Om bun 2009

V-am chemat la Om bun 2009 şi aţi venit.

Vă mulţumesc.

Îi mulţumesc şi lui Victor Socaciu.

Ştiu că nu aţi venit numai pentru mine, dar nu e niciodată prea mult să fii recunoscător sută la sută, ca om aflat pe scenă, chiar dacă un singur spectator ar fi venit, în plus, doar la chemarea ta.

A fost prima zi de iarnă cumplită, dar tot aţi ajuns la Teatrul Nottara, marţi, 15 decembrie 2009.

M-au însoţit la acel concert colegii din trupa Totuşi, Mihai Napu (bass şi chitară) şi Tase (altfel spus, Ionel Tănase, tobe), care erau să rămână înzăpeziţi. Dar şi viscolul s-a îndurat să ne lase să fim toţi trei, acolo unde ne propuseserăm.

Am cântat Vinul viei condamnate, Figuranţii, Cosaş în fân, Liberi spre abator, Amor cubist şi , la final, o parte din Doamne ocroteşte-i pe români.

Restul îl ştiu cei care au fost în sală.

Sunet nu pot să vă ofer, dar câteva imagini am, primite dela prieteni care au fotografiat şi cărora le sunt recunoscător.

Sărbători frumoase tuturor!

Cu toată aversiunea mea faţă de formalism, habotnicie, clişee, trebuie să recunosc că sunt momente în care mă simt bine să fac ceea ce fac cei mai mulţi. Adică să vă spun, în cel mai previzibil mod, la mulţi ani şi Crăciun fericit, acum, la final de 2009. Pentru că de aceea sunt inventate şi iubite sărbătorile: fiindcă sunt pretexte create pentru bucuria celor mai mulţi. Recunosc că nu prea ştiu să mă bucur în astfel de zile şi consider, în compensaţie, că marea sărbătoare a vieţii mele este fiecare zi în care pot face ceea ce îmi doresc, cum îmi doresc, când îmi doresc, cu cei pe care îi iubesc - sănătoşi şi la distanţa sănătoasă.
Iată, deci, de ce sper să vă fie bine, să nu suferiţi, să fiţi mulţumiţi cu dumneavoastră înşivă şi cu cei care contează pentru dumneavoastră, să aveţi bani nu cât vă doriţi, ci exact atât cât să nu vă ia minţile, să trăiţi frumos-sănătos şi, nu în ultimul rând, să mai aveţi pentru ce vă trezi mâine. Pentru asta, neapărat să iubiţi! Pentru că iubirea, reală sau visată, dă motivaţie, desenează ţinte şi provoacă la viaţă.

P.S. - Mulţumesc, Ioano, pentru că ai sesizat o scăpare în text, pe care am şi îndreptat-o!

Om şi câine şchiop

Mergeam şontâc, convalescent cu scop

Şi-n drumul meu, aproape de spital,

Un om plimba milos un câine şchiop,

El însuşi un olog în ultim hal.

De milă îmi plângeam. Vertebra mea

Se deplasase, dar ce simplu joc

Mi-i suferinţa, când puteam vedea

Că alţii nu mai au picior deloc.

I-am urmărit, crezând că-s disperaţi,

Că, şchiop, e imposibil să rezişti,

Că-n ologire, om şi câine-s fraţi,

În lumea de grăbiţi, de răi şi trişti

Ce le ascunde lacrima în gât,

Când trecătorii toţi îi depăşesc,

Iar ei, pe viaţă, nu mai au decât

Mers inuman şi pas deloc câinesc.

Dar câinele s-a opintit în ham:

Aplatizat şi mirosind a port,

Stătea pe drum, strivit de macadam,

Desfigurat şi rupt, un câine mort.

L-a mirosit şi s-a cutremurat,

L-a ocolit şi-apoi s-a abătut

Încolo-ncoace,-n lung şi iar în lat,

El - şchiop, dar celălalt - lipit de lut.

