15 noiembrie 2013
Emisiunile trece, perlele rămâne (143)
Legiuutorul,
prezidenţiabilul la preşidenţie şi satul bombat de cutremure
• „Temperatura exterioară care
e afară.” (Marcel Nicolaescu, România TV, 8 octombrie 2013)
Îi pretindem viceprimarului Capitalei să ne dea noi veşti şi pleonasme
despre temperatura „interioară care e în case” şi neapărat să se poziţioneze
legal faţă de temperatura de pe verande, din balcoane şi din corturile
ţiganilor, despre care noi încă nu ştim dacă este „exterioară în spaţiu închis”
sau „interioară în aer liber”.
• „Marea majoritate a
populaţiei nu pot face acest lucru.” (Bogdan Bărbuceanu, România TV, 8
octombrie 2013)
Asta numai pentru că „lumea sunt proşti”, în vreme ce „clasa politică sunt
deştepţi”, domnule avocat.
• „Mie nu cunosc acest
lucru.” (Cristina Pocora, The Money Channel, 6 octombrie 2013)
Nici „eu nu-mi place” să aud aşa ceva, doamnă purtător de cuvânt (strâmb)
al PNL.
• „Piscina din vila Dante
pe care o folosea preşedintele Traian Băsescu pentru a înota.” (România TV, 8 octombrie
2013)
Precizarea „pentru a înota” era absolut necesară, în cazul preşedintelui
Băsescu, ţinând cont de faptul că, în limbajul neacademic, există şi alte
întrebuinţări ale termenului: „a băut la viaţa lui o piscină de whisky”, „stă
la o bere pe marginea piscinei” etc.
• „O problemă semantică ca să...”
(Nicolas
Don, B1TV, 6 octombrie 2013)
Nasol momentul să eliberezi în eter ditamai cacofonia, excat când arătai
cât de murdar se face televiziune în România (la TVR), faţă de Franţa şi
America.
• „Fenomen scăpat de sub control,
sat bombat de cutremure.” (România TV, 6 octombrie 2013)
Bombat sau bombardat, fraţilor? La cutremure, solul de crapă, nu se
bombează, vă spunem noi, mai ales când trăznaia e scrisă pe ecran.
• „Sărbătorim o lună de la
începerea protestelor.” (Realitatea FM, 30 septembrie 2013)
Ştim că frenezia anti sau pro Roşia Montană a cuprins toată ţara, din
cărucioarele bebeluşilor, până-n cele ale invalizilor, dar termenul „a
sărbători” nu e potrivit aici. Se putea spune: „marcăm”, „consemnăm”, „se
împlineşte”... Proprietatea termenilor este la fel de importantă ca
proprietatea aurului. Mai rămâne să spunem că „aniversăm decesul” gramaticii,
„comemorăm naşterea” încă unei serii de semidocţi şi ne aflăm la „tristul
jubileu” al analfabetismului.
• „Magistraţii se vor declara
revoltaţi de declaraţiile a cei doi (Ponta şi Băsescu).” (Realitatea TV, 8 octombrie
2013)
Magistraţii sunt inamovibili, aşa că pot să facă tot ce vor, inclusiv să fie
revoltaţi de dezacordul dintre premier şi preşedinte. Noi ne declarăm revoltaţi
că nu există sancţiuni legale împotriva dezacordurilor de limbaj.
• „E o funcţie publică care
trebuie să impună respect.” (Dumitru Coarnă, Antena 3, 8 octombrie 2013)
Cu o asemenea cacofonie în gură, nimeni nu poată să ceară altora respect,
nici măcar dacă e poliţist.
• „Pot apare elemente noi.”
(Cătălin
Predoiu, Realitatea TV, 6 octombrie 2013)
Nu e bine, domnule fost ministru şi posibil prezidenţiabil! Nu e drept, nu
e just, domnule avocat, să nu cunoaşteţi că verbul este „a apărea” şi nu „a
apare”. Nu e bine...
• „Intenţia legiuutorului!
Să aflăm care este intenţia legiuutorului... Să ne mai descreţim
frunţile.” (Realitatea TV, 8 octombrie 2013)
Exact! Ne-aţi descreţit frunţile, dar ne-aţi încreţit urechile cu neputinţa
de a rosti un cuvânt, totuşi, atât de frecvent folosit, „legiuitorul”. Dacă era
doar o dată, ziceam că a fost o întâmplare, dar consecvenţa dumneavoastră,
domnişoară, ne convinge că nu puteţi altfel.
• „Sunt un om care asta vreau
să fac.” (Crin Antonescu, Antena 3, 8 octombrie 2013)
De obicei, preşedintele liberal vorbeşte corect, dar, de când cu
dezacordurile tot mai dese din Uniunea Social-Liberală, e normal că a început
să scape şi dezacorduri în persoană (corect era „Sunt un om care asta vrea să
facă”, întrucât acordul se face cu „om”, nu cu „sunt” ).
• „Antonescu: minciuna lui
Băsescu TB. devoalată în străinătate.” (pe ecran, Antena 3, 8 octombrie 2013)
Alo! Aho-aho, copii ai tristeţii de la editarea de burtiere TV! Unde vă
treziţi, pe FaceBook, pe Twitter, pe SMS, pe chat, să prescurtaţi „trebuie” chiar
şi pe ecranul televizorului?
• „După dezastrul lui Geoană, PSD
nu a avut un candidat mai bine plasat pentru Preşidenţie.” (Crin Antonescu, Antena
3, 8 noctombrie 2013)
Mamele ne spuneau când eram mici: „dacă nu papi tot” sau „dacă nu-ţi faci
lecţiile”, nu ieşim la joacă. Prezidenţiabilii trebuie să ştie că, dacă nu
rostesc corect numele instituţiei la care aspiră, o să ia na-na şi n-o să aibă
parte de ea. Corect era, evident, „preşedinţie”, care vine de la „preşedinte”,
nu de la „preşidente”.
• „Această ordonanţă riscă ca
să concentreze aceste instituţii media.” (Petre Roman, Realitatea TV, 8 octombrie
2013)
Niciodată, fostul prim-ministru nu a fost tare la limba română, deşi mulţi
fraieri au crezut şi încă mai cred contrariul. Dar, în noua etapă, „omu’ e mai
rău ca oricând” cu limbajul şi ne aduce în casă cacofonia stufoasă „că ca
să...”
• „Cine nu pune în aplicaţie
hotărâri judecătoreşti definitive intră în penal.” (Ecaterina Andronescu, Realitatea
TV, 8 octombrie 2013)
Dar cine nu le pune în „aplicare” ce păţeşte?
• „Crin Antonescu este astăzi
principalul prezidenţiabil la funcţia de preşedinte al României.” (Marius Pieleanu,
Realitatea TV, 8 octombrie 2013)
Ce tare! Noi, idioţi fiind, aveam impresia că eşti prezidenţiabil pentru
funcţia de primar, deputat sau, cel mult, şef de tarabă. Cu această ocazie,
domnul Pieleanu ne-a lămurit că un candidat la preşedinţie candidează la
preşedinţie, ce mai! Propunem ca domnul Pieleanu să preia fără alegeri funcţia
de mogul al perlelor, iar ceilalţi moguliabili să se resemneze.
Andrei
Păunescu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu