Din puţul fără fund, dar cu telecomandă (6)

Emisiunile trece, perlele rămâne

• „Nu există niciun pericol de-a ne respecta angajamentul.” (Emil Boc, Ştirea zilei, Antena 3, 16 octombrie 2009)

Nu ne îndoim. Nimeni n-a sperat. Credeţi-ne! Mergeţi liniştit!

• “Un şofer de autobuz a fost bătut cu o rangă de patru persoane, deranjaţi de faptul că li s-au cerut biletele.” (Ştiri, Antena 3, 11 octombrie 2009)

Persoanele, fiind romi, au fost deranjaţi că li s-au cerut biletele. Şi au pus mâna pe rangă. Ziariştii, fiind nongramaticali, în luptă corp la corp cu acordul în gen, au fost declarate repetente. Şi au pus mâna pe microfon.

• “Cel puţin aşa susţine PSD şi PNL.” (Antena 3, comentarii la Moţiunea de cenzură, marţi, 13 octombrie 2009).

Dacă e vorba de consensul parlamentar antiBocBăs, se acceptă ca subiectul să fie la plural şi predicatul la singular, mai ales într-o zi de marţi, 13, când toate au fost ca unul şi unul ca toate. Inclusiv părţile de propoziţie şi partidele, care, de obicei, sunt despărţite.

• “Modul în care ne-am raportat la această guvernare a fost extrem de echidistantă.” (C. Moldovan, News magazine, Antena 3, 17 octombrie 2009)

Bine că modul a fost extrem de echidistantă. Putea fi şi mai rău: modalitatea să fie ponderat de extremist.

• „Nu ne lipseşte nimic din tot ceea ce avem!” (Sorin Oprescu, televiziunile de ştiri, 24 octombrie 2009) Adânc, domnule doctor! Mai adânc chiar decât în tinereţe, când - după cum tot dumneavoastră ne-aţi lăsat să înţelegem - fiecare bărbat are din plin ceea ce îi lipseşte mai târziu, când are ce îi lipsea, dar îi lipseşte ce avea. Aplauze!

• “Gorila Josephine era una dintre cele mai vesele animale… În ciuda vârstei înaintate, a fost operată de cataractă, pentru introducerea unei lentile de plastic în ochi.” (Antena 3, 4 octombrie 2009)

Ne-am liniştit: dacă era una dintre cele mai triste animale, ar fi fost operată nu la ochi, ci la rect, pentru introducerea unei banane. Naturale. În fund.

• “Fostul ex-timişorean…” (Ilie Dobre, Radio România Actualităţi, F.C. Timişoara-Dinamo Zagreb 0-3, 1 octombrie 2009)

Aşa e cu fotbaliştii: ex-foştii unui club devin viitorii-ulteriori ai altui club. Numai doar eternul veşnic Ilie Dobre este pentru totdeauna definitiv la Radio România. Iar complexul Dinamo – rămâne permanent peren la Timişoara.

• „Fiecare trebuie să scoată din el binele cât poate de posibil.” (Dumitru Dragomir, Sport.ro, 24 octombrie 2009) În liga şi în limba lui Mitică, totul poate fi probabil şi chiar, cu şanse, potenţial posibil.

• „Un accident stupid a suferit Tătăruşanu, chiar înaintea partidului cu Şeriff Tiraspol: s-a tăiat într-un geam care s-a spart.” (Sport.ro, Steaua-Şeriff Tiraspol 0-0, 17 septembrie 2009) Cine credea că Partidul Comunist dela Moscova a murit nu ştia că fotbalul transnistrean este o dovadă vie că nu e aşa. Partidul e-n toate. Înclusiv în fotbalul bazat pe vodcă, pe Armata a 14-a şi pe traficul cu armament.

• „În timpul perioadei... sunt tipuri de caracteristici care le deosebeşte.” (Dan Pavel, Antena 3, 17 octombrie 2009)

Păi, domnule Pavel, parcă matale te duseseşi la Gigi Becali să-l înveţi, nu invers! Vedem că te întorseşi cu fraza terci. Chiar iaurt. Două pleonasme şi un predicat revoluţionar, care nu vrea să se lase acordat cu subiectul? Pentru viitor, luaţi în calcul soluţii ca: vremea intervalului, genuri de trăsături, tipologii categoriale, deosebiri care diferenţiază oile de mioare, ovinele de mioriţe, cabalinele de cai, măgarii de asini, ciobanii de păstori şi filosofii de gânditori. Sau mergeţi la articolul lui Maiorescu: „Oratori, retori şi limbuţi”.