N-am mai rămas atunci lângă spital

Şi n-am ştiut deloc cum să mă port,

Dar mă întreb elementar, banal:

Mai bine-i să fii şchiop? Mai bine mort?

ianuarie 2004

Doamna sfinţise degetele vagabondului

Eu, sărutându-ţi mâna,

Am înţeles că,

În aplecare eu,

În aşteptare tu,

Sărutând - eu,

Sărutată - tu,

Unul prin celălalt,

Celălalt prin unul

Creşteam.

Tu, sărutându-mi mâna,

M-am chircit de ruşine:

Doamna sfinţise degetele vagabondului,

În aplecare tu,

În aşteptare eu,

Sărutând - tu,

Sărutat - eu,

Unul prin celălalt,

Celălalt prin unul

Ajunseserăm mangrove.

Cine-i rădăcina?

Care-i ramura?

Unde ne sunt seminţele?

Încotro ne-or cădea frunzele?

Când ne vor pomeni fructele,

La îngroparea

Către nunta de diamante lumină?

Mulţumesc tuturor! Un cuvânt de bine nu e în plus niciodată

Le mulţumesc tuturor celor ce s-au gândit la mine. Din bun simţ, ca să nu pară că mă dau important, nu dau numele celor (foarte mulţi) care m-au sunat sau care mi-au scris de Sfântul Andrei. Unii - oameni necunoscuţi, alţii - figuri publice de seamă, dar, cu toţii, atât de generoşi, încât să nu uite că exist şi că mă cheamă Andrei şi că un cuvânt de bine nu e în plus niciodată. Sărut mâna, femininelor, strângeri de mâini, domnilor!
La final, o plecăciune, ca în imaginea alăturată (Foto, noiembrie 2009, Florenţa, Sibiu... Staţi uşor! Făcută de Florenţa la Sibiu, nu de Sibiu la Florenţa. Atenţie: Florenţa e nu numai o femeie extraordinară, dar e şi nevasta unui om extraordinar, Cristi, care nu numai că e soţul extraordinarei Florenţa şi un om extraordinar el însuşi, dar e şi un prieten extraorinar! Care împreună au un copil extraordinar, Andreea, care nu numai că e fiica extraordinarilor... Gata, nu mai pot! Restul de osanale şi ditirambi cu altă ocazie).

Fără clovn

După ce-am avut un clovn în casă,

Nu mai pot să râd cu orişicine,

Alt spectacol în neant mă lasă,

Am fost sus, prea jos nu-mi este bine.

Te-am pierdut în falduri de cortine,

Ai alunecat în crâşme oarbe,

Nu te-am mai găsit. Amin! Ţi-e bine

Mediocritatea când te soarbe?

Încă îmi mai joacă pe retine,

O icoană crudă, ne-ntinată,

Vechea ta făptură se mai ţine

Într-un un fir de lacrimă de fată.

Poţi să te şi vinzi la orişicine,

Dragostea, de-acum, ne este moartă,

Amintirile rămân puţine,

Când căpăstrul de noroi se poartă.

Şi ţi-am fost iubitul, dar şi tatăl

Care ţi-a lipsit, fugind de toate,

Şi aracul ce se frânge, iată-l,

Pe fugară ridicând-o-n spate.

Mi s-a consumat rezerva toată

De seninătate conştientă,

Carului ce sunt îi fuge-o roată

Într-un sport tragedian, cu fentă.

Dar, de te-ai întoarce, scena noastră

N-ar fi decât circul provizoriu,

Fără râs, cu lacrimi la fereastră,

Hohotul frivol pe promontoriu.

Lipsesc, lipseşti

În toamna morţii nebuneşti,

Cu seve ce se duc grotesc,

Fugind din trunchi, azi, îmi lipseşti,

Dar mâine eu o să-ţi lipsesc.

Că nu mi-e, nu ţi-e, nu ni-i bine,

Şi-n somn, şi-n munţi mi-e dor de tine.

Grâul de Sfântul Andrei

În ultima din zilele alese

De toamna-iarna numai farisei,

N-a încolţit iubirea-n casa noastră,

Nici grâu-n bobul Sfântului Andrei.

Când, în preziua dinaintea iernii,

Pretindem viaţă - straniu obicei,

Nici grâul nu mai vrea să dea în verde,

Nici tu nu vrei sărutul să mi-l iei.

