Prin noi înşine, spre prăpastie!

Mama unei fete mi-a spus, îngrijorată, că fiica ei îşi este cel mai mare duşman şi că ea, ca părinte, nu se teme de răul pe care alţii i l-ar putea face fetei, ci de răul pe care singură şi l-ar putea face. Tânăra nu ducea lipsă de nimic, avea părinţi, fraţi, prieteni, educaţie, avere, avea şi înclinaţii artistice, era curtată de toţi şi, când s-a îndrăgostit, şi-a ales şi un prieten care o respecta şi o iubea. Când nu a mai avut ce face de atâtea împliniri, fata a căzut în incertitudini şi a stricat totul, pe bază de răsfăţ: relaţia cu prietenul, cu familia, cu şcoala, cu prietenii. Sindromul prea rapidelor şi uşoarelor victorii îi afectase discernământul, iar temerea mamei devenise realitate.

În politica românească a anului 2012, fata cea norocoasă a fost (şi încă mai este) Uniunea Social Liberală, iar noi, cei de pe margine (exceptându-i pe fanaticii băsişti), suntem un popor de mame, îngrijorate că se mai pierde, încet-încet, o speranţă în mai bine.

Social-democraţii, liberalii şi conservatorii s-au trezit moţ, pe valul unei imense încrederi populare, datorate nu atât meritelor lor, cât cumplitei epoci Băsescu, în care aroganţa, corupţia, tupeul, incompetenţa, spiritul de gaşcă, ilegalitatea şi năravurile mafiote au fost la putere. Alegerile locale USL le-a câştigat la pas, apoi, preluând guvernul şi administraţia locală, nou-veniţii au început să ezite, să creadă că totul este rezolvat, iar alegerile din iarnă sunt deja adjudecate, din moment ce sondajele arătau în primăvară o cotă de circa 65 % pentru USL, faţă de 12 % , cât mai avea PDL-ul băsist, în picaj liber, după căderea ultimului executiv Boc şi a scopitului cabinet de Ungureni.

USL se pare că a uitat că memoria poporului român e scurtă şi, odată cu ieşirea din vizuini a portocaliilor, până nu demult ascunşi în cabinetele guvernării, s-au consemnat nişte contraatacuri tăioase în mass-media şi o reaşezare a procentelor, în favoarea PDL. Vechi şi incomensurabile nenorociri, făcute în opt ani de regim Băsescu, au început să fie împărţite frăţeşte de PDL cu USL, după doar câteva luni de guvernare nouă. Atitudinea defensivă a PDL, timp de câţiva ani, a fost predată, ca balast, USL-ului, care nu a avut abilitatea să se ferească şi să lase fiecăruia răspunderea pentru ce a făcut. Combatanţii PDL, recunoscuţi pentru atitudinea de comando fără scrupule, au prins iarăşi glas şi tupeu, în faţa unor social-democraţi-liberali care gâfâie exact la început de luptă.

De la liderii Crin Antonescu şi Victor Ponta, până la membrii de rând, USL arată nesiguranţă şi asta se vede în revenirea în sondaje a băsiştilor. Oricât de democraţi ar fi, românii cei mulţi au o admiraţie, secretă sau dezvăluită, faţă de liderii autoritari, faţă de cei cu gura mare, faţă de cei care promit enorm. Nu PDL-iştii sunt mai buni ca ieri, ci USL-iştii sunt mai slabi decât păreau în vitrina din opoziţie.

Lupta nici măcar nu se duce între criterii coerente, între bine şi rău, între cinstiţi şi hoţi sau între puternici şi slabi, ci între criterii haotic distribuite, care îi avantajează pe cei obişnuiţi cu atacul în haită, cu tupeul, cu hoţia, cu aplicarea de lovituri şi tehnici pe lângă regulament. Aşadar, dacă USL nu se trezeşte rapid, electoratul va fi foarte confuzionat, când va trage linie şi va vedea că unii sunt (sau par) puternici (gaşca PDL, chiar dacă e plină de incompetenţi şi de malefici), iar alţii par impotenţi şi nu fac repede binele aşteptat (USL, care a dat-o în bară cu referendumul şi cu felul în care şi-a împachetat discursul public, rămânând în terenul politic şi neintrând adânc în terenul economico-social).

Celebra formulă veche a liberalilor, „Prin noi înşine”, rămâne valabilă, dar actualii purtători de drapel din Uniunea Social Liberală se ambiţionează să îi adauge un final sinucigaş: „Prin noi înşine, spre prăpastie!” Dacă asta vor, până la urmă asta vor obţine.

Andrei Păunescu, 5 septembrie 2012