Valul alegerii otova

• Argumentul suprem la noi e gaşca, şi în perioade neelectorale, şi în ani când în România bate vânt de alegeri. În momentul în care omul intră după perdeluţă, e deja sigur pe cine va pune ştampila, pentru că balanţa nu o înclină aproape niciodată valoarea, ci fanatismul, amestecat cu speranţa votantului că alesul o să-l bage în seamă cu un os (oscior sau ciolan, în funcţie de importanţă), cu o pilă, cu un favor, cu o trecere şmecherită peste rând.

Motivul forte, care ne face să ne susţinem candidaţii, este şi motivul pentru care nu ne merge bine, este motivul pentru care cercul vicios rămâne impenetrabil: mereu funcţionează argumentul simplu şi decisiv că ai noştri sunt mai buni pentru că sunt ai noştri, nu pentru că sunt mai buni!

• Acum 10 ani, am cumpărat-o din târgul Plumbuita pe căţeaua Bora (să-i dea Dumnezeul câinilor sănătate, că e şi acum lângă mine – nu are ce face!). Un prieten pisicos s-a mirat că am un câine aşa de urât. I-am spus că mie boxerii mi se par frumoşi. Concesiv, prietenul a dat sentinţa: normal că ţi se pare frumos, pentru că ai boxer. Nimic mai greşit! Cauzalitatea e pe dos: mi-am luat boxer fiindcă îmi plăceau boxerii şi nicidecum nu au început să-mi placă fiindcă aveam şi trebuia să mă resemnez, să mă consolez.

• Aşa e şi în politică: întâi ştim cu cine vom vota şi abia apoi umplem spaţiile goale cu argumente. Nu numai cetăţeanul de rând (turmentat sau nu) acţionează aşa. Până în vârful piramidei, funcţionează „spiritul de gaşcă”, definit de Eminescu. Unii miliardari sunt „capitalişti necesari”, alţii sunt „moguli cu tonomate”. Unii colaboratori incompetenţi trebuie cocoţaţi în funcţii pentru că ne sunt fideli, iar alţii, competenţi, trebuie daţi jos pentru că sunt „ai lor”. În funcţie de nevoi, punem accentul pe calitate sau pe cantitate, pe profesionalism sau pe morală. Avem de ales nu între buni şi răi, ci între „sărac dar cinstit” şi „bogat dar hoţ”, între „ai noştri că-s ai noştri” şi „ai lor că-s ai lor”. Câteodată, circul lipsei de seriozitate este atât de aberant, încât acelaşi om este considerat, la început, „şeful mafiei”, apoi e bun de pus ministru, pentru că a fost „reevaluat”.

• În plus, îşi mai face de cap şi principiul alinierii în spatele celui mai puternic („bandwagon”): alegătorii se încolonează, tot mai mulţi, în spatele celui care este sau pare mai puternic şi care dă sentimentul că are datele de a umple nevoia celor mulţi de tătuc, de lider providenţial. Sigur că un mare om de stat poate conduce ţara spre mai bine, dar, în conştiinţa prea multor alegători, se lăţeşte convingerea că e mai simplu să spere că un singur om va rezolva toate problemele, decât să-şi facă fiecare treaba lui. Încolonarea în spatele celui mai puternic determină la noi adevărate scene jenante de abandon al caracterului, de fugă de la fosta opţiune către cea nouă, care e în tendinţe. Valul gândirii otova devine valul alegerii otova: înghite şi nevinovaţi, şi merituoşi, numai pentru că nu s-au încolonat unde trebuie, când trebuie, înainte de trecerea tăvălugului-tsunami, adică pentru că au rămas în gaşca cealaltă. Nu ştiu cum va fi noul edil al Mangaliei, poate că va fi excepţional, poate că va fi o dezamăgire, dar Zanfir Iorguş, care a fost primar în mai multe rânduri şi care a câştigat alegerile din 10 iunie 2012, nu a mai fost votat când scrutinul s-a repetat în 24 iunie, tocmai pentru că, între timp, îndreptăţitul val naţional anti-PDL a crescut şi a măturat totul în cale, chiar şi unde nu trebuia.

• Când avem lideri autoritari, ne plângem că stau cu biciul în mână. Când avem lideri fără vlagă, suntem nostalgici după şefii decişi. Dilema „Ce a fost mai întâi, oul sau găina?” a fost adaptată, astfel că ne tot întrebăm: „Cine e de vină: poporul sau liderul?”. Peştele – că a avut un asemenea cap sau capul, care a împuţit peştele? Pierdem vremea dacă aşteptăm cheia, pentru că, oricum, răspunsul nu va fi asumat decât în funcţie de gaşca în care ne aflăm. Mai bine ne-am hotărî să începem reclădirea ţării cu noi, nu cu alţii. Numai atunci vom înţelege că e mai bine să acceptăm că vinovăţia este şi a noastră, şi a lor, şi a poporului, şi a liderilor. Eliberaţi, astfel, de povara exclusivismului păgubos, vom merge la muncă şi la vot cu ceva mai mult discernământ. Dacă vom pricepe de ce suntem în prăpastie, sigur ne vor veni idei despre cum să ieşim de-acolo.

Andrei Păunescu, 27 iunie 2012