Am răguşit pe dinăuntrul minţii,

Dar n-am să mă opresc, chiar mut, să strig

Că te-am iubit şi te iubesc, femeie!

Joci focul, însă ştiu cât ţi-e de frig.

Nici unu-unu şi nici şase-şase

În zaruri nu-mi mai iese cifrul tău,

Dar osul de sub carnea mea miroase

A tine. Nici a bine, nici a rău.

Refuzul surdomut ţi-e apărarea,

Dar gândul tău e tot pe strada mea,

Mireasă tristă, fără voal şi nuntă,

Mă vei simţi abia când voi tăcea.

Emisiunile trece, perlele rămâne

Din puţul fără fund, dar cu telecomandă (7)

• “Un panaceu universal nu există.” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Aşa e, nu există un panaceu universal, decât în interiorul unei tautologii, deja devenite clasice.

• “Invitat este candidatul la preşidinţia României, Corneliu Vadim Tudor” (Mihai Gâdea, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Dacă avem preşidinţie şi nu preşedinţie, înseamnă că avem un viitor preşidinte, aflat la Sentiza zilei, în direct la Antina 3.

• “Câţi români îşi permite să se căsătorească în străinătate?” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Probabil că doar Crin Antonescu îşi permite, adică proaspătul însurăţel la care s-a referit preşedintele PRM, situaţie care explică, dar nu justifică lupta veche, dreaptă şi fără de istov dintre plural şi singular. Luptă care s-ar putea încheia cu o căsătorie civilă la Bruxelles şi una religioasă în Italia. Şi un divorţ la Antena 3.

• “În situaţia mea, eu îi ascult pe toată lumea.” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Este cea mai corectă şi justiţiară poziţie, indiferent de număr, gen şi caz.

• “Petele dificile, precum cele de iarbă şi noroi.” (reclamă, TVR1, 22 octombrie 2009)

- M-a strigat cineva?, s-a auzit un gaz din colonul descendent.

- Eu, pata dificilă!, a răspuns un glas ciocolatiu, de sub ciorapul cu chilot.

• “Probabil sigur sunt exagerări.” (Sorin Oprescu, Ştirea zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Noi, care ne îndoim de tot ce mişcă, am prefera poate fără îndoială să mai cercetăm studiind. Că aşa ne e Firea.

• “Anastasia Lazariuc: Năstica îmi spuneau…

Dan Diaconescu: Dela Anastasia, nu?” (Dan Diaconescu Direct, OTV, 23 octombrie 2009)

Nu! Năstica vine, prin încumetrire, dela Ţiriac (prieten cu Ilie Năstase), nu dela Mihai Constantinescu, prieten cu câinii vagabonzi, cu baloanele colorate, cu lumea minunată şi cu păpuşa de pe hârtie.

• “Anastasia Lazariuc: Am fost în Nepal. Am văzut Himalaya. Am prins o zi superbă!

Octavian Ursulescu: Ai prins vreme bună, nu?” (Dan Diaconescu Direct, OTV, 23 octombrie 2009)

Nu fiţi atât de sigur, d-le Ursulescu! Depinde de gust. Dacă Anastasiei i se pare superbă o zi cu grindină, cu vijelie şi cu alunecări de teren? Şi dacă e deprimantă ziua cu soare şi boare până la moderat?

• “Reporter Pro TV: Ai plănuit, ai ţinut morţiş s-o cunoşti pe Mihaela Runceanu, sau a fost o simplă întâmplare?

Daniel Cosmin Ştefănescu (criminal): O pură întâmplare!... Îi aduceam videocasete cu filme de groază, horror, nu XXX… Avea o garsonieră confort unu… o căsuţă primitoare… Din punctul meu de vedere, era mult prea multă mobilă… în casă nu trebuie să simţi că te strânge mobila… Nu era senzaţia aia de sufocare, dar era, pentru gustul meu, mult prea multă mobilă.” (Happy Hour, Pro TV, 31 septembrie 2009, Daniel Cosmin Ştefănescu)

Ucigaşul, pudic de felul lui, nu i-a dus victimei cel mai tare film de groază, care ar putea fi montat abia acum, în 2009, din aceste declaraţii dela Happy Hour, despre senzaţia de sufocare, de strânsoare. Stupefiantă şi întrebarea reporteriţei, dacă D.C.Ş. a ţinut “morţiş” s-o cunoască pe Mihaela Runceanu, înainte de a o ucide, în 1989, prin ştrangulare!

