Boxerul care câştigă eschivând

            O jurnalistă mi-a povestit că Traian Băsescu i-a mărturisit, acum ceva vreme, că e îngândurat pentru că se apropie de finalul carierei politice şi nu a cunoscut niciodată gustul înfrângerii. Câtă tristeţe ipocrită! Vă daţi seama că preşedintele României înţelege prin victorie şi prin înfrângere numai şi numai ceea ce ţine de palmaresul lui de milog de voturi, adică faptul că a reuşit să păcălească pe toată lumea:

- Statul român comunist, care l-a făcut şi l-a trimis comandant de navă şi şef la misiunea de la Anvers, de unde onorabilul se întorcea cu marfă de contrabandă, din care recunoaşte că a făcut zeci de mii de dolari (ce bine prinde mărturisirea care spală averea, după ce regimul s-a schimbat, constituţia e alta, iar faptele s-au prescris);

- Petre Roman, pe care l-a păcălit să-l facă ministru şi adjunct la partid, după care i-a luat partidul;

- Alegătorii vasluieni, care l-au trimis de două ori în Parlament, unde nu se poate lăuda cu nicio construcţie sau iniţiativă esenţială;

- Theodor Stolojan, pe care l-a convins să-l facă ministru, pentru ca, după câţiva ani, să-i ia preşedinţia, cu lacrimi în ochi;

- Victor Ciorbea, pe care l-a convins să-l facă ministru pentru a treia oară, pentru ca, după puţin timp, să-i dărâme guvernul;

- Radu Vasile şi Mugur Isărescu, pe care i-a convins să-i încredinţeze mandatele 4 şi 5 de ministru al Transporturilor, afirmând apoi, consternant, că România nu are nevoie de autostrăzi;

- Bucureştenii, care l-au ales primar de două ori, cerându-le mereu mai mult, fără să le dea nimic, în afară de haos şi o demisie, ca să ajungă la Cotroceni;

- Românii, care l-au ales de două ori preşedinte şi l-au ajutat de alte două ori, direct sau indirect, să se salveze de la suspendarea definitivă, cărora nu le-a dat decât circ, scandal, guvernări corupte şi răzgândiri şi le-a luat salariile şi pensiile;

- Străinătatea, pe care a convins-o că e o victimă, când a călărit ţara şi neamul cum a avut chef.

Traian Băsescu a izbândit numai în ficţiuni, irealităţi, împrejurări aspiraţionale, adică lucruri nepalpabile: alegerile, nominalizările şi funcţiile în guvern şi partid, procentele partidului său, poziţiile de demnitar, promisiunile niciodată decontate (care au rămas în seama vinovaţilor, mereu alţii decât el, liderul care guvernează discreţionar şi acuză, ca şi cum ar fi în opoziţie). Dacă e să arate ceva făcut de el, nu are ce, pentru că o ţară dezbinată, trasă în mocirlă, nu construieşte, ci se degradează, şi nu are chef de muncă, obosită de atâta pălăvrăgeală politică şi ură.

Victoriile unui om politic adevărat nu ar trebui să fie reuşitele sale personale, ci realizările la care a condus comunitatea. Traian Băsescu nu a realizat nimic la Transporturi (doar că a evaporat flota), nimic la deputăţie, nimic la primărie, nimic la Preşedinţie, dar e fericit că nu l-a învins nimeni la vot până acum, iar, dacă l-a învins, la referendumul din iulie 2012, cu 88% la 12%, e, totuşi, mulţumit că o chichiţă formală l-a păstrat în jilţ. Victoriile lui Traian Băsescu sunt exclusiv politice, neurmate de ce este mai important în politică, şi anume programe finalizate şi progres.

Traian Băsescu este ca un boxer care cere mereu să intre în ring şi care se bucură că reuşeşte să scape de lovituri prin fugă şi eschive, fără să puncteze activ, aranjându-şi victoriile la cântar, adică la masa verde.

Falsa îngrijorare, amestecată cu ipocrizie paranoidă, cu care se plângea ziaristei că e trist că - vai, vai! - nu ştie gustul înfrângerii se poate completa acum cu o nouă victorie a mereu cerşetorului de voturi (cu excepţia ultimului referendum, când a cerut poporului boicotarea, ştiind că nu are nicio şansă să aibă mai mulţi susţinători decât contestatari), care stă cocoţat pe un munte de eşecuri ale realităţii create de el, dar se simte bine că are palmaresul nepătat de înfrângeri electorale.

Andrei Păunescu, 22 august 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (99)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Sigur că probabil aproape circa

• „Această poveste noi nu o înghitem.” (Crin Antonescu, 21 august 2012)

Nici noi nu o „înghitem” şi nici atât nu o înghiţim.

• „Statui ale sportivului de 3 metri înălţime.” (România TV, 17 august 2012)

Cine are trei metri, statuia sau David Beckham, că nu e prea clar?

• „Mă îngrijorează vestea care vine din politică care e rea.” (Petre Roman, România TV, 21 august 2012)

Continuă maratonul cacofoniilor scăpate de fostul premier. Astăzi, un exemplu cu mai multe variante de lectură, în progresie digestivă: 1) că+care = love, dacă scaunul e normal; 2) că+care+e rea = purgaţia e neplăcută, doar dacă e vorba de diaree sau constipaţie.

• „Eu doisprezece minute am tăcut.” (Cristian Boureanu, Realitatea TV, 21 august 2012)

Mai bine mai tăcea puţin, decât să intervină cu un dezacord ca ăsta, după atâta amar de vreme cu gura închisă (pentru domnul Boureanu, douăsprezece minute fără să vorbească sunt o eternitate),

• „Executivul va termina finalizarea acestor liste... prin încheierea numărării.” (Maria Toader, Antena 3, 20 august 2012)

Şi cu „epilogul sfârşitului” scandalului cum rămâne? Cerem „săvârşirea isprăvirii” şi „gata, în fine, punerea capătului” crizei politice prin „isprăvirea deznodământului”!

• „Îi rog să se sesizeze din oficiu.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

Vă credeţi oficiu, domnule general?

• „Curtea Constituţională se reuneşte să valideze invalidarea referendumului.” (Realitatea FM, 22 august 2012)

Tema obsesivă a suspendării preşedintelui Traian Băsescu a afectat grav discernămîntul şi vocabularul vorbitorilor din mass-media. Existau şi alte soluţii, nu era inevitabilă această formulare (de exemplu: să consfinţească invalidarea).

• „Vă rog pe toţi din structurile deconcentrate să vă concentraţi...” (Victor Ponta, Antena 3, 16 august 2012)

Probabil că personalul din structurile concentrate este rugat să se relaxeze.

• „Concordia avea doar doi jucători acolo: Wellington şi Purece.” (Digi Sport TV 1, 17 august 2012)

Globalizarea şi pacea mondială au cuprins şi Chiajna. Asistăm la concordia dintre un brazilian cu nume de englez şi un român cu nume de insectă.

• „Scrumbia albastră are oscioare mici... Meseria mea e limba română.” (Mircea Dinescu, Realitatea FM, 19 august 2012)

Meseria bine stăpânită, mai ales dacă este autodeclarată astfel, presupune şi evitarea greşelilor. Putea fi osciorul altfel decât mic?

• „Hai să-i rupem mâna lui Mona Pivniceru.” (Dan Constantin, Antena 3, august 2012)

Corect gramatical (şi deloc de dorit în realitate) era fie să-i rupem mâna „Monei”, fie „lui Pivniceru”, în niciun caz „lui Mona”. O fi având forţă de bărbat doamna (fost) judecător şi magistrat, dar, în propoziţie, trebuie să rămână 100% la feminin.

