Mergeam demult de mână prin păduri,
Fugeai cu mine, jalea să o-nduri,
Din pântec, ce mi-a fost întâiul leagăn,
Ştiam că-ţi place coaja de mesteacăn.
Azi e târziu, nu mai putem avea
Decât
tăceri şi zaţul din cafea,
Că moartea s-a ivit şi ne desparte,
Mai stăm ca paginile într-o carte.
N-am
apucat poeme să îţi cânt,
Că te-ai grăbit să fugi către mormânt,
Cobori cu gânduri în priviri ascunse
Să numeri generaţii noi de frunze.
Iar azi, dinspre pământ, te simt cum legeni
Tot versuri albe-n frunze de mesteceni.