• “Pleşan are şansa să readucă din nou pe Steaua în avantaj.” (Pro TV, Gloria Bistriţa – Steaua 5-4, 28 octombrie 2009)

Unde e Pleşanul de odinioară şi de demult, când olteanul juvete marca punctând goluri între buturile porţii? Unde-i fosta Stea de altădată, ce învingea când câştiga? Pleşan este iarăşi din nou titular în primul 11, în garnitura de start, care tocmai a fost scoasă şi eliminată la penaltiuri dela 11 m chiar încă din optimi de către Bistriţa, semn că faraonii profesionişti (Pădureanu şi Halagian) sunt mai tari ca războinicii luminii, candidaţi la Cotroceni (Gigi şi Becali).

• „Omu’ e normal.” (Mircea Diaconu, Realitatea TV, 26 octombrie 2009). Dacă e vorba despre normalitatea lui Crin Antonescu, suntem de acord. Dacă e vorba despre normalitatea unei perversiuni, nu discutăm în public.

• „Alergarea cu tauri dela Pamplona vine din nevoia de a demonstra că specia umană e capabilă de supravieţuire fizică, bazică.” (Mircea Badea, În gura presei, Antena 3, 26 octombrie 2009). Mai bine bazic decât acid, pentru că un PH scăzut dă arsuri stomacale şi duce, finalmente, la ulcer. Deşi, în apă de săpun, viaţa rezistă mai greu decât în apă de oţet. Aşa că sentinţa rămâne în pronunţare.

• „Trică a fost eliminat pentru că a vrut să-i smulgă sau să-i dea peste braţ arbitrului.” (Radio România, Craiova-Vaslui 1-2, 24 octombrie 2009) Am văzut faza respectivă şi putem jura că impetuosul ginere al lui Ilie Balaci nu a vrut chiar să-i smulgă braţul arbitrului, ci doar să dea o palmă peste cartonaş. Cartonaşul, fiind roşu, nervozitatea taurului craiovean se explică. Dacă era galben, nu găseam nicio scuză.

• „Toată lumea a declarat că-l lasă pe Lucian Croitoru să-şi facă cabinetul singur.” (Monica Macovei, Fabrica, Realitatea TV, 24 octombrie 2009. Singur, bineînţeles! În acel loc, şi premierul desemnat/resemnat se duce singur, nu doar regele. Apoi trage apa. Şi totul se prelinge în canal, cu speranţe şi cabinet cu tot. Poftă bună, doamnă ministru!

• „Ion Iliescu a făcut din România o ţară tăcută, în care înfloreşte Vântu, Voiculescu, Patriciu!” (Traian Băsescu, Realitatea TV, 24 octombrie 2009)

1. Întrucât Voiculescu şi Patriciu sunt părţi egale de propoziţie cu Vântu, iar nu apoziţii, afirmaţia conţine un simplu dezacord între subiect şi predicat. Care s-ar scuza, numai dacă ar fi fost făcut într-o cameră de bordel, prin vreun port asiatic, nu la televizor, în plină campanie electorală.

2. Îngrijorător pentru Traian Băsescu este că domnia sa a făcut din România o ţară în care a înflorit, nu demult, trandafirul porocaliu al PDL, care acum se ofileşte, şi înfloresc, în schimb, Crinul liberal şi trandafirii lui Geoană. Care tot ai lui Iliescu se pare că sunt.

• „Biciul lui Boc întrupează zicala românească: să faci din căcat bici!” (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 26 octombrie 2009). Urât spus, dar n-ar fi rău, dacă măcar ar fi aşa. Se pare, însă, că Emil Boc a făcut invers, din economia românească şi nu numai. A făcut invers şi din propria imagine şi din şansele Taifunului Băs de a mai sufla 5 ani dela Cotroceni.