• „I se aduc îngrijiri medicale la domiciliu acasă.” (Realitatea TV, 17 august 2012)

Se poate să fii acasă pe stradă? Da! Aurolacii sunt dovada. Se poate să fii la domiciliu, dar nu acasă? Da, dacă nu te simţi bine în propria casă. Numai că ştirile nu sunt scena sofismelor, a străbaterilor speculative şi a poeziei absurde, unde totul e posibil. Ne întrebăm şi noi, nu dăm nimănui cu pleonasmul în cap.

• „Trebuie neapărat să urmeze sfatul medicului.” (Realitatea FM, 22 august 2012) • „Revin încă o dată şi spun.” (Cătălin Striblea, România TV, 16 august 2012) • „Citaţia e scrisă imediat pe loc.” (Antena 3, 17 august 2012)

Poftiţi! Spuneţi câte pleonasme vreţi, că emisiunile merg oricum înainte. Dar şi noi, pe urmele voastre.

• „Multe nu trebuie să facă procurorii, dar totuşi fac.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 16 august 2012)

„Însă cu toate acestea”, justiţia nu merge cum ar trebui.

• „Dacă tot au pus la punct detaliile pentru nuntă, cuplul Vanghelie-Oana Mizil urmează să se mute împreună.” (România TV, 16 august 2012)

O fi cuplul format din doi, dar substantivul rămâne la singular şi la fel trebuie să rămână şi verbul.

• „Scandalul Silviu Prigoană-Adriana Bahmuţeanu. Protecţia Copilului va demara o anchetă pentru a vedea care dintre cei doi îndeplinesc condiţiile.” (România TV, 16 august 2012)

Corect ar fi fost „care îndeplineşte”, pentru că pronumele relativ „care” este la neutru singular.

• „Care este scopul acestor procurori...” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 14 august 2012)

Cât de urât! Ce scop josnic, chiar falic!

• „Evident sigur, CSM să demareze anchete.” (Victor Ponta, Antena 3, 15 august 2012)

„Să înceapă pornirea şi demararea” odată!

• „Elemente care ţin de practica calităţii de preşedinte.” (Mihai Răzvan Ungureanu, Realitatea TV, 14 august 2012)

OK, profesore! Intelectualul subţire cu cacofonii grosolane se ţine. Poate că fostul premier fast-forward crede că se ajunge preşedinte prin cacofonie, după modelul idolului Băsescu?

• „PDL ţine să reamintească încă o dată guvernului.” (Cristian Preda, România TV, 20 august 2012)

Profesorii adevăraţi repetă până le intră proştilor în cap. Ce, să ne supărăm acuma pentru un pleonasm oarecare?

• „Artista a venit însoţită alături de...” (România TV, 16 august 2012)

Mai bine că n-a venit „singură şi solitară”, că i se făcea „frică şi teamă”.

• „Nu că domnului Helvig nu i-ar place Lady Gaga.” (Victor Ponta, Realitatea TV, 14 august 2012)

Nouă ne-ar plăcea ca premierul să folosească forma corectă a acestui verb, care rămâne de conjugarea a doua (a plăcea – plăcere) şi nu va deveni de conjugarea a treia (a place – placere), nici prin ordonanţă de urgenţă.

• „Cum se ia imobile şi scot oamenii în stradă.” (Maria Grapini, Antena 3, 14 august 2012)

Se ia dacă ar fi unul, dar, fiindcă spuneţi că sunt mai multe, se iau. De multe ori prin abuz, aşa cum se foloseşte şi limba română.

• „Alexandru Şerbănescu este unul dintre marii aşi ai aviaţiei româneşti.” (Radio România Actualităţi, 18 august 2012)

Există şi „mici aşi” în vreun domeniu? Termenul „as” conţine ideea de mare, tare, grozav. Altfel, exprimarea sună ca un „ass”.

• „Sunt nişte mici detalii pe care le avem.” (Damian Drăghici, Realitatea FM, 19 august 2012)

Adâncit în dialogul cu Mircea Dinescu, marele naist nu ne-a spus nimic despre „uriaşele detalii” şi nici despre „imensele amănunte”. Atunci spunem noi: evitaţi pleonasmele! Mare lucru că am avut parte de acel „pe care” corect, tot mai rar în vorbirea de astăzi.

• „Românul (Horia Tecău), împreună cu suedezul (Robert Lindstedt) au învins.” (Digi Sport 3 TV, 20 august 2012)

Corect era la singular, pentru că, măcar din punct de vedere gramatical, românul a învins, desigur, împreună cu suedezul. Probabil că meritele celor doi jucători de tenis au fost egale în teren, dar, în frază, românul este subiect, suedezul este subordonat, iar pluralul se putea folosi doar dacă între cei doi se afla conjuncţia coordonatoare „şi”.

• „Ne-au sunat lumea plângând.” (Antena 3, 14 august 2012) • „Toată lumea aşteaptă să răsufle uşuraţi.” (Antena 3, 21 august 2012)

Confuzie tipică între sensul cuvântului (lumea = mai mulţi oameni) şi forma sa gramaticală (singular), care duce la dezacordul în număr cu adjectivul sau verbul.

• „Lady Gaga a reuşit să ne surprindă şi să ne uimească pentru totdeauna.” (Antena 3, 16 august 2012)

Ar fi fost culmea ca solista americană să vină până la Bucureşti, în vârf de carieră, cu cea mai mare scenă dintre câte a văzut ţara noastră, să ne surprindă, dar să nu ne uimească.

• „Acestea sunt sforării a unor oameni... Există Registrul Naţional de Evidenţă al Persoanelor...” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

Ba nu! Există numai Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. Nu registrul e al persoanelor, ci evidenţa e a persoanelor. De fapt, registrul e al cui are nevoie pentru câştigarea alegerilor. Vorbitorul a nimerit numai pe alături, probabil intrigat de acele sforării ale unor oameni.

• „Această situaţie groaznică o transformă pe România într-o ţară bananieră.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

Pe cine? Pe România? Dar ce, România e o fetişcană, pe care să o transforme cine vrea, cu o minciună sau cu o mărgică? E posibil aşa ceva? E posibilă atâta mizerie? Se pare că da.

• „E incompletă informaţia care au primit-o... Datele care le am... Cu experienţa care-o am vreau să mai spun încă un lucru... Aceşti oameni care-i vedem la TV... Cineva va trebui să răspunde” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

La atâta experienţă, la atâta simţ critic, ne aşteptam la mai multă respectare a acuzativului cu prepoziţia „pe” şi la forma corectă a verbului.

• „Acţiunea e pompieristică. Sigur că probabil trebuie să producă efecte... Cert este că este o brambureală organizată...” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

În România, „brambureala organizată” nici nu mai pare o expresie absurdă, iar ce e sigur devine repede probabil.

• „În România, cu sânge s-a construit o democraţie şi un stat de drept.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

Da, „s-a” construit „ambele două”, dar strâmb.

• „În primul rând, să-ncep cu următorul lucru... În acest tumult, au fost prinşi în vâltoare.” (Pavel Abraham, Antena 3, 14 august 2012)

Cum o fi să-ncepi cu al doilea lucru? Cum o fi tumultul, static? Cum o fi vâltoarea, liniştită?

