28 iulie 2012

Votaţi orice, doar votaţi!

Părerea mea despre politică o ştiţi, aşa că nu o să vă intoxic şi eu, aici, sfătuindu-vă să votaţi "Da" la referendumul de mâine, duminică, 29 iulie 2012, în care suntem întrebaţi dacă suntem de acord cu demiterea preşedintelui, deja suspendat, Traian Băsescu, sau să votaţi "Nu", dacă doriţi să revedeţi şi să retrăiţi deliciile ultimilor 8 ani. O să vă rog, dacă înseamnă ceva cuvântul meu pentru dumneavostră, să mergeţi şi să votaţi orice, numai să votaţi.

Treceţi şi peste comoditatea verii, şi peste tentaţia de a rămâne acasă ori în camera de vacanţă, sub pretextul neamestecului în cocina politică (tentaţie alimentată incredibil şi vinovat de PDL şi de preşedintele care acum se teme de popor, care vă îndeamnă să boicotaţi referendumul, îngroziţi că o să le cadă şi ultima redută a regimului de Băs-gaşcă) şi duceţi-vă la urne. Nu faceţi nimănui o favoare, ci numai dumneavoastră înşivă.

M-am întâlnit în cimitir, la parastasul de 9 luni al surorii mele, Ioana, cu o cunoştinţă bună, care credeam că mă cunoaşte, care ştiam că urmăreşte ce mai scriu prin Flacăra, pe FaceBook şi pe blog. M-a întrebat ceva care m-a speriat şi m-a făcut să pricep că mulţi habar nu au ce e cu referendumul ăsta: "Andrei, cică nu are rost să mergem la vot, că Antonescu e deja preşedinte..." Vă daţi seama ce confuzie este în mintea atâtor oameni? Mai întâi, că nu alegem între Băsescu, Antonescu, X şi Y, ci doar spunem dacă mai suportăm sau nu încă doi ani cu Băsescu. Apoi, la toamnă, mei vedem cine merită votat de-adevăratelea.

Deci...

... În secolul XIX, la începuturile presei şi literaturii române moderne, Ion Heliade Rădulescu lansa, în "Dacia Literară", îndemnul Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Atunci, prea puţini ştiau carte, nu vota poporul întreg, dar oamenii au început să scrie, emancipându-se. Acum, scriu aproape toţi, dar oamenii nu prea mai vor să voteze, dispreţuind chiar valoarea supremă a democraţiei pe care şi-au dorit-o cu ardoare până în decembrie 1989.

E vremea să votaţi, orice, numai să votaţi!

6 comentarii:

Doru Constantin spunea...