• „Biciul lu’ domnu’ Boc nu mai impresionează niciun câine mort.” (Bogdan Chirieac, Realitatea TV, 26 octombrie 2009) Că de câinii vii nici nu poate fi vorba, decât, poate, în programul candidatului Corneliu Vadim Tudor!

• „Iliescu, un om sub care au înflorit marii moguli, marii magnaţi.” (Traian Băsescu, TVR, 29 octombrie 2009)

Iarăşi teza celor înfloriţi sub Ion Iliescu? Unde e imaginaţia fermecătorului Băs de odinioară? Probabil că aici e vorba de invidia că, sub mandatul său, Traian Băsescu a cultivat doar mici moguli şi mici magnaţi.

• „Cu siguranţă am să mă abţin să mă controlez.” (Dorinel Munteanu, Pro TV, 30 octombrie 2009)

• „Sunt conştient că acest gest sau tic nu-mi stă bine. Dar m-a deranjat acest comunicat sau acest decret. O să încerc să mă corectez.” (Dorinel Munteanu, Liga lu’ Mitică, Sport.ro, 31 octombrie 2009)

Fiind vorba despre propunerea lui Dumitru Dragomir de sancţionare a antrenorilor şi jucătorilor care scuipă, poziţia liderului selecţiilor din naţionala României, actual antrenor oţelar gălăţean, este cât se poate de clară, în toată confuzia ei: azi spune că o să se abţină să se controleze, mâine – că o să se corecteze. Pe de o parte, scuipătorul recunoaşte că nu-i stă bine şi vrea să se corecteze, pe de altă parte, e deranjat de decretul Ligii. Dar, întrucât Dorinel Munteanu este născut în 1968, în primele serii de decreţei (copiii veniţi pe lume după decretul ceauşist de interzicere a avorturilor), prezenţa termenului decret nu este atât de nepotrivită pe cât pare, cel puţin în gura-aspersor a fostului mare fotbalist. Măsura lui Mitică Dragomir ar avea un triplu efect: 1) eliminarea unui tic de gentleman, 2) limitarea contaminării cu gripă porcină prin flegmele aruncate la nervi pe gazonul comun şi pe pista tuturor şi 3) scutirea statului de cheltuielile pentru cumpărarea vaccinului minune.

• „Nu sunt prea superior, nu sunt nimic... dacă nu preiau conducerea unui partid puternic.” (Gigi Becali, Tu decizi, TVR1, 29 octombrie 2009)

Adevărul este că, dacă nu eşti cel mai superior sau măcar foarte superior, nu ai nicio şansă în alegeri, nici dacă ai un partid puternic, în curtea palatului. Nici dacă îl aduci pe Meme Stoica înapoi.

• „1. Oameni buni, gândiţi-vă la voi, la familia dumneavoastră!

2. Dacă nu votaţi Busola şi pe Potârcă Constantin Ninel, veţi rămâne tot în stagiul în care aţi fost de 20 de ani.

3. Vreau să schimb lumea, să schimb acea politică care ne-a făcut numai rău.

4. Vreau să fiu mai român ca românii!

5. Votaţi Constantin Ninel Potârcă, un preşedinte rom pe care România îl merită! (Constantin Ninel Potârcă, Radio România Actualităţi, publicitate electorală, 30 octombrie 2009)

Comentarii la obiect, pe puncte: 1. Domnule candidat, nu puteţi începe colocvial (voi), ca să terminaţi politicos (dumneavoastră). 2. La ce stagiu vă referiţi: cel militar, cel profesional sau cel penitenciar? 3. Lumea vor să o schimbe toate câştigătoarele dela Miss Univers, dar, faţă de ele, dvs. aţi uitat să spuneţi că vreţi să salvaţi balenele, iar asta o să vă coste în alegeri. Nu mai era necesară cacofonia: ştiam de mult de politica care ne-a dus de râpă. 4. Aţi reuşit deja să fiţi mai român ca românii, dat fiind că alor dumneavoastră li se spune rromi şi rromani. 5. Cu Traian Băsescu am avut parte de prea mult whisky, aşa că e timpul să trecem pe rom. Domnule Potârcă, v-aţi gândit dacă România vă merită pe dumneavoastră?