• „Din aproape circa 800 de votanţi, 80% au fost pe listele suplimentare.” (Antena 3, 15 august 2012)

Restul de „vreo aproximativ” 20% au fost pe listele permanente, alături de morţi, de cei plecaţi din ţară şi de cei fără buletin valabil.

• „S-a duelat împotriva nemţoaicei.” (Radio Bucureşti FM, 31 iulie 2012)

Parcă nu ar fi vorba de o confruntare la Olimpiadă, ci de o luptă între cavaleri, care se duelează pentru o femeie sau o cauză. Verbul a se duela cere numai prepoziţia „cu”, pentru că ideea de „împotrivă” este inclusă.

• „Suntem enorm de mulţi... nu vrem să coabităm cu Băsescu” (Mircea Badea, Antena 3, 15 august 2012)

Şi sunt „infim de puţini” care vor să coabiteze cu Uraganul Băs (printre ei, mulţi fripturişti şi multe slugi de vocaţie).

Andrei Păunescu

Să fim optimişti: se poate şi mai rău!

Sport

 

Situaţia sportului românesc este atât de proastă, încât e mai uşor să-i vedem puţinele bune, decât să-i amintim nenumăratele rele. Situaţia seamănă cu un dezastru pe care-l vedem în direct, competiţie după competiţie, şi aminteşte cum, recent, la Europenele de fotbal, când Germania dădea al patrulea gol Greciei (4-2 a fost scorul final), comentatorul nostru TV filosofa dubitativ: care e veriga slabă a grecilor? Serios? Păi despre o verigă slabă vorbim, când toată echipa grecilor era ferfeniţă? La fel - în sportul nostru. Să căutăm punctele slabe, când toată mişcarea noastră sportivă se apropie de dezastru? Aproape toţi pilonii îi sunt demolaţi. La fotbal stăm prost, „în schimb” a început prăbuşirea şi la celelalte discipline, unde făceam performanţă (cum ar spune cineva care face ca prostul pe deşteptul cu limba română).

Suntem varză şi ne mirăm de ce pute. Pute pentru că s-a stricat, în străvechiul nostru butoi cu dezinteres, în care n-am mai suflat, pentru primenire, nici aer şi nicidecum bani. Avem parbrizul crăpat de la un capăt la altul, încercăm să-l lipim cu scuipat şi ne mirăm de ce vedem deformat, de ce ne cad cioburi în poală şi de ce curentul ne intră în ochi. Un zid năruit nu se poate repara cu o linguriţă de lipici.

La Olimpiada de la Londra din iulie-august 2012, cu cele nouă medalii (două de aur, cinci de argint şi două de bronz) am obţinut cele mai proaste rezultate din ultimele şase decenii (la Helsinki, în 1952, am luat una de aur, una de argint şi două de bronz), dar încă nu am arătat tot ce putem. În rău, desigur! Pesimiştii ar spune că mai rău nu se poate, dar noi, optimişti, spunem: ba da, se poate mult mai rău! Staţi să vedeţi cum o să fie când nu o să mai obţinem niciun aur, când o să jubilăm dacă vreun vâslaş rătăcit sau vreo gimnastă solitară o să ia un bronz, de prăsilă. Acum, încă e bine: luăm un aur la gimnastică feminină (Sandra Izbaşa la sărituri), pe teritoriul unde băteam tot, decenii şi decenii. Luăm încă un aur, la tir (Alin Moldoveanu) şi ne mai plângem, când concurăm contra unor sportivi care, de mici, au la dispoziţie săli, echipamente, antrenori, alimentaţie specializată, şcoli, mentalitate şi răsplată pe măsură?

O vreme, prin lume, au făcut glorie sportivi plecaţi de la noi, fie la mari echipe străine private (mai ales fotbalişti şi handbalişti), fie sub drapele naţionale care i-au înfăşat, adoptiv (mai ales în tenisul de masă şi de câmp). Acum, nu prea mai avem nici ce exporta, pentru că s-a strâns laţul şi a ajuns prea aproape de gât şi de par. A trecut până şi vremea în care emigrau ultimele serii de sportivi performanţi, care se apucaseră de treabă în vremea când mai exista în România interes guvernamental pentru educaţia fizică şi plecau în străinătate pentru că la noi se deteriorau continuu condiţiile de pregătire şi de recompensă. Acum, la nivelul cel mai de jos, ne holbăm şi suntem surprinşi că nu mai răsare aproape nimic, după ce – vai, ce mirare! – nu am însămânţat nimic. O să ajungem să mai urcăm pe podiumuri numai ca efect al vreunei iniţiative private ocazionale sau al talentului atipic al vreunui atlet, care merge contra curentului general de sărăcie şi nepăsare.

Încercarea noastră de a face performanţă sportivă internaţională, când statul nu investeşte la nivel naţional, este ca încercarea de a bea cu strecurătoarea. Cum să strângem apă de ploaie în plasa de pescar? Nu vom reuşi separat, pe un câmp de bătălie unde nu se reuşeşte decât împreună.

Andrei Păunescu, 14 august 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (98)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Loganul lui Băsescu DFK

• „Loganul B 59 defeca.” (Cătălin Striblea, România TV, 9 august 2012)

Ce făcea maşina? Păi autoturismele se duc şi ele la WC? Desigur, căutăm noi nod în papură şi sonorităţi urâte în orice. Dar aşa am auzit pe post, când se arăta că Traian Băsescu foloseşte fie trei Loganuri identice, fie un Logan al serviciilor secrete cu trei numere diferite, printre care şi B 59 DFK. Proastă inspiraţie să-i dai tocmai dlui Băs numărul DFK

• „Europa şi America spune.” (Dan Diaconescu, România TV, 10 august 2012)

„Face” şi ele ce poate, ca „să trăieşte”.

• „Diferenţa va fi la posesie: vom vedea Barcelona cu 70% şi Dinamo cu 20%.” (Gheorghe Hagi, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Şi în restul timpului (diferenţa de 10%) ce se întâmplă? Stă mingea la comentatori, la spectatori?

• „La ei trebuie să aleargă mingea.” (Gheorghe Hagi, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Când românii „trebuie să joacă” cu catalanii, iar marii fotbalişti „se apucă să comentează” la TV, apar şi astfel de faulturi la limba română.

• „Vestitul Taki-taka.” (Cătălin Munteanu, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Obosit şi năucit după ce Barcelona lui Messi a făcut ce-a vrut cu ei, dinamoviştii, în amicalul de pe Arena noastră Naţională, mijlocaşul a uitat exact formula „vestită” pe care a invocat-o, pronunţând-o greşit (corect era Tiki-taka, scris şi tiqui-taca în spaniolă), adică jocul supercombinativ, care încurcă şi limba adversarilor.

• „Miza e decât să încerce să se ridice la nivelul spectacolului.” (Bogdan Stelea, Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Mai spunem o dată, si pentru fotbalişti: „decât” se foloseşte numai la formele negative, în rest trebuie aleşi termenii „numai” şi „doar” („Miza nu e decât...” sau „Miza e doar...).

• „Cei mai buni fotbalişti din lume vor ajunge la Bucureşti cu un charter special.” (Realitatea FM, 9 august 2012)

Charterul e o cursă specială prin definiţie, dragi vorbitori de prostii de la radio şi TV. Ţinând cont de faptul că am mai auzit această greşeală, expresia dvs nu este decât un „unicat de serie”.

• „În gazon a intrat echipa extratereştrilor.” (Dinamo – Barcelona 0 -2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Aşa o fi: se pare că extratereştrii intră unde vor ei, chiar şi sub pământul noului nostru stadion naţional.

