10 septembrie 2012
Mamă
Mergeam demult de mână prin păduri,
Fugeai cu mine, jalea să o-nduri,
Din pântec, ce mi-a fost întâiul leagăn,
Ştiam că-ţi place coaja de mesteacăn.
Azi e târziu, nu mai putem avea
Decât
tăceri şi zaţul din cafea,
Că moartea s-a ivit şi ne desparte,
Mai stăm ca paginile într-o carte.
N-am
apucat poeme să îţi cânt,
Că te-ai grăbit să fugi către mormânt,
Cobori cu gânduri în priviri ascunse
Să numeri generaţii noi de frunze.
Iar azi, dinspre pământ, te simt cum legeni
Tot versuri albe-n frunze de mesteceni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Abia dupa ce au plecat, le simtim lipsa. Desi ne asteptam la o durere cronica, pe care sa o putem suporta pe infundate, ea ne sta in cosul pieptului si devine, cu fiecare clipa ce trece, mai acuta.
Andrei,
Imi pare nespus de rau. Nici nu imi pot inchipui ce simti. Sunt cu tot sufletul alaturi de tine.
Am cunoscut-o bine pe mama ta. Ea a mosit transformarea mea dintr-un adolescent turbulent intr-o creatura mai temperata mai lucida si mai contemplativa. Ea mi-a publicat prima carte. Ea m-a incurajat sa scriu si a fost protectoarea mea intr-o perioada tulbure si grea. M-a dus de cateva ori si la Ioana.
Aici am scris cateva ganduri despre parintii tai si despre ce au insemnat pentru mine:
http://ilincabernea.wordpress.com
http://ilincabernea.wordpress.com/2012/09/08/3668/
http://ilincabernea.wordpress.com/2010/11/07/cand-poezia-cantare
%C8%99te-mai-greu-decat-foamea/
http://ilincabernea.wordpress.com/2010/11/07/targul/
Versuri minunate, suflet frumos. Nobleţea urmaşului demn de rădăcinile sale.
Nici nu se putea altfel.
Daniela Constantin (Braşov)
Trimiteți un comentariu