• „Exemplul pe care îl dă conducătorii îl iau ceilalţi.” (Gigi Becali, Radio România Actualităţi, publicitate electorală, 30 octombrie 2009)

Nu era mai simplu dacă ne spunea: „Exemplul pe care îl dă conducătorii îl ia ceilalţi”? Ca să fie totul limpede, un dezacord sănătos, de la cap la coadă. Dela un preşedinte se aşteaptă consecvenţă.

• „Eu sunt un cetăţean care trăiesc pentru mine.” (Mircea Badea, În gura presei, 29 octombrie 2009, Antena 3)

De acord ca lucrurile să fie clar departajate: ori sunt un cetăţean altruist, care trăieşte pentru alţii, ori sunt un cetăţean egoist, care trăiesc pentru mine.

• „Banii (pentru pensii şi salarii) dela FMI ar putea să întârzie şi să vină mai târziu.” (Laura Chiriac, Realitatea TV, 30 octombrie 2009)

Dezolare! Înţelesesem că întârzie venind mai devreme. Puteau să-i trimită în devans ulterior. Dar cel mai bine era să ajungă în avans înainte.

• „Din cauza unor motive tehnice, nu s-a putut face legătura la Piatra Neamţ.” (Ştefan Bănică jr., Dansez pentru tine, Pro TV, 30 octombrie 2009)

Din pricina unor considerente gramaticale, mobilul raţiunii acestei expresii formulate s-a bazat pe temelia fundamentului acestei emisiuni live, transmise în direct, care are o proprie soartă a destinului şi descătuşează izvorul ezoteric ascuns al sursei şi originea obârşiei emoţiilor afective. În acest fel, cu o mare audienţă record, Fănică Ştefan Fane Junior cel Tânăr a putut face legătura conexiunii cu pleonasmul tautologic. Numai aşa - vorba specialistul în zbenguieli, Mihai Petre (cel din juriu, cu freză bine împărţită): „Diferenţa de 0.5 puncte poate face diferenţa.” Exact: doar diferenţa face diferenţa!

• „Vă pare rău că aţi ieşit din Cupă?” (reporter GSP, către Dacian Varga, după meciul Urziceni-Braşov 0-1, 31 octombrie 2009)

Şi bietul om, slab, palid, ce să răspundă? Nu ne pare rău! E mişto, e tare, e ca lumea, e cool, e beton, e senzaţional să fii învins?

• „Fiecare familie trebuie să aibă posibilitatea de a avea o casă a lui.” (Constantin Rotaru, Antena 3, 31 octombrie 2009)

Dar soţiile ce vor face? Ne aşteptam dela candidatul socialist la preşedinţie să sublinieze nevoia ca fiecare să aibă având, dar nu ne aşteptam să susţină ca proprietar să fie numai soţul (o casă a lui)? Etica şi echitatea, şi în socialism, şi în capitalism, prevăd dreptul egal al membrilor cuplului asupra mijloacelor dobândite în timpul căsătoriei. Se poate o asemenea discriminare, tovarăşe Rotaru?

• „Vrei să spui ofu’ tău, nu auzi ce spune centralista (dela Electrica)... Ăia nu mai ştie cu cine a vorbit. Trebuie să avem un număr de înregistrare. Te duci la registratură şi-ţi depui reclamaţia... Altfel, cetăţenii poate să nu mai recupereze pagubele...” (Cristian Popescu Piedone, TeoViziunea, 2007, redifuzare la Romantica TV în 29 octombrie 2009)

Fiind în reluare, emisiunea cu Piedone de pe când era la Protecţia Consumatorilor ne-a dat speranţa că, măcar acum, şefu’tare de azi dela Sectorul 4 va face acordul între subiect şi predicat. Dar nu! Şi la redifuzare a fost la fel. Edilii iau în seamă ofu’ tău, cetăţene, doar dacă ai număr la registratură!