• „Repet încă o dată: domnul Dobre – un om deosebit, un om cu realizări deosebite.” (Valeriu Tabără, Realitatea TV, 12 august 2012) • „Orice hotărâre, înainte s-o publicăm în Monitorul Oficial, s-o revedem încă o dată.” (Valeriu Tabără, România TV, 13 august 2012)

Specialist în agricultură şi partide, unde a fost de două ori ministru şi demnitar în trei partide, domnul Tabără îşi poate lua masteratul în pleonasme, pe care le cultivă la posturi diferite, zi după zi.

• „În Statele Unite a durat o lună numărarea voturilor, când a fost ales Bush, şi nu s-a rupt Statele Unite.” (Val Vâlcu, Prima TV, 13 august 2012)

Probabil de-aia avem aici singularul greşit în loc de pluralul necesar: pentru că America a rămas unită!

• „Totul este pus la punct până-n cel mai mic detaliu.” (Oana Roman, Antena 2, 9 august 2012)

Aşa trebuie să fie când vrei să faci o „mare mega-afacere”.

• „Procurorii, în calitate de slugi a lui Băsescu.” (Radu Mazăre, Realitatea FM, 9 august 2012)

Dezacordul (a, în loc de ale) ar putea fi justificat numai prin prisma faptului că o parte din societatea românească încă face plecăciuni în faţa lui Traian Băsescu, iar această parte este de un fundamentalism compact, singular.

• „Chipciu cu mingea la balon.” (Spartak Trnava – Steaua Bucureşti 0-3, Radio România Actualităţi, 9 august 2012)

Nu am aflat nimic despre portarul cu „palma la mână”, despre atacantul cu „glezna la picior” şi arbitrul cu „buza la gură”.

• „Ne-am bătut capul astăzi ce e cu acest Logan al lui Traian Băsescu.” (Cătălin Striblea, România TV, 9 august 2012) • „Timpul alocat emisiunii se apropie de final.” (Mihaela Arion, Radio Bucureşti FM, 7 august 2012) • „Timpul a trecut în favoarea handbaliştilor francezi.” (Jocurile Olimpice - Londra 2012, Franţa – Suedia 22-21, TVR 1, 12 august 2012) • Timpul alocat acestei emisiuni s-a terminat.” (Realitatea TV, 9 august 2012)

Felicitări! Şi în emisiunile sportive, şi în cele politice, şi în cele medicale, acelaşi ligament (pul+a, pul+a, pul+a, pul+a) care, de atâta amar de vreme, umple, irefutabil, gura vorbitorilor.

• „E greu să cópii originalul.” (Dinamo – Barcelona 0-2, Realitatea TV, 11 august 2012)

Dar e şi mai greu să copiezi vorbirea corectă.

• „Asta a fost prima activitate primordială: au fost transportaţi la spital.” (Victor Lefter, Antena 3, 10 august 2012)

Vrem să ştim ce s-a întâmplat şi cu a doua activitate secundă, şi cu ultima activitate finală.

• „Niciunul dintre acuzaţi nu recunosc fapta.” (Felicia Moga, Antena 3, 10 august 2012)

Caz tipic de harababură în acordul în număr, de confuzie între subiect şi alte părţi secundare de propoziţie. Asta fiindcă „învăţământul s-au purtat urât” cu unii elevi, iar şcolii „nu-i plac gaşca” de agramaţi.

• „Domnul Rus era ministru când rostea această frază, ăăă, această propoziţie: eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie.” (România TV, 10 august 2012)

Hotărâţi-vă, doamnă: frază sau propoziţie? Noi zicem că „v-aţi corectat greşit”, era mai bună prima variantă, „frază”, din simplul motiv că există două predicate care nu au loc în aceeaşi propoziţie şi pe care vi le-am subliniat, în caz că nu ştiţi ce sunt alea.

• „Au fost aduşi la Spitalul Bagdasar – Arsenie... Ambii au suferit traumatisme craniane.” (Antena 3, 10 august 2012)

Trei precizări: 1) Marele medic nu s-a numit Arsenie, ci Arseni; 2) Numele spitalului nu este al unui singur om, ci este dat de doi mari neurochirurgi români, Dumitru Bagdasar şi Constantin Arseni; 3) Problemele de care se ocupă neurochirurgia sunt la cap, se numesc craniene, termenul „craniane” nefiind acceptat nici măcar în cazul celor care au grave deficienţe de cunoaştere a limbii române. Pe agramaţi cartea îi vindecă, nu neurochirurgii.

• „Cele mai interesante atracţii sunt topoganele.” (pe ecran, la Antena 3, 10 august 2012)

Amatorii de joacă prin „ăpi” pot merge în noul parc „acfatic” de la Chiajna în „trelinguri”, cu „lăbi” de scafandru şi „ăripi” de protecţie, pentru că au la dispoziţie „dulaburi” pentru obiectele personale.

• „În spatele meu sunt două familii care-şi plâng soţul – tatăl a şapte copii.” (Antena 3, 11 august 2012)

Mare om, mare bărbat, dacă era soţ la două familii prietene.

• „Principala sarcină care o are Curtea Constituţională.” • „Pentru ardeii care azi plătesc 3 lei noi, voi plăti 3,5 lei.” (România TV, 11 august 2012)

Un sfat prietenesc: renunţaţi la vreo două kile de „ardei care” îi puteţi cumpăra mai târziu şi, cu cei 6-7 lei economisiţi, mergeţi la tarabe, la Universitate, unde întrebaţi de cărţi de gramatică, orice ediţie, orice an de apariţie, în care veţi găsi, invariabil, că prepoziţia „pe” este obligatorie în asemenea construcţii ale cazului acuzativ.

• „Vor bătea clopotele în localitatea Buzescu, acolo unde Dan Finuţu avea locuinţa.” (România TV, 11 august 2012)

„Vor bătea” până „vor cade” în bernă steagurile şi „vor dădea” lacrimi şi până „vor scri” cronicarii despre viaţa şi moartea liderului ţigan.

• „Trei persoane sunt grav rănite. Una dintre ea – în stare gravă.” (România TV, 11 august 2012)

Şi încă o problemă: „unul dintre tine” bate câmpii agramat.

• „Victor Ponta salută comunicatul parchetului de pe Înalta Curte de Casaţie.” (Antena 3, 14 august 2012)

În primul rând, nu ştiam că se pune parchet pe acoperişul instituţiilor noastre. În al doilea rând, nu e vorba despre Înalta Curte, ci despre Curtea Constituţională, care e cu totul altceva.

• „Răspunsuri prea rapizi la comenzi politice.” (Realitatea TV, 12 august 2012)

Răspunsurile rapizi le dau vorbitorii grăbite.

• „USL-ul desconsolidează instituţiile.” (Adriana Săftoiu, Prima TV, 13 august 2012)

Nu era mai simplu şi corect să spuneţi „slăbeşte”, „periclitează” sau „şubrezeşte”? Limba română are destule variante corecte, ca să nu fim obligaţi să improvizăm strâmb.

• „Sper că justiţia va găsi calea justă!” (Ioan Rus, Antena 3, 13 august 2012)

Adânc spus. Totuşi, ţinând cont de injusteţea atâtor metode juridice şi sentinţe de la noi, speranţa ex-ministrului de interne este justificată, chiar dacă e construită pe o tautologie.