Salutare Andrei,
Din nefericire am scapat de regimul lui Ceausescu si am intrat in regimul hotilor, mult mai rai si mai multi decat ce a avut "geniul Carpatilor"...
Este foarte trist ca suntem in pozitia de fi guverna de hoti, plagiatori, turnatori, etc.
Din 89 incoace numai de astia am avut parte; merita poporul asta ceva mai bun? este el in stare sa isi aleaga guvernatori bine pregatiti profesional?
Azi, 29 iulie 2012 probabil ca ne vom trai ultima zi de democratie; Dupa ziua de azi, vom vedea un usl cocotat la putere printr-o lovitura de Stat; pana la alegerile din toamna, presupunand ca vom ajunge acolo, Romania va deveni republica parlamentara; adica Preseditnele tarii este ales de parlament; cum liderii pdl au dosare penale deschise de foarte democratii usl-isti e clar ca nu va exista un oponent pentru antonescu,tipul ala cu zero prezenta la serviciu.
Traian basescu a guvernat cat l-a dus capul, le fel cum il duce capul si pe victor ponta plagiatorul; tu chemi la vot sa legiferam un plagiator ca prim-ministru? un mincinos care vrea sa desfiinteze dna, cnsas, ccr? tu vrei sa legiferam indivizii care bateau studenti? apropo de asta, eu unul nu cred in legenda cu lovitura de Stat venita dela francezi si alte aberatii de astea; un lider adevarat face ce trebuie sa faca singur cu mana lui, sau cu echipa lui; nu aduna populatia la revolutie sa moara cativa, sau scoate studentii in strada sa fie rupti cu bataia de mineri.
Si cine indeamna sa mergem la vot? un partid de infractori; primarul Ploiestiului a promis pensii municipale celor care voteaza cu usl; ce este asta Andrei Paunescu? cum se numeste infractiunea asta?
despre traian basescu ccr a spus ca este vinovat numai de declaratii politice; la usl vedem turnatori, plagiatori si somnorosi.
Andrei Paunescu, tatal tau nu a avut loc la vreun minister pentru a impune standardele lui si pentru a creste valori intelectuale; tu vrei sa legitimam plagiatorii? de traian basescu vom scapa, dar nu la acest referendum ilegal; grija noastra este economia, sau padurile care ard, sau delfinii care mor; ministrii usls erau in campanie electorala; avem de ales intre pdl-eii prosti si usl-istii plagiatori si turnatori; ce crezi tu ca vor alege romanii? suntem noi suparati, dar nu atat de suparati sa ne punem streangul de gat cu propriile maini.
Andrei Paunescu, nu te asocia cu infractori; porti un nume prea mare pentru a intra intr-o mizerie de care nu vei mai scapa...
Cu respect,
Doru Constantin

Doru Constantin spunea...

126% prezenta la vot????!!!
Andrei Paunescu, asteptam scuze publice pentru sprijinirea unui grup organizat de infractori.
Refuz sa ma gandesc ca esti cadru universitar.

Anonim spunea...

of doamne... mare mai e grdina lui dumnezeu... eu stiam ca pentru a vota s/a murit de/a lungul istoriei... si mi se pare neconstitutional a indemna oamenii sa nu voteze... ar trebi ca persoanele care rfuza sa vaoteze sa/si piarda dreptul la a mai vota cu alte ocazii... nu/i obliga nimeni pe cei care au stat acasa sa voteze ce voiau... sa anuleze buletinul de vot punand stampila oriunde... dar poate asa suntem noi cei care mai credem ca ceea ce vrem noi conteaza... nu/mi place nici unul dintre cei aflati azi pe baricadele luptei politice... dar credeam ca votul meu conteaza...ca respect societatea... a spune electoratului sa nu voteze...e ca o incalcare de lege, de nesupunere ...asta se numeste sociopatie... intre un presupus plagiator si un instigatorr la sociopatie...nerespectarea legiilor unei societati... pe cine sa alegi...desi nu alegeam nimica...ne spuneam parerea despre cat de mult ne reprezinta sau nu Domnul Traian Basescu...

Anonim spunea...

"Duce-ti-va"????? Serios??? Voi duce-TI-va???
Asta chiar ma doare...

Doru Constantin spunea...

@anonim ora 19:46
sunt doua feluri de scrutinuri electorale:
1. locale si parlamentare, unde este important procentul
2. referendumul acesta atipic si ilegal; singurul mod de a combate frauda electorala este sa boicotezi; realiatea confirma marsavia fara seaman al celor din usl.
deci, domnule anonim te rog sa iti faci lectiile inainte de a posta; iti respect parerea electorala chiar daca nu imi convine; insa, daca vrei sa faci un lucru bine, invata sa il faci o singura data si corect; altfel, vei trai intr-o bucla atemporara si vei pierde; nestiind sa rezolvi o situatie comuna corect, vei impiedica dreptul la progres al celor care si-l doresc.
p.s. desi e greu sa poti, te rog sa manifesti respect pentru limba romana si sa o folosesti corect (eu nu am folosit dicariticele, dar cel putin nu dau copy-paste)

Andrei Păunescu spunea...

Multumesc, am operat greselile!