Capul plecat parlamentul tot îl suspendă

Cât de jenant este să vezi un lider cum se poartă dur cu cei slabi şi umil cu cei puternici. Liderii de faţadă, aflaţi pe treapta cea mai înaltă a podiumului din cauza conjuncturii, sunt aspri cu subalternii pe care îi sperie şi umili cu cei pe care nu-i pot controla şi care îi sperie. Aceşti lideri, urcaţi în tron pe slăbiciunea mare a celorlalţi, nu pe forţa lor, care, în absolut, e aproape nulă, încearcă la orice confruntare metoda sperietoarei. Dacă ţine, ţine, dacă nu, schimbă placa. Dacă inamicul fuge, totul se termină fără luptă, cu doar un consum de urlet diversionist.

Amintiţi-vă, două câte două, secvenţe cu Traian Băsescu în împrejurări diferite:

• când era primar, răstindu-se birjăreşte, autoritar şi sigur pe bici, la cei din parc, „Bă! Linişte, ce dracu’?”;

• când căuta, la reuniunile de la Bruxelles sau din alte oraşe europene, o mână importantă, de care să se agaţe, să fie băgat în seamă, să se legitimeze cu ceva parfum nobil şi el, marinarul singuratic.

Sau:

• când l-a luat peste picior în public pe doctorul Raed Arafat, obligându-l să plece de la Ministerul Sănătăţii („Ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat. Cine credeţi că pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”);

• când, speriat de protestele mulţimilor, l-a rugat pe acelaşi doctor Arafat să vină înapoi.

Sau:

• când a promis, suficient, că nu-l va numi niciodată prim-ministru pe imaturul Victor Ponta, atunci când credea că l-a făcut pe Emil Boc un colos, iar Elena Udrea îşi închipuia că e adevărat că poporul doarme cu poza ei sub pernă;

• când l-a numit premier pe acelaşi Victor Ponta, de frica pierderii totale a controlului în rămăşiţa de mandat pe care o mai are.

Cum se sperie şi văd că duşmanul nu o ia la fugă după primul răcnet de intimidare, Traian Băsescu şi cei din aceeaşi categorie cu domnia sa schimbă placa şi adoptă filosofia „Capul plecat parlamentul nu-l suspendă”. Sau îl suspendă. Un lider adevărat nu îşi schimbă atitudinea, după cum îi flutură lenjeria de frica adversarilor sau după cum se simte tare, călărindu-i pe cei slabi, care l-au urcat în şa. Cu câtă blândeţe, cu câtă toleranţă a vorbit, timp de câteva zile, preşedintele Traian Băsescu liderilor USL, până a găsit şmecheria cu care să facă să pară egale furăciunile de zeci de miliarde de euro ale regimului său portocaliu şi cele câteva zeci de pagini de plagiat din teza de doctorat a lui dottore Victor Ponta!

Maestru al răsturnărilor de situaţie, Traian Băsescu a mai încercat acum metoda înspăimântării, cu ultima suflare a cacealmalelor din zori, şi sigur a mai recuperat câţiva electori pierduţi sau naivi, care au început să se gândească la paginile lui Ponta şi nu la miliardele noastre, evaporate sub guvernarea Băs-Boc-Udrea şi rematerializate în buzunare dosite.

Vinovat nu e cel care încearcă diversiuni, ca să scape cât mai uşor, ci fraier e cel care cade în plasă, care nu ştie să răspundă prompt şi să arate lumii care e raportul adevărat dintre realizările hoţilor vechi şi noi, dintre furturile succesive din ţara asta, dintre sperietoarea de paie şi adevăratul buzdugan care, când va scăpa de sub control, va lovi fatal drept în frunte pe primul care nu va şti să se apere.

Andrei Păunescu, 4 iulie 2012