29 mai 2009
Trupa Totuşi la Snagov
Joi seara, 28 mai 2009, am fost cu colegii din trupa Totuşi la Zilele Snagovului. Am încheiat spectacolul de pe stadion, cu mult rock, deşi ne cam puseseră pe gânduri orele anterioare, în care tarafurile, soliştii de muzică populară sau pseudopopulară, micii, berea, fumul şi euforia păreau să nu aibă nimic în comun cu ceea ce aveam noi de spus. Dar a fost invers, adică foarte bine. Am găsit la Snagov o mulţime de tineri care nu ne-au lăsat să plecăm vreo oră, până seara târziu, când tehnicienii - care s-au descurcat bine - ne-au făcut semne că se taie curentul, fiindcă spectacolul ar fi trebuit încheiat demult. Eu, alături de basssistul Mihai Napu (stânga, în poză), toboşarul Tase (Ionel Tănase, în mijloc, în imagine) şi partenerul de o seară Adi Iliescu (clape, care nu apare în foto), am cântat piesele noastre Amor cubist, Acelaşi basm, Şapte mări şi şapte ţări, Suntem aroganţi, Ţara lui Impozit Vodă, Doamne ocroteşte-i pe români, Roboţii, Totuşi, şi preluările Europa (Santana), We wiil rock you (Queen), Knockin' on heaven's door (Guns & Roses). Dacă ştiam din timp, vă anunţam înainte. Dar a fost ceva aproape spontan, aşa că nu fac decât o scurtă cronică şi le mulţumesc celor care au fost acolo, susţinându-ne, chiar şi musculiţelor insistente (pe care le puteţi vedea dacă priviţi atent poza, cu zoom) care au fost atrase de tricourile galbene de pe mine şi de pe Mihai, considerându-ne nectar (mai ales pe el, despre care se spune că este "un dulce").
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
17 comentarii:
a fost suuuuuuuper!
Va astept luni !
As mai vreea sa aud si Marile iubiri, daca se poate...
Da...A fost super...Ati fost cei mai tari de acolo...Mi-a placut foarte mult;)
a fost fffoarte tare am fost acolo pana la sfarsit(fata in rochia neagra) mis placut mult j sper sa a jungem j luni sa va vedem
pwp j mult noroc in concerte
Andreiutzu, te felicit pentru prestatiile tale artistice! Pui mult suflet, se simte!
Oglinda oglinjoara, cine-i cel mai frumos din tara...
bafta la Antena ,te urmaresc!
Nu stiu de ce n-ai anuntat pe blog emisiunea de la Antena 2. Pesemne ca noi restul omenirii trebuie sa ne multumim cu reluarile. Tramin din ele anyway...Te-am vazut vesel, ma bucur pentru tine...sa zicem-daca stiu ca ti-e bine sunt si eu fericita...sa zicem
Nu stiu cum altele pot...le felicit!Sincer!
Traim
Atentie Andrei!Mariutz nu este vechea noastra prietena mariutza!A nu se confunda persoanele! Imi stie!Tot se poarte culoarea anonim!
Andreiutzu, a crescut iarba!!! se poarta fericirea!
andrei, a fost frumos concertul cenaclului flacara de azi, din parcul plumbuita.
si ca de obicei odata reajunsi acasa am incercat sa gasim pe net cele mai reusite piese cantate.
ca de obicei, piesa cantata de mihai napu - suntem pe mana unor nebuni n-a gasit-o nicaieri...
chiar n-are nicio inregistrare? ne-ar place s-o reauzim...
PS Unde a fost Tatiana? S-a simtit lipsa vocii sale...
FELICITARI!
si
MULTUMESC!
Imi pare rau ca locatia a fost improprie, ca artistii au fost nevoiti sa suporte fumul de la mititeii ce se frigeau pe gratarele oportuiniste, ca dl. Paunescu a trebuit sa tina "zona de criza" la un nivel temperat.
Vreau, vrem sa ne reintalnim mai des. Mi-as dori sa fim, din nou, totuna - voi si noi.
Inca odata VA MULTUMESC!
Ai dreptate Anonimule pamintean!Mai vrem!A fost super!
Iri,
1. gasesti pe youtube piesele mele si ale trupei Totusi, de la Plumbuita
2. piesa lui Napu o dau din cand in cand martea dela 21 la 23, la radiobucuresti 98,3 fm. Asculta si o sa te convingi.
3. Daca ar fi putut, Tatiana ar fi venit. Dar nu a fost sa fie.
Vrem si "Nunta fara de mireasa!"E super! Chiar talentat Mihai!
Iri,
Daca vrei Suntem pe mana unor nebuni, intra si ia Suntem pe mana unor nebuni de pe adresa:
http://s4.transfer.ro/storage/transfer_ro-fca8f353655afd29.zip (297.1Mb)
Anonimule,
Indiferent daca Mariutz e sau nu Mariutza, important e ca stie ca se poarta fericirea si ca, tocmai pentru asta, m-a anuntat ca a crescut iarba. Si pentru acest lucru ii multumesc
Vad ca ati reluat activitatea cu trupa dvs. Sa va ajute Dumnezeu!
S
Trimiteți un comentariu