• „Se însoară maestrul Zamfir? Diferenţa de vârstă nu e o problemă. Sunt atâtea exemple: Augusta şi Valeriu Lazarov...” (Ioana Popescu, jurnalist, It’s show time, Antena 2, 30 octombrie 2009)

Ba tocmai că e o problemă, exact în cazul Augustei (n. 1972), ales nefericit. Dar poate că jurnalista I.P. nu a auzit că marele om de televiziune, Valeriu Lazarov (n. 1935), a murit, încă din 11 august 2009, fie-i amintirea frumoasă şi emisiunile redifuzate! Oricum, dacă va fi să fie o nuntă, ce mai sunt, azi, 44 de ani, adică diferenţa dintre Gheorghe Zamfir şi Nicoleta Beca? Se putea şi mai mult!

• „1. O să fiu preşedintele românilor şi o să vă apăr toate obligaţiile faţă de stat!

2. O să-i iau de mână şi o să-i pun la muncă pe toţi ţiganii. Dacă nu, să fiu expulzat în cea mai săracă ţară, Congo sau Africa de Sud!

3. La Tg. Jiu, mi s-a dat titlul de Obama al României... Mie nu-mi place să am titluri.

4. Cred cu tărie că voi fi ales preşedinte. Pe ceilalţi candidaţi, lumea îi cunoaşte până în măduva oaselor! Noi trebuie să ne prezentăm programele! (Constantin Ninel Potârcă, Antena 3, 31 octombrie 2009)

Îndrăzneţ program, incendiare promisiuni! Dar câteva nelămuriri nu ne dau linişte: 1. Apărarea drepturilor îi interesează pe cetăţeni, că, de obligaţii, statul se ocupă, oricum. 2. Nu a fost dezvăluită metoda prin care un singur om, fie el şi preşedinte, fie el şi rom, îi poate lua de mână pe toţi ţiganii. Mai ales dacă vrea să-i ducă la muncă. Poate numai cu cătuşe, pe infractori. Referitor la expulzarea în presupuse ţări sărace, prezidenţiabilul Ninel nu a nimerit-o cu Africa de Sud, care e chiar cea mai dezvoltată de pe continentul negru, cu vreo 500 de milarde de dolari PIB, care deţine patru cincimi din manganul pământului, două treimi din platină, jumătate din zăcămintele de aur şi de crom, diamante, uraniu, cărbuni, fier, titan, vanadiu şi antimoniu la discreţie! N-ar fi mai ieftin ca dl. Potârcă, în caz de succes electoral şi de insucces în mandat, să fie ostracizat mai aproape, în sărăcia din Luxemburg sau în mizeria din Monte Carlo? 3. Nimănui nu-i plac titlurile, decât ca să le invoce. 4. Nu s-a precizat ce tărie, de prună sau de pere?

• „Traian Băsescu, de cinci ani, macină viaţa de zi cu zi al oamenilor.” (Sorin Oprescu, Antena 3, 31 octombrie 2009)

De Halloween, acest dezacord, acest malpraxis gramatical nu dă atâţia fiori ca de obicei. Ba chiar primeşte circumstanţe atenuante.

• „Răşina munţilor, o minune OSTEOPOROZA” (supratitlul emisiunii „Lumea de azi, lumea de mâine”, OTV, 31 octombrie 2009)

Cel puţin confuză, dacă nu chiar cinică, formularea, care a stat pe ecran zeci de minute. Nu rezultă care e minunea: răşina sau osteoporoza?

• „Am mai văzut asta în Premiere League. Ei încearcă să întoarcă capul după minge.” (Eurosport 2, Arsenal-Tottenham 3-0, 31 octombrie 2009)

Bine că cacofonia a subliniat că e vorba de minge. Altfel, am fi crezut că fotbaliştii se apucă să întoarcă capul după femei şi pe terenul de joc, iar precizarea imediat următoare a crainicilor ar fi creat confuzii şi chiar emoţii: „Acuzat de viol, pe când era la Fejenoord, când a dormit o noapte la arest... Van Persie şi-a dat drumul...” Nu-i nicio problemă dacă tânărul mascul şi-a dat drumul, dar numai dacă e vorba de joc!

• „Vă întreb nu ca să mă exonerez de vreo vină şi nici ca să pledez împotriva vreunui partid.” (Mădălin Voicu, 3X3, Realitatea TV, 31 octombrie 2009)

Dacă nu e o pledoarie împotrivă, dacă nu e nici măcar o apărare contra, precis suntem în faţa unei contestări apologetice.