• „După aproximativ o oră, ulterior se va merge la biserică... cu două dricuri exact la fel.” (Sonia Simionov, Antena 3, 13 august 2012)

Pereche de pleonasme, spuse în direct, la distanţă de numai câteva secunde, ca să ne dăm seama „fix precis pe loc deodată, nu apoi mai târziu” că reporteriţa vorbeşte „prost aiurea nasol greşit” deloc întâmplător.

• „Spitalele astea pe care le-a făcut Ceauşescu – să-i dea Dumnezeu sănătate!” (Dan Diaconescu, OTV, 13 august 2012)

Ce să-i dea lui Ceauşescu? Sănătate? Păi n-a murit de două decenii şi ceva? Sau poate Dan Diaconescu, spre a avea un argument şoc la prezidenţiale, l-a găsit viu pe fostul preşedinte prin Iran sau Coreea de Nord şi o să-l aducă în direct, cu Elodia, imediat ce o să o găsească şi pe ea, oricum o fi: vie, moartă, leşinată, întreagă, ciopârţită sau dizolvată în acid.

• „Maşini cât de cât identice.” (Dan Diaconescu, OTV, 13 august 2012)

Chiar dacă Dan Diaconescu, la cele 50 de kile pe care recunoaşte că le are, conduce un uriaş Rolls Royce, trebuie să-i spunem că astfel de maşini mai există şi la alţi proprietari. Aşa că trebuie să se decidă: fie „cât de cât”, fie „identice”. Laolaltă nu se poate, decât dacă se face un referendum cu „aproximativ 100%” votanţi pentru abrogarea gramaticii curente.

• „O scurtă povestioară.” (OTV, 13 august 2012)

Povestioara nu poate fi decât scurtă, la fel cum epopeea nu poate fi decât lungă. Dacă nu ne credeţi, spuneţi-ne o „povestioară uriaşă”, apoi o „scurtă epopee”.

• „Se încearcă ca autorităţile...” (Antena 3, 8 august 2012)

De obicei, cacofonia este o eroare verbală simplă, care sună atât de urât, încât începe să miroasă. Uneori, ea este atât de imprevizibil alcătuită, încât ne surpinde şi pe noi, aşa cum se întâmplă în acest caz, când ni se oferă, involuntar, o formă de plural, imperfect, la persoana a treia (că-ca-au) a verbului pe care ne jenăm să-l amintim în variantă natur.

• „Dacă bifezi varianta corectă, a doua zi participi la extragerea la sorţi.” (Realitatea TV, 9 august 2012)

Iată cum, prin truda vorbitorului, pot coabita eronat cele două variante corecte („extragere” şi „tragere la sorţi”).

• „Trebuie să se restituie înapoi şi banii pensionarilor.” (Antena 3, 14 august 2012) • „În ciuda vremii, au fost însă şi curajoşi.” (România TV, 11 august 2012)

Dar însă totuşi cu toate acestea mai există curajoşi bravi netemători temerari, neînfricaţi şi îndrăzneţi! Aşadar deci prin urmare nu sunt pierdute şi irosite speranţele şi nădejdile, câtă vreme există pleonasmele care ne produc lacrimi, când de râs, când de plâns.

Andrei Păunescu

Emisiunile trece, perlele rămâne (97)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Am auzit cu gura mea

• „Ponta a spus, l-am auzit cu gura mea, că prezenţa la vot a fost de 46,7%.” (Radu Banciu, B1TV, 3 august 2012)

Nu aveam nicio îndoială că Radu Banciu vorbeşte cu fundul, că pipăie cu ochii şi că simte cu negreala din cerul gurii, aşa că nu ne miră când recunoaşte în direct că aude cu gura.

• „Nu se pot actualiza listele electorale, aşa cum ne-a promis Victor Ponta şi Ioan Rus.” (Traian Băsescu, România TV, 4 august 2012)

Să nu vorbim despre promisiuni, domnule preşedinte suspendat, ci doar despre acordul dintre subiect şi predicat, căci şi pe el l-aţi încălcat. N-am găsit altă rimă, să trăiţi...bine!

• „Am înţeles supărarea şi repercursiunile politice şi mediatice... Toate schimbările în ceea ce privesc taxele şi impozitele...” (Victor Ponta, Antena 3, 8 august 2012)

Atenţie, domnule premier, la fiecare sunet, la fiecare literă în plus, la fiecare dezacord, că o să daţi socoteală pentru plagiat, în faţa specialiştilor în mutilat limba română, care au făcut primii gafele astea.

• „Măsurile de resuscitare au durat vreo aproximativ o oră.” (Antena 3, 5 august 2012)

Protestăm! Pleonasmul nu este complet: vreo aproximativ în jur de cam circa...

• „Am intrat în Alianţa Nord Atlantică, un deziderat atât de dorit de poporul român... Mulţumim pentru această onoare care ne-o face... A fost o remarcă cât se poate de serioasă a academicianului Nicolae Breban... Cei cincizecişidoi de ani de comunism 1947-1989.” (Radu Tudor, Antena 3, 5 august 2012)

Am urmărit cu atât de mare atenţie excelenta emisiune „Punctul de întâlnire” a lui Radu Tudor, cu Ilie Şerbănescu şi Dinu C. Giurescu, încât ni s-au agăţat de urechi şi de pix şi greşelile. Deci: 1) deziderat = dorinţă, adică avem un pleonasm; 2) lipseşte prepoziţia „pe” a acuzativului (corect era: onoarea PE care ne-o face); 3) „că-cât” este o cacofonie clasică; 4) între 1947 şi 1989 sunt 42 de ani, nu 52, chiar dacă, fiind de comunism, multora li s-au părut mult prea lungi, mult prea grei, adică mult mai mulţi.

• „Decizii spontane, bruşte, abrupte ale preşedintelui.” (Vlad Nistor, Realitatea TV, 6 august 2012)

Domnule profesor, cele trei cuvinte înseamnă cam acelaşi lucru. Vorba aceea: trei cuvinte-ntr-unul singur: suficient, destul, ajunge!

• „Mă-ntorc din nou la ăştia cu utilităţile.” (Mircea Badea, Antena 3, 5 august 2012)

Dincolo de pleonasm, e un mare adevăr: birocraţia şi nesimţirea monopolistă ne mănâncă viaţa, făcându-ne să mergem mult prea mult la ghişee, ca tot noi să le dăm bani.

• „Ce se fac cu cei plecaţi în vacanţă?” (Traian Băsescu, Antena 3, 3 august 2012)

Întrucât preşedintele suspendat nu vorbea şi despre cei care numără electorii, ci punea întrebări impersonale, avem de-a face cu o formulă greşită (corect era „Ce se face cu cei...”) şi cu un Traian Băsescu în derivă, care nu mai vorbeşte corect, ca pe vremea când era pe cai mari, pe iepe docile şi pe voturi multe.

• „Acei milioane de români.” (Marius  Niţu, România TV, 3 august 2012)

Mai trebuie să subliniem că era corect să se spună „acele milioane”? Se pare că da.

• „Adică care sunt cauzele profesionale.” (Andreea Paul Vass, România TV, 8 august 2012)

După guvernarea urât mirositoare a PDL, din care tocmai a făcut parte, doamna Vass a comis o greşeală infimă cu această cacofonie grosolană, dând populaţiei noi argumente să tragă apa cât mai repede.

• „Să nu mai râdem de femeile care-şi aranjează cucuii” (Radu Banciu, B1TV, 3 august 2012)

Haideţi să stabilim două chestiuni: 1) pluralul de la cucui să rămână cucuie şi 2) Radu Banciu să nu îşi mai deconspire public teama de cucuie, doar din motivul că, pe capul său, orice cucui, oricât de mic, se vede uşor, pe luciul rămas.

