Rock şi folk printre Dacii liberi dela Covaci

Am participat pentru a doua oară la Festivalul Dacii Liberi dela Covaci, satul aflat la câţiva km de Timişoara, pe drumul Aradului. Gazde ne-au fost Florin Macavei şi Octavian Stăncioiu. Noi, adică trupa Totuşi şi Valentin Moldovan, ne-am ocupat de programul muzical, pe care l-am acoperit cu piese rock şi folk, pe stadionul din Covaci, unde am preferat să mergem, decât să fim la concertul lui Ozzy dela Bucureşti, desfăşurat în aceeaşi zi de 2 octombrie 2010 şi la care nu credeam că vom lipsi. Dar, sincer să fiu şi ipocrit să nu fiu, mai dulce este (aproape) orice spectacol propriu decât (aproape) orice spectacol al altcuiva. Elementul de noutate este că, la chitară bass, a cântat pentru prima oară într-un concert adevărat alături de noi excelentul instrumentist Vladi Sătean, care a făcut echipă bună la secţia ritmică rock cu Tase, cu care, dealtfel, se cunoaşte din trupa "Sarmalele reci" de anii trecuţi.

Îi mulţumesc lui Malex pentru pozele foarte bune pe care le-a făcut, din care vă puteţi da seama ce nebunie a fost acolo, cât de bine ne-am simţit. În poze sunt:
Vali Moldovan, cu chitară roşie, Ionel Tănase Tase la tobe (cu excepţia momentului când a trecut la bass, că îngheţa pe scaun), Vlady Sătean (la bass), Octavian Stăncioiu (cu lupul dacic în mână şi în luptă cu boxa), dacii şi romanii care au realizat un moment coregrafic şi războinic, un dac liber care a venit să îmi ceară un cântec (deşi seamănă cu Isus, recunosc că nu mi s-a arătat Mântuitorul la Covaci) şi eu, cu chitară neagră şi haine roz-somon.

PS. Un gând de meritată preţuire şi amintire marelui chitarist Stevie Ray Vaughan, care ar fi împlinit 56 de ani în acest 3 octombrie 2010, dacă nu pierea în accidentul de elicopter din 1990.

27 şi 29 mai 2010, nopţi de folk alături de Magda, Moldovan, Gogu, Bud, Napu + Piatra Craiului

27 mai 2010.
Prima escală a serii a fost la Crossroads, unde Tavi Bud nu începuse cântarea, pentru că nu se adunase lumea. Am fugit la SALT Pub, unde Magda Puskas şi Vali Moldovan tocmai voiau să se apuce de treabă. După vreo jumătate de oră, m-au invitat pe scenă, am cântat două piese şi cineva mi-a strigat să nu uit de "Doamne, ocroteşte-i pe români". Am râs şi am zis că o să cânt piesa numai dacă, înainte, cânt "Doamne, ocroteşte-i pe maghiari", în onoarea Magdei. Am făcut două strofe din piesa în ungureşte Tilosban a trupei Bergendy, apoi ne-am încins cu Doamne... Vali Moldovan, care l-a sunat înainte de show pe Vanghele Gogu şi l-a invitat la spectacol, l-a chemat pe scenă pe trubadurul aromân, cu care e coleg de Cenaclu din 1985, astfel: "Şi acum, un mare artist, un mare coleg, un mare prieten... Vanghele...Vanghele...Cum te mai cheamă, Vanghele?"
Gogu mi-a cerut să mai rămân, ca să îl ajut cu chitara la piesele lui şi abia după aia am fugit iar la Crossroads, unde Tavi Bud, cu doar 4-5 oameni în club, terminase cântarea. Am urcat pe scenă şi, alături de Bud, am cântat o mulţime de piese şi am vorbit celor prezenţi ca şi când ar fi fost sala plină, subliniind că aşa am învăţat de mic la Cenaclu, să respectăm publicul. După cântare, unul dintre cei 3 oameni rămaşi la o masă mi-a spus că l-a impresionat atitudinea, că e angajat al Ministerului Culturii şi că vrea să facem împreună nişte proiecte. Să dea Domnul!
A treia destinaţie a nopţii a fost la Restaurantul Piazzeta, unde colegul meu, Mihai Napu, cântă coveruri. Când cineva i-a cerut o piesă cu "sunt gigolou" (şi nu avea cum să refuze, că îi pusese bani pe clape), mi-am băgat şerveţele în urechi şi, ca să-l fac să tacă, i-am dat şi o şpagă simbolică, doar să tacă. Dar nu a tăcut decât după ce s-a terminat piesa. Aşa că eu am rămas şi traumatizat, şi cu banii luaţi.

29 mai 2010.
Am urcat la Cabana Garofiţa Pietrei Craiului (la vreo 20 de km mai sus de Rucăr) pentru o seară şi o noapte de folk, împreună cu cei peste 30 de participanţi la un concurs de fotografie, organizat de Gabi Nedelcu. Nici nu mai ştiu câte zeci de piese am cântat în faţa focului de tabără, şi de-ale mele, şi, mai ales, hituri din Cenaclul Flacăra. Când friptanele şi paharele au început să îşi ceară dreptul la locul din faţă, am lăsat în prim plan alţi folkişti posesori de repertorii compatibile cu momentul euforic, care au ţinut-o până dimineaţa, iar eu am plecat spre Bucureşti, prin pădurile şi drumurile pline de sălbăticie dintre Câmpulung Muscel şi Braşov.