Chirurgul

Chirurgul mă deschide, pielea crapă,
Mă izolează-ntr-un salon curat,
Ca un deşert mi-e buza fără apă,
Nici un catâr, de-un veac, nu l-a arat.

Supapele spre univers mi-s prinse
De bisturiul ce îl ţine strâns
Şi taie lumea-n care doar un ins e
Cu două streşini, puse pentru plâns.

Chirurgul eşti chiar tu, eu - pacientul,
Salonul seamănă cu lumea ta
În care am căzut eu, neatentul,
Ce a uitat să spună şi să vrea.

Dă-mi funcţiile, până ieri, vitale,
Mă voi închide într-un loc comun,
Nu vreau să-mi treacă viaţa prin spitale,
Obuzul cheamă-l înapoi în tun.

Andrei, iarăşi în operaţie