umilinţă la care l-ar putea supune, graţiindu-l. Dar nimic nu contează, când pofta de sânge iese prin pori şi trebuie răzbunat naufragiul bărcii PDL-iste! Cu orice risc, preşedintele de azi a vrut să-şi împlinească o ultimă fantezie, chiar dacă pentru asta îşi înţeapă propriul colac de salvare a libertăţii.

Nu ne mai miră nimic din partea celui care a avut două şanse uriaşe de a conduce România pe valul unei incredibile susţineri şi speranţe populare, o dată în 2004 şi a doua oară în 2009, după primul mandat dezastruos. Şanse de care şi-a bătut joc, timp de opt ani, până acum, izolându-ne de lume şi făcând din România o slujnică săracă la crescătoria de putregai portocaliu opulent. Nu ne mai miră nici să ne amintim că (încă) preşedintele Traian Băsescu este născut în 4 noiembrie 1951, în plină zodie a Scorpionului. Scorpionul portocaliu. Care pândeşte. Care îngrozeşte. Care înţeapă. Care înveninează. Care distruge. Care se sinucide. Pentru că nu se poate abţine.

Andrei Păunescu, 20 iunie 2012