• „Autorităţile au început demersurile pentru a aduce trupul artistei Mihaela Ursuleasa în ţară.” (Realitatea TV, 4 august 2012) • „Anca Pandrea este tot timpul alături de Iurie Darie.” (România TV, 8 august 2012)

Aşa cum Crin Antonescu Interimarul l-a anunţat pe Traian Băsescu Suspendatul că nu va scăpa de el decât dacă îl omoară (Traian pe Crin), şi noi îi anunţăm pe utilizatorii de ligamente grave (pul+a) că nu scapă de noi, decât după ce trec la formulări suportabile.

• „Îmi place muzicile şi vreau să le ascult mereu.” (Realitatea TV, 4 august 2012)

Vorbitorul, un copil, a fost foarte aproape de corectitudine, dacă nu se complica şi folosea cuvântul simplu „muzica”.

• „Libanezul s-a transformat într-un mare crai al lumii mondene... îl vedeam în baruri cu tinere domniţe.” (Prima TV, 4 august 2012)

1) Ce parfum de pleonasm în fraza aceasta! 2) Cum ar fi fost ca fostul soţ al Oanei Mizil să umble cu domniţe bătrâne?

• „Maia Morgenstern va avea un rol în filmul în care va juca Sharon Stone şi Andy Garcia.” (Prima TV, 4 august 2012) • „Primarul şi echipa sa a reuşit să paveze 70 de metri pe zi.” (România TV, 8 august 2012)

Dezacorduri tipice, din cauza necunoaşterii raporturilor de coordonare sau subordonare pe care le creează în frază conjuncţiile şi prepoziţiile. Dacă avem conjucţia coordonatoare copulativă „şi”, primarul şi echipa (respectiv Sharon Stone şi Andy Garcia) alcătuiesc un subiect multiplu, care cere pluralul verbului. Dacă am fi avut prepoziţia „cu”, primarul era subiectul, care pava împreună cu echipa, şi mergea singularul. La fel şi în cazul actorilor străini, veniţi să lucreze în România. Asta e limba noastră: forma schimbă construcţia şi nu are mereu prioritate logica faptelor.

• „Pregătirea nuntei fiicei sale, Elena.” (Denisa Pascu, România TV, 4 august 2012)

Se pare că reporteriţa Denisa este contaminată de felul de a vorbi al celei despre care relatează (Elena Băsescu).

• „Familia şi copiii mei nu face aşa ceva.” (Georgeta Corduneanu, Antena 3, 3august 2012)

Ei nu „face”, iar noi nu „tacem”, şi  „scrim”.

• „Domnul preşedinte interimar Petru Filip al Senatului.” (Valeriu Zgonea, România TV, 8 august 2012)

Preşedintele Camerei Deputaţilor, republican convins, dintr-o eroare de topică, îi acordă omologului de la Senat un titlu de care nu am auzit până azi. Ştiam că regele Mihai I este „Al României”, dar nu ştiam de capetele încoronate „Ale Senatului” (coroană sau tichie îi mai trebuie domnului Filip...). Corect şi fără echivoc era: Petru Filip, preşedinte interimar al Senatului, sau preşedinte interimar al Senatului, Petru Filip.

• „Coincidenţa n-a fost întâmplătoare.” (Prima TV, 4 august 2012)

Dar cum? Programată?

• „Şi-aşa că când voi întâlni bărbatul ideal...” (Loredana Sachelaru „Xonia”, Prima TV, 4 august 2012)

„Că când”, nicio femeie nu va găsi bărbatul ideal. Nici măcar româncele revenite din Australia, adoptate de posturile TV, cărora le place, obsedant şi agramat, să ne distreze, deşi noi nu vrem asta pe orice cale („We love to... ui lăv tu, we love to entertain youuu...”)

• „S-au deplasat o echipă de poliţişti.” (Radu Mazăre, Antena 3, 8 august 2012)

Or fi poliţiştii echipă, dar substantivul rămâne la singular, iar predicatul trebuie să se acorde în număr cu subiectul. Asta deşi pedeliştilor şi băsiştilor „nu le plac mazărea”.

• „La amiază maximele vor depăşi cu siguranţă peste 40 de grade.” (Realitatea TV, 7 august 2012)

Canicula se pare că duce la pierderi de discernământ în rândul vorbitorilor din mass-media.

Andrei Păunescu

Băsescu şi Socrate

După ce şi-a pierdut şi farmecul, şi credibilitatea, şi sacul cu promisiuni mincinoase, şi poporul dispus să le creadă, preşedintele suspendat Traian Băsescu părea că mai avea rămas în sânge ceva nobil (nu are nicio legătură cu vinul sau cu spirtoasele): un strop de patriotism, de naţionalism frumos. Dar nu mai are nici măcar atât, dimpotrivă.

Disperat să nu piardă de tot fotoliul de la Cotroceni, despre care ştie că se poate schimba foarte repede cu un scaun din boxa acuzaţilor, în procesele îngheţate pe timpul mandatelor, Traian Băsescu preferă să sfâşie ţara, agăţându-se ca o fiară cu ghearele de hartă. Nu contează că harta poate cădea din cuiul Uniunii Europene, nu contează că se duc de râpă investitorii, leul, prestigiul internaţional şi stabilitatea internă. Mai întâi, face afirmaţia iresponsabilă că în România a avut loc o lovitură de stat (în fapt, o suspendare perfect constituţională), care a cutremurat mintea unor occidentali ce nu au timp decât de rezumate de la noi şi cred că, dacă afirmaţia îi aparţine preşedintelui unei ţări, e şi adevărată. Mai recent, domnul Băsescu recidivează şi bagă ţara şi mai rău în haznaua cu murdării greu de şters, pârând la străini că în noul guvern, pe care nu-l mai manevrează, a fost pus ministru un antisemit. Chiar dacă Dan Şova ar fi fost antisemit (ceea ce nu e cazul, fiindcă apărarea României de acuzaţia de a fi ucis evrei nu înseamnă neapărat antisemitism), Traian Băsescu trebuia să tacă şi să lase ruşinea în casă, nu s-o exporte, supradimensionată nesăbuit. Vrându-şi scaunul înapoi cu orice preţ, Uraganul Băs dă în imaginea ţării cu orice apucă, doar-doar or interveni trupele NATO, comisarii UE şi căutătorii de aur pe gratis la Roşia Montană, să-l pună înapoi în scaun.

Bun-bun, dar ce are Băsescu Traian cu Socrate Atenianul din titlu? Păi are de-a face, tocmai pentru că nu au nimic în comun. Socrate avea o logică sănătoasă, nu una de conjunctură şi, mai ales, fără a fi fost şef de stat, ci un particular care a filosofat, genialul grec, care a trăit acum două milenii şi ceva (469 - 399 înainte de Cristos), a dovedit mult mai mult patriotism decât cel care conduce România din 2004. Condamnat la moarte chiar de către atenienii pe care îi luminase, Socrate preferă să bea otrava, decât să fugă, ajutat de discipoli, şi îi mai şi ceartă pe cei care vor să-i organizeze evadarea, spunând:

“Prefer, apărându-mă în acest chip (demn), să mor, decât să trăiesc în alt chip; căci atât la judecată cât şi la luptă, nici eu, nici un altul nu se cuvine să întreprindă chiar orice, ca să scape de moarte. (...) Închipuie-ţi în clipa când am fi gata să evadăm de aici... ar veni Legile şi Statul şi, oprindu-se în faţa noastră, ne-ar pune întrebarea asta: Ia spune-mi, Socrate, ce-ai de gând să faci? Prin fapta pe care o pui la cale, crezi tu că faci altceva decât să lucrezi pe cât îţi îngăduie puterile, la pieirea noastră, a Legilor şi a Statului? Sau îţi închipui tu cumva că mai poate rămâne în picioare, fără să fie doborât, Statul acela în care hotărârile date nu mai au nici o putere, ci sunt nesocotite şi călcate în picioare de către cetăţeni?”