• “…Că aceşti patru potenţiali viitori preşedinţi: Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu şi Gigi Becali…” (Antena 3, ştiri, 4 octombrie 2009)

Mai vrem! Trăiască pleonasmul, cu cacofonie în frunte! Avem şi noi propuneri: surpriza neaşteptată din alegerile electorale poate face posibil ca careul de patru favoriţi cu mari şanse să se completeze în plus cu un al cincilea: Sorin Oprescu, Corneliu Vadim Tudor şi Ninel Potârcă.

• “Coada a fost tranşată în mai multe bucăţi.” (Antena 3, ştiri, la inaugurarea, cu îmbulzeală, a bisericii dela Palatul Cotroceni, 11 octombrie 2009)

Ce cruzime! Totuşi… Dacă e vorba de coada de credincioşi, ea putea fi doar împărţită în câteva şiruri mai scurte, nu chiar tranşată. Dacă e vorba de coada din fostele plete ale lui Crin Antonescu, ea putea fi pur şi simplu pieptănată în cosiţe (dreduri). Dacă e vorba de coada vreunei cucuvele cotrocene, ea nu trebuia nici tranşată, nici pieptănată, ci doar smulsă. Ca şuviţa lui Traian Băsescu, de pe vremea când încă îl mai credea cineva.

• “Emil Boc l-a creştinat pe fiul lui Vasile Buda.” (Antena 3, 11 octombrie 2009)

a) Smerit în faţa Domnului (Băs), premierul invalidat (Boc) creştinează tot ce-i iese în cale, doar-doar va adeveri aberaţia botezătorului său Ioan (Oltean), care a spus că Boc ar putea fi un nou Ştefan cel Mare.

b) Cunoscătorii limbii turce şi ai limbii maghiare pot confirma că, între cei doi termeni din graiurile asupritorilor noştri tradiţionali, există o relaţie specială, o afinitate electivă multilingvistică şi multiconfesională: Bok (rahat musulman) + Budă (closet reformat) = Love (dragoste românească din interes).

• “Ascultăm oamenii, indiferent de culoarea lor politică care vor să pună întrebări.” (Sorin Oprescu, Antena 3, 16 octombrie 2009)

Domnule doctor, chiar dacă mai pierdeţi pe drum câte-un cuvânt, vedem că sunteţi echidistant cu cacofoniile, orice culoare ar avea. Chiar şi căcănie.

• “Lucian Croitoru, premierul resemnat al României.” (consilier guvernamental, discuţie privată, 24 octombrie 2009)

Croitoraşul cel viteaz (al Fraţilor Grimm) îl dă în judecată pe Croitoraşul cel desemnat/resemnat (al Fraţilor Băsescu) pentru: a) lipsă de combativitate, b) lipsă de şanse, c) credinţa în basme şi d) folosirea fără acord a ununi nume - marcă înregistrată de secole.

• “… Noi suntem urmaşii lui Traian. Aşa este. Noi suntem urmaşii lui Traian Băsescu.” (Elena Udrea, toate televiziunile, 25 octombrie 2009)

“Joacă tare, săraca!”, a comentat Mircea Dinescu, la Realitatea TV, a doua zi. Mai corect ar fi fost “Joacă tare, bogata!”. Dar noi nu vrem să fim decât urmaşii primului şi singurului mandat băsesc, în care au renăscut: osanalele, ditirambii, laudele, elogiile, florilegiile, aplauzele, odele, linguşirile, aclamaţiile, ovaţiile, omagiile, jubilaţia, imnul, slava, preamărirea, preţuirea, apologia, cinstirea, glorificarea, augmentarea, encomiasticul. Adresate, fireşte, întâiului Băs al ţării. Lipseşte, însă, din campania pentru prezidenţiale a Taifunului Băs o strofă şoc, pe care o propunem, gratis, lui Felix Tătaru, Emil Boc şi altor pedelei de campanie, de supt pulpana a Elenei Udrea:

Pentru iubitul ţării preşedinte,

Din comunism, înot, către capitalism,

Să ţinem minte cele trei cuvinte:

Oportunism, pupincurism şi lingcurism!

• “Sunt cinci ani de când s-a inventat cuvântul preşedinte-jucător. Mi-ar place să fiu un preşedinte-antrenor” (Sorin Oprescu, Realitatea TV, 26 octombrie 2009)

Domnule doctor-primar general, candidat prezidenţial, posibil preşedinte-antrenor, vă aducem la cunoştinţă respectuos, că sunt 46 de ani de când Academia a tipărit ediţia a doua, revăzută şi adăugită, din Gramatica Limbii Române, în două volume cartonate, aflată încă în vigoare, în care conjugarea corectă a verbului rămâne “a plăcea-plăcere”, nu a “place-placere”. Candidaţi la orice, dar nu şi la funcţia de antrenor de limbă română.

• “Mie-mi plac papagalii, dar Băsescu e simpatic?!” (Realitatea TV, sondaj stradal, 26 octombrie 2009)

Din prezenţa cuvântului “dar”, înţelegem că vorbitorul face o legătură (electorală?) între papagali şi preşedinte. Noi nu găsiserăm legătura dintre pasărea respectivă şi preşedinte. Important e că omul de pe stradă, votantul, a descoperit-o.