Un filosof particular era solidar cu statul care tocmai îl condamnase la moarte (subliniind “statul nostru”), considerând că e mai important statul (prin respectarea legii), decât propria sa viaţă. Un preşedinte român ales de două ori de români (nu mai contează cât de corect s-au numărat voturile) dă foc la ţară, provocând crize, stări limită, dacă prin acestea crede că îşi mai poate prelungi domnia.

Într-un singur aspect Traian Băsescu este socratic, dar asta nu are nicio legătură cu gândirea filosofică, ci cu năravurile, grobianismul şi minciuna de care nu s-a putut niciodată despărţi: « Eu nu-mi schimb felul de viaţă, de-ar fi să mor şi de mai multe ori » (spunea Socrate despre viaţa sa pe care a dat-o, ca să nu-şi încalce principiile).

Hegel era convins că Socrate e ce e şi prin natura deznodământului, adică şi prin felul în care a ştiut să iasă din scenă. Traian Băsescu a avut şansa pe care a avut-o şi Nicolae Ceauşescu (cu singura deosebire că Băsescu n-a făcut nimic bun pentru România): să spele la final, cu ceva demnitate, o domnie compromisă. Ceauşescu şi-a fructificat şansa şi, de aceea, felul în care a murit îl păstrează pe tabloul principal al cazurilor deschise ale istoriei noastre. Traian Băsescu a ratat şi această ultimă şansă, la fel cum a ratat totul: mandatele de ministru, de primar, de preşedinte. Nu numai că n-a construit nimic, dar a sădit şi mai adânc în solul naţional seminţele vrajbei, ale hoţiei şi ale nerespectării cuvântului dat.

Andrei Păunescu, 8 august 2012

Vă rog trimiteţi-mi poze de la Mangalia si Folk You cu noi!

Îi rog mult de tot pe TOŢI CEI CARE AU FĂCUT POZE CU NOI la Târgul de Carte pe Nisip din Mangalia - 31 iulie şi 1 august 2012, precum şi pe cei care au fost la Folk You Vama Veche în 2 august 2012 să mi le trimită în format cât mai mare pe email sau pe FaceBook. NU am nicio poză de la cele trei evenimente exceptionale la care am participat, am cântat şi am vorbit şi îmi pare rău că nu pot posta nimic, mai ales că fotograful de la Jurnalul Naţional a ajuns la Folk You DUPĂ ce noi cântaserăm deja. Mulţumesc de pe acum!

Au fost excepţionale cele trei întâlniri ale noastre cu publicul, astfel:

31 iulie 2012, Târgul de Carte la Nisip, Mangalia, Parc, lansare şi prezentare de cărţi Andrei Păunescu (Doctoratul în tristeţe - versuri, Lumea rabatabilă - reportaje, Nicio şansă - roman, Subsemnatul vă ignoră - proze, Calendarul unui vulcan - memorialistică, Scriitori şi politică în România - teză de doctorat, Ascuns în toate - versuri), autografe şi cântare folk cu Andrei Păunescu (voce, chitară), Jelena Milovanovic (voce), Ionel Tănase Tase (chitară, voce), între orele 20.30-22.30.

1 august 2012, Târgul de Carte la Nisip, Mangalia, Parc, "Zi Adrian Păunescu" (prezentare de cărţi, versuri şi proză), proiecţii de filme cu Adrian Păunescu şi alte evenimente scenice de excepţie, realizate de Cornel Diaconu (comentate live de regizor şi de Andrei Păunescu), amintiri de la Cenaclul Flacăra, autografe, prezentare de cărţi Andrei Păunescu, cântare folk şi rock cu Andrei Păunescu (voce, chitară), Jelena Milovanovic (voce), Ionel Tănase Tase (tobe, voce), între orele 20.45-23.45. Mulţumim organizatorului Târgului, Gheorghe Todor - om de carte şi presă - şi echipei sale.

2 august 2012, Vama Veche, ziua 1 a Festivalului Folk You Mişcarea de rezistenţă - ediţia 8, recital "Totuşi": Andrei Păunescu (voce, chitară), Jelena Milovanovic (voce), Ionel Tănase Tase (tobe, voce), Vlady Săteanu (bass). Am cântat Artist neînţeles (Să faci pe prostul), Iobag la patron iobag la stat, Te văd, Simplă scrisoare de dragoste, În aşteptarea zorilor de zi, la cererea spontană a publicului un fragment din Cântec pentru Oltenia, apoi Suntem aroganţi, Amor cubist, într-o seară formidabilă, în care am fost onoraţi să ne aflăm pe aceeaşi scenă cu artişti importanţi, printre care Adrian Ivaniţchi, Magda Puskas, Doru Stănculescu, Desperado, Bere Gratis, Compact, Iris şi Celelalte Cuvinte. Mulţumim inventatorului şi susţinătorului acestui eveniment naţional, Marius Tucă, dar şi Danei Andronie, Neguţei Tucă şi celor de la Stage (sunet).

Lovitură de popor în ţara chichiţelor avocăţeşti

Un text scris în 31 iulie 2012 şi publicat în Flacăra, înainte de hotărârea Curţii Constituţionale de amânare a deciziei de validare/invalidare a Referendumului.

Ce ţară a chichiţelor avocăţeşti suntem, dacă un preşedinte suspendat râde, satisfăcut că a rămas în funcţie, după ce 87% dintre participanţii la referendum i-au cerut să plece! Dar asta-i viaţa, plină de victorii la masa verde şi de măşti care omoară chipurile! N-au fost la vot decât 8 milioane şi jumătate de oameni (47% din listele aberante cu electorii lăsaţi acolo de acum 10 ani!) şi nu fix baremul de 50% + 1 din ceva ce nu există, aşa că referendumul din 29 iulie 2012 a fost degeaba. Nu poate încăpea în nicio logică matematică sau politică faptul că preşedintele a fost pus în funcţie, în 2009, de 5 milioane de votanţi, dar nu a putut fi demis de 7,4 milioane în 2012. Legile noastre care permit asemenea anomalii sunt un butoi cu varză murată de anul trecut şi nearuncată la hazna. Bunul simţ al celor care au impus praguri pe care Europa le respinge este un preş cu franjuri făcut din giulgiul clasei noastre politice, ajunsă într-un cimitir inundat, unde se bălăceşte vaporeanul Traian Băsescu.