• “Pictogramele cu imagini şocante nu le-a micşorat românilor pofta de tutun.” (Realitatea TV, 22 octombrie 2009)

Pictogramele n-a micşorat pofta de ţâgări, dar a afectat pofta crainicilor de a acorda subiectul şi predicatul.

• “În seara aceasta, la GSP, Ion Crăciunescu şi Ovidiu Ioaniţoaia va analiza toate meciurile.” (Antena 1, Steaua-Rapid 1-1, 25 octombrie 2009)

Se ştie că Ioaniţoaia şi Crăciunescu au multe vederi comune, dar nu într-atât, încât cei doi oameni de fotbal să se contopească într-un singur trup, un singur gând şi-o singură voinţă, iar comentatorii să-i creadă un singur ins, care merită un singular, nu un plural. Nici măcar de ziua Armatei Române, cu stadionul Ghencea gol, la un meci aproape nul.

Bok. Murdăria pe care nu şi-o asumă nimeni

Instantaneu într-un WC public. Pe panta abruptă de faianţă din vasul toaletei, urmăresc cum dâra întunecată şi temeinică rezistă cu cerbicie în faţa valurilor ce încearcă, tragere după tragere, să o alunge. Numai peria ar putea da lovitura fatală, dar şi eu, ca şi predecesorii mei, nu consider demn să curăţ mizeria colectivă moştenită, de care nu sunt şi nu mă simt vinovat. Ies din cabină cât mai repede, să nu fiu văzut de cineva şi considerat răspunzător. Şi eu l-am crezut responsabil, probabil pe nedrept, pe cel care mi-a premers în universul dârei, doar pentru că a coabitat pentru câteva minute cu dejecţia care ţinea piept vânturilor, valurilor, pe luciul ceramic, din vremuri imposibil de reconstituit.

Sunt singur şi mă duce-un gând nu spre locuinţele lacustre bacoviene, ci drept la Palatul Victoria, unde coabitează coaliţia de guvernământ. Ca în orice mecanism hibrid, toţi vor să se bucure de beneficiile canalizării, dar toţi îngroaşă şi cimentează dâra pestilenţială, pentru că nimeni nu a avut şi nu are puterea să îşi revendice momentul zero, murdăria primordială, pe care se clădesc, în straturi geologice, nenorocirile naţiunii. În plus, nimeni nu dovedeşte curajul civic să-şi asume răspunderea jegului istoric şi să pună mâna pe peria izbăvitoare, cu spirit de sacrificiu.

Toţi îşi fac treaba în spaţiul comun, din care extrag satisfacţii personale, apoi trag apa de ochii şi de urechile lumii şi o şterg hoţeşte, cu sentimentul că nimeni nu are nicio vină particulară, din moment ce există o vină generală anonimă. Toţi dau vina pe toţi şi uite cum, astfel, se pun bazele justificărilor care reîmporspătează scuza cu „greaua moştenire”, care ne-a marcat şi nouă existenţa şi care o va marca şi celor care aşteaptă la coadă, trepidând să culeagă fructele coabitării pe tron, dar evitând să lase curat după ei. Pentru că, unde răspunderea este confuză, jegul creşte.

Dacă intrăm în casa unui om şi găsim murdar vasul WC-ului, ştim în ochii cui să ne uităm mustrător. Dar aşa? Guvernarea în coaliţie e o oliţă comună, o latrină publică, pe care toţi o folosesc, tolerându-şi reciproc laşităţile şi aruncând vinovăţia pe întâiul care a descălecat şi a lăsat pata, fără martori.

Într-o asemenea situaţie, administratotul marii toalete naţionale, care are sediul social la Cotroceni, de unde şi-a numit şi şi-a validat colaboratorii, e chemat să lămurească, să judece, să spele şi s-o luăm de la capăt. Problema este că toate probele recoltate duc către o vinovăţie surpriză: primul strat de murdărie îi aparţine chiar tartorelui prezidenţial, care fuge de răspundere aruncând vina pe mandatele anterioare, pe criza internaţională, pe trădarea supuşilor. El se uită, deodată, conci, cu un ochi mustrător la omul de serviciu dela Palatul Victoria şi cu celălat ochi ciclopic la dicţionarul turc-român, în care scrie, negru pe albul imaculat ca de faianţă, că BOK = RAHAT.

Desigur, este o simplă coincidenţă lingvistică în spaţiul indo-european comun, la fel cum tot coincidenţă este că, în România de azi, puterea este paronimă cu putoarea, mai ales de când este deţinută, atât solid, cât şi gazos, de tandemul Băs-Bok.

Foto: Google