Să fii şef de stat, să îţi spună vreo 7 milioane şi jumătate dintre compatrioţi că nu te mai vor, iar tu să jubilezi pentru că ai evitat formal o înfrângere ruşinoasă în faţa realităţii urnelor, asta se poate întâmpla numai în ţara formelor fără fond. Traian Băsescu are forma, dar nu mai are fondul, dar asta nu-l deranjează, pentru că e mai bine, oricum, în scaunul de la Cotroceni, cu scuturi SPP-iste antiscuipat, decât pe pat de fier la Rahova sau în boxa acuzaţilor, la tribunal. Repetând metoda din 2004, când a sensibilizat o ţară întreagă după turul 1 al prezidenţialelor, spunând, atunci şi acum, că are dovada fraudei electorale, pe care nu a prezentat-o nici până azi, Traian Băsescu a abuzat de aceeaşi tehnică şi s-a păstrat şef mincinos peste un popor de creduli, incapabil să vină la vot în numărul ştiut, cerut, anunţat, implorat.

Invocând lovitura de stat a parlamentului (ce o fi aia?), Traian Băsescu a dat o uriaşă lovitură de popor. Purtând, demagogic şi ipocrit, flacăra democraţiei, exact în zilele Olimpiadei de la Londra 2012, Traian Băsescu a mai exploatat, oportunist, un clişeu de imagine şi de gândire, dându-se olimpian, sportiv, învingător, în timp ce ruga poporul să nu vină la confruntare, ca să apere, astfel, democraţia (iată că se poate şi aşa ceva). Dar nu mai miră pe nimeni că el face monstruozităţi şi tot el strigă, victimizându-se. Şi, în urma lui, cete întregi de băsişti fundamentalişti, oameni cu creiere fie posedabile din prostie, fie capabile de orice raţionament sofisticat, numai ca ipoteza şi demonstraţia să fie adaptate, după nevoi, rezultatului prestabilit.

Speram ca Traian Băsescu, produs al Murfatlarului, să respecte nu numai legile fizicii, ci şi pe cele ale vinului. Intrat demult în circuitul incompetenţei pe postul oferit cu încredere de popor, trebuia de atâta amar de vreme să ajungă la canal. Oricât de bun este vinul (mă rog, whisky-ul), oricât de vechi şi de parfumat a fost, după înghiţire, aştepţi puţin şi ştii că vine clipa eliminării din corp. Dar nu! Domnul Băs, deşi se află de 8 ani în prezidenţialele intestinele ale României şi de 22 în maţele politicii de vârf, refuză să iasă şi se tot recirculă, cu binecuvântarea păguboasă a organismului naţional care a fost avertizat asupra pestilenţei pe care-o tolerează, dar nu se mobilizează să o dea afară, până gazul letal preia controlul şi face organismul să explodeze.

Trei cuvinte ne caracterizează cel mai bine azi, la fel ca ieri şi mai întotdeauna:

1) Indolenţă (nu suntem capabili să ne adunăm la o consultare populară într-un număr suficient, iar Uniunea Social-Liberală poartă vina pentru faptul că, în 2 luni de guvernare, nu a implementat datele recensământului din 2011, care ar fi arătat, pe listele de alegători, că suntem 15 milioane cu drept de vot, şi nu 18 milioane, suma veche, demult depăşită; preocupaţi prea mult de spectacolul guraliv al suspendării lui Traian Băsescu, USL-iştii au uitat această chestiune esenţială, astfel încât Curtea Constituţională – compusă, oare, din oameni şantajabili? - a avut de îndeplinit o formalitate în favoarea tătucului Băs, decretând că 50% + 1 = 9,2 milioane din neant, nu cele 7,5 milioane din realitate);

2) Impertinenţă (Curtea Constituţională nu crapă de ruşine impunând un prag de participare neeuropean, nerealist şi ilogic, prin care votul inexistent al absentului îi anulează votul celui prezent, iar Traian Băsescu e mulţumit cu el însuşi, chiar după cele 7.400.000 de ştampile cu „Pleacă!” şi doar 1 milion cu „Rămâi!” pe care le-a luat pe spinare; PDL şi Traian Băsescu au aplicat cinic un principiu cheie al fundamentalismului politic şi religios: „Nu gândi! Gândesc eu pentru tine!”, „Nu vota, că distrugi democraţia!”, „Votul tău a fost bun când m-ai ales, dar e rău când e clar că nu o să mă mai alegi, aşa că stai acasă!”; marele abuz al CCR s-a concretizat în năstruşnicia că 7,4 milioane de opţiuni anti au fost neputincioase în faţa unui singur milion pro);

3) Incompetenţă (Uniunea Social-Liberală a reuşit să compromită cauza prin supraexpunere şi să politizeze atât de mult nemulţumirea populară, încât lumea a avut rezerve să vină la vot în cvorumul naţional necesar, de 9,2 milioane de oameni).

•

Ce popor suntem, dacă, după atâţia ani, primim cu braţele şi gurile larg deschise ploaia de diversiuni toxice, transparentă ca vinul de Murfatlar, aruncată asupra noastră de mândreţea de fiu al locului, devenit şef de stat turmentat?

Ce sânge pervertit ne alunecă prin trupul fiinţei naţionale, dacă primim întruna să fim îmbătaţi cu spirtul marinăresc al minciunii, care ne gâdilă lenea, ne protejează furtişagul de fiecare zi şi ne distruge până şi punţile din vis către ce puteam fi?

Andrei Păunescu, 31 iulie 2012

Votaţi orice, doar votaţi!

Părerea mea despre politică o ştiţi, aşa că nu o să vă intoxic şi eu, aici, sfătuindu-vă să votaţi "Da" la referendumul de mâine, duminică, 29 iulie 2012, în care suntem întrebaţi dacă suntem de acord cu demiterea preşedintelui, deja suspendat, Traian Băsescu, sau să votaţi "Nu", dacă doriţi să revedeţi şi să retrăiţi deliciile ultimilor 8 ani. O să vă rog, dacă înseamnă ceva cuvântul meu pentru dumneavostră, să mergeţi şi să votaţi orice, numai să votaţi.

Treceţi şi peste comoditatea verii, şi peste tentaţia de a rămâne acasă ori în camera de vacanţă, sub pretextul neamestecului în cocina politică (tentaţie alimentată incredibil şi vinovat de PDL şi de preşedintele care acum se teme de popor, care vă îndeamnă să boicotaţi referendumul, îngroziţi că o să le cadă şi ultima redută a regimului de Băs-gaşcă) şi duceţi-vă la urne. Nu faceţi nimănui o favoare, ci numai dumneavoastră înşivă.

M-am întâlnit în cimitir, la parastasul de 9 luni al surorii mele, Ioana, cu o cunoştinţă bună, care credeam că mă cunoaşte, care ştiam că urmăreşte ce mai scriu prin Flacăra, pe FaceBook şi pe blog. M-a întrebat ceva care m-a speriat şi m-a făcut să pricep că mulţi habar nu au ce e cu referendumul ăsta: "Andrei, cică nu are rost să mergem la vot, că Antonescu e deja preşedinte..." Vă daţi seama ce confuzie este în mintea atâtor oameni? Mai întâi, că nu alegem între Băsescu, Antonescu, X şi Y, ci doar spunem dacă mai suportăm sau nu încă doi ani cu Băsescu. Apoi, la toamnă, mei vedem cine merită votat de-adevăratelea.

Deci...

... În secolul XIX, la începuturile presei şi literaturii române moderne, Ion Heliade Rădulescu lansa, în "Dacia Literară", îndemnul „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Atunci, prea puţini ştiau carte, nu vota poporul întreg, dar oamenii au început să scrie, emancipându-se. Acum, scriu aproape toţi, dar oamenii nu prea mai vor să voteze, dispreţuind chiar valoarea supremă a democraţiei pe care şi-au dorit-o cu ardoare până în decembrie 1989.

E vremea să votaţi, orice, numai să votaţi!